Povestea lui Nicolae Milescu Spatarul, carturarul roman care a

spionat China imperiala

DistribuieTweetFacebookE-mail
Nicolae

Milescu a fost unul din marii calatori, aventurieri si carturariai vremii sale. A
avut o cariera politica si diplomatica spectaculoasa, ajungand prieten cu Patriarhul de
Ierusalim, Dositei, si om de incredere al mai multor domnitori din Moldova si Muntenia,
dar si tradator al altuia, Stefanita-Voda sau Ilias Alexandru, care a pus sa-i fie crestat
nasul. A fost primit ca ambasador de Ludovic al XIV-lea, Regele Soare si a fost trimis ca
sol al tarului rus la curtea stralucitoare a imparatului Chinei. Era unul dintre marile spirite
ale vremurilor sale, care se simtea la el acasa in marile capitale europene.
Prima si cea mai cunoscuta referire la Milescu este portretul, pe care Ion Neculce i-l face,
in tuse groase, in culegerea sa de anecdote istorice, binecunoscuta O sama de cuvinte:
Era un boier, anume Neculai Milescul Spatariul, de la Vaslui de mosia lui, pre invatat si
carturar, si stiea multe limbi: elineste, slavoneste, greceste si turceste. Si era mandru si
bogat, si umbla cu povodnici inainte domnesti, cu buzdugane si cu palose, cu soltare tot
sirma la cai. () Iar cand au fost o data, nu s-au saturat de bine si de cinstea ce ave la
Stefanita-voda, ce au sedzut si au scris niste hartii viclene si le-au pus intr-un batu
sfredelit si le-au trimis la Constantin-voda cel Batran Basaraba, in Tara Lesasca, ca sa se
ridice de acolo cu osti, sa vie sa scoata pre Stefanita-voda din domnie. Asadar, un act
tipic de tradare. Ceea ce a si provocat mania lui domniorului. Insa chiar si maniat, Voda a
dat dovada de anume soi de respect: Scotand Stefanita-voda in graba hamgeriul lui din
brau, au dat de i-au taiat calaul nasul. Si n-au vrut sa-l lasa pe calau sa-i taie nasul cu

cutitul lui de calau, ce cu hamgeriul lui Stefanita-voda i-au taiat nasul. Pedeapsa primita
in urma acestui esec politic, a legat de numele Spatarului porecla Carnul.
De fapt, viata carturarului a fost cu mult mai complexa decat a descris-o cronicarul. Fiu al
slugerului Gavril, Nicolae Milescu s-a nascut, in anul 1636, urmas al unei familii de origine
greceasca, inrudita insa cu vechile case boieresti ale Movila si Racovita, cele care au dat si
domni ai Moldovei si Munteniei. Conform documentelor vremii, Milescu si-a inceput
studiile la Scoala de la Trei Ierarhi, continuate apoi la colegiul catolic din Iasi. Ulterior a
frecventat Academia slavo-greco-latina din Iasi, iar mai tarziu ale Academiei de pe langa
Patriarhia de la Constantinopol. Pe vremea aceea, chiar se invata carte, si nici poveste si fi
fost posibil cine stie ce plagiat. Dar peste tot, Miliscu a fost un student cu adevarat
eminent. A studiat istoria Europei, disciplinele filosofice, literatura si teologia. In plus a
deprins limbile slavona, latina, greaca veche si neogreaca, turca si araba. Dar si rusa,
franceza si germana. La 17 ani era gramatic la curtea domnitorului Gheorghe Stefan, in
Moldova. In 1655 l-a insotit pe Gheorghe Stefan in Muntenia. Apoi, in 1659, noul domn
moldovean, Gheorghe Ghica l-a ridicat la rangul de spatar. In acelasi an, dupa 20
noiembrie, l-a urmat, din nou, pe Gheorghe Ghica in Tara Romaneasca unde acesta a
preluat domnia ca urmas al lui Mihnea al-II-lea. Spre deosebire de vremurile noastre,
politichia era, pe atunci, un soi de sport extrem: o gresala de natura tactica ori doar
nenorocul te puteau costa capul, pe care ti-l pierdeai sub securea calaului. Si doar cei cu
adevarat norocosi se alegeau doar cu exilul din care, atunci cand soarta le suradea din
nou, puteau reveni in vechile ranguri si dregatorii.
O buna bucata de timp, Miliescu s-a numarat printre norocosi. Dar, pana la urma, gloria
din vremea lui Grigore Ghica s-a incheiat la un moment dat. Un an mai tarziu, in 1660
Milescu s-a intors in Moldova unde domnea Stefanita Lupu. Conform traditilor istorice
acela a fost si anul in care Milescu a fost pedepsit in modul descris de Neculce, pentru
uneltire impotriva domniei. Astfel se face ca intre1660 si 1664 Milescu s-a aflat iarasi la
Constantinopol, probabil in exil. Anul 1666 l-a gasit la Stettin, la curtea lui Gheorghe
Stefan aflat si el in exil. De acolo, a plecat la Stockholm iar mai apoi la Paris. Peste tot si-a
intins antenele diplomatice care l-au ajutat sa-si sustina atat propriile interese cat si pe
cele ale apropiatilor pentru care a uneltit. Iar asta inseamna, in realitate, ca si-a dedicat
energia si abilitatea culegand orice fel de informatii pe care le-a considerat utile in
complicata urzeala a politicii europene din acea vreme, scrie curentul.ro.
Dupa pedeapsa mutilanta aplicata de Stefanita Voda, Milescu Spatarul a fost obligat sa
paraseasca Moldova. Ion Neculce descrie ceva ce seamana cu un tratament prin chirurgie
plastica: Nicolai Carnul s-a refugiat apoi in Tara Nemtasca, unde a descoperit un doftor
care slobodzie sangeli din obraz si-l botie la nas, si ase din dzi in dzi, sangele se inchega,
de i-au crescut nasul la locu, de s-au tamaduit.. Apoi, pentru Milescu Spatarul au urmat
cativa ani deosebit de complicati in cursul caruia a fost nevoit sa peregrineze prin Europa,
din Valahia la Stambul, de la Paris la Stockholm. Dar in tot acest timp, Milescu s-a ocupat
intens de cultura pe care li-a imbogatit-o in marile biblioteci din Austria, Suedia,
Germania, Franta dar si de la Stambul. De fapt, pentru el, aceea a fost una dintre cele mai
fertile perioade ale vietii sale, din punct de vedere intelectual: a scris mai multe lucrari de
istorie si filozofie si estetica. Sfarsitul calvarului indurat de Nicolae Milescu Spataru s-au

incheiat in anul 1671, cand s-a dus la Moscova, insotit de scrisorile de recomandare ale
patriarhului Hrisant al Ierusalimului. Ajuns in capitala Rusiei, el a fost prezentat tarului
Alexei Mihailovici care si-a dat seama rapid, ca are in fata un personaj exceptional, bun
cunoscator al situatiei politice si militare din Imperiul Otoman, dar si din restul Europei. In
plus, numarul impresionant de limbi straine pe care le vorbea fluent, l-au recomandat
pentru incadrarea in Departamentul soliilor, de fapt cea mai importanta componenta a
Serviciul imperial de spionaj. Evident, era vorba despre spionaj extern. In plus, Neculce
mai afirma ca Nicolae Milescu Spatarul a fost unul dintre profesorii si mentorii tarului
Petru cel Mare. Ca om politic de talie europeana, dar si in calitatea sa de diplomat
profesionist, ceea ce si pe atunci, la fel ca acum insemna si agent secret sub acoperire
Milescu era convins ca puterea militara a Rusiei Ortodoxe era singura capabila sa puna
capat expansionismului Otoman si sa elibereze Moldova si celelalte popoare balcanice.
Motiv pentru care el si-a exprimat convingerile geo-politice in cartea Hismologion.
Ulterior, la sugestia tarului, el a scris o serie de studii privitoare la istoria Rusiei, inclusiv
Genealogia tarilor rusi. De fapt, prin acele convingeri, Milescu a ignorat testamentul
lui Stefan cel Mare care isi sfatuise urmasii sa se inteleaga cu turcii si sa nu-si puna nici
o nadejde in Moscali. Din pacate, evenimentele care au marcat istoria Europei i-au dat
dreptate maritului Stefan cel Mare si Sfant. Dar asta avea sa se intample la cateva secole
dupa ce Nicolae Milescu Spatarul avea sa-si incheie misunea in aceasta lume.
Fabuloasa China imperiala
In vara anului 1674, in urma unor vaste miscari de populatie ruseasca petrecute in zona
fluviului Amur, Nicolae Milescu Spatarul a primit ordin, direct de la Alexei Mihailovici,
insusi tarul Rusiei, sa plece in China imperiala, intr-o prima solie trimisa intr-o tara inca
exotica, ce refuza cu indarjire, contactele directe cu lumea europeana. La prima vedere
era vorba despre o vizita strict diplomatica. Aceasta era, insa, doar o acoperire oficiala.
Vizita diplomatica era, in realitate, o veritabila expeditie, compusa din 150 de oameni
care, sub conducerea personala a lui Milescu, aveau misiunea de a culege absolut orice
fel de informatii privitoare la tot ceea ce intalneau in cale. Nimic nu era trecut cu vederea:
descrierea amanuntita a locurile parcurse, precum si cartografierea fiecarui tinut in parte.
La fel de atent erau consemnate si obiceiurile populatiilor cu care veneau in contact, de la
viata lor de zi cu zi pana la credintele lor religioase. Toate acestea erau informatii absolut
necesare in eventualitatea unor viitoare expeditii militare. In mai 1676, expeditia condusa
de Milescu Spatarul a ajuns la Beijing, capitala Chinei imperiale, condusa pe atunci de
imparatul Kangxi. Desi intrata deja intr-un declin care avea sa se accentueze in secolele
urmatoare, China era totusi o civilizatie superba, marcata insa deun orgoliu caracterizat
prin ura si dispret fata de alte rase si culturi, pe care le trata cu neincredere, viclenie si
cinism. In perioada cuprinsa intre lunile mai si septembrie 1676, Milescu si insotitorii lui
au stat in Beijing iar el a fost primit in audienta la imparat. Diplomat deosebit de versat,
poliglot dar si om de societate deosebit de cultivat, el a reusit sa se faca ascultat in acel
mediu exclusivist, in fata caruia a promovat interesele Rusiei. Cu siguranta ca eforturile lui
nu au fost inutile: 12 ani mai tarziu, in 1689, imparatul Kangxi a incheiat un tratat cu
Imperiul Rus, acesta fiind, de fapt, primul tratat al Chinei cu o putere europeana. Milescu

s-a intors la Moscova in ianuarie 1678. In anii care au urmat, soarta lui Milescu a continuat
cu suisuri, coborasuri si reveniri glorioase. A trait la curtea tarilor pana in anul 1707, cand
a parasit aceasta lume zbuciumata. Istoria culturii europene il mentioneaza ca pe un
mare carturar, una dintre cele mai stralucite minti ale vremurilor sale. Iar in istoria
serviciilor secrete, misiunea indeplinita de el la Curtea imperiala din China este notata
drept cea mai reusita operatiune speciala a carei importanta a putut fi depasita abia
peste circa un secol si jumatate.