UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ISTORIE FILOSOFIE GEOGRAFIE

MASTER
CERCETAREA ŞI CONSERVAREA MĂRTURIILOR ISTORICE

REFERAT

ISTORIOGRAFIE MEDIEVALĂ ROMÂNEASCĂ

SEMESTRUL II

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,
CONF. UNIV. DR. STELUŢA CHEPTEA

MASTERAND,
MIRA (BALAŞ) FLORENTINA CLAUDIA
ANUL I

CRAIOVA
2008
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
 FACULTATEA DE ISTORIE FILOSOFIE GEOGRAFIE
MASTER
CERCETAREA ŞI CONSERVAREA MĂRTURIILOR ISTORICE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,
CONF. UNIV. DR. STELUŢA CHEPTEA

MASTERAND,
MIRA (BALAŞ) FLORENTINA CLAUDIA
ANUL I

CRAIOVA
2008

VLAD AL III-LEA BASARAB (ŢEPEŞ)

2
 Vlad Ţepeş este una din figurile voievodale controversate ale
istoriei noastre medievale. Situându-se între legendă şi adevărul istoric,
supranumit Ţepeş- de la principala pedeapsă pe care o utiliza, tragerea
în ţeapă- era fiul lui Vlad Dracul şi nepotul direct al lui Mircea cel Bătân.
În copilărie şi o parte din adolescenţă este ostatic la turci,
împreună cu fratele său, Radu cel Frumos.
Urcarea pe tron a lui Vlad Ţepeş a coincis cu o faptă sângeroasă
ce se va răsfrânge asupra sa: uciderea lui Vladislav al II-lea de către
unii boieri trădători. După unii autori, fără a exista certitudine, se pare că
Vlad Ţepeş, deşi nu a luat parte, a ştiut totuşi de ce se plănuia şi nu s-a
preocupat să împiedice crima.
După trei ani de domnie, Vlad Ţepeş îşi consolidase suficient
situaţia situaţia şi de aceea a găsit de cuviinţă să-şi declare
independenţa. În 1459 el se hotărăşte să nu mai plătească haraci
turcilor, încredinţat fiind că se va putea bizui la nevoie pe sprijinul lui
Ştefan cel Mare şi al lui Matei Corvin.
Independenţa sa nu era însă împărtăşită de toţi boierii, o parte
dintre ei fiind aserviţi turcilor din laşitate şi comoditate. Mai mult, ei
unelteau cu uniii târgoveţi pieirea domnului, reuşind chiar să-l ucidă pe
fratele acestuia, Mircea (născut în 1428-1429 la Sighişoara). Pedeapsa
ce o va aplica Vlad boierilor era concepută într-un stil propriu, ce-i va
îngrozi pe contemporani.
De fapt, domnul va încerca să remedieze starea de lucruri
existentă prin pedepsele administrate, bazându-se pe în acest sens pe
latura spectaculoasă a acestora, menită să trezească sentimente de
frică. Bun psiholog, se va dovedi în final că şi-a atins scopulpropus,
restabilind respectarea ordinii în ţară. În privinţa mijloacelor alese,
acestea au fost mult discutate, dar trebuie să ţinem seama în aprecierea
lor de perioada la care ne referim şi de moravurile nu mai puţin crude.
La curţile din Apusul Europei, lucrurile nu difereau câtuşi de puţin.
Constantin C. Giurescu aprecia: ”...în întreaga Europă, exista în vremea
aceea o atmosferă de cruzime, că Vlad Ţepeş n-a întrecut în privinţa
aceasta pe alţi monarhi ai veacurilor XV şi XVI”.
Vlad Ţepeş urmărea, printre altele, să-şi asigure adepţi şi slujitori
fideli printre boieri, pentru a-şi putea traduce în fapt politica sa de
independenţă faţă de turci.
Mahomed al II-lea i-a cerut în iarna anului 1461-1462 tributul
neplătit de trei ani şi în plus 500 de copii pentru corpul de ieniceri. Mai
mult, domnul trebuia să se prezinte personal cu tributul în faţa Porţii.
3
Vlad Ţepeş a respins însă cerea turcilor şi după unele mărturii, ar fi bătut
în cuie turbanele pe capetele trimiţilor otomani, lăsându-i doar pe câţiva
în viaţă, ca să povestească sultanului cele întâmplate. Vrând să evite o
acţiune militară şi bazându-se pe unii boieri simpatizanţi de la curte,
turcii au pus la cale prinderea în cursă a Domului. Planul a fost însă
dejucat şi Hamza Paşa, conducătorul garnizoanei de la Nicopole,
împreună cu adjunctul său Catavolinos şi întreaga trupă de otomani a
fost prinsă de oastea română şi din ordinul domnitorului, au fost traşi în
ţeapă. Acest procedeu crud de execuţie nu aparţinea lui Vlad Ţepeş,
după cum s-ar crede, ci turcilor, care îl foloseau pe scară largă, aşa cum
romanii cu secole în urmă aplicau crucificarea iar maghiarii tragerea pe
roată.
În primăvara anului următor, sultanul Mohamed al II-lea cuceritorul
Constantinopolului, în fruntea unei armate de aproximativ 60 000 de
oameni, şi-a făcut apariţia la Dunăre, într-o expediţie de pedepsire a lui
Ţepeş. Domnitorul român îi opunea cam 30 000 de ostaţi şi conştient de
disproporţia în care se situa, s-a angajat într-un război de hărţuire.
Forţând trecerea Dunării pe la Vidin, oastea turcească a început
înaintarea prin Ţara Românească îndreptându-se spre cetatea de scaun
de la Târgovişte, trecând prin Clafat- Craiova- Slatina- Târgovişte. În
noaptea de 16 spre 17 iunie, spun cronicile, a avut loc un atac al oastei
muntene ce viza uciderea sultanului. A fost un măcel groaznic în care au
pierit mulţi turci. Sultanul Mahomed şi-a abandonat armata, care
bântuită de ciumă şi decimată de lipsită de hrană şi apă şi mai ales de
atacurile neaşteptate ale muntenilor, în cele din urmă s-a retras.
Otomaniii l-au lăsat la Brăila pe Radu cel Frumos, sub protecţia
unei flote şi a unor detaşamente speciale, cu gândul de a se folosi de
unii boieri trădători care să-l ucidă pe Vlad Ţepeş. Trădarea boierilor se
impunea ca soluţie unică. Mai mult, la acesta, s-au adăugat şi uneltirile
saşilor ardeleni care plănuiseră nişte pretinse scrisori pe care Ţepeş
le-ar fi adresat sultanului şi prin care îl implora să-i redea tronul, urmând
ca în schimb să-l captureze pe Matei Corvin şi să-l predea turcilor.
Regele ungar se afla la Braşov în luna octombrie şi saşii i-au prezentat
scrisorile falsificate, pretinzând că le-au găsit asupra unor curieri ai lui
Vlad Ţepeş. Regele maghiar, care legase prietenie cu Vlad şi Ştefan în
tinereţe, s-a comportat în mod deplorabil. I se ivise un prilej nesperat
pentru a ieşi dintr-o siutaţie dificilă: papa Sixtus îi trimisese 93 000 de
ducaţi aur, la fel şi Veneţia, pentru a-l ajuta pe Vlad Ţepeş în lupta contra
turcilor, dar Matei îi risipise şi nu putea justifica fapta.
Prefăcându-se că nu observă falsurile grosolane ale scrisorile
plăsmuite de saşi, la întâlnirea pe care a avut-o cu Vlad Ţepeş a dat
4
ordin ca acesta să fie arestat şi închis. Viteazul domn a stat închis la
Bude şi apoi la castelul Vişegradtimp de 12 ani. Abia în 1476, cu spijinul
lui Ştefan cel Mare, reuşeşte să ocupe din nou tronul ţării.
Sfârşitul era însă aproape: revenit pe neaşteptate cu ajutor
turcesc, fostul domn Basarab Laiotă l-a surprins pe Ţepeş care avea în
jurul său o gardă de numai 200 de moldoveni lăsaţi de ştefan cel Mare şi
fiind trădat de boieri, este ucis într-o zi rece de iarnă a anului 1476 (sau
1477).
Existenţa lui Vlad Ţepeş nu a fost trecută cu vederea de cronicarii
şi istoricii care s-au ocupat cu studiul acelei perioade de timp. Ca şi în
cazul altor domnitori de altfel (cum ar fi de exmplu Alexandru
Lăpuşneanu) s-au emis păreri diferite şi chiar contradictorii asupra
personalităţii sale.
Unii istorici au făcut din Vlad Ţepeş un domnitor însetat de sânge,
de jaf şi de răzbunare pe boieri şi turci, iar alţii au mers până la a
deforma istoriaşi a-l transforma într-un ...vampir.
Cum s-a ajns aici? Un scriitor englez, membru al unei societăţi
esoterice, Bram Stoker, a scris în 1897 un roman intitulat „Dracula”.
Acţiunea acestui roman deosebit de popular în lumea anglo-saxonă, se
petrece în Transilvania. Autorul separe că şi-a cules informaţiile de la
biblioteca de pe lângă „British Museum” din Londra şi a consultat hărţi şi
cărţi de călătorii despre Transilvania, iar după alte surse, de la un
profesor maghiar, Arminius Vambery. În acest roman, Dracula, secui de
origine, este un mare ostaş, un mare om de stat, un alchimist, inteligent.
Cartea a fost tipărită în decursul anilor în peste 20 de ediţii şi
continuă să fie reeditată şi azi, numărul exmplarelor fiind de ordinul
milioanelor. De asemenea, în Occident au fost realizate sute de filme
inspirate în general din subiectul cărţii lui Stoker.
Reluând firul istoriei, vedem că Vlad Ţepeş s-a dovedit a fi un
veritabil bastion în calea expansiunii otomane. Renumele de care se
bucura în lumea catolică a occidentului a deranjat pe mulţi, stârnind
gelozia şi ura, chiar a unora care s-au numit prieteni. Deacea, difuzarea
acestei sângeraose imagini a domnitorului trebuioa căutată înperioada
de detenţie a acestuia la curtea regelui Ungariei. Legendele săseşti erau
deja create şi circulau, dar fără anvergură europeană, pe care urma să o
capete ulterior. Ceea ce a dat amploare circuaţiei lor a fost necesitatea
curţii din Buda de a-şi justifica faţă de papalitate şi faţă de Europa gestul
de neînţeles. Matei Corvin participase la detronarea unui mare şi glorios
adversar al turcilor şi el trebuia să dea o explicaţie. Acestă explicaţie a
fost căutată şi în legendele săseşti. Ele au fost traduse în latineşte şi
difuzate în toată Europa Evului Mediu. Severitatea lui Vlad ţepeş era o
5
bună „mască” pentru gestul politic al lui Matei Corvin. Curtea din Buda a
prezentat sistematic şi deformat pe toate căile diplomatice şi
nediplomatice, pe cale le aveau la îndemână imaginea pe care politica ei
de curte o cerea.
Şi pentru că am vorbit de legende, este locul să subliniem faptul că
au mai circulat şi altele din care se figura domnitorului român se
desprinde cu totul altfel. De exemplu, din cronicile turceşti, cronici
oficiale, de curte, răzbate admiraţia faţă de calităţile excepţionale ale lui
Vlad Ţepeş. Cronicile bizantine îl prezintă pe Vlad Ţepeş cu admiraţie,
domnitorul având o mare popularitate la popoarele din sudul Dunării,
ocupate de turci.
O cronică în slavonă indică acelaşi ecou favorabil al acţiunilor lui
Ţepeş şi înfăţişează un portret maiestuos al voievodului. Această
versiune a circulat intens în Rusia medievală, deşi avea originea în
teritoriul dunărean. Deci, nici aici portretul lui Vlad Ţepeş nu confirmă
figura draconică şi vampirică schiţată de saşi în pamfletele lor şi
accentuată până la fantastic de Bram Stoker şi urmaşii lui
contemporani. Vlad Ţepeş era o figură legendară pozitivă la sudul
dunării şi în sudul Rusiei.
Dacă totuşi aceste legende obiective şi favorabile lui Vlad Ţepeş
au fost întrecute de cele din surse maghiare şi săseşti, aceasta se
datoreşte unui proces propagandistic dirijat, prin „tiraj” şi „reclamă”.
Cruzimea lui Ţepeş în formele ei exorbitante este o simplă diversiune
politică.
Nu putem trece sub tăcere că s-au scris şi cărţi obiective, cum ar fi
cazul istoricului italian Gianfranco Girando, care a publicat la Veneţia, în
anul 1972, o reuşită lucrare despre domnul Ţării Româneşti: „Drakula”.
Contributi alla storia delle idee politiche nellʼEuropa orientale alla svolta
del XV secolo”. Prin documentaţie şi prin seriozitatea prezentării lucrării,
ea poate fi considerată, alături de comunicarea lui Gr. Nandriş şi de
recenzia apărută în revista „Mioriţa”- Noua Zeelandă, 1972, la lucrarea
lui Gabriel Ronaz- „The Dracula Myth” (Mitul lui Dracula), un răspuns
dat celor care în căutarea de elemente senzaţionale, au denaturat
numele şi faptele marelui voievod.
În limba română, ca lucrare de referinţă este lucrarea lui Radu
Ştefan Ciobanu, „ Pe urmele lui Vlad Ţepeş” (1979).
Personalitatea lui Vlad Ţepeş nu a fost trecută cu vederea nici de
cronicarii şi istoricii care s-au ocupat cu studiul şi descrierea domniei
sale.

6
 Caracterul său a fost foarte discutat, atunci ca şi acum. Păreri
diferite şi chiar contradictorii au existat şi există asupra personalităţii
acestui voievod.
Lăsând la o parte legendele săseşti, răspândite apoi în occident
prin filiaţia maghiară care, după cum am văzut fac din el un vampir,
există şi autori români care îl prezintă pe Vlad Ţepeş drept o „fiară
însetată de sânge” (Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Gane).
Atunci când încercăm să interpretăm unele decizii ale domnitorului
trebuie să avem în vedere şi condiţiile istorice în care a venit la domnie
Vlad Ţepeş.
Timp de aproape un secol s-a dus o luptă permanentă pentru
tronul ţării Româneşti şi pentru stingerea unei vechi lupte familiale între
urmaşii celor două ramuri de voievozi basarabi: fiii şi nepoţii lui Mircea
cel Bătrân (1386), cu fiii şi nepoţii lui Dan I (1385- 1386). Vrăjmăşia pare
a fi început după moartea lui Radu (1385). Mircea cel Bătrân succede
rapid fratelui său mai mare, Dan I, răpus într-o înfruntare obscură de
arme. Timp de 32 de ani, cât durează domnia lui, urmaşii lui Dan I,
adăpostiţi în Ardeal şi la curtea lui Sigismund de Luxemburg nu
îndrăznesc să-şi revendice drepturile asupra Munteniei. Abia după ce fiul
şi asociatul la domnie al lui Mircea, Mihai I-ul moare într-o bătălie cu
turcii în anul 1420, iar pe tron se urcă un bastard al lui Mircea, Radu
Prasnaglava, Dan al II-lea, sprijinit de Sigismund, reuşeşte să-l înlăture
pe vărul său şi domneşte şi el cu întreruperi 10 ani. Acest Dan al II-lea
moare în anul 1431 în condiţii obscure.
Coroana Ţării Româneşti trece din nou asupra urmaşilor lui
Mircea. O poartă Alexandru Aldea, Vlad Dracul. Cu acest din domnitor,
conflictul dintre Drăculeşti şi Dăneşti capătă un ecou istoric mai amplu
şi mai sângeros. Îl păstrează aproape toate cronicile şi însemnările
vremii: bizantine, maghiare, sârbeşti, italieneşti, polone şi chiar turceşti.
Fiul lui Dan al II-lea, Vladislav al II-lea sau Danciul, vine din Transilvania
împreună cu Iancu de Hunedoara şi-l ucide pe Vlad Dracul şi pe fiul cel
mare al acestuia, Mircea. Timp de zece ani deţin tronul Dăneştii.
În anul 1456, lupta dintre cele două ramuri ale Basarabilor revine
şi cu mai multă intensitate. Vlad Ţepeş, Drăculesc prin tată, Muşatin
adevărat prin mamă şi Basarab autentic prin bunicul său Mircea, ucide
la a doua venire pe tron pe Vladislav al II-lea şi câţiva ani mai târziu pe
fiul acestuia, Dan al III-lea sau Dan cel Tânăr, adăpostit şi protejat tot în
Ardeal.
Vrăjmăşia dintre Drăculeşti şi Dăneşti va continua, mai estompată
şi în deceniile următoare, sfâşiind inutil ţara şi servind desigur doar
intereselor politice şi econimice ale unei părţi din bierimea română,
7
împărţită la rândul ei în partide cu hotărâtoare simpatii şi duşmănii
interne, cu aseviri şi ploconiri externe, când faţă de tureci, când faţă de
adversarii acestora.
Cam acesta ar fi, într-o succintă prezentare contextul în care a
început şi s-a derulat domnia lui Vlad Ţepeş. Pentru o cât mai obiectivă
analiză a cruzimii domnitorului, era necesar să evidenţiem faptul că
exista o veche duşmănie între cele două ramuri de Basarabi, soldată cu
asasinate când de o parte când de cealaltă, sub motivul răzbunării şi
urmărindu-se în acelaşi timp tronul Ţării Româneşti.
Boierimea din preajma tronului era interesată în acestă vrajbă, o
întreţinea şi trăgea foloase de pe urma ei. Vlad Ţepeş era conştient de
rolul jucat de marii slujitori, de „fidelitatea” lor şi pentru a nu risca, nu a
stat la îndoială să pună capăt stării de lucruri.
Crima reprezenta un lucru obişnuit, care se încadra în moravurile
vremii. Să nu uităm că în toată Europa exista pe atunci o atmosferă de
cruzime, iar Vlad Ţepeş n-a întrecut, în privinţa aceasta, pe alţi monarhi
ai secolelor al XV-lea şi al XVI-lea, de la Parisul lui Ludovic al XI-lea,
până la Moscova lui Ivan cel Groaznic.
Execuţiile ordonate de Ţepeş serveau drept exemplu pentru toţi
aceia care vroiau, sub o formă sau alta, să tulbure ordinea în stat.
Măsurile de pedepsire ale lui Vlad Ţepeş au fost aspre dar ele nu au
constituit decât o adaptare la vremurile extraordinare prin care treceau
ţara şi poporul său. Domnul a înţeles că justiţia feudală trebuia să fie un
spectacol pentru mulţime, pentru că în mintea şi inima acesteia
imaginea pedepsei trebuie să se imprime atât de puternic încât să
transmită tuturor un sentiment de groază.
Dintre toate pedepsele folosite în caea vreme, spectacolul tragerii
în ţeapă era senzaţional. Ţepeş ştia bine acest lucru şi a folosit această
metodă, care nu era nouă sau unică pentru acele timpuri. Elementul nou
adus de el a constat în aplicarea pedepsei în masă, după vină, fără nici
un fel de favoruri, a tuturor vinovaţilor. Poate de aici să-i fi provenit şi
renumele deosebit.
Măsurile aspre ale lui Ţepeş au adus ordine şi bunăstare în ţară.
Ele nu au fost determinate de cruzime, ci numai de spiritul de dreptate şi
de dorinţa de a-şi ridica ţara, pe care o găsise în ruină, bântuită de
tâlhari, de bandele înarmate ale boierilor, aflaţi în permanente şi
iraţionale războaie feudale, de cetele prădalnice ale deliilor şi acângiilor
otomani.
Cum îl descriau contemporanii pe Vlad Ţepeş? „Nu foarte înalt de
statură, dar foarte vânjos şi puternic, cu înfăţişare crudă şi înfiorătoare,
cu nasul acvilin, nările umflate, faţa subţire şi puţin roşietică, în care
8
genele foarte lungi şi stufoase îi arătau ameninţători; faţa şi bărbia îi
erau rase cu excepţia mustăţii. Tâmplele umflate sporeau volumul
capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii laţi pe care cădeau
plete negre şi cârlionţate”. Aşa l-a descris unmartor al timpului, Nicolae
de Moudrussa, nunţiu papal în Ungaria. Descrierea corespunde întocmai
cu singurul portret autentic ce ne-a rămas de la Vlad Ţepeş. Acest
portret se află la muzeul Castelui Ambros din Tirol.
Referindu-se la dublul aspect al firii domnitorului, orgoliu şi
cruzime, Dimitrie Bolintineanu comentează prin prisma istoricului
îmbinarea dintre cele două.: „ el nu ştia să corupă. Corupţia o respingea:
tirania lui era onestă. El voia să insulfle spaima: ucidea . Ţepeş era prea
mândru ca să corupă oamenii. Viaţa lui o voia strălucită, tronul său
înconjurat de mărire. Mijlocul de a ajunge acolo, era de a inocula
spaima(...). El nu credea nici în legătura ce se face între tron şi o partidă
prin interesul comun de apărare a aceluiaşi principiu. Judeca pe oameni
ca învăţătorii pe copii. Trebuia să-i înspăimânte. La el minciuna nu afla
intrare. Pâra, intriga, calomnia, erau lovite cu moarte. Dacă unii din
sfetnicii ar fi făcut o greşeală, îi punea în ţeapă. Vlad Ţepeş era feroce,
dar avea ferocitatea leului. Ferocitatea leuluimete mai demnă decât
blândeţea crocodilului. Cracodilul este laş”. Autorul scoate în evidenţă şi
nu pune în discuţie unele laturi ale firii domnului. Ştim că Vlad Ţepeş a
avut audienţă la poporul său, că a fost urmat cu credinţă în luptă şi a fost
regretat după moartea sa. Imaginea despre domnitorul Ţării Româneşti
ne-o putem întregi şi din relatările menţionate de o povestire slavă: „ şi
aşa de mult ura răul din ţara sa, că dacă săvârşea cineva vreun rău, fie
hoţie sau tâlhărie sau vreo minciună sau nedreptate, acela nu era chip
să rămână viu, fie că era boier mare, sau preot ori călugăr, sau om de
rând, ba chiar dacă cineva ar fi avut mare bogăţie, nu putea să se
răscumpere de la moarte. Şi atât de temut era, încât avea într-un loc un
izvor al lui şi o fântână şi la această fântână şi la izvor veneau călători
mulţi şi beau din fântână şi din izvor, pentru că apa era rece şi dulce. Iar
el (Ţepeş) a aşezat la fântâna aceea, în loc pustiu, o cupă mare şi
minunată din aur. Şi cine vroia să bea apă, trebuia să bea cu această
cupă, nimeni n-ar îndrăznit s-o ia”.
Era popular, nu se izolase de popor şi vroia să întroneze pe orice
cale ordinea ordinea în ţară în folosul celor mulţi. Cea mai bună dovadă
a fost idealul său: independenţa ţării pentru care a sacrificat totul. Nu a
urmărit dobândirea unei averi sau scopuri personale.
Vlad Ţepeş nu era un simplu condotier viteaz şi crud, însetat de
glorie şi aur, ci un domn posedat de un singur ţel: să-şi apere hoatrele,
libertatea, mândria. Şi pentru aceasta nu a ezitat să înlăture tot ce-i
9
stătea în cale. Vlad Ţepeş a demonstrat că Mohamed al II-lea cuceritorul
Constantinopolului nu este invincibil.

BIBLIOGRAFIE:

CARTI, STUDII, ARTICOLE SI EXTRASE

Le château de Chantilly, éd. A. Bourdier, Versailles, s.a.

Constituirea statelor feudale românesti, Ed. Academiei R. S. R.,

Bucuresti, 1980

Albescu Ion, Turnu Rosu, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1966

Andronic Al., Cercetari arheologice privind unele curti domnesti si cetati

medievale din România, Extras din culegerea "Studii si articole de
istorie" vol. XIII, p. 67-78, Bucuresti, 1969

Anghel Gh. si Berciu Ion, Cetati medievale din S-V Transilvaniei, Ed.
Meridiane, Bucuresti,1968

Anghel Gh., Cetatile medievale din Transilvania, Ed. Meridiane,

Bucuresti, 1972

Barcaila Al., Cetatea medievala a Severinului. Început de cercetare

arheologica, Ed. Cartea Româneasca, Bucuresti, 1937

Barnea I., Cernovodeanu I. si Preda C., Santierul arheologic Giurgiu,

în “Materiale si cercetari arheologice”, IV, 1957

Bâzu Olga, Cantacuzino Gh. I., Date noi cu privire la un element din
arhitectura cetatii Poenari, recent descoperit, în BMI, an XXXIX, nr.4,
1970

Berciu Ion, Popa Al. si Ursu Horia, Cetatea Alba-Iulia, Ed. Meridiane,
Bucuresti, 1968

Berni Colas Hotzopoulos, Deux forts urbaines à Constantinoples

pendant la fin du XIVe siècle et la premiere moitie du XVe siecle, Extras
din RRH, tom XXI, nr. 1, p. 147-149, 1982

10
Biernacka-Lubanska Malgorzata, The Roman and Early Byzantine
Fortifications of Lower Moesia and North Thrace, Ossalinskich, Wroclaw,
1982

Binder P., Antecedente si consecinte sud-transilvanene ale formarii

Munteniei (sec. XIII-XIV) , în “Acta”, 1995

Biver, Paul, Histoire de chateau de Meudon, Jouve & Cie, Paris, 1923

Boase T.S.R., English Art (1100-1216), Oxford U.P., Oxford, 1953

Boerescu N., Cetatea Neamt, Ed. Saidman, Falticeni, 1906

Bratianu Gh. I., Formation de l'unité roumaine, Bucarest, 1943

Bratianu Gh. I., Traditia istorica despre întemeierea statelor românesti,

Bucuresti, 1945

Bratianu Gh. I., Les Rois de Hongrie et les principautés roumaines au

XIV-e siècle, în BSHAR, t. XXVIII/1, 1947

Bratianu Gh. I., Recherches sur Vicina et Cetatea Alba, Bucarest, 1935

Brieger, Peter, English Art (1216-1307), Oxford U.P., Oxford, 1957

Cantacuzino Gh. I., Elemente de character Bizantino-Balcanic în

fortificatiile medievale din Tara Româneasca, în BMI, 1971, anul XL, nr.
3

Cantacuzino Gh. I., Cetatea Poienari, în SCIV, t. 2, 1971, nr. 2

Cantacuzino Gh. I., Cetatile medievale din Tara Româneasca. Secolele

XIII-XVI, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981

Capatîna Dan, Cercetari arheologice la cetatea medievala de la Giurgiu,

în SMMIM, nr. 16, 1983

Cernovodeanu P. I., Calatoria lui Pierre Lescalopier în Tara

Româneasca si Transilvania la 1574, în SMIM, vol. IV, 1960

Cernovodeanu Paul I., Cetatea Giurgiului. Studiu istorico-militar, în

“Studii si materiale de muzeografie si istorie militara”, 2-3, 1969-1970

Charalambos Bouras, The Impact of Frankish Architecture on

Thirteenth-Century Byzantine Architecture, în “The Crusades from the
Perspective of Byzantium and the Muslim World”, edited by Angeliki E.
Laiou and Roy Parviz Mottahedeh, Dumbarton Oaks, Washington D.C.,
1999
11
Chatelain André, Donjon roman de pays d'Ouest, Etude comparatif sur
les donjons romans quadrangulaires de la France et de l'Ouest, Ed.
Picard, Paris, 1973

Chihaia Pavel, Din cetatile de scaun ale Tarii Românesti, Ed. Meridiane,
Bucuresti, 1974

Chihaia Pavel, De la “Negru Voda” la Neagoe Basarab, Bucuresti, 1976

Chitescu L., O formatiune politica româneasca la nord si la sud de

Muntii Fagaras în secolul al XIII-lea, în "RDI", 28, 1975

Chitescu L., Sion A., Cristocea Sp., Cercetarile arheologice efectuate

la complexul de monumente feudale de la Cetateni jud. Arges, în
CAMNI, VI, 1983

Chitescu L., Paunescu Anca, Cercetarile arheologice efectuate la

complexul de monumente feudale de la Cetateni jud. Arges. Locuinta
voievodala, în CAMNI, VIII, 1986

Chitescu L., Elemente definitorii ale centrului voievodal de la Cetateni

puse în lumina de cercetarea arheologica a anilor din urma, în CAMNI,
IX, 1992

Chitescu L., Cu privire la cetatile Moldovei în timpul lui Stefan cel Mare,
Ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1975

Ciobanu Radu Stefan, Cetatea Enisala, în BMI, XL, 1971, 1

Ciobanu Radu Stefan, Cetatea Hârsova, în BMI, XXXIX, 1970, 1

Ciobanu Maria, Moisescu Nicolae si Ciobanu Radu Stefan, Cetatea

Poenari, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1984

Ciobanu Radu Stefan, Cetatea medievala Giurgiu de la Mircea cel

Batrân la Vlad Tepes, în « Ilfov - File de istorie », Bucuresti, 1978

Constantinescu N. A., Cetatea Giurgiu - originile si trecutul ei, Extras

din AAR seria II, tom XXXVIII, Memorile sectiunii istorice, Bucuresti,
1916

Constantinescu N. si Moisescu Cristian, Curtea domneasca din

Târgoviste, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1965

Cosmuta Ermil, Cetatea Bran, Extras din B.M.M.N., nr. 5-6

12
Coulson, Charles, Castles in Medieval Society: Fortresses in England,
France and Ireland in the Central Middle Ages, Oxford U.P., Oxford,
2003

Coventry, Martin, Castles of Scotland, Goblinshead, London, 1995

Creteanu R., Mentalités zonales vues à travers l'architecture fortifiée

des pays roumaines, Ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1983

Cucu A., Cetatea si harta cetatii Timisoara. Studiu tehnic si istoric, Ed.
Minerva, Lugoj, 1931

Davidescu M., Cetatea Gradetului, comunicare la a II-a Sesiune

stiintifica a muzeelor, Bucuresti, decembrie 1965

Davidescu M., Cercetarile arheologice din Ostrovul Banului-Golul-Gura

Vaii (judetul Mehedinti), în RMM.MIA, XLVI, 1977, nr.1

Davidescu M., Monumente medievale din NV Olteniei, Ed. Meridiane,

Bucuresti, 1980

Davidescu M., Monumente medievale din Turnu-Severin, Ed. Meridiane,

Bucuresti, 1969

Davies, John, A History of Wales, Penguin, London, 1994

Debroje, Henry, En Touraine et sur les bords de la Loire (Châteaux et

Paysages), B. Arthaud, Grenoble, 1929

Decei Aurel, L'invasion des Tatars de 1241-1242 dans nos régions de

selon la Djamiot Tevarikh de Fazl ol-lah Rashid od-Din, în RRH, XII,
1973

Decei Aurel, Cetatea Salgo de la Sibiel (jud. Sibiu), Extras din anuarul
Institutului de Istorie Nationala, vol. VIII, (1939 - 1942)

Djingov, G., Kaliakra, Sofia, 1979

Draghiceanu V., Cetatea si schitul lui Negru Voda, în BCM, V, 1912

Dragut V., Vechi monumente hunedorene, Ed. Meridiane, Bucuresti,

1968

Dragut V., Cetatea Sighisoarei, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Dumitru Tudor, Drobeta, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1965

13
Dumitru-Snagov Ion, Tarile române în sec. al XIV-lea. Codex Latinus
Parisinus, Cartea Româneasca, Bucuresti, 1979

Ferent I., Cumanii si episcopia lor, Blaj, 1931

Fino, José Federico, Fortresses de la France médiévale.

Constructions. Attaque. Défense. Ed. Picard, Paris, 1970

Floca Oct. si Bassa, Ben, Cetatea Deva, Ed. Meridiane, Bucuresti,

1965

Gascar, Pierre, Chambord, C. J. Bucher AG, Zurich, 1965

Gebelin, François, Les châteaux de la France, P.U.F., Paris, 1962

Gheorghiu Teodor, Arhitectura medievala de aparare din România, Ed.

Tehnica, Bucuresti, 1985

Octavian Gies, Joseph; Gies, Frances, Life in a Medieval Castle,

Thomas I. Crouwell Comp. Corp., New York, 1974

Gimpel, Jean, Constructorii goticului, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1981

Gimpel, Jean, Revolutia industriala în evul mediu, Ed. Meridiane,

Bucuresti, 1983

Giurescu C. Constantin, Târguri sau orase si cetati moldovene, Ed.

Academiei R. S. R., Bucuresti, 1967

Grigoras N., Vechi cetati moldovene (originea lor), Tipografia Al. A.

Terek, Iasi, 1946

Hasdeu B.P., San Giorgio si Calafato, în "Columna lui Traian", I, nr. 57,
1870

Hasdeu B.P., Negru Voda. Un secol si jumatate din începuturile Tarii

Românesti, în “Etymologicum Magnum Romaniae”, vol.III, Bucuresti,
1976

Hasdeu Titus, Cetatea Bran, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Heitel Radu, Monumente medievale din Sebes-Alba, Ed. Meridiane,

Bucuresti, 1969

Heitel Radu, Cetatea din Cilnic, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Henegariu Ana Maria, Cetatea Bran, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1963

14
Holban M., Din cronica relatiilor româno-ungare în secolele XIII-XIV, Ed.
Academiei R. S. R., Bucuresti, 1981

Horedt K., Unele aspecte ale colonizarii germane din Transilvania în

prima jumatate a secolului al XIII-lea, în “Sub semnul lui Clio. Omagiu
acad. prof. Stefan Pascu”, Cluj, 1974

Husar Al., Dincolo de ruine... Cetati medievale, Ed. Tineretului,

Bucuresti, 1959

Iorga N., Les Châteaux occidentales en Roumanie, Ed. Datina

Româneasca, Bucuresti, 1929

Iorga N., Studii istorice asupra Chiliei si Cetatii Albe, Bucuresti, 1899 -
1900

Iosipescu Sergiu, Repere militare ale istoriei romanitatii pontice, de la

invazia mongola din 1241-1242 pâna la sfârsitul secolului al XIV-lea,
comunicare la sesiunea “Pontica, 1979”

Iosipescu Sergiu, Balica, Dobrotita si Dancu, Ed. Militara, Bucuresti,

1985

Istrati Constantin, Despre cetatea Hunedoara, Ed. Socec. & Sfetea,

Bucuresti, 1912

Lazar Ioachim, Roceanu Viorel si Evellei Laszlo, Castelul

Corvinestilor. Hunedoara, Ed. Sport Turism, Bucuresti, 1976

Lazarescu C., Despre lupta din 1330 a lui Basarab voievod cu Carol
Robert, în RI, XXI, 1935

Lecea Constantin, Cetatea de la Tâmpa de lânga Brasov si "catunul"

de sub ea, Ed. Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1944

Lepage, G.G., Castles and Fortified Cities of Medieval Europe. An

Illustrated History, McFarland & Co., Edinburgh, 2002

Lepedatu Al., Cetatea Suceava, Ed. "Gutemberg" Joseph Gobl.,

Bucuresti, 1914

Lepedatu Al., Cum s-a alcatuit traditia nationala despre originile Tarii
Românesti, în AIINC, II, 1923

Libal, Dobroslav, Châteaux forts & fortifications en Europe du Ve au

XIXe siècle, Ars Mundi, 1993

15
Liddiard, Robert, Anglo-Norman Castles, Boydell & Brewer, London,
2003

Lupas I., Atacul regelui Carol Robert contra lui Basarab cel Mare. 1330
(Lupta de la Posada), în ACMI, Sectia Transilvania, 1930-1931

Lupu Nicolae, Cetatea Sibiului, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Marinescu C., Înfiintarea mitropoliilor în Tara Româneasca si în

Moldova, în AARMSI, s.III, t.II, 1924

Mark, Witthow, Rural Fortifications in Western Europe and Byzantium,

Tenth to Twelth Centurys, sine editore, London, 1994

Matei Mircea D. si Emandi Emil I., Cetatea de scaun si curtea

domneasca din Suceava, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1988

McNeill, Tom, Castles in Ireland, Routledge, London, 1997

Mendrea Sandu, Bran, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1977

Mihai Emil, Castelul Bran. Scurta privire istorica, Bucuresti, sine

editore., 1957

Minea Ilie, Grigoras N. si Cojoc Gh., Din trecutul cetatii Neamt. În

legatura cu campania noastra de sapaturi din vara anului 1939, Ed. Pres
Buna, Iasi, 1940

Moga Vasile, De la Apulum la Alba-Iulia. Fortificatiile orasului, Ed. Sport-

Turism, Bucuresti, 1987

Nagler Th., Asezarea sasilor în Transilvania, Studii, Bucuresti, 1981

Onciul D., Radul Negru si originile Principatului Tarii Românesti, în

“Originile Principatelor Române”, Bucuresti, 1899

Oprescu George, Biserici-cetati ale sasilor din Ardeal, Ed. Academiei

R.P.R., Bucuresti, 1956

Paclisanu Zenovie, Vechile districte românesti de peste munti, Ed.

Imprimeria Nationala, Bucuresti, 1943

Panaitescu P.P., Mircea cel Batrân, sine editore, Bucuresti, 1944

Papacostea Serban, Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciata si

imperiul mongol, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1993

16
Papacostea Serban, Geneza statului în evul mediu românesc. Studii
critice, Cluj-Napoca, 1988

Petrescu-Dâmbovita Mircea si Teodor Dan Gh., Sisteme de fortificatii

medievale timpurii la est de Carpati. Asezarea de la Fundul Hertii (jud.
Botosani), Ed. Junimea, Iasi, 1987

Popa Radu, La începuturile evului mediu românesc. Tara Hategului,

Bucuresti, 1988

Popa Radu, Tara Maramuresului în veacul XIV, Bucuresti, 1970

Popa Radu, La porte nord de la fortification byzantine du Xe de Pacuiul

lui Soare et ses rélations avec l'architecture militaire byzantine, Editions
de l'Academie Bulgaire de Sciences, Sofia, 1970

Popa Al. si Berciu Ion, Cetatea Alba-Iulia, Ed. Meridiane, Bucuresti,

1962

Popa Radu, Cetatea Neamt, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Prahoveanu Ioan, Cetatea Bran. 600 de ani de atestare documentara,

Ed. Academiei R. S. R., Bucuresti, 1977

Prosper, Merimée, Studii asupra artelor din Evul Mediu, Ed. Meridiane,
Bucuresti, 1980

Puscariu Ioan, Cetatea Neamtului dela Podul Dambovitei in Muscel, în

AARMSI, seria II, t. XXX, 1907-1908

Ritter, Raymond, L'architecture militaire du Moyen Age, Ed. Fayard,

Paris, 1974

Romstorffer, Cetatea Sucevei descrisa pe temeiul propriilor cercetari

facute între 1895-1904, Ed. C. Gobl, Bucuresti, 1913

Rosetti D.V., Santierul arheologic Cetateni, în Materiale, VIII, 1962

Rosetti D.V., Raport preliminar asupra cercetarilor arheologice

întreprinse la complexul de monumente feudale de la Cetateni-Arges în
anul 1965, în Mon.Ist., 3, 1969

Rusu Andrei Adrian, Bibliografia fortificatiilor medievale si premoderne

din Transilvania si Banat, Ed. Banatica, Resita, 1996

17
Rusu Andrei Adrian, L'etude des Châteaux en Transilvanie; la
castellologie roumaine a l'epoque du romantisme, Ed. Academiei R.S.R.,
Bucuresti, 1979

Sacerdoteanu A., Marea invazie tatara si sud estul european,

Bucuresti, 1933

Sacerdoteanu A., Guillaume de Rubrouck et les Roumains au milieu du

XIIIe siècle, Paris, 1930

Scobeltzine, André, Arta feudala si rolul ei social, Ed. Meridiane,

Bucuresti, 1979

Slapac Mariana, Cetatea Alba, Chisinau, 2000

Snagov-Dumitru Ion, Tarile române în secolul al XIV-lea. Codex

Latinus Parisinus, Ed. Cartea Româneasca, Bucuresti, 1979

Spinei Victor, Contributii la istoria spatiului est-carpatic din secolul al

XI-lea pâna la invazia mongola din 1241, în « Memoria Antiquitatis », VI-
VIII, 1974-1976, Piatra Neamt, 1981

Stoicescu N., Bibliografia localitatilor si monumentelor feudale din

România, Craiova, 1970

Suciu Coriolan, Dictionarul istoric al localitatilor din Transilvania,

Bucuresti, 1968

Sullivan, Denis F., Siegecraft. Two Tenth-Century Instructional Manuals

by "Heron of Byzantium", Dumbarton Oaks, Washington D.C., 2000

Theodorescu Razvan, Bizant, Balcani, Occident la începuturile culturii

medievale românesti (secolele X-XIV), Bucuresti, 1974

Vatasianu Virgil, Istoria artei feudale în tarile române, Bucuresti, 1959

Velescu O., Cetati taranesti din Transilvania, Ed. Meridiane, Bucuresti,

1964

Velescu O., Castelul de la Hunedoara, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1968

Vieux Maurice, Lumea constuctorilor medievali, Ed. Meridiane,

Bucuresti, 1981

Viollet-le-Duc, Dictionnaire raisonné de l'architecture française de XIe à

XVIe siècle, B. Bance Editeur, Paris, 1854-68 (10 vol.)

Viollet-le-Duc, Histoire d'une fortresse, Paris, 1860

18
Warner, Philip, The Medieval Castle: Life in a Fortress in Peace and
War, Penguin. London, 2001

Westrop, Thomas Johnson, Types of the ring-forts remaining in

castern la Clare, Cullaunaud Clasmey, Bradford, 1913

Xenopol A. D., Întemeierea tarilor române, în RIAF, 3, vol.5, 1885

19
 Biliografie critică:

• Andreescu, Ştefan, En marge des report de Vlad lʼ Empaleur

avec lʼ Empire ottoman, Bucureşti, 1976.
• Idem, Vlad Ţepeş (Dracula) între legendă şi adevăr istoric,
Bucureşti, 1976.
• Bogdan,I., Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti
asupra lui, Bucureşti, 1896.
• Idem, Documente privitoare la relaţiile Ţăriii Româneşti cu
Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec XV şi XVI, Bucureşti, 1905.
• Idem, Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI, Ed. Revăzută
şi completată de P. P. Panaitescu, bucureşti, 1959.
• Bonfini, A., Rerumtungaricarum decades, Lipsiac, 1771.
• Cantacuzino, C. I., Cetatea Poienari (sec XV-XVI),
Bucureşti, 1971.
• Cazacu, Matei, Vlad Ţepeş, eraou de epopee, Bucureşti,
1970.
• Campania, Barbu, T., Complotul boierilor şi „răscoala” din
Ţara Românească din iulie- noiembrie, 1462, Bucureşti, 1954.
• Idem, Victoria oştirii lui Ţepeş asupra sultanului Mehmed al
II-lea (cu prilejul împlnirii a 500 de ani), Bucureşti, 1962.
• Chalcondil, Laonic, Expuneri istorice, ed. V. Grecu,
Bucureşti, 1959.
• Dragomir, Silviu, Documente noi privitoare la relaţiile Ţării
Româneşti cu Sibiul în secolii XV şi XVI, Bucureşti, 1927.
• Florescu, Radu, Mc. Nallz R. T., Dracula. A biography of
Vlad the Impaler, 1431-1476, New York, 1973.
• Ghibănescu, Gh., Vlad Ţepeş, studiu critic, 1897.
• Giraudo, Gianfranco, Drakula, Contributi alla storia delle idee
politiche nellʼ Europa Orientale alla avolta del XV secolo, Veneţia, 1972.
• Giurescu, Constantin C., O biserică a lui Vlad Ţepeş, la
Târgşor, Bucureşti, 1924.
• Idem, Viaţa şi faptele lui Vlad Ţepeş sau Draculea, 1968.
• Guboglu, Mihail, Vlad Ţepeş şi Mehmed al II-lea, în lumina
cronicilor turco-bizantine, Bucureşti, 1976.
• Gϋndische, Gustav, Cu privire la relaţiile lui Vlad Ţepeş cu
Transilvania, în aniii 1456-1458, Bucureşti, 1963.
• Ionaşcu, I., Mănăstirea Târgşor, un fost metoh al spitalului
Pantelimon, Bucureşti, 1938.
• Iorga, N., Îndreptări şi întregiri în istoria românilor, după acte
descoperite în arhivele săseşti, Bucureşti, 1905.
20
 • Idem, Cronica lui Vavrin şi românii, 1927.
• Karadja, C., Incunabulele povestind despre cruzimile lui Vlad
Ţepeş, în Omagiu lui Nicolae Iorga, Cluj, 1931.
• Lapedatu, Al., Mănăstirea Comana, 1908.
• Manolescu, Radu, Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei cu
Braşovul (secolele XIV-XVI), Bucureşti, 1965.
• Minea, I., Vlad Dracul şi vremea sa, Iaşi, 1928.
• Năsturel, P. Şt., Vlad lʼ Empaleur libérateur de Hârşova et de
Ruse 1462, 1970.
• Papacostea, Şerban, Cu privire la geneza şi răspândirea
povestirilor scrise despre faptele lui Vlad Ţepeş, 1966.
• Ronay, Gabriel, The truth about Dracula, New York, 1972.
• Rosetti, Dinu, V., Unde este mormântul teribilului domnitor?,
Bucureşti, 1973.
• Stoicescu, Nicolae, Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1979.
• stoide, C., Contribuţii la studiul istoriei Ţării Româneşti între
aniii 1447 şi 1450, Iaşi, 1973.
• Şerban, C., Relaţiile lui Vlad Ţepeş cu Transilvania şi
Ungaria, Bucureşti, 1976.
• Ştefănescu, Ştefan, Ţara Românească de la Basarab I
„Întemeietorul” până la Mihai Viteazul, Bucureşti, 1970.
• Tocilescu, Grigore, 534 documente istorice slavo-române
din Ţara Românească şi Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul,
1346-1603, Bucureşti, 1931.
Xenopol, A. D., Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. a IV-a, II, De la
întemeierea Ţărilor Române până la moartea lui Petru Rareş 1546, text
stabilit de N. Stoicescu şi maria Simionescu, note, comentarii, prefaţă,
indice şi ilustraţia de Nicolae Stoicescu, Bucureşti, 1986.

21