Istoria Statului și dreptului

Domnia lui Țepeș Vlad

A domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476.

Introducere:
1. Familia și considerații generale
2. Începutul domniei
3. Rolul Cetă ții Poienari
4. Conflictul cu Imperiul Otoman
5. Atacul de noapte
6. Consecințele Atacului de noapte
7. Ultima domnie, sfârșitul vieții și locul mormântului
1. Familia și considerații generale:

Vlad Ț epeș denumit și Vlad Dră culea sau Dracula, de că tre stră ini, s-a nă scut în cetatea Sighișoara din
Transilvania, în noiembrie sau decembrie în anul 1431. A fost fiul lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei
nobile transilvă nene.
A fost că să torit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cneajna Bathory, apoi cu Jusztina Szilagyi
din Moldova și apoi cu Ilona Nelipic, verișoară a lui Matei Corvin.
A avut cinci copii, patru bă ieți și o fată : Radu și Vlad din prima că să torie, Mihail și Mihnea cel Ră u din a
doua și Zaleska din a treia că să torie.
Vlad Ț epeș a fost fiul lui Vlad Dracul, de la care a moștenit nu numai unele calită ți remarcabile, dar și
porecla de Dră culea. Vlad Dracul a fost un bă rbat drept și neînfricat, vestit pentru vitejia de care dă dea
dovadă în ră zboaie și pentru înțelepciune.
2. Începutul domniei

Domn al Ț ă rii Românești:

În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul (tată l lui Vlad Ț epeș) a devenit domn al Ţ ă rii Românești (una
dintre cele trei provincii românești, celelalte două sunt Moldova şi Transilvania) şi s-a stabilit la Curtea
domnească de la Târgoviște, unde Vlad Ț epeș şi-a urmat tată l şi a tră it șase ani. În 1442, din motive
politice, Vlad şi fratele să u mai tână r, Radu cel Frumos au fost luați ostatici de că tre sultanul Murad al II-
lea; Vlad al III-lea a stat ostatic până în 1448, în timp ce fratele să u a ră mas până în 1462. Această
perioadă de captivitate a jucat un rol important în ascendența la putere a lui Vlad; cel mai probabil în
această perioadă a adoptat acel punct de vedere al vieții foarte pesimist. Turcii l-au eliberat după ce l-au
informat de moartea tată lui să u în 1447 - asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţ ă rii
Românești.
La vârsta de 17 ani, Vlad Ț epeș, susținut de o cavalerie turcească şi un contingent de trupe împrumutate
lui de paşa Mustafa Hassan, a fă cut primul pas în cucerirea tronului valah. Dar, două luni mai târziu, a
fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a reluat tronul. Pentru a-şi asigura a doua şi cea mai lungă
domnie, Vlad al III-lea a fost nevoit să aștepte până pe 20 august 1456, când a avut satisfacția de a-şi
omorî dușmanul de moarte şi asasinul tată lui să u.
Primul act important de ră zbunare a fost îndreptat că tre boierii din Târgoviște, vinovați de moartea tată lui
şi a fratelui să u. În duminica de Paști a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care au participat
la petrecerea princiară . Cei mai bă trâni au fost trași în țeapă , iar ceilalți au fost forțați să stră bată pe jos
drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost forțați să construiască o
fortă reață pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeș. Cei care au murit au fost înlocuiți, astfel
domnitorul reușind să creeze o nouă nobilime şi să obțină o fortă reață pentru viitoare urgențe.
Vlad Ț epeș era cunoscut pentru tehnicile sale de pedepsire brutale. Conform detractorilor sași (din
Transilvania), el ordona adeseori ca oamenii să fie jupuiți de piele, fierți, decapitați, orbiți, strangulați,
spânzurați, arși, fripți, ciopârțiți, bă tuți în cuie, îngropați de vii, înjunghiați etc. De asemenea, îi plă cea să
le taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Însă metoda sa favorită era trasul în țeapă , de
unde a provenit porecla de Ț epeș, cel care trage în țeapă . Această tehnică a fost folosită în anii 1457,
1459 şi 1460 contra negustorilor transilvă neni care au ignorat legile sale de comerț. Incursiunile pe care le
fă cea între sașii din Transilvania erau de asemenea acte de protecționism menite să protejeze activită țile
comerciale din Ț ara Românească . În acea perioadă era obișnuit ca pretendenții la tronul Ţ ă rii Românești
să gă sească sprijin în Transilvania, de unde așteptau momentul potrivit pentru a acționa.
3. Rolul Cetății Poienari
Documentele istorice atestă faptul că Cetatea Poenari a jucat un rol extrem de important în de-a lungul
timpului, aceasta contribuind în mare mă sură la obținerea victoriei finale a românilor în bă tă lia de la
1462, când voievodul s-a retras ală turi de armata sa în cetate, după ce i-a pă că lit pe turci punând potcoave
invers cailor lor.
În jurul cetă ții se învârt mai multe legende care au ajuns transmise prin viu grai până la urechile
localnicilor din prezent. Una dintre aceste legende spune că , boierii din zona Târgoviștei, terifiați fiind de
cruzimea lui Vlad Ț epeș, s-au întâlnit în secret pentru a plă nui capturarea domnitorului și predarea
acestuia că tre sultan. Abil din fire, Ț epeș a reuşit să dea de această veste și a întors întreaga acțiune
împotriva tră dă torilor să i, capturând boierii în ziua de Paste, chiar la slujba din biserică . Boierii au fost
constrânși să parcurgă circa 100 de kilometri de la Târgovişte până la Curtea de Argeș, iar de aici mai sus,
că tre Cheile Argeșului. La destinație, Ț epeș, întâmpinând-i cu un buzdugan în mână , ar fi spus
urmă toarele: “Boieri și coconi, jupâni și jupânițe, voi care mi-ați urzit moartea în iatacurile voastre, priviți
cuibul acela de vulturi, colo sus, să ră sară până -n duminica Tomii cel necredincios o cetate de zid, să stea
soarele pe fruntea ei.”. Boierii au muncit zi de zi, noapte de noapte, iar după doar o să ptă mână de trudă ,
cetatea a fost ridicată . Se spune că acesta este motivul pentru care Cetatea Poenari este denumită și
“Cuibul de vulturi ai vitejilor de demult”.

4. Conflictul cu imperiul Otoman

În 1459 Ț epeș refuză să mai plă tească tribut turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare că această ră zvră tire
s-ar fi datorat unei posibile organiză ri a unei cruciade împotriva otomanilor, cruciadă susținută de Papă , şi
în care regele Ungariei, Matei Corvin, ar fi jucat cel mai important rol ( chiar primește de la Papă suma de
40.000 galbeni, sumă suficientă pentru a echipa 12.000 de oameni şi 10 nave de ră zboi). În acest context
politic Vlad Ț epeș încheie o alianță cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii
încearcă să o împiedice. Mai mult, aceștia vor încerca prin intermediul lui Hamza paşa, beiul de Nicopole,
şi diacul sultanului Catavolinos, să -l prindă pe Vlad prin vicleşug, fă ră succes însă . Odată dejucate
planurile otomanilor şi pedepsirea autorilor (cei doi au fost trași în țeapă împreună cu toți turcii luați
prizonieri), Vlad Ț epeș organizează o campanie surpriză la sud de Dună re în iarna 1461-1462.

O întinsă regiune, de la Obluciţa la Novoe Selo şi de la vă rsarea Dună rii în Marea Neagră până la
Rahova, a fost devastată . Mai mult, cetatea Nicopole fiind ocupată prin vicleşug, peste 20.000 de turci au
pierit sub armele valahilor, numă rul turcilor morţi fiind specificat de însuși Vlad Ț epeș într-o scrisoare
adresată lui Matei Corvin. Tot în această scrisoare, expediată din Giurgiu la 11 februarie 1462, menționa
că a că lcat pacea cu turcii şi îi solicita în mod insistent ajutor regelui ungar. Deși l-a asigurat la 4 martie
1462 că îi va veni în sprijin, Matei Corvin a pă ră sit Buda abia la sfârșitul lui august, când campania
otomană era deja încheiată . În ceea ce-l privește pe Mahomed al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui
Ț epeș, îi va pregă ti un ră spuns pe mă sură . În primă vara lui 1462, sultanul, în fruntea unei armate uriașe,
cca.100-120.000 de oameni (a doua ca mă rime după aceea care cucerise Constantinopolul) plus 175 de
nave de ră zboi al că ror scop era acela de a cuceri Chilia, se va îndrepta spre Dună re. Efectivele domnului
valah nu depă șeau, după estimă rile cele mai optimiste, 30.000 de oșteni.
5. Atacul de noapte
Deși va încerca să -i oprească pe turci la Dună re, în dreptul cetă ții Turnu, aceștia, la adă postul nopții
reușesc să treacă fluviul îndreptându-se direct spre Târgoviște (4 iunie 1462). În aceste condiții Ț epeș va
aplica tactica hârțuirii: pustiirea pă mântului - mai ales drumul spre Târgoviște - otră virea fântânilor,
atacarea detașamentelor turcești plecate după hrană . În această atmosferă apă să toare în care oștile
turcești, flă mânde şi înfricoșate, înaintau prin țara pustiită , a avut loc marea lovitură a lui Vlad Ț epeș,
atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze şi mai mult oastea otomană , atac despre
care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462.
Cel mai crâncen dintre aceste atacuri a fost faimosul Atac de Noapte. Atunci, Vlad Ț epeș a pă truns în
tabă ra turcească , însoțit de că tre cei mai iscusiți și neînfricați ostași ai să i, urmă rind uciderea sultanului.
Cronicarul Laonikos Chalkokondyles (1430-1470) arată , referindu-se la atacurile muntenilor lui Ț epeș
Vodă , întreprinse contra invadatorilor otomani că „taberei (otomane) îi era, ce-i drept, teamă de dacii care
întru nimic cu mai puțină îndră zneală fă ceau câte o mare ispravă ”.
Fiind îmbră cați în straie otomane, obținute într-o campanie de pedepsire întreprinsă anterior la sud de
Dună re, muntenii au pă truns cu ușurință în imensa tabă ră a turcilor, care în seara de 16 iunie 1462, își
aleseseră un loc de popas undeva, pe drumul că tre Târgoviște.
Derutați, abia treziți din somn în vacarmul și dezordinea iscate de că tre munteni, turcii nu și-au putut
distinge adversarii și au început să se mă celă rească între ei. Armata turcă a suferit pierderi imense, după
doar câteva ore de luptă . Sultanul a scă pat cu viață doar fiindcă luptă torii lui Ț epeș Vodă au confundat
cortul acestuia cu un alt cort, aproape la fel de mare și de bogat, folosit de că tre două că petenii otomane
de seamă – vizirii Isaak şi Mahmud. Se mai povestește că , în acea noapte de pomină , Mahomed al II-lea,
cuceritorul Constantinopolului, a dat bir cu fugiții și că s-a întors în tabă ra armatei sale abia a doua zi.
Prin atacurile sale suprpriză și prin înfricoșă toarea priveliște a turcilor trași în țeapă , oferită invadatorilor
în apropierea cetă ții de scaun, Vlad Ț epeș s-a dovedit un strateg de geniu, care a dus un veritabil ră zboi
psihologic împotriva inamicului, net superior ca numă r și înzestrare. Să nu uită m că Imperiul Otoman era,
în secolul XV, una dintre marile puteri militare ale lumii, ce avea să cucerească ulterior întinse teritorii pe
trei continente – Asia, Africa și Europa.
În crâncena confruntare dată la lumina stelelor și a flă că rilor ce cuprinseseră tabă ra atacată de că tre
înaintașii noștri, au pierit 15.000 de turci, plus o mulțime de cai și de că mile ale armatei de invazie.
Mândra cavalerie din Anatolia a fost decimată . Vlad Ț epeș nu se putea baza, în total, decât pe aproximativ
20-30.000 de ostași, în vreme ce armata lui Mahomed al II-lea era de 4-5 ori mai numeroasă .
Chalkokondyles relatează că armata pe care Mahomed a folosit-o în încercarea sa eșuată de a cuceri Ț ara
Românească pentru a o încorpora Imperiului Otoman era cea mai mare oaste adunată după cucerirea
Constantinopolului.
La Atacul de Noapte au participat 10-20.000 de luptă tori munteni. Bă tă lia a fost inițiată , după cum spun
cronicarii, la trei ore după ce Soarele a apus și s-a prelungit până în zori. Nu se știe nici astă zi locul exact
în care s-a dat lupta. Înainte de a fi inițiat înfricoșă torul atac, se spune că domnitorul român a colindat,
îmbră cat în turc și nerecunoscut de nimeni, prin uriașa tabă ră a turcilor, pentru a afla unde se află cortul
sultanului.
Cu puținii să i ostași, Vlad a reușit să îi determine pe turci să facă cale întoarsă și să pă ră sească Ț ara
Românească , înspă imântați și cu moralul la pă mânt, chiar și în condițiile în care temuții cotropitori au
reușit să ajungă la Târgoviște. Nu este foarte clar ce s-a petrecut acolo, la cetatea de scaun. Una dintre
variante este că turcii n-au reușit să treacă de porțile cetă ții, aceasta fiind apă rată cu înverșunare. Cea de-
a doua este că nu au mai gă sit pe nimeni în capitală , toată populația fiind evacuată în prealabil.
Ț inta atacului a fost însuși sultanul, însă acesta a scă pat, cortul să u fiind confundat cu al unui vizir. Totuși
efectul psihologic al atacului s-a produs. Mulți turci au fost uciși, sultanul, conform relată rilor, "a pă ră sit
în ascuns tabă ra în chip rușinos"; convins de sfă tuitorii să i să revină , şi vă zând "marea pierdere suferită
de ai să i" a dat ordin de retragere. În apropierea Târgoviștei îl aștepta un spectacol care a bă gat groaza în
oștile sale: o pă dure de țepi în care atârnau o mulțime de turci uciși în înainte sau în timpul bă tă liei; în
fața acestei priveliști turcii "s-au înspă imântat foarte tare", iar sultanul a recunoscut că "nu poate să ia țara
unui bă rbat care face lucruri așa de mari" şi care "ar fi vrednic de mai mult". Cu excepția cronicilor
turcești, toate celelalte izvoare mă rturisesc înfrângerea sultanului, care a fost silit "să se întoarcă în fugă
spre Dună re cu mari pierderi printre ai să i.
6. Consecințele după atacul de noapte
Oastea turcă s-a îndreptat spre Dună re şi așa de repede încât la 11 iulie 1462 sultanul ajunsese la
Adrianopol. Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lă sat la plecare, la Târgovişte,
domn, pe fratele lui Ț epeș, Radu cel Frumos în ideea de a atrage de partea sa pe toţi cei ce i se
împotriveau lui Ţ epeş. Paşa de Nicopole urma să asigure sprijin armat lui Radu. Perioada care a urmat a
fost foarte tulbure pentru istoria Ţ ă rii Românești, în cadrul că reia cei doi frați care se înfruntau că utau
fiecare să -şi întă rească forțele pentru a-şi elimina adversarul. Spre deosebire de Vlad Ţ epeş care dorea
continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos oferea boierilor pacea şi prietenia cu sultanul. Încet,
încet argumentele lui Radu devin convingă toare astfel că boierii trec de partea lui. La 15 august 1462
Radu cel Frumos era acceptat şi de transilvă neni. În aceste condiții, pă ră sit de cea mai mare parte a
boierilor, dar având încă o oaste destul de numeroasă cu care se pare că în jurul datei de 8 septembrie ar fi
dobândit chiar o ultimă victorie asupra adversarilor să i, în octombrie 1462 Ţ epeş trece în Transilvania
pentru a se întâlni cu aliatul să u Matei Corvin. Cum acesta nu venise nici pregă tit, nici prea hotă rât de
luptă , a decis destul de repede să -şi schimbe planul inițial, recunoscând situația existentă în Ţ ara
Românească şi renunțând în a-l sprijini pe Ţ epeş. Mai mult, la decizia regelui ar fi contribuit şi așa-zisa
scrisoare a lui Ţ epeş că tre sultan în care chipurile domnul muntean își cerea iertare pentru toate
neajunsurile pricinuite acestuia şi, mai mult decât atât, își lua angajamentul în a-l ajuta împotriva oștilor
maghiare. Drept urmare, în luna noiembrie 1462 Vlad Ţ epeş în loc să primească ajutorul aliatului să u este
arestat sub acuzația de tră dare şi încarcerat la Vişegrad 12 ani iar apoi 2 ani la Buda cu domiciliul forțat.
Va fi eliberat în 1475 la cererea lui Stefan cel Mare, domnul Moldovei, în contextul presiunilor turce ști tot
mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dună re.
7. Ultima domnie, sfârșitul vieții și locul mormântului
Vlad a fost recunoscut ca domn al Ț ă rii Românești pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o
perioadă foarte scurtă de domnie.
Vlad a reuşit să scape asediului fortă reței sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câțiva ță rani
din satul Arefu, a reuşit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă ,
Matei l-a arestat şi l-a întemnițat în capitala Ungariei, Visegrad. Motivul arestului poate fi discutat pentru
ca după unii istorici prin faptul că a fost direct dus la Budapesta, Vlad a fost protejat de sașii care voiau să
îl omoare. Vlad a fost recunoscut ca prinț al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o
perioadă foarte scurtă de domnie.
A fost asasinat la sfârșitul lunii decembrie 1476. Corpul să u a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care
l-a aşezat într-o ţeapă , ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţ epeş. S-a emis ipoteza ca „Dră culea“ ar fi
fost îngropat la Mă nă stirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureștilor. Examină rile recente au ară tat
că „mormântul“ lui Ţ epeş de la mă nă stire conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic şi nu
ră mă şiţele adevă rate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici,
mormântul acestuia ar fi pe locaţia mă nă stirii Comana, ctitoria voievodului.