Formarea poporului și a limbii

române. Primele izvoare scrise

despre locuitorii din zona Dunării.
• ( 106-271)Din ordinul lui Traian este întreprinsă în Dacia colonizarea
organizată și masivă cu elemente romanice sau romanizate aduse din toată
lumea romană( ex toto orbe Romano/după cum relata Eutropius).
• Activitatea economică se dezvoltă, sunt puse în valoare bogățiile solului și
ale subsolului.
• Provincia Dacia a cunoscut mai multe restructurări administrative și
teritoriale: Prima a avut loc în anii 118-119, după ce Hadrian restabilește
ordinea, tulburată de atacurile sarmaților.
• Eutropius-izvor târziu din a doua jumătate a sec IV- îi atribuie lui Hadrian
intenția de a părăsi Dacia. Hadrian ordonă distrugerea suprastructurii
lemnoase a podului de la Drobeta pentru a împiedica pătrunderea
adversarilor în Moesia.
• Dacia este împărțită în două provincii: Dacia Inferior( Oltenia și colțul de
sud-est al Transilvaniei), întărite cu CASTRE= TABERE FORTIFICATE ȘI
LIMES ALUTANUS=FRONTIERA PE OLT. Și Dacia Superior( Banatul și
cea mai mare parte a Transilvaniei)
• Între 167-168 teritoriul celor două Dacii a fost divizat în trei provincii: Dacia
Malvensis( Oltenia), cu capitala la Malva-Romula; Dacia Apulensis( Banatul
și sudul Transilvaniei), cu capitala la Apulum( Alba Iulia) Și Dacia
Porolissensis( Nordul Transilvaniei) cu capitala la Porolissum( Moigrad)
• Între 106-271/275 se desfășoară în Dacia etapa oficială a romanizării, când
elementele romane se generalizează la scara întregii societăți.
• ROMANIZAREA este un proces ireversibil, presupune adoptarea de
către daco-geți a culturii materiale, spirituale și a limbii latine.
• În spațiul carpato-danubiano-pontic, romanizarea s-a produs în trei
etape distincte: înainte de 106; între 106-271/275- caracter
obligatoriu, controlat; după retragerea aureliană când se produce
romanizarea dacilor liberi, uniformizându-se romanizarea la scara
întregii arii locuite de daco-geți.
• În perioada oficială a romanizării, acționează masiv factorii
romanizării: administrația romană, armata, veteranii, coloniștii, viața
economică, urbanizarea, dreptul roman, viața culturală, viața
religioasă.
• ROMANITATEA ESTE ELEMENTUL ESENȚIAL AL IDENTITĂȚII
LINGVISTICE ȘI CULTURALE A POPORULUI ROMÂN, SPAȚIUL
ETNO-LINGVISTIC CARE CUPRINDE POPOARELE ROMANICE.
• Romanitatea românilor presupune: continuitatea geto-dacilor după
cele două războaie cu romanii; continuitatea daco-romanilor după
Retragerea aureliană; persistența daco-romanilor în epoca
migrațiilor; păstrarea esenței romane în datini și obiceiuri.
• Românii vorbesc o limbă romanică ca și italienii, francezii, spaniolii,
portughezi, limbă formată pe baza latinei vorbite în Imperiul Roman.
• Procesul de romanizare lingvistică și culturală din sec II-III a avut o
mare intensitate și s-a desfășurat în contextul în care o mare parte a
teritoriului României de astăzi era cuprins în provinciile romane
Moesia și Dacia.
• Limba română are următoarea structură: substratul daco-moesic/getic.
• Format dintr-un număr mic de cuvinte: după unii autori 160-180/ 200.
• Multe din aceste cuvinte desemnează elemente fundamentale ale civilizației, vatră, copil, moș,
cătun, etc. Aceste cuvinte se declină/conjugă asemenea cuvintelor de origine latină.
• Gramatica latină reprezintă structura fundamentală a limbii române/declinăm. Conjugăm ca în
latină.
• Stratul latin; aproximativ 60% din fondul principal de cuvinte al limbii române, inclusiv vocabularul
creștin de bază, provin din latina vorbită.
• Adstratul slav
• După Retragerea aureliană, idiomul latin predominant, continuă să evolueze în contact cu
provinciile latinofone de la sud de Dunăre
• Retragerea aureliana a avut loc în 271, când împăratul Aurelian a decis din raţiuni strategice,
retragerea armatei şi administraţiei din provincia imperială Dacia.
• Majoritatea populaţiei a continuat să trăiască la nord de Dunăre, procesul de romanizare continuă,
se romanizează dacii liberi.
• Din sec VII când în Peninsula Balcanică se așează slavii și limba greacă devine limba oficială a
Imperiului Bizantin, comunitățile locale vorbitoare de latină se fragmentează; romanitatea orientală
se desparte în romanitatea nord dunăreană și romanitatea sud-dunăreană.
• Limbii române i se adaugă în contextul marilor migrații, cuvinte împrumutate de la populațiile
migratoare.
• O influență mai accentuată a rezultat din contactul cu limbile slave, mai ales cu cea sud-slavă
care a devenit între sec IX-X limba liturgică și limba de cancelarie. Slavona a jucat pentru
regiunile balcano-dunărene un rol apropiat pe care l-a jucat latina în Occident.
• În 602 limesul dunărean cedează, slavii se revarsă masiv în Peninsula Balcanică.
• Limba română are următoarele dialecte: sud dunărean: aromân, meglenoromân, istroromân și
nord dunărean sau daco-român.
• CREȘTINISMUL a constituit un factor esențial în
procesul de romanizare, obiectele paleocreștine din
Dacia între sec II-III puțin numeroase , înmulțindu-se
după oficializarea acestuia.
• La daco-romani s-a dezvoltat un creștinism de factură
populară și de orientare niceeană, impulsionat și de
misionarii proveniți din Dobrogea.
• O dovadă din sec IV care atestă pătrunderea
creștinismului în Transilavania a fost DONARIUL CU
MONOGRAM CREȘTIN DE LA BIERTAN.
• În perioada cuprinsă între sec IV-VIII limba latină
vulgară, vorbită de daco-romani se transformă într-o
limbă protoromână/ informaţie oferită de către
Theophanes Confessor în Chronografia, sec IX.
• Din sec VIII putem vorbi de desăvârşirea etnogenezei
româneşti.
• ROMÂNII VĂZUŢI DE ORIENTALI
• Documentele istorice scrise din primul mileniul al erei creştine, care îi menţionează pe români sunt relativ puţine,
dar sunt suplinite de numeroase descoperiri arheologice.
• Dintre acestea se remarcă cele datând din perioada sec VII-XI, PRECUM: diverse vase, unelte, podoabe, arme şi
alte obiecte aparţinând comunităţilor autohtone, fiind descoperite în aşezări precum: BRATEIU-jud. Sibiu, POIAN-
jud. Covasna, Alba Iulia. Acestea dovedesc continuitatea de locuire a românilor pe teritoriu unde s-au format.
• Începând cu sec VII, autohtonii încep să fie menţionaţi în izvoarele documentare ale vremii ca un popor romanic
distinct constituit.
• Printre acestea s-au numărat:
• STRATEGIKON, scris de împăratul bizantin Mauricius, în sec al VII-lea.
• în 980, într-o scrisoare a împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul-românii erau numiţi VLAHI
• în 1020, într-un act emis de Vasile al II- lea Macedoneanul, românii sub denumirea de VLAHI sunt din nou
menţionaţi.
• După 1020, menţiunile despre poporul român se înmulţesc, dovadă a prezenţei noii realităţi în conştiinţa
contemporaneităţii.
• La originea denumirii de VLAH se află numele unui trib celt –VOLCAE-, amintit de Caesar în ,, De bello Galico’’.
• De aici termenul a trecut la germani, desmnându-i în germana veche mai întâi pe vecinii din sud şi apus.
VLAH=ROMAN ŞI GAL ROMANIZAT.
• Termenul cunoaşte mai apoi în limba germană o restrângere, referindu-se doar la locuitorii din Peninsula Italică-
WALCHER-.
• Slavii, venind în contact nemijlocit cu lumea germană începând cu sec. IX-lea, au preluat acest termen.
• Încă de la începutul contactelor germano-slave, BIOGRAFUL APOSTOLULUI SLAVILOR, METODIE, aplică
italienilor denumirea de WLACH, primită evident prin filiera germană.
• Aşadar VLAH înseamnă un străin, un neslav de limbă romanică.
• Ulterior termenul cunoaşte diferite variante:
• VLAH la bizantini şi la slavii sudici
• VOLOH la slavii răsăriteni
• VALACHUS în lumea latino-catolică apuseană
• BLACH la unguri unde s-a transformat repede în OLAH.
• În sec X, Constantin al VII-Porfirogenetul, în lucrarea ,, Despre
administrarea imperiului’’ , amintind de aşezarea slavilor în
Balcani, înfăţişează întrepătrunderea lumii slave cu cea
românească străveche, numindu-i pe vechii români: ROMANI, în
vreme ce pentru bizantini, foloseşte denumirea de ROMEI.
• La mijlocul sec al XI-lea, în tratatul ,, Podoaba istoriilor’’, scrisă
de geograful persan Gardizî, este menţionată o altă ştire
importantă despre originea poporului român:
• ,,Pe la cca 1050 Lângă slavi (bar djanib-e Saqlab) este un popor din
Imperiul roman (az Rum). Și toți sunt creștini și pe ei îi numesc N-n-
d-r. Și ei sunt mai mulți decât maghiarii, însă sunt mai slabi. Și pe
aceste două fluvii pe unul îl chiamă Itil (Volga), iar pe celălalt Duba
(Dunărea). Și cum maghiarii sunt pe marginea fluviului, îi văd pe
acești N-n-d-z. Și sub N-n-d-r, pe marginea fluviului, este un munte
mare și apa (fluviul) iese pe lângă acest munte. Și dincolo de acest
munte este un popor creștin și ei sunt numiți M-r-vat (M-r-dat). Și
între ei și N-n-d-r (N-rd-z) este drum de 10 zile. Și ei sunt un popor
numeros și veșmintele lor seamănă cu veșmintele arabilor, cu
turban, cămașă și djuba; ei au venituri și semănături. Și au vie, căci
apa lor curge pe deasupra pământului și n-au canaluri subterane
(kariz). Și așa se zice că numărul lor este mai mare decât al
romanilor (Rum).’’
• Pentru secolul al XII-lea, Ioan Kynnamos, secretar al împăratului Manuel
Comnenul, descrie o campanie bizantină împotriva maghiarilor în 1167.
• vorbind despre participarea la această campanie, cronicarul spune
despre VLAHI ,, se zice că sunt coloni veniţi demult din Italia’’.
• ,,…..iar Leon, numit şi Vatatzes, care aducea altă oaste numeroasă
din altă parte, ba chiar şi o mare mulţime de vlahi, despre care se
spune că sunt colonii de demult ai celor din Italia, îi poruncea să
năvălească în ţara hunilor.’’( Ioan Kinnamos, Epitome. Fragmentul
se referă la luptele dintre bizantini şi unguri din anul 1167)
• În sec XII,( decembrie 1199) în corespondenţa dintre papa
INOCENŢIU al III –lea şi Ioniţă cel Frumos, ideea romanităţii
românilor este un adevărat laitmotiv.
• - „Inocențiu episcopul etc.. Nobilul bărbat Ioanițiu
etc. Domnul a ținut seama de smerenia și credința pe care știi că le-
ai arătat până acum bisericii romane și în tumultul și primejdiile
războiului nu numai că te-a ocrotit foarte mult ci te-a și dus la mărire
în chip uimitor și cu îndurare. Iar noi, auzind că strămoșii tăi și-au
tras originea din nobila stirpe a orașului Roma, iar tu ai moștenir de
la ei noblețea sângelui și simțământul curat de credință pe care îl ai
față de scaunul apostolic, ca pe o lege moștenită, de multă vreme ți-
am propus prin scrisorile și trimișii (noștri) să te vizităm […]” Sursa
transcrierii: Patrologia Latina. Tomus CCXIV
• Una dintre cele mai puternice afirmări ale originii romane a românilor a venit
din partea cronicarilor maghiari Anonymus şi Simon de Keza.
• În aceste cronici, anterioare întemeierii Ţărilor Române, nu se poate sesiza
un ton de ostilitate faţă de români.
• În această perioadă, statul ungar nu suprimase încă autonomiile locale, iar
românii din Transilvania nu erau excluşi de la drepturi.
• ,, Gesta hungarorum’’ este o lucrare care consemnează istoria timpurie ungară, scrisă
de către autorul Magister P, denumit de obicei Anonymus.
• A fost data cu aproximaţie pe la 1200.
• Cea mai răspândită idee este aceea că, această lucrare ar fi fost redactată de notarul
anonim al regelui Ungariei Bela al III lea.
• În aceasta era menţionat faptul că la sosirea în Panonia, ungurii i-au găsit acolo pe
slavi, bulgari şi ,, BLACHI, adică păstorii romanilor.’’La fel ungurii conduşi de Tuhutum,
i-au găsit în Transilvania ( sec IX-X) pe români şi pe slavi.
• ,, Gesta hunnorum et hungarorum’’ redactată în sec XIII de Simon de Keza menţiona
faptul că românii erau în Panonia la venirea ungurilor, iar în vremea lui Attila, romanii
locuitori ai oraşelor, s-au înapoiat în Italia, doar ,, VLAHI…care erau păstorii şi
agricultorii acestora’’ au rămas de bunăvoie în Panonia.
• Începând cu secolul al XIV-lea, romanitatea nord-dunăreană se va dezvolta
într-un cadru politic propriu.
• Datorită unor împrejurări externe, la solicitarea cărora Ţările Române au
reacţionat, romanitatea orientală va intra în sfera unei întinse şi complexe
zone a conştiinţei europene, preocupate de pericolul expansiunii otomane.
• În aceste condiţii, romanitatea românilor este afirmată de umaniştii secolului
al XV-lea.
• ROMÂNII VĂZUŢI DE UMANIŞTI
• Înre se. XIII-XV, mai multe evenimente influenţează afirmarea ideii
romanităţii românilor:
• apariţia statelor medievale Ţara Românească şi Moldova- în sec
XIV, care au constituit cadrul de afirmare politică, economică,
culturală a poporului român. În acest context denumirea Ţara
Românească este sugestivă pentru conştiinţa romanităţii poporului
nostru.
• ameninţarea otomană. La mijlocul sec XIV a fost iniţiată
expansiunea otomană în Balcani. Rând pe rând principalele state
creştine de la sud de Dunăre au fost cucerite de otomani, au
ameninţat direct independenţa tinerelor state româneşti
• Au existat două motive în preocuparea umaniştilor faţă de români:
• unul se datora preocupării occidentalilor de a stăvili ofensiva
otomană
• un altul, pornea din preocupările acestora pentru antichitatea clasică
şi pentru tot ceea ce aceasta a lăsat în urma ei, fie vestigii materiale,
fie populaţii şi limbi de origine antică.
– Întâlnirea acestor două tendinţe explică frecvenţa mărturiilor asupra
romanităţii românilor în opera umaniştilor secolului al XV-lea.
 Primul umanist italian care afirmă originea romană a poporului român este Poggio
Bracciolini( sec XV-lea)
• el afirmă continuitatea elementului roman în Ţările Române, locuite de o populaţie
romană de la Traian încoace şi care nu şi-a pierdut uzul limbii latine, transformate în
limba română.
• Era pentru prima oară când s-a argumentat latinitatea limbii române cu probe culese
direct din spaţiul românesc de cunoscători ai limbii latine.
• Flavio Biondo, secretar apostolic şi erudit umanist,reafirmă despre originea romană a
poporului romţn.
• Eneea Silvio Piccolomini, care între 1458 şi 1464 a fost papă sub numele de PIUS
al II-lea, a contribuit cel mai mult la răspândirea teoriei despre originea romană a
poporului român.
• în legătură cu textele referitoare la Ţările Române, el şi-a cules informaţiile de la
misionarii dominicani şi franciscani.
• A influenţat ca nici un alt istoric, opiniile despre opriginile romane ale poporului român.
• Demetrie Chalcocondil, stabilit în Italia împreună cu numeroşi conaţionali ai săi, în
preajma cuceririi Constantinopolului, oferă informaţii despre români.
• Laonic Chalcocondil, fratele sau vărul lui Demetrie, ne oferă ştiri mult mai ample
despre români. El a fost primul, care după veacuri de gândire tipic medievală, revine la
teoria antică elină, care identifică limba cu neamul.
• Antonio Bonfini, umanist italian care a trăit ultimii ani ai vieţii la curtea maghiară, a
amintit în câteva locuri din scrierile sale, originea romană a neamului românesc.
• afirmaţiile sale privind originea românilor au un element comun: românii sunt urmaşii
coloniei şu al legiunilor romane din Dacia; acest adevăr e dovedit de limba lor romană,
pentru care românii s-au luptat, ţinând la ea mai mult decât la propria-i fiinţă.
• Francesco della Valle, în Însemnări despre originea, obiceiurile şi oraşele
românilor, 1532, afirma că ,, limba română e puţin deosebită de limba noastră italiană;
ei zic în limba lor romani spunând că au venit din vremuri străvechi, de la Roma, pentru
a se aşeza în această ţară; şi când vreunul întreabă dacă ştie careva să vorbească în
limba lor valahă, ei spun în felul acesta: ştii româneşte, adică ştii să vorbeşti limba
română, din cauză că limba lor s-a stricat.’’
• POLITIZAREA IDEII ROMANITĂŢII ROMÂNILOR
– Ideea romanităţii nord dunărene s-a îmbogăţit cu 2 elemente noi în sec
XIV: 1. Primul legat de începutul scrisului în lb. română; 2. de începutul
politizării ideii originii romane a poporului român.
– Romanitatea românilor devine un element component al unei anumite
ideologii politice a vremii, fie că era vorba de IDEOLOGIA papalităţii, fie
de o IDEOLOGIE a unor laici.
– Cei care se considerau moştenitorii politici ai Romei( papa sau împărat)
pun accent pe apartenenţa antică a Daciei la Imperiul Roman,
PRETENŢIILE lor fiind înfăţişate în Ţările Române ca un fel de
recucerire.
– Cei care nu puteau invoca moştenirea politică a Romei, făceau apel la
romanitatea românilor, ştiind că românii erau receptivi la afirmarea
acesteia.
– Domnia lui Mihai Viteazul a marcat o epocă în istoria românilor, dar şi în
ideea ROMANITĂŢII.
– Datorită acţiunilor sale militare( conflictele cu turcii şi tătarii), românii au
devenit cunoscuţi în întreaga Europă.
– Cunoaşterea originii lor romane, a depăşit cadrul relativ restrâns al
umaniştilor vremii, pentru a se difuza în cercurile societăţii europene.
– Stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania i-a atras ostilitatea nobilimii
maghiare.
– Ostilitate reflectată puternic în izvoarele vremii.
  Schimbarea de atitudine faţă de români a nobilimii maghiare se poate
exemplifica cu cazul lui ŞTEFAN SZAMOSKOZY( 1565-1612)
• studiază la Heidelberg şi Padova, publică o lucrare, din care un capitol este dedicat
Daciei Romane, unde scria că românii sunt urmaşii romanilor, descendenţa lor
fiind atestată de limba acestora, care s-a desprins din limba latină.
• Umanistul maghiar suferă în timpul stăpânirii lui Mihai în Transilvania.
• La moartea domnitorului a compus un EPITAF în care îl judeca aspru pe Mihai( ,,
NERO VERSUS’’).
• Schimbarea de atitudine s-a manifestat şi în privinţa opiniei sale în privinţa românilor ei
nu mai erau înrudiţi şi nici urmaşi ai romanilor.
• Această atitudine este întâlnită şi la alţi cronicari maghiari ai vremii
• Atitudinea nobilimii maghiare din Transilvania faţă de Mihai Viteazul s-a reflectat atât în
ACTELE OFICIALE ALE VREMII cât şi în ISTORIOGRAFIA MAGHIARĂ.
• A existat însă în sec. XVI-XVII, la cronicarii maghiari, în general la cei din afara
Transilvaniei şi o atitudine bazată pe adevărul istoric.
• Îl menţionăm astfel pe NICOLAE ISTVANFFI, istoric şi diplomat al împăratului Rudolf al
II-lea.
• În a doua jumătate a sec. XVIII-lea, rivalitatea austro-otomană se reflectă şi
în mărturiile despre români.
• în acest context apare şi cronica lui IOAN LUCIUS(LUCIC) în Amsterdam.
• Autorul urmăreşte istoria Croaţiei şi Dalmaţiei, dar face consideraţii şi asupra vecinilor
acestora.
• Ultimul capitol este consacrat exclusiv discutării originii romane a poporului român.
• Cronicarul îşi exprimă anumite dubii şi rezerve cu privire la românii nord-dunăreni.
• El nu a negat continuitatea elementului roman în Dacia traiană, dar a susţinut că el a
fost sporit printr-o imigrare provocată de către bulgari de la sud la nord de Dunăre.
• Cronicarii medievali
• Primul român care a susţinut unitatea de neam, limbă, obiceiuri şi religie a românilor a fost
NICOLAUS OLAHUS(1493-1568)
• ,umanist transilvănean cu faimă europeană, de origine română,
• în lucrarea sa ,, HUNGARIA,, (1536), este primul care susține unitatea de limbă, obiceiuri și religie a românilor.
• Consideră că românii din Moldova, Țara Românească și Transilvania sunt descendenții coloniștilor romani, ceea ce
explică limba lor latină.
• JOHANNES HONTERUS - originar din Brașov- înscrie în harta sa ( 1542) numele Dacia
pentru întregul teritoriu locuit de români.
• Sec. XVII a marcat în istoria culturii medievale româneşti emanciparea definitivă de slavonism,
de desprindere de tiparele bizantine.
• Această schimbare se poate constata şi în evoluţia ideii de romanitate.
• Primul reprezentant de seamă al culturii umaniste în mediul românesc a fost cronicarul
GRIGORE URECHE
• a avut o educaţie serioasă, frecventând colegiile din Polonia unde învaţă limba latină
• redactează ,, Letopiseţul Ţării Moldovei’’, unde se preciza clar că: ,, rumânii, câţi se află locuitori în Ţara
Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc sunt cu moldoveni şi toţi de la RÎM se trag.’’
• MIRON COSTIN, acordă o deosebită atenţie originii românilor, continuă redactarea ,,
Letopiseţului Ţării Moldovei’’; ,, De neamul moldovenilor”
• în concepţia sa, istoria românilor începe cu cea a dacilor antici, cuceriţi şi supuşi de romanii lui Traian, care era
considerat,, DESCĂLECĂTORUL CEL DINTÂI’’
• La retragerea romanilor din Dacia nu au plecat toţi romanii, ci mulţi au rămas pe loc rezistând invaziilor barbare;
• Din aceste elemente romane s-a născut poporul român.
• Originea poporului român este atestată de numele pe care însuşi românii şi l-au dat, precum şi de numele dat
românilor de către străini.
• Romanitatea românilor este dovedită de latinitatea limbii, precum şi de urmele lăsate de romani în fosta Dacie.
• Lucrarea ,, De neamul moldovenilor’’, reprezintă în istoria literaturii române, ca şi cea a ideii romanităţii românilor,
primul tratat savant consacrat exclusiv analizei originii neamului.
• STOLNICUL CONSTANTIN CANTACUZINO, figură dominantă a istoriografiei muntene din
epoca brâncovenească;
• ,, Istoria Ţării Româneşti’’ a fost redactată cam în acelaşi timp cu ,, De neamul moldovenilor’’
• Ceea ce aduce nou stolnicul Cantacuzino este exprimarea mai clară şi mai concisă a existenţei conştiinţei romanităţii la
români.
• Susţine că românii, ţin şi cred că sunt urmaşii romanilor şi se mândresc cu această descendenţă glorioasă
• Sursele istorice specifice SECOLUL XVIII
• În 1744/Supplex Libellus-Ioan Ionochentie Micu Klein, se declanșează mișcarea pentru
eliberarea națională a românilor din Transilvania
• 1679-1747 MARTIN SCMEITZEL-istoric sas, contribuie la răspândirea în afara mediului
românesc a teoriei originii romane a românilor. Predă la Universitatea din Halle/curs despre Istoria
Transilvaniei
• 1778 BENKO JOZEF/ ,,Transilvania sive magnus Transilvaniae Principatus”- continuitatea
daco-romană la nord de Dunăre
• 1778 se constituie Școala Ardeleană, care continuă mișcarea inițiată de Ioan Inochentie
Micu Klein
• 1780 Samuil Micu ,, Elementa linguae Daco/ Romanae SIVE Valachicae”- face o paralelă între
latină și română. Propune eliminarea cuvintelor de altă origine și înlocuirea lor cu neologisme
romane.
• În 1781-Franz Joseph Sulzer ,, Istoria dacilor transalpini”- pune bazele teoriei imigraționiste.
Acesta neagă originea romană a românilor și formarea lor ca popor la nord de Dunăre.
• Istorici străini, contrazic teoria lui Sulzer:
• învățatul sas MICHAEL LEBRECHT,, românii cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni”.
• E GIBBON ,,Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman”, după Retragerea Aureliană,
în Dacia a rămas o parte,, însemnată din locuitorii ei, care mai mare groază aveau de migrare
decât de stăpânitorul got”.
• Contele TELEKI/Președinte al Cancelariei Aulice a Transilvaniei ,, românii sunt cei mai vechi
locuitori ai Transilvaniei”
• HUSZI ANDRAS, ,,nicio națiune nu are limba atât de apropiată de cea veche romană ca națiunea
vlahilor, ceea ce este un semn sigur și care nu poate înșela că ei sunt în Transilvania urmașii
vechilor colonii romane”
• În 1791-Școala Ardeleană elaboreaza Supplex Libellus Valachorum-primul program politic
modern al românilor din Transilvania, document tipărit la Cluj
• Ca reacție la programul Școlii Ardelene în 1804, I CHR ENGELS, istoric austriac, în lucrarea ,,
Istoria Moldovei și a Țării Românești”, preia teoria lui Lucius, eliminând ideea continuității la nord
de Dinăre, adăugând teoria ,,exilaților și răufăcătorilor” lansată de istoriografia umanistă poloneză.
• SECOLUL XIX se caracterizează în planul istoriografiei românești prin
combaterea ideilor imigraționiștilor si prin încercări de a limita latinismul.
• În 1812 Petru Maior, la sfârșitul lucrării,, Istoria pentru începutul romanilor în
Dachia”, include o ,, Disertație pentru începutul limbii române”, afirma că limba
română provine din latina populară.
• Mihail Kogălniceanu, într/un discurs, a făcut elogiul lui Decebal ,, cel mai însemnat
rigă barbar care a fost vreodată”
• În 1860-Bogdan Petriceicu Hasdeu- ,, Pierit/au dacii?”- dacii nu au pierit. El a
formulat și teoria circulației cuvintelor, araătând că structura unei limbi nu este
dată de numărul brut al cuvintelor, ci de circulația acestora, deoarece sunt cuvinte
aproape uitate depozitate în dicționare, altele însă folosite de nenumărate ori. Afirma
că în circulație, slavismele din limba române se pierd, se pot alcătui fraze întregi
numai cu cuvinte din limba latină, dar nicio propoziție cu cuvinte exclusiv de alte
origini.
• 1863- generalizarea alfabetului latin
• În contextul instaurării dualismului austro-ungar în 1871-Robert Rosesler
publica ,, Studii românești. Cercetări cu privire la istoria veche a României”
dezvoltă teoria imigraționistă
• 1871-1876- August Treboniu Laurian, corifeul curentului latinist, considera că
istoria românilor începe cu fondarea Romei. A urmărit purificarea limbii române
pentru a o apropia de latina originară. A scos din dicționar elementele nelatine și a
adoptat un sistem ortografic etimologic, care nu mai seamănă decât vag cu limba
română autentică. Tentativa de a crea o limbă artificială a discreditat definitiv Școala
Ardeleană.
• 1884 A. D. Xenopol/ Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinței românilor în
Dacia Traiană. Primul istoric român care combate Teoria lui Roesler.
• 1885 Dimitrie Onciul- ,, Scrieri istorice”, considera că poporul român s/a format la
nord și sud de Dunăre.
• SECOLUL XX Reacțiile la teoria imigraționistă se înmulțesc, astfel:
• În1913 Nicolae Densușianu ,, Dacia preistorică”, reconstituia istoria unui presupus ,,
imperiu pelasgic”, care pornind din Dacia cu 6000 de ani Î.H. s/ar fi întins pe o mare
parte a globului.Ajungea la concluzia că limba dacă nu datora nimic limbii latine, fiind
transmisă din timpuri imemoriale, ceea ce explică factura sa deosebită față de limbile
romanice occidentale.
• 1923- 1926- Vasile Pârvan ,, Începuturile vieții romane la gurile Dunării” și ,,
Getica”/ românii sunt descendenți ai dacilor și romanilor
• 1935- CC Giurăscu ,, Istoria Românilor”/ majoritatea locuitorilor Daciei romane au
constituit/o dacii, care s/au romanizat
• 1936-1939- Nicola Iorga ,, Istoria românilor”
• 1937- Gh. I. Brătianu ,, O enigmă și un miracol istoric: poporul român”
• 1947- Mihai Roler, istoricul perioadei staliniste- rolul statului kievean în formarea
statelor medievale românești.
• 1947-1965- istoriografia stalinistă sublinia caracterul imperialist al stăpânirii romane
în Dacia.
• 1965- Nicola Ceaușescu- reînvierea sentimentului național
• 1968- Al. Rosetti ,, Istoria limbii române”
• După 1971- se dezvoltă Teza autohtoniei și continuității, care a supraevaluat rolul
geto-dacilor în etnogeneza românească, apare tendinâa de minimalizare a factorului
roman, denunțat din nou ca asupritor( teoriile protocroniste)
• Anii 1980- perioada polemicii cu istoricii maghiari și bulgari care contestau teoria
autohtoniei și continuității
• 1993- Adolf Armbruster ,, Romanitatea românilor. Istoria unei idei”- analizează
ideea romnaității românilor în istoriografia românească și contemporană.
• 1997- Lucian Boia ,, Istorie și mit în conștiința românească” singura raportatre
incontestabilă la origini, este oferită de limbă. Esența romnaică a limbii române, la
care se adaugă numele de român, înclină balanța spre romani.
 Aplicații
• 1. Realizați în maxim o jumătate de pagină un studiu
comparativ între Dacia în timpul lui Burebista și Dacia în
timpul lui Decebal. Evidențiați contextul extern existent
care determină războiele cu romanii.
• 2. Precizați perioadele romanizării daco-geților precum și
importanța factorilor romanizării în desfășurarea acestui
proces.
• 3. Menționați structura limbii române, dialectele și
graiurile existente.
• 4. Precizați contextul menționării locuitorilor din spațiul
carpato-danubiano-pontic în sursele vremii, denumirea
cu care erau identificați.
• 5. Precizați contextul apariției teoriei imigraționiste,
precum și reacția istoricilor români.
 Bibliografie
• Boia, Lucian, Istorie și mit în conștiința românească, Ed.
Humnaitas 2017.
• Boia, Lucian, Două secole de mitologie națională, Ed
Humanitas, 2017.
• Constantiniu Florin, O istorie sinceră a poporului român,
Univers Enciclopedic, 2011.
• Densușianu Nicolae, Dacia preistorică, Ed Arhetip, 2008.
• Giurescu Constantin, D. Giurescu – Istoria românilor din
cele mai vechi timpuri până astăzi, București , 1975.
• Nicolae Iorga – Istoria Românilor, vol.II, ediția a II-a;
București , 1936.