Sunteți pe pagina 1din 3

INSTITUTIILE VOIEVODATULUI TRANSILVANIEI

Voievodatul Transilvaniei cuprindea sapte comitate nobiliare (Solnocul interior, Dabaca,


Cluj, Turda, Tarnava, Alba si Hunedoara), scaunele sasesti si scaunele secuiesti. Comitatele
Maramures, Sarmar, Crasna, Solnocul mijlociu, Bihor, Zarand, Arad, Timis si Caras nu au facut parte
niciodata din voievodatul Transilvaniei si nu au fost supuse jurisdictiei voievodului ardelean.
INSTITUTII CENTRALE
VOIEVODUL
Voievodatul Transilvaniei era o provincie autonoma a regatului Ungariei.Voievodul era unul
dintre cei mai mari demnitari ai regatului Ungariei si era numit in functie de catre rege dintre
marii nobili maghiari. De obicei nu era de origine din Transilvania, ci din alte parti ale regatului
Ungariei. Durata mandatului unui voievod depindea doar de bunavointa si de gratia
regelui. Oricand regele putea sa-l revoce pe voievod si sa numeasca pe altcineva in aceasta
functie. De la mijlocul secolului al XV-lea au fost doi sau chiar trei voievozi ai Transilvaniei in
paralel, care isi exercitau in comun atributiile.
Prerogativele voievodului:

administrative:

guverna voievodatul in numele regelui;

numea vicevoievodul, ca loctiitor al sau;

numea comitii comitatelor din Transilvania (in timp ce in restul regatului Ungariei, inclusiv in
Maramures, Satmar, Bihor si celelalte comitate mentionate mai sus comitele era numit direct
de catre rege!),

numea castelanii cetatilor regale din Transilvania care erau asociate functiei voievodale,

la ordinul regelui convoca congregatiile generale din Transilvania, pe care le prezida;

convoca si prezida congregatiile partiale.

Nu putea sa faca danii decat din mosiile sale, inclusiv din cele revenite lui in urma
confiscarilor de la cei condamnati la moarte. Din domeniul regal doar regele putea sa faca
donatii.

judecatoresti:

prezida scaunul de judecata voievodal,

avea drept de sentinta finala in procesele legate de proprietate in Transilvania.

avea drept de sentinta finala, inclusiv de condamnare la moarte, in cazul talhariilor si altor
faradelegi grave; doar din 1366 nobilii puteau face apel la curtea regala in asemenea cazuri.

doar cazurile de tradare, de falsificare de bani si cele legate de proprietatile regelui sau ale
oraselor regale trebuiau transferate la curtea regala.

putea cere conventurilor si capitlurilor (institutii cu rol de notari publici in evul mediu in
regatul Ungariei, inclusiv in Transilvania) sa-i puna pe nobili in stapanirea mosiilor, sa
hotarniceasca mosiile, sa citeze partile la scaunul de judecata etc.

avea drept de sigiliu si putea sa intareasca si sa confirme documente.

militare:

convoca si conducea oastea ardeleana

fiscale:

supraveghea strangerea darilor de catre functionarii numiti de el.

Vicevoievodul
Vicevoievodul era numit de catre voievod dintre nobilii apropriati. In cazul in care voievodul
nu era de origine ardeleana, vicevoievodul provenea din regiunea de bastina a
voievodului. Vicevoievodul era loctiitorul voievodului si exercita aproape toate atributiile
voievodale in lipsa stapanului sau. Pe plan judecatoresc vicevoievodul prezida scaunul de
judecata, dar nu putea sa dea sentinta finala, care era de competenta voievodului. Scaunul de
judecata prezidat de vicevoievod era convocat de obicei la Santimbru, langa Alba Iulia, unde era
resedinta vicevoievodului. Vicevoievodul era intotdeauna si comite al comitatului Alba.
Vicevoievodul isi putea numi functionarii din subordine: administratori ai resedintei vicevoievodale
de la Santimbru, strangatorii gloabelor (amenzi judiciare) si darilor, notarul etc.

Congregatia generala a voievodatului


La congregatia sau adunarea generala a voievodatului participau nobilii din Transilvania,
reprezentantii sasilor si secuilor si orice oameni cu stare sau cu avere. Prezenta romanilor este
atestata documentar doar pana in 1355. Dupa aceasta data feudalitatea romaneasca a fost
asimilata clasei sociale nobiliare.
Congregatia era convocata in secolul al XIV-lea la ordinul regelui si era prezidata de unul
sau doi delegati ai regelui, alaturi de voievod. In secolul al XV-lea congregatia era convocata anual
de catre voievodul Transilvaniei, fara sa mai fie nevoie de ordinul regelui. Congregatia se intrunea
de obicei la Turda.
Prerogativele congregatiei:

alegea juratii asesori din randul nobililor, care faceau parte din scaunul de judecata al
voievodului si din prezidiul congregatiei.
isi dadea acordul sau dezaproba sentintele finale in cazul proceselor de proprietate sau in
cazul faradelegilor, care cereau pedeapsa capitala.

Discuta si stabilea modul de impartire a darilor pe comitate.

Sanctiona incalcarea de catre voievod sau slujbasii acestuia a libertatilor nobiliare si ale
privilegiilor ardelenilor.

Institutii locale
Comitele era numit de catre voievod, fie dintre nobili ardeleni, fie dintre nobili adusi de
voievod din alte parti ale Ungariei. Exercita atributii administrative, judecatoresti, fiscale si militare
asemanatoare cu ale voievodului, dar la nivelul comitatului, in calitate de reprezentant al autoritatii
voievodale in teritoriu.
Vicecomitele era numit de catre comite. Exercita o parte a prerogativelor comitelui, care ii
erau delegate de acesta. Vicecomitele apare tarziu in documentele ardelene si are un rol mai
important abia in secolul al XV-lea.
Juzii nobililor erau alesi de catre nobilii dintr-un comitat. Ei aveau rolul de a supraveghea
respectarea libertatilor nobiliare. In fiecare comitat din Transilvania erau cate doi nobili, alesi anual
de congregatia nobiliara a comitatului respectiv (in restul comitatelor din Ungarria erau cate patru
juzi ai nobililor!). Faceau parte din scaunele de judecata ale comitatelor, alaturi de comite si jurati,

din scaunele de judecata ale vicevoievodului si ale voievodului si din prezidiul congregatiilor
nobiliare. Fara acordul lor voievodul nu putea sa dea sentinta finala. Juzii se mai ocupau si cu
strangerea darilor din circumscriptia lor.
Juratii asesori erau alesi de catre nobilii din comitat. Aveau doar rol judecatoresc, facand
parte din scaunele de judecata si din prezidiul congregatiei nobiliare.
Omul voievodului (al regelui si al vicevoievodului). Nobilii aveau obligatia ca, la
porunca regelui sau la cererea voievodului sau a vicevoievodului, sa execute anumite sarcini in
numele autoritatii care l-a desemnat: sa puna un proprietar in stapanirea mosiei, sa stabileasca
hotarele unei mosii, sa imparta mosia, sa cheme in judecata etc. Toate aceste sarcini trebuiau
executate doar in prezenta unui om de marturie al unui convent sau al unui capitlu (institutii cu rol
de notar). O astfel de sarcina nu putea fi refuzata, decat cu motive bine intemeiate (boala, absenta
de acasa etc.).
Comitele secuilor era numit de catre rege peste cele sapte scaune secuiesti. Avea
atributii administrative (numea castelanii in cetatile regale asociate functiei de comite al secuilor),
judecatoresti (prezida scaunele de judecata din scaunele secuiesti alaturi de judele ales de secui),
millitare (conducea oastea secuilor, care de obicei forma avangarda in cazul campaniilor millitare).
Judele regal era numit de rege peste scaunele sasesti. El avea atributii judiciare limitate
de judele sas, ales de comunitatea sasilor.
Sasii si secuii se bucurau de autonomie administrativa, fiscala, judecatoreasca si
militara. Reprezentantii regelui aveau mai mult rol se supraveghere si de reprezentare a autoritatii
regale. Atributiile lor erau limitate de juzii alesi pe plan local.
Orasele si targurile beneficiau de autonomie administrativa, judecatoreasca si fiscala.
In fruntea unui oras sau targ era judele sau primarul, ajutat de un consiliu de 12 jurati, alesi de
comunitate dintre membrii de vaza. In anumite cazuri se convoca senatul, compus din 24 de
membri, de obicei oameni in varsta din comunitatea oraseneasca.