Sunteți pe pagina 1din 5

Tundra

proiect realizat de Tudora Luca Mihail


Tundra
Tundra este o regiune situată în emisfera nordică
ocupând regiunile cu climă subarctică (extremitatea
nordică a Europei, Asiei și Americii de Nord), iar local în
zone de altitudine de peste 3.000 de m, după linia
arborilor (uneori, la altitudini mai joase, depinzând de
biotemperatura locului) și în unele regiuni din sudul
Oceanului Înghețat sau al Oceanului Arctic.
În ciuda faptului că zone însemnate de tundră se găsesc
în emisfera nordică, datorită masei continentale extrem
de mare concentrată în nordul Americii de Nord
(Canada), în Europa (țările scandinave și Rusia
europeană) și în Asia (Federația rusă), totuși climatul de
tundră este larg răspândit pe tot globul, mai exact pe
toate continentele, la altitudini menționate, urmând
îndeaproape climatul alpin.
Clima
Clima tundrei este neprielnică organismelor. Creșterea și înmulțirea organismelor vii este foarte dificilă din cauza
condițiilor naturale. Temperatura poate ajunge până la -50/-40°C iarna, iar vara media e de 5°C. Luminozitatea este
redusă. Solurile sunt foarte sărace.

Vânturile sunt reci și micșorează temperatura simțită subiectiv de organisme.


Flora
Vegetația tundrei este foarte săracă. Condițiile specifice (perioadă scurtă de vegetație, vânturi, îngheț
peren, soluri reci și suprasaturate cu apă), au determinat la plante apariția unor adaptări caracteristice.
Tundra este formată din plante cu înălțimi reduse (arborii lipsesc complet), de obicei perene, cu sistem
radicular superficial. Predomină mușchii și lichenii, gramineele, unele plante cu flori viu colorate, iar în
sud, arbuștii pitici și tufișurile scunde (salcie polară, mesteacăn pitic).
Fauna
Zona de tundră este slab populată. Rozătoarele mici
și câteva feluri de păsări trăiesc în tunelele făcute în
zăpadă, hrănindu-se cu mușchi și licheni - plantele
specifice tundrei. Odată cu sosirea perioadei de
dezgheț, tundra este populată de păsările acvatice
sosite din țările calde: rațe, gâște, lebede,
pescăruși, cufundari, nagâți, cocori etc. Apariția în
tundră a păsărilor călătoare atrage și anumite
răpitoare înaripate: vulturi, șoimi, șorecari.
Deopotrivă cu păsările călătoare se întâlnesc și
păsări sedentare, adaptate la condițiile aspre ale
mediului. Erbivorele sunt reprezentate de iepure,
ren, leming, care, la rândul lor, servesc drept pradă
carnivorelor - vulpea, bufnița polară, hermina, lupul.

S-ar putea să vă placă și