Institutiile statului medieval (XIV XV)

Domnia Sfatul Domnesc Biserica

Domnia a fost institutia centrala specifica statelor medievale extracarpatice. Domnul era conducatorul institutiei centrale, era ales dintro familie domnitoare de os domnesc pe linie barbateasca. Succesiunea la tron se realiza pe sistemul electivo-ereditar. Se practica asocierea la domnie a fiului cel mare inca din timpul vietii. Domnul era stapanul tarii, avea calitatea de conducator suprem al armatei (voievod), de asemenea avea largi prerogative, atat in politica interna cat si in cea externa. In politica interna avea atributii juridice, administrative, fiscale, militare etc., adica avea dreptul de a pronunta pedeapsa cu moartea, dreptul de a bate moneda, de a stabili darile, de a revoca si numi in functie. Cu privire la politica externa domnul putea sa declare razboi, sa incheie pace, sa semneze tratate, sa reprezinta tara in relatiile internationale. In conducerea statului, domnul era ajutat de Sfatul Domnesc format din marii boierii, ulterior din boierii cu dregatorii (functii). Cele mai importante dregatorii au fost cele de: Mare Ban al Olteniei in Tara Romaneasca si Portar al Sucevei in Moldova.

In fruntea bisericii se afla mitropolitul, considerat al doilea deminitar in stat, fiind loctiitorul domnului in cazul vacantei la tron. Mitropolitul era subordonat institutiei centrale, putea fi numit si revocat in functie, facea parte din Sfatul Domnesc si participa la judecata.