aVlad Ţepeş

Vlad Ţepeş s-a născut in oraşul Şighisoara, in Transilvania in 1431, fiind mai târziu
domnitor al Valahiei.
Tatăl său, Vlad Dracul, a fost cavaler in Ordinul Dragonului, ordin cavaleresc din Estul
Europei care avea ca scop oprirea extinderii Imperiului Otoman. Simbolul Ordinului era un
dragon, iar scopul era apărarea creștinismului și cruciada contra turcilor. Datorită
apartenenței sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Țepeș era supranumit Dracul. La
rândul său, Vlad va fi înnobilat în numărul membrilor Ordinului Dragonului în 1431 la
Nürnberg de către Sigismund de Luxemburg. Blazonul Ordinului Dragonului reprezenta un
dragon (otomanii) si o cruce (semn al crestinatatii), iar Vlad Dracul a purtat acest simbol
peste tot, pe steaguri, monede si sigiliu.
Tânărului Vlad viaţa i-a rezervat cele mai mari greutăţi atunci când, împotriva
jurământului depus, tatăl său a semnat un tratat de supunere faţă de sultanul turc şi, drept
dovadă de bună credinţă, şi-a lăsat zălog ca ostateci fiii, pe Vlad, de şase ani, şi pe fratele
său, Radu. Fără a se putea împotrivi, băieţii au fost duşi în oraşul turcesc Adrianopol. La
începutul captivităţii, nefericirea lui Vlad a fost exacerbată de condiţiile în care era ţinut,
închis într-o temniţă subterană, cu hrană puţină. În schimb, fratele său, Radu, care era un
băiat frumos, s-a convertit la islam şi a devenit unul dintre favoriţii sultanului.
Aceste evenimente au contribuit fără îndoială la formarea caracterului răzbunător de mai
târziu al lui Vlad Ţepeş; acest lucru a alimentat obsesia lui pentru împărţirea pedepselor de o
cruzime extremă oricui era suspectat de infidelitate
La vârsta de 17 ani, susținut de un corp de cavalerie turcească și de un contingent de trupe
împrumutate lui de pașa Mustafa Hassan, Vlad Drăculea a luat pentru prima dată domnia
Țării Românești. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care și-a
recăpătat tronul. Pentru a-și asigura a doua și cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a trebuit
să aștepte până în 20 august 1456, când a reușit să-și ucidă dușmanul de moarte.
Primul act important de răzbunare a fost indreptat împotriva boierilor din Târgoviște,
vinovați de moartea tatălui și a fratelui său. În duminica de Paști a anului 1459, el a arestat
toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost trași
în țeapă, iar ceilalți au fost forțați să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală
până la Poenarii, unde au fost puși să construiască o fortăreață pe ruinele unui avanpost vechi
cu vedere la râul Argeș.
 În primăvara lui 1462, sultanul Mohamad al II-lea, în fruntea unei armate uriașe, circa 100-
120.000 de oameni (a doua ca mărime după aceea care cucerise Constantinopolul) plus 175
de nave de război al căror scop era acela de a cuceri Chilia, se va îndrepta spre Dunăre.
Efectivele domnului valah nu depășeau, după estimările cele mai generoase, 30.000 de
oșteni. Deși Vlad încearcă să-i oprească pe turci la Dunăre, în dreptul cetății Turnu, aceștia,
la adăpostul nopții, reușesc să treacă fluviul îndreptându-se direct spre Târgoviște (4 iunie
1462).
În aceste condiții Țepeș a folosit metoda hărţuirii: a dat foc la terenuri, a otrăvit fântânile, a
trimis oamenii și animalele în munți. În plus, a deviat câteva râuri mai mici pentru a crea
terenuri mlăștinoase și a pus tot felul de capcane (gropi acoperite cu crengi și frunze). Mai
mult, a trimis în rândul turcilor oameni bolnavi de tuberculoză, sifilis, ciumă sau lepră, ca să
infecteze cât mai mulți soldați inamici . În această atmosferă apasătoare în care oștile
turcești, flămânde și înfricoșate, înaintau prin țara pustiită, a avut loc marea lovitură a lui
Vlad Țepeș, atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze și mai mult oastea
otomană, atac despre care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462. Ținta
atacului a fost însuși sultanul, însă acesta a scăpat, cortul său fiind confundat cu al unui vizir.
Totuși efectul psihologic al atacului a fost important. Mulți turci au fost uciși, iar sultanul,
conform relatărilor, "a părăsit în ascuns tabăra în chip rușinos"; văzând "marea pierdere
suferită de ai săi" a dat ordin de retragere. În apropierea Târgoviștei îl aștepta un spectacol
care a băgat groaza în oștile sale: o pădure de țepi în care atârnau o mulțime de turci uciși în
înainte sau în timpul bătăliei; în fața acestei priveliști turcii "s-au înspăimântat foarte tare",
iar sultanul a recunoscut că "nu poate să ia țara unui bărbat care face lucruri așa de mari" și
care "ar fi vrednic de mai mult".
Perioada care a urmat a fost foarte tulbure pentru istoria Țării Românești, cei doi frați
căutând fiecare să-și întărească forțele pentru a-și elimina adversarul. Spre deosebire de Vlad
Țepeș care dorea continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos oferea boierilor pacea și
prietenia cu sultanul. Aceștia trec până la urmă de partea lui. În aceste condiții, părăsit de cea
mai mare parte a boierilor, dar având încă o oaste destul de numeroasă cu care se pare că în
jurul datei de 8 septembrie ar fi dobândit chiar o ultimă victorie asupra adversarilor săi, în
octombrie 1462 Țepeș trece în Transilvania pentru a se întâlni cu aliatul său Matei Corvin
Vlad a fost recunoscut ca prinț al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de
o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârșitul lunii decembrie 1476. Corpul
său a fost decapitat și capul trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă, ca dovadă a
triumfului asupra lui Vlad Țepeș. S-a emis ipoteza ca „Drăculea“ ar fi fost îngropat la
Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureștilor. Examinările recente au arătat că
„mormântul“ lui Țepeș de la mănăstire conține doar câteva oase de cal datate din neolitic și
nu rămășițele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin
Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locul mănăstirii Comana, ctitoria voievodului.
 • Legende despre faptele lui Vlad Ţepeş

1. Prima legendă prezentată de autorul „Povestirilor despre Dracula voievod” este cea a
solilor otomani care s-au înfăţişat lui Vlad Ţepeş, fără a-şi scoate fesurile de pe cap. Solii i-
au spus lui Vlad Ţepeş că aceasta este tradiţia lor, iar voievodul, răspunzându-le că vrea să o
întărească, a poruncit ca fesurile turcilor să fie fixate cu câte un cui, bătut direct în cap.
"Mergeţi şi spuneţi stăpânului vostru că el este obişnuit să sufere asemenea necinste din
partea voastră, noi însă nu suntem", le-ar fi spus Ţepeş solilor, potrivit autoarei volumului
"Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan)", publicat de Editura
Junimea, Iaşi, 1986.

2.O altă legendă arată cum l-a înfiorat Vlad Ţepeş pe sultanul venit să îl pedepsească
pentru modul în care i-a tratat solii. Sultanul ar fi adunat o oaste mare, spune povestea, şi
a invadat Ţara Românească. Vlad Ţepeş a atacat noaptea tabăra otomană, însă având
oşteni mai puţini decât duşmanii a fost nevoit să se întoarcă. Le-ar fi spus însă ostaşilor
săi: „Cine vrea să se gândească la moarte, acela să nu meargă cu mine, ci să rămână aci!”,
iar sultanul aflând acestea s-a temut de curajul lui Dracula şi a renunţat să continue
invazia, scrie cercetătorul Ştefan Andreescu, autor al volumului „Vlad Ţepeş (Dracula),
între legendă şi adevăr istoric” (Editura Enciclopedică).

3.O legendă despre Vlad Ţepeş, prezentată atât de autorii povestirilor slave, cât şi într-o
variantă românească, spune că domnitorul, supărat de numărul mare al „leneşilor”, ar fi
poruncit să să se adune din toată ţara, la curtea sa, toţi bătrânii, bolnavii şi săracii. A
poruncit ca aceştia să fie introduşi într-o casă mare, în care au fost ospătaţi. „Traseră
calicii un pui de chef de se duse pomina. Mâncară şi băură cu lăcomie. Cei mai mulţi se
îmbătară de dădeau pe brânci. Tocmai când li se amestecară limbile şi nu se mai
înţelegeau între dânşii, se pomeniră cu foc din patru părţi. Vodă poruncise slujitorilor să
puie foc casei. Dară năvală la porţi ca să iasă, însă porţile erau zăvorâte. Focul înainta,
vâlvoarea se ridica în sus ca nişte zmei înflăcăraţi. Ţipete, chiote, vaiete ieşeau din gurile
tuturor cerşetorilor închişi acolo. Când se potoli focul nu mai era suflet de om viu”, se
arăta în varianta românească a povestirii slave.

4. O altă anecdotă despre Dracula descrie cruzimea cu care îi trata pe cei care încălcau
legea. Nimeni nu mai avea curaj să mai fure, de teama de a fi tras în ţeapă. Vlad Ţepeş ar
fi dat poruncă să fie aşezată o cupă mare de aur lângă o fântână vestită şi oricine să poată
bea cu ea. Nimeni nu a îndrăznit să fure acel pocal, spune legenda, citată în volumul
„Vlad Ţepeş (Dracula), între legendă şi adevăr istoric” şi, în varianta românească, de
autoarea "Cărţii Cronicilor".
 5.„Odată se ospăta sub trupurile oamenilor morţi, care erau puşi în ţeapă, mulţime mare,
împrejurul mesei lui. Iar el mânca în mijlocul lor şi cu aceasta se desfăta. Dar o slugă a lui
pe care o aşeza în faţa lui ca să mănânce, nu a mai putut să îndure mirosul acela şi şi-a
astupat nasul şi a plecat capul într-o parte. El a întrebat-o: „De ce faci aşa?”. Sluga i-a
răspuns: „Stăpâne, nu pot să sufăr putoarea asta”. Draculea a poruncit îndată ca să-l pună
în ţeapă,? zicând: „Tu trebuie să trăieşti acolo sus, pentru că putoarea nu poate să ajungă
până la tine”, (SURSA: "Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira
Sorohan)", Editura Junimea, Iaşi, 1986).

• De ce Vlad Ţepeş a ales trasul în ţeapă?

Fin observator Vlad Ţepeş a notat nu numai durerea teribilă provocată de tragerea în
ţeapă, dar şi groaza şi repulsia extremă pe care trasul în ţeapă îl exercita asupra turcilor
musulmani. Pentru aceştia, trasul în ţeapă era de departe cel mai umilitor, degradant şi
dureros fel de a muri, deoarece victima incapabilă de a se opune era penetrată ţeapa. Mai
mult decât atât, turcii din acele vremuri credeau că un bărbat care moare într-un fel atât de
umilitor pentru un musulman, sufletul acestuia nu mai primeşte dreptul ca după moarte să
intre în Paradisul islamic. Vlad Ţepeş a ţinut cont de aceste detalii în special când a
executat mii de turci prin tragere în ţeapă.
Un alt motiv pentru care voievodul Vlad Drăculea s-a oprit asupra tragerii în ţeapă, a
fost impactul psihologic deosebit creat de această metodă asupra privitorilor şi
potenţialilor duşmani. Conform surselor istorice, şi chiar a evidenţelor anatomice,
tragerea în ţeapă era probabil cel mai dureros mod de execuţie din perioada medievală.
De cele mai multe ori vârful ţepei nu era ascuţit, ci rotunjit, pentru ca ţeapa din lemn să
pătrundă în corp alunecând pe lângă organele vitale în loc să le străpungă, fapt care ar fi
ucis victima pe loc din cauza hemoragiei masive.
Executate astfel, victimele mureau de abia după o perioadă lungă de agonie, perioadă
care dura chiar între 1-3 zile. Coloniştii olandezi din Batavia, Jakarta de astăzi, au
consemnat cazul unei victime executate prin tragere în ţeapă care ar fi supravieţuit timp
de şase zile consecutive.