ISDR

DREGATORIILE SI SFATUL DOMNESC

DREGATORIILE SI SFATUL DOMNESC

DREGATORII CIVILI:
MARELE VORNIC
In Tara Romaneasca este mentionat ca existand dintr-un document din 4 septembrie
1389, iar in Moldova dintr-un document din 1387. Vornicul avea atributiuni
judecatoresti. In principal, el judeca furturi, incalcari de hotare, raniri, stricaciuni ale
turmelor. Vinovatiile mari, ce erau pedepsite cu moartea, erau trimise inspre judecata
domnului. In Moldova, incepand cu secolul al XVI-lea, exista un vornic in Tara de
Jos si unu in Tara de Sus, primul cu resedinta la Barlad, celalalt la Dorohoi.
MARELE LOGOFAT
Aceasta functie apare in documentele anilor 1390-1400 si are ca atributiune principal
pastrarea sigiliului statului, redactarea documentelor domnesti, precum si indeplinirea
sarcinilor de referent. In Moldova, atributiunile marelui logofat erau mai largi, acesta
putand judeca unele pricini de pamant si hotar. Putea, de asemenea, aplica amenzi
pentru mutarea insemnelor de hotar sau uz de documente false. Printer atributiunile
sale se inscriau si cele de notariat, unde era ajutat de logofatul II si III.
MARELE VISTIER
Aceasta functie este consemnata intr-un document din Tara Romaneasca din 8
ianuarie 1392, iar in Moldova din 11 februarie 1400. Ca atributiuni principale, marele
vistier se ocupa de: strangerea darilor si veniturilor, tezaurizarea banilor si
contabilizarea cheltuielilor, procura si pastra obiecte de lux (coroana, sceptrul,
bijuteriile), precum si vesmintele de protocol ale domnului si familiei sale, tinea
registrele cu datoriile fiecarei localitati si judeca pricinile ce aveau ca obiect
problemele financiare. In Moldova, atributiunile sale au fost mentionate in
Asezamantul din 1741 al domnitorului Constantin Mavrocordat. Si marele vistier
avea subaltern pentru indeplinirea sarcinilor curente, cum au fost vistiernicii II si III si
logofetii de vistierie, birarii, globnicii si vistierniceii. Dupa infiintarea camarii
domnesti, atributiunile privind pastrarea banilor personali si obiectelor de lux ale
domnitorului si familiei sale trec in atributiunile marelui camaras.
MARELE POSTELNIC
In Tara Romaneasca , aceasta functie apare mentionata pentru prima oara in 18 iulie
1437, iar in Moldova intr-un document din 8 martie 1407. Atributiunile marelui
postelnic se exercitau in legatura cu camera de culcare a domnitorului, precum si cu
accesul la domn si introducerea in audiente particulare a trimisilor statelor straine. Cu
timpul, acesta indeplinea si rolul de tlmaci- traducator in/si din limbi straine, precum
si acela de maresal al curtii domnesti. Rolul sau a crescut mereu, astfel ca a devenit al
patrulea demnitar ca importanta in Sfatul Domnesc, avand o multime de subaltern si
slujitori. In secolul al XVII-lea, avea drept de judecata asupra membrilor curtii,
aprozi, curieri si chiar supusi turci.
MARELE PORTAR
Aceasta functie apare in secolul al XV-lea si are ca obiect primirea turcilor la Curtea
Domneasca. Cu timpul, atributiunile s-au extins in domeniul judecatoresc, marele

1
ISDR
DREGATORIILE SI SFATUL DOMNESC

portar judecand pricini cu privire la hotrnicii. El era acela care avea ca sarcina
consemnarea juramantului in cazul unui process cu juratori. In Moldova, o functie
similara era marele uar, care primea delegatii turcesti la curtea domneasca, fiind si
translatorul acestora. In timpul lui Dimitrie Cantemir, marele uar era socotit al
doisprezecelea mare dregator in Divan.
VTAFUL DE APROZI
Astfel de functii sunt atestate din secolul al XV-lea, fiind vorba despre slujitori
domnesti personali, cu intelesul de paji. Acestia aveau atributiuni de curier si agenti
judecatoresti.
DREGATORII MILITARI:
MARELE SPTAR
Dregatoria aceasta apare in documentele Tarii Romanesti in 10 iunie 1415, avand o
conotatie solemna, prin aceea ca sptar era purtatorul sabiei domnitorului. Incepand
din secolul al XVII-lea, marela sptar este comandantul armatei, rangul sau este foarte
inalt, al treilea in randul dregatorilor, iar atributiunile sale sunt complexe, incluzand
judecata subalternilor fupa dreptul ostesc bizantin si dreptul disciplinar stabilit in
Legea Tarii. In Moldova, este al saselea rang dregatoresc, are mai multi subordonati
numiti sptrei, precum si jurisdictia in strostia Cernautilor.
HATMANUL
Este o dregatorie specific moldoveneasca, ce dateaza din anul 1541, cand Petru Rares
numeste pe boierul Vartic portar al Sucevei, cu titlul de hatman. El comanda intreaga
ostire, avand drept de judecata asupra tuturor subordonatilor, in afara celor cercetati
pentru tradare, care urmau sa fie judecati de domnitor. In Tara Romaneasca, aceasta
functie apara la mijlocul secolului al XVIII-lea.
PRCLABUL
Despre functia de prclab exista mentiuni inca din 1411 in Moldova si din 1386 in
Tara Romaneasca, desi aici nu are o insemnatate deosebita. In Moldova, prclabii, in
calitate de comandanti ai cetatilor, participau la Sfatul Domnesc, inca din timpul lui
Alexandru cel Bun, precum sip e tot timpul domniei lui Stefan cel Mare. In fiecare
cetate erau numiti doi prclabi care asigurau ordinea feudala, aveau cate o
inchisoare, precum si dreptul de a judeca pricinile civile si penale, putand chiar sa
pronunte pedepse cu moartea. Incepand din secolul al XVIII-lea, ei devin sefi de
tinuturi si nu mai fac parte din Sfatul Domnesc, functia devenind de importanta
locala.
MARELE ARMA
In Tara Romaneasca, prima mentiune despre aceasta functie este din 1478, iar in
Moldova din 1489. Atributiunea principal a merelui arma era aceea de a prinde,
cerceta si intemnita pe cei vinovati de crime, precum si de a executa hotararile privind
pedeapsa capitala. In acest scop, avea in subordine o inchisoare cu personalul necesar,
precum si armaii II si III, la fel ca si alti subaltern, organizati in structura militara. Pe
timpul razboiului, el comanda artileria, veghea sa nu fie dezertori si primea in grija si
supraveghere pe robii domnesti.
MARELE AG
In Tara Romaneasca, aceasta functie este specifica si apare mentionata in documente
din anul 1567. Sub domnia lui Mihai Viteazu, aga devine mare dregator, conducand

2
ISDR
DREGATORIILE SI SFATUL DOMNESC

ostile de dorobanti, iar din secolul al XVII-lea are conducerea seimenilor si

calarasilor. Marele ag asigura ordinea interna, apara capital si capitalele de judete. Pe
langa aceste atributii, avea drept de judecata in unele procese civile. In Moldova apare
mentionat din anul 1592, in calitate de commandant al ostilor pedestre.
MARELE SERDAR
Este cunoscut in Tara Romaneasca in documentele cancelariei domnesti inca din anul
1646. Marele serdar are ca subaltern pe boierii mazili, respective pe fostii dregatori
scosi din functii. Este membru in Sfatul Domnesc si are drept de judecata asupra
subordonatilor sai. In Moldova, functia sa este mai complexa, cuprinzand sarcini de
aparare a granitelor rasaritene, fiind comandantul ostilor de calarasi de margine.
DREGATORII DE CURTE
Dregatorii de curte aveau rolul de a-l sluji pe domnitor, fiind de cele mai multe ori in suita sa
si in imediata apropiere.
Marele paharnic este cel ce degusta bautura domnului, sa se convinga ca nu este otravita, in
acele vremuri de lupte pentru putere. El era, in acelasi timp, si responsabil cu aprovizionarea
pivnitelor domnesti si administratorul viilor.
Marele stolnic avea grija mesei domnesti, avand atributiuni de aprovizionare a Curtii cu
alimente, colecta dijmele in produse si peste cuvenie domnitorului.
Marele comis avea responsabilitatea grajdurilor de cai, procura furajele necesare, se ocupa
de ceremonii pentru prezentarea cailor domnesti si facea tranzactii de vanzare si cumparare
de herghelii pentru armatele domnului.
Marele medelnicer avea atributiuni privind aprovizionarea cu apa a curtii domnesti, marele
clucer aproviziona curtea cu alimente si grau, marele sluger era responsabil cu
aprovizionarea cu carne, marele jitnicer era seful depozitelor de cereale, marele pitar
raspundea de painea curtii si de carele si calestile domnului.
O functie mai deosebita era aceea de mare cmra, care apare intre dregatorii curtii
incepand din 1638 in Tara Romaneasca si din 16446 in Moldova. Marele cmra a preluat
aributiunile vistiernicului cu privire la averea personala a domnului, banii si bijuteriile
domnesti, colectarea veniturilor din vmi, ocne si deseatine. El era responsabil si cu controlul
instrumentelor de masura.
Marele cminar este o functie atestata la mijlocul secolului al XVII-le in Tara Romaneasca
si dupa anul 1610 in Moldova. El era responsabil cu colectarea dijmelor de ceara, in vederea
iluminarii curtii domnesti, darilor pe carciumi, pravalii si cazanelor de uic.
SFATUL DOMNESC
Sfatul domnesc este un organ consultative al domnului, format din marii boieri si varfurile
clerului, care apare ca organ al puterii centrale in statele feudale independente. Desi el are o
origine mai veche, primele mentiuni despre sfatul domnesc apar in anul 1400, in expresia
Sfatul boierilor mari si credinciosi. In Moldova, acest organism este denumit Svat, iar in
Muntenia Sfatul tarii. Din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, odata cu accentuarea
dominatiei otomane, acesta ia denumirea de Divan, denumire introdusa in Tara
Romaneasca in 1580, iar in Moldova in 1603, de catre domnitorul Mihnea Turcitul.

3
ISDR
DREGATORIILE SI SFATUL DOMNESC

Intelesul termenului, incepand cu secolul al XVIII-lea, este acela de Sfat Domnesc, Sfat
Lrgit, la fel cu sala unde se desfasura sedinta, lucrarile acesteia sau lucrarile judecatii.
Membrii sfatului erau numiti de regula boiei, dar si dregatori, jupani, vlastelini, sfetnici, pani,
iar in documentele latine erau pomeniti cu termenii de consiliari, supremi consiliari barones
sau senatores.
In compozitia sfatului intrau de regula boierii de neam fara dregatorii, intre secolele XIV-XV,
apoi au aparut treptat si s-au consolidat functiile dregatorilor pana in a doua jumatate a
secolului al XV-lea, dupa care, din secolul urmator, in Sfatul Domnesc vom gasi doar boieri
cu functii de dregatori. Numarul membrilor Sfatului era intre 10-15 in Tara Romaneasca si de
15-30 in Moldova, dar la acest Sfat mai participa si alti boieri, in calitate de martori ai
invoielilor realizate.
In secolele XVI-XVIII, numarul membrilor era de 12, din care patru erau ierarhii bisericii.
Aceasta cifra s-a mentinut in aproape intreg Evul Mediu.
In general, in Sfatul Domnesc intrau boierii de rangul cel mai inalt, numiti Marele: ban,
vornic, logofat, spatar, vistier, comis, paharnic, stolnic, postelnic, clucer, sulger si pitar. In
Moldova, pe timpul lui Stefan cel Mare, intrau in Sfatul Domnesc si pcrlabii cetatilor.
In secolele XV-XVII, mai intrau in sfat si marele vornic al Tarii de Jos si marele vornic al
Tarii de Sus, hatmanul, pe langa cei amintiti mai sus. In Tara Romaneasca in secolul al XVII-
lea intrau in divan si dregatori de rangul al doilea, cum sunt: aga, pitarul, etrarul, portarul si
armaul. In secolul al XVIII-lea, Divanul cuprindea: membrii sfatului, boierii mari
(stolnicul, comisul, medelnicerul, clucerul, serdarul, sulgerul, jitnicerul, pitarul, etrarul,
armaul, logofat II, uarul, aga, postelnicul II, logofat III, capitan de dorobanti, vamesul si
cminarul), alti boieri de starea a II-a, in numar de 13, precum si unii boieri din starea a
III-a (postelnicul, paharnicul, vistiernicul, comisul, sulgerul, jitnicerul, cmraul de jitni,
patru vornici de poarta, marele cmra si vtaful de aprozi). In total, divanul cuprindea 53 de
dregatori mari si mici.
In doctrina politica propagate prin Invataturile domnitorului Negoe Basarab sau cronicile
scrise de Azarie, Grigore Ureche, Mitropolitul Matei si Miron Costin se induce ideea ca
domnitorul nu poate conduce singur, el trebuind sa fie ajutat de un Sfat, care sa aiba rolul de
consiliere si, de asemnea, sa fie exponentul clasei feudale, careia sa-i apere drepturile.
Sfatul a avut atributiuni politice, judiciare, financiare, bisericesti si militare.
In atributiunile politice intrau cele legate de informarea domnului cu privire la starea de spirit
din randul boierilor si a tarii. Cu privire la intocmirea tratatelor, rolul Sfatului era acela de a
insoti pe domnitor in ceremoniile de vasalitate sau de a garanta prin semnatura unele tratate
de alinata. In relatiile cu turcii, domnitorul Petru Aron, spre exemplificare, a consultat Sfatul
cu privire la plata haraciului, iar Mihai Viteazul cu privire la incetarea platii acestuia si
declararea razboiului.
In ceea ce priveste atributiunile judiciare, domnul consulta Sfatul in legatura cu tehnica
juridica si continutul normelor din Legea tarii sau din Pravile, precum si cu privire la
impartirea dreptatii in interesul clasei feudale. Sfatul nu era un organ de judecata, el fiind
doar un for consultativ pentru domnitor, care avea permanent raspunderea pentru hotararile si
sanctiunile pe care le dadea. Intr-un document din 1662, se arata ca luand domnia

4
ISDR
DREGATORIILE SI SFATUL DOMNESC

mea...impreuna cu toti cinstitii boierii Divanului domniei mele, asa am hotarat domnia mea si
cu Sfatul domniei mele.
Domnitorul era organul suprem de judecata, el judeca singur, atat procese civile sau penale,
chiar si unele procese importante de tradare sau delapidare, deci avea nevoie in mod necesar
de practica utila a boierilor din Sfatul domnesc, care cunosteau legile si mai participasera la
astfel de procese. In anumite cazuri, domnitorul judeca impreuna cu Sfatul, desi aceasta
practica este o exceptie. Intalnim astfel de cazuri, spre exemplificare, la 15 iulie 1631, cand
domnitorul Leon Tomsa trimite un Hrisov prin care opreste pe domn sa condamne de
moarte pe boieri fara judecata Divanului, precum si documentul din 18 august 1668, elaborat
din initiativa boierilor, prin care se arata ca domnitorul trebuie sa judece impreuna cu boierii
divanului, precum este Legea si Obiceiul tarii.
In secolul al XVIII-lea, Divanul participa direct la judecata cauzelor, prin imputernicirea unor
membri ai acestuia din partea domnitorului, cu privire la cercetare si la propunerea de solutie
printr-un zapis de marturie sau Zapis de judecata. In acest act se prevedea si sanctiunea
pentru fapta respective, dar aceasta devenea executory doar cand era confirmata de domnitor.
Divanul mai era chemat sa judece impreuna cu domnul in cazurile de maxima importanta,
cum sunt cele privind stapanirea mosiilor, cause ce privesc direct boieri, straini sau
problemele de tradare.
Frecvent, Sfatul Domnesc sau Divanul era chemat sa judece anumite cause privind anularea
unor danii, vanzari, testament, dreptul de protimis, reconstituirea de acte furate, pierdute sau
distruse. Sfatul Domnesc avea si atributiuni notariale, boierii interesati putand incheia
zapise sau carti de marturie, intarite apoi prin semnatura domnitorului pentru o mai mare
putere de autentificare.
Cu privire la atributiunile financiare ale Sfatului Domnesc, acesta trebuia sa identifice
mijloacele cele mai potrivite pentru efectuarea platii haraciului, fixarea unor taxe noi, avand
in acest sens o putere consultative. Sfatul Domnesc nu se putea opune fixarii unor noi biruri
si dari, chiar daca uneori era convocata si Adunarea starilor. Astfel, domnitorul Vasile Lupu,
in 1636, declara ca a hotarat cu tot Sfatul nostru, cu vldicii, cu boierii si cu mazilii cu
privire la marimea haraciului. In secolul al XVIII-lea, Sfatul Domnesc supravegheaza si
gestiunea vistieriei, dupa catastifele marelui vistier, care prezenta trimestrial situatia
trezoreriei.
Cu toate acestea, domnitorul nu dadea socoteala cu privire la cheltuirea banilor vistieriei si
putea cere reintregirea sumelor prin zapis de diferenta.
Sfatul domnesc era consultat de domn si in problemele bisericesti. El participa la infiintarea
unei eparhii, mutarea unei mitropolii sau episcopii. Astfel, la mutarea Mitropoliei de la
Curtea de Arges in Targoviste, sau a Mitropoliei Sucevei in Iasi, domnitorii s-au consultat cu
toti boierii mari si mici. Alegerea ierarhilor bisericesti, mitropoliti sau episcopi, se facea de
un Sobor convocat de domn si compus din episcopi, Sfatul Domnesc si egumenii
principalelor manastiri. La fel si caterisirea, sau scoaterea din scaunul episcopal, se facea
tot cu avizul Sfatului Domnesc. In acest mod s-a procedat de catre domnitorul Matei Basarab
cand l-a caterisit pe mitropolitul Stefan pentru uneltire, sau cazul caterisirii lui Antim
Ivireanu de catre Nicolae Mavrocordat in 1716, pentru uneltire impotriva Portii otomane si a
domniei sale.

5
ISDR
DREGATORIILE SI SFATUL DOMNESC

Inchinarea unor manastiri catre locurile sfinte sau scoaterea din aceasta situatie era tot un
apanaj al Adunarii pe stari, conduse de domn. Chiar si organizarea vietii calugaresti era
asigurata prin Asezaminte domnesti, cum este cel din 20 septembrie 1626, al domnitorului
Miron Barnovschi, cu care ocazie s-a cerut si parerea Sfatului Domnesc.
Cu privire la problemele militare ale statului, Sfatul Domnesc este completat cu unii membri
viteji, care au dovedit calitati militare deosebite si care au fost cooptati in calitate de
prclabi. Marele vornic, marele sptar si hatmanul deliberau impreuna cu domnitorul asupra
planurilor strategice , in timp de razboi. Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Movila
au folosit Sfatul Domnesc largit pentru deliberarea in legatura cu unele decizii de razboi
importante. Domnitorul Vasile Lupu, inainte de lupta de la Ojogeni, consultandu-se cu Sfatul,
au ales cu Sfatul sa nu treaca Prahova si au pierdut lupta.
Cu privire la modul de lucru al Sfatului Domnesc, locul si timpul in care se tineau sedintele,
se poate arata ca acestea au fost, pana in secolul al XVIII-lea, dependente in mod direct de
deplasarea domnitorului prin tara sau la razboaie. Traditia romaneasca facea ca domnitorul sa
se deplaseze prin tara pentru rezolvarea diferitelor problem, documentele mentionand ca
Sfatul Domnesc avea loc in localitatile de stationare a domnului sau in tabara militara, in
cazul unor campanii de razboi.
Sfatul se putea tine si in capital, la resedinta domnului, in salile destinate acestui scop sau in
salile Sptriei. Sfatul se tinea zilnic in secolul al XVII-lea, apoi cu o frecventa mai mica,
dar boierii si mitropolitii erau obligati sa vina zilnic la Curte. Sedintele aveau o solemnitate
deosebita, erau de cele mai multe ori secrete, dar existau si sedinte cu o participare mai larga,
sau sedinte publice. La lucrarile Sfatului puteau sa participle si persoane care aveau un rol
auxiliar. Documentele ce se incheiau erau scrise de grmtici, dieci sau logofeti si erau
pastrate intr-o cancelarie. Cu timpul, cancelaria domneasca si-a amplificat rolul si activitatea,
fiind necesari mai multi logofeti, intr-un adevarat serviciu, organizat ierarhic, care redactau
documentele domnesti si pastrau Marele sigiliu.