TARILE ROMANE IN CONTEXT

EUROPEAN, IN EVUL MEDIU SI LA

INCEPUTUL MODERNITATII
I. Ce sunt autonomiile locale romanesti ?
Inainte de formarea statelor medievale Transilvania, Tara Romaneasca si
Moldova, in spatiul romanesc au functionat mai multe formatiuni politice
prestatale, ce depindeau intr-o masura mai mica sau mai mare de cei care
dominau politic acest spatiu.

Forma de organizare de baza in spatiul romanesc este obstea sateasca, aflata sub
conducerea unui jude. Mai multe obsti se unesc intr-un cnezat, condus de un cneaz. In
conditiile unei amenintari externe, mai multe cnezate se pun sub autoritatea militara a
unui voievod. Astfel apare voievodatul.

II. De la autonomii locale la stat. Formarea statelor

medievale romanesti
Unificarea formatiunilor locale ale romanilor a avut loc, intre secolele al
XII-lea si al XIV-lea, intr-un context international dominat de invaziile
popoarelor venite dinspre Asia ( mongolii, tatarii ) si de incercarea statelor
europene vecine ( in special regatul Ungariei ) de a limita pagubele produse
de aceste invazii. La formarea statelor medievale au contribuit autonomiile
locale existente deja pe teritoriul locuit de romani.

Transilvania

Primele formatiuni prestatale din spatiul carpatic sunt mentionate in

cronica notarului anonim al regelui Bela al Ungariei, care relateaza
patrunderea maghiarilor ( la inceputul secolului al X-lea ), dinspre Campia
Panonica spre est, unde intalnesc trei conducatori politici ( voievozi ) :
Glad, Gelu si Menumorut.

Toate cele trei voievodate au fost supuse de regatul Ungariei care, intre
secolele al XI-lea si al XIII-lea, si-a extins autoritatea asupra intregului
spatiu transilvan, insa Transilvania si-a pastrat forma de organizare
autohtona, voidevodatul. In 1176, este mentionat primul voievod,
Leustachius.

Autonomiile locale au contribuit la formarea statului medieval Transilvania, prin

mentinerea formei specifice de organizare politica, voievodatul.

Pe teritoriul Transilvaniei, fiecare populatie a avut propriile forme de

organizare :

- Maghiarii – comitate
- Secuii – scaune
- Sasii – scaune si districte
- Romanii – tari ( Tara Hategului , Tara Fagarasului etc. )

La sfarsitul secolului ala XIII-lea si in secolul al XIV-lea, o serie de acte ale

regilor Ungariei au diminuat autonomia romanilor, conditionand trecerea
nobililor la credinta catolica, astfel maghiarizandu-se ( cazul familiei
Corvinestilor ) .

Tara Romaneasca

Primele formatiuni politice dintre Carpati si Dunare sunt mentionate in

Diploma cavalerilor ioaniti, emisa de regele Ungariei, Bela al IV-lea, in
1247 : Tara Severinului, voievodatele lui Litovoi si Seneslau, cnezatele lui
Ioan si Farcas.

Traditia il mentioneaza ca intemeietor al Tarii Romanesti pe Negru Voda

din Tara Fagarasului, care, la sfarsitul secolului al XIII-lea, ar fi
“descalecat” pe valea Argesului, insa el nu este mentionat de surse istorice.

Meritul istoric de a fi intemeiat Tara Romanesca ii revine, la inceputul

secolului al XIV-lea, lui Basarab I, cel care a unificat formatiunile politice
prestatale si a obtinut independenta Tarii Romanesti fata de Ungaria lui
Carol-Robert de Anjou in urma bataliei de la Posada (1330).

Autonomiile locale romanesti au contribuit la intemeierea statului medieval Tara

Romanesca prin unificarea formatiunilor prestatale dintre Carpati si Dunare si prin
contributia elementului autonom romanesc din Transilvania .
Consolidarea statului medieval Tara Romanesca s-a facut in timpul
urmasilor lui Basarab – Nicolae Alexandru, Vladislav Vlaicu si Mircea cel
Batran.

Moldova

La jumatatea secolului al XIV-lea, regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, il

trimite pe Dragos, voievod roman din Maramures, la est de Carpati, pentru
a organiza o marca de aparare impotriva atacurilor tatarilor. Astfel apare
Tara Moldovei.

In 1359, Bogdan, un alt voievod din Maramures, intra in conflict cu regele

Ludovic si trece Carpatii in Moldova, unde il invinge pe urmasul lui Dragos
si apoi obtine independenta Moldovei fata de regatul Ungariei, in conditii
necunoscute.

Autonomiile locale romanesti au contribuit la intemeierea statului medieval Moldova prin

aportul elementului autonom romanesc din Transilvania ( Tara Maramuresului ) .

Consolidarea statului medieval Moldova s-a realizat in timpul urmasilor lui

Bogdan, Latcu si fratii Petru si Roman Musat.

III. Tarile Romane intre diplomatie si conflict

In Evul Mediu si la inceputul modernitatii, Transilvania, Tara Romanesca si
Moldova s-au aflat la intersectia intereselor expansioniste ale puterilor
vecine ( regatul Ungariei si cel al Poloniei , Imperiul Habsburgic si cel
Otoman ) . Tarile Romane apeleaza la aliante , conflicte si chiar acceptarea
suzeranitatii de-a lungul timpului.

IV. Institutii centrale in statele medievale romanesti

Transilvania

Intre secolele al XII-lea si al XVI-lea, institutia centrala este voievodatul.

Voievodul are toate atributiile unui monarh medieval, cu exceptia politicii
externe, in care depinde de suzeranul sau, regele Ungariei. Acesta face
legile, este conducatorul administratiei, al armatei si este judecator suprem.

Din 1541 pana la sfarsitul secolului al XVII-lea, Transilvania este principat

autonom sub suzeranitate otomana. Institutia centrala este principatul.
Principele are aceleasi atributii cu voievodul inaintea lui.

Tara Romanesca si Moldova

Incepand cu secolul al XIV-lea, cand apar cele doua state, institutia centrala
este domnia. Domnitorul are putere deplina.

Domnia este o institutie necesara pentru functionarea Tarii Romanesti si a Moldovei intre
secolele al XIV-lea si al XIX-lea deoarece in absenta domnitorului n-ar exista statul :
domnitorul detine toate atributiile legate de conducere.

O alta institutie centrala importanta in cele doua tari este Biserica.

Biserica este o institutie necesara pentru functionarea Tarii Romanesti si a Moldovei intre
secolele al XIV-lea si al XIX-lea, deoarece ea este cea care legitimeaza ( ofera dreptul de a
conduce ) domnia.

Institutii centrale mai sunt si : sfatul domnesc, adunarea tarii, armata si

administratia.

V. Actiuni diplomatice si confruntari militare in Evul Mediu

Intre secolele al XIV-lea si al XVI-lea, domnitorii Tarilor Romane isi
pastreaza calitatea de a conduce politica externa, chiar daca, de cele mai
multe ori, se afla sub suzeranitatea puterilor crestine sau platesc tribut
Imperiului Otoman. In timpul lui Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara,
Vlad Tepes, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, ei duc o politica independenta,
integrandu-se in politica de “cruciada tarzie” impotriva Imperiului Otoman.

1) Mircea cel Batran a fost domn al Tarii Romanesti intre 1387 – 1418
- a initiat politica “blocului romanesc” urmarind colaborarea cu domnii
Moldovei, Petru Musat si Alexandru cel Bun
- 1389 – tratat de pace cu regele Poloniei , Vladislav Iagello
- 1395 – Batalia de la Rovine, in care a reusit sa infranga trupele
otomane conduse de Baiazid Ildirim ( Baiazid I Fulgerul ) . Mircea se
retrage si se refugiaza in Transilvania
- 1395 – tratat de alianta cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg
- 1396 – cruciada antiotomana de la Nicopole, pierduta de crestini, la
care a participat si Mircea alaturi de coalitia crestina condus de
Sigismund
- 1417 – Mircea cel Batran a fost nevoit sa plateasca tribut turcilor si a
pierdut si Dobrogea.

2) Alexandru cel Bun a fost domn al Moldovei intre 1400 - 1432

- a semnat tratat de vasalitate cu Polonia si l-a sprijinit pe Vladislav al
II-lea in luptele impotriva cavalerilor teutoni la Grunwald ( 1410 ) si
la Marienburg ( 1422 )
- 1420 – asediul fara succes asupra cetatii Chilia de catre Imperiul
Otoman, in cadrul primei confruntari a Moldovei cu acesta.

3) Iancu de Hunedoara a fost voievod al Transilvaniei 1441 - 1456

si guvernator al Ungariei
- 1442 – victorie pe Valea Ialomitei, in prima sa confruntare cu
Imperiul Otoman
- 1456 – apararea victorioasa a cetatii de la Belgrad, impotriva
sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul

4) Vlad Tepes a avut in Tara Romanesca trei domnii, dintre care cea
mai importanta a fost cea dintre 1456 – 1462
- a refuzat sa plateasca tribut Imperiului Otoman
- a evitat o confruntare directa cu sultanul Mohamed al II-lea
Cuceritorul, preferand actiuni de hartuire precum atacul de noapte de
la Targoviste din 1462, in care Vlad Tepes a fost aproape de a-l omori
pe sultan.
- 1476 – desi otomanii s-au retras, Vlad a fost tradat si asasinat de
boieri
5) Stefan cel Mare domn al Moldovei intre 1457 – 1504
- 1459 – vasal al regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea in schimbul
ajutorului militar
- 1473 – refuza plata tributului catre turci
- 1475 – Batalia de la Vaslui, in care Stefan il invinge pe Soliman Pasa
- 1475 – tratat de alianta cu regele Ungariei, Matei Corvin prin care
acestia isi promiteau sprijin reciproc in lupta antiotomana
- 1476 – Batalia de la Razboieni, in care Stefan este invins de Mahomed
al II-lea Cuceritorul
- 1485 – tratat de vasalitate cu regele Poloniei, Cazimir al IV-lea din
dorinta de a recupera cetatile Chilia si Cetatea Alba de sub dominatia
otomana dar nu reuseste
- 1887 – Stefan plateste din nou tribut sultanului
- 1504 – moare la Suceava, inmormantat la Putna

6) Mihai Viteazul a domnit in Tara Romanesca 1593 – 1601

- 1594 – a aderat la Liga Sfanta, organizatie antiotomana condusa de
imparatul Rudolf al II-lea de Habsburg.
- 1595 – tratat de vasalitate cu principele Transilvaniei, Sigismund
Bathory, in schimbul ajutorului antiotoman
- 1595 – Batalia de la Calugareni, in care Mihai obtine o victorie
strategica impotriva otomanilor dar se retrage in Transilvania,
asteptand ajutor
- 1595 – contraofensiva de la Giurgiu, prin care Imperiul Otoman ii
recunoaste domnia lui Mihai, in schimbul unui tribut mult diminuat
- 1600 – Mihai a reunit sub autoritatea, pentru putin timp, toate cele
trei Tari Romane
- 1600 – Batalia de la Miraslau, trupele austriace conduse de generalul
Basta l-au invins pe Mihai
- 1601 – Mihai a reprimit tronul Tarii Romanesti dar a fost asasinat pe
Campia Turzii, din ordinul generalului Basta.
VI. Diplomatia conducatorilor din Tarile Romane la sfarsitul
Evului Mediu si inceputul modernitatii
In secolul al XVIII-lea, in timpul domniilor fanariote, autonomia Tarii
Romanesti si a Moldovei s-a diminuat considerabil. Domnul era
considerat un administrator al sultanului, rangul sau fiind echivalent cu
cel de pasa ( in Imperiul Otoman, conducator al unei provincii ). De-a
lungul domniilor fanariote, Tarile Romane au inregistrat pierderi
teritoriale importante.