Studiul-Lemnului

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om
1. Noţiuni generale despre plantele producătoare de lemn. Partile

constitutive ale arborilor de rasinoase si foioase. Valoarea practica si
domeniul de utilizare a elementelor constructive ale arborilor
Se cunosc plante lemnoase şi nelemnoase. Cele lemnoase sînt alcătuite din celule
care conţin lignină – substanţă organică care măreşte rezistenţa mecanică şi
stabilitatea plantelor.
După forma şi mărimea lor plantele lemnoase sunt divizate în: arbori, arbuşti,
subarbuşti şi liane lemnoase. Din punct de vedere al valorificării industriale prezintă
valoare arborii, iar în ultimul timp şi arbuştii. Valorificarea industrială se referă, în
special, la tulpina arborilor care se debitează în cherestea sau furnire, iar în unele
cazuri şi rădăcina acestora din care se taie furnire (de exemplu, rădăcina de nuc). În
ultimul timp pentru fabricile de PAL si PFL, crăcile reprezintă o materie primă
preţioasă.
Plantele lemnoase care produc lemn se înmulţesc prin seminţe. După aspectul şi
învelişul seminţelor, forma şi aspectul frunzelor se disting două grupe mari de plante
lemnoase: răşinoase şi foioase (Gimnosperme si angiosperme)
Răşinoasele sînt plante lemnoase care se înmulţesc prin seminţe descoperite.
Arborii
solzoase,sau arbuştii
purtate au frunze
de conuri, persistente
din care cauză seînmaiformă
numescde şiace, iar fructele
conifere . lor sunt
Dintre răşinoasele răspîndite, prezintă interes economic şi silvicultural: molidul,
bradul, pinul, laricea, duglasul şi tisa. Lemnul de molid şi brad este cel mai mult
solicitat de mediul industrial, datorită calităţilor distinctive de care dispune ca material
lemnos. El este solicitat la fabricarea cherestelei pentru mobilă, uşi, ferestre, în
construcţii în calitate de elemente de rezistenţă, instrumente muzicale, placaje şi, mai
ales, în industria de fabricare a celulozei şi a hîrtiei.
Foioasele sînt plante lemnoase cu seminţe învelite într-un fruct cu frunzele
căzătoare şi mai late, din care cauză au căpătat denumirea de foioase. Foioasele au
răspîndire foarte extinsă şi cuprind, atît plantele lemnoase, cît şi plantele ierboase
(anuale). Principalele specii de foioase sînt: fagul, stejarul, nucul, plopul, ulmul, salcia,
teiul, paltinul, frasinul, aninul etc.
Examinînd structura propriu-zisă a lemnului diferitor specii lemnoase, se constată
că în structura acestuia există unele elemente comune, însă există şi elemente foarte
diferite de la o specie la alta.
Arborii sînt formaţi din două părţi principale: rădăcină şi tulpină.
Rădăcina fixează arborele în sol şi extrage substanţele hrănitoare necesare
arborelui. Ea este formată din mai multe ramificaţii şi reprezintă circa 5-25 % din
volumul arborelui. Rădăcinile de dimensiuni mari din anumite specii, de exemplu
nucul, se pot valorifica prin debitare în furnire estetice. Din rădăcinile unor specii
lemnoase se pot
Tulpina extrage
este partearăşini şi alte
aeriană substanţe
vizibilă chimice
a arborelui necesareEa
în picioare. industriei.
este alcătuită din
două părţi principale: trunchiul şi coroana. Trunchiul este partea tulpinii care se
dezvoltă de la nivelul solului pînă la coroană şi are rolul de a conduce seva brută şi
seva elaborată (produsă). Coroana este partea superioară a tulpinii arborelui,
alcătuită din crăci, ramuri, frunze, flori şi fructe. In frunze are loc asimilaţia
clorofiliană, în urma căreia se formează seva elaborată.
Pentru valorificarea industrială reprezintă interes, în mod deosebit, forma şi
dimensiunile trunchiului care se prelucrează în semifabricate şi diferite produse.
Crăcile pot fi valorificate ca lemn de foc, iar în ultimul timp sînt destinate
prelucrării pentru fabricile de plăci din aşchii şi plăci din fibre de lemn.
Coaja, frunzele, unele deşeuri sau, în unele cazuri în întregime arborii şi arbuştii,
pot fi prelucraţi pentru obţinerea unor substanţe chimice sau farmaceutice. Coaja
este stratul exterior al trunchiului, crăcilor şi ramurilor. Proporţia ei variază între 5 şi 15
% din volumul total, fiind mai mare la arborii cu diametre mai mici al trunchiului şi
http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 1/36

scăzînd la arborii cu diametre mari. Proporţia de coajă este mai mare la răşinoase,
stegar şi mai redusă la paltin, mesteacăn, fag şi carpen. Din coajă se extrag substanţe
tanante, iar în ultimul timp coaja este prelucrată industrial pentru obţinerea unor plăci
din aşchii termo- şi fonoizolatoare. Frunzele reprezintă 2-5 % din volumul total al
arborilor. Din ele se pot obţine unele uleiuri, substanţe chimice şi farmaceutice, făină
biostimulatoare pentru creşterea animalelor, iar în cazul frunzelor de dud acestea sînt
utilizate pentru creşterea viermilor de mătase.
Elemente de structura a lemnului
Lemnul are o structură fibroasă şi orientată, formată din celule cu membrane
lignificate. Acestea formează ţesuturi specializate care conferă rezistenţă şi totodată
servesc la conducerea apei cu substanţe minerale din sol şi a sevei elaborate.
a. Structura microscopică a lemnului
Lemnul este constituit din celule variate ca formă, mărime şi poziţie, după
funcţiile pe care le îndeplinesc în arbore. Cea mai mare parte a celulelor din arbore
mor încă din timpul când arborele este în viaţă. Din aceste celule, în lemn rămân
numai pereţii sau membranele celulare şi uneori o parte din conţinutul celular, în
special unele substanţe de rezervă şi de secreţie. După forma lor, celulele din lemn
sunt de două tipuri: parenchimatice şi prozenchimatice. Celulele parenchimatice
sunt izodiametrice sau puţin alungite, iar cele prozenchimatice sunt alungite şi
înguste.
În lemnul de răşinoase sunt următoarele celule parenchimatice: celulele de
parenchim din razele medulare şi celulele epiteliale ale canalelor rezinifiere, iar în
lemnul de foioase: celulele de parenchim din razele medulare, parenchimul lemnos,
celulele epiteliale ale canalelor gumifere. Celulele prozenchimatice prezente în lemnul
de răşinoase sunt traheidele, iar în lemnul de foioase vasele (traheele), traheidele şi
fibrele.
Traheidele sunt celule alungite, închise, ale căror capete sunt mai ascuţite în
lemnul târziu şi mai rotunjite în lemnul timpuriu. La unele specii, pereţii prezintă
îngroşări spiralate. Traheidele ocupă volumul cel mai mare (aproximativ 90 %) al
lemnului de răşinoase şi se găsesc în lemnul multor specii de foioase.
Vasele sau traheele sunt formate prin fuzionarea unui număr mare de celule
prozenchimatice cu pereţi relativ subţiri – elemente de vase – aşezate cap la cap în
direcţie longitudinală. Elementele de vase la maturitate sunt celule deschise,
perforate.
Fibrele (fibrele liberiene) constituie elementele de rezistenţă ale lemnului de
foioase. Ele sunt celule foarte alungite şi subţiri, cu pereţi groşi. Fibrele sunt
distribuite foarte variat în lemn, de la împrăştiate uniform, până la grupări
caracteristice. Lungimea şi grosimea fibrelor variază de la o specie lemnoasă la alta.
Parenchimul din lemn, după poziţia pe care o are, este de două tipuri:
parenchim
Parenchimullemnos
lemnos şieste
parenchim de celule
format din rază, parenchimatice
întrucât se aflădispuse
în razele medulare.
paralel cu axa
arborelui.
Canalele intercelulare sunt reprezentate prin canalele rezinifere la răşinoase şi
canalele gumifere la foioase. Canalele rezinifere conţin doar răşini, în schimb cele
gumifere conţin substanţe de diferite naturi: gume, răşini, uleiuri etc.
Scoarţa (coaja) este ţesutul exterior al trunchiului, care înveleşte lemnul
protejândul. Ocupă un volum de 7-30 % din volumul arborelui şi este alcătuită din
ritidom şi liber. Ritidomul este partea moartă exterioară a scoarţei. Liberul este partea
vie a scoarţei care se găseşte spre interiorul trunchiului.
Cambiul este un ţesut generator, format dintr-un singur strat de celule situat
între scoarţă şi lemn, care determină creşterea în grosime.
Lemnul este o grupare de ţesuturi de structură complexă, care constituie cea
mai mare parte din volumul trunchiului, al ramurilor şi al rădăcinilor, fiind totodată şi

cea mai valoroasă parte. În secţiune transversală, lemnul aretrei zone concentrice
principale: alburnul, duramenul şi măduva.
Alburnul este zona de la exterior a trunchiului cu ţesut rar, cu umiditate ridicată,
obişnuit de culoare deschisă (gălbui-albicioasă). Ocupă un volum mai mic sau mai
mare în raport cu volumul întregului trunchi în funcţie de specie, vârsta arborelui şi
condiţiile climatice.
Duramenul sau lemnul matur este o zonă interioară situată după alburn,
formată prin procesul de duramnificare a alburnului.,el servind numai pentru
rezistenţa arborelui. Formarea sa începe la diferite vârste. Duramenul prezintă un
ţesut dens, rezistent, puţin permeabil la lichide şi cu proprietăţi fizico-mecanice
superioare alburnului. De exemplu, la speciile de foioase duramenul este mai
dezvoltat decât la cele de răşinoase.
Măduva este partea din mijloc a tulpinii, situată central sau excentric, formată
din ţesut de parenchim. În mod obişnuit măduva poate fi de culoare albicioasă, alb-
verzuie, alb-roşcată, alb-cenuşie, alb-brun deschis, gălbuie, galben-roşcată, roşiatică,
roşie-brună, brună, brun-verzuie, cenuşiu deschis, negricioasă etc. Măduva împreună
cu lemnul primar se numeşte canal medular şi reprezintă 0,001-0,003 % din trunchi.
Măduva se înlătură în procesul de debitare.
Inelele anuale
de vârstă şi de poziţiaLăţimea acestora depinde de specie, de condiţiile de vegetaţie,
lor în arbore.
Razele medulare sunt linii radiale foarte subţiri de culoare şi luciu diferite de
masa lemnoasă înconjurătoare. În număr mic, razele medulare late şi cele înguste
conferă un aspect deosebit suprafeţei, crescând valoarea estetică a produsului;
2. Structura macroscopica a lemnului. Clasificarea metodelor de examinarea

a structurii macroscopice (metode, epruvete, tehnici si proceduri),
sectiunile principale ale lemnunui si caracteristica acestora sub aspectul
elementelor anatomice care le determina. Scopul si valoarea practica a
examinarii structurii macroscopice
Lemnul utilizat in industrie si constructii este furnizat de trunchiul arborilor, care

reprezinta cca 50-90% din volumul acestora. Lemnul din radacini si craci nu se
deosebeste fundamental de acela al trunchiului. Fiind produsul unui organism vegetal,
lemnul reprezinta un material cu compozitie chimica complexa, eterogen si anizotrop,
format din celule de natura diferita, grupate si dispuse intr-o ordine particulara
fiecarei specii, dar reprezentind o seama de modificari determinate de variatia
conditiilor de trai din timpul unei vieti destul de indelungate. Pentru identificarea
arborilor din padure sau in perioada vegetativa se pot analiza urmatoarele elemente:
– aspectul, culoarea si structura cojii
marimea,
– formasisimarimea
aspectul, forma
– aspectul frunzelor
mugurilor.pe cele doua fete
Datorită neomogenităţii, structura, aspectul şi proprietăţile lemnului diferă în
funcţie de cele trei secţiuni principale care se pot executa prin trunchi
• secţiunea transversală, făcută perpendicular pe axa longitudinală a
trunchiului; in aceasta sectiune inelele anuale apar ca niste elemente de forma
circulara. Pe sectiune transversala a unui trunchi razele medulare apar ca niste linii
sau benzi radiale subtiri, avind un luciu si culoare diferita de lemnul inconjurator.
• secţiunea radială, longitudinală, care trece prin axa
trunchiului; inelele anuale arata ca niste fisii paralele, lemnul timpuriu
si tirziu reprezentind o separare clara. Pe sectiunea radiala, la unele
specii, razele medulare apar sub forma de oglinzi.
• secţiunea tangenţială, făcută perpendicular pe rază şi
tangentă la inelul anual. Inelele anuale arata ca niste conuri cu laturile
elicoidale. In sectiunea longitudinala tangentiala, razele medulare apar

taiate transversal ca linii drepte sau umflate la mijloc, devenind fusiforme sau
lenticulare.
Secţiunile principale ale lemnului,
A – transversală; B – radială; C – tangenţială.
În secţiune transversală, trunchiul prezintă de la exterior către interior

următoarele zone concentrice principale scoarţa, cambiul şi lemnul (partea
lemnoasă).
Identificarea macroscopica a lemnului consta in determinarea speciei din care
provine epruveta de lemn ce se examineaza, examinarea facindu-se cu ochiul liber
sau cu o lupa cu puterea de marire de 10-15 x, astfel ca imaginea marita sa nu difere
ca elemente aduse in cimpul vizual de aceea vazuta direct cu ochiul liber. Deoarece
proprietatile lemnului difera de la o specie la alta, identificarea speciei lemnului sau
cel putin a genului acesteia constituie o problema de o importanta majora nu numai
taxonometrica ci si pentru comertul si utilizarile lemnului. Pentru identificarea
lemnului se tine seama, numai de caracterele lemnului, nu si de cele ale scoartei,
fructelor, frunzelor,metodelor
Clasificarea mugurilor..,de
care servesc laaidentificari
examinare structuriibotanice
microscopice a
lemnului .
Lucrările de microscopie constituie o tehnică deosebită, necesitînd preparate
speciale şi instrumente de execuţie şi de examinare.
Pentru a putea examina lemnul cu ajutorul microscopului este necesar să se
execute secţiuni transparente de circa 10 cm grosime, pe cele trei secţiuni principale.
Executarea secţiunilor se face cu o lamă, brici de microscopie sau microtom. Proba de
lemn din care urmează să se execute preparatele microscopice trebuie să fie din lemn
verde sau să fie tratat special prin fierbere lentă în apă sau în apă cu anumite
substanţe (2 - 4% hidrat de sodiu, acid acetic glacial, alcool şi glicerina etc).
Tratamentul ce se aplică depinde de specia lemnoasă şi de umiditatea sau starea
sănătăţii lemnului.
Secţiunile ce se execută trebuie să aibă o grosime uniformă şi să cuprindă cel
puţin un inel anual, pentru a putea examina toate elementele anatomice. Pentru ca
secţiunea să se execute uşor şi să aibă continuitate, suprafaţa probei din care se
execută preparatul se umezeşte permanent cu apă sau cu alcool, folosindu-se o
pensulă cu păr foarte fin.
Secţiunea rezultată la tăiere este preluată cu pensula şi pusă iutr-un vas cu
alcool.
In vederea examinării, secţiunile microscopice sînt bine spălate în alcool, se aleg
secţiunile
de soluţie cele maisau
Apaty, reprezentative; acestea(pentru
balsam de Canada se aşază pe o lamă
preparate de sticlă,secupoate
provizorii o picătură
folosi
glicerina), acoperindu-se cu o lamelă de sticlă foarte subţire pentru fixare.
Pentru eliminarea aerului şi a celorlalte substanţe din celule, preparatul se
încălzeşte lent la flacăra unei lămpi de spirt, iar cu ajutorul unor ace spatulate se
apasă uşor şi uniform pe lamelă pînă se elimină surplusul de substanţă şi se asigură
lipirea uniformă a lamelei. Preparatele microscopice, care pot conţine secţiuni
transversale radiale sau tangenţiale, se examinează la un microscop cu diverse puteri
de mărire sau pot fi fotografiate.
Examinarea microscopică a lemnului şi a elementelor anatomice ale
acestuia se face în mai multe, scopuri:
– pentru cunoaşterea
structurii modului
fiecărei specii de asociere
în parte, a elementelor
a tipurilor de elemente anatomice şi stabilirea
anatomice, mărimii
acestora, proporţiei şi repartiţiei în arbore, alcătuirii fiecărei element anatomic
şi caracterelor specifice pe elemente şi specii; aceste elemente se corelează cu

proprietăţile fizico-mecanice şi chimice ale lemnului şi înlesnesc cunoaşterea

fenomenelor biochimice care au loc în celula lemnoasă;
– determinarea studierii caracterelor elementelor anatomice pentru completarea
şi precizarea mai în detaliu a celor macroscopice, în scopul identificării precise a
unor specii sau studierea elementelor unor probe ce nu pot fi examinate
macroscopic pentru identificare;
– studiul unor substanţe de încrustare în peretele celular, a modului cum au
pătruns în lemn unele substanţe de impregnare sau a stadiilor de pătrundere şi
depreciere a lemnului de către unele microorganisme etc. Pentra studiul
microscopic al lemnului şi identificarea acestuia este necesară o cunoaştere a
tuturor elementelor anatomice, a caracterelor specifice ale acestora pe fiecare
specie.
In cazul cînd examinarea microscopica se face în paralel cu studiul macroscopic,
identificarea este mai uşoară, fiindcă anumite caractere se pot completa sau preciza
mai uşor.
Cînd se efectuează studii numai pe preparate microscopice, identificarea precisă a
unor specii se poate face cu uşurinţă folosind chei pentru identificarea microscopică a
lemnului, întocmite pe acelaşi principiu ca şi cheile de identificare macroscopică.
Identificarea macroscopica a lemnului. Metoda epruvetelor
Datorită neomogenităţii, structura, aspectul şi proprietăţile lemnului diferă în
funcţie de cele trei secţiuni principale care se pot executa prin trunchi (secţiunea
transversală, radială, longitudinală, si tangenţială).
următoarele zone concentrice principale scoarţa, cambiul şi lemnul (partea
lemnoasă).
Identificarea macroscopica a lemnului consta in determinarea speciei din care
provine epruveta de lemn ce se examineaza, examinarea facindu-se cu ochiul liber
sau cu o lupa cu puterea de marire de 10-15 x, astfel ca imaginea marita sa nu difere
ca elemente aduse in cimpul vizual de aceea vazuta direct cu ochiul liber. Deoarece
proprietatile lemnului difera de la o specie forestiera la alta, identificarea speciei
lemnului sau cel putin a genului acesteia constituie o problema de o importanta
majora nu numai taxonometrica ci si pentru comertul si utilizarile lemnului. Pentru
identificarea lemnului se tine seama, numai de caracterele lemnului, nu si de cele ale
scoartei, fructelor, frunzelor, mugurilor.., care servesc la identificarti botanice. Astfel
drept criterii pentru identificarea macroscopica se iau in consideratie:
1. caracterele structurii lemnului care se destig cu ochiul liber sau cu lupa:
alburnul si duramenul, inelele anuale, lemnul timpuriu si tirziu, razele medulare,
porii,m canalele rezenifere, maduva, zonele de fibre si zonele de parenchin
lemnos, desenul si textura;
2. unele proprietati
greutatea fizicefizibilitatea;
si eventual si mecanice: luciul, culoarea,
Greutatea gustul,
se apreciaza in mirosul, duritatea,
limitele perceperii
cu mina si mai ales prin raportul dintre diferite lemne, iar duritatea prin simpla
apasare cu unghia;
3. unele defecte caracteristice (nodurile sau petele medulare) cind acestea prin
marime, forma, fregventa si culoarea constituie un factor destinctiv.
Proprietatile fizico-mecanice constituie caractere auxiliare in lucrarile de
identificare a lemnului deoarece in aceeasi specie ele variaza in limite destul de largi
iar unele se modifica in timp. In lucrarile de identificare a speciei se folosesc asa
numitele ’’chei de identificare’’, intocmite dupa mai multe principii care pe baza
caracterelor lemnului prezentate mai sus permit separarea lemnelor in grupe din ce in
ce mai restrinse, pina la gen sau specie, incepind de la caracterele cele generale pina
la cele specifice, de amanunt. Cheile de identificare utilizate in mod fregvent sunt cele
dicotomice. Ele sunt eficiente in lucrarile care se refera la un numar restrins de
specii si se caracterizeaza prin aceea ca au o singura intrare, respectiv un singur

criteriu initial. Aceste chei se bazeaza pe principiu prezentarii in antiteza a

caracterelor comune unor specii sau a unor grupuri de specii si prin eliminarea
caracterelor nespecifice lemnului ce se examineaza. Operatia caracterelor lemnului se
poate referi la prezenta sau apsenta unui caracter, spre exemplu: cu canale rezinifere-
fara canale rezinifere; cu pori(vase)-fara pori; sau la aspectele specifice ale
caracterilor considerate, spre exemplu: cu porii asezati inelar - cu porii imprastiati: cu
raze medulare late - cu raze medulare inguste, lemn moale lemn tare... Cheile bazate
pe acest principiu se desfasoara prin bifurcare repetata si folosesc numere de intrare
in cheie si de iesire, care fac trimiterea la un alt caracter. Prin alegerea succesuva a
pozitiei care cuprinde caracterele speifice elemnului ce se examineaza se ajunge la un
criteriu final caracteristic speciei din care face parte proba examinata, sau speciilor
care nu pot fi deosebite din punctele de vedere considerate. De aceea, la sfirsitul unei
ramuri din lemnul dicotomic poate sa apara o specie sau mai multe specii.
Epruvete- Pentru identificarea macroscopica a lemnului se folosesc epruvete de
forma prizmatica; cu baza un triunghi, confectionata din lemn sanatos fara defecte.
Deoarece structura lemnului din trunchi, craci si radacina difera intr-o oarecare
masura, se recomanda ca epruvetele sa fie debitate din trunchi, aceasta fiind
materialul folosit curent in constructii si industrie. Epruvetele trebuie sa cuprinda cele
3 sectiuni plane principale transversala, radiala, tangentiala. Identificarea
macroscopica se bazeaza in primul rind pe caracterele structurii ce se observa pe
sectiunea transversala. Pentru evedentierea tuturor caracterelor macroscopice
existente se cere ca sectiunile epruvetei sa fie foarte netede, ca ceea ce se realizeaza
taind lemnul cu un briceac, bisturiu sau cu o dalta foarte bine ascutite. Taieturile cele
mai bune se obtin dintr-o singura miscare a cutitului , tinind lama acestuia inclinata cu
un unghi potrivit, care rezulta din 2, 3 incercari. Nu se recomanda folosirea
epruvetelor cu suprafete aspre, obtinute prin taierea cu pinze dintate sau netezite cu
hirtie de slefuit, deoarece nu se pot distinge caracterele structurii lemnului si uneori
examinatorul lipsit de experienta poate fi chiar indus in eroare de urmele pregatirii
suprafetelor in acest fel.
3. Structura Macroscopica a lemnului. Caracteristica elementelor anatomice

ale lemnului
Datorită neomogenităţii, structura, aspectul şi proprietăţile lemnului diferă în funcţie

de cele trei secţiuni principale care se pot executa prin trunchi
• secţiunea transversală, făcută perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului;
• secţiunea radială, longitudinală, care trece prin axa trunchiului;
• secţiunea tangenţială, făcută perpendicular pe rază şi tangentă la inelul anual.
următoarele
lemnoasă). zone concentrice principale scoarţa, cambiul şi lemnul (partea
Scoarţa (coaja) este ţesutul exterior al trunchiului, care înveleşte lemnul
protejândul. Ocupă un volum de 7-30 % din volumul arborelui şi este alcătuită din
ritidom şi liber. Ritidomul este partea moartă exterioară a scoarţei care are rolul de a
apăra trunchiul de acţiunea agenţilor fizici sau biologici din mediul exterior. În funcţie
de specie, ritidomul poate fi neted sau poate prezenta crăpături, brăzdări sau poate fi
desprins în diferite moduri. Liberul este partea vie a scoarţei care se găseşte spre
interiorul trunchiului. Se dezvoltă anual din cambiu şi este alcătuit din vase, fibre
liberiene şi ţesuturi de parenchim. Scoarţa se îndepărtează la prelucrarea lemnului,
doar cea a anumitor specii beneficiind de o valorificare superioară. Astfel, din coaja
stejarului se extrag substanţe tanante, iar din cea a arborelui de chinină se obţin
diferite substanţe medicinale.

1
5
3
2
4
Structura macroscopică a lemnului.

1 – scoarţă (coajă moartă sau ritidomul); 2 – cambiul;
3 – alburn; 4 – duramen; 5 – raze medulare.
Cambiul este un ţesut generator, format dintr-un singur strat de celule situat între
scoarţă
ţesut auşiproprietatea
lemn, care determină creşterea în
de a se multiplica în grosime. Celulele
mod continuu în care
timpulalcătuiesc acest
perioadei de
vegetaţie a arborelui, dând naştere în fiecare an, spre interior, la ţesuturi care
formează liberul.
Lemnul este o grupare de ţesuturi de structură complexă, care constituie cea mai
mare parte din volumul trunchiului, al ramurilor şi al rădăcinilor, fiind totodată şi cea
mai valoroasă parte. În secţiune transversală, lemnul prezintă, de la exterior către
interior, următoarele trei zone concentrice principale: alburnul, duramenul şi măduva.
Alburnul este zona de la exterior a trunchiului cu ţesut rar, cu umiditate ridicată,
obişnuit de culoare deschisă (gălbui-albicioasă), prin care se face circulaţia
ascendentă a sevei brute. Ocupă un volum mai mic sau mai mare în raport cu volumul
întregului trunchi în funcţie de specie, vârsta arborelui şi condiţiile climatice.
Duramenul sau lemnul matur este o zonă interioară situată după alburn, formată
prin procesul de duramnificare a alburnului. Din punct de vedere fiziologic duramenul
este inactiv, el servind numai pentru rezistenţa arborelui. Formarea sa începe la

diferite vârste cuprinse între 3-5 ani la salcâm şi 30-55 de ani la stejar. Duramenul
prezintă un ţesut dens, rezistent, puţin permeabil la lichide şi cu proprietăţi fizico-
mecanice superioare alburnului. Grosimea şi culoarea duramenului variază după
specie, vârstă, locul secţiunii etc. De exemplu, la speciile de foioase duramenul este
mai dezvoltat decât la cele de răşinoase. De asemenea, la anumite specii precum:
stejarul, nucul, ulmul, laricele etc. duramenul are o culoare distinctă de cea a
alburnului, iar la altele (fag, tei, molid etc.) cele două zone nu pot fi diferenţiate cu
ochiul liber, apelându-se în acest caz la analize chimice.
Măduva este partea din mijloc a tulpinii, situată central sau excentric, formată din
ţesut de parenchim, afânat, moale, deosebită în general de lemnul înconjurător şi prin
culoare. În secţiune transversală măduva se prezintă în variate forme (circulară,
ovală, triunghiulară, pentagonală etc.). În mod obişnuit măduva poate fi de culoare
albicioasă, alb-verzuie, alb-roşcată, alb-cenuşie, alb-brun deschis, gălbuie, galben-
roşcată, roşiatică, roşie-brună, brună, brun-verzuie, cenuşiu deschis, negricioasă etc.
Diametrul măduvei variază de la o specie la alta, de la câteva fracţiuni de milimetru
până la 10-12 mm şi chiar mai mult. Dintre speciile cu măduvă foarte dezvoltată pot fi
menţionate socul, oţetarul, iar dintre cele cu măduva foarte mică, ienupărul,
mesteacănul, tisa, etc. În jurul măduvei se grupează primele formaţiuni de lemn
primar. Măduva împreună canal medular reprezintă
0,001-0,003 % din trunchi.cu lemnuleste
Măduva primar se de
lipsită numeşte
valoare şi se înlătură înşiprocesul de
debitare. În afara elementelor menţionate, în secţiunea transversală prin trunchi mai
pot fi observate: inelele anuale şi razele medulare.
Razele medulare sunt linii radiale foarte subţiri de culoare şi luciu diferite de masa
lemnoasă înconjurătoare. În număr mic, razele medulare late şi cele înguste conferă
un aspect deosebit suprafeţei, crescând valoarea estetică a produsului. Ele pornesc
din măduvă sau dintr-un inel anual şi se continuă până la scoarţă, deoarece au rolul
de a conduce şi înmagazina substanţele nutritive primite de la frunze şi, totodată, de
a conduce apa din lemn către scoarţă. În număr mic, razele medulare late şi cele
înguste conferă un aspect deosebit suprafeţei, crescând valoarea estetică a
produsului; în schimb, prezenţa în număr mare a razelor medulare late înrăutăţeşte
proprietăţile mecanice ale lemnului. Pe sectiune transversala a unui trunchi razele
medulare apar ca niste linii sau benzi radiale subtiri, avind un luciu si culoare diferita
de lemnul inconjurator. In sectiunea longitudinala tangentiala, razele medulare apar
taiate transversal ca linii drepte sau umflate la mijloc, devenind fusiforme sau
lenticulare
4. Examinarea structurii macroscopice a lemnului. Inelele anuale –

caracteristici sub aspectul elementelor anatomice care le formeaza.
Particularitatile si caracteristicile lemnului care sunt determinate de inelele
anuale.
Atit alburnul cit si duramenul sunt alcatuite din straturi lemnoase formate succesiv
in fiecare an, datorita activitatii cambiului in timpul perioadei de vegetatie. Privite pe
sectiunea transversala a trunchiului, ramurilor sau radacinii arborelui, cresterile
anuale ale lemnului apar sub forma unor inele concentrice, numite inele anuale.
Acestea cuprinde in mod normal toate elementele anatomice caracteristice lemnului
speciei respective. Cu toate acestea, inelul anual nu este o formatie omogena, din
cauza elementelor anatomice care nu sunt de acelasi fel si nici de aceleasi
dimensiuni. In cuprinsul inelului annual se desting 2 zone si anume: zona de lemn
tipuriu, situate inspre interiorul inelului annual, formata in prima parte a sezonului de
vegetatie, de culoare mai deschisa si mai putin densa decit a 2 zona, cea de lemn
tirziu de culoare mai inchisa si mai densa formata in a doua parte a sezonului de
vegetatie. Lemnul tirziu prezinta, in general, proprietati fizico-mecanice superioare,
incit continutul de lemn tirziu poate servi ca un indice de calitate pentru anumite

utilizari ce se dau lemnului. Proprietatile fizico-mecanice si tehnologica ale lemnului

depind de caracteristicile inelelor anuale , astfel ca este necesar ca aceste sa fie
exprimate cantitativ.
Caracteristicile inelelor anuale pot fi:
1. latimea
inelului anual
2.regularitatea inelelor anuale
3.proportia de lemn tirziu
4. proportia de lemn timpuriu.
Pentru determinarea caracteristicilor inelelor anuale ale lemnului din arbore se
folosesc epruvete sub forma de rondele, cu grosimea 10-15cm, taiete din arbori de
proba. Daca este necesar ca determinarile sa se faca pe alte sortimente de material
(grinzi, rigle), epruvetele vor fi confectionate din probe luate in conformitate cu
prevederele STAS 6085-72. In vederea executarii determinarilor fata transversala a
epruvetei se netezeste bine prin rindeluire, cel putin pe directia sau directiile in care
se fac masurarile. Masurarea latimii inelelor anuale se mai poate face pe probe scoase
din arbori cu ajutorul burghiului tubular, daca aceste sint luate in directie radiala, sau
pe piese lungi. In cel din urma caz, daca piesele prezinta la capete inele cu latimi
vizibile diferite, masurarea latimii inelelor anuale se va face la ambele capete.
5. Desenul lemnului. Elementele anatomice ale lemnului care determina

desenul lemnului. Valoarea desenului lemnului .

Desenul lemnului se datoreaza particularitatilor de structura, in deosebi
diferentei dintre lemnul timpuriu si tirziu, conturului inelelor anuale si razelor
medulare. Desenul aceluiasi lemn este diferit dupa planul in care s-a sectionat lemnul
fata de inelele anuale. Desenele tipice sint cele din sectiunile radiale si tangentiale,
ultimile fiind mult mai variate. Alte desene deosebite se obtin prin taierea lemnului
dupa alte planuri decit radiale si tangentiale. In practica nu se vorbeste de un desen al
lemnului in sectiune transversala. Desene caracteritice prezinta lemnele de rasinoase
si cele de foioase cu porii asezati in inel. Desenul pe sectiunea tangentiala se
caracterizeaza prin linii curbe, cu contur regulat sau ondulat, prin zonele de lemn
tirziu mai dense si mai inchise la culoare decit cele de lemn timpuriu, care la foioase
prezinta striatiile datorite vaselor mari taiate longitudinal. Desenul pe sectiunea
radiala prin succesiunea benzilor longitudinale de lemn tipuriu si tirziu, deosebite ca
densitate, culoare si striatii (la foioase) si prin prezenta razelor medulare in directie
transversala, rare apar ca benzi sau solzi de culoare diferita de restul lemnului si mai
lucioase („oglinzi”). Desenele cele mai frumoase, datorita variatei formei liniilor,
suprafetelor si culorilor, se obtin din lemn cu fibra neregulata ( fibra creata), cu noduri
foarte mici (ochi), provenite din muguri dorminzi, cu excrescente mari si neregulate
sau cu vine Cele
decorative. de culori diferite. Insint:
mai apreciate general, anomaliile
mazarat sau de de
„ochi structura
pasare”coduc la ulm,
(paltin, desene mai
frasin);
dungat (stejar, rasinoase, ulm); moarat (cu ape) la (par, abanos); ondulat (nuc, salcim,
paltin). Pentru unele specii, desenul lemnului poate servi drept criteriu de identificare
a speciei.
6. Textura lemnului. Elemente anatomice care determina textura lemnului.
In literatura de specialitate, textura este definită diferit, dar sensul acestor

definiţii este aproximativ acelaşi. Alţi autori definesc textura fie prin dimensiunile
elementelor anatomice, fie prin raportul dintre lăţimea zonei lemnului tîrziu şi lăţimea
totală a inelului anual. în general se poate considera că textura este acea stare a
lemnului care rezultă din luarea în considerare a mărimii elementelor anatomice, a
proporţiei în care participă la structura lemnului şi a modului cum ele se asociază în
ţesuturile lemnului.

In vorbirea curentă, textura exprimă modul cum apare o suprafaţă oarecare a

lemnului obţinută prin prelucrare (transversal, radial, tangenţial, cilindric, conic sau
sferic), adică modul cum apar grupate elementele anatomice ale lemnului şi desenele
pe care acestea le determină pe suprafaţa prelucrată în diferitele secţiuni enumerate
mai sus. Unele lemne apar cu suprafeţe uniforme, altele cu desene distincte,
neuniforme; unele specii au o textură regulată, altele neregulată; unele lemne oferă
secţiuni fine, altele aspre; unele au o textură expresivă, clară, altele confuză etc.
Se pot distinge două grupe mari de texturi: şterse sau uniforme şi
expresive sau neuniforme,
Lemnele care au textura ştearsă (uniformă) nu permit distingerea
elementelor anatomice. In general, la astfel de lemne, dimensiunile elementelor
anatomice sînt mici, iar pereţii celulelor au grosimea egală şi elementele anatomice
sînt uniform repartizate în întreaga masă a inelului anual. O deosebire dintre lemnul
tîrziu si cel timpuriu nu poate fi făcută.
La lemnele cu textură expresivă, elementele anatomice se disting cu
uşurinţă, în fiecare secţiune ele apărînd într-un fel diferit. In general, la aceste lemne
se observă distinct limita inelelor anuale, iar în interiorul acestora, lemnul timpuriu şi
lemnul tîrziu. Lemnul este cu textură neomogenă, în general arătînd mari diferenţe la
prelucrarea
expresivă, spre cu deosebire
unelte mecanice,
de cele cupe diferitele
textură secţiuni.
ştearsă, aparIn desene
lemnele distincte
cu textură
şi
caracteristice fiecărei secţiuni.
La lemnele cu textura fină , elementele anatomice sînt uniforme ca mărime
(mai ales grosimea membranelor celulare) şi egal împrăştiate în masa inelului anual
Lemnele cu textura aspră se caracterizează prin elemente anatomice inegale
(mai ales grosimea membranelor celulare), împrăştiate inegal în masa inelului anual
(prezintă, aglomerări, zone de fibre, de vase etc). Demarcaţia între inelele anuale
este categorică, porii sînt mari, la pipăit lasă o senzaţie de aspru şi apar neregularităţi
pe suprafaţa netezită (şlefuită), care trebuie umplute cu ocazia lustruirii.
După gradul de fineţe, simţită prin pipăit, speciile forestiere se pot clasifica
astfel:
– lemne cu textură foarte fină: merişorul, tisa, mahonul etc;
– lemne cu textură fină: paltinul, nucul, carpenul etc;
– lemne cu textură semifină: aninul, mesteacănul, teiul, fagul etc;
– lemne cu textură aspră: stejarul, ulmul, castanul bun etc.
In raport cu diferitele texturi pe care le prezintă, lemnul unor specii este mai
apreciat decît al altora, din punctul de vedere al întrebuinţării(de exemplu, pentru
creioane se preferă lemnul cu textură fină: teiul,ş.a.). Textura mai poate servi şi la
identificarea speciilor.
Textura, definită prin aspectul macroscopic al mărimii, aşezării, proporţiei şi
dispoziţiei
criteriul deelementelor anatomice,
apreciere a texturii poate fimărimea
îl prezintă fină, mijlocie sau grosolană.La
comparativă foioase
a elementelor de
structură anatomică.
7. Razele medulare. Clasificarea. Identificarea in cele 3 sectiuni principale.

Valoarea razelor medulare.
Sunt linii radiale foarte subţiri de culoare şi luciu diferite de masa lemnoasă
înconjurătoare. Ele pornesc din măduvă sau dintr-un inel anual şi se continuă până la
scoarţă, deoarece au rolul de a conduce şi înmagazina substanţele nutritive primite de
la frunze şi, totodată, de a conduce apa din lemn către scoarţă. În număr mic, razele
medulare late şi cele înguste conferă un aspect deosebit suprafeţei, crescând
valoarea estetică a produsului; în schimb, prezenţa în număr mare a razelor medulare
late înrăutăţeşte proprietăţile mecanice ale lemnului.

Pe sectiune transversala a unui trunchi razele medulare apar ca niste linii sau
benzi radiale subtiri, avind un luciu si culoare diferita de lemnul inconjurator. In
sectiune longitudinala radiala, razele medulare apar ca benzi de inaltimi diferite (de
la 0,2-160 mm si mai mult), asezate transversal pe inelele anuale.
In sectiunea longitudinala tangentiala, razele medulare apar taiate transversal ca
linii drepte sau umflate la mijloc, devenind fusiforme sau lenticulare.
Clasificarea razelor medulare dupa:
A. Dupa amplasare:
• Raze medulare primare - care pornesc din primul inel anual:
• Raze medulare secundare - pornesc din celelalte inele
B. Dupa latime:
• Raze medulare late, vizibile cu ochiul liber in toate sectiunile (stejar, fag)
• Raze medulare inguste, vizibile cel putin in sectiunea transversala si radiala
(tei, paltin)
• Raze medulare foarte inguste, vizibile doar in sectiunea radiala sau nevizibile
cu ochiul liber, abia distincte cu lupa (mesteacan)
A. Dupa structura:
• Raze medulare simple
•
Raze medulareatribuie
false sau compuse
Razele medulare lemnului un aspect estetic, cu deosebire in sectiunea
radiala. Lemnul cu multe raze medulare, mai ales late, se despica usor. Caracterele
razelor medulare (marimea, culoarea, luciul, numarul) servesc drept criteriu de baza
pentru indentificarea speciei lemnului. Pe sectiunea radiala, la unele specii, razele
medulare apar sub forma de oglinzi. Acestea dau un aspect foarte placut texturii si
desenului lemnului ( stejar, paltin, platan) ridicind valoarea estetica a acestora.
8. Defecte şi anomalii ale lemnului brut. Clasificarea generala. Influenta

defectelor si anomaliilor sub aspectul valorivicarii lemnului brut la debitarea
acestuia.
Randamentul la prelucrarea mecanică a lemnului şi calitatea produselor pot fi

influienţate mult de unele defecte sau anomalii ale lemnului. Prin anomali sau defecte
ale lemnului se înţeleg neregularităţi ale structurii sau compoziţiei chimice normale,
care aduc modificări proprietăţilor lemnului şi posibilităţilor de utilizare ale acestora.
Anomaliile şi defectele lemnului, în general, contribuie la scădrea valorii lemnului şi
foarte rar unele anomalii şi defecte prin aspectul lor pot ridica valorea lemnului.
Datorită unor factori exteriori compoziţia chimică a lemnului suferă unele modificări
ceea ce determină apariţia unor alteraţii. Defectele lemnului pot aparea şi în timpul
manipulării şi prelucrării acestora. Cunoaşterea acestor defecte este absolut
necesară
operaţiile pentru a se intervani
de debitare în vederea
în cherestea eliminării sau
sau la prelucrarea ameliorării
acestor unora dintre
asortimente. ele în
Influienţa
defectelor asupra proprietăţilor fizico-mecanice şi chimice ale lemnului şi mai ales
influienţa negativă sau pozitivă a lor asupra calităţii produselor realizate face ca
defectele lemnului să steie la bază sortării şi clasificării sortimentelor de lemn şi chiar
a multor produse.
Defectele lemnului rotunt si sortimentele
Condiţiile în care se dezvoltă arborii, natura speciilor, tratamentele aplicate,
natura şi specificul solului etc. pot contribui la apariţia a numeroase defecte la lemnul
rotund încă de la stadiul de puiet, dezvoltlndu-se pînă la maturizarea arborelui.
Defectele şi anomaliile cel mai frecvent întîlnite la lemnul brut pot fi clasificate
astfel:
➢ defecte de formă ale sortimentelor de lemn rotund;
➢ defecte de structură ale lemnului;
➢ noduri;

crăpături;
➢
găuri şi galerii de insecte sau alţi vătămători animali;
➢
➢ coloraţii şi alteraţii;
➢ depuneri anormale; -diverse.
Principalele defecte şi anomalii ale lemnului rotund sînt enumerate şi definite în
STAS şi ele trebuie cunoscute de toţi factorii care concură la producerea şi utilizarea
lemnului.
Fregventa defectelor se apreciaza prin indicece de fregventa ce se poate calcula
prin formula :
N D
F D = ( nr . / m )
L
Unde: FD - este indicele de fregventa pentru defectul luat in consideratie; ND -

numarul de defecte de acelasi tip. L – lungimea piesei in (m)
Gravitatea defectelor indica starea de sanatate a arborelui ce se sorteaza
Marimea defectelor se exprima dupa : lungimea, latimea inaltimea sau
adincimea, dupa caz
Pozitia defectelor poate fi apreciata dupa zona in care sunt amplasate
defectele, respective,centrala,la
Constatarea defectelor capete
se facesau grupate
visual, intro zona
masurarea a arborelui
acestora . cu rigla
se face
gradate si cu clupa forestiera iar determinarea defectelor se face cu ajutorul unor
relatii matematice simple.
Crapaturile şi influienţa lor asupra prelucrării lemnului - la debitarea
bustenilor cu crapaturi se inregistrează pierderi mari şi rezulta sortimente de calitate
inferioara.
Clasificarea crapaturilor:
A. Dupa forma si directie:
– Crapaturile pe suprafata travsversala de la capete; dupa raza; dupa conturul
inelelor anuale;
– Crapaturi pe suprafata rotunda (periferica) a lemnului: drepte sau elicoidale.
A. Dupa gradul de patrundere in lemn sau dimensiuni:
– Crapaturi pe suprafata transversala a capetelor: strapunse (cind trec de la o
margine la alta a suprafetei rotunde a lemnului); raspindite (cind ajung numai la
o margine a suprafetei rotunde ale lemnului)
– Crapaturi pe suprafata laterala a lemnului: fisuri, cu latimea pinala 0,5 mm si
adincimea pina la 5 mm; crapaturi superficiale cu latimea de 0,5-1,0 mm si
adincimea 5-10 mm.
A. Dupa origine :
– “ cadranura”- crapaturi ce se produc in timpul vietii la arborii batrini.
–
–
“rulura”- crapaturi
“gelivura”- inelare.
crapaturi provocate de geruri.
– Crapaturi provocate de paratrasnet la arborii in piciore dupa un plan radial
sau elicoidal
– Crapaturi provocate de rasina(de regula la speciile de lemn de rasinoase).
Utilizarea rationala a lemnului cu defecte. În vederea utilizarii rationale a
lemnului cu defecte, trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte:
– rezistenţa lemnului la tractiune este dependenta si de unele defecte importante,
ca: noduri, crapaturi, etc; de aceea, lemnul ce prezinta asemenea defecte nu va
fi utilizat în constructia unor elemente supuse tractiunii, ci pentru cele supuse
eforturilor de compresiune;
– piesele supuse la încovoiere vor fi alese din cele cu mai putine defecte, iar in
cazul existentei lor, nu vor fi situate în treimea mijlocie a lungimii piesei; de
asemenea, eventualele noduri se vor afla în zonă ce se comprimă în timpul
încovoierii piesei;

– pentru piesele supuse la compresiune paralela, conicitatea sortimentelor

rotunde este avantajoasa fata de forma cilindrica sau prelucrata, în condiţiile
aceleeasi sectiuni minime.
Defectele de formă ale trunchiului şi influienţa lor asupra prelucrării
lemnului:
a) curbura trunchiului:- randament scăzut din cauza pierderilor la debitare (se
obţin piese de cherestea cu dimensiuni reduse şi se pierde material la tivire); -
sortimentele de cherestea obţinute au fibrele neparalele cu axa lor, iar prin
uscare se produc crăpături sau deformări ale acestora; - în cazul derulării
buştenilor cu curburi se produc pierderi însemnate, pînă la celindrarea acestora.
b) însăbierea trunchiului: cînd curbura este mare, aceasta zonă trebuie
înlăturată, reprezentînd o însemnată pierdere de material;
c) conicitatea trunchiului: randamentul scăzut la debitare în cherestea sau
derulare; - obţinerea sortimentelor de calitate scăzută.
d) lăbărţarea trunchiului - provoacă pierderi la doborîrea arborilor şi la debitare,
- se obţin piese cu fibre înclinate
e) canelura trunchiului – cînd aceste caneluri sînt pronunţate cresc pierderile de
material, în special la derulare, - la debitarea buştenilor cu canelură rezultă pise
de cherestea
transmite cu fibră
şi inelelor înclinată, - formă sinuoasă a conturului exterior se
anuale.
f) ovalitatea trunchiului: provoacă pierderi mari la derulare, - datorită
inegalităţii lăţimii inelelor anuale, lemnul este neomogen şi se comportă diferit
în utilizările practice,
g) înfurcirea trunchiului: cînd înfurcirea este mai aproape de bază, lemnul
pierde mult din calităţile sale;
Defectele de structură şi influienţa lor asupra prelucrării lemnului
a)excentricitatea: este însoţită de ovalitate şi inegalitatea lăţimii inelelor anuale,
lucru care duce la obţinerea de piese cu rezistenţa scăzută şi cu un potenţial ridicat
de deformare şi crăpare;
b) fibra creaţă: sub aspect estetic, fibra creaţă ridică valoarea calitativă a
lemnului, speciile cu acest defect fiind apreciate pentru fabricarea furnirelor estetice
(paltin, frasin, nuc, mesteacăn etc).
c) fibra înclinată - rezultă din debitarea buştenilor cu curbură, lăbărţare, conicitate,
sau tăierea după un plan înclinat faţă de direcţia fibrelor; - micşorează rezistenţele
mecanice ale lemnului; - prin secţionarea fibrelor se obţin suprafeţe aspre, mai greu
de finisat.
d)Lemn de compresiune: structura, compozitia chimica şi proprietatile lemnului
de compresiune sint mult diferite de ale lemnului normal; - lemnul cu acest defect
este mai fragil şi mai putin rezistent la tractiune; - piesele de cherestea cu lemn de
compresiune se deformează
e)fibra rasucita puternic
: lemnul este prin inferioara,
de calitate uscare şi uneori crapa.şi se prelucrează
se despica
greu; - rezistenţele mecanice ale pieselor sint mici; - piesele debitate se deformează
puternic;
f) fibra inclinata: fibrele fiind orientate in directii diferite, lemnul se prelucrează
greu; - prin prelucrare se obţin suprafete aspre;
g)neregularitatea latimii inelelor anuale: materialul este neomogen şi are o
comportare neuniforma la diferite solicitari;
h)inimile concrescute: lemnul cu inimi concrescute este neomogen, se
prelucrează greu şi se deformează puternic.
i) Nodurile şi influienţa lor asupra prelucrării lemnului - lemnul cu noduri
creaza dificultati la prelucrare; - reduc valoarea şi sfera de utilizare a lemnului; -
micşoreaza unele rezistenţe ale lemnului.
9. Defectele de forma ale sortimentelor de lemn rotund. Clasificarea defectelor si anomaliilor de forma
ale lemnului rotund

Defecte de formă. Pentru o utilizare cît mai bună şi cu un randament ridicat,

după doborîre şi înlăturarea crăcilor, trunchiul arborelui trebuie să aibă o formă cît
mai apropiată de forma unui cilindru. în practică rar se întîlnesc asemenea cazuri. De
cele mai multe ori trunchiul are o formă conică sau prezintă numeroase alte defecte.
Curbura este un defect întîlnit la majoritatea arborilor şi constă în devierea
curbă a trunchiului de la axa arborelui. Curbura poate fi într-un singur plan, pe toată
lungimea, mai multe curburi în acelaşi plan sau curbură în mai multe planuri.
Mărimea curburii se exprimă în % şi reprezintă raportul dintre săgeata maximă şi
lungimea a porţiunii curbate. In cazul debitării buştenilor în cherestea, mărimea
curburii influenţează negativ randamentul, fie din cauza pierderilor la debitare, fie din
cauza obţinerii unor sortimente cu dimensiuni reduse. Sortimentele debitate din
buşteni cu curburi au fibrele neparalele cu axa lor, iar prin uscare se produc crăpături
sau deformări ale materialului.
Insăbierea este o curbură simplă, care apare la partea de jos a trunchiului; se
întîlneşte frecvent la arborii care cresc pe terenuri în pantă, în cazul cînd curbura este
mare, această zonă trebuie înlăturată, reprezentînd o însemnată pierdere de material.
Conicitateă este descreşterea treptată a trunchiului, începînd de la bază spre
vîrf. în unele cazuri această descreştere este foarte pronunţată, fapt care duce la
micşorarea randamentului în sortimente debitate. Pentru a stabili conicitatea se face
diferenţa între diametrul mare şi diametrul mic, în cm, şi se raportează la lungimea
trunchiului măsurat în m. Cînd acest raport este mai mare de 1%, conicitatea se
consideră un defect.
Lăbraţarea este îngroşarea anormală la partea inferioară a trunchiului. Acest
defect se exprimă prin diferenţa între diametrul de la baza trunchiului şi diametrul
măsurat la distanţa de 1m de la capătul gros. Cînd această lăbărţare este mare,
porţiunea respectivă din arbore trebuie înlăturată. Din constatările practice rezultă că
la buştenii cu curbură mare, însăbiere sau lăbărţare, sortimentele debitate sînt de
calitate mai slabă şi generează ulterior numeroase defecte.
Canelura este vălurarea conturului exterior sau apariţia de denivelări
longitudinale pe trunchi, în timpul creşterii. Acest defect se întîlneşte, în special, la
carpen, anin, ienupăr, corn, tisă şi brad; Cînd aceste caneluri sînt pronunţate,
pierderile de material cresc, în special, la derulare în furnire. Forma sinuoasă a
conturului exterior se transmite şi la inelele anuale
Ovalitatea apare la bază sau pe o porţiune mai mare din trunchi. Secţiunea
transversală a arborilor care este, de obicei, rotundă apare cu o anumită ovalitate sub
formă de elipsă. Cînd este pronunţată, se consideră defect şi se exprimă, în procente,
prin diferenţa mărimii celor două axe raportată la mărimea axei mari. în afară de
pierderile de prelucrare, materialul este neomogen şi se comportă diferit în utilizările
practice.
Infurcirea este o creştere ce apare la trunchiul principal ce se desparte în două
sau trei tulpini, dînd naştere la ramificaţii, care se dezvoltă apoi ca tulpini separate. In
zona de înfurcire, lemnul are o structură neuniformă, secţiunea avînd două-trei inimi
şi coajă înfundată. Cînd înfurcirea este mai aproape de bază, buşteanul pierde mult
din calităţile sale.

10. Defecte si anomalii de structura ale sortimentului de lemn brut. Clasificarea si

influenta defectelor si anomaliilor de structura sub forma de strat intercalat
(coaja infundata) si sub forma de crapatura provocata de uscare asupra
calitatii pieselor. Determinarea parametrilor acestora.
Defecte de structură. Defectele sau anomaliile de structură sînt cele care
apar în structura anatomică a lemnului.

Excentricitatea, apare, în special, ca urmare a înrădăcinării arborilor pe

terenuri înclinate, din care cauză măduva este situată excentric adică este deplasată
lateral faţă de centrul secţiunii. Excentricitatea se stabileşte în procente raportînd
distanţa dintre centrul secţiunii transversale şi centrul măduvei, la diametrul secţiunii
respective.
Excrescenţa este o umflătură de formă variată ce apare pe trunchi, in structură
neregulată, avînd uneori în conţinut, noduri de diferite forme. Pentru a afla volumul
ocupat se măsoară înălţimea excrescenţei şi proporţia în care excrescenţa cuprinde
circumferinţa lemnului rotund.
Fibra creaţă se prezintă ca o ondulare în creşterea fibrelor, întîlnită mai ales, la
lemnul de paltin şi la lemnul de fag la partea de la baza trunchiului. Lemnul cu fibră
creaţă, cum este cel de paltin, este mult apreciat la producerea furnirelor şi a
instrumentelor muzicale.
Fibra înclinată este o deviere a fibrelor faţă de axa longitudinală, putînd fi
cauzată de înrădăcinarea necorespunzătoare a arborelui, de existenţa unor noduri sau
alte defecte. Prezenţa fibrei înclinate creează greutăţi în prelucrarea lemnului; de
asemenea, la piesele solicitate la încovoiere reduce mult rezistenţa.
Fibra răsucită se datoreşte poziţiei elicoidale a fibrelor în jurul axei arborelui,
acestea fiind paralele între ele. Calitatea lemnului este slabă, se despică şi se
prelucrează greu. Defectul se exprimă prin raportul dintre distanţa devierii de la o
linie paralelă cu axa piesei şi lungimea considerată, în procente.
Neregularitatea lăţimii inelelor anuale apare din cauza unor creşteri
anormale ca urmare a condiţiilor de sol, modului de vegetaţie etc, inelele putînd avea
lăţimi foarte diferite. Materialul este neomogen şi are o comportare neuniformă.
tulpini,Inimile crescute
conturul se formează
exterior avînd atunci cînd
o formă eliptică se dezvoltă două
sau trapezoidală. sau
De cele mai
mai multe
multe ori
în interiorul tulpinii se află şi coaja înfundată. La arborii dezvoltaţi normal acest defect
se întîlneşte numai în zona de înfurcire sau imediat sub punctul de ramificare.
Lemnul de compresiune este o formaţiune anormală de lemn care ia naştere,
în special, la răşinoase (brad, pin, larice) la arborii expuşi la acţiunea vîntului sau la
cei înrădăcinaţi pe pante în partea opusă vîntului sau spre înclinarea terenului iau
naştere inele anuale mai late, cu celule cu pereţi groşi, colorate mai intens. Forma
secţiunii transversale a acestor arbori este, în general, ovală, cu inima excentrică, iar
materialul din zona cu lemn de compresiune se umflă şi se contrage mai puternic
decît lemnul normal

influenta defectelor si anomaliilor de structura sub forma de excentritate,
ovalitate si canelura asupra calitatii pieselor. Determinarea parametrilor
acestora.
influenta defectelor si anomaliilor de structura sub forma de inimi
concrescute asupra calitatii pieselor. Determinarea parametrilor acestora.
influenta defectelor si anomaliilor de structura sub forma de fibra rasucita si
creata asupra calitatii pieselor. Avantajele si dezavantajele defectelor.

14. Defecte si anomalii de structura ale sortimentului de lemn brut. Clasificarea

defectelor lemnului caracterizate prin prezenta crapaturilor de diferita
provenienta: dupa forma si directie; gradul de patrundere in lemn sau
dimensiuni; originea crapaturilor (cadranura, rulura, gelivura, de rasina de
paratrasnet)
15. Nodurile. Clasificarea si influenta acestora asupra calitatii lemnului.
Nodurile sunt rezultatul cresterii si dezvoltarii crengilor - parti din craci

inglobate in masa lemnului. Pe trunchiul arborelui sau pe busteni cu coarja nodurile se
identifica prin ciotul cracii, iumflatura de la suprafata in cuprinsul careia se mai vede
sau nu sectiunea nodului ori numai printro neregularitate locala acrapaturilor cojilor.
Nodurile identificabile numai dupa caracterile de mai sus se numesc noduri ascunse.
La rasinoase in general nodurile sint grupate in jurul axei arborelui aproximativ la
aceiasi valuare. Nodurile pe care le prezinta cheresteaua se clasifica in mai multe
tipuri, dupa urmatoarele criterii:
1. dupa forma sectiunii nodurilor pe suprafata piesei in:
•
nod
minimrotund– nod
este cel cu egal
mult contur curb ;al carui raport dintre diametru maxim si cel
cu doua
• nod oval-nod cu contur oval al carui raport dintre diametrul maxim si cel minim
este mai mare ca doua si mai mic sau egal cu patru;
• nod alungit – a carui raport intre acsa maxima sic ea minima este mai mare ca
4.
2. Dupa pozitia nodurilor in piesa :
nod pe fata –nod care apare pe fetele pieselor
•
nod pe cant- nod care apare pe cantul pieselor;

•
nod pe muchie– nod care apare pe muchia pieselor;

•
nod longitudinal-nod alungit care are diametrul maxim aproape parallel cu

•
acsa longitudinala a piesei;

nod transversal-nod alungit a carui diametrul maxim este aproximativ
•
perpendicular pe axa longitudinala a pieseil;

nod strapungator–nod care trece de la o fata la altul a piesei ;
•
nod nestrapungator- nod care apare pe o fat ape un cant sau pe o fata sau pe
•
un cant al piesei.
3. Dupa pozitia relative a nodurilor in:
noduri izolate-noduri despuse izolat la odistanta intre ele egala sau mai mare
•
decit latimea piesei;

noduri grupate-doua sau mai multe noduri rotunde, ovale sau pe muchie , ele
•
produc aceliasi devieri locale a fibrelor;

noduri musteata – (noduri duble) 2 noduri alungite sau ovale asezate
•
aprocsimativ simetric fata de acsa longitudinala a piesei si care apar pe aceias

fata.
4. Dupa gradul de adirenta cu lemnul inconjurator,in:
nod concrescut–nod ale carui inele anuale ecsterioare adera la lemnul
•
inconjurator pe cel putin trei patrim din perimetrul sectiunei sale;

• nod partial concrescut – nod ale carui inele anuale ecsterioare adera la
lemnul inconjurator pe o lungime cuprinsa intre o patrime si trei patrimi din
perimetrul sectiunuii sale.
• nod cazator –nod ale carui inele anuale nu adera la lemnul inconjurator sau
adera cel mult o patrime din perimetrul nodurile cazatoare provin din
craci uscate si sint inconjurate de obicei desau.
un strat de coarja , de rasina sau de
gome. Gaura produsa de nodul cazut se considera ca nod cazator.
1. Dupa gradul de sanatate, integritate si coloratie:
• nod sanatos – nod al carui lemn nu prezinta semen de alterare sau putrezire:

• nod vicios- nod al carui lemn este putrezit pe cel mult o treime din suprafata;
• nod putred – nod al carui lemn este putrezit mai mult de o treime din
suprafata;
• nod normal colorat
• nod sanatos de culoare apropiata de alemnului inconjurator ;
• nod de culoare inchisa–nod sanatos de culoare mult mai inchisa decit a
lemnului inconjurator, ajungind pina la negru;
• nod crapat-nod concrescut sanatos, cu una sau mai multe crapaturi.
1. Dupa marime:
• noduri mici- nodurile cu diametru pina la 20 mm ;
• noduri mijlocii – nodurile cu diametrul cuprins intre 21 – 40 mm ;
• noduri mari- nodurile cu diametrul cuprins intre 41-60 mm ;
• noduri foarte mari – nodurile cu diametru peste 60 mm .
Nodurile influenteaza foarte mult calitatea sortimentelor si mai ales rezistenta lor.
Rezistenta pieselor debitate este mai redusa cu 25% fata de a lemnului rotund.
Rezistenta lemnului este mult diminuata de nodurile cazatoare, nodurile putrede, cele
partial concrescute si mai ales de nodurile grupate in vertical. Prelucrarea materialului
lemons cu noduri se face mult mai greu decit a lemnului fara noduri.
16. Alteratii ale lemnului. Clasificarea si cauzele care le provoaca. Inpactul

acesteia asupra calitatii
Coloraţii şi alteraţii. sînt abateri de la culoarea şi starea normală a lemnului.

Aceste defecte sînt provocate de ciuperci, bacterii sau alte cauze şi ele se pot răspîndi
în întreaga masă a lemnului sau numai parţial. De cele mai multe ori coloraţia este
rezultatul unui fenomen de alterare. Albăstreala- este o coloraţie albăstruie-cenuşie,
provocată de acţiunea unor ciuperci, fără a aduce modificări esenţiale proprietăţilor
lemnului. Inima roşie a fagului- este o coloraţie roşu-deschis pînă la brun a părţii
centrale a trunchiului de fag, avînd un contur neregulat. Vasele sînt umplute,se
impregnează greu, însă la aburire se obţine o coloraţie uniformă a întregii secţiuni.
Acest defect apare la majoritatea arborilor. Inima stelată a fagului prezintă, o
coloraţie anormală a părţii centrale a trunchiului de fag, brună-roşiatică pînă la cenuşie-
negri-cioasă, cu contur stelat, delimitat prin linii de culoare închisă, în general
reprezentînd un stadiu avansat de alterare. Inima neagră a paltinului- este o
coloraţie anormală negricioasă a zonei centrale a unor trunchiuri de paltin, coloraţie
care diminuează valoarea sortimentelor lemnoase debitate.
Putregaiul – Denumirea de putregai se da lemnului ajuns in starea avansata de
descompunere sub actiunea ciupercilor xilofage si se caracterizeaza prin modificarea
profunda a culorii, structurii, compozitiei chimice, consistentei si proprietatilor fizice si
mecanice
analizeaza ale
din lemnului. In comformitatev
punct de vedere al structuriicu standartele
si al noastre,
pozitiei, mai ales la putregaiul se
sortimentele
rotunde(putregaiul exterior si putregaiul interior). Putregaiul fibros- Se
caracterizeaza prin pastrarea intr-o oarecare masura a structurii fibroase a lemnului,
avind o consistenta moale si culoarea albicioasa, iar putregaiul faramicios prin
disparitia structirii fibroase , aparitia de crapaturi care divid lemnul in poprtiuni cubice
si prizmatice, care prin apasare se sfarima usor, culoarea fiind in general bruna sau
bruna rosietica.
Răscoacerea- este un stadiu avansat de alterare a unor specii de foioase (fag,
mesteacăn, carpen, paltin, tei, anin, plop etc.) prin acestuia de către ciuperci xilofage.
Lemnul apare albicios, cu linii negricioase neregulate, cu aspect marmorat. în acest
stadiu, lemnul a intrat într-un avansat grad de alterare, rezistenţele fizico-mecanice
fiind mult diminuate.
Lunura- este un defect din categoria coloraţiilor anormal şi apare la stejar şi
gorun sub forma unor inele de alburn situate în interiorul duramenului.

In cele de mai sus s-au prezentat principalele defecte şi anomalii

întîlnite la lemnul rotund, în majoritatea cazurilor acestea avînd efecte negative
asupra calităţii şi rezistenţei sortimentelor debitate, a produselor executate şi mai
ales, conducînd la o reducere a randamentului de prelucrare.
Modul de masurare - Putregaiul interior se exprima cantitativ, la sortimentele
rotunde prin raportul dintre suprafata atacata si suprafata sectiunii transversale sau
prin diametrul zonei atatcate si diametrul sectiunii. Putregaiul exterior se exprima prin
adincimea de patrundere pe directia radiala sau prin fractiuni din diametru sectiunii
transversale si indicarea suprafetei cu putregai. La sortimentele de lemn prelucrat,
zonele cu putregai se masoara prin dimensiunile lor: Adincimea, latimea , lungimea,
suprafata si se sxprima fie in unitati absolute, fie in proportie in raport cu dimensiunile
respective ale suprafetei piesei pe care sunt dispuse. Rascoacerea se masoara la fel
ca putregaiul.
17. Structura microscopica a lemnului. Identificarea principalilor indici a

structurii microscopice. Metode, epruvete, utilaje si echipamente de
laborator utilizate.
Folosind un microscop obişnuit se poate observa uşor, că lemnul este construit

dintr-un număr considerabil de celule vegetale (elemente anatomice), variate ca
formă, mărimre, proporţie a elementelor constitutive, poziţie şi după rolul funcţional,
pe care ele le îndeplinesc în cursul vieţii arborelui. Ca elemente cu funcţii fiziologice
determinate, celulele lemnoase se nasc, se dezvoltă, suferă transformări ireversibile,
iar când funcţiile fiziologice ale acestora încetează, ele mor. Lemnul ca materie primă
este format în exclusivitate din celule moarte, alcătuite numai din pereţi sau
membranele celulare şi uneori din resturi de conţinut celular, în special din
substanţele nutritive de rezervă şi de secreţie
Elementele anatomice ale lemnului se unesc în ţesuturi şi sînt dispuse diferit în
dependenţă de specie. În general, structura lemnului de răşinoase este mai simplă şi
uniformă, deosebindu-se foarte mult de structura lemnului de foioase, mai complexă
şi mai neregulată Pentru a asigura funcţiile de creştere, nutriţie, conducere şi
înmagazinare, susţinere şi rezistenţă la acţiunea factorilor exteriori, celulele lemnoase
sînt specializate pe funcţii diferite. În construcţia lemnului celor două grupe de specii –
răşinoase şi foioase, intră, atât elemente anatomice complet diferenţiate morfologic,
cât şi unele elemente identice sau asemănătoare. După formă se disting două tipuri
de celule:
celule prosenchimatice
longitudinale (verticale)şi parenchimatice , iar
şi cele transversale după poziţia
(orizontale). acestora
După în celulele
formă, arbore:
prosenchimatice sunt alungite şi înguste, iar celulele parenchimatice sunt de formă
izodiametrică sau puţin alungite. O structură caracteristică prezintă unele
dicotiledonate exotice, spre exemplu guaiacul, la care elementele anatomice sînt
aşezate foarte regulat în straturi orizontale, cu limite uneori bine distincte chiar cu
ochiul liber. Asemenea structură a lemnului poartă numele de structură etajată.
Aparatura pentru efectuarea măsurătorilor. In studiul microscopic al
lemnului intervin multe măsurători privind mărimea elementelor anatomice
(diametrul, lungimea, grosimea membranelor) şi a suprafeţelor. Pentru aceasta
servesc microscoape prevăzute cu dispozitive speciale. In vederea măsurătorilor
liniare (dimensiuni), se folosesc oculare micro-metrice oculare cu micrometre în
trepte sau altele, care se adaptează la microscopul obişnuit. La asemenea
instrumente de măsură este necesar ca scara şi obiectul micrometric să fie într-un
anumit raport de mărime. Ele dau deci valori relative (de raport), încît, pentru

obţinerea de valori absolute, fiecare scară trebuie însoţită de tabele de transformare.

Dimensiunile (mai ales lungimile de fibre) se mai pot măsura şi cu ajutorul
aparatelor de proiecţie desenînd imaginile pe hîrtie. Cunoscînd puterea de mărire a
proiectorului, prin măsurarea imaginilor desenate şi recalculate, se obţin mărimile
absolute ale obiectului observat.
In, acest scop se utilizează oculare grilate respectiv ecrane grilate în pătrăţele,
care se intercalează în cîmpul ocularului la nivelul blendei. In prealabil se calculează
mărimea unui pătrăţel în cîmpul microscopului, sau se folosesc aşa-numitele „camere
numărătoare" fiecare cîmp al „camerei" avînd o suprafaţă determinată, la o anumită
putere de mărire. Măsurarea suprafeţelor se mai poate realiza şi prinplanimetrarea
imaginilor desenate folosind planimetrele obişnuite, tip Amsler. De la caz la caz, se
poate aprecia care este procedeul cel mai eficace de aplicat. In tot cazul,
operaţiile necesită deosebită atenţie în lucru.
18. Structura microscopică a lemnului. Celula vegetala si partile ei

componente. Structura peretelui celular si orientarea fibrelor din straturile
componente
Dezvoltarea
în punctele de vîrfplantelor
de cătreare loc atît în
celulele vii lungime cîtvii
. Celulele şi generează
în grosime. la
Eaexterior
este asigurată
stratul
protector sau epiderma, iar la interior stratul generator procambiul . Procambiul
generează spre exterior primele celule de coajă, iar la interior, stratul de lemn. Odată
cu formarea primului inel generator se constituie cambiul . Acesta este alcătuit dintr-
un strat de celule generatoare care se divid, asigurînd dezvoltarea continuă a
lemnului. Durata de formare a unei celule noi este de cca. 48 ore. Proporţia de coajă
faţă de cantitatea de lemn generată la răşinoase este de 1/3, iar la foioase de 1/10.
Structura peretelui celular

1 – stratul de lipire
primar; 3 –intercelular; 2 – peretele
stratul extern;
4 – stratul mijlociu; 5 – stratul intern; 6 -golul
celular;
Celula nou formată de cambiu este mărginită de o primă membrană, plastică,

din celuloză, denumită perete primar sau perete cambial. După ce celula a ajuns la
mărimea sa definitivă, peretele primar se îngroaşă prin adăugarea succesivă de
straturi noi pe partea sa interioară, formându-se peretele secundar sau peretele de
îngroşare. Celulele sânt separate între ele printr-un strat intercelular sau strat de
lipire,Examinarea
izotrop, format din lignină
peretelui şi substanţe
celular de incrustare.
cu ajutorul microscopului electronic scoate în
evidenţă formaţiuni structurale elementare sub formă de fascicule, numite fibrile,
constituite din celuloză - polimer organic macromolecular, care serveşte în calitate de
materie principală la formarea peretelui celular. Diametrul convenţional al unei fibrile
elementare, formate din 30-40 de molecule de celuloză, se află în limita de 3,5-10 nm
(nanometri).
Gruparea fibrilelor elementare formează elemente structurale noi în formă de
panglici cu lăţimea de 10-30 nm, grosimea de 5-10 nm şi lungimea de 3-5 mkm,
numite microfibrile, dispunerea diversificată ale cărora, sub diverse unghiuri faţă de
axa longitudinală a celulei, formează peretele celular stratificat. Stabilitatea fibrilelor
grupare în legătură
microfibrile se asigură prin organic
intermediului ligninei care serveşte ca
material de Totodată, polimerul macromolecular, (celuloza) dispune
de rigiditate, asigurată de hemiceluloză – compus organic asemănător cu celuloza,
dar cu lungimea lanţului molecular mai redus.

3
1
2
1 – celuloză; 2 – hemiceluloză; 3 – lignină.
19. Structura microscopica. Celuloza, hemiceluloza, lignina

pe care ele le este
Lemnul îndeplinesc în cursul
constituit vieţii din
in principal arborelui.
substante organice ce au la baza carbonul
49%, oxigenul 43%. hidrogenul 6%, azotul 0,1% din substante anorganice compuse
din diferite oxizi si din oxygen.
Substantele organice se impart:

•componenti principali: celuloza, hemiceluloza, lignina care au o pondere ridicata

96% in compozitia lemnului
•componentii secundari: rasinile, uleiurile eterice, substante tanante, gumele,
coloranti, acizi organici si cei grasi, care se gasesc in cantitati mai mici in
compozitia chimica a lemnului.
Celuloza – este o polizaharida cu structura macromoleculara care constituie
componenta principala a peretilor celulari din plante. Celuloza in tesuturile vegetale
se afla sub forma de fibre si are rolul de schelet de ea sunt legati ceilalti componenti,
principali si secundari ai lemnului. Se cunosc doua feluri de celuloza extrase din
peretii celulari: chimic pura si celuloza tehnica.
Proprietatile chimice ale celulozei sunt clasificate in citeva grupe: de distructie,
oxidare, substitutie. Celuloza se prezinta sub forma de macromolecule filiforme.
Lemnul are un continut de celuloza cuprins intre 50-70% variind in functie de specie,
celuloza se intrebuinteaza la fabricarea hirtiei , lacurilor, fibrelor artificiale, alcoolul
etilic.
Hemiceluloza-sunt grupuri de polizaharide care insotesc celuloza in peretii
celulelor vegetale, cantitatea de hemiceluloza variaza intre 15-27%. Pentozele
predomina in lemnul de foioase iar hexozele in cel de rasinoase. Se folosesc la
fabricarea hirtiei
timp suplete, contribuind
plasticitate practic la
si rezistente ameliorarea suprafetei,
fizico-mecanice superioare.conferind in acelas
Un alt domeniu de
prelucrare si valorificare a hemecelulozelor este cel al industriei hidrolitice si
fermentative unde se poate obtine furfuralul, drojdia furajera si etanolul.
Lignina- substanta organica de natura vegetala care impregneaza celulele, fibrele
si canalele lemnului, conferindui impermiabilitatea si rigiditatea; se formeaza pe
masura imbatrinirii celulelor, odata ce acestea nu se mai inmultesc. Structura chimica
a ligninei nu este elicoidala pe deplin, dar se considera ca lignina prezinta un polimer
de natura aromatica avind in molecula sa unitatea de structura fenilpropanica. Dupa
celuloza, lignina este constituentul cel mai important al lemnului. Lignina are o
structura macromoleculara complexa, fiind un compus amorfa. Continutul de lignina
din lemn este de 26-29% la speciile de rasinoase, si de 19-26 % la specile de foioase.
In present prin extragerea ligninei se obtin substante care se folosesc ca coloranti, se
obtin substante de natura fenolica care se folosesc in industria chimica. In ultimul
timp se elaboreaza metode de transformare a ligninei in hidrocarburi alifatice,
aromatice si cicloalcani care in amestec prezinta un combustibil care ar putea sa
inlocuiasca motorina.
20. Structura microscopica a lemnului. Schema constructiei microscopice a

lemnului de foioase.

pe care ele le îndeplinesc în cursul vieţii arborelui.
Lemnul este constituit din celule variate ca formă, mărime şi poziţie, după
funcţiile pe care le îndeplinesc în arbore. Cea mai mare parte a celulelor din arbore
mor încă din timpul când arborele este în viaţă. Din aceste celule, în lemn rămân
numai pereţii sau membranele celulare şi uneori o parte din conţinutul celular, în
special unele substanţe de rezervă şi de secreţie. După forma lor, celulele din lemn
sunt de două tipuri: parenchimatice şi prozenchimatice. Celulele parenchimatice sunt
izodiametrice sau puţin alungite, iar cele prozenchimatice sunt alungite şi înguste. Pe
sectiunea transversala elemntele de vase (porii) pot fi dispuse individual sau grupate,
formind grupe, cuiburi sau siruri radiale. peretii vaselor prezinta perforatii de forme si
dimensiuni variate (perforatii simple, multiple, reticulare). pentru examinarea si

identificarea microscopica a lemnului de foioase perforatiile din peretii vaselor sint

elemente uneori hotaritoare. La unele specii lemnoase, dupa incetarea functionarii
vaselor, lumenul este umplut cu tile, excrescente ale celulelor de parenchim,
invecinate, care trec prin punctuatii iar la alte specii asemenea formatiuni infunda
complet vasele (salcim) la altele se inchid partial (nuc). Alaturi de tile la unele specii
mai pot fi intilnite incluziuni de gome (gladita) sau materii calcaroase(dudul,
mahonul).
Fibrele (fibrele liberiene) constituie elementele de rezistenţă ale lemnului de
foioase. Ele sunt celule foarte alungite şi subţiri, cu pereţi groşi. Au contur de obicei
poligonal în secţiune transversală, iar la capete sunt uneori dentate sau bifurcate spre
a se ancora mai bine unele de altele. Fibrele sunt distribuite foarte variat în lemn, de
la împrăştiate uniform, până la grupări caracteristice (benzi, zone sub formă de
flăcări, zone insulare cu contur neregulat etc.). Lungimea şi grosimea fibrelor variază
de la o specie lemnoasă la alta. De asemenea, proporţia fibrelor în lemn variază foarte
mult de la o specie la alta, ajungând până la 70 % sau chiar mai mult.
Vasele sau traheele sunt formate prin fuzionarea unui număr mare de celule
prozenchimatice cu pereţi relativ subţiri – elemente de vase – aşezate cap la cap în
direcţie longitudinală şi ai căror pereţi intermediari au dispărut total sau parţial,
rezultând
conducerea astfel tuburi adesevei
în arbore diferite lungimi.
brute. Acesteade
Elementele servesc,
vase lalamaturitate
speciile desunt
foioase, la
celule
deschise, perforate. Ele sunt foarte variate ca formă, dimensiuni, îngroşări ale
pereţilor, perforaţii şi incluziuni.
Canalele intercelulare sunt reprezentate prin canalele rezinifere la răşinoase şi
canalele gumifere la foioase. Canalele rezinifere conţin doar răşini, în schimb cele
gumifere conţin substanţe de diferite naturi: gume, răşini, uleiuri etc. Principalele
specii de foioase, menţionate în ordinea importanţei lor, sunt : fagul, stejarul, nucul,
frasinul, ulmul, carpenul, salcâmul, teiul, plopul, mesteacănul, aninul, paltinul.
Parenchimul din lemn, după poziţia pe care o are, este de două tipuri:
parenchim lemnos şi parenchim de rază, întrucât se află în razele medulare.
Parenchimul lemnos este format din celule parenchimatice dispuse paralel cu axa
arborelui. Parenchimul de rază este format din celule parenchimatice dispuse radial,
în formă de benzi, constituind în unele cazuri, împreună cu celulele de parenchim
epitelial şi celulele prozenchimatice (traheidele), razele medulare ale lemnului.
Canalele intercelulare sunt reprezentate prin canalele gumifere la foioase.
Canalele gumifere conţin substanţe de diferite naturi: gume, răşini, uleiuri etc.
1 – element de vas (lemn timpuriu), 2 – element de vas (lemn târziu), 3 – fibră (lemn
timpuriu),
4 – fibră (lemn târziu), 5 – celulă de parenchim lemnos longitudinal, 6 – celulă de
parenchim radial
Conditiile de crestere au o influenta deosebita asupra marimii si proportiei

elementelor anatomice. Deasemenea, cu virsta si inaltimea arborilor, proportia
elementelor variaza la acelas arbore. Odata cu cresterea inelului anual, proportia de

vase scade, creste proportia de fibre, in acelas timp creste densitatea aparenta a
lemnului. In cuprinsul aceluias inel annual, pe partea nordica si estica a arborelui, se
constata ca fibrele au o lungime mai mare decit pe partea sudica a trunchiului, unde
actiunea calduri determina o maturizare mai rapida a celulelor.
21. Structura microscopica a lemnului. Schema constructiei microscopice a

lemnului de rasinoase. Identificarea principalilor indici a structurii
microscopice in cele 3 sectiuni principale la lemnul de rasinoase.

1 – traheidă axială (lemn timpuriu), 2 –
traheidă axială (lemn târziu), 3 – traheidă
radială, 4 – celulă de parenchim radial, 5
– celulă de parenchim epitelial, 6 – canal
rezinifer vertical, 7 – canal rezinifer
orizontal
Lemnul de raşinoase are o
structură microscopică simplă, alcătuită
din elemente anatomice, relativ puţine.
Proporţia mare (circa 90%) o constituie
traheidele, iar restul sînt celule epiteliale
şi celule de paren-chim (fig. 4.4).
Traheidele sînt celule alungite,
închise (neperforate), avînd terminaţiile
(capetele) ascuţite sau rotunjite, iar
pereţii radiali cu punctuaţii areolate sau
alte tipuri şi, mai rar, cu punctuaţii in
pereţii tangenţiali.
foioase. Traheidele pot fi de trei feluri : în unele cazuri

traheide se intilnesc
obişnuite traheide
, traheide şi la
marginale
şi traheide radiale sau de rază.
Traheidele obişnuite din lemnul timpuriu au pereţii subţiri şi lumenul mare,
îndeplinind funcţia de conducere a sevei elaborate, iar cele din lemnul tîrziu au pereţii
groşi şi lumenul mic, avînd mai mult rolul de susţinere. în secţiunea transversală, au
forme aproape regulate şi sînt aşezate foarte regulat in şiruri radíale. Traheidele din
lemnul timpuriu sint, in general, mai scurte, iar cele din lemnul tîrziu mai lungi. După
poziţia pe care o ocupă, traheidele pot fi : longitudinale, care alcătuiesc masa
principală şi traheide transversale, situate la extremitatea razelor medulare.
Traheidele marginale apar in ţesuturile traumaiice, la limita inelelor anuale sau
pe lingă canalele rezinifere. Traheidele marginale sînt mai scurte decît cele obişnuite,
avind capetele drepte şi sint asociate in special cu celulele de parenchim.
Traheidele radíale sînt sitúale numai pe razele medulare in martine sau
dispersate între celulele de parenchim. La unele specii aceste traheide se află in
pereţii îngroşaţi sau cu contur dcutat, elemente care servesc pentru identificarea
acestora.
Celulele epiteliale sînt celule pareuchimatice cu membrane foarte subţiri,
generatoare de substanţe gumoase, răşinoase sau uleioase şi constituie învelişul
interior al canalelor rezinifere sau gumifere.
Celulele de parenchim sînt formaţii de celule alcătuind zone distincte în masa
lemnoasă, care intră
asigură schimbul de însubstanţe
componenţa razelorîn medulare
nutritive sau a canalelor
tulpină, metabolismul rezinifere,
vegetativ şi
depozitarea unor substanţe nutritive de rezervă.
Razele medulare sînt ţesuturi formate din celule de parenchim, traheide şi
celule epiteliale dispuse transversal.Ele pot fi formate dintr-un rînd de celule

uniseriate, din două rinduri de celule biseriate si din mai multe rinduri de celule
poliscriafce (pluriseriate). Razele medulare pluriseriate conţin, in general, canale
rezinifere transversale. în celulele razelor medulare se află punctuaţii care, după
forma, mărimea şi gruparea lor, diferă de la o specie la alta, ele constituind elemente
foarte importante pentru identificarea microscopică a răşinoaselor .
Canalele rezinifere sint alcătuite din formaţiuni de celule de parenchim şi
celule epiteliale, în care se depozitează răşină, gome si uleiuri. Acestea sînt dispuse
longitudinal in cuprinsul inelului anual sau transversal în razele medulare.
Numărul, mărimea şi modul de grupare şi aşezare a elementelor anatomice în
inelul anual (în lemn tirziu, in lemn timpuriu) constituie elemente de identificare a
unei specii.
Elementele anatomice ale lemnului de răşinoase variază ca mărime şi proporţie
de la o specie la alta, iar la aceeaşi specie acestea diferă ca dimensiuni şi proporţie, în
funcţie de condiţiile de vegetaţie, de vîrsta arborelui şi chiar de poziţia acestor
elemente în arbore. Lungimea traheidelor creşte, în general, odată cu vîrsta arborelui,
pînă la o anumită înălţime (15...20m), după care se remarcă o încetinire a creşterii
lungimii traheidelor sau chiar o micşorare.
La lemnul cu inele anuale late se constată o proporţie ridicată a traheidelor cu
lungimi mai mari.
22. Proprietatile mecanice ale lemnului. Clasificarea proprietatilor mecanice
a lemnului (Notiuni generale), care determina domeniul de utilizare a
pieselor din lemn. Influenta structurii masei lemnoase si umiditatii acesteia
asupra proprietatilor mecanice.
Prin proprietatile mecanice ale lemnului se intelege capacitatea pieselor de

lemn de a se opune fortelor exterioare care tind sa schimbe forma, sa le rupa sau sa
patrunda in masa lor. La aceaste actiuni lemnul raspunde prin calitatile sale elastice,
plastice, prin rezistenta sau duritate.
Rezistenta lemnului la actiunea unor sarcini mecanice exterioare depinde foarte
mult de specia lemnului, densitatea aparenta a acestuia si umeditatea sa.
Capacitatea lemnului de a rezista actiunii fortelor exterioare este comparabila
sau superioara multor materiale utilizate in constructia si industria lemnului. Indicii
proprietatilor mecanice a lemnului sunt diferiti si in mare masura depinde de specie.
Structura fibroasa a lemnului conduce la o anizotropie puternica si face ca lemnul
aceleiasi specii sa se comporte diferit la solicitarile mecanice, iar valoarea indicilor
mecanici sa prezinte diferente considerabile in raport cu asezarea, proportia,
dimensiunile si compozitia chimica a elementelor anatomice.
Particularitatile distinctive ale lemnului determina compotarea diversificata a
acestuia sub actiunea
fortei in raport fortelor
cu elementele exterioare,
anatomice atit pe zone, cit si in functie de directia
constitutive.
Modul de comportare a lemnului la actiune fortelor exterioare, depinde de o
serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt : natura solicitarii (intindere,
compresiune, forfecare, lovitura, etc.) ; gradul de umiditate si temperatura lemnului
in momentul solicitarii ; directia si duritatea de exercitare a efortului in raport cu
aceea a fibrelor ; defectele anatomice ale lemnului ( noduri, fibra rasucita, fisuri
provocate de lovitura, etc.) ; specia lemnoasa, etc. O deosebita importanta din acest
punct de vedere o are latimea inelului anual si proportia de lemn tirziu.
Proprietatile mecanice fiind diferite (anizitropie), determinarea marimilor lor se
face dupa trei directii principale: longitudinala (axiala), radiala si tangentiala, care
formeaza triedru de referinta. Dintre cele mai importante proprietati mecanice ale
lemnului pot fi evidentiate urmatoarele : elasticitatea ; plasticitatea ; rezistenta la
tractiune ; La compresiune ; la incovoiere statica ; la incivoiere prin soc, la forfecare,
la despicare, duritate, etc. , variatia lor producindu-se in acelasi sens.

Elasticitatea lemnului- proprietatea pe care o au corpurile solide de a se

deforma si de a-si reveni la forma initiala la actiunea si dupa indepartarea sarcinilor
exterioare. Pentru ca materialele sa-si revina la forma initiala, eforturile nu trebuie sa
depaseasca limita de elasticitate a acestora. Speciile de lemn care au o elasticitate
mai mare se utilizeza in domeniile industriei de constructie de poduri, la elemente
portante pe care sarcina nu se mentine pe un timp indelungat, constructii de avioane,
corabii.
Plasticitatea– este insusirea materialului de asi mentine forma pe care o ia sub
actiunea unei sarcini exterioare si dupa indepartarea acesteia. Tinind sema de
aceasta insusire lemnul este folosit in productia de mobila curbata, mulata si alte de
forma curba.
Conform triedrului de referinta lemnul opune rezistenta inclusiv si in
urmatoarele actiuni :
rezistenta la compresiune(paralel si perpendicular pe fibre), adica efortul la care
•
lemnul se va rupe.
Rezistenta la tractiune (paralel si perpendicular pe fibre), adica valoarea reala
•
la care lemnul se va rupe la intindere

Rezistenta la incovoierea statica este intilnita foarte mult la lucrarile de
•
constructii,
sub actiuneade industrie
unei sarcini cind elementele
concentrate sau adin lemn
unei sunt solicitate
incarcari la incovoiere
uniform repartizate.
Rez. la incovoiere prin soc- este esemanatoare cu incovoierea statica, cu
•
deosebirea ca sarcina se aplica prin lovire.

Rez. La forfecare
•
Rezistenta la despicare
•
In functie de marimea cotei de rezistenta, lemnul se clasifica :

• Lemne reziliente care se folosesc in constructii unde sunt supuse la socuri mari
(constructia de avioane, schiuri, piese de masini, cozi de unelte, etc)
• Lemne de rezilienta mijlocie- au utilizari obisnuite ( vagoane, caroserii, traverse,
ambalaje, doage,tec.)
•
Lemne nereziliente sau fragile-care au utilizari mai limitate.
Rezistentele mecanice ale lemnului variaza cu gradul sau de umiditate. Ele scad
in general de la o valoare maxima, pentru lemn anhidru, pina la o valoare minima
pentru lemnul ajuns la punctul de saturatie al fibrei dupa care ramin practic
constante, daca solicitarile sun la datorita temperaturi pozitive normale. Aceasta lege
generala sufera in numeroase exceptii: astfel, curba, ’umiditatea’- ‘ efort unitar ‘,
prezinta un maxim la umeditatea de 6-10% pentru solicitarile la incovoiere statica,
forfecare longitudinala si despicare.
Scaderile de rezistenta datorite cresterii umeditatii sunt foarte importante,
putind varia, in dependenta de natura efortului, de la 15% in stare anhidra la 70% in
stare umedain amasura
umeditatea lemnului.
mai In acelasi timp, rezistentele dinamice sunt influentate de
mica.
Prezenta apei in proportia variabila in lemn influenteaza greutatea specifica
aparenta si impreuna influenteaza rezistenta. Umeditatea, greutatea specifica si
rezistenta sunt trei factori subordonati unul altuia. Pentru ca rezultatele sa poata fi
comparabile, ele se calculeaza pentru o aceiasi umeditate si greutate specifica a
lemnului, de obicei corespunzatoare lemnului uscat in aer liber, adica in conditiile
curente de utilizare.

23. prop. mec. a lemn. Rezist la solicitari statice (compresiunea). Metode de
incercari

a) Rezistenţa la compresiune paralel cu fibrele. Este o însuşire importantă
pentru piesele cu lungime mică şi mijlocie (stîlpi). Prin acţiunea efortului de
compresiune, fibrele lemnului au tendinţa de a se depărta unele de altele şi de a

flamba individual. Ruperea piesei se face după un plan de minimă rezistenţă radial
prin desprinderea bruscă sau prin alunecare şi forfecare, după un plan oblic faţă de
axă, sau prin combinarea acestor două fenomene. Rezistenţa la compresiune variază
liniar în funcţie de greutatea specifică aparentă a lemnului.
b) Rezistenţa la compresiune perpendiculară pe fibre. Sub acţiunea unei
sarcini continue şi crescînde perpendicular pe fibre se produce strivirea succesivă a
diferitelor elemente ale lemnului. Perioada deformaţiilor elastice este extrem de
scurtă, după care, odată cu creşterea sarcinilii, piesa supusă solicitării se
dezorganizează şi se aplatizează. Compresiunea se poate produce total, pe întreaga
suprafaţă a corpului presat, sau parţial, tangenţial, înclinat sau radial în raport cu
direcţia inelelor anuale. Comportarea lemnului de răşinoase la acţiunea unui efort
perpendicular pe fibre, indiferent dacă se exercită tangenţial sau radial, este diferită
de aceea a lemnului de foioase. Umiditatea lemnului influenţează deosebit rezistenţa,
în raport cu direcţia de exercitare a efortului, scăderea rezistenţei fiind însă continuă
pe măsură ce umiditatea creşte.
Experimentele de incercare a lemnului de rezistenta la compresiune
perpendicular si paralel cu fibrele se efectueaza in laboratoare dotate cu prese
hidraulice care pot efectua presiuni pina la 900daN\cm2. experimentele se efectueaza
asupra unor cu
perpendicular epruvete cu dimensiunile
fibrele. Epruvetele de 20x20x60
se debiteaza mm,
din sectoare atit paralel
ale lemnului masivcitcare
si
prezinta un grad inalt de calitate, nu au noduri sau alte defecte si alteratii.
24. prop. mecanice ale lemnului. Rezistenta lemnului la flambaj, la intindere,

incovoiere statica.
a) Rezistenţa la flambaj. este influenţată în mare măsură de lungimea

piesei, de coeficientul de zvelteţe, de gradul de excentricitate şi poziţia de aplicare
a sarcinii pe secţiunea transversală şi de modul de fixare al piesei la capete (simplu
rezemată, articulată sau încastrată). Umiditatea lemnului influenţează diferit
rezistenţa critică la flambaj, în funcţie de coeficientul de zvelteţe al piesei.
Rezistenţa scade puternic în raport cu umiditatea lemnului. Piesele de lemn cu
secţiune transversală de formă pătrată au o rezistenţă la flambaj aproximativ cu 25
% mai mare, decât acelea cu secţiune circulară, în condiţii egale.
b) Rezistenţa la întindere paralel cu fibrele. Cele mai mari valor a
rezistenţei lemnului sunt cele la întindere paralel cu fibrele, depăşind în general de
doua ori rezistenţa la compresiune longitudinală.
c) Rezistenţa la întindere perpendicular pe fibre . Lemnul rezistă foarte
puţin la întindere în direcţie transversală faţă de mersul fibrelor. Rezistenţa la
întindere perpendicular pe fibre creşte o dată cu greutatea specifică şi scade
constant
rezistenţa cu creşterea
lemnului umidităţii
la întindere esteşimai
temperaturii
mare, decît lemnului.
în direcţie În direcţia radială
tangenţială. Astfel,
pentru răşinoase este aproximativ cu 50-70 % mai mare, pentru foioasele cu porii
împrăştiaţi - cu 70-80 % şi pentru foioasele cu porii în inel - cu 40-50 %.
d) Rezistenţa la încovoiere statică. La ruperea prin încovoiere, în partea
întinsă a piesei se produce o rupere a fibrelor, însoţită, de cele mai multe ori, de
despicare şi smulgere, iar în partea comprimată se formează cute transversale
datorită sarcinilor concentrate şi eforturilor de compresiune transversal pe fibre.
Rezistenţa este însă mult influenţată de structura lemnului şi anume: la greutate
specifică egală, materialul lemnos dispune de rezistenţă foarte diferită.
Răşinoasele, deşi au o greutate specifică mică, prezintă rezistenţe relativ mari la
încovoiere. Rezistenţa la încovoiere creşte, în general, odată cu greutatea specifică
aparentă a lemnului. Rezistenţa la încovoiere este maximă cînd eforturile sînt
paralele cu fibrele (direcţia forţei paralelă pe fibre) şi minimă, cînd sînt

perpendiculare pe fibre. Scăderea rapidă se produce, pentru valorile unghiului

dintre direcţia sarcinii şi direcţia longitudinală a fibrelor cuprinse între 0 şi 45°.
Experimentele de incercare a lemnului de rezistenta la flambaj rezistenta la
incovoiere statica, laintindere perpendicular si paralel cu fibrele se efectueaza in
laboratoare dotate cu prese hidraulice care pot efectua presiuni pina la 900daN\cm2.
experimentele se efectueaza asupra unor epruvete cu dimensiunile de 20x20x60 mm,
atit paralel cit si perpendicular cu fibrele. Epruvetele se debiteaza din sectoare ale
lemnului masiv care prezinta un grad inalt de calitate, nu au noduri sau alte defecte si
alteratii.
25. Deformatiile elastice si plastice ale lemnului. Valoarea practica a

proprietatilor elastice si plastice .
Proprietatile elastice ale lemnului au o deosebita importanta la utilizarea

corespunzatoare a lemnului in constructii, la prelucrarea lemnului ( presare, curbare).
In industria de instrumente muzicale, etc.
Lemnul ca orice corp sub actiunea unei sarcini, isi schimba forma si
dimensiunile, se deformeaza. Dupa suprimarea fortelor, daca acestea nu depasesc
anumite limite, materialul
sau deformatiile poate
pot ramine sa revina la Proprietatea
permanente. forma si dimensiunile geometrice
materialelor initiale,
de a reveni la
forma si dimensiunile initiale, dupa suprimarea sarcinii care a produs deformarea, se
numeste elasticitate, iar proprietatea materialeleor de a lua, sub anumite sarcini,
deformatii permanente (remanente) se numeste plasticitate.
Pina la o anumita limita a efortului deformant, lemnul este elastic, iar apoi
plastic. Lemnul nu este un material perfect elastic, aparitia deformatiilor remanente si
elastice facindu-se sub actiunea celor mai mici forte, chiar in limita de elasticitate,
care are o valoare conventionala.
Datorita particularitatilor structurale nomogene, lemnului ii sunt caracteristice
urmatoarele deformatii :
– deformatia elastica instantanee (momentana)- provenita in urma deformatiei
scheletului de celuloza a materialului lemnos
– deformatia viscoelastica extinsa in timp – determinata de rezistenta viscoasa
(ductila) a umpluturii amorfe continute in scheletul de celuloza manifestata fata
de deplasarile a acestuia in urma actiunii sarcinii (umplutura amorfa este
constituita in general din apa si lignina ;
– deformatie plastica remanenta (ireversibila)- conditionata de distrugerea
(ruperea si/sau strivirea) locala sau dispersata a scheletului de celuloza.
Proportia de lemn timpuriu, influenteaza puternic elasticitatea lemnului. Lemnul
cu un % mare de lemn tirziu (cu inelele late, la lemnul de foiase cu porii in inel si
inguste, la lemnulelastice
Proprietatile de rasinoase) are modulele
ale lemnului de calsicitate
au valoare practicacu importanta.
valori mari. Lemnul cu
proprietati elastice evedentiate este folosit la fabricarea produselor care sunt supuse
actiunii fortelor aplicate brusc sau lent, spre exemplu la fabricarea stilpilor, traverselor
pentru calea ferata, minelere pentru scule, etc.
Din speciile de lemn care dispun de proprietati elastice accentuate pot fi
evidentiate : frasinul, stejarul, fagul, carpenul.
Eforturile mecanice la care este supus lemnul pus in serviciu – constructii, piese
de masini diverse fabricate – pot fi statice, cind cresterea sarcinii este lenta, si
dinamice, daca aplicarea sau variatia sarciniii este brusca.
Prin rezistenta mecanica a lemnului la diferite moduri de solicitare se intelege
rezistenta la rupere (rezistenta maxima).
Pina la o anumita limita, sub actiunea eforturilor exteriore, lemnul este elastic,
peste aceasta limita lemnul devine plastic. Pina la limita de proportionalitate se da
educatia care reprezinta expresia matematica a legii lui Hooke :

E=αxσy
Unde E- reprezinta alungirea sau scurtarea specifica ;
Σ- marimea cu care se deformeaza o epruveta cu lungimea de 1 cm si suprafata de 1
cm2 , sub actiunea unei sarcini de 1 daN ( 1 daN=0,1kgF).
Marimea α avind o valoare foarte redusa, se foloseste valoarea sa inversa 1/α
care se noteaza cu E si reprezinta modulul de elasticitate :
E=σ/ξ (daN/cm2 )
Dupa natura solicitarii, in cazul lemnului se deosebeste plasticitatea la
compresiune, la intindere si incovoiere.
Plasticitatea este insusirea materialului de asi mentine forma pe care o ia sub
actiunea unei sarcini exterioare si dupa indepartarea acestea.
26. Proprietatile mecanice ale lemnului. Rezistenta lemnului la solicitarile

dinamice (rez la inconvoiere prin lovire, la forfecare, la rasucire si la
despicare)
Densitatea aparenta a lemnului - Densitatea aparenta a lemnului este definita de

raportul dintre masa si volumul aparent al acestuia. Se noteaza
cm3;
m
ρ
= ( g / m3 )
V
In care:
m - masa lemnului in g.
V - volumul aparent in cm3cm3
Intrucit densitatea aparenta este influentata de umeditatea pe care o are lemnul
in momentul determinarii masei si volumului, se tine seama si de umeditatea U.
Densitatea lemnului se determina pe epruvete in forma de cub cu latura l=20 mm,
executate din lemn sanatos, fara defecte. Se determina masa epruvetei prin cintarirea
la o balanta cu o precizie de cintarire de 0.01 g, se calculeaza volumul prin inmultirea
celor 3 dimensiuni masurate cu sublerul si se aplica formula de calcul.
Proprietatile termice ale lemnului-Reprezinta modul in care se comporta
acesta fata de caldura. Principale proprietati termice ale lemnului sunt: Caldura
specifica; Conductivitatea termica; Difuziunea termica; Puterea calorifica.
Proprietatile electrice si magnetice-Intrebuintarea lemnului in
electrotehnica se bazeaza pe insusirile sale electrice pe care le are si pe proprietatea
de a nu se magnetiza. Proprietatile electrice ale lemnului se refera la rezistenta
acestuia la trecerea curentului electric –rezistenta ohmica, respectiv la rezistenta la
tensiunea electrica – regiditatea dielectrica.
Deformatiile lemnului - Sub actiunea fortelor exterioare se produc modificari
ale dimensiunilor
fortelor care le-audenumite
produs sedeformatii.
numesc Deformatiile care nu iar
deformatii plastice, dispar
celedupa
careinlaturarea
dispar se
numesc deformatii elastic. Scopul acestora este de a determina sarcinile maxime la
care poate rezista lemnul in vederea stabilirii domeniului de utilizuare.
Rezistenta lemnului la Compresiune- Reprezinta efortul unitar la care
lemnul solicitat la compresiune se rupe. Valoarea rezistentei la compresiune este
influentata de densitatea aparenta, structura, umeditatea, temperature si defectele
lemnului fiind diferita de la o specie la alta. Rezistenta lemnului creste proportional cu
densitatea aparenta si cu procentul de lemn tirziu, scade insa simtitor pe masura
maririi umeditatii.
Rezistenta la tractiune-Consta in supunerea unor piese la actiunea unor forte
care actioneaza in directii contrare, care tind s-o alungeasca. Rezistenta lemnului la
intindere este influentata de densitatea aparenta, temperature, umeditatea defectele
acestuia, crescind odata cu cresterea densitatii si scazind cu cresterea umeditatii si a
temperaturii.

Rezistenta la incovoiere statica-Este influentata de specie, densitatea

aparenta, umeditatea, temperature si defectele lemnului. Ea creste cu cresterea
densitatii si scade cu cresterea umeditatii pina la umeditatea de saturatie a fibrelor,
dupa care ramine constanta. Cresterea temperaturii lemnului produce o scadere a
rezistentei la incovoierea statica.
Rezistenta la forfecare-Consta in actiunea asupra lemnului a doua forte de
sensuri contrare situate in acelasi plan vertical. In functie de directia fortei si a
planului de forfecare fata de directia fibrelor se deosebesc 3 tipuri de forfecare.
Transversala la care planul de forfecare si directia fortei sunt perpendiculare pe fibre.
Longitudinala paralela la care planul de forfecare si directia fortei sunt paralele cu
fibrele. Longitudinala perpendiculara la care planul de forfecare este parallel cu
fibrele, iar directia fortei este perpendicular pe fibre. La fiecare dintre aceste cazuri
forfecarea poate fi radiala sau tangentiala.
Rezistenta la despicare-Consta in desprinderea tesuturilor in sensul
longitudinal, in urma patrunderii in masa sa a unei unelte cu efect de pana. Rezistenta
la despicare depinde de densitatea aparenta, sructura lemnului si mai ales de unele
defecte ca: Fibra rasucita, fibra incilcita, unele tipuri de noduri care determina o
insemnata crestere a acesteia.
Duritatea lemnului-Reprezinta proprietatea de a rezista la patrunderea in
interiorul sau a unui alt material mai dur decit el. Duritatea lemnului este influentata
de specia, sectiunea, densitatea aparenta si umeditatea lui. Ea creste odata cu
cresterea densitatii aparente si scade odata cu cresterea umeditatii pina la
umeditatea de saturatie a fibrei dupa care ramine constatnta. Valoarea duritatii
lemnului este mai mare pe sectiunea transversala, pe celelalte 2 sectiuni, valorile fiind
apropiate.
Rezistenta lemnului la incovoiere prin soc-Pentru incercarile la incovoiere
dinamica se folosesc aceleasi tip de epruvete ca si la incovoierea statica, cu deosebire
ca forta se aplica brusc, print-o singura lovire cu ajutorul unui ciocan pendul, care
produce ruperea acestora. Prin determinarile care se efectueaza se determina:
Rezilienta si Rezistenta materialului.
Rezistenta la torsiune - Dacă un element din lemn este solicitat la torsiune,
rezistenţa se poate calcula cu o relaţie, valabilă la materiale izotrope, de forma: τ T =
M T / W T unde:
τ T- efortul de torsiune;
M T - momentul de torsiune;
W T - modulul de rigiditate la torsiune;
Modulul de rigiditate la torsiune are valoarea πr3/2 la elemente cu secţiune
2
circulară (r este
Coeficientul raza secţiunii)
α depinde şi α h bh/bla .elemente
de raportul Practic cu secţiunelarectangulară
rezistenţa torsiune se(h poate
≥ b).
considera de acelaşi ordin de mărire cu rezistenţa de forfecare, fiind de 3,0….5,0
N/mm2 pentru răşinoase şi 4,0…7,0 N/mm2 la elementele de lemn încleiat.
27. Proprietatile mecanice. Duritatea lemnului clasificarea speciilor de

lemn functiile de valoarea duritatii.
Duritatea este definita ca rezistenta pe care o pune lemnul la patrunderea in

suprafata sa a unui corp apasat cu o anumita forta. Lemnul fiind un material
anizotrop, duritatea sa variaza in functie pe directia de aplicare a fortei fata de
fibrele
este mailemnoase. Astfel
ridicata decit ceaduritatea
rezultataobtinuta prin aplicarea
in urma aplicarii fortei paralelepecufibre.
fortei perpendicular fibrele
Un
procedeu uzual de determinare a duritatii lemnului este procedeul Janka, care consta
in masurarea fortei ce trebuie aplicata asupra unei bile de otel cu diametrul de
11,284mm spre a patrunde jumatate in lemn. Luind in considerare duritatea Janka

determinata in directia paralela cu fibrele, speciile de lemn pot fi grupate in

urmatoarele clase :
– Foarte moi cu duritate mai mica de 250daN/cm2 (pinul strob, balsa)
– Moi cu duritatea cuprinsa intre 251 – 500daN/cm2 (brad, molid, tei allb, salcie,
plop tremurator, pin, cedru , cedru de liban, etc,)
– Semidure cu duritatea cuprins aintre 501-650daN/cm2 (platan, ulm, castan, stejar
rosu american, artar american)
– Dure cu duritatea cuprinsa intre 651-1000daN/cm2 (fag, frasin, cer, jugastru, nuc,
stejar, tisa, salcim, pernambuc, mahon african, macore, palisandru.)
– Foarte dure cu duritatea mai mare de 1000daN/cm2 (stejar pufos, corn, sok,
frasin american, maslin, guaiac, abanos, etc.)
Rezistentele mecanice ale lemnului depinde in mare masura de specia
arborelui precum si de directia de executare a efortului fata de directia fibrelor. Astfel
rezistentele mecanice ale lemnului de stejar, fag, frasin, salcim sau nuc care se
numesc esente tari, sunt sensibil mai mari decit ale lemnului de brad, molid, tei, plop
sau salcie, care se numesc esente moi.
Pentru ca indicii proprietatilor fizicomecanice sa fie comparabili, toate incercarile
mecanice sunt standartizate iar incercarile se fac la aceeasi umiditate, umiditatea
normala de 15%.factori care influenteaza proprietatile mecanice ale lemnului
Principalii
sunt : densitatea aparenta, umeditatea si temperatura.
Odata cu crestere densitatii aparente cresc si rezistentele mecanice, in special, la
compresiune si intindere. Rezistentele mecanice ale lemnului scad odata cu cresterea
umeditatii lemnului, pina la punctul de saturatie a fibrei, cu exceptia rezistentei la
incovoiere statica, la forfecare si despicare, la care valoarea maxima se inregistreaza
la U de 6-10%
Rezistenta lemnului variaza in functie de temperatura ; in general, rezistenta
creste cu scaderea temperaturii. Influienta temperaturii este mai mare la lemnul
umed decit cel uscat.
28. Umeditataea lemnului. Localizarea si starea apei in lemn. Influenta
umeditatii Continute in lemn aspra proprietatilot fizico-mecanice ale
lemnului
Umiditatea este una din însuşirile de bază ale lemnului. De umiditate depind
aproape toate proprietăţile mecanice, capacitatea de prelucrare, puterea calorică,
randamentul la fabricarea pastelor semichi-mice, rezistenţa faţă de ciuperci.
Umiditatea exercită o puternică influenţă asupra procesului de uscare şi
impregnare şi asupra deformării lemnului. Sub aspect economic, determină direct prin
greutate şi aceasta la rîndul ei fiind condiţionată de umiditate, cheltuielile de transport
şiDe
depozitare
aici rezultă deosebita importanţă pentru practică a cunoaşterii umidităţii
lemnului.
Umiditatea lemnului se determină prin raportul dintre cantitatea de apă şi greutatea
lemnului în stare anhidră (absolut uscată):
GU − GO
U = ( Kg / Kg )
GO
In care: U este umiditatea lemnului

Gu-greutatea lemn. In starea umeda; G0-greutatea lemnului in stare uscata
Umiditatea lemnului se datoreşte proprietăţii de higroscopicitate sau de
sorbţiune, pe care materia lemnoasă o manifestă faţă de vaporii de apă. Această
proprietate acţionează în domeniul de umiditate cuprins între 0 şi 28%, denumit
domeniul de higroscopicitate sau de sorbţiune şi constă din absorbţia din atmosferă a
unei cantităţi de apă, care să creeze un echilibru între presiunea şi temperatura
vaporilor din apă, din atmosferă şi umiditatea lemnului, denumită in tehnologie

umiditate de echilibru. Sorbţiunea este determinată la rîndul ei de modul în care

reacţionează la apă fiecare din cei trei componenţi principali ai lemnului, respectiv:
celuloza, poliozele (hemicelulozele) şi lignina.
Hemicelulozele, pe baza hidrofiliei lor ridicate şi a proporţiei lor relativ ridicate in
componenţa lemnului constituie, alături de celuloză principalul element higroscopic.
Celuloza este un sorbant însemnat, însă nu în măsura în care sint
hemicelulozele. Tendinţa de cristalizare şi prin aceasta de saturare, cit şi proporţia
mare de grupe libere OH, reduc proprietăţile hidrofile ale acesteia.
Lignina, care în general este depozitată în lamela mijlocie are proprietăţi
absorbtive reduse şi blochează acolo unde înconjoară polizaharidele, capacitatea
absorbtivă a acestora.
Influenţa diferită a acestor componenţi principali, asupra capacităţii absorbtive a
lemnului, se explică şi prin umiditatea de echilibru diferită pe care o au aceştia,
respectiv: hemiceluloze: 47...63%; holocelulozele 24...30%; lignina: 8...23%, cifre
determinate în apropierea punctului de saturaţie a fibrei.
Sub aspect morfologic, pereţii primari, ca şi lamelele terţiare (stratul exterior al
pereţilor secundari) manifestă o hidrofilie slabă. Aceasta se datoreşte atît lignificării
puternice, cît şi modului de orientare a celulozei. Efortul de sorbţiune este localizat în
principal
absorbtiv.la Aşa
lameladarmijlocie a peretelui
sorbţiunea secundar,
ţesuturilor care de
celulare fapt esteprezintă
lignificate principalul
unelement
aspect
complex; fiecare component exercită asupra vaporilor de apă o influenţă diferenţiată
potrivit poziţiei sale locale şi forţei proprii de reţinere a apei. Un lemn cu peste 30 %
apă este un lemn verde şi, lăsat în aer, pierde treptat toată apa liberă. În acel
moment, el conţine numai apa de higroscopicitate şi apa legată chimic, ajungând la
punctul de saturaţie al fibrelor lemnoase. Acesta corespunde unei umidităţi relative în
lemn de 25-40 %, în funcţie de specie. Până în acest punct proprietăţile fizico-
mecanice ale lemnului nu variază semnificativ. Dacă lemnul este lăsat timp
îndelungat în aer cu umiditatea relativă şi temperatură constante, evaporarea
continuă, lemnul pierde în continuare şi o parte din apa de higroscopicitate, până
când se stabileşte un echilibru de umiditate a lemnului, cu umiditatea din atmosferă.
Această umiditate de echilibru, numită şi umiditate normală, este practic egală pentru
toate speciile de lemn, fiind de 15 % pentru condiţiile climatice.
Variaţia conţinutului în apă de higroscopicitate a lemnului antrenează o variaţie
a proprietăţilor fizico-mecanice ale lemnului. Astfel, dacă umiditatea lemnului se
reduce sub punctul de saturaţie, rezistenţele mecanice cresc, atingând valori maxime
când apa de higroscopicitate dispare complet.
26. U DE SATURATIE A FIBREI LEMNOASE, FACTORII DE INFLUENTA.

UMEDITATEA DE ECHILIBRU. HISTEREZISUL SORBTIEI SI DESORBTIEI
Umiditatea lemnului influenteaza aproape toate proprietatile mecanice si fizice

ale lemnului : durabilitatea uscarea, impregnarea si prelucrarea mecanica si chimica.
Pentru a putea compara diversi indici ai proprietatilor fizicomecanici ale
lemnului este necesar ca acestia sa fie calculati la aceiasi umeditate. Standartele
noastre stabilesc ca umeditatea normala de 12%. Materia lemnoasa fiind higroscopica
absoarbe apa din aerul atmosferic pina ajunge la un echilibru higroscopic intre
umeditatea lemnului si umeditatea relativa a aerului inconjurator. Apa din atmosfera
patrunde in materia lemnoasa sub forma moleculara, in spatiile intercelulare si este
legata de materia lemnoasa prin afinitatea pentru apa a celulozei si a celorlalte
polioze.
Practic in lemn apa se gaseste in 3 forme :
– apa de constitutie datorita reactiilor chimice dintre vaporii de apa si
substantele chimice din peretii celulari. Umiditatea este cuprinsa intre 0 si 6%.

– Apa legata este apa care patrunde in peretii celulari prin sorbtiune. Maximum de
apa legata se realizeaza in aer saturat cu vapori de apa (φ=100%) cind
umeditatea lemnului ajunge in medie la 30%, denumita umeditatea de saturatie
intervalul in care se produce umflarea lemnului.
– Apa libera este apa care patrunde in vas sub forma lichida completind toate
golurile celulare.
Pentru utilizarile practice este necesar ca apa din lemn sa fie eliminata pina la
realizarea unui echilibru higroscopic corespunzator mediului de utilizare. In acest
sens apa libera si o parte din apa legata sint eliminate prin uscare in aer liber sau in
insalatii speciale.
In procesul de prelucrare, lemnul vine insa in contact si cu alte substante lichide ,
in afara de apa absorbtia modifica starea de echilibru higroscopic. De aceea este
necesar sa se cunoasca influienta practica a acestora si sa se ia masurile necesare
pentru prevenirea unor urmari negative.
27. U. LEMN DETERMINAREA UMIDITATII PRIN METODE DIRECTE. U

RELATIVA SI ABSOLUTA.
Pentru determinarea umidităţii lemnului se folosesc următoarele procedee:

– uscarea în etuve la 103 ... 105°C;
– uscarea în medii anhiidre cu ajutorul substanţelor higroscopice;
– uscarea în vacuum;
– determinarea volumului(influenţa
apei prin apei
distilare;
procedeul
– cu acetilenă asupra carbidului);
– procedeul hidrogen (influenţa apei asupra hidridei de calciu sau altor hidride);
– procedeul clorurii acide (influenţa clorurii acide uşor hidrolizabile asupra apei şi
determinarea acizilor formaţi;
– titrarea după K. F i s c h e r cu soluţie de metanol-iod-piridină;
– extragerea mecanică a apei;
– îndepărtarea apei prin centrifugare;
– extragerea apei cu alcool şi soluţie de zahăr ;
metode calorimetrice
– metode colorimetrice;
– metode higrometrice;
– metode electrice;
– metode pe baza radiaţiilor radioactive.

Practic, pentru determinările curente de umiditate, se folosesc metodele prin

uscare (în etuve) şi cîntărire, uscarea în vacuum, metodele bazate pe distilare (in
special dozarea după K. F i s c h e r ) , unele metode higrometrice şi electrice.
Determinarea umidităţii lemnului prin uscare şi cîntărire. Procedeul
constă în uscarea pieselor (epruvetelor) de lemn în etuve la 103 . . . 105°C, pînă ajung
la greutatea constantă, determinată prin cîntăriri succesive. Procedeul este
standardizat şi prezintă avantajul că este simplu de aplicat şi dă rezultate exacte.
Pentru cîntărire se folosesc balanţe cu precizia de 0,01 g. Epruvetele pot avea orice
formă. Ele se taie la o distanţă de 15 cm de la capătul materialului a cărei umiditate
se determină. Pentru aflarea umidităţii se foloseşte relaţia:
GU − GO
U = *100 %
GO
în cazul pieselor din care nu se pot tăia epruvete se poate folosi talaşul scos cu
burghiul forestier, cu diametrul de minim 20 mm. Pierderile de apă în timpul extragerii
talaşului cu burghiul forestier cauzate de încălzirea în timpul găuririi sînt neglijabile.
Pentru lemnul tare şi uscat procedeul nu este recomandat datorită faptului că burghiul
pătrunde foarte greu în lemn. In schimb poate fi folosit la lemnul verde. Dezavantajul
burghiului forestier constă în cantitatea redusă de talaş pe care-l realizează pe
unitatea de lungime. Pentru lemnul uscat greutatea pe 1 cm lungime este de 0,07 g.
Pentru asigurarea unei precizii suficiente la măsurare este necesară extragerea
talaşului prin mai multe găuriri. Principalul dezavantaj al procedeului de
determinare a umidităţii lemnului prin uscare şi cîntărire constă în durata lungă de
uscare: pentru probe de 100 g nedespicat (component) la 100 pînă la 103°C, în
funcţie de umiditatea iniţială sînt necesare 20 pînă la 60 ore (in medie 30 ore) pentru
probele mărunţite, 4 pînă la 10 ore; pentru probe de 20 g nemărunţite, 5 pînă la 20
ore. După uscare probele se păstrează pentru răcire în exsicatoare (vase de sticlă în
care se găsesc substanţe avide de apă, clorură de calciu sau pentoxid de fosfor).
americane.
Temperatura de un
în nici uscare este 105°C de
caz temperatura după, 100-103°C,
uscare nu trebuie98±1°C după normele
să depăşească 110°C
deoarece în lemn apar fenomene de descompunere.
Determinarea umidităţii prin extracţie. La procedeul de determinare a
umidităţii lemnului prin uscare pot interveni erori, datorită conţinutului în răşini, uleiuri
eterice, terpene, substanţe grase etc. şi care parţial sînt eliminate o data cu apa.
Erorile se pot ridica uneori pînă la 5 sau chiar 10% din greutatea uscată O precizie mai
mare şi care la 50 g aşchii poate fi de ±0,05%, se poate realiza dacă extragerea apei
se face în soluţii nemiscibile cu apa.
Umeditatea relativa se exprima raportind pierderea de masa la masa initiala a
probei, iar umeditatea absoluta prezinta pierderea de masa, raportata la masa probei
absolut uscata.
Ur ={(m2- m3) / (m2 –m1)}x 100%,
Ua= {(m2-m3) / (m3-m1)}x 100% .

28. U. LEMN FACTORII CARE INFLUENTEAZA UMFLAREA SI CONTRAGEREA
Membranele celulare sint constructii a caror structura este alcatuita din micele,
microfibrii celulozice si alte formatii chimice legate intre ele prin valente oxigenice.
Una din proprietatile materialelor cu o astfel de structura este hidroscopicitatea,
respective capacitatea de a absorbi umeditatea din aer.
Apa din atmosfera absorbita de catre lemnul anhidru se depoziteaza in peretii
celulari, intre micelle, indepartindule din ce in ce mai mult incit dimensiunile
exterioare ale lemnului se maresc, adica lemnul se umfla. Maximum de apa legata
realizinduse la punctul de saturatie a fibrei (cca.30%) umflarea se produce numai pina
la aceasta limita de umiditate cind are loc umflarea totala a lemnului.
Vatiatiile dimensionale pot fi liniare, orientate dupa una din cele trei directii
structurale principale determinate de pozitia inelelor anuale si a fibrelor anuale
(longitudinala, tangentiala si radiala) sau volumice. Deasemenea ele se pot considera
pentru intreg domeniu al apei legate (absorbite in cazul umflarii, in cazul contragerii)
sau numai pentru un anumit interval al acestui domeniu. Lemnul fiind un material
anizotrop, umfalarea si contragerea lui nu sint acelasi pe toate directiile structurale
principale. Cele mai mari schimbari dimensionale provocate de apa si alte lichide si
solutii apoase apar dupa directia tangentiala fata de inelele anuale, iar cele mai mici
(practic neglijabile), dupa directia longitudinala (paralela cu fibrele). Pentru
determinarea
prismatice cu umflarii sauuncontragerii
sectiunea liniare,
patrat avind si de
latura volumice se folosesc
20+0.1mm epruvete
si lungimea de
100+1mm la detrminarea numai a umflarii sau contragerii radiale si tangentiale se
pot folosi epruvete cu lung. +-1mm. Epruvetele se vor confectiona numai din lemn
lipsit de defecte. Fetele lor trebuie sa fie plane, netede si cele alaturate,
perpendiculare intre ele, iar inelele anuale sa fie pe cit posibil paralele cu una din
laturile sectiunii transversale. Deasamenea fibrele vor fi paralele cu axa longitudinala
a epruvetelor. Coeficientii de umflare sau contragere totala se calculeaza pe baza
dimensiunilor si a volumului epruvetelor stabilite la umeditati cuprinse intre limitele
extreme ale domeniului apei legate. Pentru determinarea coeficientilor de umflare
totala a pieselor din lemn, epruvetele se usuca in etuva la 103 2 grade C pina la
±
masa constanta, dupa care se masoara dimensiunile. In continuare epruvetele se

introduce complet in apa, unde se tin pina cind masa lor atinge umeditatea de
saturatie a fibrei apoi se scot, se sterg pe fete cu hirtie sugativa si se masoara din nou

dimensiunile. Cunoscind dimensiunile initiale si finale a epruvetelor, coeficientii de

umflare totala liniara ( ) si volumica ( v) si se calculeaza cu ajutorul
β β
relatiilor:
Lmax − Lmin
β = *100 %
Lmin
V max − V min
β V = *10 0%
V min
L ;V -reprezinta una din dimensiunile, respective voumul epruvetei la umed. de

min min
0%.
L ;V - aceeasi imensiune , respectiv volumul aceleiasi epruvete dupa umflarea
max max
totala.

Studiul-Lemnului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiul-Lemnului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

1. Noţiuni generale despre plantele producătoare de lemn. Partile

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 1/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 2/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

2. Structura macroscopica a lemnului. Clasificarea metodelor de examinarea

Lemnul utilizat in industrie si constructii este furnizat de trunchiul arborilor, care

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 3/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

În secţiune transversală, trunchiul prezintă de la exterior către interior

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 4/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

proprietăţile fizico-mecanice şi chimice ale lemnului şi înlesnesc cunoaşterea

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 5/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

criteriu initial. Aceste chei se bazeaza pe principiu prezentarii in antiteza a

3. Structura Macroscopica a lemnului. Caracteristica elementelor anatomice

Datorită neomogenităţii, structura, aspectul şi proprietăţile lemnului diferă în funcţie

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 6/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

Structura macroscopică a lemnului.

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 7/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

4. Examinarea structurii macroscopice a lemnului. Inelele anuale –

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 8/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

utilizari ce se dau lemnului. Proprietatile fizico-mecanice si tehnologica ale lemnului

5. Desenul lemnului. Elementele anatomice ale lemnului care determina

6. Textura lemnului. Elemente anatomice care determina textura lemnului.

In literatura de specialitate, textura este definită diferit, dar sensul acestor

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 9/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

In vorbirea curentă, textura exprimă modul cum apare o suprafaţă oarecare a

7. Razele medulare. Clasificarea. Identificarea in cele 3 sectiuni principale.

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 10/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

8. Defecte şi anomalii ale lemnului brut. Clasificarea generala. Influenta

Randamentul la prelucrarea mecanică a lemnului şi calitatea produselor pot fi

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 11/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

Unde: FD - este indicele de fregventa pentru defectul luat in consideratie; ND -

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 12/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

– pentru piesele supuse la compresiune paralela, conicitatea sortimentelor

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 13/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

Defecte de formă. Pentru o utilizare cît mai bună şi cu un randament ridicat,

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 14/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

10. Defecte si anomalii de structura ale sortimentului de lemn brut. Clasificarea si

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

Excentricitatea, apare, în special, ca urmare a înrădăcinării arborilor pe

11. Defecte si anomalii de structura ale sortimentului de lemn brut. Clasificarea si

http://slide pdf.c om/re a de r/full/studiul-le mnului 16/36

5/13/2018 Studiul le mnului - slide pdf.c om

14. Defecte si anomalii de structura ale sortimentului de lemn brut. Clasificarea

15. Nodurile. Clasificarea si influenta acestora asupra calitatii lemnului.

Nodurile sunt rezultatul cresterii si dezvoltarii crengilor - parti din craci

nod pe cant- nod care apare pe cantul pieselor;

nod pe muchie– nod care apare pe muchia pieselor;

nod longitudinal-nod alungit care are diametrul maxim aproape parallel cu

acsa longitudinala a piesei;