Ionita Claudiu 20.06.

2020
Grupa H112
Semestrul II
Anul I
Tema
Titlul de voievod, detinut de domn, arata ca era comandantul suprem al oastei, si
singurul care in caz de primejdie, putea chema sub arme oastea cea mare a tarii, putand-o si
inzestra cu arme, punea sa fie consolidate cetatile. Atunci cand nu participa el insusi la lupta,
incredinta comanda unui mare dregator al sau, de incredere. In Moldova, aceasta era
infaptuita a vornic, iar in Tara Romaneasca, de catre Banului sau Spatar. Domnul avea
initiative si o principala raspundere, in ceea ce priveste politica externa, fiind cel care putea
porni un razboi sau incheia pace.

Astfel, domnul era cel care incheia tratate de alianta cu statele vecine, cu precadere
puternicile regate medievale, Ungaria si Polonia. Tratatele in acea vreme aveau o forma
specifica de vasalitate, iar acestea se incheiau cu asentimentul Sfatului Domnesc. Domnul
era considerat judecatorul suprem al tarii, dar judecata era infaptuita impreuna cu sfatul
boierilor si tinand seama de normele nescrise care alcatuiau, obiceiul pamantului, putand
hotara viata si moartea asupra vinovatilor, El mai avea atributii ca, administrativ-funciare,
adica putea darui pamant celor care isi dovedeau vitejia pe campul de lupta, sau sa il ia de la
boieri, atunci cand il tradau.

De asemenea, avea autoritate asupra finantelor stratului si a visteriei, hotand

impunerea unor taxe, baterea monedei propii, confiscarea averilor boierilor vicleni. Pentru
colectarea lor, domnia a organizat o multitudine de mici dregători cu atribuţii fiscale Ei mai
puteau face si unele acte de danie catre biserici, avand si drept de ctitorie, iar ele cuprind
diferite tipuri de produse. De mentionat este faptul ca domnii judeca împreună cu dregatorii
Sfatului Domnesc. Domnul acorda anumite drepturi de judecată bisericii şi proprietarilor
laici. Nu avem nicio indicaţie privitor la faptul cine îl judeca pe domn, în cazurile în care se
considera că el este nedrept. Dimitrie Cantemir scria că domnul putea fi pedepsit doar de
conştiinţa lui şi de Dumnezeu.

Important este si faptul ca domnii erau responsabili de plata haraciului către turci.
Nimeni nu putea întemeia noi sate fără aprobarea domnului, chiar dacă ocina era boierească
sau mănăstirească. domnul confisca averile boierilor vicleni, el întotdeauna identifica ţara cu
propria moşie. Posesiunile din casa domnului puteau fi nu doar materiale, ci ele puteau
consta şi în „mână de lucru” pentru mănăsti. Alte prerogative ale domului tineau de numirea
dregatorior, prin carti de porunca sau hrioave, exercitarea mandatarului său asupra bisericii,
fiind si ctitor, iar in calitatea sa de şef suprem a tarii hotăra şi împărţirea teritorial-
administrativă a statului

Sfatul domnesc a avut multe denumiri, determinate de evoluția și de dregatoriile din

care era alcatuita sa precum și de influențele străine asupra limbii folosite în cancelaria
domnească. Sfatul Domnesc întrunit într-o formă restrânsă s-a numit, în Țara
Românească Sfatul Tării, iar in Moldova, Sfatul cel Inalt, sfatul țării și singlit. Prima
mențiune a termenului sfat a fost într-un document din 11 februarie 1400. În Țara
Românească, membrii sai au fost menționați sub denumirea..de jupani, boieri,
dregători, vlastelini, prim-sfetnici, și sfetnici, 1533. 

Jupan,  era titlul care se atribuia până la jumătatea secolului al XV-lea, boierilor din
Țara Românească fără dregătorii, iar pe la mijlocul secolului al XVI-lea, de obicei numai
Ionita Claudiu 20.06.2020
Grupa H112
Semestrul II
Anul I
Tema
boierilor mari, cum sunt banul, vornicul sau logofătul. Mai târziu a început să fie folosit și
pentru alți boieri care nu erau membrii ai sfatului domnesc, fie că aveau sau nu titluri de
dregători. Pan,  era în Moldova ceea ce era jupan în Țara Românească. Era acordat de regulă
rudelor domnului și celor mai însemnați boieri.

În unele documente, termenul pan se referă la toți membrii Sfatului Domnesc. De

exemplu, termenul de prim prim-sfetnic a fost titlul utilizat prima dată la 9 octombrie 1492,
de cancelaria lui Vlad Călugărul. Sfetnic, în sensul de membru al Sfatului Domnesc, este
menționat intaia oara in anul 1533. Vlastel sau vlastelin au fost termenii utilizați în
cancelaria Țării Românești odată cu termenul de prim-sfetnic, pentru Membrii sfatuui. Acest
termen avea înțelesul de proprietar mic si mare care erau obligați să meargă la oaste și să dea
cai pentru război. Acesta erau considerati cei mai de seamă dregători ai țării. Termenul de
dregator este cel care arata membrii Sfatului Domnesc.

Prin urmare, aici, sunt inclusi toti Membrii sfatului, ei putand conduce tara, alaturi de
domn. Astfel, actele domesti nu aveau putere dacă lipsea acordul sfatului. Acesta cuprindea,
in mod general, aproximativ 30 de membri în Moldova, și 15 în Țara Românească. Ordinea
menționării în documente indică locul în cadrul sfatului al fiecărui membru. De obicei marii
mosieri si comercianti erau considerati cei mai de seama. Alături de membrii familiei
domnești, aceștia purtau titlul de pan sau jupan în Moldova, iar în Țara Românească,
de vlastel sau vel.

Atribuțiile sale tineau de politica interna si externa, de fiscalitate, de puterea

judecătoreasca și se manifestau cu ocazia confirmării sau dăruirii unei moșii, judecăților,
unde domnul nu putea lua parta fara acesta. De mentionat este faptul ca Ștefan cel Mare a
întărit puterea domnească, introducând și pe pârcălabii cetăților, care erau numiți tot de
domn. Dar, dregătoriile au fost înființate treptat, odată cu organizarea Țării Românești și
Moldovei, ca state nou înființate. 

Banul, era principalul dregător în Țara Românească, conducea administrația

din Oltenia, judecător cu dreptul de a pronunța sentința capitală în acest teritoriu supus
jurisdicției sale. Vornicul, era inițial a fost conducătorul curții domnești; treptat a cumulat
cele mai importante atribuții judecătorești în Țara Românească și Moldova. În Moldova au
existat doi vornici, în perioada împărțirii țării între urmașii lui Alexandru cel Bun și
permanent din secolul al XVI-lea.

Logofaul, era conducătorul cancelariei domnești, supraveghea redactarea actelor

domnești, punea sigiliul domnesc pe aceste acte. Treptat a devenit primul dregător în sfat.
Vistierul, se ocupa de administrația fiscală a țării, de evidența veniturilor și cheltuielilor, a
contribuabililor și a scutiților. Spătarul, avea un rol mai important în Țara Românească în
domeniul militar; conducea corpul de oaste călare, purta spada domnului la ceremonii.
Pârcălabii, aveau atribuții administrative și judecătorești în teritoriul circumscris jurisdicției
lor, adică a ținutului din jurul cetăților.
Armașul, apare în documente în timpul lui Ștefan cel Mare și al lui Vlad Țepeș, si avea
sarcina îndeplinirii pedepselor decise de domn și de sfat. Portarul, in Țara Românească se
Ionita Claudiu 20.06.2020
Grupa H112
Semestrul II
Anul I
Tema
ocupa de hotărnicirea moșiilor, de primirea soliilor la curte. În Moldova soliile erau primite
de ușar. Portarul de Suceava, care avea și atribuții militare, a fost chiar membru al Sfatului
domnesc o perioadă în timpul lui Ștefan cel Mare.

Hatmanul, apare în secolul al XVI-lea, ca substitut al portarului în Moldova. Principala

atribuție era cea militară, pe care a preluat-o de la portari și pârcălabi. În a doua jumătate a
secolului al XVI-lea, hatmanul a ocupat locul al patrulea în sfatul domnesc. Treptat a cumulat
și atribuții fiscal Postelnicul, era dregătorul cel mai apropriat de persoana voievodului, putând
intra în iatacul domnului chiar și nechemat. Treptat a dobândit sarcina de a introduce
la domnitor soliile și pe cei veniți în audiență. Era ultimul membru al sfatului domnesc.
Numărul postelnicilor a crescut în secolul al XVI-lea. Medelnicerul, ii turna
apă domnului pentru a-și spăla mâinile. În secolul al XVI-lea marele medelnicer era membru
al Sfatului domnesc.

Pivnicerul, avea în grijă viile și pivnițele domnești. Paharnicul, se ocupa de

aprovizionare și de ospețele domnești, în special cu vin. Gusta vinul înainte de a fi servit
de domn, pentru a verifica dacă nu era otrăvit. Apare târziu în Sfatul domnesc. În Moldova se
mai numea ceașnic sau cupar. Stolnicul, răspundea de masa voievodului și de servirea
acestuia la ospețe, de aprovizionarea cu alimente. Clucerul, răspundea de magaziile și
depozitele domnești. În Moldova exista și jitnicerul, care se ocupa de depozitele de grâne.

Pitarul, pregatea pâinea pentru domn și pentru slujitorii sau ostașii cu rație zilnică de
pâine. În secolul al XVII-lea a devenit mebru al sfatului. Slugerul, se ocupa cu aprovizionarea
și distribuirea rațiilor de carne. Comisul, avea grija grajdurilor și a cailor domnești. Șetrarul, a
apărut în secolul al XVI-lea și se ocupa de corturile armatei în timp de război, rolul său
sporește în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când apare în sfat.

Aga, apărut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, si era comandantul pedestrașilor,

fiind ubordonat spătarului în Țara Românească și hatmanului în Moldova. La mijlocul
secolului al XV-lea dregătorii au început să ocupe un rol mai important în Sfatul domnesc. La
finele aceluiași secol, Sfatul domnesc a ajuns să fie format numai din dregători și foști
dregători. Dregătorii nu aveau leafă, fiiind răsplătiți cu danii și scutiri de către domn, cu plata
serviciilor prestate locuitorilor, adica judecăți, hotărnicii, strangerea dărilor, oferirea lor.