Supraordinul Carnivore (Carnivora)

Cuprinde mamifere euteriene cu o alimentaţie predominant carnivoră. Au canini

dezvoltaţi. Mandibula are o mişcare verticală şi posibilitatea de a se deschide foarte mult.
Carnivorele sunt larg răspândite pe întreaga suprafaţă a pământului. Pentru ţara noastră, din
punct de vedere vânătoresc, interesează doar ordinul Fisipede.

Ordinul Fisipede (Fissipeda)

Carnivorele cuprinse în acest ordin au membrele terminate în 4 sau 5 degete şi au corpul

acoperit cu o blană deasă. Dentiţia cuprinde canini dezvoltaţi şi măsele carnasiere (ultimul
premolar superior şi primul molar inferior). Se remarcă dezvoltarea puternică a crestei dorsale a
craniului. Au un sistem nervos bine dezvoltat şi o musculatură foarte puternică. Din acest ordin
care cuprinde şapte familii ne vom opri doar la patru familii: Canidae, Ursidae, Mustelidae şi
Felidae.

Familia Canidae Gray

Familie răspândită pe tot globul, cuprinde animale cu botul şi membrele lungi, corpul
suplu. Formula dentară este:

3 1 4 2
I C P M
3 1 4 3

totalizând 42 de dinţi. Cele mai importante specii ale acestei familii ce se găsesc în ţara noastră
sunt: Canis lupus, Canis aureus, Vulpes vulpes şi Nyctereutes procyonoides.

Lupul Canis lupus L.

Lupul
 Descriere. Mamifer carnivor de talie mijlocie, uşor de recunoscut după asemănarea sa
cu câinele; lupul are partea anterioară a corpului mai puternică, coada totdeauna atârnată, ochii
dispuşi mai lateral şi urechi mici, ascuţite şi purtate în sus. Masculul poartă denumirea de lup,
femela de lupoaică, iar puii sunt numiţi pui de lup. Adulţii au o lungime de 160 -188 cm, din care
coada 40 - 48 cm, înălţimea la greabăn de 75 - 90 cm şi greutatea 25 - 50 kg, excepţional mai
mult. Femelele au dimensiuni şi greutăţi mai mici decât masculii. Corpul este acoperit cu o blană
deasă. Năpârleşte în martie - aprilie. Culoarea blănii oscilează în funcţie de staţiune şi anotimp.
În regiunea de deal - munte are vara o culoare galben-roşcat-cenuşie cu nuanţe închise, iar iarna
cenuşiu-negricioasă. În regiunea de câmpie se întâlnesc lupi cu o culoare mai deschisă. Din punct
de vedere al culorii şi după greutate există o evidentă variabilitate a speciei. Culoarea puilor este
brună închis spre negru. Deosebirea între sexe se face destul de greu în teren. Dentiţia este
formată din 42 de dinţi şi se remarcă dezvoltarea caninilor.

Vârsta se poate aprecia după înspicarea blănii pe bot la exemplarele bătrâne şi după
gradul de tocire al dentiţiei. Longevitatea: 15 - 16 ani.

Glasul lupului este un urlet, mai gros la masculi, mai subţire la femele şi la tineretul de
1 - 2 ani. Puii scot un schelălăit sau un scâncet până la vârsta de 3 - 4 luni. Când semnalează
pericole iminente lupul latră scurt, ca un câine.

Simţuri. Lupul are un văz, miros şi un auz foarte bune.

Urma sa se deosebeşte de cea lăsată de câine prin faptul că este mai alungită. Urmele
degetelor din faţă sunt situate la vârful următoarelor două. Urma pârtie la lup urmează o linie
dreaptă, pe când la câine este în zig-zag. În zăpadă mare, când sunt mai mulţi lupi, formează o
singură pârtie, deoarece calcă unul în urma celuilalt şi nu părăsesc această urmă decât în faţa
unor obstacole.

Excrementele seamănă cu cele de câine şi se deosebesc de acestea prin părul ce îl

conţin, provenit de la animalele consumate.

Răspândirea. În Europa el poate fi găsit în Polonia, Peninsula Balcanică, Scandinavia,

fosta U.R.S.S., Italia şi Spania. La noi este răspândit în regiunile de dealuri înalte şi munte, cu
densităţi diferite, în funcţie de existenţa pădurilor.
 Biotop. Se poate aprecia că biotopul său este larg şi este situat între golul alpin şi
câmpie, cu unele deplasări sezoniere. De altfel, lupul este specia care se deplasează cel mai mult
(40 - 50 km pe noapte), cu excepţia perioadei în care îşi creşte puii.

Efective. Dezvoltarea efectivelor este afectată de boli şi în special de acţiunile omului,

din cauza pagubelor pe care le produce atât animalelor domestice cât şi vânatului. În 2001
efectivul de lupi a fost de circa 4 027 exemplare, tinzându-se la o scădere a sa, fără însă a ne
gândi la exterminare. Dintre bolile sale cele mai importante sunt râia şi turbarea.

Hrana. Nevoia de hrană animală îl determină să-şi situeze zona de activitate pe lângă
aşezările omeneşti şi stâni. Se hrăneşte cu oi, porci, cornute mari, cai, măgari şi câini, iar dintre
speciile de interes vânătoresc cu mistreţi, cerbi, lopătari, căprioare, capre negre şi chiar mamifere
mai mici. La nevoie consumă şi insecte, şoareci, fructe şi cereale. Exemplarele solitare, prin
doborârea pieselor bătrâne, bolnave, accidentate sau a tineretului mai puţin dotat, fac selecţie
naturală. Atunci când vânează în haită pot ucide şi exemplare viguroase de viitor. Mănâncă
deodată chiar 10 - 12 kg de carne, dar apoi pot rezista nemâncaţi chiar o săptămână. După ce
mănâncă, haita se culcă, fără a se îndepărta prea mult şi, dacă a rămas ceva din cadavru, se întorc
spre a consuma restul. Se hrănesc de seara până dimineaţa, excepţional şi ziua, în timpul
împerecherii.

Reproducerea are loc din decembrie în februarie. Între masculi se dau lupte care pot
ajunge până la sfâşierea masculului învins de către restul haitei. Pentru o femelă, perioada aptă
de împerechere este doar de 5 - 10 zile. În perioada premergătoare împerecherii se formează şi
perechile, alegerea fiind făcută de lupoaică. Perechile se menţin până la terminarea creşterii
puilor. Durata gestaţiei este de 62 - 63 de zile, după care lupoaica fată într-un culcuş amenajat la
suprafaţă sau în vizuină, în locuri neumblate şi în apropierea unei ape, 4-6 (12)pui. Distanţa între
două familii este de 6 - 12 km. Puii, în primele 9 - 16 zile, sunt orbi şi surzi; lupoaica îi hrăneşte
la început, (până la vârsta de 6 săptămâni) numai cu lapte, perioadă în care ea rămâne cu ei şi
este hrănită de mascul, apoi ambii părinţi le aduc carne semidigerată pe care o regurgitează la
culcuş. Puii flămânzi scâncesc şi astfel pot fi descoperiţi. La câteva luni părinţii le aduc animale
vii pe care aceştia le devorează. Puii ajung la maturitate sexuală la 22 - 23 luni. După perioada
creşterii puilor, toamna, se reconstituie haitele, care sunt formate din 7 - 16 exemplare.
 Recoltarea este interzisă. Se poate vâna cu aprobarea autorităţii publice centrale
(Ministerul Mediului), în condiţiile stabilite de aceasta, la goană sau la pândă la hoit. Împuşcarea
lupilor la hoit se face dintr-un bordei special amenajat la circa 30 m de nadă.

Trofeul îl constituie craniul şi blana. Evaluarea valorii lor se face după criteriile C.I.C.
Punctajul necesar pentru acordarea de medalii la craniile de lup este: bronz 38-39,49 puncte,
argint 39,5-40,99 şi aur 41 şi peste.

Urme tipar de lup

Arealul european al lupului