Introducere

Introducere
Lucrarea pe care o aveţi în faţă se dorește a fi atât un manual, cât și un ghid. Un manual deoarece oferă,
într-o formă concentrată, toate informaţiile de care aveţi nevoie pentru a înţelege materia de clasa
a XII-a care intră în programa de bacalaureat. Ghid deoarece prezintă, pe lângă materie, o serie de exer-
ciţii care vă ajută să vă dezvoltaţi competenţele necesare susţinerii examenului. În acest sens sunt
selectate imaginile, hărţile și schemele pe care le veţi regăsi pe tot parcursul lucrării.
Spre deosebire de celelalte lucrări de acest tip, cea de faţă structurează unităţile în mod cronologic,
răspunzând unei dorinţe exprimate în mod repetat atât de profesorii care predau materia, cât și de
elevii care o studiază.
Există cinci mari unităţi, fiecare dintre ele reunind teme coerente din punct de vedere cronologic.
Prima unitate, Popoare și spaii istorice, realizează o introducere în problematica formării poporului
român și a disputelor istorice pe care le-a determinat. Unitatea a doua, Spaiul românesc în context
internaional în Evul Mediu și la începutul Modernităii, prezintă formarea și evoluţia Ţărilor Române
din punct de vedere politic și al relaţiilor internaţionale până în secolul al XVIII-lea. A treia unitate,
România modernă și concertul european, continuă traseul cronologic prezentând formarea și evoluţia
statului român modern (până la realizarea României Mari) și participarea lui la relaţiile internaţio-
nale europene din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. A patra unitate, Ideologii și regi-
muri politice în Europa și România, se concentrează pe binomul democraţie-totalitarism specific secolului
al XX-lea, cazul românesc fiind ilustrat printr-o trecere în revistă a constituţiilor din România. Ultima
unitate, România după Al Doilea Război Mondial, reia succesiunea cronologică, din punct de vedere
politic și al relaţiilor internaţionale, traversând perioada postbelică până în zilele noastre.
Chiar dacă succesiunea conţinuturilor este cronologică, în cuprinsul lucrării se regăsesc toate lecţiile
din programa de bacalaureat. Ele sunt semnalate în mod distinct la începutul fiecărei unităţi, împreună
cu domeniul tematic din care provin. Trebuie precizat că atât conţinuturile, cât și exerciţiile sunt gân-
dite cu scopul de a exersa competenţele prevăzute în programa de clasa a XII-a, menţionate și ele la în-
ceputul unităţilor.
Veţi observa, citind competenţele specifice, că multe dintre ele sunt comune mai multor domenii
tematice. De altfel, subiectele de bacalaureat vizează foarte adesea conţinuturi din mai multe lecţii, prin
care se demonstrează dobândirea unor competenţe comune. Acesta este motivul pentru care structu-
rarea cronologică a materiei nu incomodează, ci ajută elevii la dobândirea competenţelor necesare pen-
tru promovarea în condiţii cât mai bune a examenului.
Fiecare unitate conţine trei secţiuni: Iniiere, Consolidare și Excelenă. Ele vă ajută să parcurgeţi ma-
teria gradual ca nivel de dificultate. Secţiunea Iniiere cuprinde o introducere în subiect, secţiunea
Consolidare include tot ce trebuie să știţi pentru pregătirea examenului de bacalaureat, iar secţiunea
Excelenă e dedicată celor care doresc performanţă în studiul istoriei de clasa a XII-a (inclusiv parti-
ciparea la olimpiadă).
Un alt element de noutate oferit de prezenta lucrare este Ghidul, care conţine informaţii utile despre
felul cum se rezolvă subiectele. Aceste informaţii sunt integrate, pe parcursul lucrării, la sfârșitul primelor
3
Istorie. Bacalaureat 2015
două unităţi și conţin sfaturi practice privitoare la abordarea celor trei subiecte și sugestii pentru o
rezolvare cât mai corectă a lor. De asemenea, la sfârșitul fiecărei unităţi se găsesc modele de rezolvare
a subiectelor reprezentative dintre cele care au fost publicate de Ministerul Educaţiei din 2009 până în
2014. Veţi descoperi apoi și subiecte nerezolvate, însoţite de baremul de corectare, care vă vor testa
capacitatea de a le rezolva pe măsură ce parcurgeţi unităţile.
În speranţa că ghidul pe care îl aveţi în mână va fi un instrument util pentru pregătirea examenului
de bacalaureat, vă urez succes la învăţat și note cât mai mari.
prof. dr. EMILIAN COLCERU
Unitatea I
POPOARE {I SPA}II ISTORICE
Teme:
1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
Ce este romanitatea românilor?
Cum a apărut poporul român?
De ce vorbim despre romanitatea românilor?
Surse care atestă continuitatea daco-romană la nord de Dunăre
Referiri la romanitatea românilor între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea
Naşterea şi dezvoltarea teoriei imigraţioniste
Răspunsul istoricilor români
Românii sunt urmaşi ai dacilor, ai romanilor sau ai slavilor?
Miza dezbaterii asupra romanităţii
Competenţe specifice domeniului Popoare şi spaţii istorice

1.1. Construirea unor explicaţii şi argumente intra- şi multidisciplinare cu privire la eve-
nimente şi procese istorice
3.1. Compararea surselor istorice în vederea stabilirii credibilităţii şi validităţii infor-
maţiei conţinute de acestea.
*4.1. Descoperirea unor oportunităţi în cercetarea istoriei ca sursă a învăţării permanente.
(Programa şcolară de istorie, clasa a XII-a)
INIŢIERE
I. Ce este romanitatea românilor?
O definiţie foarte bună pentru romanitatea românilor e oferită de Adolf

Armbruster, în cartea care dă numele temei în discuţie:
RESURSE
„Ce înţelegem prin ideea romanităţii românilor? Aceasta este, în pri-
mul rând, ideea despre descendenţa romană a românilor din coloniştii
romani transplantaţi în Dacia traiană; de aci decurge logic o serie de
5
idei înrudite şi adiacente, dar care fac parte din ansamblul categoriei istorice de romanitate
a românilor. Aceste idei complementare sunt: ideea stăruinţei elementului roman în Dacia
abandonată de Aurelian năvălirilor barbare; ideea unităţii de neam a românilor din întreg
teritoriul locuit de ei; ideea latinităţii limbii române; ideea esenţei romane a unor obiceiuri
şi datini populare.”
(Adolf Armbruster, Romanitatea românilor, 1972)
Exerciţiul 1
Selectaţi din text fragmentele care prezintă cele patru idei înrudite cu ideea de bază a descen-
denţei românilor din romani:
Răspuns
1. ..............................................................................................................................................................................................
2. ..............................................................................................................................................................................................
3. ..............................................................................................................................................................................................
4. ..............................................................................................................................................................................................
M Pe lângă ideea centrală a descendenţei poporului român din romani, conceptul de

E romanitate a românilor include şi alte patru idei adiacente: continuitatea unei populaţii
M romanizate pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, unitatea tuturor teritoriilor locu-
O ite de români, latinitatea limbii române, tradiţiile şi obiceiurile moştenite de la romani.
Problema romanităţii românilor este, aşadar, extinsă. Orice lucrare care abordează una dintre
temele menţionate se încadrează în problematica romanităţii românilor. De multe ori, autorii con-
testă nu latinitatea limbii, ci continuitatea daco-romanilor pe teritoriul Daciei.
II. Cum a apărut poporul român?

Exerciţiul 2
Urmăriţi cronologia de mai jos. Identificaţi principalele elemente etnice care au contribuit la
formarea poporului român şi perioadele în care a avut loc sinteza lor.
Mileniul al II-lea î.Hr.: aşezarea indo-europenilor în sud-estul Europei
Mileniul I î.Hr.: în cadrul spaţiului locuit de traci, se diferenţiază, la nord de Dunăre, geţii şi dacii
Secolul al V-lea î.Hr.: geţii sunt menţionaţi de Herodot
Secolul I î.Hr.: apare primul stat geto-dac, sub conducerea lui Burebista (82-44 î.Hr.)
Sfârşitul secolului I d.Hr.: dacii se reunifică sub conducerea lui Decebal (87-106)
101-102, 105-106: au loc „războaiele dacice” cu Imperiul Roman condus de Traian (98-117)
106: Dacia devine provincie romană
Secolele al II-lea şi al III-lea: se defăşoară procesul de romanizare
271: Aurelian decide retragerea armatei şi administraţiei romane de la nord de Dunăre
Secolele al III-lea – al VI-lea: Dacia este traversată de goţi, huni, gepizi, avari
Secolul al VI-lea: slavii se stabilesc în spaţiul carpatic, integrându-se în lumea daco-romană
Secolul al VII-lea: majoritatea slavilor trec Dunărea, stabilindu-se în Peninsula Balcanică; romanita-
tea orientală este împărţită în două

Secolul al VIII-lea: în linii mari, sfârşitul procesului de formare a poporului român
6
Popoare [i spa]ii istorice
Răspuns
Elementul I ..................................................................................................................................................................................
Elementul II ..................................................................................................................................................................................
Elementul III ..................................................................................................................................................................................
În procesul său de formare (etnogeneză, din limba greacă = naşterea poporului), poporul român
a beneficiat, la fel ca orice alt popor romanic din Europa, de contribuţia elementului autohton
(traco-geto-dac) existent înainte de cucerirea romană, a elementului roman implementat mai ales
în timpul stăpânirii Daciei de către romani şi a elementului migrator (în special slav), venit în Dacia
după secolul al III-lea.
Procesul de romanizare (preluarea de către autohtoni a civilizaţiei romane) a avut loc în trei etape:
1. Prima, de dinainte de cucerirea romană, a fost ilustrată de schimburile culturale şi comer-
ciale dintre geto-daci şi romani.
2. Etapa decisivă a avut loc în timpul stăpânirii romane în Dacia (106-271), atunci când roma-
nizarea a dobândit un caracter susţinut, bazat pe mai mulţi factori: administraţia (folosirea limbii
latine), armata (care a staţionat pe teritoriul provinciei), coloniştii (aduşi din tot imperiul; mulţi din-
tre veterani – soldaţi romani în retragere – au preferat să se stabilească în Dacia).
3. După retragerea aureliană (anul 271), armata şi administraţia au părăsit provincia, însă au
rămas locuitorii deja stabiliţi acolo. Este ultima etapă a romanizării, în timpul căreia aceasta se ex-
tinde şi în teritoriile locuite de dacii liberi, care nu au făcut parte din Imperiu.
Exerciţiul 3
Pentru a înţelege importanţa romanizării, putem observa,
în graficul alăturat, care este ponderea cuvintelor de origine
latină în vocabularul de bază (cele mai folosite 1.500 de cu-
vinte). Ce alte limbi au mai contribuit la formarea lim-
bii române?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Limba română cuprinde, ca orice limbă romanică, trei straturi principale: substratul
E autohton (în cazul nostru, traco-geto-dac), stratul latin şi adstratul migrator (în cazul nos-
M tru, în special slav).
O
Aşezarea slavilor în Peninsula Balcanică a avut loc după desăvârşirea procesului de romanizare.
Slavii au contribuit şi ei la formarea poporului român, prin organizarea politică şi prin anumite
elemente de civilizaţie. După anul 602, sursele menţionează o trecere masivă a slavilor la sud de Du-
năre, fapt care a dus la separarea romanităţii orientale (din partea de est a fostului Imperiu Roman)
în două: nord-dunăreană şi sud-dunăreană.
7
Exerciţiul 4
Urmăriţi harta teritoriilor locuite de români în
sud-estul Europei. Care dintre cele patru dialecte ale
limbii române (dacoromân, aromân, meglenoromân
şi istroromân) aparţin romanităţii nord-dunărene şi
care ţin de cea sud-dunăreană?
Răspuns
Romanitatea nord-dunăreană
1. .............................................................................................
..................................................................................................
Romanitatea sud-dunăreană
2. ..............................................................................................................................................................................................
3. ..............................................................................................................................................................................................
4. ..............................................................................................................................................................................................
III. De ce vorbim despre romanitatea românilor?

Problema romanităţii românilor a fost formulată de istorici deoarece, în chiar perioada de for-
mare a poporului român, există foarte puţine surse care menţionează existenţa lor la nord de Du-
năre. Un istoric care abordează această problemă este Robert Roesler:
RESURSE
„Prin ipoteza migrării treptate spre nord a valahilor din Moesia se poate explica împre-
jurarea surprinzătoare că populaţia valahă se întâlneşte la nord de Dunăre numai după în-
ceputul veacului al XIII-lea.” (Robert Roesler, Studii româneşti, 1871)
Exerciţiul 5
În lucrarea sa, autorul susţine că nu există surse istorice scrise care să ateste existenţa daco-ro-
manilor la nord de Dunăre între secolele al III-lea şi al XIII-lea, aceştia migrând ulterior dinspre
sud. Care dintre cele patru idei ale romanităţii românilor este contestată?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
O explicaţie pentru această absenţă a surselor este oferită de Gheorghe Brătianu:
RESURSE
„Într-o epocă în care izvoarele istorice se ocupă de stăpânii locurilor, de căpetenii şi de cla-
sele conducătoare, este foarte firesc ca populaţia aservită să fie ignorată. Măcar că aceasta
era mai numeroasă şi precis mai evoluată, în unele regiuni cel puţin, decât nomazii care au
năvălit peste ea şi o exploatau.” (Gh. I. Brătianu, O enigmă şi un miracol istoric, poporul român, 1940)
8
Exerciţiul 6
Pe ce argumente se bazează istoricul? Sunt ele credibile?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M În răstimpul de după retragerea aureliană (secolul al III-lea) şi până la formarea state-

E lor medievale româneşti (secolul al XIV-lea), spaţiul de la nord de Dunăre este menţionat
M în surse sub diverse nume ale popoarelor migratoare (Gothia, Gepidia, Cumania etc.) care
O dominau politic zona. Autohtonii daco-romani şi-au desfăşurat în continuare viaţa pe te-
ritoriul fostei provincii Dacia, fără să atragă însă atenţia cancelariilor vecine, care erau
preocupate de conducătorii politici.
CONSOLIDARE
I. Surse care atestă continuitatea daco-romană la nord de Dunăre

În absenţa surselor scrise, unul dintre modurile de a dovedi continuitatea unei populaţii roma-
nizate în Dacia după secolul al III-lea este analiza dovezilor arheologice. Există mai multe astfel de
descoperiri care indică o locuire neîntreruptă după retragerea aureliană. Una dintre ele este Donariul
de la Biertan, care datează din secolul al IV-lea.
Exerciţiul 7
Acest obiect reprezintă monograma lui Iisus Hristos (X şi P din alfabetul
grecesc formează primele două litere ale cuvântului Hristos), completată
de inscripţia în latină „Ego Zenovius votum posui” (Eu, Zenovie, am depus
acest dar). Obiectul oferă două dovezi privitoare la populaţia din Dacia în
secolul al IV-lea. Care sunt acestea?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Există însă şi două surse scrise din mileniul I care vorbesc despre „romani” la nord de Dunăre.
Prima îi aparţine împăratului bizantin Mauricius, care, în lucrarea Strategikon (Arta militară), scrisă
9
în secolul al VII-lea, îi menţionează pe „refugiaţii romani”. A doua, intitulată Despre administrarea

imperiului, este scrisă în secolul al X-lea de împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul
şi face diferenţa dintre „romani” (cei care „au venit din Roma şi poartă acest nume până astăzi”) şi
„romei” (locuitori ai Imperiului Bizantin).
Exerciţiul 8
În condiţiile în care poporul român era deja format, iar romanii propriu-zişi nu mai existau de
secole, cum se justifică folosirea în continuare a termenului „romani”?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
De la sfârşitul mileniului I, sursele preiau denumirea dată de slavi populaţiilor romanizate din
centrul şi estul Europei, aceea de „vlahi” (de unde mai târziu va veni şi numele de Valahia). Astfel,
într-o scrisoare a împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul (secolul al X-lea), românii sunt
numiţi „vlahi”.
În secolul al XII-lea, cronicarul anonim al regelui Bela al Ungariei spune, în lucrarea Faptele un-
gurilor, că, la venirea acestora în secolul al IX-lea, spaţiul carpatic era locuit de „blachi”, slavi şi bul-
gari; în aceeaşi lucrare este menţionat un conducător, Gelu, „quidam Blachus” („un oarecare român”).
Aceeaşi idee apare şi în cronica din secolul al XIII-lea Faptele hunilor şi ungurilor a lui Simon de Keza.
Exerciţiul 9
Având în vedere aceste dovezi, în ce măsură mai este credibilă teza lui Roesler?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
II. Referiri la romanitatea românilor între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea

În secolul al XIV-lea, apar statele medievale Moldova şi Ţara Românească. Din acest moment,
sursele privitoare la romanitatea locuitorilor lor încep să se înmulţească, fapt care se întâmplă şi
în contextul apariţiei curentului cultural umanist.
În secolul al XV-lea, o serie de autori umanişti italieni (Poggio Bracciolini, Flavio Biondo, Anto-
nio Bonfini, Enea Silvio Piccolomini – viitorul papă Pius al II-lea) vorbesc despre spaţiul românesc:
RESURSE
„Acest pământ a fost locuit odinioară de geţi... În cele din urmă, au fost subjugaţi şi zdro-
biţi de forţele romane. Şi a fost dusă acolo o colonie de romani care să-i ţină în frâu pe daci,
10
sub conducerea unui oarecare Flaccus, după care a fost numită Flacchia. Apoi, după o lungă pe-
rioadă de timp, alterându-se numele, aşa cum se întâmplă, a fost numită Valahia, iar în loc de
flacci, locuitorii au fost numiţi valahi. Acest popor până acum are un grai roman, deşi schimbat
în mare parte şi abia putând fi înţeles de un om din Italia.” (Enea Silvio Piccolomini, Cosmografia)
Exerciţiul 10
Cât de reală este informaţia istorică prezentată?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În secolul al XVI-lea, umanismul se extinde pe întreg continentul european. Umanistul maghiar

de origine română Nicolaus Olahus vorbeşte despre locuitorii din Ţările Române:
RESURSE
„Moldovenii au aceeaşi limbă, obiceiuri şi religie ca transalpinii; diferă puţin doar la
îmbrăcăminte. Limba lor şi a celorlalţi valahi a fost odată romană, ca unii care sunt coloni
romani; în timpul nostru diferă foarte mult de ea, însă multe dintre vorbele lor pot fi înţelese
de latini. Valahii sunt încredinţaţi că sunt coloni romani.” (Nicolaus Olahus, Hungaria, 1536).
Exerciţiul 11
Care dintre cele patru idei ale romanităţii românilor sunt susţinute în acest text?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Tot în secolul al XVI-lea, în anul 1542, Johannes

Honterus, umanist german din Transilvania, reali-
zează la Braşov o hartă (Rudimenta cosmographica)
în care oferă un nume generic tuturor teritoriilor
locuite de români.
Exerciţiul 12
Care este acel nume?
Răspuns
................................................................................................
În secolul al XVII-lea, umanismul se răspândeşte în Ţările Române. Mai mulţi cronicari moldo-
veni (Grigore Ureche în Letopiseţul Ţării Moldovei, Miron Costin în De neamul moldovenilor) vorbesc
despre originea locuitorilor din aceste ţări:
11
RESURSE
„Aşijderea şi limba noastră din multe limbi ieste adunată şi ne ieste amestecat graiul nos-
tru cu cel al vecinilor de prinprejur, măcară că de la Râm ne tragem, şi cu ale lor cuvinte ni-s
amestecate. În ţara Ardealului nu lăcuiesc numai unguri, ce şi saşi peste samă de mulţi şi ro-
mâni peste tot locul, de multu-i lăţită ţara de români decâtu de unguri... Rumânii, câţi se află
lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de un loc suntu cu moldovenii şi
toţi de la Râm se trag.” (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei)
Ideea apare şi la cronicarul Ţării Româneşti Constantin Cantacuzino:
RESURSE
„Însă rumânii înţeleg nu numai ceştia de aici, ce şi den Ardeal, carii încă mai neaoşi sânt,
şi moldoveanii, şi toţi câţi şi într-altă parte se află şi au această limbă, măcară fie şi cevaşi
mai osebită în nişte cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, tot romani îi
ţinem, că toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură.” (Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării
Româneşti dintru început, 1716)
Exerciţiul 13
Comparaţi informaţiile istorice oferite de cronicari între ele şi cu cea furnizată de Enea Silvio
Piccolomini. În ce puncte se întâlnesc şi în ce puncte diferă?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Tot la începutul secolului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir, umanist şi precursor al Iluminismului,

explică în Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1717-1722), dar şi în Descrierea Moldovei
(1714-1716), originea romană a românilor, folosind o argumentaţie complexă.
M Între secolul al XV-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, romanitatea românilor este

E tratată în lucrările mai multor autori umanişti, atât străini, cât şi români. Niciuna din-
M tre aceste lucrări nu contestă originea romană a românilor sau continuitatea lor pe te-
O ritoriul Daciei.
Secolul al XVIII-lea este, în Europa, secolul Iluminismului. Ideea romanităţii românilor este dis-
cutată pe larg de reprezentanţii Iluminismului românesc, membrii Şcolii Ardelene: Gheorghe Şin-
cai în Hronica românilor şi a mai multor neamuri, Samuil Micu în Istoria, lucrurile şi întâmplările
românilor sau Petru Maior în Istoria pentru începutul românilor în Dacia. La sfârşitul secolului, ei
redactează şi adresează împăratului de la Viena o petiţie numită Supplex Libellus Valachorum, în care
folosesc argumentul romanităţii pentru a solicita drepturi politice:
12
RESURSE
„Naţiunea română este cu mult cea mai veche dintre toate naţiunile Transilvaniei din vre-
mea noastră, întrucât este un lucru sigur şi dovedit, pe temeiul mărturiilor istorice, a unei tra-
diţii niciodată întrerupte, a asemănării limbii, datinilor şi obiceiurilor, că ea îşi trage originea
de la coloniile romane aduse la începutul secolului al doilea de către împăratul Traian, în
nenumărate rânduri, în Dacia, cu un număr foarte mare de soldaţi veterani, să apere provincia.
Drept aceea, Naţiunea română se roagă şi cere:
1) Ca denumirile odioase şi pline de ocară: toleraţi, admişi, nesocotiţi între Stări şi altele
de tot acest fel să fie cu totul îndepărtate, revocate şi desfiinţate în chip public, ca nedemne
şi nedrepte, şi astfel, prin îndurarea Majestăţii Voastre Preasacre, naţiunea română să fie
repusă în folosinţa tuturor drepturilor.” (Supplex Libellus Valachorum, 1791)
Exerciţiul 14
Care sunt argumentele folosite de români şi care e scopul urmărit de ei?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M În secolul al XVIII-lea, romanitatea începe să fie folosită de români ca argument politic

E pentru obţinerea de drepturi în Transilvania, în condiţiile în care, în cadrul Imperiului
M Habsburgic, românii sunt defavorizaţi.
O
III. Naşterea şi dezvoltarea teoriei imigraţioniste

Încă din secolul al XVII-lea, au apărut lucrări ale unor autori care contestau romanitatea româ-
nilor. Un caz interesant este cel al istoricului maghiar Szamosközy Istvan, care, în scrierile sale de
la sfârşitul secolului al XVI-lea, afirmă că românii sunt urmaşi ai romanilor, pentru ca, la începutul
secolului al XVII-lea, să conteste acest lucru.
Exerciţiul 15
Care este motivul schimbării de atitudine a istoricului? A existat la 1600 vreun eveniment care
să îi influenţeze opiniile?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
13
În timp ce, în secolul al XVIII-lea, românii folosesc ideea romanităţii ca argument pentru obţi-
nerea de drepturi politice, mai mulţi autori din Imperiul Habsburgic formulează o teorie nouă, con-
form căreia, după retragerea aureliană, românii s-ar fi format ca popor la sud de Dunăre, de unde
au migrat ulterior spre nord. Această teorie va purta ulterior numele de teoria imigraţionistă. Între
reprezentanţii ei, austriacul Franz Joseph Sulzer, în lucrarea Istoria Daciei transalpine (Viena, 1781).
Exerciţiul 16
Ce încearcă să demonstreze politic această teorie?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Teoria este reluată şi completată în secolul al XIX-lea („secolul naţionalităţilor”). În 1867, se in-
stalează dualismul austro-ungar, iar Transilvania este integrată în Regatul Ungariei, pierzându-şi au-
tonomia. Câţiva ani mai târziu, în 1871, Robert Roesler scrie lucrarea Studii româneşti, în care reia
teoria imigraţionistă:
RESURSE
„Cei care susţin menţinerea unei populaţii romanice în Dacia se împart în două categorii.
Unii susţin părerea că provincialii romani s-au refugiat în munţi pentru a-şi păstra liberta-
tea şi viaţa, alţii consideră că ei au rămas netulburaţi în văi şi câmpii, în vechile lor case şi
aşezări. Împotriva primei păreri putem ridica întrebarea de ce coloniştii romani, obişnuiţi cu
bunurile unei culturi mai dezvoltate, ar fi preferat să îmbrăţişeze o viaţă în sălbăticie, să
schimbe modul de viaţă urban şi agricultura cu păstoritul... A doua părere îşi găseşte res-
pingerea în căutarea zadarnică a presupusei continuităţi a oraşelor şi populaţiei Daciei în toate
monumentele literare ale vecinilor.” (Robert Roesler, Studii româneşti, 1871)
Exerciţiul 17
Sunt credibile aceste argumente?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În esenţă, teoria imigraţionistă formulată de Roesler se bazează pe următoarele idei:

Dacii au fost exterminaţi ca popor în urma războaielor cu romanii, iar romanizarea nu a fost
posibilă în scurtul răstimp al cuceririi romane (165 de ani).
După retragerea aureliană, toţi locuitorii au părăsit Dacia, deci poporul român s-a format la
sud de Dunăre.
14
Există o asemănare între limba română şi alte limbi de la sud de Dunăre (limbile slave, alba-
neza), iar românii sunt ortodocşi.
Nu există izvoare istorice care să ateste prezenţa românilor la nord de Dunăre înainte de se-
colul al XIII-lea, deci românii au ajuns aici ulterior, având ca ocupaţie principală păstoritul.
Exerciţiul 18
Ce alţi autori mai folosesc argumentele respective?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
IV. Răspunsul istoricilor români

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi în secolul al XX-lea, mai mulţi istorici români au combătut teo-
ria imigraţionistă, formulând teoria continuităţii. Unul dintre cei mai cunoscuţi combatanţi ai lui
Roesler a fost A.D. Xenopol:
RESURSE
„Şi inscripţiunile găsite atât în Dacia, cât şi aiurea ne dovedesc cu prisosinţă fiinţarea po-
porului dac după cucerire, precum şi romanizarea lui... Departe de a alcătui o castă despăr-
ţită de poporul cucerit, romanii se legau cu el prin căsătorii, îi înlesneau intrarea în cetăţenia
romană şi cu toate că îl întrebuinţau în toate lucrările, îl făceau să se bucure de toate avan-
tajele.”; „Cum şi-ar putea cineva măcar închipui că ungurii şi cu nemţii, aşezându-se într-o ţară
cu totul pustie, să nu fi dat ei numele înalţilor săi munţi care le închideau orizontul, râurilor
sale celor mai mari cu cursul lung şi cotit, şi să aştepte să vină românii care să îi înveţe pe dân-
şii cum să le numească?” (A.D. Xenopol, Teoria lui Roesler. Studiu asupra stăruinţei români-
lor în Dacia Traiană, 1884)
Exerciţiul 19
Ce argumente foloseşte autorul? Ce argumente din teoria lui Roesler sunt combătute?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Principalele idei ale lui Xenopol sunt următoarele:

Poporul român este compus din elementul traco-dacic şi din elementul roman, cărora li se
adaugă influenţa slavă.
15
Migraţiile i-au împins pe daco-romani spre munţi, însă legăturile dintre populaţia romani-
zată de la nord şi de la sud de Dunăre au persistat (termenii creştini de origine latină din
limba română); poporul român avea ca ocupaţie principală agricultura.
Există mai multe argumente arheologice şi toponimice în favoarea continuităţii dace şi daco-ro-
mane la nord de Dunăre după retragerea aureliană.
Elementul roman este predominant în formarea poporului român.
Exerciţiul 20
În ce măsură trimit argumentele spre cele ale lui Roesler?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Exterminarea dacilor de către romani este combătută şi de Bogdan Petriceicu Hasdeu, în lucra-
rea Pierit-au dacii? din 1860.
Un alt autor care abordează problema în secolul al XIX-lea este Dimitrie Onciul:
RESURSE
„Admigrarea română din dreapta Dunării, care trebuie deci să o admitem, nu alteră ca-
racterul de continuitate al elementului roman în Dacia traiană, aşa că se păstră tradiţia des-
pre originea dacoromânilor din timpul dominaţiei romane asupra acestei ţări. Partea rămasă
în Dacia, după pierderea provinciei, formă elementul fundamental, din care se născu poporul
dacoromân. Adaosul primit succesiv din dreapta Dunării contribui mai mult la întărirea nume-
rică a acestuia, decât la întemeierea lui.” (Dimitrie Onciul, Scrieri istorice)
Exerciţiul 21
Conform opiniei autorului, care este arealul de formare a poporului român?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
O altă lucrare care, în secolul al XX-lea, oferă argumente în favoarea continuităţii este scrisă de
Vasile Pârvan:
RESURSE
„Şi cum zicem noi: dacă milionul ăsta de oameni a trecut tot la meazăzi de Dunăre, cum
spun cele două-trei scrieri vechi, după care s-au luat învăţaţii cei noi, atunci nu se poate să
16
nu găsim dincolo de Dunăre, în ruinele şi pietrele vechi scrise ce ni s-au păstrat, semne că la anul
270 după Hristos populaţia de acolo s-a înmulţit dintr-o dată cu un milion... Şi totuş. Toate şti-
rile ce avem de la meazăzi de Dunăre: ruine, pietre scrise, cărţi vechi nu arată nici o schimbare
în anii de după 270.” (Vasile Pârvan, Începuturile vieţii romane la gurile Dunării, 1923)
Exerciţiul 22
Care este argumentul folosit de autor?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În secolul al XX-lea, teoria continuităţii este susţinută şi de Nicolae Iorga, în Istoria românilor,
sau de Gheorghe Brătianu, în O enigmă şi un miracol istoric: poporul român.
Exerciţiul 23
Care este motivul pentru care problema e abordată de atât de mulţi istorici? Este necesară stu-
dierea romanităţii românilor?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M În secolele al XIX-lea şi al XX-lea, disputa privitoare la continutitatea românilor a

E avut un motiv politic: lupta dintre Austro-Ungaria şi România pentru controlul asupra
M Transilvaniei.
O
EXCELENŢĂ
I. Românii sunt urmaşi ai dacilor, ai romanilor sau ai slavilor?
De-a lungul timpului, istoricii au accentuat în mod diferit preponderenţa unuia din cele trei ele-
mente în formarea poporului român. Astfel, membrii Şcolii Ardelene în secolul al XVIII-lea sau la-
tiniştii în secolul al XIX-lea considerau că românii sunt doar urmaşi ai romanilor. În argumentaţia
lor, se bazau pe afirmaţia istoricului roman Eutropius (în Breviarium ab urbe condita) conform că-
reia „Dacia fusese secătuită de bărbaţi în urma lungului război al lui Decebal”. Prin urmare, Dacia
ar fi fost colonizată în întregime cu romani.
17
RESURSE
„Neputând scăpa dinaintea romanilor, ei [dacii] în de ei se omorâră. (...) Deci pe unde
ajungeau trămişii Romei ucidu pre Daci, aprindu locaşiurile loru şî mulţi d-in ei robescu, pre
carii afara de totă îndoiala. Romanii după datina loru i-au adusu cu sine în Italia, ca să le ser-
vească, adecă să le slugească până la moarte. (...) Ca să nu dicu nimica despre aceea, că în-
suşi strălucirea sângelui Romanu încă destulu era a impedeca pre Romani, ca să nu se
căsătorească cu unele barbare cum erau muierile dace. (...) Românii se trag de la romanii pre
care împăratul romanilor, Traian, învingându-l pre Decheval, craiul dachilor, i-au trimis în
Dachia spre moştenirea ei.” (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia)
Exerciţiul 24
Este credibilă această argumentaţie? Cine mai foloseşte argumentul exterminării dacilor?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
La începutul secolului al XX-lea (1913), Nicolae Densuşianu scrie lucrarea Dacia preistorică, în
care argumentează că nu doar românii, ci şi romanii înşişi ar fi urmaşi ai dacilor. Această teorie a
fost reluată de reprezentanţii curentului dacist şi în perioada naţional-comunistă din timpul con-
ducerii lui Ceauşescu.
RESURSE
„Înapoia populaţiilor cunoscute în antichitate sub numele de Geţi şi Daci se întinde pe
multe mii de ani istoria unei naţiuni geniale, puternice şi glorioase, care cu mult înainte de
timpurile troiane fundase cel dintâi imperiu vast al lumii, întemeiase prima unitate de cul-
tură în Europa şi pusese totodată bazele progresului moral şi material în Asia de apus şi în
Africa de nord...” (Nicolae Densuşianu, Dacia preistorică)
Exerciţiul 25
Care era miza susţinerii acestei teorii în perioada interbelică? Dar în timpul naţional-comunismului?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
18
În perioada stalinistă a regimului comunist, istoricul oficial al regimului, Mihai Roller, pune
accent, în manualul unic de istorie a României, pe ponderea elementului slav în formarea po-
porului român.
RESURSE
„Exagerarea tendenţioasă a latinităţii are drept obiectiv a evita scrierea şi cunoaşte-
rea popoarelor vecine, în absoluta lor majoritate slave, şi a influenţei pe care aceste po-
poare au exercitat-o asupra formării şi dezvoltării poporului român.” (Mihai Roller, citat
de Florin Constantiniu, O fază sumbră a istoriografiei româneşti: perioada rolleristă,
1947-1958)
Exerciţiul 26
Care este miza accentuării, în timpul stalinismului, a rolului slavilor?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
II. Miza dezbaterii asupra romanităţii

Parcurgând secvenţele de până aici, am observat faptul că miza susţinerii celor două teorii (cea
imigraţionistă şi cea a continuităţii) este, de fapt, una politică şi că ţine de răspunsul la întrebarea
„Cine au fost primii în Transilvania?”. Această observaţie apare şi la Catherine Durandin, în lucra-
rea Istoria românilor, publicată în franceză în 1995 (tradusă în română în 1998).
RESURSE
„Drama istoriei româneşti este că aceasta se găseşte confruntată cu istoria maghiară. (...)
Drama celor două istorii este că ele îşi revendică acelaşi spaţiu originar, Transilvania. Ma-
ghiarii sunt cuceritorii bazinului carpatic la sfârşitul secolului al IX-lea. (...) Istoriografia ro-
mână nu contestă aşezarea aici a maghiarilor, dar se ridică împotriva tezei maghiare după
care Dacia fusese abandonată de Aurelian şi deci maghiarii ar fi primii ocupanţi ai Transil-
vaniei.” (C. Durandin, Istoria românilor)
Pe de altă parte, în lucrarea România, ţară de frontieră a Europei, publicată iniţial în română în
2002 şi apoi în franceză în 2003, istoricul Lucian Boia explică faptul că miza politică a disputei este
oricum depăşită în vremurile noastre.
19
RESURSE
„Dar oare ce s-ar întâmpla dacă s-ar dovedi, să zicem, că românii au venit într-adevăr mai
târziu, de undeva din Balcani? Nu s-ar întâmpla nimic! O asemenea concluzie nu ar afecta cu
nimic configuraţiile naţionale prezente. Nu cred că cineva s-ar gândi să-i reîntoarcă pe români
la sud de Dunăre (evacuânu-i de aici pe sârbi şi pe bulgari). Atunci ar trebui şi ungurii să por-
nească îndărăt spre Urali, iar americanii să revină în Europa, lăsând continentul indienilor au-
tohtoni. Acesta este un joc stupid. Care poate deveni un joc periculos. Care poate deveni însă
sângeros. Nu din vina istoriei, se înţelege, ci din vina oamenilor de astăzi care manipulează is-
toria urmărindu-şi interesele.” (Lucian Boia, România, ţară de frontieră a Europei)
Exerciţiul 27
De ce mai este important să studiem romanitatea românilor în secolul XXI? Argumentaţi.
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Exerciţiu de sinteză
Dacă aţi parcurs cu atenţie secvenţele de mai înainte, puteţi completa tabelul de mai jos:
Pro/contra Argumente/men-
Secolul Autorul Cartea
romanitate ţiuni
al VII-lea „refugiaţi romani”
Despre administra-
al X-lea
rea imperiului
al X-lea Vasile al II-lea
al XII-lea „blachi”
al XIII-lea Simon de Keza
al XV-lea Cronographia
unitatea
al XVI-lea
românilor
al XVI-lea hartă
20
Pro/contra Argumente/men-
Secolul Autorul Cartea
romanitate ţiuni
sfârşitul sec. al
XVI-lea – începu- contra
tul sec. al XVII-lea
„de la Râm
al XVII-lea
ne tragem”
al XVII-lea Miron Costin
începutul sec. Istoria
„blachi”
al XVIII-lea Ţării Româneşti
începutul sec. argumentaţie
al XVIII-lea complexă
Hronica românilor
al XVIII-lea şi a mai multor
neamuri
al XVIII-lea Samuil Micu
dacii au fost
al XVIII-lea
exterminaţi
al XVIII-lea contra
membrii Şcolii
al XVIII-lea
Ardelene
al XIX-lea Pierit-au dacii?
teoria
al XIX-lea
imigraţionistă
al XIX-lea
(1884)
al XIX-lea Dimitrie Onciul
al XX-lea Dacia preistorică
argumentul
al XX-lea
demografic
al XX-lea Nicolae Iorga
O enigmă şi un
al XX-lea miracol istoric:
poporul român
al XX-lea Mihai Roller
Având la dispoziţie toate informaţiile, puteţi încerca să rezolvaţi un subiect pentru olimpiadă.
21
SUBIECT PENTRU OLIMPIADĂ
SUBIECTUL al II-lea (40 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ trei-patru pagini, o sinteză despre romanitatea românilor în viziu-
nea istoricilor, având în vedere:
- menţionarea a două cauze ale abordării problemei romanităţii românilor în Evul Mediu;
- prezentarea unei viziuni istorice referitoare la romanitatea românilor aparţinând unui istoric
din spaţiul românesc în Evul Mediu;
- menţionarea a două idei susţinute de istoricii străini din Evul Mediu în privinţa romanităţii
românilor;
- menţionarea unei asemănări între punctele de vedere ale autorilor români şi străini în abor-
darea problemei romanităţii românilor în Evul Mediu;
- prezentarea a două viziuni istorice referitoare la romanitatea românilor aparţinând unor istorici
din secolul al XVIII-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la abordarea problemei romanităţii românilor în
secolul al XIX-lea şi susţinerea acestuia prin două argumente istorice.
Notă!
Se punctează si utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea
relaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi perti-
nenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice
şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
Timpul efectiv de lucru este de 2 ore.
BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE

Informaţia istorică – 30 de puncte, distribuite astfel:
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două cauze ale abordării problemei romanităţii ro-
mânilor în Evul Mediu; (3p x 2 = 6p)
• 2 puncte pentru menţionarea oricărei viziuni istorice referitoare la romanitatea românilor
aparţinând unui istoric din spaţiul românesc în Evul Mediu;
• 3 puncte pentru prezentarea coerentă a motivului menţionat, prin evidenţierea relaţiei isto-
rice de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici;
1 punct pentru utilizarea unui singur exemplu/ unei singure caracteristici referitoare la
motivul menţionat;
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două idei susţinute de istoricii străini din Evul
Mediu în privinţa romanităţii românilor; (3p x 2 = 6p)
• 3 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări între punctele de vedere ale autorilor români
şi străini în abordarea problemei romanităţii românilor în Evul Mediu;
22
• 3 puncte pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la abordarea problemei roma-
nităţii românilor în secolul al XIX-lea;
• 1 punct pentru pertinenţa argumentării punctului de vedere formulat;
• câte 2 puncte pentru selectarea oricăror două fapte istorice relevante care susţin punctul de
vedere formulat; (2p x 2 = 4p)
• 2 puncte pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.),
respectiv, concluzia (aşadar, prin urmare etc.).
Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 10 puncte, distribuite astfel:

• 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat;
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric adecvat;
0 puncte pentru lipsa limbajului istoric;
• 1 punct pentru structurarea textului (introducere – cuprins – concluzii);
0 puncte pentru text nestructurat;
• 2 puncte pentru evidenţierea relaţiei cauză-efect;
0 puncte pentru lipsa relaţiei de cauzalitate;
• 2 puncte pentru susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi per-
tinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conecto-
rilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia);
1 punct pentru utilizarea unui singur fapt istoric relevant;
0 puncte pentru lipsa argumentării;
• 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice;
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice;
0 puncte pentru nerespectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice;
• 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu;
0 puncte pentru nerespectarea limitei de spaţiu.
(Olimpiada de istorie, Etapa pe şcoală, Clasa a XII-a, 18 decembrie 2013)
PREGĂTIREA PENTRU BAC

GHID
Cum se rezolvă un subiect de tip III (eseu)?
În cadrul probei de bacalaureat la istorie, subiectul de tip III se prezintă sub forma unui eseu struc-
turat pe o temă dată, în care vi se oferă elementele ce trebuie atinse în prezentarea voastră. Punc-
tajul se acordă diferenţiat: pentru informaţia istorică – 24 de puncte, iar pentru ordonarea şi
exprimarea ideilor – 6 puncte.
Informaţia istorică:
Trebuie să acoperiţi toate elementele din cerinţă, deoarece fiecare dintre ele are un punctaj
separat. Puteţi scrie şi alte informaţii, ca să arătaţi că ştiţi mai mult decât vi se cere, dar aces-
tea nu vor fi punctate.
23
Fiţi atenţi la diferenţa dintre cerinţe: numiţi, precizaţi, menţionaţi, prezentaţi. La „numiţi”,
„precizaţi” şi „menţionaţi”, scrieţi doar elementul cerut în subiect, fără alte informaţii. La ce-
rinţa „prezentaţi”, pe lângă menţionarea elementului, care are un punctaj propriu, trebuie să
dezvoltaţi ideea scriind tot ce ştiţi despre elementul în cauză (inclusiv contextul, când şi unde
îl întâlnim).
În fiecare eseu, vi se solicită să formulaţi un punct de vedere, susţinut de un argument isto-
ric. Formulaţi orice punct de vedere (inclusiv al vostru), dar nu uitaţi să includeţi şi un fapt
istoric care să îl susţină. Separat, se punctează utilizarea conectorilor care exprimă cauzali-
tatea şi concluzia (pentru că, deoarece, aşadar, prin urmare). Dacă nu formulaţi niciun punct
de vedere, argumentul nu se ia în considerare.
Ordonarea şi exprimarea ideilor:
Încercaţi să vă încadraţi în aproximativ 2 pagini (puteţi scrie mai puţin sau mai mult, dar,
dacă depăşiţi cu prea mult, veţi pierde punctajul pentru încadrare, 1 punct).
Eseul vostru trebuie să aibă o structură (introducere – cuprins – concluzie), pentru care pri-
miţi punctaj separat (1 punct).
În eseu, trebuie să folosiţi termeni specifici vocabularului istoric (cum ar fi, de exemplu, „ro-
manizare”), termeni pe care oricum îi ştiţi de la oră (2 puncte).
Încercaţi să păstraţi în prezentarea voastră o ordine cronologică. În cazul în care prezentarea
nu este cronologică, ea trebuie să exprime o succesiune logică a ideilor voastre (2 puncte).
MODEL DE SUBIECT DE TIP III

Iată un model de subiect de bacalaureat având drept temă Romanitatea românilor. El este înso-
ţit de baremul de evaluare şi notare:
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre romanitatea românilor în viziunea istori-
cilor, ţinând cont de:
- numirea a doi istorici care au abordat tema romanităţii românilor;
- menţionarea a două argumente utilizate de istorici pentru a susţine romanitatea românilor;
- prezentarea unui motiv al preocupării istoricilor pentru studierea romanităţii românilor;
- menţionarea unei consecinţe a abordării temei romanităţii românilor de către istorici;
- formularea unui punct de vedere referitor la semnificaţia studierii romanităţii românilor pen-
tru istorici şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, eviden-

ţierea relaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi
pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectori-
lor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor
istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
Timpul efectiv de lucru este de o oră.
24

• câte 3 puncte pentru numirea oricăror doi istorici care au abordat tema romanităţii români-
lor; (3p x 2 = 6p)
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două argumente utilizate de istorici pentru a sus-
ţine romanitatea românilor; (3p x 2 = 6p)
• 2 puncte pentru menţionarea oricărui motiv al preocupării istoricilor pentru studierea ro-
manităţii românilor;
• 3 puncte pentru prezentarea coerentă a motivului menţionat, prin evidenţierea relaţiei isto-
rice de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ unei caracteristici;
motivul menţionat;
• 2 puncte pentru menţionarea oricărei consecinţe a abordării temei romanităţii românilor de
către istorici;
• 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la semnificaţia studierii roma-
nităţii românilor pentru istorici;
• 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine punctul de vedere formulat;
• 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.),
respectiv concluzia (aşadar, prin urmare etc.).

(Examenul naţional de bacalaureat 2011. Proba scrisă la istorie. Model)
CUM SE REZOLVA SUBIECTUL?
Introducere: Romanitatea românilor este un concept care se referă la descendenţa romană a po-
porului român. Pe lângă această idee centrală, el cuprinde şi patru idei adiacente: ideea continuităţii
unei populaţii romanizate pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, ideea unităţii poporului român,
ideea latinităţii limbii române, ideea tradiţiilor şi obiceiurilor moştenite de români de la romani.
25
Cuprins: Problema romanităţii românilor a fost formulată în istorie deoarece, pentru o lungă pe-
rioadă de timp („mileniul întunecat”, secolele al III-lea – al XIII-lea), există foarte puţine surse istorice
scrise care să ateste existenţa unei populaţii romanizate la nord de Dunăre. Este chiar perioada de for-
mare a poporului român. Acest fapt le-a permis unor autori să nege continuitatea românilor în spa-
ţiul carpatic, deşi scrierile istoricilor dintre secolele al XV-lea şi al XVIII-lea, atât români, cât şi străini,
erau în cea mai mare parte de acord cu descendenţa romană a românilor de la nord de Dunăre.
Motivul preocupării istoricilor din perioada modernă pentru studierea romanităţii românilor
este unul politic. (Prezentare) Începând cu secolul al XVIII-lea, românii din Transilvania (provin-
cie aflată în componenţa Imperiului Habsburgic), în special membrii Şcolii Ardelene, au folosit
ideea descendenţei romane pentru a obţine drepturi politice. În acest context, au apărut şi autorii
care susţineau teoria imigraţionistă, conform căreia poporul român s-ar fi format la sud de Dunăre,
de unde a migrat foarte târziu spre nord, românii nefiind primii locuitori din acest spaţiu. Disputa
s-a acutizat în secolul al XIX-lea, supranumit „secolul naţionalităţilor”, atunci când Transilvania, lo-
cuită majoritar de români, a fost inclusă, prin dualismul austro-ungar din 1867, în Ungaria, pier-
zându-şi autonomia.
Un istoric care a susţinut teoria imigraţionistă a fost Robert Roesler. Lucrarea lui, Studii româ-
neşti, a apărut în 1871 (la patru ani după instaurarea dualismului austro-ungar). El a fost combă-
tut de un alt istoric, românul A.D. Xenopol, care, în lucrarea din 1884 Teoria lui Roesler. Studii
asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană, a adus argumente în favoarea teoriei continuităţii.
Putem menţiona cel puţin două argumente formulate de Xenopol: există dovezi arheologice, dar
şi toponimice care atestă continuitatea daco-romană după retragerea aureliană; poporul român
nu are un caracter nomad (aşa cum susţinea Roesler), ci unul sedentar, dat de ocupaţia sa princi-
pală, agricultura.
Abordarea de către istorici a temei romanităţii românilor începând cu secolul al XVIII-lea a avut
drept consecinţă crearea, în rândul românilor din Transilvania, a unei conştiinţe naţionale care a
dus în cele din urmă la decizia lor de a se uni cu restul României, eveniment petrecut în 1918.
Putem afirma ca punct de vedere referitor la necesitatea studierii de către istorici a romanită-
ţii românilor faptul că acest studiu este necesar în continuare, pentru a se evita pericolul pe care îl
antrenează astfel de dispute. (Argument) Noi dovezi din secolul al XX-lea, precum descoperirile
arheologice recente, confirmă continuitatea daco-romană pe teritoriul Daciei, infirmând aşadar
argumentele susţinătorilor teoriei imigraţioniste.
Concluzie: Având în vedere elementele prezentate, romanitatea românilor a fost şi este un
subiect controversat, studierea sa fiind în măsură să aducă noi contribuţii la rezolvarea disputelor
care îl privesc.
AUTOEVALUARE (portofoliul personal)

După acest exemplu, este rândul vostru să rezolvaţi un subiect similar.

Elaboraţi, pe aproximativ două pagini, un eseu despre Ideea romanităţii românilor în viziu-
nea istoricilor, având în vedere:
26
- prezentarea unui motiv pentru care istoricii s-au implicat în abordarea romanităţii românilor
în epoca modernă;
- numirea a trei istorici care au abordat problema romanităţii românilor;
- menţionarea a două idei prin care istoricii au susţinut romanitatea românilor;
- formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea studierii de către istorici a romanită-
ţii românilor şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, eviden-

ţierea relaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi
pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectori-
lor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor
BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE

• 1 punct pentru menţionarea oricărui motiv pentru care istoricii s-au implicat în abordarea
romanităţii românilor în epoca modernă;
• 3 puncte pentru prezentarea coerentă a oricărui motiv menţionat, prin evidenţierea relaţiei
istorice de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ unei caracteristici;
motivul menţionat;
• câte 3 puncte pentru numirea oricăror trei istorici care au abordat problema romanităţii ro-
mânilor în epoca modernă; (3p x 3 = 9p)
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două idei susţinute de istoricii care au abordat ro-
manitatea românilor; (3p x 2 = 6p)
• 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la necesitatea studierii de către
istorici a romanităţii românilor;

27

(Simularea examenului de bacalaureat. Municipiul Bucureşti.
Disciplina Istorie. 19 februarie 2013)
Unitatea II
}|RILE ROMÂNE ~N CONTEXT EUROPEAN,
~N EVUL MEDIU {I LA ~NCEPUTUL MODERNIT|}II
Teme:
1) Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele al IX-lea –
al XVIII-lea). Domeniul Statul şi politica
Ce sunt autonomiile locale româneşti?
De la autonomii locale la stat. Formarea statelor medievale româneşti
Instituţii centrale în statele medievale româneşti
Dispute privind formarea Ţării Româneşti
Competenţe specifice domeniului Statul şi politica
*1.2. Utilizarea termenilor/conceptelor specifici/e istoriei în contexte care implică in-
terpretări şi explicaţii interdisciplinare
2.1. Construirea unor demersuri de tip analitic cu privire la situaţii şi contexte economice,
sociale, politice, culturale
2.2. Proiectarea unui demers de cooperare pentru identificarea şi realizarea unor sco-
puri comune
2.3. Descoperirea constantelor în derularea fenomenelor istorice studiate
2.4. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor
judecăţi proprii
*3.2. Analizarea mesajelor transmise de surse istorice variate prin compararea termi-
nologiei folosite
2) Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începutul moder-
nităţii. Domeniul Relaţii internaţionale
Ţările Române între diplomaţie şi conflict
Acţiuni diplomatice şi confruntări militare în Evul Mediu
Diplomaţia conducătorilor din Ţările Române la sfârşitul Evului Mediu şi începu-
tul modernităţii
De ce nu au cucerit turcii Ţările Române?
Competenţe specifice domeniului Relaţii internaţionale
2.4. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor jude-
căţi proprii
*4.3. Analizarea punctelor de vedere similare, opuse şi complementare în legătură cu
fenomenele istorice studiate
29
INIŢIERE
I. Ce sunt autonomiile locale româneşti?

Înainte de formarea statelor medievale Transilvania, Ţara Românească şi Moldova, în spaţiul
românesc au funcţionat mai multe formaţiuni politice prestatale, ce depindeau într-o măsură mai
mică sau mai mare de cei care dominau politic acest spaţiu. Acestea erau autonomiile româneşti sau,
după cum le numea Nicolae Iorga, „romaniile populare”.
RESURSE
„Universitarul american Daniel Chirot caracteriza... realităţile statale de pe teritoriul actu-
alei Românii: «Ce au fost statele româneşti în Evul Mediu? Adunări de comunităţi săteşti
unite în mici confederaţii, unele plătind tribut diverselor triburi nomade, altele cu şefi mai mult
sau mai puţin puternici care încercau să-şi creeze mici regate, şi toate depinzând de creşterea
turmelor transhumante».” (Ovidiu Pecican, Spaţiul imaginar în Evul Mediu românesc)
Exerciţiul 1
Care este, conform sursei, forma de organizare politică de bază a românilor?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
RESURSE
„În perioada migraţiilor, satele sau obştile săteşti erau conduse de juzi, al căror nume de-
rivă de la lat. judex (judecător), principala lor atribuţie fiind împărţirea dreptăţii; în timpul
convieţuirii româno-slave, termenului de jude i s-a substituit cel de cneaz, care îl desemna pe
conducătorul obştii gentilice. Dovada cea mai elocventă că a fost vorba numai de un împru-
mut lingvistic, nu şi de unul instituţional, este evoluţia total diferită a judelui şi a cneazului:
în timp ce cneazul a devenit, în lumea slavă, conducătorul suprem politic şi militar, cneazul
în societatea românească a rămas un simplu dregător sătesc. Un împrumut lingvistic, nu şi
instituţional, se constată şi în cazul voievodatului. La origine, termenul desemnează un con-
ducător militar (echivalentul lat. belli dux); în timp ce, în structurile politico-militare ale
societăţii medievale româneşti, voievodul devine şeful suprem, adică al statului, în lumea slavă
el rămâne un dregător minor.” (Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)
Exerciţiul 2
Care este termenul de origine latină şi care sunt cei doi termeni de origine slavă care îi desem-
nează pe conducătorii politici? Ce rol are fiecare?
30
}\rile Române `n context european, `n Evul Mediu [i la `nceputul Modernit\]ii
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Forma de organizare de bază în spaţiul românesc este obştea sătească, aflată sub con-
E ducerea unui jude. Mai multe obşti se unesc într-un cnezat, condus de un cneaz. În condiţi-
M ile unei ameninţări externe, mai multe cnezate se pun sub autoritatea militară a unui
O voievod. Astfel apare voievodatul.
II. De la autonomii locale la stat. Formarea statelor medievale româneşti
Unificarea formaţiunilor locale ale românilor a avut loc, între secolele al XII-lea şi al XIV-lea,
într-un context internaţional dominat de invaziile popoarelor venite dinspre Asia (mongolii, tă-
tarii) şi de încercarea statelor europene vecine (în special regatul Ungariei) de a limita pagubele pro-
duse de aceste invazii. La formarea statelor medievale au contribuit autonomiile locale existente deja
pe teritoriul locuit de români.
Transilvania
Primele formaţiuni prestatale din spaţiul carpatic sunt menţionate în cronica notarului anonim
al regelui Bela al Ungariei, intitulată Faptele ungurilor. Scrisă în secolul al XII-lea, ea relatează
pătrunderea maghiarilor, la sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea, dinspre
Câmpia Pannonică spre est, unde întâlnesc trei conducători politici („duci” sau voievozi): Glad, Gelu
şi Menumorut.
RESURSE
„XX. Trimişii lui Arpad, [...] venind în fortăreaţa Bihor, au salutat pe ducele Menumorut. [...]
XXIV. Şi oprindu-se aici de mult timp, atunci Tuhutum, tatăl lui Horca, cum era el om pri-
ceput, după ce a început să afle de la locuitorii săi despre bunătăţile ţării Ultrasilvane, unde
stăpânea un oarecare blac Gelu, a început să ofteze, dacă n-ar fi posibil, prin graţia ducelui
Arpad, domnul său, să obţină ţara Ultrasilvana, pentru sine şi urmaşii săi. [...]
XLIV. [Ducele Arpad] a hotărât să trimită o armată împotriva ducelui Glad, care avea
stăpânirea de la râul Mureș până la fortăreaţa Horom [lângă Palanca, în Timiş, n.n.], din
neamul căruia, după mult timp, a descins Ohtum, pe care l-a ucis Sunad [...].” (Anonymus,
Faptele ungurilor)
Exerciţiul 3
Pe baza textului şi a hărţii, completaţi enumerarea formaţiunilor prestatale:
Răspuns
1) voievodatul lui ..............................................., în Banat, având centrul la Cuvin
31
2) voievodatul lui .........................................

..............................................................., în Crişana,
având centrul la Biharea (Bihor)
3) voievodatul lui ........................ .......................
............................................................., în interiorul
arcului carpatic (Ultrasilvania), pe valea Some-
şului, având centrul la Dăbâca
Toate cele trei voievodate au fost supuse

de regatul Ungariei care, între secolele al XI-lea
şi al XIII-lea, şi-a extins autoritatea asupra
întregului spaţiu transilvan. Ungaria a încercat
să impună aici o formă de organizare proprie,
preluată din Occidentul feudal – principatul
(în anul 1111, este menţionat „Mercurius,
princeps Ultrasilvanus”). Acest lucru nu reu-
şeşte, Transilvania păstrând o formă de organizare autohtonă, voievodatul. În 1176, este menţionat
primul voievod, Leustachius.
M
E Autonomiile locale au contribuit la formarea statului medieval Transilvania, prin
M menţinerea formei specifice de organizare politică, voievodatul.
O
Pe teritoriul Transilvaniei, fiecare populaţie a avut propriile forme de organizare:
- maghiarii s-au organizat în comitate;
- secuii (populaţie de origine asiatică, aşezată de Ungaria în estul Transilvaniei, în scop de
apărare) s-au organizat în scaune;
- saşii (populaţie de origine germană, aşezată de Ungaria în sud-estul Transilvaniei, pentru a construi
cetăţi fortificate) s-au organizat în scaune şi districte; acestea erau reunite în Universitas Saxonum;
- românii şi-au păstrat autonomia în zonele depresionare, de graniţă, aşa-numitele „ţări”: Ţara
Haţegului, Ţara Făgăraşului, Ţara Maramureşului.
La sfârşitul secolului al XIII-lea şi în secolul al XIV-lea, o serie de acte ale regilor Ungariei au
diminuat autonomia românilor, condiţionând calitatea nobiliară de apartenenţa la credinţa catolică.
Prin urmare, nobilii români au urmat trei căi:
- au trecut la catolicism, astfel maghiarizându-se (este cazul familiei Corvineştilor);
- au rămas ortodocşi, renunţând la statutul de nobili (este cazul mai multor familii din Făgăraş
şi Maramureş);
- au trecut munţii, contribuind la formarea statelor medievale din spaţiul extracarpatic.
Ţara Românească
Primele formaţiuni politice dintre Carpaţi şi Dunăre sunt menţionate în Diploma cavalerilor
ioaniţi, emisă de regele Ungariei, Bela al IV-lea, în 1247: Ţara Severinului, voievodatele lui Litovoi
şi Seneslau, cnezatele lui Ioan şi Farcaş.
32
RESURSE
„[...] îi dăm şi îi dăruim lui [Rembald, marelui perceptor al caselor ospitalierilor din Ierusalim],
şi prin dânsul numitei case, întreaga ţară a Severinului împreună cu munţii ce ţin de ea şi cu
toate celelalte ce atârnă de ea, precum şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş până la râul Olt, afară de
pământul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm românilor aşa cum l-au stăpânit aceş-
tia şi până acum. [...] Pe lângă aceasta, am dăruit amintitului perceptor şi prin dânsul casei os-
pitalierilor toată Cumania, de la râul Olt şi munţii Transilvaniei, sub aceleaşi îndatoriri ce sunt
arătate mai sus cu privire la ţara Severinului – în afară de ţara lui Seneslau, voievodul românilor,
pe care am lăsat-o acelora, aşa cum au stăpânit-o şi până acum.” (Diploma cavalerilor ioaniţi)
Exerciţiul 4
Pe baza textului şi a hărţii, completaţi enu-
merarea formaţiunilor prestatale:
Răspuns
1) ţara ...........................................................................,
în vest, pe malul Dunării
2) voievodatul lui ....................................................,
în Oltenia, pe valea Jiului
3) cnezatul lui ............................................................,
în sudul Olteniei, pe valea Oltului
4) cnezatul lui ...................................... Farcaş
.............................., în Vâlcea, pe valea Oltului
5) voievodatul lui ....................................................,
pe valea Argeşului
Cu excepţia formaţiunii lui Seneslau, toate
celelalte depindeau de regatul Ungariei.
O primă încercare de emancipare de sub această dominaţie îi aparţine lui Litovoi, care se re-
voltă în 1277 împotriva regelui maghiar, dar este înfrânt.
Tradiţia îl menţionează ca întemeietor al Ţării Româneşti pe Negru Vodă din Ţara Făgăraşului,
care, la sfârşitul secolului al XIII-lea, ar fi „descălecat” pe valea Argeşului, însă el nu este menţionat
de surse istorice.
RESURSE
„Iar când au fost cursul anilor de la Adam 6798 [1290], fiind un voievod ce l-au chemat
Negru Voievod [în Ţara] Făgăraşului, ridicatu-s-a de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de
noroade rumâni, papistaşi, saşi şi de tot felul de oameni. Pogorându-se pe apa Dâmboviţii, în-
ceput-a a face ţară nouă. Întâi au făcut oraşul ce-i zic Câmpulung. Acolo a făcut o biserică mare
şi frumoasă şi înaltă. De acolo au descălecat la Argeş şi au făcut oraş mare şi s-au pus scaunul
de domnie, făcând curţi de piatră şi case domneşti şi o biserică mare şi frumoasă. Iar noroa-
dele ce pogorâse cu dânsul, unii s-au tins pe sub podgorie, ajungând până în apa Siretului şi
până în Brăila, iar alţii s-au tins în jos peste tot locul de au făcut oraşe şi sate până în mar-
ginea Dunării şi până la Olt.” (Letopiseţul cantacuzinesc)
33
Exerciţiul 5
În ce context istoric specific Transilvaniei poate fi încadrată legenda despre „descălecatul” lui
Negru Vodă din Ţara Făgăraşului?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Meritul istoric de a fi întemeiat Ţara Românească îi revine, la începutul secolului al XIV-lea, lui
Basarab I, cel care a unificat formaţiunile politice prestatale şi a obţinut independenţa Ţării Româneşti
faţă de Ungaria lui Carol-Robert de Anjou în urma bătăliei de la Posada (1330), menţionată în Cro-
nica pictată de la Viena.
RESURSE
„În anul domnului 1330, regele şi-a adunat o mare oaste şi s-a dus
în persoană prin Severin în ţara voievodului vlahilor Basarab. După
ce regele a cuprins Severinul şi fortăreaţa lui, le-a încredinţat toate
numitului Dionisie, împreună cu demnitatea de ban. Făcându-se
acestea, Basarab a trimis la rege o solie. Regele, cu mintea trufaşă,
a izbucnit faţă de soli cu următoarele vorbe, zicându-le: «Să spuneţi
aşa lui Basarab, că el e păstorul oilor mele şi eu, din ascunzişurile
sale, de barbă îl voi scoate». Regele a pornit îndată să dea lupta.
Regele a ajuns pe o cale oarecare cu toată oastea sa, dar calea
aceasta era cotită şi închisă de amândouă părţile de râpe foarte
înalte de jur împrejur şi pe unde această cale era mai largă, acolo
vlahii în mai multe locuri o întăriseră împrejur cu prisăci, iar regele
şi ai săi negândidu-se în adevăr la aşa ceva, mulţimea nenumărată
a vlahilor sus pe râpe a alergat din toate părţile şi a aruncat săgeţi asupra oastei regelui care
se găsea în fundul unei văi adânci ce nu se putea numi cale, ci mai curând un fel de corabie
strâmtă, unde din pricina înghesuielii cei mai sprinteni cai şi ostaşi cădeau din toate părţile
în luptă, căci din pricina urcuşului prăpăstios din acea vale nu se puteau sui în contra vlahilor
pe nici una din râpele de pe amândouă laturile drumului, nici nu puteau merge înainte, nici
nu aveau loc de fugă, fiind făcute acolo prisăci, ci erau cu totul prinşi ostaşii regelui ca nişte
peşti într-o vârşe ori în mreajă. Cădeau tineri şi bătrâni, principi şi nobili fără nicio deosebire
şi însuşi regele de-abia a scăpat cu câţiva inşi.” (Cronica pictată de la Viena)
Exerciţiul 6
Cum a reuşit Basarab să anihileze superioritatea cavaleriei lui Carol-Robert?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
34
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Autonomiile locale româneşti au contribuit la întemeierea statului medieval Ţara

E Românească prin unificarea formaţiunilor prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre şi prin con-
M tribuţia elementului autonom românesc din Transilvania (Ţara Făgăraşului).
O
Consolidarea statului medieval Ţara Românească s-a făcut în timpul urmaşilor lui Basarab –
Nicolae Alexandru, Vladislav Vlaicu şi Mircea cel Bătrân.
Moldova
La est de Carpaţi, sursele istorice menţionează ca formaţiuni politice „ţări” (Ţara Berladnicilor,
Ţara Bolohovenilor), „codri” (Codrii Cosminului), „câmpuri” (Câmpul lui Dragoş) şi „ocoale” (Câm-
pulung, Vrancea).
La jumătatea secolului al XIV-lea, regele Ungariei, Ludovic I de Anjou, îl trimite pe Dragoş,
voievod român din Maramureş, la est de Carpaţi, pentru a organiza o marcă de apărare împotriva
atacurilor tătarilor. Astfel apare Ţara Moldovei, care este iniţial limitată la arealul râului Moldova,
afluent al Siretului.
RESURSE
„[...] noi aflăm că Moldova s-au discălecat mai pe urmă, iar muntenii mai dintâi, măcar că
s-au tras de la un izvod, muntenii mai întâi, moldovenii mai pre urmă de păstorii nemierit,
că umblându păstorii de la Ardeal, ce se chiamă Maramoroş, în munţi cu dobitoacele, au dat
de o hiară ce se chiamă bour şi după multă goană ce au gonit-o prin munţi cu dulăi, o au
scos la şesul apei Moldovei. Acolea fiindu şi hiara obosită au ucis-o la locul unde se chiamă
acum Buorenii (...). Şi hierul ţării sau pecetea cap de bour să însemnează. Şi căţeaoa cu care
au gonit hiara aceia au crăpat, pre care o au chiemat-o Molda, iară apei de pre numele căţelii
Moldii i-au zis Molda sau cumu-i zic unii, Moldova. Aşijderea şi ţării dinspre numele apei i-au
pus numele Moldova.” (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei)
„Şi plecat-au din Maramureş cu toţi tovarăşii lor şi cu femeile şi cu copiii lor peste munţii
cei înalţi, şi tăind pădurile şi înlăturând [pietrele], trecut-au munţii [Carpaţi] cu ajutorul lui
Dumnezeu, şi le-au plăcut locul şi s-au aşezat acolo şi-au ales dintre dânşii pe un om înţelept,
cu numele Dragoş, şi l-au numit sieşi (...) voievod. Şi de atunci s-a început, cu voia lui Dum-
nezeu, Ţara Moldovenească.” (Cronica anonimă)
Exerciţiul 7
Cu ce legendă referitoare la Ţara Românească se aseamănă acest „descălecat”?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
35
În 1359, Bogdan, un alt voievod din Maramureş, intră în conflict cu regele Ludovic şi trece Carpaţii
în Moldova, unde îl învinge pe urmaşul lui Dragoş şi apoi obţine independenţa Moldovei faţă de re-
gatul Ungariei, în condiţii necunoscute.
RESURSE
„Iar în acel timp Bogdan, voievodul românilor din Maramureş, adunând în jurul său pe
românii din acel district, trecu pe ascuns în Ţara Moldovei, supusă coroanei regatului ungar,
şi cu toate că a fost lovit de multe ori de armata regelui [Ungariei], sporind mult numărul
locuitorilor români, acea ţară a crescut [devenind] un stat.” (Cronica lui Ioan de Târnave)
Exerciţiul 8
Cum s-a transformat Moldova din „ţară” în „stat”?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M
E Autonomiile locale româneşti au contribuit la întemeierea statului medieval Moldova
M prin aportul elementului autonom românesc din Transilvania (Ţara Maramureşului).
O
Consolidarea statului medieval Moldova s-a realizat în timpul urmaşilor lui Bogdan, Laţcu şi
fraţii Petru şi Roman Muşat, ultimul proclamându-se „domn [...] de la munte până la mare”.
III. Ţările Române între diplomaţie şi conflict
Ţările Române la 1400 Ţările Române la 1800
36
Exerciţiul 9
Cele două hărţi prezintă situaţia internaţională a Ţărilor Române în anul 1400, respectiv în anul
1800. În fiecare hartă, ele sunt înconjurate de trei puteri europene. Care sunt acestea?
Răspuns
1400 1800
1) ................................................................... 1) ...................................................................
2) ................................................................... 2) ...................................................................
3) ................................................................... 3) ...................................................................
În Evul Mediu şi la începutul modernităţii, Transilvania, Ţara Românească şi Moldova s-au aflat
la intersecţia intereselor expansioniste ale puterilor vecine. În secolul al XIV-lea, când se fondează
Ţara Românească şi Moldova, ele sunt vecine cu regatul Ungariei la vest şi cu regatul Poloniei la
nord şi nord-est, iar la sfârşitul secolului, Imperiul Otoman ajunge la Dunăre, mărginind spaţiul
românesc la sud.
În secolul al XVI-lea, Ungaria este cucerită de Imperiul Otoman, iar la sfârşitul secolului al XVII-lea,
trece în stăpânirea Imperiului Habsburgic. În secolul al XVIII-lea, Polonia este împărţită între
Austria, Prusia şi Rusia. Astfel, Imperiul Rus ajunge vecinul Ţărilor Române la est.
Pentru a-şi menţine fiinţa statală, Ţările Române realizează alianţe cu unele dintre puteri împotriva
altora. Atunci când diplomaţia nu e suficientă, se recurge la război. Conflictul dintre Ţările Române
şi puterile vecine este unul asimetric: de cele mai multe ori, luptele se poartă pe teritoriu românesc,
iar voievozii folosesc tactica „pământului pârjolit” pentru a priva adversarul de resurse.
Ultima soluţie la care apelează conducătorii Ţărilor Române este acceptarea suzeranităţii unei
puteri vecine (sau chiar a mai multora). Ei devin vasali ai conducătorilor puterilor creştine (Ungaria,
Polonia) sau plătesc tribut sultanului otoman.
RESURSE
„Rămas practic singur şi forţat de (...) expediţia sultanală din prima parte a anului 1417,
când totuşi sultanul nu a îndrăznit (…) să înainteze pe pământul Ţării Româneşti, oprindu-se
la Giurgiu, Mircea [cel Bătrân] a recurs la soluţia negociată. Mircea (...) a trebuit să accepte
«alianţa inegală» cu [Imperiul Otoman] – acceptând plata regulată a tributului, interpretat
de el doar ca preţ al păcii. Soluţia negociată [a urmat] unor lupte îndelungate şi redutabile.”
(M. Maxim, Marele Mircea Voievod)
„De la alianţă s-a ajuns treptat la (...) interdicţia de a mai întreţine relaţii directe cu statele
străine (...), ceea ce însemna o gravă limitare a suveranităţii externe (a independenţei),
pierderea calităţii de subiect de drept internaţional, deşi, în fapt, nu s-a ajuns niciodată la apli-
carea completă a interpretării sultanale. (…) În scrisoarea sa, sultanul, într-o vreme în care
Imperiul Otoman era în culmea puterii sale, pretindea abuziv că cei doi domni, ai Moldovei
şi ai Ţării Româneşti, sunt, chipurile, «sclavii mei şi tributari şi posesiunile lor, încorporate între
celelalte state ale noastre în acelaşi fel cu Bosnia şi Semedria, şi constituie proprietatea noas-
tră».” (M. Maxim, Ţările Române şi Înalta Poartă)
37
Exerciţiul 10
Textele anterioare prezintă două etape succesive în relaţia de dependenţă a Ţărilor Române de
Imperiul Otoman. Care dintre ele prezintă regimul „tributar” şi care se referă la regimul „vasalic”?
Care sunt diferenţele dintre cele două situaţii?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M De la sfârşitul secolului al XIV-lea până în secolul al XIX-lea, Ţările Române au alternat

E politica de diplomaţie cu cea de conflict în relaţia cu Imperiul Otoman. Astfel, deşi în cea
M mai mare parte a timpului au plătit sultanului tribut (fiind incluşi în „casa păcii”), unii
O voievozi români (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul)
au participat la politica de „cruciadă târzie” a Europei creştine împotriva otomanilor.
Începând cu secolul al XVII-lea, s-a trecut de la regimul „tributar” la regimul „vasalic”, ceea
ce a însemnat subordonarea Ţărilor Române faţă de politica externă a otomanilor.
DICŢIONAR
„casa păcii” – din punctul de vedere al Imperiului Otoman, statut intermediar între „casa Is-
lamului” (teritoriile stăpânite de otomani) şi „casa războiului” (teritorii stăpânite de cele-
lalte state). În schimbul plăţii tributului, sultanul le-a oferit conducătorilor din Ţările Române
aşa-numitele „capitulaţii” (acte de supunere), prin care au fost incluşi în „casa păcii”, fapt ce
le-a permis să-şi menţină statul în schimbul plăţii unui tribut.
„conflict asimetric” – conflict în care unul dintre combatanţi deţine resurse mult mai mari
decât celălalt. Este cazul tuturor conflictelor dintre conducătorii Ţărilor Române şi cei ai
puterilor vecine. Pentru a anihila superioritatea adversarilor, voievozii români foloseau tac-
tica „pământului pârjolit”.
„cruciadă târzie” – situaţie de conflict între statele europene şi Imperiul Otoman între secolele
al XIV-lea şi al XVII-lea. Se numeşte astfel deoarece europenii o privesc ca pe un „război sfânt”
al creştinilor împotriva musulmanilor, la mai mult de două secole după sfârşitul cruciadelor
propriu-zise.
„pământul pârjolit” – tactică militară folosită de conducătorii români, care consta în evitarea
unei confruntări directe, preferându-se acţiuni de hărţuială, menite să diminueze forţa mili-
tară a adversarului; pentru a priva adversarul de resurse, teritoriul cu care intra acesta în
contact era devastat (erau otrăvite fântânile, arse recoltele etc).
tribut – o sumă de bani plătită anual de conducătorii Ţărilor Române în schimbul dreptului
oferit de sultan de a-şi păstra conducerea acestor state.
vasalitate – relaţie de dependenţă între conducătorii europeni. Vasalul jură credinţă unui
suzeran (obligându-se să îi acorde sfat şi ajutor); în schimb, suzeranul îi oferă protecţie şi
pământ spre administrare. Este iniţial o relaţie specifică societăţii feudale occidentale, care
s-a extins şi în estul Europei.
38
CONSOLIDARE
I. Instituţii centrale în statele medievale româneşti
În fiecare din cele trei ţări, Transilvania, Ţara Românească şi Moldova, au existat o serie de in-
stituţii centrale, necesare funcţionării statului. Ele apar odată cu formarea statului şi au un rol im-
portant în administrarea celor trei ţări. În funcţie de condiţiile specifice de formare şi evoluţie a
statelor medievale româneşti, putem evidenţia instituţii diferite pentru Transilvania şi cele două
state extracarpatice.
Transilvania
Între secolele al XII-lea şi al XVI-lea, instituţia centrală este voievodatul. Din 1176 (prima atestare
a unui voievod) până în 1541 (când trece sub dominaţia Imperiului Otoman), Transilvania este
voievodat autonom sub suzeranitate maghiară. Voievodul are toate atribuţiile unui monarh me-
dieval, cu excepţia politicii externe, în care depinde de suzeranul său, regele Ungariei.
Voievodul este cel care face legile, este conducătorul administraţiei, al armatei, este judecător
suprem. Din secolul al XV-lea, el exercită conducerea statului împreună cu reprezentanţii categoriilor
privilegiate (nobilii maghiari, clerul catolic, reprezentanţii saşi ai oraşelor şi mica nobilime secuiască).
RESURSE
„Voievodul Transilvaniei, prin scrisoarea de faţă, dăm de ştire tuturor […] că în lunea de
după Înălţarea Sfintei Cruci, adunându-ne şi strângându-ne noi, împreună cu […] comiţii se-
cuilor, şi cu nobilii ţării, cu saşii din cele şapte plus două scaune săseşti şi cu cei din Bistriţa,
cât şi cu secuii din toate scaunele, în târgul Căpâlna, ca să discutăm treburile grele ale aces-
tor părţi, a fost făcută o astfel de unire frăţească între sus-zişii nobili, saşi şi secui.” (Unio
trium nationum, 1437)
Exerciţiul 11
Din cine este compusă această uniune? De ce fac parte din uniune tocmai aceste categorii şi pe
cine exclude ea?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M
E În Evul Mediu, naţiunea (din lat. natio = naştere) se referă la stări sociale, nu la etnie. Cate-
M goriile privilegiate din Transilvania au acest statut deoarece împărtăşesc credinţa catolică.
O
39
La început, în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, unii voievozi ai Transilvaniei au dus o politică de rela-
tivă independenţă faţă de Ungaria (Roland Borşa sau Ladislau Kan). Ulterior, în secolul al XV-lea, acţi-
unile voievozilor Transilvaniei se integrează în politica regatului maghiar (voievodul Iancu de Hunedoara
va deveni guvernator general al Ungariei, iar fiul său, Matia Corvin, va ajunge chiar rege al Ungariei).
Din 1541 (când Ungaria devine provincie otomană, iar Transilvania trece sub suzeranitatea Im-
periului Otoman) şi până la sfârşitul secolului al XVII-lea (Pacea de la Karlowitz, 1699), Transilva-
nia este principat autonom sub suzeranitate otomană. Instituţia centrală este principatul. Principele
are aceleaşi atribuţii ca voievodul înaintea lui. El este însă ajutat în conducerea statului de Dietă,
o adunare de stări formată din reprezentanţii categoriilor privilegiate. Aceasta are ca principale
atribuţii alegerea şi consilierea principelui, precum şi votarea legilor care sunt supuse spre apro-
bare principelui.
În 1699, prin Pacea de la Karlowitz, Imperiul Otoman recunoaşte trecerea Ungariei în stăpânirea
Imperiului Habsburgic şi suzeranitatea acestuia asupra Transilvaniei. Astfel, între 1699 şi 1867
(dualismul austro-ungar), Transilvania este mare principat autonom sub suzeranitatea Imperiului
Habsburgic. Autonomia ei se diminuează însă, deoarece titlul de principe este deţinut de însuşi îm-
păratul de la Viena. Acesta trimite în principat un guvernator care administrează ţara în numele
lui. Guvernatorul conduce un guberniu, instanţă executivă, iar Dieta îşi păstrează atribuţiile legis-
lative. În 1867, în timpul dualismului austro-ungar, Transilvania este integrată în regatul Ungariei,
pierzându-şi astfel autonomia.
M De-a lungul existenţei sale ca stat, Transilvania a trecut prin trei forme de organizare:
E - voievodat autonom sub suzeranitate maghiară, între 1176 şi 1541;
M - principat autonom sub suzeranitate otomană, între 1541 şi 1699;
O - principat autonom sub suzeranitate habsburgică, între 1699 şi 1867.
Ţara Românească şi Moldova

Începând cu secolul al XIV-lea, când apar cele două state, instituţia centrală este domnia. Dom-
nul (domnitorul) are toate atribuţiile unui monarh medieval. El adoptă legile, este şeful adminis-
traţiei, al armatei (în calitatea sa de mare voievod), al finanţelor (bate monedă), este proprietar al
pământului, pe care îl oferă ca feude boierilor şi Bisericii, este judecător suprem; ca atribuţii de
politică externă, el semnează tratate internaţionale şi poate să declare război sau să încheie pace.
Titulatura domnitorului cuprinde elemente provenite din mai multe tradiţii:
- latină (domn provine de la dominus, care înseamnă stăpân);
- bizantină (singur stăpânitor este echivalentul grecescului autocrat);
- slavă (mare voievod trimite spre calitatea acestuia de conducător al armatei);
- creştină (din mila lui Dumnezeu; particula Io, care este o prescurtare a grecescului Ioannes,
înseamnă cel ales de Dumnezeu).
RESURSE
„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi singur
stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu,
40
stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către
părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi
pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii
Dârstorului.” (Titulatura lui Mircea cel Bătrân, 1406)
„Marele şi singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod stăpânind
Ţara Moldovei de la munte, până la mare.” (Titulatura lui Roman I, 1392)
Exerciţiul 12
Care dintre elementele menţionate se regăsesc în titulatura lui Mircea cel Bătrân? Dar în cea a
lui Roman I?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Exerciţiul 13
Priviţi harta de mai jos. Notaţi pe ea, cu cifrele corespunzătoare, teritoriile menţionate în titu-
latura lui Mircea cel Bătrân.
41
1) „Ţara Ungrovlahiei”: Valahia dinspre Ungaria (pentru a o deosebi de Moldovlahia);

2) „părţile de peste munţi”, din Transilvania:
2a) „domnitor al Banatului Severinului”;
2b) „herţeg (duce) al Amlaşului”;
2c) „herţeg (duce) al Făgăraşului”;
3) „părţile tătăreşti”, de la nord de Dunăre, în zona dintre Prut şi Nistru ce va fi numită mai târziu
Basarabia, deoarece a fost stăpânită de urmaşii lui Basarab;
4) „pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare”, zona traversată de
Dunăre: câmpia Bărăganului şi Dobrogea, între Dunăre şi Marea Neagră;
5) „stăpânitor al cetăţii Dârstorului” sau Dristor, Silistra de astăzi.
Succesiunea domnitorilor la tron se face conform principiului electiv-ereditar: domnul este ales
de boieri sau de Adunarea ţării din rândul familiilor domneşti (familia Basarabilor în Ţara
Românească şi familia Muşatinilor în Moldova).
RESURSE
„Ştefan vodă [Ştefan cel Mare] strâns-a boiarii ţării şi mari şi mici şi altă curte măruntă
dimpreună cu mitropolitul Theoctist şi cu mulţi călugări, la locul ce se chiamă Direptate şi
i-a întrebat pre toţi: Iaste-le cu voie tuturor să le fie domn? Ei cu toţii au strigat într-un glas:
În mulţi ani, de la Dumnezeu, să domneşti. (...) Cu toţii l-au rădicat domn.” (Gr. Ureche,
Letopiseţul Ţării Moldovei)
„Boierimea şi cu alţii (…), cu toţii făcură sfat [în 1688, în Ţara Românească] şi aleseră
dintre dânşii un boier, anume Constantin Brâncoveanu, marele logofăt, de-l ridicară să le fie
domn, că-l ştiau că este înţelept şi se trăgea din odraslă domnească. Atunci, cu toţii se închi-
nară lui cu mare bucurie şi toţi cu un glas bun, ziseră: Într-un ceas bun să ne fii măria ta
domn până la adânci bătrâneţi.” (Letopiseţul cantacuzinesc)
Exerciţiul 14
Cine îl alege pe domnitor? Din ce motiv? În care din cele două cazuri se solicită acordul pentru
alegerea domnitorului?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
La început, în secolele al XIV-lea şi al XV-lea, autoritatea domnitorului în raport cu boierii era

necontestată (după cum spune Grigore Ureche, Ştefan cel Mare era „degrabă vărsătoriu de sânge
nevinovat; de multe ori la ospeţe omora fără judeţu”).
42
Din secolul al XVI-lea, se observă o creştere a puterii boierilor, unii dintre ei ajungând chiar pe
tron (este cazul lui Neagoe Basarab, care îşi atribuie acest nume deşi nu făcea parte, propriu-zis, din
familia Basarabilor). La această situaţie contribuie şi suzeranitatea Imperiului Otoman, al cărui
sultan se implică în numirea domnitorului (spre exemplu, în 1593, Mihai Viteazul îşi cumpără tronul
de la sultan).
În secolul al XVIII-lea (începând cu 1711 în Moldova şi 1716 în Ţara Românească), pe tronul

celor două ţări se aşază domni fanarioţi. Fanarioţii sunt străini (în general greci din cartierul Fanar
din Constantinopol) numiţi de sultan, care funcţionează ca administratori ai săi în cele două ţări.
În aceste condiţii, autonomia lor se diminuează considerabil.
M Domnia este o instituţie necesară pentru funcţionarea Ţării Româneşti şi a Moldovei între
E secolele al XIV-lea şi al XIX-lea deoarece în absenţa domnitorului n-ar exista statul: dom-
M nitorul deţine toate atribuţiile legate de conducere.
O
O altă instituţie centrală în cele două ţări este Biserica. În Ţările Române, există o relaţie de in-
terdependenţă între domnie şi Biserică. Biserica îl „unge” pe domnitor (îi oferă dreptul de a con-
duce); în schimb, domnitorul oferă Bisericii privilegii (pământuri, scutiri de taxe).
RESURSE
„Şi îndată îl duseră în sfânta mitropolie cu mare cinste, [însoţindu-l] părintele Theodosie,
mitropolitul. Şi i-au citit deasupra capului [slujba de binecuvântare]. Şi aşa, ieşind de acolo,
l-au pus în scaun domnesc.” (Letopiseţul cantacuzinesc)
Exerciţiul 15
Conform textului, ce rol are Biserica în numirea domnitorului?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Biserica îl are în frunte pe mitropolit, care este primul sfătuitor al domnitorului şi locţiitorul
său în caz de absenţă a acestuia. Mitropoliile au apărut în cele două ţări în secolul al XIV-lea, la
Curtea de Argeş (în 1359, în timpul lui Nicolae Alexandru) şi la Suceava (a fost înfiinţată la sfârşi-
tul secolului al XIV-lea de Petru Muşat, dar nu a fost recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol
decât în 1401, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun).
În Evul Mediu, Biserica este cea mai bine organizată instituţie, având o ierarhie clar definită:
mitropolit, episcopi, preoţi şi călugări. Astfel, Biserica devine cel mai bun instrument prin care se
transmite decizia de la centru către populaţie.
43
M Biserica e o instituţie necesară pentru funcţionarea Ţării Româneşti şi a Moldovei între

E secolele al XIV-lea şi al XIX-lea, deoarece ea este cea care legitimează (oferă dreptul de a
M conduce) domnia.
O
Instituţii centrale sunt şi sfatul domnesc, adunarea ţării, armata şi administraţia.

Sfatul domnesc este compus din boierii care au dregătorii (ranguri), iar rolul său e acela de a-l
consilia pe domnitor.
Dregătoriile din Ţara Dregătoriile din Moldova Atribuţii

Românească
Banul Olteniei Portarul Sucevei cele mai înalte dregătorii
Vornicul Ţării de Sus

Vornicul şeful curţii domneşti
Vornicul Ţării de Jos
Logofătul Logofătul şeful cancelariei
Spătarul şeful oştirii

Spătarul
Hatmanul şeful cavaleriei
Paharnicul Paharnicul şeful pivniţelor domneşti
Vistiernicul Vistiernicul şeful vistieriei (finanţelor)
Comisul Comisul şeful grajdurilor domneşti
Postelnicul Postelnicul şeful „apartamentelor domneşti”
Stolnicul Stolnicul şeful meselor domneşti
Clucerul Clucerul şeful cămărilor domneşti
şeful aprovizionării cu carne

Slugerul Slugerul
a curţii
şeful aprovizionării cu pâine

Pitarul Pitarul
a curţii
44
Exerciţiul 16
Cele mai multe dintre aceste atribuţii sunt legate de funcţionarea curţii domneşti. Marii boieri
nu se ocupă propriu-zis cu îndeplinirea lor. Şi atunci de ce ocupă ei aceste funcţii?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Adunarea ţării este compusă din marii boieri, membrii clerului înalt (mitropolit şi episcopi),
reprezentanţi ai micii boierimi şi ai clerului de rând (preoţi, călugări) şi oameni de la curtea dom-
nească. Este o adunare de stări (la fel ca Dieta în Transilvania). În istoria celor două ţări, convo-
carea acestei adunări a fost înregistrată foarte rar, mai ales pentru a confirma alegerea unui nou
domnitor (cum a fost cazul lui Ştefan cel Mare în 1457).
Armata, în cele două ţări, este compusă din:

- oastea cea mică (un corp profesionist de luptători, format din slujitorii domnitorului şi boieri);
a fost folosită în cele mai multe conflicte purtate de domnitori;
- oastea cea mare (formată din toţi locuitorii apţi de luptă); a fost folosită rareori, în cazuri spe-
ciale (ca de pildă campania otomană din 1394/1395);
- sistemul de fortificaţii (Giurgiu, Turnu, Brăila în Ţara Românească; Neamţ, Suceava, Hotin,
Cetatea Albă în Moldova).
Din punct de vedere administrativ, Ţara Românească era împărţită în judeţe, iar Moldova în ţi-
nuturi, conduse de dregători locali, cu rol de administratori.
II. Acţiuni diplomatice şi confruntări militare în Evul Mediu
Între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, domnitorii Ţărilor Române

îşi păstrează calitatea de a conduce politica externă, chiar dacă, de cele
mai multe ori, se află sub suzeranitatea puterilor creştine sau plătesc
tribut Imperiului Otoman. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Iancu de
Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, ei duc o
politică independentă, integrându-se în politica de „cruciadă târzie”
împotriva Imperiului Otoman.
Mircea cel Bătrân a fost domn al Ţării Româneşti între 1387 şi

1418. La începutul domniei, în 1389, Mircea a semnat un tratat de
alianţă cu regele Poloniei, Vladislav Iagello. Tratatul a fost intermediat
de domnul Moldovei, Petru Muşat, care era vasal al Poloniei. Alianţa
era îndreptată împotriva intereselor expansioniste ale Ungariei. Tot
45
în 1389, Mircea i-a ajutat pe creştini cu un corp de oaste, în bătălia pierdută de Serbia şi Bulgaria
în faţa Imperiului Otoman la Kossovopolje (Câmpia Mierlei). În urma acestei bătălii, Imperiul Otoman
a ajuns la Dunăre, intrând în conflict cu Ţara Românească pentru provincia Dobrogea, ocupată de
Mircea în 1388.
Acest conflict şi expediţia militară la sud de Dunăre realizată de Mircea în 1394 au declanşat
campania otomană în Ţara Românească, sub conducerea sultanului Baiazid I Fulgerul. Confruntarea
a avut loc la Rovine (un loc mlăştinos, împădurit, întărit cu şanţuri), a cărui localizare este ne-
cunoscută, în octombrie 1394 sau mai 1395 (sursele se contrazic). Deşi Mircea a ieşit victorios,
a pierdut o parte din Ţara Românească în favoarea lui Vlad Uzurpatorul, pretendentul susţinut de
otomani. Mircea s-a retras în nord, aşteptând ajutor maghiar. În martie 1395, el a semnat la
Braşov un tratat de alianţă cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, prin care cei doi îşi
promiteau sprijin reciproc în lupta împotriva Imperiului Otoman. Cu ajutorul lui Sigismund, Mircea
a recuperat până în 1397 întregul teritoriu al Ţării Româneşti.
Între timp, în 1396, Mircea a participat, alături de coaliţia creştină condusă de Sigismund, la
cruciada antiotomană de la Nicopole, pierdută de creştini.
RESURSE
„Asupra acestui Mircea [Mircea cel Bătrân] care a început, întâi, mai înainte război, ple-
când cu armata asupra barbarilor împreună cu împăratul romanilor Sigismund [de Luxem-
burg, în 1395], Baiazid [sultanul Imperiului Otoman] (...) trecând peste Istru [Dunăre] mergea
înainte robind ţara. Dar Mircea, strângând cu grijă oastea ţării, nu şi-a făcut planul să vină
asupra lui să dea lupta (...). Mai după aceea, însă, se ţinea şi el cu armata pe urma lui Baiazid
prin pădurile de stejar ale ţării (...) şi săvârşea isprăvi vrednice de amintit (...) şi se lupta,
întruna, cu el în chip strălucit şi se zice că armata fiind în cale se ţinea strâns în urma ei,
punând-o la mare suferinţă şi o aducea în situaţii grele şi nu înceta să-i facă stricăciune.”
(L. Chalcocondil, Expuneri istorice)
„În anul [1396], regele Sigismund al Ungariei [a ajuns la] Nicopole (...). Atunci veni sultanul
turcilor Baiazid, cu 200.000 de oameni în ajutorul oraşului. Când auzi acestea, regele Sigis-
mund îi ieşi [înainte] cu oastea sa care era socotită cam la 60.000 de oameni. Apoi, a venit
[voievodul] Ţării Româneşti numit Mircea care a cerut regelui să-i dea voie să facă o recu-
noaştere a duşmanului. (...) După ce s-a întors la rege şi i-a spus că a văzut pe duşman şi că
duşmanul avea 20 de steaguri şi că sub fiecare steag s-ar afla câte 10.000 de oameni (...)
regele a vrut să întocmească ordinea de luptă. Atunci [Mircea cel Bătrân] a cerut să i se îngă-
duie să dea primul atac, ceea ce regele încuviinţă bucuros. Dar ducele Burgundiei [a cerut
regelui] să-l lase [pe el] să dea primul atac că venise de departe. (...) Turcii îi împresuraseră
pe [creştini], toţi se aşternură pe fugă, (...) mulţi alţi cavaleri şi ostaşi au căzut în prinsoare.”
(J. Schiltberger, Jurnal de călătorie)
Exerciţiul 17
Cum a abordat Mircea confruntarea în cele două cazuri?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
46
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
După înfrângerea şi capturarea lui Baiazid de către Timur Lenk la Ankara (1402), Mircea a spri-
jinit diverşi pretendenţi la tronul Imperiului Otoman, însă fără succes. La sfârşitul domniei, în 1417,
Mircea a fost nevoit să le plătească turcilor tribut, pierzând şi Dobrogea.
Alexandru cel Bun, domn al Moldovei între 1400 şi 1432, a reuşit să

menţină fiinţa statală a Moldovei, în ciuda ameninţărilor venite din partea
Ungariei şi Poloniei. În 1412, cele două au semnat la Lublin un tratat prin
care hotărau să-şi împartă Moldova în cazul în care Alexandru nu şi-ar în-
deplini obligaţiile de vasal faţă de Polonia. El însă i-a ajutat pe polonezi,
trimiţând oşti la bătăliile purtate de aceştia împotriva cavalerilor teutoni
la Grünwald (1410) şi Marienburg (1422), astfel încât tratatul de la Lublin
nu a mai fost pus în aplicare. Tot în timpul lui Alexandru a avut loc şi prima
confruntare a Moldovei cu Imperiul Otoman, care, în 1420, a asediat fără
succes cetatea Chilia.
Iancu de Hunedoara, urmaş al unei vechi familii nobiliare

româneşti din Transilvania, trecută la catolicism, a primit din partea
regelui Ungariei titlul de ban al Severinului (1438) şi pe cel de
voievod al Transilvaniei (1441). Din această poziţie, a purtat lupte
împotriva Imperiului Otoman, încercând să formeze împreună cu
Ţara Românească şi Moldova un front antiotoman comun, prin spri-
jinirea pe tronul celor două ţări a unor domnitori favorabili luptei
antiotomane.
Prima sa confruntare cu Imperiul Otoman a avut loc în 1442,
când a obţinut o victorie pe Valea Ialomiţei, în Ţara Românească.
În 1443-1444, a organizat cu succes o campanie antiotomană („cam-
pania cea lungă”) în Peninsula Balcanică, eveniment încheiat printr-o
pace favorabilă Ungariei, la Seghedin. Insistenţa regelui Ungariei şi
Poloniei, Vladislav al III-lea Iagello, de a continua lupta a dus la Cru-
ciada de la Varna (1444), pierdută de creştini, în care Vladislav şi-a
pierdut viaţa. Deoarece urmaşul acestuia era minor, Iancu a fost
numit în 1446 regent şi guvernator general al Ungariei. În această calitate, în 1456, a participat la
apărarea cetăţii Belgrad, rezistând asediului condus de sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul (cel
care, în 1453, cucerise Constantinopolul). Iancu a murit la scurt timp după această luptă, răpus de
ciumă, în tabăra de lângă Belgrad.
Vlad Ţepeş a avut în Ţara Românească trei domnii, dintre care cea mai importantă a fost cea
dintre 1456 şi 1462. Refuzând să plătească tribut Imperiului Otoman şi omorându-i pe trimişii
47
acestuia, Vlad a organizat, în iarna 1461-1462, o expediţie la sud de Dunăre.

Aceasta a declanşat, în vara anului 1462, campania de pedepsire din Ţara
Românească, sub conducerea sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul. Vlad
a evitat o confruntare directă, preferând acţiuni de hărţuire. O astfel de
acţiune a fost atacul de noapte de la Târgovişte (17 iunie 1462), când
Vlad a fost aproape de a-l omorî pe sultan. Deşi otomanii s-au retras, Vlad,
trădat de boieri, s-a văzut nevoit să plece în Transilvania (fiind închis de
regele Matia Corvin), iar pe tron a fost instalat fratele său, Radu cel Frumos.
Revenit la domnie în 1476, cu sprijinul lui Ştefan cel Mare, Vlad a fost asasi-
nat la scurt timp, în urma unui complot al boierilor.
RESURSE
„În anul [1462], (…) tiranul, [sultanul Mahomed al II-lea], trecând Danubiul [Dunărea, în
Ţara Românească], a străbătut (…) locul mai bine de 7 zile şi n-a găsit nimic, nici om, nici cel
mai neînsemnat animal şi nici ceva de mâncare sau de băut. (…) Tiranul s-a înspăimântat şi
noaptea, când a ridicat corturile, fiindu-i frică, a tras şanţuri şi a ridicat valuri [de pământ]
şi sta în mijlocul lor. Vlahul [Vlad Ţepeş] însă sculându-se dis-de-dimineaţă şi rânduindu-şi
bine oamenii de sub el, a năvălit, când era încă întuneric şi nimerind în partea dreaptă a
taberei, a intrat deodată înăuntru şi până în ziuă a tăiat turci fără de număr şi până ce s-a
luminat de ziuă, mulţi turci s-au ucis între ei (…) iar tiranul sculându-se, plin de ruşine, a tre-
cut Danubiul şi a ajuns la Adrianopol.” (M. Ducas, Istoria turco-bizantină)
Exerciţiul 18
Ce tactică a folosit Vlad Ţepeş? Cu ce altă campanie otomană poate fi asemănată aceasta?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Ştefan cel Mare a domnit în Moldova între 1457 şi 1504. Ajuns pe

tronul Moldovei cu sprijinul lui Vlad Ţepeş, Ştefan a semnat la Overchelăuţi
un tratat cu Polonia (1459), prin care se recunoştea vasal al regelui
Cazimir al IV-lea în schimbul ajutorului militar reciproc – tratatul fiind
îndreptat împotriva pretenţiilor Ungariei. În 1465, Ştefan a cucerit cetatea
Chilia, în care, de pe vremea lui Iancu, staţiona o garnizoană maghiară.
Ca reacţie, în 1467, a avut loc campania regelui Matia Corvin în Moldova,
încheiată prin victoria lui Ştefan la Baia. Ulterior, relaţiile dintre cei doi con-
ducători s-au ameliorat, ei semnând un tratat antiotoman în 1475.
Refuzul lui Ştefan de a plăti tributul şi încercările repetate de a impune pe tronul Ţării
Româneşti domni favorabili luptei antiotomane au determinat campania otomană din Moldova,
48
condusă de Soliman Paşa în iarna 1474-1475. Lupta decisivă a avut loc la Vaslui (Podu-Înalt),
în ianuarie 1475.
RESURSE
„Într-aceia vreme, Mehmet împăratul turcesc având 120.000 de [oameni], oastea sa şi oastea
tătărească, (...) [le-a] trimis asupra lui Ştefan-vodă [Ştefan cel Mare]. Iar Ştefan-vodă având
oastea sa, 40.000 (...) şi 2.000 de poloni (...), le-au ieşit înaintea turcilor (...), la Podu Înalt, [în 1475],
pe care i-a biruit Ştefan-vodă, nu aşa cu vitejia, cum cu meşteşugul. (...) Ştefan-vodă tocmise puţini
oameni preste lunca Bârladului, ca să-i amăgească cu buciume şi trâmbiţe, dând semn de război
(...). Iar, Ştefan-vodă cu oastea tocmită i-a lovit [pe turci] unde nici era loc [pentru aceştia] de
a-şi tocmi oastea, nici de a se îndrepta, ci aşa ei în sine tăindu-se, mulţi pieriră, mulţi prinşi de
pedestrime au fost, ce şi pe aceia pe toţi i-a tăiat.” (Gr. Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei)
Exerciţiul 19
În ce condiţii în care s-a purtat lupta? Cum a câştigat Ştefan?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În urma acestei victorii, Ştefan a trimis o scrisoare către principii creştini, cerându-le ajutorul
împotriva otomanilor. Deşi a primit răspunsuri elogioase, singurul care i-a oferit sprijin a fost regele
Ungariei, Matia Corvin, care a semnat cu Ştefan, în iulie 1475 la Iaşi, un tratat de alianţă prin care
cei doi îşi promiteau sprijin reciproc în lupta antiotomană.
RESURSE
„Noi, Ştefan, voievod al Moldovei, […] în caz că majestatea voastră regală va merge con-
tra turcilor prin Ţara Românească, noi, Ştefan Voievod, vom merge în acelaşi timp, în persoană
şi cu toată puterea împreună cu majestatea regească. De asemenea, în caz că majestatea re-
gală ar trimite contra aceloraşi turci pe un căpitan al său prin aceeaşi Valahie, noi, Ştefan
Voievod, vom merge, de asemenea, în persoană şi cu toată puterea cu zisul căpitan.” (Tratatul
dintre Ştefan cel Mare şi Matia Corvin, regele Ungariei, 1475)
Exerciţiul 20
Care erau prevederile tratatului? Relaţiile dintre Ştefan şi Matia sunt de subordonare sau de
egalitate?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
49
În 1476, în Moldova a avut loc o nouă campanie otomană, condusă de însuşi sultanul Mehmed
al II-lea Cuceritorul. Ştefan a fost înfrânt la Războieni (Valea Albă), însă otomanii nu au reuşit să
cucerească cetatea Sucevei şi, fiind privaţi de resurse din cauza tacticii „pământului pârjolit” pe
care a folosit-o Ştefan, au fost nevoiţi să se retragă fără a-şi atinge scopul de a-l înlătura pe domni-
tor. În 1484, otomanii conduşi de sultanul Baiazid al II-lea au reuşit să cucerească Chilia şi Cetatea
Albă. Pentru a le recupera, Ştefan a depus din nou jurământ de vasalitate regelui Poloniei, Cazimir
al IV-lea, la Colomeea, în 1485. Cu ajutorul polonezilor, Ştefan a obţinut noi victorii împotriva
otomanilor, dar nu a reuşit să recupereze cele două cetăţi. Prin urmare, în 1487, Ştefan a acceptat
din nou să plătească tribut sultanului.
Ulterior, relaţiile dintre Moldova şi Polonia s-au răcit. În 1497, Ştefan a obţinut victoria de la Co-
drii Cosminului împotriva regelui polonez Ioan Albert. Doi ani mai târziu, în 1499, s-a semnat la Hâr-
lău tratatul prin care Polonia renunţa la suzeranitatea asupra Moldovei. Ştefan cel Mare a murit în
1504, la Suceava.
În secolul al XVI-lea, statutul internaţional al Ţărilor Române s-a modificat. În 1541, Transilva-
nia a intrat sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Moldova şi Ţara Românească au trecut, în relaţia
cu Imperiul Otoman, de la regimul tributar la cel vasalic, ceea ce a însemnat o creştere a tributului
şi un început de amestec al sultanului în numirea domnitorilor. Unii voievozi au refuzat plata tribu-
tului (Radu de la Afumaţi în Ţara Românească, Ioan Vodă cel Cumplit în Moldova), dar au fost în-
frânţi de otomani. În urma campaniei din 1538 a sultanului Suleyman Magnificul împotriva lui
Petru Rareş, Moldova a pierdut Bugeacul (sudul Basarabiei).
RESURSE
„Acum, vedem însă cum creştinătatea a început să [slăbească], iar păgânii turci să se în-
tărească, încât aproape că au cuprins acum toată lumea în mâinile lor. Iar această ţară a noas-
tră, a Moldovei, a fost poarta şi cheia acestor ţări a Ungariei şi a Poloniei, şi nu numai a
acestor două ţări, ci şi a altor ţări creştine, şi a fost ţară întreagă şi de Dumnezeu păzită.”
(Scrisoarea lui Petru Rareş către Sigismund I, regele Poloniei, 1542)
Exerciţiul 21
Care era rolul Moldovei în Europa în viziunea lui Petru Rareş?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Mihai Viteazul a domnit în Ţara Românească între 1593 şi 1601. Ajuns pe tron prin cumpărarea
domniei, în 1594 a aderat la Liga Sfântă, organizaţie antiotomană condusă de împăratul Rudolf al
50
II-lea de Habsburg. Din aceasta făceau parte Spania, Statul

Papal, alte state italiene, dar şi Moldova şi Transilvania. La
sfârşitul lui 1594, Mihai a decis omorârea tuturor credito-
rilor turci din Ţara Românească. În mai 1595, la Alba Iulia,
boierii munteni au semnat cu principele Transilvaniei,
Sigismund Bathory, un tratat prin care Mihai devenea vasal
al lui Sigismund, în schimbul ajutorului antiotoman.
În vara lui 1595, sub conducerea lui Sinan Paşa, s-a des-
făşurat campania otomană din Ţara Românească. Con-
fruntarea a avut loc în august 1595 la Călugăreni, într-un
loc mlăştinos, pe valea râului Neajlov. Deşi a obţinut o victo-
rie strategică, Mihai a fost nevoit să se retragă spre nord,
aşteptând ajutor din Transilvania, iar otomanii au cucerit
Bucureşti şi Târgovişte. După primirea ajutorului, în toamna
lui 1595 Mihai a trecut la contraofensivă, respingându-i pe
otomani. Lupta decisivă a avut loc la Giurgiu, în luna octombrie. În urma acestui conflict, în 1597,
Imperiul Otoman a recunoscut domnia lui Mihai, în schimbul unui tribut mult diminuat.
RESURSE
„Era nevoie neapărat în clipa aceea de o acţiune eroică de ispravă măreaţă care să
cutremure inimile păgânilor şi să le înalţe pe ale creştinilor. Atunci mărinimosul Ion Mihai,
invocând ocrotirea salvatoare a Mântuitoriului, a smuls o secure sau suliţă ostăşească şi
pătrunzând el însuşi în şirurile sălbatice ale duşmanilor străpunge pe un stegar al armatei,
taie în bucăţi cu sabia o altă căpetenie şi luptând bărbăteşte se întoarce nevinovat; [...] în
această învălmăşeală ce semăna a fugă, Sinan paşa în partea din faţă a taberei cade de pe
podul râului Neajlov, pierde doi dinţi şi se rostogoleşte fericit scăpând cu viaţă.” (Relatarea
lui Baltazar Walter despre bătălia de la Călugăreni)
„Veţi şti că după ce am venit cu oştile biruitoare pe pământul Valahiei blestematul şi

nelegiuitul de Mihai a venit cu oastea sa împotriva armatei musulmane şi după ce ne-am lup-
tat cu el, cu ajutorul şi sprijinul lui Dumnezeu cel prea înalt, a fost înfrânt acest nelegiuit cu
oastea sa şi pus pe fugă şi aşa am sosit în oraşul Bucureşti, unde pentru apărarea armatei s-a
pus să se ridice două întărituri din pari, grinzi şi pământ, în care după ce am pus pentru pază
îndestulătoare mulţi soldaţi ai Porţii, am sosit în oraşul Târgovişte şi acolo de asemenea a în-
ceput să se facă o cetăţuie.” (Raportul lui Sinan Paşa despre campania în Ţara Românească)
Exerciţiul 22
Cine a câştigat bătălia în viziunea creştinilor şi în cea a otomanilor? Cum se explică această
neconcordanţă?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
51
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În vederea unei ulterioare acţiuni antiotomane, Mihai a semnat în iunie 1598 un tratat la
Mănăstirea Dealu cu împăratul Rudolf al II-lea prin care se recunoştea vasal al acestuia, în schim-
bul ajutorului financiar şi militar.
În 1599, Sigismund Bathory a renunţat la tronul Transilvaniei în favoarea vărului său Andrei
Bathory, care a încheiat pace cu Imperiul Otoman. În aceste condiţii, Mihai a trecut munţii în
Transilvania, a obţinut victoria de la Şelimbăr şi a intrat în Alba Iulia, unde a fost recunoscut principe,
întâi de către nobilii din Transilvania, iar ulterior şi de Imperiul Otoman. În schimb, Rudolf îl con-
sidera doar administratorul său în provincie. În primăvara anului 1600, Mihai a intrat şi în Moldova,
îndepărtându-l fără luptă pe domnitorul Ieremia Movilă, care era susţinut de Polonia. Astfel, Mihai
a reunit sub autoritatea sa toate cele trei Ţări Române.
Exerciţiul 23
Pe harta de mai sus, săgeţile roşii marchează campaniile lui Mihai. În ce măsură poate fi con-
siderată o „unire” această acţiune din 1599-1600?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
52
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Această situaţie a durat puţin, deoarece, în toamna anului 1600, trupele austriece conduse de
generalul Basta l-au învins pe Mihai la Mirăslău. În acelaşi timp, polonezii au intrat în Moldova şi
Ţara Românească, unde i-au instalat ca domni pe fraţii Ieremia şi Simion Movilă. Rămas fără tron,
Mihai s-a refugiat la curtea împăratului Rudolf.
În 1601, nobilii din Transilvania s-au revoltat împotriva autorităţii imperiale, instalându-l principe
pe Sigismund Bathory. Rudolf l-a trimis pe Mihai în Transilvania, unde acesta din urmă a obţinut
împotriva lui Bathory victoria de la Guruslău. La scurt timp după aceea, Mihai a reprimit şi tronul
Ţării Româneşti, în urma unei revolte a boierilor munteni împotriva lui Simion Movilă. În august 1601,
însă, Mihai a fost asasinat pe Câmpia Turzii, din ordinul generalului Basta.
III. Diplomaţia conducătorilor din Ţările Române la sfârşitul Evului Mediu

şi începutul modernităţii
În secolul al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea, conducătorii Ţărilor Române se implică

activ în relaţiile internaţionale europene. Deşi confruntările militare sunt mai puţine, principii
Transilvaniei şi domnii Ţărilor Române duc în continuare o politică diplomatică activă, în ciuda
dependenţei lor de Imperiul Otoman.
Principii Gabriel Bethlen şi Gheorghe Rákóczi I au implicat Transilvania în Războiul de 30 de

ani (1618-1648) de partea principilor protestanţi şi împotriva împăratului habsburgic, încercând
astfel să contracareze tendinţele expansioniste ale Habsburgilor, care doreau să ocupe provincia.
Finalmente, în urma Războiului ruso-turc încheiat prin Pacea de la Karlowitz din 1699, Imperiul
Otoman a recunoscut apartenenţa Transilvaniei la Imperiul Habsburgic, ceea ce a însemnat o dimi-
nuare a autonomiei principatului, deoarece principe al Transilvaniei era însuşi împăratul de la
Viena, reprezentat în provincie de un guvernator.
În Ţara Românească, domnii, deşi plăteau tribut Imperiului Otoman, au încheiat alianţe secrete
cu puterile creştine învecinate (Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus). Astfel, domnitorul Ţării
Româneşti Şerban Cantacuzino (1678-1688) a participat militar de partea otomanilor la Asediul
Vienei din 1683, însă în secret a oferit informaţii austriecilor. Şi datorită contribuţiei lui, ultima
acţiune agresivă a Imperiului Otoman în Europa a eşuat. Aceeaşi politică a dus-o şi urmaşul său,
Constantin Brâncoveanu (1688-1714), care, din această cauză, a fost mazilit (îndepărtat de pe tron)
şi executat împreună cu fiii săi la Constantinopol, în 1714. Pe tron a ajuns Ştefan Cantacuzino, fiul
stolnicului Constantin Cantacuzino. În 1716, cei doi au avut aceeaşi soartă ca Brâncoveanu. Anul 1716
este cel în care în Ţara Românească s-au instaurat domniile fanariote, prin numirea pe tron a lui
Nicolae Mavrocordat (mutat din Moldova).
53
În 1710, în Moldova, a ajuns pe tron Dimitrie Cantemir, numit de sultan. El s-a aliat însă cu
ţarul Rusiei, Petru cel Mare, prin Tratatul de la Luţk, din aprilie 1711. În acelaşi an, cei doi au fost
învinşi de otomani în Bătălia de la Stănileşti, iar Cantemir s-a văzut nevoit să plece în Rusia. Anul
1711 este cel în care au fost instaurate domniile fanariote în Moldova, prin numirea pe tron a lui
Nicolae Mavrocordat.
În secolul al XVIII-lea, în timpul domniilor fanariote, autonomia Ţării Româneşti şi a Moldovei

s-a diminuat considerabil. Domnul era considerat un administrator al sultanului, rangul său fiind
echivalent cu cel de paşă (în Imperiul Otoman, conducător al unei provincii). De-a lungul domni-
ilor fanariote, Ţările Române au înregistrat pierderi teritoriale importante.
Exerciţiul 24
Notaţi pe hartă, cu cifrele corespunză-
toare, cele trei teritorii:
1) Oltenia (Imp. Habsburgic, 1718-1739)
2) Bucovina (Imp. Habsburgic, din 1775)
3) Basarabia (Imp. Rus, din 1812)
EXCELENŢĂ
I. Dispute privind formarea Ţării Româneşti
Cartea istoricului Neagu Djuvara Thocomerius – Negru Vodă. Un voievod

cuman la începuturile Ţării Româneşti (prima ediţie – Editura Humanitas,
2007) se bazează pe teoria conform căreia fondatorii acestui stat („des-
călecătorul” Negru Vodă, identificat cu Thocomerius – Tihomir şi men-
ţionat în documente ca tată al lui Basarab) ar fi fost membri ai populaţiei
dominante din punct de vedere politic în perioada respectivă, cumanii. Ast-
fel, familia Basarabilor, care a condus Ţara Românească de la înfiinţare,
nu ar fi fost „românească”, dar asta nu înseamnă că elementul predomi-
nant nu ar fi fost cel românesc.
54
RESURSE
„De două veacuri, istoriografia noastră e obsedată de «continuitate», deci de permanenţă,
de imobilitate; e o viziune strâmtă şi statică. Or, ceea ce a dat naştere Europei noi, cea de după
Imperiul Roman, a fost Istoria în mişcare, au fost valurile succesive care, pornite din adâncul
Asiei, i-au împins rând pe rând pe huni, care au pus în mişcare popoarele germanice, acestea,
la rândul lor, i-au împins pe slavi, iar în urmă au venit celelalte mari valuri turanice, avarii,
bulgarii, maghiarii, pecenegii, uzii, cumanii... Voivodatele româneşti sunt rezultatul indirect
al ultimului val, cel cuman, lovit şi alungat, la rândul lui, de valul mongol din 1241.” (Neagu
Djuvara, Thocomerius – Negru Vodă. Un voievod cuman la începuturile Ţării Româneşti)
Exerciţiul 25
Care sunt argumentele folosite de autor? În ce lucrare referitoare la tema romanităţii românilor
am mai întâlnit argumente similare?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Apariţia acestei cărţi a provocat în cercurile culturale româneşti o dez-

batere intensă. Lucrarea a beneficiat de mai multe răspunsuri, dintre care
putem semnala cartea lui Matei Cazacu şi Dan Ioan Mureşan Ioan Basarab,
un domn român la începuturile Ţării Româneşti (Editura Cartier, 2013).
RESURSE
„Cititorul care va binevoi să parcurgă paginile acestei cărţi va des-
coperi la finele ei nu doar care a fost, potrivit surselor istorice, adevăratul
nume al fondatorului Ţării Româneşti (Ioan Basarab), ci şi care au fost,
potrivit aceloraşi izvoare, originea sa etnică (românească) şi confesiunea
sa (ortodoxă, cu apropieri efemere de catolicism din motive politice şi
matrimoniale). […] Acest adevăr – că Basarab era român şi ortodox – nu îl afirmăm noi, is-
toricii de ieri şi de azi, consideraţi în bloc de dl Djuvara drept naţionalişti şi incompetenţi, ba
unii de-a dreptul criminali, deoarece ar ascunde adevărul istoric pe care numai Domnia Sa
îl cunoaşte şi îl proclamă.” (Matei Cazacu, Dan Ioan Mureşan, Ioan Basarab, un domn român
la începuturile Ţării Româneşti)
Exerciţiul 26
Care este, conform autorilor, miza apariţiei fiecărei cărţi?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
55
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
II. De ce nu au cucerit turcii Ţările Române?
Această întrebare a fost deseori formulată în istorie, răspunsul fiind de cele mai multe ori vite-
jia voievozilor Ţărilor Române, care ar fi rezistat, cu arma în mână, în faţa oştirilor otomane. Există
însă şi alte răspunsuri. Unul dintre autorii care au răspuns cel mai devreme la această întrebare a
fost P.P. Panaitescu, în lucrarea Interpretări româneşti, publicată pentru prima oară în 1947. Dintre
argumentele sale, cel mai important este argumentul geografic.
RESURSE
„Şi totuşi, nu prin Moldova, nu prin Ţara Românească au trecut turcii când au cucerit Un-
garia. Lupta cea mare, în care a pierit regele Ludovic II şi toată nobilimea, s-a dat la Mohács
(1526), pe Dunărea centrală; oştile turceşti veneau de la Belgrad, cetate cucerită cu cinci ani
înainte de sultanul Soliman Magnificul. Şi mai târziu, când a căzut Buda şi când în două rân-
duri a fost atacată Viena (1529 şi 1683), tot pe acelaşi drum mare al armatelor, Constan-
tinopol-Adrianopol-Belgrad şi Dunărea mijlocie, au trecut otomanii spre Europa centrală.
Drumul militar de la Bizanţ prin Adrianopol, Filipopol, Sofia, Niş, Belgrad a fost încă din An-
tichitate principala arteră de comunicaţie a Peninsulei Balcanice, folosită pe rând de romani,
de bizantini, de cruciaţi şi la urmă de turci.” (P.P. Panaitescu, De ce nu au cucerit turcii Ţările
Române? în Interpretări româneşti)
Exerciţiul 27
Harta prezintă situaţia Ţărilor Ro-
mâne la 1600. Pe baza textului, mar-
caţi pe hartă drumul folosit de Imperiul
Otoman pentru a ajunge la Viena, în
centrul Europei:
1. Constantinopol
2. Adrianopol
3. Filipopolis
4. Sofia
5. Niš
6. Belgrad
7. Mohàcs
8. Buda
9. Viena
56
M Deoarece drumul lor spre centrul Europei ocolea Ţările Române, otomanii au preferat
E să le menţină pe acestea într-un regim tributar, care aducea avantaje financiare (nu era
M nevoie de întreţinerea unor trupe de ocupaţie sau de administraţie).
O
Subiecte de olimpiadă
Având la dispoziţie toate informaţiile, puteţi încerca să rezolvaţi următoarele subiecte pen-
tru olimpiadă:
Subiectul I (40 de puncte)

Citiţi cu atenţie textele de mai jos:
A. „Iar [în 1290], fiind (...) Negru Voievod mare herţeg (...) pre Făgăraş, ridicatu-s-a de acolo cu toată
casa lui şi cu mulţime de noroade, rumâni, papistaşi*, saşi şi de tot felul de oameni. Pogorându-se
pre apa Dâmboviţii, început-a a face ţară nouă. Întâi, a făcut oraşul ce-i zic Câmpulung. Acolo a făcut
o biserică mare şi frumoasă şi înaltă. De acolo a descălecat la Argeş şi a făcut oraş mare s-au pus
scaunul de domnie, făcând curţi de piatră şi case domneşti şi o biserică mare şi frumoasă. Iar noroa-
dele ce pogorâse cu dânsul, unii [au ajuns] până în apa Siretului şi până în Brăila, iar alţii [au ajuns]
peste tot locul, de au făcut oraşe şi sate până în marginea Dunării şi până la Olt.”
(Letopiseţul cantacuzinesc)
B. „Şi plecat-au din Maramureş cu toţi tovarăşii lor şi cu femeile şi cu copiii lor peste munţii cei
înalţi, şi tăind pădurile şi înlăturând [pietrele], trecut-au munţii [Carpaţi] cu ajutorul lui Dumnezeu,
şi le-au plăcut locul şi s-au aşezat acolo şi-au ales dintre dânşii pe un om înţelept, cu numele Dragoş,
şi l-au numit sieşi (...) voievod. Şi de atunci s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Ţara Moldovenească.”
(Cronica anonimă)
C. „Iar în acel timp Bogdan, voievodul românilor din Maramureş, adunând în jurul său pe românii
din acel district, trecu pe ascuns în ţara Moldovei, supusă coroanei regatului ungar şi cu toate că a
fost lovit de multe ori de armata regelui [Ungariei], sporind mult numărul locuitorilor români, acea
ţară a crescut [devenind] un stat.”
(Cronica lui Ioan de Târnave)
D. „Drept aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoştinţa tuturor că, întorcându-se căută-
tura privirii noastre spre viteazul bărbat Balc, fiul lui Sas, voievodul nostru maramureşean, iubitul
şi credinciosul nostru, şi rechemând în amintirea înălţimii noastre nemăsuratele lui slujbe, prin
care acesta s-a făcut plăcut Maiestăţii Noastre, (...) a venit din ţara noastră moldovenească în regatul
nostru al Ungariei, aducându-ne slujbele ce a văzut el cu înnăscuta sa iscusinţă că sunt spre folo-
sul sporirii cinstei şi puterii noastre. Iar noi (…) am dăruit şi am hărăzit pomenitului voievod Balc
(…) moşia numită Cuhea, ce se află în ţara noastră a Maramureşului, cu alte două sate trecute în
*
catolici
57
mâinile noastre regeşti de la voievodul Bogdan şi fiii săi, necredincioşi învederaţi ai noştri, pentru
blestemata lor vină de necredinţă, din aceea că acel Bogdan şi fiii săi (…) plecând pe ascuns din
zisul nostru regat al Ungariei în sus-pomenita ţară moldovenească uneltesc să o păstreze spre
paguba maiestăţii noastre; drept care noi […] am lipsit şi am despuiat cu totul, ca pe nişte nevred-
nici, pe acel Bogdan şi fiii lui sus-zişi de sus-numitele moşii.”
(Diploma regelui Ludovic de Anjou, 1366)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Menţionaţi o asemănare referitoare la consecinţele sociale ale acţiunilor celor doi conducă-
tori şi ilustraţi-o cu câte o informaţie istorică din sursele A şi C. 6 puncte
2. Menţionaţi statutul Moldovei în raport cu Ungaria, utilizând câte o informaţie istorică din
sursele C şi D. 6 puncte
3. Formulaţi un punct de vedere referitor la consecinţele politice ale acţiunii lui Bogdan,
susţinându-l cu câte o informaţie istorică din sursele C şi D. 9 puncte
4. Menţionaţi, pe baza surselor B şi C, două asemănări referitoare la acţiunile celor doi con-
ducători. 6 puncte
5. Formulaţi un punct de vedere referitor la semnificaţia faptului istoric la care face referire sursa
A şi argumentaţi-l printr-un alt fapt istoric, în afara celor menţionate în sursele date. 6 puncte
6. Prezentaţi o instituţie centrală din spaţiul românesc în secolele al XV-lea – al XVI-lea. 7 puncte
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

SUBIECTUL I:
• 2 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări referitoare la consecinţele sociale ale acţi-
unilor celor doi conducători;
• câte 2 puncte pentru ilustrarea asemănării cu orice informaţie istorică din sursa A, respectiv
din sursa C; (2p x 2 = 4p)
• 2 puncte pentru precizarea statutului Moldovei în raport cu Ungaria;
• câte 2 puncte pentru utilizarea oricărei informaţii istorice din sursa C, respectiv din sursa D,
care susţin statutul menţionat; (2p x 2 = 4p)
• 3 puncte pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la consecinţele politice ale acţi-
unii lui Bogdan;
• câte 3 puncte pentru susţinerea acestui punct cu orice informaţie istorică din sursa C, res-
pectiv din sursa D;(3p x 2 = 6p)
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două asemănări referitoare la cei doi conducă-
tori; (3p x 2 = 6p)
• 3 puncte pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la semnificaţia faptului istoric
la care face referire sursa A;
• 3 puncte pentru argumentarea punctului de vedere formulat cu orice alt fapt istoric, în afara
celor menţionate în sursele date;
58
• 3 puncte pentru precizarea oricărei instituţii centrale din spaţiul românesc în secolele al XV-lea
şi al XVI-lea;
• 4 puncte pentru prezentarea instituţiei menţionate prin evidenţierea relaţiei de cauzalitate şi
utilizarea unui exemplu/ unei caracteristici;
instituţia menţionată.
Total: 40 de puncte
(Olimpiada de istorie, etapa pe municipiul Bucureşti, clasa a XII-a, 13 martie 2010)

A. „[În 1330] Carol Robert a decis să întreprindă o mare campanie împotriva Ţării Româneşti,
pentru a-l înlătura pe Basarab, în locul căruia intenţiona să numească un dregător regal; (…).
Evitând o luptă decisivă, Basarab a atras oastea ungară adânc în interiorul ţării. Lipsit de mijloace
de aprovizionare, Carol Robert a fost silit în cele din urmă să ordone retragerea, fără a-şi fi împlinit
ţelul. Dar, pe drumul de înapoiere, în munţi, într-o trecătoare foarte îngustă, pe înălţimile căreia se
instalase oastea lui Basarab, cavaleria regatului a fost prinsă (…) şi a suferit un cumplit măcel.
Regele însuşi a scăpat cu greu din dezastru, în vreme ce o parte însemnată a elitei nobiliare şi eclezi-
astice a regatului său a rămas pe câmpul de luptă.
Pentru tânărul stat românesc dintre Carpaţi şi Dunăre, înfruntarea cu marea oaste a unuia
dintre cele mai puternice state ale vremii (…) a însemnat eşecul definitiv al încercării de a lichida
Ţara Românească.”
(M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ş. Papacostea, P. Teodor, Istoria României)
B. „Ultimul război pe care l-a purtat Iancu de Hunedoara cu turcii a fost la Belgrad, în 1456.
Stăpânirea acestei cetăţi însemna, de fapt, drum liber spre şesul din faţă; nu degeaba i se spunea
doar «cheia regatului Ungariei». (...) De aceea Mahomed al II-lea se hotârî să o cuprindă. (...) Asaltul
general se produse în după-amiaza zilei de 21 iulie. Turcii reuşesc în cele din urmă să pătrundă în
oraş; cetatea însă rezistând cu îndârjire, un contraatac viguros îi sileşte să se retragă. A doua zi, are
loc o nouă luptă la marginea oraşului. Izbiţi din plin de artileria lui Iancu (...) precum şi de cruciaţii
lui Capistrano, turcii sunt cuprinşi de panică şi se retrag în dezordine. (...) Vestea că Belgradul nu
putuse fi luat şi că Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a trebuit să fugă, rănit, pro-
duse o extraordinară bucurie în toată Europa. Papa a trimis o scrisoare entuziastă, numind pe Iancu
«atletul cel mai puternic – unic – al lui Hristos».”
(Constantin C. Giurescu, Istoria românilor)
C. „În august [1595], marele vizir [al Imperiului Otoman] Sinan-paşa a reuşit să treacă Dunărea
şi să se îndrepte spre Bucureşti, dar la Călugăreni, într-o zonă deluroasă, împădurită, străbătută
de un râu şi presărată cu mlaştini, armata lui Mihai [Viteazul] a repurtat una dintre cele mai mari
biruinţe din istoria românilor, obligându-l pe Sinan să se retragă. Disproporţia de forţe era însă
prea mare pentru ca muntenii să rişte o nouă bătălie decisivă, de aceea Mihai s-a retras spre munţi
aşteptând sosirea ajutoarelor ardelene şi moldovene, în timp ce turcii au ocupat Bucureştii şi
59
Târgovişte, luând măsuri pentru transformarea ţării în paşalâc. Ocupaţia a fost însă de scurtă
durată, Mihai, Sigismund [Bathory, principele Transilvaniei] şi Ştefan Răzvan, domnul Moldovei,
reuşind să-i alunge pe otomani din Principat şi să-i zdrobească complet în timp ce încercau să se
retragă peste Dunăre.”
(Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini până în zilele noastre)

1. Menţionaţi, pe baza surselor A şi B, câte un motiv al desfăşurării conflictelor; 6 puncte
2. Menţionaţi, pe baza surselor A şi C, câte o informaţie referitoare la rezultatul confruntărilor
militare; 6 puncte
3. Menţionaţi, pe baza surselor A şi C, o asemănare referitoare la tacticile militare folosite şi se-
lectaţi câte o informaţie prin care să susţineţi această asemănare; 7 puncte
4. Formulaţi un punct de vedere referitor la rolul lui Iancu de Hunedoara în lupta antiotomană,
folosind ca argument o informaţie istorică din sursa B; 6 puncte
5. Prezentaţi alte două fapte istorice referitoare la implicarea spaţiului românesc în relaţiile in-
ternaţionale din Evul Mediu şi începuturile modernităţii, în afara celor menţionate în sursele
A, B şi C; 10 puncte
6. Prezentaţi o altă caracteristică a instituţiei domniei, în afara celor la care face referire
sursa C. 5 puncte

SUBIECTUL I:
• 3 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei A şi B, a câte unui motiv al desfăşurării con-
flictelor; (3p x 2 = 6p)
• 3 puncte pentru menţionarea, pe baza surselor A şi C, a câte unei informaţii referitoare la
rezultatul confruntărilor militare; (3p x 2 = 6p)
• 3 puncte pentru menţionarea, pe baza surselor A şi C, a oricărei asemănări referitoare la tac-
ticile militare folosite;
• câte 2 puncte pentru selectarea oricărei informaţii din textul A, respectiv C, prin care să se
susţină asemănarea menţionată; (2p x 2 = 4p)
• 3 puncte pentru formularea, pe baza sursei B, a oricărui punct de vedere referitor la rolul lui
Iancu de Hunedoara în lupta antiotomană;
• 3 puncte pentru folosirea ca argument a oricărei informaţii din sursa B;
• câte 2 puncte pentru menţionarea oricăror alte două fapte istorice referitoare la implicarea
spaţiului românesc în relaţiile internaţionale din Evul Mediu şi începuturile modernităţii, în afara
celor menţionate în sursele A, B şi C; (2p x 2 = 4p)
• câte 3 puncte pentru prezentarea fiecărui fapt istoric menţionat, prin evidenţierea relaţiei de
cauzalitate şi utilizarea unei caracteristici; (3p x 2 = 6p)
câte 1 punct pentru utilizarea câte unei singure caracteristici referitoare la aspectul menţionat;
60
• 2 puncte pentru menţionarea oricărei alte caracteristici a instituţiei domniei în afara celor la
care face referire sursa C.
• 3 puncte pentru prezentarea caracteristicii menţionate, prin evidenţierea relaţiei de cauzalitate
şi utilizarea unui exemplu;
1 punct pentru utilizarea câte unui singur exemplu referitor la aspectul menţionat.
Total: 40 de puncte
(Olimpiada de istorie, etapa pe municipiul Bucureşti, clasa a XII-a, 19 martie 2011)
GHID
Cum se rezolvă un subiect de tip I sau II (întrebare structurată având ca suport sursele istorice)?
În cadrul probei de bacalaureat la istorie, subiectele de tip I şi II au aceeaşi formă: unul sau două
texte (surse istorice) pe baza cărora trebuie să răspundeţi la mai multe cerinţe (şase sau şapte). Pen-
tru fiecare cerinţă, există un punctaj separat, iar totalul este de 30 de puncte.
Ca nivel de dificultate, cerinţele apar în ordine crescătoare:

Primele două sau trei cerinţe conţin răspunsul în text. Aici, este suficient să menţionaţi ele-
mentul prezent în text şi e preferabil să nu adăugaţi informaţii suplimentare, deoarece, prin
aceste cerinţe, se urmăreşte verificarea capacităţii voastre de a identifica elementul cerut.
Veţi avea ocazia de a vă arăta cunoştinţele mai târziu.
! Atenţie la cerinţe:
- „numiţi/menţionaţi conducătorul (domnitorul, statul, capitala statului, oraşul, cetatea, par-
tidul etc.) precizat în sursa dată”: menţionaţi numele aşa cum apare el în text, chiar dacă diferă
de numele pe care îl ştim noi;
- „numiţi/menţionaţi câte un conducător (domnitor, stat, capitală, oraş, cetate, partid etc.) pre-
cizat în sursa A, respectiv în sursa B”: precizaţi, pentru fiecare nume, şi sursa în care este
menţionat (în sursa A e menţionat X, în sursa B e menţionat Y);
- „numiţi/menţionaţi conducătorul/conducătorii (domnitorii, statele, capitalele, oraşele, cetăţile,
partidele etc.) precizat/precizaţi atât în sursa A, cât şi în sursa B”: este vorba despre acelaşi (ace-
leaşi) nume care se regăseşte (regăsesc) în ambele surse;
- „precizaţi secolul în care se desfăşoară evenimentele precizate în sursă”: sursa poate să
menţioneze anii, iar pe baza acestora putem deduce secolul (1330 este secolul al XIV-lea, 1600
este ultimul an din secolul al XVI-lea etc.);
- „menţionaţi, din sursa dată, o informaţie referitoare la/ o caracteristică a”: identificaţi ele-
mentul despre care se vorbeşte şi precizaţi, cu un citat din text, informaţia referitoare la el sau
caracteristica lui;
61
- „scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care susţine că”: precizaţi pe foaie
litera respectivă (în general, litera e diferită de cea menţionată în cerinţa următoare).
! Uneori, elementele cerute se regăsesc între paranteze pătrate (care semnifică o intervenţie pe
text), în notele de subsol sau în descrierea de la sfârşit a autorului şi a cărţii din care este luat tex-
tul. Şi acestea fac parte din sursă!
! Răspundeţi reluând formularea din cerinţă: conducătorul precizat în sursa dată este...; în sursa
A este menţionat statul..., iar în sursa B e menţionat statul...; atât în sursa A, cât şi în sursa B este
menţionat regele...; evenimentele precizate în surse se desfăşoară în secolul al ...-lea; o informaţie
referitoare la ... este: „...”; litera corespunzătoare sursei care susţine că ... este ...
Următoarea cerinţă, tot bazată pe surse, este mai dificilă, solicitând din partea voastră un
efort de gândire istorică: trebuie să identificaţi două informaţii aflate în relaţie de cauză şi
efect sau să formulaţi un punct de vedere susţinându-l cu explicaţii din text (în general, aceste
cerinţe au şi un punctaj ridicat, 7-10 puncte).
! Atenţie la formularea răspunsului:

- atunci când vi se solicită două informaţii aflate în relaţie de cauză şi efect (subiectul de tip I),
o informaţie este cauza (X), iar a doua este efectul (Y). Verificaţi dacă răspunsul vostru poate
fi reformulat în felul următor: „Din cauză că X, se întâmplă Y”. Veţi răspunde în felul următor:
„Informaţia-cauză este X, iar informaţia-efect este Y”;
- atunci când vi se solicită formularea unui punct de vedere referitor la X pe baza sursei date,
susţinându-l cu două informaţii din sursă (subiectul de tip II), punctul de vedere trebuie să
reiasă din sursă. Pentru a rezolva subiectul, trebuie să identificaţi X, să găsiţi două informaţii,
citate din text, care se referă la X, iar pe baza lor să formulaţi un punct de vedere. Veţi răspunde
în felul următor: Un punct de vedere pe baza sursei referitor la X este ..., iar două informaţii din
text care îl susţin sunt „....” şi „...”.
Ultima sau ultimele două cerinţe nu se mai referă la surse, ci la cunoştinţele pe care le aveţi voi
despre perioada la care se referă sursele. Aici trebuie să scrieţi tot ce ştiţi despre subiectul solicitat,
având grijă să vă încadraţi în timp. Nu există limită de spaţiu, deci puteţi să scrieţi cât doriţi.
Şi aici, cerinţele sunt de mai multe tipuri:

- „menţionaţi/prezentaţi două elemente (acţiuni militare, acţiuni diplomatice etc.)/ două carac-
teristici (practici politice, acţiuni)”; uneori adăugându-se „altele decât cele precizate în sursă
(surse)”, alteori precizându-se perioada din care sunt preluate elementele.
! Trebuie să fiţi foarte atenţi la perioada solicitată: aşa cum Mircea cel Bătrân (secolele al XIV-lea –
al XV-lea) nu activează la începutul modernităţii (secolele al XVII-lea – al XVIII-lea), nici fascismul
sau nazismul nu funcţionează în a doua jumătate a secolului al XX-lea (ele sunt active până în 1943,
respectiv 1945).
62
! Cerinţa „prezentaţi” presupune, pe lângă menţionarea elementului cerut, şi dezvoltarea răspun-

sului, în care trebuie să includeţi tot ce ştiţi despre el: context, desfăşurare (dacă este o acţiune),
prevederi (dacă este un document), consecinţe. La cerinţa „menţionaţi”, este suficient să precizaţi
elementele respective, fără să intraţi în detalii.
- „menţionaţi o asemănare/deosebire între două sau mai multe elemente (acţiuni diplomatice,
acţiuni militare, fapte istorice etc.)”: precizaţi elementele la care vă referiţi (prezentându-le cu
context, desfăşurare, prevederi, consecinţe) şi apoi semnalaţi asemănarea sau deosebirea din-
tre ele.
- „argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia”: se punctează separat
prezentarea faptului istoric ales, pertinenţa argumentării (dacă are sens sau nu) şi utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia (pentru că, deoarece, aşadar, prin urmare).
MODEL DE SUBIECT DE TIP I
Iată un model de subiect de tip I în care sursele se referă la tema Autonomii locale şi instituţii cen-
trale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII), însoţit de baremul de evaluare şi notare:
SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citiţi cu atenţie sursele de mai jos:
A. „În septembrie 1330, oastea ungară, în fruntea căreia se afla regele însuşi, a ocupat cetatea
Severin şi ţinutul înconjurător – vechi obiect de litigiu între cele două ţări [...]. Solia de pace trimisă
de Basarab lui Carol Robert cu oferta de a-i plăti în continuare tribut şi de a îndeplini toate celelalte
obligaţii asumate în anii anteriori cu prilejul restabilirii relaţiilor cu Regatul Ungar a fost categoric
respinsă de rege, hotărât să suprime statul românesc de la sud de Carpaţi.
Înaintarea oştii ungare înlăuntrul ţării a fost deosebit de anevoioasă. Evitând o luptă decisivă,
Basarab a atras oastea ungară adânc în interiorul ţării. Lipsit de mijloace de aprovizionare, Carol
Robert a fost silit în cele din urmă să ordone retragerea, fără a-şi fi împlinit ţelul. Dar, pe drumul de
înapoiere, în munţi, într-o trecătoare foarte îngustă, pe înălţimile căreia se instalase oastea lui
Basarab, cavaleria regatului a fost prinsă [...] şi a suferit un cumplit măcel. Regele însuşi a scăpat cu
greu din dezastru, în vreme ce o parte însemnată a elitei nobiliare şi ecleziastice a regatului său a
rămas pe câmpul de luptă.
Pentru tânărul stat românesc dintre Carpaţi şi Dunăre, înfruntarea cu marea oaste a unuia din-
tre cele mai puternice state ale vremii a fost proba focului. Ea a însemnat eşecul definitiv al încer-
cării de a lichida Ţara Românească.”
B. „La est de Carpaţi se desfăşoară un proces [...] de unificare şi emancipare politică. Aici, în cen-
trul Moldovei, Ludovic I al Ungariei [...] creează o «marcă», cu centrul la Baia şi apoi la Siret, desti-
nată să protejeze frontierele estice ale regatului de incursiunile tătare, să blocheze trecătorile din
63
Carpaţii Răsăriteni. În fruntea ei îl aşază pe nobilul român Dragoş din Maramureş. Zona se dezvoltă
economic. Sunt atestate târgurile Baia (1334), Siret (1340), Suceava (1345), de-a lungul drumului
comercial dintre Marea Neagră şi Principatul Haliciului. În 1359, feudalii locali, nemulţumiţi de
suzeranitatea maghiară, [...] se revoltă, proclamând în fruntea lor pe voievodul român Bogdan din
Maramureş. Bogdan se afla în conflict cu regele Ungariei, Ludovic de Anjou, căruia i se opusese în
mai multe rânduri (1342, 1343, 1349). Noul voievod Bogdan, răspunzând propriei voinţe şi aceleia
a feudalilor de la est de Carpaţi, îi înlătură pe succesorii lui Dragoş şi, la fel ca Basarab mai înainte,
în iarna lui 1364-1365 iese victorios în luptele împotriva armatelor regelui [...]. Astfel, Moldova,
cum se va numi noul stat român de la est de Carpaţi, îşi începe existenţa istorică [...].”
(I. Bulei, O istorie a românilor)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi conducătorul statului „românesc de la sud de Carpaţi” precizat în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B. 2 puncte
3. Numiţi cele două state medievale româneşti precizate în sursele A şi B. 6 puncte
4. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care susţine că acţiunea militară
organizată de regele Ungariei în spaţiul românesc a fost precedată de o acţiune diploma-
tică. 3 puncte
5. Scrieţi pe foaia de examen două informaţii aflate într-o relaţie de cauză-efect, selectate
din sursa B. 7 puncte
6. Prezentaţi două confruntări la care au participat românii în secolele al XV-lea – al XVII-lea.
6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între autonomiile locale din spaţiul românesc în Evul Mediu. 4 puncte

• 2 puncte pentru numirea conducătorului statului „românesc de la sud de Carpaţi” precizat în
sursa A;
• 2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa B;
• câte 3 puncte pentru numirea fiecăruia dintre cele două state medievale româneşti precizate
în sursele A şi B; (3p x 2 = 6p)
• 3 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a literei A, corespunzătoare sursei care susţine
că acţiunea militară organizată de regele Ungariei în spaţiul românesc a fost precedată de o acţi-
une diplomatică;
• 7 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a oricăror două informaţii aflate într-o relaţie de
cauză-efect selectate din sursa B;
• câte 1 punct pentru menţionarea oricăror două confruntări la care au participat românii în
secolele al XV-lea – al XVII-lea; (1p x 2 = 2p)
• câte 2 puncte pentru prezentarea fiecăreia dintre confruntările menţionate; (2p x 2 = 4p)
64
• 4 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări între autonomiile locale din spaţiul românesc
în Evul Mediu.
(Examenul de bacalaureat naţional 2013. Proba scrisă la istorie. Model)
CUM SE REZOLVĂ SUBIECTUL?
1. Conducătorul statului „românesc de la sud de Carpaţi” precizat în sursa A este Basarab.

2. Secolul la care se referă sursa B este al XIV-lea.
3. Statul medieval românesc precizat în sursa A este Ţara Românească, iar statul medieval româ-
nesc precizat în sursa B este Moldova.
4. Litera corespunzătoare sursei care susţine că acţiunea militară organizată de regele Ungariei
în spaţiul românesc a fost precedată de o acţiune diplomatică este A.
5. În sursa B, o informaţie-cauză este aceea că „feudalii locali [erau] nemulţumiţi de suzeranitatea
maghiară”, iar informaţia-efect este că „în 1359, feudalii locali [...] se revoltă”.
6. O confruntare la care au participat românii în secolul al XV-lea este atacul de noapte de la
Târgovişte (17 iunie 1462), prin care domnitorul Ţării Româneşti Vlad Ţepeş l-a înfruntat pe
sultanul otoman Mehmed al II-lea Cuceritorul. Campania otomană din Ţara Românească, din
vara anului 1462, a fost determinată de refuzul lui Vlad Ţepeş de a plăti tribut (ca şi de omorârea
trimişilor sultanului) şi de expediţia realizată de acesta la sud de Dunăre în iarna dintre anii
1461-1462. Condusă chiar de sultanul Mehmed, campania otomană nu a întâmpinat iniţial o
rezistenţă foarte mare. Vlad a aplicat „tactica pământului pârjolit” (otrăvirea fântânilor, arderea
câmpiilor) pentru a priva adversarul de resurse. Oastea Ţării Româneşti fiind inferioară nu-
meric, Vlad a evitat o confruntare directă, preferând acţiuni de hărţuire. Cea mai importantă
dintre acestea a avut loc în noaptea de 17 iunie, când Vlad şi mai mulţi oşteni îmbrăcaţi în
uniforme turceşti au intrat în tabăra otomană amplasată lângă Târgovişte, încercând să-l
omoare pe sultan. Deşi nu a ajuns la acest rezultat, acţiunea lui Vlad a creat panică în tabăra
otomană. Ca urmare, sultanul a decis retragerea trupelor sale. Vlad nu s-a bucurat însă de
acest succes. Trădat de boieri, a fost nevoit să plece în Transilvania, iar pe tronul Ţării Româneşti
a urcat fratele său, Radu cel Frumos, susţinut de Imperiul Otoman.
O altă confruntare la care au participat românii în secolul al XV-lea a fost Bătălia de la Vaslui,
din ianuarie 1475, între domnul Moldovei Ştefan cel Mare şi trupele otomane conduse de
Soliman Paşa. Campania otomană din Moldova, din iarna anilor 1474-1475, a fost determinată
de refuzul lui Ştefan de a plăti tributul şi de încercarea acestuia de a impune pe tronul Ţării
Româneşti domni favorabili luptei antiotomane. Cu o oaste inferioară numeric, Ştefan şi-a în-
tâmpinat adversarii la Vaslui (Podu-Înalt), într-un loc mlăştinos, pe valea râului Bârlad.
Beneficiind de condiţiile atmosferice (lupta s-a purtat în ianuarie) şi de cele geografice (locul
ales era acoperit de ceaţă), Ştefan a atras trupele otomane în mlaştină, reuşind să le înconjoare
cu oastea sa şi să obţină victoria. Ca urmare a acestui succes, Ştefan a trimis o scrisoare prin-
cipilor creştini din Europa, solicitându-le ajutorul împotriva unui nou atac otoman. Singurul
sprijin pe care l-a primit a fost cel al regelui Ungariei, Matia Corvin, cu care, în iulie 1475, a
65
semnat un tratat antiotoman. Un an mai târziu, în 1476, cu ajutorul Ungariei, Ştefan a înfrun-
tat o nouă campanie otomană, condusă de însuşi sultanul Mehmed al II-lea Cuceritorul.
7. O asemănare între autonomiile locale româneşti din secolul al XIII-lea dintre Carpaţi, Olt şi
Dunăre, Ţara Severinului, voievodatul lui Litovoi şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş este aceea că
toate depindeau de regele Ungariei, aşa cum reiese din Diploma cavalerilor ioaniţi (1247).
MODEL DE SUBIECT DE TIP II
Iată un model de subiect de tip II, în care sursa se referă la tema Spaţiul românesc între diplomaţie
şi conflict în Evul Mediu. Modelul e însoţit de baremul de evaluare şi notare:

Citiţi cu atenţie sursa de mai jos:
„Victoria lui Ştefan [cel Mare] îl obligă pe sultanul Mehmed II să deplaseze centrul de greutate
al efortului militar otoman la Dunărea de Jos şi în nordul bazinului pontic. În iulie 1475, flota
otomană cucereşte Caffa şi aduce hanatul tătar al Crimeii sub directa subordonare a Porţii, trans-
formându-l, timp de trei secole, în cel mai eficient instrument de intervenţie militară în Europa
răsăriteană. Strategic, poziţia Moldovei se agravează, tătarii fiind forţa războinică de temut care
va pune mereu în pericol hotarele răsăritene ale Moldovei (şi ale Valahiei). În vara lui 1476, cei
care îl atacă primii pe Ştefan sunt tătarii, obligându-l [pe domnitor] să-şi rupă oastea în două, pen-
tru a putea face faţă deopotrivă acestora şi înaintării otomane. Mehmet II însuşi pătrunde în
Moldova şi-l înfrânge pe Ştefan la Războieni (26 iulie). Turcii nu pot supune însă Moldova. Cetăţile
ei rezistă asediilor otomane, iar teama de o intervenţie a Ungariei [...] îl sileşte pe Mehmed II să
se retragă. Ştefan urmăreşte îndeaproape armata otomană, pătrunde, la rându-i, în Ţara
Românească şi o readuce în tabăra antiotomană. Trimite apoi soli la Veneţia şi la Roma, încercând
să reanime coaliţia antiotomană. [...]
O nouă invazie a turcilor în Moldova, în 1484, se încheie cu ocuparea cetăţilor Chilia şi Cetatea
Albă, de la Marea Neagră, două dintre bastioanele de rezistenţă ale Moldovei şi «cheile» drumurilor
comerciale dinspre Marea Neagră spre Ungaria şi Polonia. De acum înainte, Marea Neagră devine
un «lac turcesc», iar Moldova este expusă direct atacurilor otomane. Din 1487, Moldova reîncepe
să plătească tribut Porţii Otomane, aşteptând timpuri mai bune pentru reluarea ostilităţilor.”
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi domnitorul român precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la hanatul tătar al Crimeii. 2 puncte
3. Menţionaţi cele două state medievale româneşti la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la cetăţile de la Marea Neagră. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la desfăşurarea luptei de la
Războieni, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
66
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia spaţiul românesc se im-
plică prin diplomaţie în relaţiile internaţionale de la sfârşitul Evului Mediu şi începuturile
modernităţii. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizarea conecto-
rilor care exprimă cauzalitatea și concluzia.) 4 puncte

• 2 puncte pentru numirea domnitorului român precizat în sursa dată;
• 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a oricărei informaţii referitoare la hanatul tătar
al Crimeii;
• câte 3 puncte pentru menţionarea fiecăruia dintre cele două state medievale româneşti la
care se referă sursa dată; (3p x 2 = 6p)
• câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii referitoare la
cetăţile de la Marea Neagră; (3p x 2 = 6p)
• 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la des-
făşurarea Bătăliei de la Războieni;
• câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin punc-
tul de vedere formulat; (3p x 2 = 6p)
• 4 puncte pentru argumentarea afirmaţiei date prin prezentarea oricărui fapt istoric relevant
şi prin utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) şi con-
cluzia (aşadar, prin urmare etc.)
(Examenul de bacalaureat naţional 2014. Proba scrisă la istorie. Model)
CUM SE REZOLVĂ SUBIECTUL?
1. Domnitorul român precizat în sursa dată este Ştefan cel Mare.

2. O informaţie din sursă referitoare la hanatul tătar al Crimeii este: „În iulie 1475, flota otomană
[...] aduce hanatul tătar al Crimeii sub directa subordonare a Porţii”: hanatul tătar al Crimeii
este subordonat Porţii în 1475.
3. Cele două state medievale româneşti la care se referă sursa sunt Moldova şi Ţara Românească.
4. Două informaţii din sursă referitoare la cetăţile de la Marea Neagră sunt: „Cetăţile Chilia şi
Cetatea Albă, de la Marea Neagră” erau „două dintre bastioanele de rezistenţă ale Moldovei”
şi „«cheile» drumurilor comerciale dinspre Marea Neagră spre Ungaria şi Polonia”.
5. Un punct de vedere referitor la desfăşurarea Bătăliei de la Războieni este acela că Ştefan a
pierdut din cauza faptului că era copleşit numeric de alianţa otomanilor cu tătarii. Acest punct
de vedere e susţinut de următoarele informaţii din sursă: „În vara lui 1476, cei care atacă
primii pe Ştefan sunt tătarii, obligându-l pe [domnitor] să-şi rupă oastea în două pentru a
67
putea face faţă deopotrivă acestora şi înaintării otomane” şi „Mehmet II însuşi pătrunde în
Moldova şi-l înfrânge pe Ştefan la Războieni”.
6. La sfârşitul Evului Mediu şi începutul modernităţii (secolul al XVII-lea şi începutul secolului
al XVIII-lea), conducătorii Ţărilor Române se implică activ în relaţiile internaţionale europene.
Deşi confruntările militare sunt mai puţine, domnii Ţărilor Române duc în continuare o politică
diplomatică activă, în ciuda dependenţei faţă de Imperiul Otoman. Astfel, în Ţara Românească,
domnii, deşi plăteau tribut Imperiului Otoman, au încheiat alianţe secrete cu puterile creş-
tine vecine (Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus). Spre exemplu, domnitorul Ţării Româneşti
Şerban Cantacuzino (1678-1688) a participat militar de partea otomanilor la Asediul Vienei
din 1683, însă, în secret, a oferit informaţii austriecilor. Şi datorită contribuţiei lui, ultima acţi-
une agresivă a Imperiului Otoman în Europa nu a reuşit.
Aşadar, având în vedere faptele menţionate înainte, putem afirma că spaţiul românesc se implică
prin diplomaţie în relaţiile internaţionale de la sfârşitul Evului Mediu şi începuturile modernităţii.
După aceste exemple, este rândul vostru să rezolvaţi subiecte similare:
SUBIECTUL I (30 puncte)

A. „După răscoala antiotomană, se deschide în istoria sfârşitului de secol o epocă de confruntări
militare între ţările române şi Imperiul Otoman. Ele sunt iniţiate de domnul Ţării Româneşti [Mihai
Viteazul] pe linia Dunării prin atacarea cetăţilor turceşti, în timp ce Aron Vodă [domn] al Moldovei
intră în sudul ţării, asediind Tighina. (...) Confruntarea decisivă pregătită de turci a avut loc la
Călugăreni, în (...) 1595; apoi oastea domnului, constrânsă de superioritatea numerică a otomanilor,
se retrage spre nord, în aşteptarea intervenţiei ardelene. (...) Reacţia creştină nu s-a lăsat aştep-
tată, astfel că acţiunea militară a celor trei principate de la începutul lui octombrie a recucerit Târ-
goviştea şi i-a aruncat pe turci peste Dunăre la Giurgiu. Astfel, campania otomană, pornită cu intenţia
de a transforma ţările în paşalâcuri, s-a sfârşit cu un răsunător eşec, cu ecou în apusul Europei.”
B. „Urmară încă două solii – una din partea lui Mihai [Viteazul], în octombrie [1597], alta din partea
împăratului [Rudolf al II-lea] în ianuarie următor, până când, în sfârşit, se ajunse la un tratat formal,
încheiat la 9 iunie 1598, la Mănăstirea Dealul. Rudolf se obliga să-i dea lui Mihai plata pentru 5.000
de soldaţi şi, eventual, încă pentru atâţia, precum şi armament. Domnul Ţării Româneşti, recunoscând
suzeranitatea împăratului, însă, se obligă în schimb să lupte.”
(C.C. Giurescu, Istoria românilor)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi domnitorul Moldovei precizat în sursa A. 2 puncte
68
3. Numiţi domnitorul şi statul român la care se referă atât sursa A, cât şi sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care susţine că reprezentantul insti-
tuţiei centrale se implică în acţiuni diplomatice. 3 puncte
5. Scrieţi pe foaia de examen două informaţii aflate în relaţie cauză-efect selectate din sursa A.
7 puncte
6. Prezentaţi două fapte istorice referitoare la implicarea spaţiului românesc în conflictele mili-
tare din secolele al XIV-lea şi al XV-lea. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două acţiuni politico-diplomatice în care sunt implicaţi domni-
torii români din secolele al XIV-lea şi al XV-lea. 4 puncte

• 2 puncte pentru numirea domnitorului Moldovei precizat în sursa A;
• 2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa B;
• câte 3 puncte pentru numirea domnitorului şi a statului român la care se referă atât sursa A,
cât şi sursa B; (3p x 2 = 6p)
• 3 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a literei B, corespunzătoare sursei care susţine
că reprezentantul instituţiei centrale se implică în acţiuni diplomatice;
• 7 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a oricăror două informaţii aflate într-o relaţie
cauză-efect selectate din sursa A;
• câte 1 punct pentru menţionarea oricăror două fapte istorice referitoare la implicarea spaţi-
ului românesc în conflictele militare din secolele al XIV-lea şi al XV-lea; (1p x 2 = 2p)
• câte 2 puncte pentru prezentarea fiecăruia dintre faptele istorice menţionate; (2p x 2 = 4p)
• 4 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări între două acţiuni politico-diplomatice în
care sunt implicaţi domnitorii români din secolele al XIV-lea şi al XV-lea.
(Examenul de bacalaureat naţional 2011. Istorie. Sesiunea specială)

„Constituită în principat autonom sub suzeranitate turcească, pe măsura consolidării şi extin-
derii dominaţiei otomane în Ungaria, Transilvania s-a bucurat de un statut superior faţă de cel al
Ţării Româneşti şi Moldovei. Deosebirea de statut se explică în primul rând prin poziţia principa-
tului; presiunea habsburgică mult mai directă şi mai ameninţătoare în Transilvania i-a silit pe turci
să-şi modereze pretenţiile faţă de această ţară. În acelaşi sens a acţionat şi puterea mai mare a prin-
cipatului, care cuprindea nu numai Transilvania propriu-zisă, ci şi Banatul până în 1552, plus un şir
de comitate la apus şi nord, denumite Partium.
Autonomia principatului s-a manifestat în primul rând prin dreptul Dietei de a-l alege pe prin-
cipe, care era doar confirmat şi învestit cu însemnele puterii de către Poarta Otomană. Împreună
cu instituţia supremă a puterii, ţara îşi conserva şi întregul ei sistem tradiţional de guvernământ.
Ca şi domnii Ţării Româneşti şi Moldovei, principii Transilvaniei întreţineau reprezentanţi perma-
nenţi la Istanbul.
69
Şi sub raportul obligaţiilor materiale, statutul principatului Transilvaniei era superior celui al
Ţării Româneşti şi Moldovei. Tributul impus principatului, iniţial de 10.000 de florini, a sporit în
1575 la suma de 15.000 de florini. Mult mai reduse erau şi peşcheşurile şi prestaţiile în produse
ale principatului.
Deşi îngrădiţi de supravegherea Porţii Otomane, principii Transilvaniei au iniţiative de politică
externă şi în afara sistemului otoman de interese. Contactele [politice] repetate ale principilor cu
Habsburgii şi legăturile lor cu Polonia au limitat simţitor dependenţa principatului de Poarta Oto-
mană, sub raportul politicii externe.”

1. Numiţi principatul la care se referă sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la alegerea principelui. 2 puncte
3. Menţionaţi cele două state conduse de domnitori, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la obligaţiile economice ale principa-
tului. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la rolul principelui în relaţiile in-
ternaţionale, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia un domnitor, ca repre-
zentant al instituţiei centrale, se implică în relaţiile internaţionale din secolele al XIV-lea –
al XV-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric
relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte

• 2 puncte pentru numirea principatului la care se referă sursa dată;
• 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a oricărei informaţii referitoare la alege-
rea principelui;
• câte 3 puncte pentru menţionarea fiecăruia dintre cele două state conduse de domnitori, la
care se referă sursa dată; (3p x 2 = 6p)
• câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii referitoare la obli-
gaţiile economice ale principatului; (3p x 2 = 6p)
• 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la rolul
principelui în relaţiile internaţionale;
• câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin punc-
• 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia un domnitor, ca reprezen-
tant al instituţiei centrale, se implică în relaţiile internaţionale din secolele al XIV-lea – al XV-lea;
• 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată;
70
respectiv a conectorilor care exprimă concluzia (aşadar, prin urmare etc.).
(Examenul de bacalaureat naţional 2013. Istorie. Sesiunea iunie-iulie.
Varianta 6 – varianta de rezervă)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la
începuturile modernităţii în spaţiul românesc, având în vedere:
- menţionarea a două instituţii centrale înfiinţate în Evul Mediu în spaţiul românesc;
- prezentarea unei acţiuni diplomatice care se referă la spaţiul românesc, desfăşurate în Evul Mediu;
- precizarea unei cauze a implicării spaţiului românesc în conflict în Evul Mediu şi menţionarea
a două acţiuni militare desfăşurate în secolele al XIV-lea – al XV-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul unei acţiuni militare desfăşurate în spaţiul
românesc în secolele al XVI-lea – al XVIII-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării,

evidenţierea relaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice
(pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conec-
torilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice
a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.

1. câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două instituţii centrale înfiinţate în spaţiul româ-
nesc în Evul Mediu; (3p x 2 = 6p)
2. 2 puncte pentru menţionarea oricărei acţiuni diplomatice care se referă la spaţiul românesc,
desfăşurate în Evul Mediu;
3. 3 puncte pentru prezentarea coerentă a acţiunii menţionate, prin evidenţierea relaţiei is-
torice de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ unei caracteristici;
acţiunea menţionată;
4. 2 puncte pentru precizarea oricărei cauze a implicării spaţiului românesc în conflict în
Evul Mediu;
5. câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni militare desfăşurate în secolele
al XIV-lea – al XV-lea; (3p x 2 = 6p)
6. 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere privitor la rolul unei acţiuni militare des-
făşurate în spaţiul românesc în secolele al XVI-lea – al XVIII-lea;
7. 1 punct pentru pertinenţa argumentării punctului de vedere formulat;
8. 2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine punctul de vedere formulat;
71
9. 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.),

(Examenul de bacalaureat naţional 2010. Proba scrisă la istorie.
Sesiunea iunie-iulie. Varianta 9)
Unitatea III
ROMÂNIA MODERN| {I CONCERTUL EUROPEAN
Teme:
1. Statul român modern: de la proiect politic, la realizarea României Mari (seco-
lele XVIII-XX). Domeniul Statul şi politica
Proiecte politice româneşti până la formarea statului naţional român (secolul
al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea)
Statul român modern în timpul domniilor lui Cuza şi Carol
Realizarea României Mari (1918)
Modernizarea României: de la „forme fără fond” la „forma creează fondul”
Competente specifice domeniului Statul şi politica

*1.2. Utilizarea termenilor/conceptelor specifici(e) istoriei în contexte care implică in-
terpretări şi explicaţii interdisciplinare
2.2. Proiectarea unui demers de cooperare pentru identificarea şi realizarea unor
scopuri comune
2.4. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor
judecăţi proprii
*3.2. Analizarea mesajelor transmise de surse istorice variate prin compararea termi-
nologiei folosite
2. România şi concertul european: de la „criza orientală” la marile alianţe ale secolu-

lui XX. Domeniul Relaţii internaţionale
Ţările Române şi problema orientală
De la „criza orientală” din 1853 la Unirea din 1859
România în concertul european în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în-
ceputul secolului al XX-lea
România în relaţiile internaţionale europene de la Primul la Al Doilea Război Mon-
dial (1919-1947)
73
Competene specifice domeniului Relaţii internaţionale

2.4. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor jude-
căţi proprii
INIŢIERE
I. Ţările Române şi problema orientală
Problema (sau chestiunea) orientală apare în Europa începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea.
După Asediul Vienei din 1683, ultima încercare de a pătrunde spre centrul Europei, Imperiul Otoman
îşi pierde treptat din putere. În aceste condiţii, puterile vecine (în special Imperiul Habsburgic şi
Imperiul Rus) se extind, cucerind teritorii care aparţinuseră Imperiului Otoman.
De-a lungul perioadei moderne (în special în secolul al XVIII-lea), sud-estul Europei a cunoscut
o serie de războaie ruso-austro-turce care au avut consecinţe asupra spaţiului românesc. Prin
tratatele de pace de la sfârşitul acestor războaie, mai multe teritorii locuite de români au trecut în
stăpânirea imperiilor vecine:
1699, prin Pacea de la Karlowitz din urma Războiului austro-turc, Imperiul Otoman recunoaşte
apartenenţa Transilvaniei la Imperiul Habsburgic;
1718, prin Pacea de la Passarowitz din urma Războiului austro-turc, Banatul şi Oltenia trec în
stăpânirea Imperiului Habsburgic;

1739, prin Pacea de la Belgrad din urma Războiului ruso-austro-turc, Oltenia revine la Ţara
Românească;
1775, în urma Războiului ruso-turc încheiat prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774, Bucovina
este cedată Imperiului Habsburgic;

1812, prin Pacea de la Bucureşti din urma Războiului ruso-turc, Basarabia este cedată Imperiului Rus.
Exerciţiul 1
Priviţi hărţile următoare. Care sunt modificările teritoriale survenite? Notaţi pe harta a doua, cu
cifrele corespunzătoare, teritoriile cedate imperiilor vecine: 1) Transilvania, 2) Banat, 3) Bucovina,
4) Basarabia.
74
România modern\ [i concertul european
Sud-estul Europei în 1698 Sud-estul Europei în 1815
Exerciţiul 2
Cui aparţineau aceste provincii (Oltenia, Bucovina, Basarabia)? Ce factori interni din Ţările
Române au permis Imperiului Otoman să cedeze teritorii care le aparţineau?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Pe lângă Războiul ruso-turc încheiat în 1812, un alt conflict a avut, în prima jumătate a secolu-
lui al XIX-lea, consecinţe importante asupra spaţiului românesc: Războiul ruso-turc, câştigat de
Rusia şi încheiat prin Pacea de la Adrianopol, din 1829. Tratatul de pace cuprindea o secţiune
separată privitoare la Ţările Române:
Moldova şi Ţara Românească intrau sub o dublă dominaţie, suzeranitatea otomană şi pro-
tectoratul rusesc;
Erau desfiinţate raialele (oraşe sub control otoman) de pe teritoriul Ţării Româneşti: Turnu,
Giurgiu şi Brăila;
Era înlăturat monopolul economic otoman asupra Ţărilor Române.
II. Proiecte politice româneşti până la formarea statului naţional român

(secolul al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea)
Statul român modern a apărut prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, din 1859. Până în acel
moment, în spaţiul românesc au existat o serie de proiecte politice care vizau modernizarea statu-
lui şi îndeplinirea idealurilor naţionale (unire şi independenţă).
75
Proiecte politice în timpul domniilor fanariote

Începând cu 1711 în Moldova (înfrângerea lui Dimitrie Cantemir şi numirea pe tron a lui Nicolae
Mavrocordat) şi cu 1716 în Ţara Românească (îndepărtarea lui Ştefan Cantacuzino şi numirea pe
tron a aceluiaşi Nicolae Mavrocordat), în cele două ţări au funcţionat domniile fanariote. Fanarioţii
erau străini (în general, greci din cartierul Fanar din Constantinopol) numiţi de sultan, care funcţionau
ca administratori ai lui în cele două ţări. Domniile fanariote au fost scurte, dese şi alternante (recor-
dul îl deţine Constantin Mavrocordat, fiul lui Nicolae, care, în perioada 1730-1769, a avut zece dom-
nii – şase în Ţara Românească şi patru în Moldova).
Perioada domniilor fanariote a cunoscut atât aspecte negative, cât şi aspecte pozitive pentru
dezvoltarea Ţărilor Române. Aspectele negative au fost legate de raportul dintre domnitorii fana-
rioţi şi sultanul Imperiului Otoman, dar şi de măsuri de ordin intern. Aspectele pozitive au constat
în reforme de inspiraţie iluministă (sociale, juridice şi educaţionale).
Aspecte negative Aspecte pozitive

Diminuarea autonomiei Ţărilor Române în ra- Desfiinţarea şerbiei, realizată de Constantin
port cu Imperiul Otoman Mavrocordat în 1746 în Ţara Românească şi 1749
în Moldova
Creşterea obligaţiilor financiare faţă de Imperiul
Otoman
Sporirea fiscalităţii Coduri de legi:
Ocuparea clientelară a funcţiilor de conducere Pravilniceasca condică a lui Alexandru Ipsilanti
în stat de către apropiaţii domnitorilor fanarioţi în Ţara Românească, 1780
(de cele mai multe ori, străini) Codul civil al lui Scarlat Callimah în Moldova, 1817
Legiuirea Caragea în Ţara Românească, 1818
Desfiinţarea armatei permanente Academiile Domneşti de la Bucureşti şi Iaşi, cu

predare în limba greacă
Exerciţiul 3
Care este impactul social, politic şi internaţional al domniilor fanariote?
Răspuns
Politic: ...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Social:...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Internaţional:.........................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Această situaţie a determinat reacţia boierilor români din Partida Naţională, care au redactat
primele proiecte politice româneşti. Ele constau în memorii adresate reprezentanţilor marilor
puteri vecine prin care se solicita reorganizarea politică a Principatelor. Un exemplu este memoriul
76
adresat de boieri Imperiului Habsburgic şi Imperiului Rus în timpul

negocierilor de pace de la Focşani din 1772, prin care se solicitau în-
lăturarea domniilor fanariote şi chiar unirea celor două ţări.
Înlăturarea domniilor fanariote s-a realizat în contextul mişcării revo-
luţionare conduse de Tudor Vladimirescu în Ţara Românească, în 1821.
Mişcarea a început în ianuarie, prin Proclamaţia de la Padeş, o chemare
la luptă împotriva străinilor aflaţi la conducerea ţării. În programul său
politic redactat în februarie, Cererile norodului românesc, Tudor so-
licita îndepărtarea străinilor din funcţiile publice, învăţământ în limba
română şi refacerea unei armate naţionale. În martie, Tudor a ajuns în Bu-
cureşti şi a preluat puterea. În mai, după intrarea trupelor otomane în Ţara
Românească, Tudor a fost asasinat, la Târgovişte, de către aliaţii săi din
Eteria (organizaţie secretă fondată în Rusia, care traversa Ţara Românească cu scopul de a elibera
Grecia de sub stăpânirea otomană), fiind acuzat că ar fi solicitat intervenţia otomană.
RESURSE
„Fraţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi! Nici o pravilă nu opreşte pre
om de a îmtâmpina răul cu rău! Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca
să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori nu se primejduieşte din muşcarea lui! Dar pe bălau-
rii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti,
până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniţi, dar, fraţilor
cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă din căpeteniile noas-
tre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le
fie lor bine, precum ne sunt făgăduiţi!... Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrămile
de pe obrazele noastre nu s-au mai uscat.” (Proclamaţia de la Padeş)
„Domnul ţării să nu aducă cu sine mai mulţi boieri greci decât patru. (...) Toate scaunele
arhiereşti şi toate mănăstirile ţării să fie evacuate de călugării greci. (...) Mănăstirile să fie
obligate să ţină şcoli în care tineretul naţiunii române, sărac sau bogat, să aibă acces şi să
fie instruit pe cheltuiala Bisericii. (...) Dregătoriile să nu se dea pe bani şi să se aibă în vedere
nu obârşia, ci meritul. Pentru apărarea ţării de duşmani, spre fala oraşelor, spre paza
graniţelor şi spre stăvilirea molimelor care bântuie adesea, ţara să fie autorizată a întreţile
4.000 de panduri şi 200 de arnăuţi cu căpeteniile lor. (...)” (Cererile norodului românesc)
Exerciţiul 4
Există o diferenţă de stil între cele două documente? Care dintre ele reprezintă un program politic?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
77
M
E Deşi înfrântă, mişcarea revoluţionară a lui Tudor a avut drept consecinţă înlăturarea
M domniilor fanariote şi revenirea, în 1822, la domniile pământene.
O
Proiecte politice româneşti în timpul stăpânirii habsburgice din Transilvania

Începând cu 1699 (Pacea de la Karlowitz), Transilvania se afla sub suzeranitatea Imperiului
Habsburgic. Această schimbare de dominaţie nu a însemnat o îmbunătăţire a statutului românilor,
care continuau să nu beneficieze de drepturi politice, biserica ortodoxă fiind doar tolerată (spre
deosebire de cea catolică, cea evanghelică – luterană, cea reformată – calvină sau cea unitariană).
Pentru a obţine drepturi politice, o parte a bisericii ortodoxe din Transilvania a acceptat unirea cu
biserica Romei (aşa a apărut biserica greco-catolică).
RESURSE
„Restaurarea catolicismului şi organizarea noii episcopii greco-catolice, precum şi pre-
cizarea statutului prin diplomele imperiale conferite de Leopold I şi Carol al VI-lea creează
un cadru de manifestare pentru acţiunea politică românească. (...) Inochentie Micu arti-
culează astfel programul politic al naţiunii, pe care îl orientează, sprijinit pe diplomele Unirii,
spre obţinerea unui statut politic şi social al românilor din Transilvania. Obiectivele propuse
vizează integrarea lor în sistemul constituţional, punând astfel în discuţie sistemul politic al
principatului. Acesta a fost şi motivul reacţiei violente a Stărilor faţă de programul reven-
dicativ.” (Mihai Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ş.Papacostea, P. Teodor, Istoria României)
Exerciţiul 5
Care a fost, conform sursei, motivul politic al unirii ortodocşilor din Transilvania cu biserica
catolică? A avut succes?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, reprezentanţii Iluminismului românesc din Transilvania, mem-

brii Şcolii Ardelene (Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior) au redactat o petiţie adresată îm-
păratului de la Viena, Supplex Libellus Valachorum, prin care solicitau drepturi politice pentru
românii din Transilvania.
Exerciţiul 6
După ce aţi parcurs lecţia privitoare la Romanitatea românilor, puteţi să vă amintiţi ce argu-
mentele au folosit românii în Supplex pentru a solicita drepturi politice?
78
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Proiecte politice în prima jumătate a secolului al XIX-lea (1822-1848)

După revenirea la domniile pământene în Ţara Românească şi Moldova, românii au redactat şi
alte documente prin care solicitau reformarea sistemului politic. Ca exemple putem menţiona Con-
stituţia cărvunarilor, redactată în Moldova în 1822 de Ionică Tăutul, şi cele două acte redactate
în 1838 în Ţara Românească de boierii din Partida Naţională conduşi de Ion Câmpineanu: Act de
unire şi independenţă şi Osăbitul act de numire a suveranului românilor. Aceste proiecte nu au
fost însă puse în aplicare.
În timpul ocupaţiei militare ruseşti (1829-1834), boierii români au redactat, sub supravegherea
ocupanţilor, Regulamentele organice, acte cu valoare constituţională pentru Ţările Române, apli-
cate începând cu 1831 în Ţara Românească şi 1832 în Moldova. Pe lângă prevederile politice (cum ar
fi separarea puterilor), regulamentele trimiteau şi spre unul dintre obiectivele naţionale ale românilor.
RESURSE
„Articolul 371. Începutul, religia, obiceiurile şi cea de un fel limbă a sălăşluitorilor într-aceste
două Prinţipaturi, precum şi cele deopotrivă trebuinţe, sunt îndestule elementuri de o mai
aproape unire, care până acum s-au fost poprit şi zăbovit; numai după împrejurări întâm-
plătoare şi cele urmate după dânsele bunile dobândiri şi urmările folositoare ce ar odrăzli
dintr-o apropiere a acestor două popule nu pot fi supuse la nici o îndoială; începuturile, dar,
s-au aşezat într-acest regulament prin cea de un fel clădire a temeiurilor administrative în
amândouă ţările.” (Regulamentul organic)
Exerciţiul 7
Care este idealul naţional la care face referire acest articol?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Supranumit „Primăvara popoarelor”, anul 1848 a fost marcat de revoluţii pe întreg continentul
european, inclusiv în spaţiul românesc. Revoluţiile din Moldova, Ţara Românească, Transilvania au
produs o serie de documente, programe politice ale revoluţionarilor:
Petiţiunea-proclamaţiune, redactată (de Vasile Alecsandri) în timpul Revoluţiei din Moldova,

la Iaşi, în martie 1848
79
RESURSE
„1. Sfânta păzire a Regulamentului, în tot cuprinsul seu şi fără nici o răstălmăcire. (...)
4. Grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni (...).” (Petiţiunea-proclamaţiune a
boierilor şi notabililor moldoveni)
Petiţia naţională, redactată (de Simion Bărnuţiu) la Blaj, în Transilvania, în mai 1848
RESURSE
„1. Naţiunea română răzimată pe principiul libertăţei, egalităţei şi frăţiei pretinde inde-
pendenţa sa naţională în respectul politic, ca să figureze în numele său, ca naţiunea
română să-şi aibă reprezentanţii săi la Dieta ţării în proporţiune cu numerul său. (...)
2. Naţiunea română pretinde, ca biserica română fără distincţiune de confesiune să fie şi
să rămână liberă, independinte de la oricare altă biserică. (...)
3. Naţiunea română (...) cere fără întârziere desfiinţarea iobăgiei fără nici o despăgubire
din partea ţăranilor iobagi (...).” (Petiţia naţională de la Blaj)
Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei, redactat de revoluţionarii moldoveni în exil

(Costache Negri, Vasile Alecsandri) la Braşov, în mai 1848
RESURSE
„3. Împroprietărirea lăcuitorilor săteni fără nici o răscumpărare din partea lor.
4. Nimicirea tuturor privilegiilor şi prin urmare: deopotriva purtare a sarcinilor statului
de cătră tot poporul în deobşte, precum şi deopotriva împărtăşanie a lui la toate driturile
politice şi ţivile.
5. Întemeierea instituţiilor ţării pe prinţipiile de libertate, egalitate şi frăţietate, dezvoltate
în toată întinderea lor.
6. Unirea Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat neatârnat, românesc.” (Prinţipiile noas-
tre pentru reformarea patriei)
Proclamaţia de la Islaz, redactată (de Ion Heliade Rădulescu) în timpul Revoluţiei din Ţara
Românească, în iunie 1848
RESURSE
„Pe scurt, poporul român, recapitulând, decretă:
1. Independenţa sa administrativă şi legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea şi Vlad
şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele dinăuntru ale sale.
2. Egalitatea drepturilor politice. (...)
4. Adunare generală compusă din reprezentanţi ai tuturor stărilor societăţii.
5. Domn responsabil, ales pe cinci ani şi căutat în toate stările societăţii. (...)
12. Emanciparea mănăstirilor închinate.
80
13. Emanciparea clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire. (...)” (Proclamaţia de

la Islaz)
Dorinţele partidei naţionale din Moldova, redactată de revoluţionarii moldoveni în exil

(Mihail Kogălniceanu) la Cernăuţi, în august 1848
RESURSE
„1. Neatârnarea administrativă şi legislativă în toate cele din lăuntru, fără amestec a orice
puteri străine.
2. Egalitatea drepturilor civile şi politice.
3. Adunare Obştească compusă din reprezentanţi ai tuturor stărilor societăţii.
4. Domnul ales din toate stările societăţii după vechiul obicei. (...)
Pe lângă toate aceste radicale instituţii, singurele care ne potu regenera patria, apoi par-
tida naţională mai propune una ca cununa tuturor, ca cheia bolţii fără de care s-ar prăbuşi
tot edificiul naţional: aceasta este unirea Moldovii cu Ţeara Românească.” (Dorinţele partidei
naţionale din Moldova)
Exerciţiul 8
După lectura acestor documente, marcaţi cu un X revendicările din fiecare
Documentul Revendicări Revendicări Revendicări Revendicări Revendicări
sociale: îm- politice: politice: naţionale: naţionale:
bunătăţirea instituţii drepturi drepturi unirea
situaţiei cetăţeneşti pentru Moldovei
ţăranilor naţiunea cu Ţara
română Românească
Petiţiunea-proclamaţiune
Petiţia naţională
Prinţipiile noastre pentru
reformarea patriei
Proclamaţia de la Islaz
Dorinţele Partidei
naţionale din Moldova
Exerciţiul 9
În care dintre aceste documente se solicită drepturi pentru naţiunea română? Care dintre docu-
mente solicită unirea Ţării Româneşti cu Moldova? De ce doar acestea?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
81
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M
E Deşi înfrânte, revoluţiile au dat naştere unei generaţii politice, generaţia paşoptistă,
M care a aplicat mai târziu, în cadrul statului român modern, revendicările de la 1848.
O
CONSOLIDARE
I. De la „criza orientală” din 1853 la Unirea din 1859
„Problema orientală” s-a redeschis în 1853, când a izbucnit Războiul Crimeei, în care Franţa
şi Marea Britanie s-au aliat cu Imperiul Otoman împotriva Rusiei. Era o aplicare a politicii de „con-
cert european”, în care puterile europene s-au aliat pentru a opri ascensiunea Rusiei, ce ameninţa
să încalce „echilibrul european”.
DICŢIONAR
„concert european” – politică a statelor europene în secolul al XIX-lea (din 1815) care pre-
supune coalizarea lor împotriva acelui stat care ameninţă să încalce echilibrul european. A fost
aplicată cu ocazia Războiului Crimeei (1853-1856), atunci când Franţa şi Marea Britanie s-au
aliat cu adversarul mai slab (Imperiul Otoman) împotriva celui puternic (Rusia).
„criza orientală” – orice eveniment din cadrul problemei orientale în perioada modernă. În
secolul al XIX-lea, au existat mai multe războaie ruso-turce (cel din 1806-1812, cel din
1828-1829, Războiul Crimeei din 1853-1856, Războiul ruso-(româno)-turc din 1877-1878),
fiecare dintre ele fiind privit ca o criză.
„echilibrul european” – principiu de politică internaţională afirmat în Europa începând cu
1648 (sfârşitul Războiului de 30 de ani) şi reafirmat cu ocazia Congresului de la Viena din
1815. Conform acestui principiu, niciun stat nu trebuie lăsat să câştige o putere mai mare
decât celelalte. Echilibrul european a fost încălcat, la începutul secolului al XIX-lea, de Franţa
lui Napoleon, motiv pentru care, din 1815, statele europene au iniţiat politica de „concert eu-
ropean” pentru a limita creşterea puterii celor care ameninţau echilibrul.
„problema/chestiunea orientală” – problemă de politică internaţională din perioada modernă
(sfârşitul secolului al XVII-lea – începutul secolului al XX-lea) care a constat în diminuarea
puterii Imperiului Otoman (privit, în secolul al XIX-lea, ca „omul bolnav al Europei”) şi încer-
carea imperiilor vecine (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus) de a se extinde în detrimentul aces-
tuia în sud-estul Europei. A provocat războaiele ruso-austro-turce.
82
Exerciţiul 8
Care sunt legăturile şi care sunt diferenţele dintre „problema orientală” şi „criza orientală”? Dar
dintre „concertul european” şi „echilibrul european”?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În cadrul Tratatului de pace de la Paris din 1856, care a încheiat Războiul Crimeei, existau o
serie de prevederi referitoare la Ţările Române:
Ţările Române rămâneau sub suzeranitatea Imperiului Otoman;
Era desfiinţat protectoratul rusesc, iar Ţările Române intrau sub garanţia colectivă a celor
şapte Mari Puteri europene (Marea Britanie, Franţa, Prusia, Regatul Piemontului şi Sardiniei,
Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus, Imperiul Otoman);
Moldovei îi erau retrocedate trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail), pen-
tru a împiedica accesul Rusiei la gurile Dunării;
S-a decis înfiinţarea unor adunări ad-hoc (din latină, pentru acest scop) în Moldova şi Ţara
Românească, prin care locuitorii din cele două ţări să-şi exprime dorinţele.
În 1857, cele două adunări ad-hoc şi-au formulat revendicările:
RESURSE
„I. Chezăşuirea autonomiei şi a drepturilor noastre internaţionale, după cum sunt hotărâte
amândouă prin capitalurile (capitulaţiile) din anii 1359-1460 şi 1513, încheiate între
ţările române şi Înalta Poartă, precum şi neutralitatea teritoriului moldo-român. (...)
II. Unirea ţărilor române şi moldave într-un singur stat şi sub un singur guvern. (...)
III. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare d-ale Europei, ai
cărei moştenitori născuţi în ţară am dori să fie crescuţi în religiunea ţărei. (...)
IV. Guvern constituţional reprezentativ şi, după datinile cele vechi ale ţărei, o singură
Adunare Obştească, care va fi întocmită pe o bază electorală largă, încât să reprezinte
interesele generale ale populaţiunei române. (...)” (Proiectul Comitetului Central al
Unirii din Bucureşti, 30 martie 1857)
„1. Respectarea drepturilor principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea

vechilor lor capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634.
2. Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.
3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei şi ai
cărui moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.
4. Neutralitatea pământului principatelor.
5. Puterea legiuitoare încredinţată unei Adunări, în care să fie reprezentate toate puterile
naţiei.” (Proiectul de rezoluţie al Adunării ad-hoc a Moldovei, 7/19 octombrie 1857)
83
Exerciţiul 9
Pot fi considerate aceste rezoluţii proiecte politice româneşti? Care sunt asemănările şi diferenţele
dintre cele două documente?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Unele dintre revendicările adunărilor ad-hoc din 1857 au fost puse în aplicare în cadrul
E statului român modern, în 1859 (Unirea), 1862 (Adunare comună), 1866 (aducerea unui
M prinţ străin). Altele (neutralitatea) nu au putut fi puse în aplicare.
O
În 1858, Marile Puteri au redactat Convenţia de la Paris, act cu valoare constituţională pentru Ţările
Române. Conform acesteia, Ţările Române urmau să formeze un singur stat, numit „Principatele Unite
ale Moldovei şi Valahiei”, însă aveau să păstreze doi domnitori, două guverne şi două adunări legis-
lative. Singurele instituţii comune urmau să fie Comisia Centrală de la Focşani (instanţă legislativă
având ca rol armonizarea legislaţiei din cele două Principate) şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie
(instanţa judecătorească supremă).
Exerciţiul 10
Este starea de fapt instituită prin Convenţia de la Paris o unire reală?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Convenţia de la Paris reprezenta o soluţie de compromis între Marile Puteri care doreau
E unirea Ţărilor Române (Franţa, Prusia, Sardinia) şi puterile care erau împotrivă (cele trei
M
O imperii vecine). În această problemă, Marea Britanie a păstrat o poziţie neutră.
Realizarea Unirii dintre cele două ţări a fost favorizată de faptul că în Convenţie nu era menţio-
nată interdicţia de a fi ales acelaşi domnitor pe tronul ambelor ţări. Prin urmare, votanţii din Moldova
l-au ales ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859, iar cei din Ţara Românească au făcut
acelaşi gest pe 24 ianuarie. Astfel, românii au iniţiat politica „faptului împlinit”, prin care puterile
europene s-au văzut confruntate cu un eveniment deja realizat.
84
II. Statul român modern în timpul domniilor lui Cuza şi Carol

Domnia şi reformele lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)
Prima parte a domniei lui Cuza a fost dedicată recunoaşterii dublei alegeri de către Marile Puteri
europene (pe plan extern) şi unificării administrative şi instituţionale (pe plan intern):
La sfârşitul anului 1861, în cadrul Conferinţei de la Constantinopol, ultima dintre Marile

Puteri, Imperiul Otoman (puterea suzerană), recunoştea unirea celor două ţări, însă doar pe
timpul domniei lui Cuza. În acest moment, Cuza a folosit, pentru prima oară în declaraţiile
sale, numele de România pentru noul stat.
RESURSE
„Români!
Unirea este îndeplinită.
Naţionalitatea Română este întemeiată.
Acest fapt măreţ, dorit de generaţiile trecute, aclamat de Cor-
purile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut
de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile
Naţiunilor.
Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a
întărit silinţele noastre, prin înţelepciunea poporului şi a con-
dus Naţiunea către un falnic viitor.
În zilele de 5 şi 24 ianuarie aţi depus toată a voastră încredere
în Alesul naţiunii, aţi întrunit speranţele voastre într-un sin-
gur om.
Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.
Vă iubiţi Patria, veţi şti, dară, a o întări!
Să trăiască România!
Dat în Iaşi la 11 decembrie 1861. Alexandru Ioan Cuza”
(Mesagii şi proclamaţiuni ale lui Cuza-vodă)
Exerciţiul 11
În care dintre proiectele politice româneşti de până în 1859 este prezentă ca revendicare Unirea
celor două ţări române?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Unificarea administrativă (ţinuturile din Moldova au devenit judeţe ale României) şi insti-
tuţională (un singur set de instituţii pentru întregul teritoriu) a fost definitivată atunci când,
85
în ianuarie 1862, la Bucureşti s-au deschis lucrările Adunării comune, care a proclamat noua
denumire a statului, România.
Până în 1864, Cuza a domnit în mod constituţional (conform Convenţiei de la Paris), încercând
să determine Adunarea Deputaţilor să adopte reformele dorite de el, printre care şi reforma agrară
(împroprietărirea ţăranilor). Acest lucru nu i-a reuşit însă, deoarece Adunarea era dominată de
reprezentanţi ai marilor proprietari de pământ. Singura reformă izbutită în această perioadă a fost
secularizarea averilor mănăstireşti (1863), prin care pământurile mănăstirilor (cea mai mare parte
a lor închinate, al căror profit mergea la Muntele Athos) au fost trecute în proprietatea statului.
În mai 1864, printr-o lovitură de stat (dizolvarea Adunării), Cuza a instituit regimul monarhiei
autoritare, bazat pe un nou act cu valoare constituţională, Statutul dezvoltător al Convenţiei de la
Paris. Conform acestuia, domnitorul deţinea cea mai mare parte a puterii în stat, iar Parlamentul
(format din Senat – numit iniţial Corp Ponderator – şi Adunarea Deputaţilor) îi era subordonat. În
acest fel, în 1864-1865, Cuza a reuşit să adopte marile reforme pe care le viza:
Reforma agrară – împroprietărirea ţăranilor prin despăgubire;
Reforma educaţiei – învăţământul primar devenea obligatoriu şi gratuit;
Reforma electorală – sporirea numărului de alegători prin diminuarea censului (impozit plătit
de proprietari), pentru a-i include şi pe ţăranii proaspăt împroprietăriţi;
Codul Civil, dublat de un Cod Penal şi un Cod Comercial.
Exerciţiul 12
Care dintre aceste reforme au fost solicitate de proiectele politice româneşti de până în 1859?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Reformele lui Cuza şi modul în care le-a impus acesta i-au nemulţumit atât pe conservatori (care
le considerau prea radicale), cât şi pe liberalii radicali (care nu le considerau suficient de radicale).
Cele două tabere s-au unit în „Monstruoasa Coaliţie”, care l-a forţat pe Cuza să abdice în februarie 1866.
Modernizarea statului român în timpul domniei lui Carol

(1866-1914)
Pentru a nu pune în pericol unirea, reprezentanţii clasei politice din Româ-
nia au avut ca prioritate aducerea cât mai rapidă pe tron a unui prinţ, mem-
bru al caselor conducătoare ale Europei. După ce Filip de Flandra (fratele
regelui Belgiei) a refuzat oferta, opţiunile s-au îndreptat către principele Carol
de Hohenzollern-Sigmaringen, înrudit cu Casa Regală din Prusia. Acesta a
venit în România şi a fost aşezat pe tron la 10 mai 1866. Prin această acţiune,
românii au pus din nou statele europene în faţa faptului împlinit, acestea fiind
nevoite să-l accepte pe noul conducător al statului român.
86
Primul act al domniei lui Carol a fost adoptarea Constituţiei din 1866, prima constituţie pro-
priu-zisă din istoria României. Tot la începutul domniei lui Carol, a fost obţinută independenţa
României, în urma Războiului ruso-(româno)-turc din 1877-1878, încheiat prin Tratatul de pace de
la Berlin. Ca o recunoaştere a noului statut internaţional al României, aceasta a devenit regat în
1881, principele Carol fiind încoronat rege sub numele de Carol I.
În timpul domniei lui Carol, România a trecut printr-un intens proces de modernizare, în toate
domeniile:
În domeniul instituţional-legislativ, au fost adoptate noi instituţii şi noi legi inspirate din
modelul occidental (cea mai importantă fiind chiar Constituţia din 1866, inspirată din mode-
lul oferit de constituţia belgiană din 1831);
În domeniul economic, au fost create noi instituţii (cum ar fi Banca Naţională a României),
prin care era promovat capitalul autohton şi erau încurajate investiţiile străine;
În domeniul infrastructurii, a fost realizată reţeaua de căi ferate, inclusiv prin construirea Po-
dului de la Cernavodă, o realizare inginerească de excepţie pentru vremea ei;
În domeniul urbanistic, au fost modernizate centrele oraşelor Bucureşti, Iaşi, Craiova, Con-
stanţa etc.
În domeniul cultural, au fost create instituţii noi (Academia Română), săli de spectacol (Ateneul
Român) şi a fost încurajată preluarea curentelor culturale occidentale.
Exerciţiul 13
Recunoaşteţi edificiile de mai jos?
1 2
3 4
87
5 6
1) ............................................................., Bucureşti, 1885, arh. Cassien Bernard, Albert Galleron

2) Podul de la ........................................................................................, 1895, ing. Anghel Saligny
3) .........................................................................................., Bucureşti, 1898, arh. Albert Galleron
4) ..........................................................................................., Craiova, 1913, arh. Petre Antonescu
5) ..........................................................................................., Constanţa, 1910, arh. Daniel Renard
6) ....................................................................................................., Iaşi, 1882, arh. Gustave Eiffel
III. România în concertul european în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

şi începutul secolului al XX-lea
Războiul de Independenţă (1877-1878)

După realizarea unirii celor două ţări române, recunoaşterea ei de către Marile Puteri în
cadrul Conferinţei de la Constantinopol (decembrie 1861) şi aducerea unui prinţ străin pe tronul
României (principele Carol, în mai 1866), următorul obiectiv naţional urmărit de români a fost
obţinerea independenţei.
Aceasta s-a realizat în contextul internaţional favorabil pe care l-a generat criza orientală de-
clanşată în 1875. În urma revoltelor popoarelor slave din Peninsula Balcanică (Bosnia, Bulgaria),
Imperiul Rus şi-a exprimat intenţia de a veni în ajutorul lor. Astfel, în aprilie 1877, a fost semnată
o convenţie militară româno-rusă prin care România permitea trupelor ruseşti să traverseze teri-
toriul ei în schimbul garantării de către Rusia a integrităţii teritoriale.
Intratrea trupelor ruseşti pe teritoriul României a fost urmată de bombardarea de către Im-
periul Otoman a oraşelor româneşti de la Dunăre. În aceste condiţii, în ziua de 9 mai 1877, ministrul
de externe Mihail Kogălniceanu pronunţa în Parlament ceea ce avea să devină Declaraţia de inde-
pendenţă a României:
RESURSE
„În starea de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune
de sine stătătoare. (...) Mai întâiu de toate, d-lor, să ne facem întrebare: ce am fost înainte de
declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către Turcia? Fost-am noi provincie turcească?
88
Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Străinii au zis aceasta;
noi nu am zis-o nici o dată. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. Însă,
era ceva: erau nişte legături sui generis; nişte legături cari erau slabe când românii erau
tari; nişte legături cari erau tari când românii erau slabi. (...)” (Discursul lui Mihail Kogălni-
ceanu în şedinţa Adunării Deputaţilor, 9 mai 1877)
Exerciţiul 14
De ce a fost pronunţată această declaraţie la data de 9 mai? De ce nu a putut România să îşi de-
clare independenţa mai devreme?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
O zi mai târziu, pe 10 mai 1877, principele Carol a proclamat independenţa României. Iniţial, Rusia
nu i-a permis acesteia să se implice în război, însă, în condiţiile înfrângerilor suferite în vara lui
1877 în Balcani, marele duce Nicolae, comandantul trupelor ruseşti, i-a trimis principelui Carol o
telegramă prin care îi solicita intervenţia armată. Trupele româneşti au trecut Dunărea şi au par-
ticipat la luptele de la Plevna, Griviţa, Smârdan, Rahova. În faţa ofensivei comune ruso-române, la
începutul lui 1878 Imperiul Otoman a cerut armistiţiul.
Un prim tratat de pace s-a semnat la San Stefano, în februarie 1878. Nemulţumite însă de condiţi-
ile păcii, Marile Puteri occidentale au cerut convocarea unui nou congres de pace, la Berlin, în
iunie-iulie 1878. Conform Tratatului de pace de la Berlin, independenţa României era recunoscută,
cu condiţia revocării articolului 7 din Constituţie (care condiţiona cetăţenia română de apartenenţa
la religia creştină) şi acceptării schimbului teritorial cu Rusia (România ceda sudul Basarabiei în
schimbul Dobrogei).
Exerciţiul 15
Priviţi harta de pe pagina următoare. Notaţi pe ea, cu cifre corespunzătoare:
1) teritoriul cedat de România în 1878;
2) teritoriul primit de România în 1878.
Ce alte schimbări de statut internaţional au survenit în Peninsula Balcanică în 1878?

Răspuns
-....................................... devine independentă;
-....................................... devine independent;
-....................................... devine autonomă;
-....................................... este ocupată de Imperiul Austro-Ungar.
89
România în concertul european (1878-1918)

Din momentul obţinerii independenţei, România (regat din 1881) a devenit subiect de drept
internaţional, fiindu-i astfel permisă participarea la relaţiile internaţionale de la sfârşitul secolului
al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
Deoarece se simţea ameninţată de Rusia (care nu-i respectase integritatea teritorială, în ciuda
angajamentului luat prin convenţia militară din aprilie 1877), România a decis să se alieze cu
cealaltă tabără europeană. Astfel, în 1883, România a aderat printr-un tratat secret la Tripla Alianţă
(numită şi Puterile Centrale), din care făceau parte Germania, Austro-Ungaria şi Italia.
O primă acţiune militară a României de la începutul secolului al XX-lea a reprezentat-o partici-

parea la Al Doilea Război Balcanic, din 1913, de partea Serbiei, Greciei şi Turciei, împotriva Bulgariei,
90
care ameninţa să dobândească o putere prea mare în Peninsula Balcanică după Primul Război
Balcanic, din 1912. Contribuţia României la război a fost decisivă, motiv pentru care tratatul de
pace a fost semnat la Bucureşti, iar România a primit Cadrilaterul (cele două judeţe din sudul
Dobrogei – Durostor şi Caliacra).
La începutul Primului Război Mondial (1914), România avea trei opţiuni:

- intrarea în război de partea Puterilor Centrale;
- intrarea în război de partea Antantei;
- neutralitatea.
Exerciţiul 16
Ce avantaje teritoriale ar fi avut România în cazul fiecăreia din primele două opţiuni?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Deşi regele Carol a susţinut prima variantă (folosind ca argument tratatul secret din 1883), în
cadrul Consiliului de Coroană de la Sinaia (august 1914) s-a decis neutralitatea armată (propusă
de primul-ministru Ion I.C. Brătianu). La scurt timp după aceea, în octombrie, Carol a murit, pe
tron ajungând nepotul său, Ferdinand. În perioada neutralităţii, între 1914 şi 1916, România a pur-
tat tratative cu ambele alianţe implicate în război. În cele din urmă, în august 1916, au fost semnate
un tratat politic şi o convenţie militară cu Antanta.
România a declarat război Austro-Ungariei, iar trupele româneşti au trecut Carpaţii în Transil-
vania. România a rămas însă descoperită pe frontul de sud, acolo unde românii au suferit o înfrân-
gere dezastruoasă la Turtucaia. Până la sfârşitul anului 1916, două treimi din teritoriul României
(inclusiv capitala Bucureşti) erau ocupate de trupele Puterilor Centrale. Regele şi guvernul s-au re-
tras la Iaşi, iar frontul s-a stabilizat pe linia Carpaţilor Orientali şi pe Siretul inferior.
Refacerea moralului armatei române s-a datorat misiunii militare franceze conduse de genera-
lul Berthelot şi proclamaţiei regelui Ferdinand către soldaţi, prin care acesta le promitea două re-
forme, votul universal şi reforma agrară. Cu moralul refăcut, trupele române au rezistat cu succes
ofensivei germane din vara anului 1917 în luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
În toamna lui 1917, a izbucnit revoluţia bolşevică din Rusia, în urma căreia această ţară a ieşit
din război. Rămasă singură pe frontul de est, România a fost obligată să încheie pace separată cu
Puterile Centrale la Buftea-Bucureşti, în martie-mai 1918. Această pace era dezavantajoasă pentru
România, care a fost obligată să cedeze Bulgariei Dobrogea, Austro-Ungariei vârfurile muntoase
din Carpaţi şi să încheie un tratat economic defavorabil cu Germania. Pacea nu a apucat să fie pusă
în aplicare, deoarece, în condiţiile victoriilor Antantei din vara lui 1918, România a reintrat în război
pe 10 noiembrie, cu o zi înainte de capitularea Germaniei.
91
Exerciţiul 17
Priviţi harta de mai sus. Notaţi pe ea, cu cifrele corespunzătoare:
1) linia înaintării trupelor române în Transilvania în august-septembrie 1916;
2) linia frontului în ianuarie 1917;
3) teritoriul cedat de România Bulgariei prin Pacea de la Bucureşti (mai 1918);
4) teritoriul cedat de România Austro-Ungariei prin Pacea de la Bucureşti (mai 1918).
IV. Realizarea României Mari (1918)
Înfăptuirea ultimului mare obiectiv naţional al românilor (reunirea tuturor teritoriilor locuite
de români în acelaşi stat) a fost posibilă în contextul internaţional favorabil dat de Primul Război
Mondial. Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Regatul României s-a datorat mai mul-
tor factori:
- faptului că România era ţară învingătoare în Primul Război Mondial;
- disoluţiei imperiilor multinaţionale din estul Europei (Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Rus);
- dorinţei românilor din provinciile respective de a se uni cu statul naţional român.
În fiecare din cele trei provincii, procesul de unire a cunoscut aceleaşi trei etape:
1) constituirea unui organism de conducere propriu al românilor;
92
2) proclamarea separării de imperiul multinaţional din care făceau parte;

3) proclamarea Unirii cu România.
Basarabia
În toamna anului 1917, în Rusia a izbucnit revoluţia bolşevică, în urma căreia popoarele de pe
teritoriul imperiului au primit dreptul la autodeterminare (Decretul asupra naţionalităţilor al lui
Lenin). În aceste condiţii, românii din Basarabia şi-au constituit un organism de conducere pro-
priu, Sfatul Ţării. Acesta a proclamat autonomia Basarabiei şi apoi (în ianuarie 1918) independenţa
ei, sub numele de Republica Democratică Moldovenească. Pe 27 martie/ 9 aprilie 1918, Sfatul Ţării
a adoptat Actul Unirii Basarabiei cu Regatul României.
RESURSE
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldove-
nească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe
cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove. În
puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi
hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Această unire se face pe următoarele baze:
1. Sfatul Ţării actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare,
după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.
2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor
prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
3. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi
schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezen-
tanţii Basarabiei.
4. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
5. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desem-
naţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în
Parlamentul român.
6. Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu
populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.”
(Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu Mama Sa România)
Exerciţiul 18
Ce condiţii au fost formulate de românii din Basarabia în Actul Unirii? Au fost ele respectate?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
93
Bucovina
În condiţiile înfrângerilor suferite de Austro-Ungaria în vara anului 1918, românii din provin-
cie şi-au format un organism de conducere propriu, numit Consiliul Naţional al Românilor din Bu-
covina. Acesta s-a proclamat Adunare Constituantă şi a decis convocarea unui Congres General al
Bucovinei, din care să facă parte reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor din provincie. Pe 15/28
noiembrie 1918, Congresul General a votat unirea Bucovinei cu România.
RESURSE
„(...) de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale
Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în
cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele
domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din
trecutul Moldovei; că fiii acestei ţări (…) au apărat de-a lungul secolelor fiinţa neamului lor
împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne; că 144 de ani poporul bucovinean
a îndurat opresiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea drepturile naţionale; că în
1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei
habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici, pe toate câmpurile de
bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Ţările Române
dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiţionată şi
pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul
României.” (Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, 15/28 noiembrie 1918)
Exerciţiul 19
A fost această unire condiţionată? Care erau motivele hotărârii locuitorilor din Bucovina de a se
uni cu România?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Transilvania
În această provincie exista deja o tradiţie a luptei românilor pentru drepturi politice, prin in-
termediul Partidului Naţional Român. Pe fondul înfrângerilor suferite de Austro-Ungaria în vara
anului 1917, românii din Transilvania şi Banat şi-au constituit un organism de conducere propriu,
numit Consiliul Naţional Român Central. Acesta a elaborat mai multe declaraţii, precum cea de la
Oradea sau cea din Parlamentul de la Budapesta (octombrie 1918), ca şi manifestul Către popoarele
lumii (noiembrie 1918), prin care afirma dreptul românilor la autodeterminare. Pe data de 18
noiembrie/ 1 decembrie 1918, în cadrul Adunării Naţionale de la Alba Iulia, ce reunea reprezen-
tanţi ai românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, a fost adoptată Rezoluţia de Unire
a acestor provincii cu România.
94
RESURSE
„I. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească,
adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie
(1 decembrie) 1918 decretează unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de
dânşii cu România.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la în-
trunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale în alcătuirea noului stat român,
Adunarea Naţională proclamă următoarele:
1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se
va instrui, administra şi judeca in limba proprie prin indivizii din sânul său şi fiecare
popor va primi drept de reprezentare în Corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării
în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egala îndreptăţire şi libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile
din stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieţii publice.
Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele
sexe, in vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţ ori Parlament.
4. Desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire; libera propagandă a tuturor
gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a
proprietăţilor mari.
6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legife-
rate în cele mai avansate state industriale din apus.” (Rezoluţia Marii Adunări
Naţionale de la Alba Iulia)
Exerciţiul 18
Ce condiţii au fost formulate în rezoluţie de românii din Transilvania? Au fost ele respectate
în totalitate?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Cele trei acte de unire au fost ratificate de regele Ferdinand (care a fost încoronat rege al României
Mari la Alba Iulia, în 1922) şi recunoscute prin sistemul de tratate de pace de la Paris-Versailles. Unifi-
carea politică şi administrativă a noilor teritorii s-a realizat în domeniul economic (unificarea mo-
netară din toamna lui 1920), administrativ şi judecătoresc (legile din 1925). În plus, au fost adoptate
reforma agrară (decembrie 1918 pentru România, ianuarie-septembrie 1919 pentru celelalte provincii)
şi reforma electorală (Decretul-lege din noiembrie 1918, transformat în Legea electorală din martie
1926). În 1923, a fost adoptată Constituţia României mari, supranumită Constituţia Unificării.
95
Exerciţiul 19
Priviţi harta alăturată.
Notaţi pe ea, cu cifrele co-
respunzătoare, provinciile
unite în 1918 cu România:
1) Basarabia
2) Bucovina
3a) Transilvania
3b) Banat
3c) Crişana
3d) Maramureş
V. România în relaţiile internaţionale europene de la Primul la Al Doilea

Război Mondial (1919-1947)
În 1919-1920, România a participat, în calitate de ţară învingătoare, la Congresul de Pace de la

Paris, care a încheiat Primul Război Mondial. În cadrul acestui sistem de pace, toate statele învingă-
toare au semnat tratate cu fiecare dintre statele învinse.
Prin Tratatul de la Versailles (iunie 1919), România a primit dreptul la 1% din despăgubirile
de război datorate de Germania.
Prin Tratatul de la Saint-Germain (septembrie 1919) cu Austria, României i se recunoştea
stăpânirea asupra Bucovinei.
Prin Tratatul de la Trianon (iunie 1920) cu Ungaria, României i se recunoştea stăpânirea asu-
pra Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului.
Tot în 1920, în octombrie, a fost semnat la Paris un tratat separat prin care Marea Britanie,
Franţa, Italia şi Japonia recunoşteau apartenenţa Basarabiei la România.
Principala prioritate a României pe plan internaţional în perioada interbelică a fost garantarea

noilor graniţe rezultate prin Unirea din 1918. Astfel, România a fost unul dintre statele fondatoare
ale Societăţii/Ligii Naţiunilor, organizaţie internaţională având drept scop menţinerea păcii. Liga
a fost instituită prin Tratatul de la Versailles în iunie 1919. Ea a implementat politica de securitate
colectivă, prin care statele-membre urmau să se coalizeze împotriva oricărui agresor care intenţiona
să modifice sistemul de la Versailles (statele revizioniste, nemulţumite de condiţiile păcii).
96
În cadrul acestei politici, România a semnat mai multe tratate de alianţă: tratate bilaterale (cu
Polonia în 1921, cu Franţa în 1926) sau alianţe regionale (Mica Înţelegere, cu Cehoslovacia şi Iugos-
lavia în 1921; Înţelegerea Balcanică, cu Iugoslavia, Grecia şi Turcia în 1934).
Exerciţiul 20
Împotriva intenţiilor revizioniste ale cărui stat era îndreptat tratatul cu Polonia? Dar Mica
Înţelegere? Dar Înţelegerea Balcanică?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În 1928, România a semnat Pactul Briand-Kellogg (numit astfel după iniţiatorii săi, miniştrii de
externe ai Franţei şi Statelor Unite), prin care statelor semnatare (inclusiv Germania şi URSS) li se
interzicea folosirea războiului ca metodă de reglementare a conflictelor. Totodată, România a par-
ticipat la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva (1932-1933).
La mijlocul anilor 1930, ministrul român de externe Nicolae Titulescu a depus eforturi pentru
semnarea unui tratat cu URSS (prin care Uniunea Sovietică să recunoască apartenenţa Basarabiei
la România); negocierile au fost însă întrerupte atunci când Titulescu a fost îndepărtat din funcţie.
Politica de garantare a graniţelor dusă de România în perioada interbelică a eşuat la sfârşitul anilor
1930, atunci când, rând pe rând, aliaţii României au dispărut de pe hartă:
- Cehoslovacia a fost dezmembrată de Germania în martie 1939;
- Polonia a fost împărţită între Germania şi URSS în septembrie 1939 (cele două puteri sem-
naseră în august Pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, în cadrul căruia, printr-un protocol
adiţional secret, îşi împărţeau zonele de influenţă în estul Europei);
- Franţa a capitulat în faţa Germaniei pe 22 iunie 1940.
La câteva zile după capitularea Franţei, pe 26 iunie 1940, URSS a adresat României un ultima-
tum prin care solicita cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Regele Carol al II-lea a fost nevoit
să accepte. Rămasă izolată pe plan internaţional, România a încercat să se reorienteze spre o alianţă
cu Germania nazistă. Aceasta a acceptat doar cu condiţia ca România să îşi rezolve problemele teri-
toriale cu vecinii. Prin urmare, pe 30 august 1940, prin arbitrajul (Dictatul) de la Viena, România
a cedat nordul Transilvaniei către Ungaria. În septembrie 1940, în urma Tratatului de la Craiova,
România a cedat Cadrilaterul (sudul Dobrogei) către Bulgaria.
Exerciţiul 21
Priviţi harta de pe pagina următoare. Notaţi pe ea, cu cifrele corespunzătoare, teritoriile pierdute
de România în 1940:
97
1a) Basarabia
1b) Bucovina de Nord
2) Transilvania de Nord
3) Cadrilaterul
În urma acestor pierderi te-

ritoriale, regele Carol al II-lea a
abdicat, în septembrie 1940, în
favoarea fiului său Mihai, iar
puterea a fost preluată de pri-
mul-ministru Ion Antonescu. Până
în ianuarie 1941, acesta a guver-
nat împreună cu Mişcarea Legionară, iar apoi singur, într-un regim autoritar de dictatură militară.
În iunie 1941, România a intrat în Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei, participând la
invadarea URSS. Trupele româneşti au recucerit Basarabia şi apoi au ocupat Transnistria (terito-
riul dintre Nistru şi Bug), care s-a aflat sub administraţie românească până în 1944 (aici au fost
deportaţi evreii şi romii din România în timpul Holocaustului). Românii au participat alături de
germani la luptele din Munţii Caucaz, de la Cotul Donului şi de la Stalingrad.
La începutul anului 1943, a început contraofensiva sovietică, în urma căreia, în 1944, trupele
sovietice au pătruns pe teritoriul României. În aceste condiţii, la 23 august 1944, regele Mihai l-a
înlăturat pe Ion Antonescu şi a decis trecerea de partea Aliaţilor (Statele Unite ale Americii, Marea
Britanie, Uniunea Sovietică). Trupele române au participat şi la războiul împotriva Germaniei, în spe-
cial în luptele din Munţii Tatra.
După capitularea Germaniei (9 mai 1945) şi sfârşitul războiului, a avut loc Conferinţa de Pace
de la Paris (1946-1947), în cadrul căreia s-au semnat tratate cu foştii aliaţi. Prin tratatul semnat în
1947, României nu i s-a recunoscut statutul de cobeligerant împotriva Germaniei, însă i s-a retro-
cedat nordul Transilvaniei.
EXCELENŢĂ
I. Modernizarea României: de la „forme fără fond” la „forma creează fondul”
Toţi istoricii care au analizat perioada modernă din istoria României sunt de acord că moder-
nizarea s-a produs prin preluarea modelelor occidentale. Era normal să fie aşa, deoarece însuşi
conceptul de „modern” a fost impus din Occident. Un exemplu de discurs de acest fel poate fi întâlnit
98
în lucrarea lui Bogdan Murgescu România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)
(Editura Polirom, 2012):
RESURSE
„Adoptarea modelului occidental nu s-a limitat la schimbarea
vestimentaţiei şi însuşirea unor practici de divertisment şi consum
originare din Occident. Concepţiile despre lume şi ideile politice au
suferit şi ele influenţa occidentală. Chiar naţionalismul şi preocu-
parea romantică pentru trecut şi folclor erau tot imitaţii ale unui
model practicat deja în Europa Apuseană. Într-un fel, s-ar putea
spune că statul modern a fost aplicaţia cea mai importantă a mode-
lului occidental pe plaiurile româneşti. Constituţia din 1866 a fost
după model belgian, iar codurile de legi – după model francez. Ma-
joritatea instituţiilor, de la cele economice până la cele culturale,
au preluat modele occidentale. Multe dintre aceste instituţii, ca şi ra-
muri economice întregi, au început să funcţioneze nu numai prin
copierea lor după modele deja existente, ci şi printr-un aport direct
al unor oameni şi capitaluri provenite din Occident. Este bine cunoscut rolul primordial al
capitalului străin în construirea căilor ferate şi în dezvoltarea industriei petroliere. Mai rar este
invocat rolul său în funcţionarea pur şi simplu a statului român.” (Bogdan Murgescu, Româ-
nia şi Europa. Acumularea decalajelor economice)
Exerciţiul 22
Care sunt, conform autorului, domeniile în care România a preluat modelul occidental?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Această preluare fără discernământ a instituţiilor şi modelelor economice, politice şi culturale

din Occident a primit critici din partea intelectualilor acelei vremi. Poate cea mai cunoscută critică
a fost teoria „formelor fără fond” a lui Titu Maiorescu.
RESURSE
,,Al doilea adevăr, şi cel mai însemnat, de care trebuie să ne pătrundem este acesta: forma
fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimi-
ceşte un mijloc puternic de cultură. Şi, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală
deloc decât să facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem
lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onoraţi
99
şi neonoraţi ai unei asociaţiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi

manifestat cu siguranţă în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu
secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţiune, cu analele pentru elaborate
decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi.“
(Titu Maiorescu, În contra direcţiei de azi în cultura română, 1868)
Exerciţiul 23
În articolul său, autorul vorbeşte despre cultură. Poate fi această argumentaţie aplicată şi în alte
domenii? Prin ce exemple?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Răspunsul la teoria lui Maiorescu a venit în perioada interbelică, atunci când Eugen Lovinescu
a formulat „teoria sincronismului” sau „a imitaţiei”, prin care explica faptul că, preluând modelul oc-
cidental, formele pot să creeze fondul.
RESURSE
„Ajuns în pragul veacului XIX, întârziat şi abătut din creşterea lui firească, demoralizat în
clasele conducătoare, el [poporul român] a intrat brusc într-un contact integral, ideologic şi eco-
nomic, cu civilizaţia apuseană. Mişcarea paşoptistă reprezintă, tocmai, gestul istoric prin care
s-a imprimat procesului nostru de formaţie o direcţie revoluţionară, singura, sociologic, cu
putinţă popoarelor împiedicate de la mersul lor evolutiv. (...) Civilizaţia română având, aşadar,
o structură cu necesitate revoluţionară, aplicaţiile tradiţionalismului se limitează numai la
datele generale ale sufletului românesc şi nu la instituţiile trecutului; sincronismul vieţii con-
temporane ne-a impus formele vieţii sociale şi culturale cu o identitate nivelatoare. Procesul de
formare a civilizaţiei noastre, după cum am dovedit-o, a avut în epoca eroică de renaştere un
caracter pur ideologic; abia mai târziu, prin interdependenţa capitalismului modern, unei struc-
turi juridico-politice burgheze i s-a dat şi o bază economică burgheză: creştere de la formă la
fond, pe care cercetătorii o consideră, de obicei, ca anormală, dar pe care noi o vom dovedi ca
normală, intrucât prezintă un caracter de generalitate la toate popoarele supuse aceloraşi
condiţii istorice.” (Eugen Lovinescu, Istoria civilizaţiei române moderne, 1924-1925).
Exerciţiul 23
Care sunt, în opinia autorului, motivele care duc la necesitatea preluării formelor occidentale?
Sunteţi de acord cu argumentaţia autorului?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
100
După ce aţi parcurs cu atenţie secvenţele anterioare, puteţi să completaţi tabelul următor:
Eveniment Context intern/ Răspunde idealului Cerut prin documentul/

internaţional naţional/ revendicării documentele
Dubla alegere a lui
Unirea Ţării Româneşti
Alexandru Ioan Cuza
şi a Moldovei
(ianuarie 1859)
Statutul Dezvoltător
Reforma agrară
al Convenţiei de la
(1864)
Paris (1864)
Aducerea pe tron Rezoluţiile adunărilor ad-hoc
a principelui Carol din Moldova şi Ţara Româ-
(mai 1866) nească (1857)
Modernizarea sistemului
politic
Constituţia din 1866
Drepturi şi libertăţi
pentru cetăţeni
- Proclamaţia de la Islaz (1848)
- Prinţipiile noastre pentru re-
Independenţa
formarea patriei (1848)
României
- Rezoluţiile adunărilor ad-hoc
(1877-1878)
din Moldova şi Ţara Româ-
nească (1857)
Unirea Transilvaniei
Drepturi pentru naţiunea
cu România
română din Transilvania
(1 decembrie 1918)
- Actul Unirii Basarabiei cu
România (1918)
Constituţia din 1923
- Rezoluţia Marii Adunări Na-
ţionale de la Alba Iulia (1918)
tru olimpiadă.

A. „Pus în faţa atâtor fapte grave, guvernul princiar s-a văzut silit (...) să facă şi el pregătiri mili-
tare, căci dacă neutralitatea pe care a păstrat-o până acum ar fi ameninţată, fie prin acte de agresiune
101
din partea Turciei, fie prin intervenţia vreunei alte puteri care ar dori, indiferent de scop, să ocupe Româ-
nia, datoria sa faţă de ţară nu i-ar îngădui să rămână un spectator nepăsător. A fost un timp când ţara
noastră era un câmp deschis pentru lupte şi bătălii, dar acum acest câmp a fost îngrădit pentru tot-
deauna de către garanţia colectivă a Marilor Puteri. Într-adevăr, Tratatul de pace de la Paris, din 1856,
a făcut din România o ţară de netrecut pentru acţiunea diferitelor puteri străine. Separată de Turcia
şi nefăcând parte integrantă din Imperiul Otoman, aşa cum îi place Sublimei Porţi să pretindă, ţara noas-
tră a rămas neutră şi, în toate împrejurările, guvernul princiar a avut drept deviză a atitudinii sale
neutralitatea.” (Nota diplomatică a Ministerului Afacerilor Străine al României, ianuarie 1876)
B. „Art. I. Guvernul Alteţei Sale Domnului României Carol I asigură armatei ruse care va fi chemată
a merge în Turcia libera trecere prin teritoriul României şi tratamentul rezervat armatelor amice.
Toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuinţele armatei ruse, de transportul său (...)
cad naturalmente în sarcina Guvernului imperial.
Art. II. Pentru ca nici un inconvenient sau pericol să nu rezulte pentru România din faptul tre-
cerii trupelor ruse pe teritoriul său, Guvernul Majestăţii sale Împăratul tuturor Rusiilor se obligă a
menţine şi a face a se respecta drepturile politice ale statului român, astfel cum rezultă din legile
interioare şi tratatele existente, precum şi a menţine şi a apăra integritatea actuală a României.”
(Convenţia româno-rusă din 4 aprilie 1877)
C. „Art. I. Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului
României pe toată întinderea frontierelor sale actuale.
Art. II. România se angajează să declare război şi să atace Austro-Ungaria în condiţiile prevăzute
de Convenţia militară.
România se angajează totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relaţiile eco-
nomice şi schimburile comerciale cu toţi inamicii Aliaţilor. (...)
Art. VI. România se bucură de aceleaşi drepturi ca şi Aliaţii ei, de tot ce are legătură cu prelimi-
nariile, cu negocierile păcii precum şi cu dezbaterea problemelor ce vor fi supuse hotărârilor Con-
ferinţei de Pace.” (Convenţia politică dintre România şi Antanta din 4/17 august 1916)

1. Menţionaţi, pe baza textului A, două informaţii istorice aflate în relaţie cauză-efect referitoare
la atitudinea României faţă de evenimentele din 1876. 6 puncte
2. Menţionaţi, pe baza textelor B şi C, câte o informaţie referitoare la obligaţiile asumate de
România. 6 puncte
3. Menţionaţi, pe baza textelor B şi C, câte o informaţie referitoare la obligaţiile asumate de Rusia
şi selectaţi câte o informaţie prin care să susţineţi asemănarea menţionată. 7 puncte
4. Formulaţi un punct de vedere referitor la rolul Tratatului de pace de la Paris asupra statutu-
lui internaţional al Principatelor Române, folosind ca argument o informaţie istorică din tex-
tul A. 6 puncte
5. Prezentaţi un alt fapt istoric referitor la implicarea României în „Criza Orientală”, în afara celor
la care fac referire textele A şi B. 5 puncte
102
6. Prezentaţi o asemănare referitoare la atitudinea României faţă de două mari alianţe din prima
jumătate a secolului al XX-lea, în afara celor la care face referire textul C. 5 puncte
7. Prezentaţi o asemănare între atitudinile României faţă de o mare alianţă din prima jumătate
a secolului al XX-lea, respectiv faţă de una din a doua jumătate a secolului al XX-lea. 5 puncte

Subiectul I (40 de puncte )
• câte 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textului A, a oricăror două informaţii istorice în rela-
ţie cauză-efect referitoare la atitudinea României faţă de evenimentele din 1876; (3p x 2 = 6p)
• câte 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textelor B şi C, a câte unei informaţii referitoare
la obligaţiile asumate de România; (3p x 2 = 6p)
• 3 puncte pentru menţionarea, pe baza textelor B şi C, a unei asemănări referitoare la obligaţiile
asumate de Rusia;
câte 2 puncte pentru selectarea câte unei informaţii din textul A, respectiv din textul C,
prin care să se susţină asemănarea menţionată; (2p x 2 = 4p)
• 3 puncte pentru formularea, pe baza textului A, a oricărui punct de vedere referitor la efectele
Tratatului de pace de la Paris asupra statutului internaţional al Principatelor Române;
3 puncte pentru folosirea ca argument a oricărei informaţii din textul A;
• 2 puncte pentru menţionarea oricărui alt fapt istoric referitor la implicarea României în „Criza
Orientală”, în afara celor la care fac referire textele A şi B;
3 puncte pentru prezentarea faptului istoric menţionat;
• 2 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări referitoare la atitudinea României faţă de două
mari alianţe din prima jumătate a secolului al XX-lea, în afara celor la care face referire textul C;
3 puncte pentru prezentarea asemănării menţionate.
• 2 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări între atitudinile României faţă de o mare ali-
anţă din prima jumătate a secolului al XX-lea, respectiv faţă de una din a doua jumătate a seco-
lului al XX-lea.
3 puncte pentru prezentarea asemănării menţionate.
(Olimpiada de istorie. Etapa naţională 2011. Clasa a XII-a)
Subiectul al II-lea (50 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ patru sau cinci pagini, o sinteză despre Statul român în secolul al XIX-lea
şi începutul secolului al XX-lea, având în vedere:
- menţionarea a două caracteristici ale proiectelor politice din prima jumătate a secolului al XIX-lea;
- prezentarea unui fapt istoric referitor la constituirea României moderne;
- prezentarea unui fapt istoric referitor la consecinţele „Crizei Orientale” asupra consolidării
statului român;
- prezentarea a două fapte istorice referitoare la România şi „marile alianţe” la începutul secolului
al XX-lea şi menţionarea a două consecinţe ale acestora în constituirea României Mari;
103
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul legilor fundamentale din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea în consolidarea statului român şi susţinerea
acestui punct de vedere prin două argumente istorice.
Notă!
Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea
relaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi perti-
nenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice
şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
Timpul efectiv de lucru este de două ore.

SUBIECTUL AL II-LEA:
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două caracteristici ale proiectelor politice din
prima jumătate a secolului al XIX-lea; (3p x 2 = 6p)
• 2 puncte pentru menţionarea oricărui fapt istoric referitor la constituirea României moderne;
• 3 puncte pentru prezentarea faptului istoric menţionat prin evidenţierea relaţiei de cauzali-
tate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici;
1 punct pentru utilizarea unui singur exemplu/ a unei singure caracteristici referitoare la
faptul istoric menţionat;
• 2 puncte pentru menţionarea oricărui fapt istoric referitor la consecinţele „Crizei Orientale”
asupra consolidării statului român;
3 puncte pentru prezentarea faptului istoric menţionat prin evidenţierea relaţiei de cauza-
litate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici;
• câte 2 puncte pentru menţionarea oricăror două fapte istorice referitoare la România şi
„marile alianţe” la începutul secolului al XX-lea; (2p x 2 = 4p)
• câte 3 puncte pentru prezentarea faptelor istorice menţionate prin evidenţierea relaţiei de
cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici; (3p x 2 = 6p)
• câte 1 punct pentru utilizarea doar a unui exemplu/ a unei caracteristici referitoare la faptul
istoric menţionat;
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două consecinţe în constituirea României Mari;
(3p x 2 = 6p)
• 2 puncte pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la rolul legilor fundamentale
din a doua jumătatea a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea în consolidarea sta-
tului român;
104
• câte 3 puncte pentru formularea fiecărui argument (1 punct pentru pertinenţă, 1 punct pen-
tru selectarea oricărui fapt istoric relevant, 1 punct pentru utilizarea conectorilor). (3p x 2 = 6p)

2 puncte pentru structurarea textului (introducere – cuprins – concluzii);
1 punct pentru introducere/cuprins; cuprins/concluzii;
3 puncte pentru evidenţierea relaţiei cauză-efect, astfel încât compoziţia să probeze înţelegerea
procesului istoric;
1 punct pentru prezentarea parţială a relaţiei cauză-efect;
0 puncte pentru lipsa relaţiei cauză-efect;
2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice;
2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric;
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric;
1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu;
Total: 50 de puncte
(Olimpiada de istorie. Etapa naţională. Iaşi, 2012. Clasa a XII-a)
PREGATIREA PENTRU BAC
MODELE DE SUBIECTE PENTRU BAC
Iată trei modele de subiecte ale căror surse trimit spre tema Statul român modern (subiectul I),
spre tema România în concertul european (subiectul II) sau care se referă la ambele teme (subiec-
tul III), însoţite de baremul de evaluare şi notare:

Citiţi cu atenţie sursele istorice de mai jos:
A. „Astfel, paşoptiştii nu au exprimat nicio ostilitate faţă de sultan şi chiar şi-au declarat intenţia
de a respecta toate obligaţiile tratatelor încheiate cu acesta; nu au putut însă să-şi ascundă ostili-
tatea faţă de Rusia şi [ca urmare] au cerut să se pună capăt regimului instituit prin Regulamentele
Organice (…). Paşoptiştii enumerau apoi principiile pe baza cărora intenţionau să aşeze Principatul
[Ţara Românească] pe o cale nouă (...): egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor; (…) o largă par-
ticipare la viaţa publică prin lărgirea drepturilor electorale; libertatea presei, a cuvântului şi a în-
trunirilor (…); desfiinţarea tuturor rangurilor şi titlurilor nobiliare; alegerea domnitorului din orice
105
categorie a populaţiei pe termen de cinci ani. Proclamaţia de la Islaz a fost un program caracteris-
tic pentru intelectualii (…) de la 1848, datorită accentului pus pe libertăţile individuale, încrederii
în bunele instituţii şi prevederilor sale privind un rol sporit pentru cetăţean în treburile publice.”
(Keith Hitchins, Românii, 1774-1866)
B. „Pentru legitimarea actului de la 11 februarie [abdicarea domnitorului Al. I. Cuza] şi demon-

strarea necesităţii aducerii în ţară a unui prinţ străin, au fost trimise delegaţii în străinătate. (…) Între
timp plebiscitul (…), care a confirmat, cu majoritate covârşitoare, alegerea lui Carol (…) ca domn al
României, a pus iarăşi Europa în faţa unui fapt împlinit. Consolidarea şi recunoașterea noii situaţii erau
cu atât mai necesare cu cât (…) mişcarea separatistă, manifestată la Iaşi (…), a reliefat primejdia care
ameninţa unitatea şi integritatea statului român. (…) Constituţia din anul 1866 proclama principiul
monarhiei ereditare în favoarea principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen şi a moştenitorilor
săi. În cuprinsul său (…) proclama libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţeanului, suverani-
tatea naţională, guvernământul reprezentativ (…), responsabilitatea ministerială.”
(Gh. Platon, Istoria modernă a României)
Pornind de la aceste surse istorice, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi, din sursa A, programul din Ţara Românească prezentat în 1848. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, acţiunea prin care România a pus Europa în faţa faptului împlinit. 2 puncte
3. Menţionaţi, din sursa A, respectiv din sursa B, câte o informaţie referitoare la cetăţean. 6 puncte
4. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care susţine ideea conform căreia
domnitorul/principele provine din toate categoriile sociale, selectând, din această sursă, două
informaţii aflate în relaţie cauză-efect. 6 puncte
5. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care combate ideea conform căreia
domnitorul/principele provine din toate categoriile sociale, selectând, din această sursă, două
informaţii aflate în relaţie cauză-efect. 6 puncte
6. Menţionaţi două acţiuni la care participă românii în relaţiile internaţionale ale secolului al XX-lea
pentru realizarea României Mari. 4 puncte
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statul român modern
s-a implicat în relaţiile internaţionale din secolul al XIX-lea. (Se punctează pertinenţa argu-
mentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care ex-
primă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte

1. 2 puncte pentru numirea, din sursa A, a programului din Ţara Românească prezentat în 1848;
2. 2 puncte pentru precizarea, din sursa B, a acţiunii prin care România a pus Europa în faţa
faptului împlinit;
106
3. Câte 3 puncte pentru menţionarea din sursa A, respectiv din sursa B, a oricărei informaţii refe-
ritoare la cetăţean; (3p x 2 = 6p)
4. 1 punct pentru scrierea pe foaia de examen a literei A, corespunzătoare sursei care susţine
ideea conform căreia domnitorul/principele provine din toate categoriile sociale;
5 puncte pentru selectarea, din sursa A, a oricăror două informaţii aflate în relaţie cauză-efect;
5. 1 punct pentru scrierea pe foaia de examen a literei B, corespunzătoare sursei care combate
ideea conform căreia domnitorul/principele provine din toate categoriile sociale;
5 puncte pentru selectarea, din sursa B, a oricăror două informaţii aflate în relaţie cauză-efect;
6. câte 2 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni la care participă românii în relaţi-
ile internaţionale ale secolului al XX-lea pentru realizarea României Mari. (2p x 2 = 4p)
7. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia statul român modern s-a
implicat în relaţiile internaţionale din secolul al XIX-lea;
2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată;
1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.),

„În ceea ce priveşte poziţia României în cadrul ciocnirilor de interese ale diferitelor state în Bal-
cani de-a lungul primului deceniu al secolului al XX-lea este de subliniat faptul că [...] diplomaţia
românească şi-a menţinut poziţia neangajării. Astfel, propunerea unei convenţii militare, venită
din partea Belgradului [...] nu a fost acceptată, după cum nici încercarea Turciei de a încheia o
alianţă contra Bulgariei. În sfârşit, mai trebuie relevat faptul că diriguitorii politicii externe româneşti
nu au subscris la politica «aliatului» de la Viena atunci când [...] se pusese în discuţia cercurilor
politice şi militare ale monarhiei habsburgice un eventual război şi chiar o anexare a Serbiei. [...] Pro-
blema desăvârşirii unităţii statului naţional român se afla în centrul preocupărilor cercurilor politice
din România. Această constatare o făcuse de altfel încă din 1904 ministrul plenipotenţiar al Aus-
tro-Ungariei [...] care a subliniat în mai multe rapoarte că oamenii politici români «au ca obiectiv
al năzuinţelor lor unirea tuturor românilor», «aspiraţii care sunt îndreptate în primul rând îm-
potriva Monarhiei (habsburgice)». [...] Dacă diplomaţia românească se plasase în timpul primului
război balcanic (1912), când România fusese neutră, pe poziţia Triplei Alianţe, reînnoindu-se în
acest context şi tratatul cu [...] (Tripla Alianţă) (5/18 februarie 1913), atitudinea guvernului de la
Bucureşti din vara anului 1913 a fost cu totul opusă politicii vieneze [...]. Pe măsura ascuţirii con-
tradicţiilor dintre marile puteri [...] şi a profilării unei viitoare conflagraţii europene, politica externă
a României [...] interesa în mod crescând atât pe partenerii Triplei Alianţe, cât şi pe cei ai Antantei.”
(Şt. Pascu, Independenţa României)

1. Numiţi, din sursa dată, alianţa care încheie cu România tratatul din 1913; 2 puncte
107
2. Precizaţi, pe baza sursei date, un motiv pentru care Antanta e interesată de politica externă
românească; 2 puncte
3. Menţionaţi evenimentul politico-militar din 1912 şi atitudinea României faţă de acesta, pre-
cizate în sursa dată; 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la „problema desăvârşirii unităţii sta-
tului naţional român”; 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la atitudinea diplomaţiei româneşti
faţă de relaţiile internaţionale din primul deceniu al secolului al XX-lea, susţinându-l cu două
informaţii selectate din sursă; 10 puncte
s-a consolidat prin participarea la relaţiile internaţionale de la începutul secolului al XX-lea.
(Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, res-
pectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte

1. 2 puncte pentru numirea, din sursa dată, a alianţei care încheie cu România tratatul din 1913;
2. 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a oricărui motiv pentru care Antanta e in-
teresată de politica externă românească;
3. câte 3 puncte pentru menţionarea evenimentului politico-militar din 1912 şi a atitudinii
României faţă de acesta precizate în sursa dată; (3p x 2 = 6p)
4. câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii referitoare la
„problema desăvârşirii unităţii statului naţional român”; (3p x 2 = 6p)
5. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la ati-
tudinea diplomaţiei româneşti faţă de relaţiile internaţionale din primul deceniu al secolului
al XX-lea;
câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin punc-
6. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia proiectele politice din prima
jumătate a secolului al XIX-lea au avut un rol important în formarea statului român modern;
respectiv a conectorilor care exprimă concluzia (aşadar, prin urmare etc.)
Sesiunea august-septembrie. Varianta 2 – varianta de rezervă)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român modern şi relaţiile inter-
naţionale din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, având în vedere:
108
- prezentarea unui proiect politic din secolul al XIX-lea, care a contribuit la formarea statului
român modern;
- menţionarea a două fapte istorice desfăşurate în statul român pentru modernizarea acestuia,
în secolul al XIX-lea;
- menţionarea a două acţiuni desfăşurate de România în relaţiile internaţionale din secolul al XIX-lea
şi precizarea unei asemănări între acestea;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul statului român în relaţiile internaţionale din
prima jumătate a secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.


• 2 puncte pentru menţionarea oricărui proiect politic din secolul al XIX-lea care a contribuit la
formarea statului român modern;
• 3 puncte pentru prezentarea coerentă a proiectului politic menţionat, prin evidenţierea relaţiei
istorice de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici;
proiectul politic menţionat;
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două fapte istorice desfăşurate în statul român
pentru modernizarea acestuia, în secolul al XIX-lea; (3p x 2 = 6p)
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni desfăşurate de România în relaţiile
internaţionale din secolul al XIX-lea; (3p x 2 = 6p)
• 2 puncte pentru precizarea oricărei asemănări între acţiunile menţionate;
• 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la rolul statului român în rela-
ţiile internaţionale în prima jumătate a secolului al XX-lea;
• 1 punct pentru utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.), res-
pectiv concluzia (aşadar, prin urmare etc.).

109

• 1 punct pentru structurarea textului (introducere – cuprins – concluzie);
CUM SE REZOLVĂ SUBIECTELE?
Subiectul I
1. Programul din Ţara Românească prezentat în 1848, din sursa A, este „Proclamaţia de la Islaz”.
2. Acţiunea prin care România a pus Europa în faţa faptului împlinit, din sursa B, este „plebis-
citul care a confirmat cu majoritate covârşitoare alegerea lui Carol ca domn al României”.
3. O informaţie referitoare la cetăţean, din sursa A, este aceea că, printre principiile enumerate
de paşoptişti, se regăsea „egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor”. O informaţie referitoare
la cetăţean, din sursa B, este aceea că în cuprinsul său Constituţia de la 1866 proclama „liber-
tăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţeanului”.
4. Litera corespunzătoare sursei care susţine ideea conform căreia domnitorul/principele provine
din toate categoriile sociale este A. O informaţie-cauză din sursa A este „[paşoptiştii] nu au putut
să-şi ascundă ostilitatea faţă de Rusia”, iar informaţia-efect este „au cerut să se pună capăt
regimului instituit prin Regulamentele Organice”.
5. Litera corespunzătoare sursei care combate ideea conform căreia domnitorul/principele
provine din toate categoriile sociale este B. O informaţie-cauză din sursa B este „[pentru]
demonstrarea necesităţii aducerii în ţară a unui prinţ străin”, iar informaţia-efect este „au fost
trimise delegaţii în străinătate”.
6. Dintre acţiunile la care au participat românii în cadrul relaţiilor internaţionale ale secolului
al XX-lea pentru realizarea României Mari, putem menţiona Al Doilea Război Balcanic (1913)
şi Primul Război Mondial (1916-1918).
7. Pentru a se implica în relaţiile internaţionale europene, statul român modern avea nevoie
să-şi obţină independenţa de stat. Acest lucru s-a realizat în contextul internaţional favorabil
produs de Războiul ruso-turc din 1877-1878.
În urma revoltelor popoarelor slave din Peninsula Balcanică (Bosnia, Bulgaria), Imperiul
Rus şi-a exprimat intenţia de a veni în ajutorul lor. Astfel, în aprilie 1877, a fost semnată o con-
venţie militară româno-rusă prin care România permitea trupelor ruseşti să-i traverseze ter-
itoriul în schimbul garantării de către Rusia a integrităţii teritoriale. Pătrunderea trupelor
ruseşti pe teritoriul României a fost urmată de bombardarea de către Imperiul Otoman a
oraşelor româneşti de la Dunăre. În aceste condiţii, pe data de 9 mai 1877, ministrul de externe
110
Mihail Kogălniceanu pronunţa în Parlament ceea ce avea să devină Declaraţia de indepen-

denţă a României. O zi mai târziu, pe 10 mai 1877, principele Carol a proclamat independenţa
României. Iniţial, Rusia nu a permis României să se implice în război, însă, în condiţiile în-
frângerilor suferite în vara lui 1877 în Balcani, marele duce Nicolae, comandantul trupelor
ruseşti, i-a trimis principelui Carol o telegramă prin care îi solicita intervenţia armată. Tru-
pele româneşti au trecut Dunărea şi au participat la luptele de la Plevna, Griviţa, Smârdan,
Rahova. În faţa ofensivei comune ruso-române, la începutul lui 1878, Imperiul Otoman a cerut
armistiţiul. Un prim tratat de pace s-a semnat la San Stefano, în februarie 1878. Nemulţumite
însă de condiţiile păcii, Marile Puteri occidentale au cerut convocarea unui nou congres de
pace, la Berlin, în iunie-iulie 1878. Conform Tratatului de pace de la Berlin, independenţa
României era recunoscută, cu condiţia revocării articolului 7 din Constituţie (care condiţiona
cetăţenia română de apartenenţa la religia creştină) şi acceptării schimbului teritorial cu Rusia
(România ceda sudul Basarabiei în schimbul Dobrogei).
Aşadar, prin participarea la Războiul ruso-(româno)-turc din 1877-1878 (numit şi
Războiul de Independenţă), România s-a implicat în relaţiile internaţionale din a doua jumă-
tate a secolului al XIX-lea.
Subiectul al II-lea
1. Alianţa cu care România a încheiat tratatul din 1913 a fost Tripla Alianţă.
2. Conform sursei, Antanta era interesată de politica externă a României deoarece dorea această
ţară ca aliat în eventualitatea unui război în Europa: „Pe măsura ascuţirii contradicţiilor din-
tre marile puteri şi a profilării unei viitoare conflagraţii europene, politica externă a României
interesa în mod crescând [...] pe [partenerii] Antantei”.
3. Evenimentul politico-militar din 1912 precizat în sursa dată este Primul Război Balcanic. Ati-
tudinea României faţă de el a fost una neutră: „[în timpul primului război balcanic (1912)]
România fusese neutră”.
4. Conform sursei, o informaţie despre „problema desăvârşirii unităţii statului naţional român”
este aceea că „se afla în centrul preocupărilor cercurilor politice din România”. O altă informaţie
este aceea că „oamenii politici români «au ca obiectiv al năzuinţelor lor unirea tuturor românilor»”.
5. Un punct de vedere referitor la atitudinea diplomaţiei române faţă de relaţiile internaţionale
din primul deceniu al secolului al XX-lea este acela că România nu dorea să se implice. Două in-
formaţii din sursă care susţin acest punct de vedere sunt: „În ceea ce priveşte poziţia României
în cadrul ciocnirilor de interese ale diferitelor state în Balcani de-a lungul primului deceniu al
secolului al XX-lea este de subliniat faptul că [...] diplomaţia românească şi-a menţinut poziţia
neangajării” şi „Astfel, propunerea unei convenţii militare, venită din partea Belgradului [...]
nu a fost acceptată, după cum nici încercarea Turciei de a încheia o alianţă contra Bulgariei”.
6. Consolidarea statului român modern s-a realizat şi prin participarea la relaţiile internaţionale
de la începutul secolului al XX-lea. Astfel, participarea României la Primul Război Mondial
între anii 1916 şi 1918 a favorizat Marea Unire din 1918 care a dus la crearea României Mari.
La începutul Primului Război Mondial (1914), România avea trei opţiuni: intrarea în război de
partea Puterilor Centrale, intrarea în război de partea Antantei sau neutralitatea. Deşi regele Carol
a susţinut prima variantă (folosind ca argument tratatul secret din 1883), în cadrul Consiliului de
111
Coroană de la Sinaia (august 1914) s-a decis neutralitatea armată (propusă de primul-ministru Ion
I.C. Brătianu). La scurt timp după aceea, în octombrie, Carol a murit, pe tron ajungând nepotul său,
Ferdinand. În perioada neutralităţii, între 1914 şi 1916, România a purtat tratative cu ambele alianţe
implicate în război. În cele din urmă, în august 1916, au fost semnate un tratat politic şi o convenţie
militară cu Antanta. România a declarat război Austro-Ungariei, iar trupele româneşti au trecut
Carpaţii în Transilvania. România a rămas însă descoperită pe frontul de sud, unde românii au
suferit o înfrângere dezastruoasă la Turtucaia. Până la sfârşitul anului 1916, două treimi din teri-
toriul României (inclusiv capitala Bucureşti) erau ocupate de trupele Puterilor Centrale. Regele şi
guvernul s-au retras la Iaşi, iar frontul s-a stabilizat pe linia Carpaţilor Orientali şi Siretul inferior.
Refacerea moralului armatei române s-a datorat misiunii militare franceze conduse de generalul
Berthelot şi proclamaţiei regelui Ferdinand către soldaţi, prin care le promitea acestora două re-
forme, votul universal şi reforma agrară. Cu moralul refăcut, trupele române au rezistat cu succes
în faţa ofensivei germane din vara anului 1917, în luptele care au avut loc la Mărăşti, Mărăşeşti şi
Oituz. În toamna lui 1917, a izbucnit revoluţia bolşevică din Rusia, în urma căreia această ţară a
ieşit din război. Rămasă singură pe frontul de est, România a fost obligată să încheie pace separată
cu Puterile Centrale la Buftea-Bucureşti, în martie-mai 1918. Această pace era dezavantajoasă pen-
tru România, care se obliga să cedeze Bulgariei Dobrogea şi Austro-Ungariei vârfurile muntoase
din Carpaţi şi să încheie un tratat economic defavorabil cu Germania. Pacea nu a apucat să fie pusă
în aplicare, deoarece, în condiţiile victoriilor Antantei din vara lui 1918, România a reintrat în război
pe 10 noiembrie, cu o zi înainte de capitularea Germaniei.
Obţinerea ultimului mare obiectiv naţional al românilor (reunirea tuturor teritoriilor locuite de
români în acelaşi stat) a fost posibilă în contextul internaţional favorabil generat de Primul Război
Mondial. Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Regatul României s-a datorat mai multor
factori: faptului că România era ţară învingătoare în Primul Război Mondial, disoluţiei imperiilor
multinaţionale din estul Europei (Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Rus), dorinţei românilor din
provinciile respective de a se uni cu statul naţional român. De altfel, actele de unire din cele trei
provincii au fost recunoscute pe plan internaţional în cadrul sistemului de pace de la Paris
(1919-1920), care a pus capăt Primului Război Mondial (Tratatul de la Saint-Germain cu Austria în
cazul Bucovinei şi Tratatul de la Trianon cu Ungaria în cazul Transilvaniei), ca şi de tratatul sepa-
rat de la Paris din 1920, prin care puterile Antantei recunoşteau unirea Basarabiei cu România.
Astfel, România Mare era recunoscută pe plan internaţional.
Subiectul al III-lea
Statul român modern a apărut prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în 1859. Până în acel
moment, în spaţiul românesc au existat numeroase proiecte politice care vizau modernizarea
statului şi îndeplinirea idealurilor naţionale (unire şi independenţă).
Formarea statului român modern a fost o prioritate a tuturor proiectelor politice româneşti din
secolul al XIX-lea. O contribuţie importantă la crearea României prin unirea Moldovei cu Ţara
Românească a fost adusă de rezoluţiile adunărilor ad-hoc din cele două ţări, adoptate în 1857. În
cadrul Congresului de pace de la Paris (1856), care a încheiat Războiul Crimeei (1853-1856), s-a
decis convocarea unor adunări ad-hoc (lat. „pentru acest scop”) prin care locuitorii din cele două
ţări să îşi exprime dorinţele. Cele două adunări au formulat revendicări similare, cele mai importante
112
fiind unirea Moldovei cu Ţara Românească, neutralitatea noului stat, respectarea autonomiei in-
terne de către Imperiul Otoman, venirea pe tron a unui prinţ străin dintr-o casă conducătoare din
Europa. De altfel, în cadrul statului român modern, aceste revendicări (cu excepţia neutralităţii,
care s-a dovedit a fi imposibilă) au fost realizate: unirea, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza
în ianuarie 1859, prinţul străin, prin venirea pe tron a lui Carol în mai 1866 şi respectarea autonomiei
de către Imperiul Otoman, urmată chiar de independenţa României, din 1877-1878.
După ce au luat act de revendicările românilor, în 1858, Marile Puteri au redactat Convenţia de
la Paris, act cu valoare constituţională pentru Ţările Române. Conform Convenţiei, Ţările Române
urmau să formeze un singur stat, numit „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, însă aveau să
păstreze doi domnitori, două guverne şi două adunări legislative. Realizarea Unirii dintre cele două
ţări a fost favorizată de faptul că în Convenţie nu era menţionată interdicţia de a fi ales acelaşi dom-
nitor pe tronul ambelor ţări. Prin urmare, votanţii din Moldova l-au ales ca domn pe Alexandru
Ioan Cuza la 5 ianuarie 1859, iar cei din Ţara Românească au făcut acelaşi gest pe 24 ianuarie. Ast-
fel, statul român modern era realizat.
În timpul domniei lui Cuza, au fost adoptate câteva dintre marile reforme care au contribuit în
mod decisiv la modernizarea statului român. Dintre ele, putem menţiona cel puţin două: reforma
agrară (împroprietărirea ţăranilor prin despăgubire) şi reforma educaţiei (învăţământul primar
devenea obligatoriu şi gratuit).
Reformele lui Cuza i-au nemulţumit atât pe conservatori (care le considerau prea radicale), cât
şi pe liberalii radicali (care nu le considerau suficient de radicale). Cele două tabere s-au unit în
„Monstruoasa Coaliţie”, care l-a forţat pe Cuza să abdice în februarie 1866. În luna mai a aceluiaşi
an, a fost adus pe tron principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Primul act al domniei lui
Carol a fost adoptarea Constituţiei din 1866, prima constituţie propriu-zisă din istoria României.
Pe plan extern, la începutul domniei lui Carol a fost obţinută independenţa României, în urma
Războiului ruso-(româno)-turc din 1877-1878, încheiat prin Tratatul de pace de la Berlin. Ca o recu-
noaştere a noului statut internaţional al României, aceasta a devenit în 1881 regat, principele Carol
fiind încoronat rege sub numele de Carol I. Deoarece se simţea ameninţată de Rusia (care nu-i respectase
integritatea teritorială în ciuda angajamentului luat prin convenţia militară din aprilie 1877),
România a decis să se alieze cu Tripla Alianţă (numită şi Puterile Centrale), din care făceau parte
Germania, Austro-Ungaria şi Italia, la care a aderat printr-un tratat secret în 1883. Atât participarea
României la Războiul ruso-turc din 1877-1878, cât şi aderarea la Tripla Alianţă în 1883 au avut drept
scop consolidarea poziţiei internaţionale a României şi garantarea integrităţii sale teritoriale.
În prima jumătate a secolului al XX-lea, România a participat la relaţiile internaţionale europene
în calitate de factor de putere în sud-estul Europei. Acest lucru a devenit vizibil atunci când atât
Antanta, cât şi Puterile Centrale au concurat pentru cooptarea României în Primul Război Mondial,
în perioada neutralităţii (1914-1916). Participarea României la război de partea Antantei (1916-1918)
a echilibrat balanţa de puteri din sud-estul Europei şi a permis formarea României Mari (prin unirea
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România în 1918).
În concluzie, de la Mica Unire din 1859, până la Marea Unire din 1918, statul român modern a
trecut printr-un constant proces de modernizare (pe baza proiectelor politice elaborate de români
în secolul al XIX-lea) şi s-a afirmat ca un actor important în relaţiile internaţionale europene (prin
participarea la Războiul de Independenţă şi la Primul Război Mondial).
113

Citiţi cu atenţie sursele istorice de mai jos:
A. „Falimentul Conferinţei de la Constantinopol a avut un efect decisiv şi asupra relaţiilor
româno-ruse. L-a convins pe Domnitorul Carol şi pe Brătianu că, dacă doreau să dobândească in-
dependenţa, nu aveau altă alegere decât să ajungă la o înţelegere cu Rusia (…). Kogălniceanu, care
a devenit ministru de externe, (…) a semnat convenţia (…). Potrivit prevederilor acesteia, guvernul
român acorda armatei ruse dreptul de a trece nestingherită prin teritoriul României, toate cheltu-
ielile aferente urmând să fie suportate de către aliatul rus, iar guvernul rus era de acord să respecte
«drepturile politice» ale statului român, (…) garantând deopotrivă «integritatea existentă» a
României. (…) Parlamentul a declarat război Imperiului Otoman pe motivul că starea de război exista
de fapt ca urmare a bombardamentelor turceşti asupra oraşelor româneşti de la Dunăre (…).”
(K. Hitchins, România, 1866-1947)
B. „La atacurile turceşti asupra porturilor dunărene, artileria română începe să răspundă după
26 aprilie. La 9 mai 1877 Parlamentul proclamă independenţa. Guvernul ia noi măsuri pentru a
face faţă cheltuielilor suplimentare de pregătire a armatei (…). Ulterior guvernul se implică în mod
firesc în toate momentele războiului (…) contra Turciei. (…) Preocupărilor privind războiul, multe
şi dificile, li se adaugă cele ale viitoarei păci. Teama că ruşii nu vor respecta promisiunea privind
[integritatea] teritoriului României, asumată prin Convenţia din 4 aprilie 1877, era o teamă reală.
La 13 ianuarie 1878, diplomaţia ţaristă îşi dă cu brutalitate intenţiile pe faţă, comunicând (…) că
Rusia doreşte anexarea judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail din sudul Basarabiei. Delegatul României
nu este primit (…) la semnarea păcii de la San-Stefano din 19 februarie 1878. (…) Guvernul duce o
întreagă campanie diplomatică împotriva manifestării expansioniste a Rusiei, luând totodată mă-
suri pentru o rezistenţă în cazul în care Rusia ar fi dorit să ocupe România (…).”
(I. Mamina, I. Bulei, Guverne şi guvernanţi, 1866-1916)
Pornind de la aceste surse istorice, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi, din sursa A, domnitorul României. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, statul împotriva căruia a luptat România. 2 puncte
3. Menţionaţi două instituţii politice ale statului român, precizate atât în sursa A, cât şi în sursa B.
6 puncte
4. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care susţine ideea conform căreia
interesele politico-teritoriale ale României sunt respectate de Rusia, selectând, din această
sursă, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect. 6 puncte
5. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care combate ideea conform căreia
interesele politico-teritoriale ale României sunt respectate de Rusia, selectând, din această
sursă, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect. 6 puncte
114
6. Menţionaţi două acţiuni din secolul al XX-lea prin care românii au contribuit la constituirea
României Mari. 4 puncte
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia unele proiecte politice
româneşti din secolul al XIX-lea au vizat formarea statului modern. (Se punctează pertinenţa
argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care
exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte

1. 2 puncte pentru numirea, din sursa A, a domnitorului României;
2. 2 puncte pentru precizarea, din sursa B, a statului împotriva căruia a luptat România;
3. câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două instituţii politice ale statului român pre-
cizate atât în sursa A, cât şi în sursa B; (3p x 2 = 6p)
4. 1 punct pentru scrierea pe foaia de examen a literei corespunzătoare sursei care susţine ideea
că interesele politico-teritoriale ale României sunt respectate de Rusia;
5 puncte pentru selectarea, din sursă a oricăror două informaţii aflate în relaţie
cauză-efect;
5. 1 punct pentru scrierea pe foaia de examen a literei corespunzătoare sursei care combate
ideea că interesele politico-teritoriale ale României sunt respectate de Rusia;
5 puncte pentru selectarea, din sursă a oricăror două informaţii aflate în relaţie
cauză-efect;
6. câte 2 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni din secolul al XX-lea prin care românii
au contribuit la constituirea României Mari; (2p x 2 = 4p)
7. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei că unele proiecte politice româneşti din
secolul al XIX-lea au vizat formarea statului modern;

„La Cernăuţi, se constituie un comitet revoluţionar, alcătuit din revoluţionarii ce trecuseră
Carpaţii, care întreţine o strânsă legătură cu comitetul constituit la Iaşi, din care făceau parte mem-
brii cei mai marcanţi ai opoziţiei. [...] Deşi grija de a evita intervenţia armată impunea, în continuare,
moderaţie în desfăşurarea acţiunilor şi în formularea cererilor, pe măsură ce revoluţia a cuprins în-
treg teritoriul românesc, latura naţională devine dominantă. [...] Vasile Alecsandri şi Costache Negri
îi comunică lui N. Bălcescu «dorinţa» lor [...] care este «Unirea cu Valahia sub un singur guvern şi
115
sub aceeaşi constituţie» [...]. Gh. Ghica îl anunţa pe C. Negri că oamenii din Iaşi se ocupă de redactarea
constituţiei şi [...] îi comunică opinia cu privire la unirea celor două Principate. [...] P. Mavrogheni,
comunicându-i tot lui C. Negri dorinţa de a face pentru Moldova o constituţie similară cu acea pe
care o vor proclama cei din Ţara Românească, sublinia că nicio diversiune nu-i va putea distrage de
la înfăptuirea ţelului suprem al Unirii.
În acest spirit [...], în august 1848, este redactat de către M. Kogălniceanu documentul intitulat
Dorinţele partidei naţionale în Moldova, expresia dezideratelor programatice formulate în Princi-
pate. Neavând un caracter oficial, programul a putut include acele cerinţe care, din raţiuni tactice,
nu au putut fi formulate nici în Petiţia proclamaţie şi nici în Proclamaţia din Ţara Românească. [...]
Pronunţându-se pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească – act apreciat drept «cheia bolţii
fără de care întreg edificiul naţional s-ar prăbuşi», programul formulează principiile în conformi-
tate cu care urma să se constituie statul român modern: autonomia deplină, egalitatea drepturilor
civile şi a celor politice, adunare obştească alcătuită din reprezentanţi ai tuturor stărilor societăţii –
din rândul cărora va fi desemnat şi domnul –, responsabilitate ministerială, libertatea tiparului,
libertatea individuală [...], secularizarea averilor mănăstireşti, desfiinţarea rangurilor şi a privile-
giilor, eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor prin despăgubire.”
(Gh. Platon, Istoria modernă a României)

1. Numiţi spaţiul istoric în care a fost adoptată Proclamaţia, precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o caracteristică a Comitetului revoluţionar din Cernăuţi. 2 puncte
3. Menţionaţi programul revoluţionar elaborat în august 1848 şi pe autorul acestuia, la care se
referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la legea fundamentală. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la principiile propuse pentru
viitorul stat român, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia proiecte politice din
secolul al XVIII-lea au contribuit la constituirea statului român modern. (Se punctează perti-
nenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor
care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte
Timpul efectiv de lucru este o oră.

1. 2 puncte pentru numirea spaţiului istoric în care a fost adoptată Proclamaţia, precizat în
sursa dată;
2. 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a oricărei caracteristici a Comitetului revo-
luţionar din Cernăuţi;
3. câte 3 puncte pentru menţionarea programului revoluţionar elaborat în august 1848 şi a au-
torului acestuia, la care se referă sursa dată; (3p x 2 = 6p)
116
legea fundamentală; (3p x 2 = 6p)
5. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la prin-
cipiile propuse pentru viitorul stat român;
6. 4 puncte pentru argumentarea afirmaţiei date prin utilizarea oricărui fapt istoric relevant şi
a conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) şi concluzia (aşadar, prin
urmare etc.)
Simulare pentru elevii clasei a XII-a)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre statul român în secolul al XIX-lea şi în
prima jumătate a secolului al XX-lea, având în vedere:
- precizarea unui obiectiv înscris în proiectele politice din secolul al XIX-lea, referitor la statul
român modern;
- prezentarea unui fapt istoric desfăşurat pe plan intern care contribuie la consolidarea statu-
lui român modern în secolul al XIX-lea;
- menţionarea a două acţiuni la care a participat România în planul relaţiilor internaţionale din
a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a câte unei consecinţe a fiecăreia;
- formularea unui punct de vedere referitor la implicarea României în relaţiile internaţionale
din prima jumătate a secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.


• 2 puncte pentru precizarea oricărui obiectiv înscris în proiectele politice din secolul al XIX-lea,
referitor la statul român modern;
• 2 puncte pentru menţionarea oricărui fapt istoric desfăşurat pe plan intern care contribuie la
consolidarea statului român modern în secolul al XIX-lea;
• 3 puncte pentru prezentarea coerentă a faptului istoric menţionat, prin evidenţierea relaţiei
istorice de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ unei caracteristici;
117
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni la care a participat România în planul
relaţiilor internaţionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea; (3p x 2 = 6p)
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricărei consecinţe a fiecărei acţiuni; (3p x 2 = 6p)
• 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la implicarea României în rela-
ţiile internaţionale din prima jumătate a secolului al XX-lea;
Ordonarea si exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte, distribuite astfel:

Sesiunea august-septembrie. Varianta 2)
Unitatea IV
IDEOLOGII {I REGIMURI POLITICE
~N EUROPA {I ROMÂNIA
Teme:
1. Secolul XX – între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în Româ-
nia şi în Europa – domeniul Oamenii, societatea şi lumea ideilor
Regimurile politice în Europa secolului al XX-lea
Practici politice democratice
Ideologii totalitare
Practici politice totalitare
2. Constituţiile din România – domeniul Oamenii, societatea şi lumea ideilor

Regimurile politice din România şi constituţiile lor
Constituţiile regimului liberal (1866) şi democratic (1923)
Constituţiile regimului autoritar (1938) şi totalitar (1948, 1952, 1965)
Revenirea la democraţie: Constituţia din 1991
Partidele politice din România
Competenţe specifice domeniului Oamenii, societatea şi lumea ideilor

1.1. Construirea unor explicaţii şi argumente intra- şi multidisciplinare cu privire
la evenimente şi procese istorice
*1.2. Utilizarea termenilor/conceptelor specifici/e istoriei în contexte care implică
interpretări şi explicaţii interdisciplinare
2.3. Descoperirea constantelor în desfăşurarea fenomenelor istorice studiate
**2.4. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor
judecăţi proprii
*3.2. Analizarea mesajelor transmise de surse istorice variate prin compararea ter-
minologiei folosite
4.2. Integrarea cunoştinţelor obţinute în medii nonformale de învăţare în analiza
fenomenelor istorice studiate
4.4. Realizarea de conexiuni între informaţiile oferite de sursele istorice şi contextul
vieţii cotidiene
119
INIŢIERE
I. Regimurile politice în Europa secolului al XX-lea
De-a lungul secolului al XX-lea, în Europa au funcţionat trei tipuri de regimuri politice: demo-
cratic, totalitar şi autoritar.
Regimul democratic
Regimul democratic (din greacă, demos – popor, kratos – putere) este regimul în care toţi cetăţenii
participă la viaţa politică. În secolul al XX-lea, acest tip de regim se întâlneşte sub forma democraţiei
liberale, în care, în regimurile liberale (caracterizate prin respectarea drepturilor cetăţenilor, sepa-
rarea puterilor şi pluralismul politic), se introduce votul universal.
RESURSE
„Regimul democraţiei liberale este fondat pe doi termeni ce pot apărea drept antagonişti,
acela de democraţie, care presupune participarea cetăţenilor la viaţa publică, şi acela de libe-
ralism, care subînţelege garanţia tuturor formelor de libertate. (...) Regimul democraţiei lib-
erale este, în primul rând, un regim democratic, ceea ce înseamnă că cetăţenii participă,
direct sau indirect, la putere. Cea mai bună expresie a acestei democraţii pare să fie votul
universal, care permite tuturor cetăţenilor adulţi să-şi desemneze reprezentanţii. (...) Dar
acest tip de democraţie se vrea şi liberală, pentru că ea are drept scop menţinerea şi apărarea
libertăţilor individuale (...). Libertăţile politice [vizează] libertatea presei, a întrunirilor, libe-
rtatea de conştiinţă, dreptul de a-şi exprima în libertate opiniile, siguranţa de a nu fi arestat
fără motiv (...).” (S. Bernstein, P. Milza, Istoria secolului XX)
Exerciţiul 1
Care sunt cele două origini ale democraţiei liberale? De ce pot fi ele considerate „antagoniste”?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Prin introducerea votului universal, majoritatea statelor europene (cu excepţia Rusiei comu-
niste) au trecut la un regim democratic după sfârşitul Primului Război Mondial. Ca efect al crizei eco-
nomice şi al ascensiunii formaţiunilor de extremă, în multe dintre statele europene au fost introduse,
de-a lungul perioadei interbelice, regimuri antidemocratice (totalitare sau autoritare). Au rămas de-
mocratice, până la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, statele din vestul şi nordul Europei
şi un singur stat din estul Europei.
120
Ideologii [i regimuri politice `n Europa [i România
După Al Doilea Război Mondial, Europa a fost împărţită în două: statele cu regimul democraţiei
liberale în Vest şi statele cu regim totalitar comunist în Est. Această situaţie a durat până la prăbuşirea
sistemului comunist, în 1989, când au adoptat regimul democratic şi statele din estul continentului.
M De-a lungul secolului al XX-lea, în Europa, democraţia nu a cunoscut o evoluţie liniară,

E ci mai curând perioade de extindere şi restrângere: după generalizarea regimului la înce-
M putul perioadei interbelice, s-a restrâns la sfârşitul ei şi a rămas restrânsă în Vest până în
O 1989, când s-a extins din nou pe întregul continent.
Exerciţiul 2
Priviţi harta de mai jos. În care dintre statele europene au fost instaurate regimuri antidemocratice
în anii 1920? Dar în anii 1930? Care sunt statele rămase democratice?
Regimuri politice europene la sfârşitul perioadei interbelice
Regimul totalitar
Regimul totalitar este un regim politic specific secolului al XX-lea. El apare după un alt fenomen
„total” al secolului, Primul Război Mondial, şi presupune controlul total al statului asupra cetăţe-
nilor săi. În regimul totalitar, scopul ultim al întregii societăţi este bunăstarea statului. Pentru a-l
atinge, întreaga putere aparţine unui singur partid, care guvernează în numele unei ideologii revo-
luţionare (ce doreşte să schimbe societatea).
121
RESURSE
„Trei mari caracteristici ale regimului [totalitar] se înfăţişează privirii oricui caută să-l
analizeze: 1) el se reclamă de la o ideologie; 2) se foloseşte de teroare pentru a orienta com-
portarea populaţiei; şi 3) regula generală de viaţă este (...) domnia nelimitată a voinţei de
putere. A menţine aceste trăsături separate îmi pare indispensabil, niciuna dintre ele neputând
fi redusă la celelalte. Totalitarismul corespunde ansamblului acestor trăsături şi nu singurei
ideologii care era, în ce mă priveşte, comunistă, pe când în alte părţi era naţional-socialistă.”
(T. Todorov, Omul dezrădăcinat)
Exerciţiul 2
Care sunt, potrivit autorului, principalele caracteristici ale totalitarismului?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În perioada interbelică, regimurile totalitare funcţionau în Europa sub două forme:

1) regimuri totalitare de extremă dreaptă: regimul fascist din Italia şi cel nazist din Germania;
2) regimul totalitar de extremă stângă: regimul comunist din Rusia (din 1922, URSS).
După Al Doilea Război Mondial, regimurile totalitare de extremă dreaptă au dispărut, iar regimul
comunist s-a extins din URSS în toate statele din Europa de Est: Germania de Est (Republica Democrată
Germană), Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania. În toate aceste
state, regimul comunist a durat până în 1989. Ultimul stat comunist din Europa a fost URSS, care s-a
dizolvat în 1991.
Regimul autoritar
Regimul autoritar este un regim intermediar între cel democratic şi cel totalitar, în care, deşi
puterea aparţine unei singure persoane (sau unui grup restrâns de persoane), nu există o ideolo-
gie oficială revoluţionară (care doreşte să schimbe societatea).
Regimul autoritar a câştigat teren în Europa în perioada interbelică, din cauza crizei economice
şi a incapacităţii anumitor state de a menţine democraţia. Astfel, cele mai multe state europene au
adoptat regimuri autoritare (monarhice sau militare). După Al Doilea Război Mondial, au rămas
cu regim autoritar doar o serie de regimuri din sudul Europei (Spania lui Franco, Portugalia lui
Salazar, Grecia coloneilor), care, pe parcursul anilor 1970, au trecut la un regim democratic.
II. Regimurile politice din România şi constituţiile lor
De-a lungul existenţei sale, România a trecut prin mai multe regimuri politice, fiecare dintre ele
fiind instaurat prin intermediul unei constituţii.
122
La începutul secolului al XX-lea, în România funcţiona regimul liberal, bazat pe Constituţia din
1866 (prima constituţie propriu-zisă din istoria României), promulgată de Carol I, care garanta
separarea puterilor în stat şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Prin introducerea
votului universal, Constituţia din 1923, promulgată de regele Ferdinand, a introdus regimul demo-
craţiei liberale, care a durat până spre sfârşitul perioadei interbelice.
În 1938, prin adoptarea unei noi constituţii, regele Carol al II-lea a impus regimul monarhiei au-
toritare (dictatura regală). După abdicarea lui Carol, regimul de dictatură militară al lui Ion Antonescu
nu s-a bazat pe o constituţie, guvernarea realizându-se prin decrete-legi. După înlăturarea lui
Antonescu în 1944 de către regele Mihai, a fost reinstalată Constituţia din 1923, însă numai pen-
tru scurt timp, deoarece, în perioada următoare, puterea a fost preluată de Partidul Comunist.
Regimul comunist din România a fost instaurat prin Constituţia din 1948, urmată de alte două
constituţii, în 1952 şi 1965. După căderea regimului comunist, în 1991 a fost adoptată o nouă con-
stituţie, care a confirmat revenirea la regimul democraţiei liberale.
Exerciţiul 3
Completaţi în tabelul de mai jos anul adoptării constituţiilor care au impus regimurile politice
succesive din România.
regim liberal
regimul democraţiei liberale
regim autoritar
regim totalitar comunist
regimul democraţiei liberale
CONSOLIDARE
I. Practici politice democratice
Printre cele mai importante caracteristici ale regimului democraţiei liberale (care, dat fiind fap-
tul că sunt aplicate, reprezintă şi practici politice democratice), se numără:
- votul universal;
- pluralismul politic;
- separarea puterilor în stat;
- respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.
123
Votul universal diferenţiază regimul democraţiei liberale de regimul liberal clasic. Într-un regim
liberal, votul este cenzitar (în funcţie de impozitul plătit de cetăţean la stat; cu cât impozitul e mai mare,
cu atât sporeşte ponderea votului). Aceasta deoarece liberalismul (curentul politic care dă naştere
regimului liberal în secolul al XIX-lea) valorizează mai degrabă responsabilitatea economică decât
pe cea socială a individului. Cei care nu au proprietăţi şi, prin urmare, nu plătesc impozit nu se do-
vedesc responsabili pentru societate. Această percepţie s-a modificat în timp, mai ales în preajma
Primului Război Mondial, soldaţii fiind, în majoritatea lor, persoane cu venituri (şi care plăteau im-
pozite) mai mici. Prin contribuţia lor la război, ei au dovedit faptul că erau responsabili faţă de ţară,
motiv pentru care au primit dreptul de a decide viitorul ei prin vot egal pentru toţi cetăţenii.
Pluralismul politic, separarea puterilor şi respectarea drepturilor sunt moştenite din tradiţia
iluministă a secolului al XVIII-lea şi s-au impus prin intermediul revoluţiilor de la începutul epocii
moderne (Revoluţia Glorioasă din Anglia, Războiul de Independenţă al Statelor Unite ale Americii,
Revoluţia Franceză). În secolul al XIX-lea, ele au devenit practici politice fireşti în orice regim libe-
ral şi au fost preluate de regimul democraţiei liberale.
Votul universal
În regimul democraţiei liberale, votul universal permite participarea tuturor cetăţenilor la viaţa
politică prin alegerea reprezentanţilor care deţin puterea în numele lor. Din acest motiv, democraţia
modernă poartă şi numele de democraţie reprezentativă, spre deosebire de democraţia directă
(sau participativă) practicată, spre exemplu, în Atena antică.
Exerciţiul 4 Lege Lege

Priviţi schema alăturată. De ce e necesară repre-
zentativitatea în statele moderne?
Răspuns Reprezentan]i
............................................................................................
............................................................................................
............................................................................................ Cet\]eni Cet\]eni
............................................................................................
............................................................................................ Democra]ia reprezentativ\ Democra]ia participativ\
În majoritatea statelor, votul universal a fost introdus începând cu secolul al XIX-lea, dar mai
ales după Primul Război Mondial (spre exemplu, în Marea Britanie, începând cu 1918). Uneori, el
a funcţionat sub forma votului universal masculin (votau doar bărbaţii). Spre exemplu, în Franţa,
votul universal masculin a fost introdus în 1848, dar femeile au primit drept de vot abia după Al
Doilea Război Mondial. În România, votul universal masculin a fost introdus în 1918, iar femeile au
primit dreptul de a vota în 1938 (odată cu regimul autoritar al lui Carol al II-lea) şi după Al Doilea
Război Mondial (la instaurarea regimului comunist).
Exerciţiul 5
Teoretic, votul universal funcţionează şi în regimuri nedemocratice (de exemplu, regimul comu-
nist). De ce este el o caracteristică relevantă doar în regimul democraţiei liberale?
124
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Într-o democraţie liberală, cetăţeanul are posibilitatea reală de a alege prin vot între mai
E mulţi candidaţi şi între mai multe opţiuni politice. Această posibilitate nu există în regimurile
M totalitare, acolo unde, dacă se practică, votul este irelevant, deoarece cetăţenii au o singură
O opţiune (lista oferită de partidul unic).
Pluralismul politic
Pluralismul politic – sau pluripartidismul – presupune existenţa mai multor partide care alter-
nează la guvernare. Acest lucru le permite cetăţenilor să aleagă între mai multe puncte de vedere
privind conducerea societăţii. Astfel, partidele respective se pot controla reciproc (opoziţia poate
bloca sau influenţa deciziile puterii). Acest fapt nu este posibil în regimul totalitar, unde funcţionează
un singur partid.
Exerciţiul 6
Priviţi schema de mai jos. Cum evoluează liberalismul şi socialismul? Care sunt partidele anti-
sistem în cele două cazuri?
Sociali[ti
Răspuns Conservatori Modera]i Radicali
................................................................. Liberali
................................................................. Sistemul politic `n secolul al XIX-lea
.................................................................
................................................................. Fasci[ti Comuni[ti
................................................................. Conservatori Cre[tin- Liberali Sociali[ti
................................................................. democra]i
................................................................. Sistemul politic `n secolul al XX-lea
.................................................................
Dreapta
................................................................. dore[te Stânga
men]inerea dore[te reforme
................................................................. st\rii de fapt
De-a lungul secolului al XX-lea, în Marea Britanie funcţionează un sistem politic dominat de
două partide. Până în perioada interbelică, acestea sunt Partidul Conservator şi Partidul Liberal. Din
anii 1930, locul Partidului Liberal este preluat de Partidul Laburist, cu orientare socialistă.
În Franţa, de-a lungul secolului al XX-lea, a funcţionat un spectru larg de partide, mergând de la
dreapta extremă până la extrema stângă. În cea de-a cincea Republică (din 1958), partidele de
dreapta sunt gaulliste (se revendică de la gândirea politică a lui Charles de Gaulle), stânga demo-
cratică e reprezentată de Partidul Socialist, iar extremele – de Frontul Naţional (dreapta) şi de Par-
tidul Comunist Francez (stânga).
125
În Germania Federală (din 1990, Germania unită) funcţionează un partid mare de dreapta, CDU
(Uniunea Creştin-Democrată), un partid mare de stânga, SPD (Partidul Social-Democrat) şi partide
mai mici, FDP (de orientare liberală) şi Partidul Verzilor (ecologist).
Exerciţiul 7
Cu care dintre cele trei sisteme se aseamănă România vremurilor noastre?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Separarea puterilor în stat

Într-un regim liberal (şi, implicit, într-o democraţie liberală), puterea de stat este împărţită în
cele trei ramuri ale sale, exercitate de instituţii diferite:
- puterea legislativă, care votează legile;
- puterea executivă, care aplică legile;
- puterea judecătorească, aceea care veghează la respectarea legilor.
RESURSE
„Atunci când în mâinile aceleiaşi persoane sau aceluiaşi corp de dregători se află în-
trunite puterea legiuitoare şi puterea executivă, nu există libertate... Nu există, de aseme-
nea, libertate dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de
cea executivă. Dacă ea ar fi îmbinată cu puterea legislativă, puterea asupra vieţii şi liber-
tăţii cetăţenilor ar fi arbitrară, căci judecătorul ar fi şi legiuitor. Dacă ar fi îmbinată cu
puterea executivă, judecătorul ar putea avea forţa unui opresor. Totul ar fi pierdut dacă
acelaşi om... ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a duce la înde-
plinire hotărârile obşteşti şi pe cea de a judeca infracţiunile sau litigiile dintre particulari.”
(Montesquieu, Despre spiritul legilor)
Exerciţiul 8
De ce este necesară, conform autorului, separarea puterilor în stat?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În funcţie de instituţiile care deţin cele trei puteri, se pot identifica mai multe forme de guvernare
specifice regimului democratic (monarhie parlamentară, republică prezidenţială, republică semi-
prezidenţială, republică parlamentară).
126
nume[te
Rege / Regin\
Curtea Suprem\ de justi]ie ~nalta Curte de Justi]ie
nume[te control
control o parte din

legi
Congres Pre[edinte Parlament Guvern
Senat + Camera ([ef al guvernului) Camera Camera (prim-ministru)
Reprezentan]ilor Lorzilor Comunelor numit din
majoritatea
`n Camera

Comunelor
voteaz\ voteaz\ voteaz\
Cet\]eni Cet\]eni
Sistemul institu]ional american Sistemul institu]ional britanic
nume[te
Curtea Constitu]ional\ Pre[edinte

control control
voteaz\
Parlament
Guvern
legi legi
Pre[edinte Parlament Curtea Federal\

control
Senat + Adunarea legi
Na]ional\ (prim-ministru) Bunderstag + Guvern Constitu]ional\
nume[te numit din Bunderstat (cancelar)
majoritatea numit din

parlamentar\ majoritatea
parlamentar\
voteaz\ voteaz\ voteaz\
Cet\]eni Cet\]eni
Sistemul institu]ional francez Sistemul institu]ional federal german
Legislativ Executiv Judec\toresc Reprezentare
Exerciţiul 10
Priviţi schema anterioară. Cine exercită cele trei puteri în fiecare stat? Ce formă de guvernare
are fiecare?
Răspuns
Statele Unite Marea Britanie Franţa Germania
ale Americii
Puterea legislativă
Puterea executivă
Puterea judecătorească
Forma de guvernare
Exerciţiul 11
Cu care dintre cele patru sisteme se aseamănă România vremurilor noastre?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
127
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M
E Spre deosebire de regimul democratic, în regimul totalitar separarea puterilor nu
M funcţionează, deoarece întreaga putere aparţine partidului unic.
O
Respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti
Problema drepturilor omului a fost formulată încă din perioada modernă, în cele trei declaraţii
emise cu ocazia revoluţiilor epocii moderne (Declaraţia Drepturilor din Anglia – 1689, Declaraţia
de Independenţă a Statelor Unite ale Americii – 1776, Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţea-
nului din Franţa – 1789).
RESURSE
„Articolul I. Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot
fi întemeiate decât pe utilitate publică.
Articolul II. Scopul fiecărei asociaţii politice este conservarea drepturilor naturale şi
inalienabile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, drep-
tul la siguranţă şi la rezistenţă la opresiune.
Articolul III. Principiul oricărei suveranităţi rezidă în principal în naţiune; nicio entitate,
niciun individ nu pot exercita o autoritate care nu emană în mod explicit de la ea.
Articolul IV. Libertatea este de a face tot ceea ce nu face rău altora: astfel, dreptul fiecărui
om nu are limite, cu excepţia acelora care asigură celorlaltor membri ai so-
cietăţii exercitarea aceloraşi drepturi. Aceste limite pot fi determinate numai
prin lege.” (Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului)
În anul 1948, statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au adoptat Declaraţia Univer-
sală a Drepturilor Omului. Pe plan european, în 1950, statele membre ale Consiliului Europei au adop-
tat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
RESURSE
„Articolul 1. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt
înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de al-
tele în spiritul fraternităţii.
Articolul 2. 1. Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în
prezenta Declaraţie fără niciun fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de
rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de
origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări.
2. În afară de aceasta, nu se va face nicio deosebire după statutul politic, ju-
ridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care ţine o persoană,
fie că această ţară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome
sau supuse vreunei alte limitări a suveranităţii.
128
Articolul 3. Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei
sale.” (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)
Exerciţiul 12
Care sunt asemănările şi diferenţele dintre cele două declaraţii prezentate anterior?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Drepturile omului pot fi de mai multe feluri:

- civile (privesc relaţia dintre cetăţean şi stat, spre exemplu dreptul la un proces corect);
- politice (privesc comportamentul politic al cetăţeanului, spre exemplu dreptul la vot);
- sociale şi economice (se referă la condiţiile pe care trebuie să le ofere cetăţeanului statul pen-
tru a trăi decent în societate, spre exemplu dreptul la educaţie sau venitul minim garantat).
Drepturile civile şi politice se mai numesc şi „drepturi pozitive”, deoarece statul trebuie să intervină
cât mai puţin pentru ca ele să fie respectate. Drepturile sociale şi economice sunt considerate „drep-
turi pozitive”, deoarece necesită intervenţia statului.
Exerciţiul 13
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost semnată şi de statele cu regim comunist. Cre-
deţi că ele au respectat-o?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M În statele în care funcţionează regimul democraţiei liberale, drepturile omului sunt menţio-
E nate în constituţie şi sunt respectate în practică prin mecanismele care veghează asupra lor (sis-
M temul de justiţie). În statele cu regim totalitar, drepturile omului, chiar dacă sunt menţionate
O în constituţie, nu sunt respectate în practică, deoarece justiţia este subordonată politicului.
II. Ideologii totalitare
Ideologia este o caracteristică fundamentală a totalitarismului. Toate regimurile totalitare s-au

bazat pe o ideologie revoluţionară. Ideologia totalitară poate fi definită ca o concepţie structurată
129
asupra existenţei care doreşte să revoluţioneze societatea. În absenţa unei ideologii revoluţionare,
un regim, chiar dacă poate aplica practici specifice totalitarismului, nu este considerat totalitar,
ci autoritar.
În secolul al XX-lea, regimurile totalitare s-au bazat pe trei mari ideologii:

- ideologia fascistă, care a stat la baza regimului fascist din Italia;
- ideologia nazistă, care a stat la baza regimului nazist din Germania;
- ideologia comunistă, care a stat la baza regimului comunist din Rusia/URSS şi a regimurilor co-
muniste din Europa Centrală şi de Est, Asia şi America.
Ideologia fascistă
Se bazează pe gândirea lui Benito Mussolini şi a altor conducători ai Partidului Naţional Fascist
(de exemplu, filosoful politic Giovanni Gentile). Ideile sale principale sunt supunerea cetăţeanului
de către stat (totalitarismul) şi naţionalismul extremist.
RESURSE
„Fascismul neagă faptul că numărul [oamenilor], prin calităţile sale, poate dirija societăţile
umane; el neagă că acest număr poate guverna graţie unei consultări periodice. El afirmă ine-
galitatea de neşters, fecundă, binefăcătoare a oamenilor, ce este imposibil de a fi nivelată printr-un
fapt mecanic şi exterior precum votul universal. (...) Liberalismul pune statul în serviciul individului.
Pentru fascist, totul se află în stat, nimic uman sau spiritual nu există în afara statului. În acest
sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteză şi unitate a tuturor valorilor, interpretează,
dezvoltă şi dă forţă vieţii întregului popor.” (Benito Mussolini, Doctrina fascismului)
Exerciţiul 14
Cine este mai important în fascism: statul sau cetăţeanul? De ce?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Italia fascistă a inventat termenul „totalitar” referindu-se la un stat în care întregul popor are drept
unic scop creşterea puterii statului. În acest scop, statul controlează viaţa cetăţenilor în totalitate.
Controlul statului asupra cetăţeanului a fost pus în aplicare în Italia fascistă (şi în celelalte regimuri
totalitare) prin intermediul organizaţiilor de masă (corporaţii/sindicate, organizaţii ale femeilor şi
ale copiilor).
M
E Dacă în gândirea liberală statul se află în slujba individului, conform gândirii totalitare
M cetăţenii sunt supuşi statului.
O
130
Naţionalismul extremist al fascismului îşi are originea în nemulţumirea poporului italian faţă de
condiţiile de pace de după Primul Război Mondial. Naţionalismul fascist se deosebeşte de naţiona-
lismul din secolul al XIX-lea (cel care a dus la unificarea Italiei) prin caracterul său agresiv, expan-
sionist. Fascismul doreşte creşterea puterii Italiei, raportându-se la gloria fostului Imperiu Roman
(însăşi denumirea partidului provine din fascia, simbol al puterii în Roma antică). Naţionalismul fas-
cist conduce la politica expansionistă aplicată de regimul fascist prin ocuparea Etiopiei în 1936
sau anexarea Albaniei în 1939.
Exerciţiul 12
Steagul regimului fascist are în centru fascia.
Ce semnificaţii are acest fapt?
Răspuns
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
...............................................................................................
Ideologia nazistă
Se bazează exclusiv pe gândirea lui Adolf Hitler exprimată în lucrarea Mein Kampf (Lupta mea).
Nazismul se inspiră în mare parte din fascism, fiind considerat uneori o variantă radicală a acestuia.
Şi nazismul are ca idee centrală naţionalismul extremist, la care se adaugă însă rasismul.
RESURSE
„Noi, naţional-socialiştii, am găsit pentru stat o definiţie foarte precisă, spunând că statul
nu poate fi o organizaţie oarecare de oameni oarecare, ci el are sens numai atunci când
scopul său ultim este menţinerea unei identităţi vii a poporului. El trebuie să fie nu doar în-
grijitorul unui popor, ci, prin aceasta, în primul rând, păstrătorul fiinţei, păstrătorul sân-
gelui unui popor. (...) Statul însuşi are misiunea să pună la adăpost poporul ca atare, să
păstreze poporul ca atare şi astfel să garanteze viitorul pentru toţi. Noi nu cunoaştem, aşadar,
un stat cu o determinare imprecisă a scopurilor, ci cu o determinare limitată a scopurilor.“
(Adolf Hitler, Despre Statul Führerului)
Exerciţiul 15
Este concepţia lui Hitler despre stat diferită de cea a lui Mussolini?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
131
Naţionalismul extremist al nazismului apare şi el în urma nemulţumirilor provocate de Tratatul

de Pace de la Versailles. Nazismul doreşte revenirea Germaniei la gloria din trecutul imperial (dacă
Imperiul Romano-German din secolul al X-lea a fost primul Reich, iar Imperiul German de la 1871 –
al doilea, Germania nazistă se consideră Al Treilea Reich). Pentru aceasta, nazismul militează atât
pentru reunirea tuturor germanilor în acelaşi stat, cât şi pentru cucerirea de noi teritorii, spre a oferi
poporului german „spaţiu vital”. Ambele tendinţe au fost puse în aplicare prin politica expansionistă
a regimului nazist de la sfârşitul anilor 1930.
Expansiunea Germaniei (1938-1941)
Exerciţiul 16
Priviţi harta de mai sus. Notaţi cu 1 teritoriile locuite de germani reunite în Germania mare în
1938 şi cu 2 teritoriile locuite de alte popoare cucerite pentru „spaţiu vital” în 1939.
Răspuns
1a).....................................................................
1b).....................................................................
2a).....................................................................
2b).....................................................................
132
Rasismul lui Hitler îşi are originea în teoriile coloniale (engleze şi franceze) din secolul al XIX-lea
şi în darwinismul social. Conform teoriei rasiale promovate de nazism, poporul german face parte
dintr-o rasă superioară, rasa ariană, care are dreptul şi obligaţia de a domina rasele inferioare, cum
ar fi slavii. Unele rase sunt considerate dăunătoare şi trebuie exterminate (evreii). Rasismul a fost
aplicat în Germania nazistă prin legile rasiale din anii 1930 şi mai ales prin politica de Holocaust
din Al Doilea Război Mondial.
Exerciţiul 17
Tabelul alăturat arată clasificarea raselor con-
form nazismului. Prin legile de la Nürnberg, evreii
nu au voie să se căsătorească cu arieni. Ce drept al
omului este încălcat?
Răspuns
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
..................................................................................................
Ideologia comunistă
Se bazează pe gândirea din secolul al XIX-lea a filosofului german Karl Marx, adaptată de con-
ducătorul bolşevic Lenin condiţiilor specifice de la începutul secolului al XX-lea. Ca idei centrale, în-
tâlnim lupta de clasă şi partidul unic al clasei muncitoare.
RESURSE
„Burghezia a desfiinţat, pretutindeni unde a ajuns la putere, toate relaţiile feudale, patri-
arhale, idilice. Ea a rupt fără milă pestriţele legături feudale care-l legau pe om de «superiorul
său firesc» şi nu a lăsat altă legătură între om şi om decât interesul gol, decât neîndurătoarea
«plată în bani peşin». Ea a înecat fiorul sfînt al extazului pios, al entuziasmului cavaleresc, al
sentimentalismului micului burghez în apa îngheţată a calculului egoist. Ea a făcut din dem-
nitatea personală o valoare de schimb şi, în locul nenumăratelor libertăţi dobândite şi chezăşuite
de hrisoave, ea a pus unica libertate, lipsită de scrupule, a comerţului. Într-un cuvânt, ea a
pus, în locul exploatării voalate de iluzii religioase şi politice, exploatarea deschisă, neruşi-
nată, directă şi brutală.” (Karl Marx, Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist)
Exerciţiul 18
Care este, potrivit autorilor, meritul şi care este vina burgheziei?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
133
Conform gândirii lui Marx, întreaga istorie este o luptă continuă între exploatatori şi exploataţi
(aristocraţii şi sclavii în Antichitate, nobilii şi ţăranii în Evul Mediu, burghezii şi muncitorii în epoca
modernă). Ultima categorie exploatată, proletariatul (clasa muncitoare), are misiunea istorică de
a înlătura regimul burghez prin revoluţie şi de a instaura dictatura proletariatului, care să constru-
iască societatea socialistă şi apoi pe cea comunistă, unde nu vor mai exista exploatatori şi exploataţi.
Lupta de clasă a fost aplicată în toate regimurile comuniste prin eliminarea tuturor foştilor proprietari
(burghezi, moşieri, ţărani înstăriţi).
Lenin (în lucrarea Ce-i de făcut? din 1902) consideră că proletariatul nu are conştiinţa misiunii sale
istorice. De aceea, el trebuie ghidat în luptă de o organizaţie de revoluţionari de profesie, partidul co-
munist. Acesta e singurul partid care are dreptul să funcţioneze, deoarece doar el apără cu adevărat
interesele muncitorilor. De aceea, în toate regimurile comuniste, funcţionează un singur partid.
M Potrivit ideologiei fasciste, partidul nu este decât un instrument pentru atingerea obiec-
E tivului de preluare a puterii în stat. De aceea, ideologia fascistă are în centrul gândirii sale
M conceptul de stat (statul totalitar). Pentru ideologia comunistă, statul este doar instru-
O mentul folosit de partid pentru a reforma societatea. Astfel, ideologia comunistă se con-
centrează pe conceptul de partid (partidul unic). În practică, ambele ideologii duc la aceeaşi
realitate: partidul-stat (partidul unic se identifică cu statul).
III. Practici politice totalitare
Într-un regim totalitar, puterea este deţinută de partidul unic. Acesta guvernează în numele unei
ideologii revoluţionare pe care o răspândeşte cu ajutorul propagandei şi se menţine la putere prin
intermediul terorii politice. Aşadar, ideologiile totalitare sunt aplicate în cadrul fiecărui regim prin
practicile politice, care pot fi încadrate în trei mari categorii:
- partidul unic;
- propaganda;
- teroarea.
Partidul unic
Este o caracteristică şi o practică politică întâlnită în toate regimurile totalitare. În orice regim
totalitar, monopolul puterii este deţinut de un grup restrâns de persoane, grupate în jurul unui
conducător. Acesta este partidul unic. El acaparează instituţiile statului, devenind astfel partid-stat.
RESURSE
„Tendinţa identificării dintre stat şi partid (în Germania, între anii 1933-1945) i-a permis
acestuia din urmă să se bucure de mai multă sau mai puţină autonomie, în funcţie de exigenţele
tactice. Această contopire instituţională a fost evidentă în cazul responsabililor circum-
scripţiilor regionale, care cumulau funcţia de membru de partid şi funcţionari statali, unii din-
tre aceştia ajungând chiar miniştri (precum Goebbels) sau îndeplinind alte funcţii în
administraţia publică.” (Al. Minerbi, Istoria ilustrată a nazismului)
134
Exerciţiul 19
Cum a reuşit, conform autorului, Partidul Nazist să deţină întreaga putere în stat?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Partidul unic îşi justifică preluarea puterii prin ideologia pe care o răspândeşte. El este singurul
care poate să funcţioneze, deoarece doar el deţine concepţia adevărată cu privire la binele socie-
tăţii. Spre deosebire de democraţie, în regimul totalitar nu funcţionează pluralismul politic, nici
separarea puterilor în stat, deoarece partidul unic deţine întreaga putere.
Partidul Naţional Fascist a apărut în Italia în 1921, prin unificarea fasciilor (organizaţii de com-
batanţi) înfiinţate începând cu 1919 (prima a apărut la Milano), sub conducerea lui Benito Mussolini.
În urma „Marşului asupra Romei” din 1922 (acţiune prin care partidul a încercat şi a reuşit să inti-
mideze conducerea statului), regele i-a oferit lui Mussolini poziţia de prim-ministru. Un an mai târziu,
Partidul Fascist a organizat alegerile pe care le-a şi câştigat, iar prin legile fascistissime (1925-1926)
Mussolini a preluat întreaga putere, devenind conducătorul (Il Duce). Prin desfiinţarea celorlalte
partide, în Italia a fost instaurat regimul totalitar fascist, care a durat până în 1943, anul ocupării Romei
de către Aliaţi în Al Doilea Război Mondial. Mussolini a fost instalat de nazişti în fruntea unui
regim-satelit în nordul Italiei, Republica de la Salo, şi a fost asasinat de partizani în 1945.
RESURSE
„Transformarea regimului pluralist autoritar pe care Mussolini îl instaurase [în Italia]
după Marşul asupra Romei, într-o dictatură totalitară (…) datează (…) din anii 1925-1926.
(…) Monarhia este susţinută, dar regele (...) este constrâns doar la rolul de reprezentare. Senatul
este menţinut şi el doar pentru a se putea exploata referinţa la antica instituţie romană şi pen-
tru a cruţa fosta clasă conducătoare, dar chiar dacă membrii acestei înalte adunări sunt
încărcaţi de oameni din partea regimului, ei nu au nicio putere concretă. Camera Deputaţilor
este aleasă în condiţii care o fac să depindă strict de partid. (…) Esenţa puterii aparţine în fapt
«Ducelui» [Mussolini]. În principiu, acesta nu dă socoteală decât în faţa regelui şi are mari
atribuţii economice în calitate de ministru al corporaţiilor şi militare ca şef suprem al ar-
matei. El numeşte şi revocă miniştrii, care nu sunt decât simpli executanţi, şi poate legifera
prin decret-lege fără control parlamentar. (...) Partidul unic are drept misiune înregimenta-
rea şi supravegherea populaţiei (...). El participă la menţinerea ordinii cu ajutorul miliţiei
(...). La această dată [1940], însuşi Partidul Naţional Fascist numără 3 milioane de membri.”
(S. Bernstein, P.Milza, Istoria Europei)
Exerciţiul 20
Care este diferenţa dintre regimul de până în 1925 şi cel de după?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
135
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor din Germania (NSDAP) a apărut în 1919, sub

numele de Partidul Muncitorilor din Germania (DAP), un partid socialist. Atunci când Adolf Hitler
a ajuns la conducerea lui (1920-1921), a adăugat la nume formula Naţional-Socialist (prescurtat,
nazist). În urma alegerilor din toamna lui 1932, în care Partidul Nazist a câştigat cele mai multe vo-
turi, preşedintele von Hindenburg i-a oferit lui Hitler poziţia de cancelar (prim-ministru), în ianuarie
1933. În 1934, preşedintele a murit, iar Hitler a cumulat cele două funcţii, de preşedinte şi cance-
lar, devenind Führer (conducător). După desfiinţarea celorlalte partide, în Germania a fost instau-
rat regimul totalitar nazist, care a durat până în 1945 (sinuciderea lui Hitler şi capitularea Germaniei
în Al Doilea Război Mondial).
RESURSE
„Încă de la 1 februarie 1933, Reichstag-ul [Parlamentul] fusese dizolvat pentru a se per-
mite naţiunii «să ia parte la guvernarea naţională». Hitler a început imediat epurarea cadrelor
republicane din administraţie. O lege «pentru protecţia poporului şi statului» îi permitea in-
terzicerea ziarelor şi a reuniunilor. La 27 februarie, incendierea Reichstag-ului (...) a oferit
posibilitatea anihilării partidului comunist, atât de puternic odinioară: conducătorii au fost
ucişi sau duşi în lagăre de concentrare, formaţiunile de luptă dispersate fără prea mare rezis-
tenţă.” (Jacques Droz, Istoria Germaniei)
Exerciţiul 21
Cum a reuşit Partidul Nazist să îşi elimine principalii oponenţi politici?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Partidul Comunist (bolşevic) din Rusia a apărut în 1903, ca ramură radicală, condusă de
Lenin (Vladimir Ilici Ulianov), a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Rusia (bolşevic
înseamnă, în rusă, majoritar; denumirea trimite la dorinţa lui Lenin de a avea majoritatea în
Partidul Social-Democrat, ceea ce s-a întâmplat rareori). În Rusia, partidul bolşevic a preluat
puterea în 1917, pe cale violentă (revoluţia din octombrie-noiembrie). Prin dizolvarea Adună-
rii Constituante şi prin interzicerea celorlalte partide în 1918, în Rusia a fost introdus regimul
totalitar comunist, condus până la moartea sa, în 1924, de Lenin, în calitate de preşedinte al
Consiliului Comisarilor Poporului (noua denumire a guvernului). În 1922, a apărut Uniunea Re-
publicilor Socialiste Sovietice (URSS), iar partidul şi-a schimbat denumirea în Partidul Comunist
136
al Uniunii Sovietice, primul său secretar general fiind Stalin (Iosif Vissarionovici Djugaşvili),
până la moartea sa în 1953. Regimul comunist din URSS a durat până în 1991 (anul destrămării
acestui stat).
RESURSE
„Într-un stat totalitar, partidul comunist îşi disimulează statutul de partid unic prin in-
termediul unei vaste, dense şi complicate reţele de organizaţii menite a cuprinde cât mai
mult din populaţia ţării. Este vorba despre ceea ce ideologia comunistă numeşte «orga-
nizaţii de masă». Lenin a fost primul care, în anul 1902, în faimosul text programatic Ce-i
de făcut?, a distins între funcţiile partidului de avangardă (conspirativ, disciplinat, puţin
numeros şi compus doar din revoluţionari de profesie) şi cele ale organizaţiilor de masă
(cum ar fi sindicatele, care trebuiau să aibă o cuprindere cât mai largă şi, sub controlul
secret al partidului, să prelungească influenţa acestuia spre toate categoriile de munci-
tori). După câştigarea puterii de către bolşevici, [în Rusia, în 1917], Lenin s-a opus «facţi-
unii de stânga» din partid reprezentate de Troţki, care, printre altele, cerea desfiinţarea
sindicatelor şi a altor organizaţii profesionale socotite «revolute» în noul context. Lenin
a cerut, în schimb, preluarea, transformarea şi controlul strict al acestora pentru a fi uti-
lizate conform scopului partidului unic. Menirea organizaţiilor de masă era, după cele
afirmate de Lenin, de a funcţiona pe post de «curele de transmisie» între partidul comu-
nist (care, pentru a-şi păstra caracterul revoluţionar, de clasă, trebuia să limiteze numărul
membrilor) şi «masa celor care muncesc».” (Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pen-
tru analiza dictaturii comuniste din România)
Exerciţiul 22
În ce mod şi-a subordonat societatea Partidul Comunist?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Propaganda
Practică politică şi, în acelaşi timp, caracteristică a tuturor regimurilor totalitare, propaganda
reprezintă mecanismul prin intermediul căruia partidul îşi răspândeşte ideologia şi îşi justifică
acţiunile practice în rândul propriei societăţi, dar şi în afara regimului.
Într-un regim totalitar, partidul unic deţine monopolul asupra mijloacelor de comunicare. Ast-
fel, pe lângă propagandă, funcţionează cenzura, prin care regimul se asigură că nu va fi publicată
nicio producţie cu care partidul nu este de acord. Propaganda este instituţionalizată (spre exem-
plu, în Germania nazistă, funcţiona un Minister al Propagandei, condus de Joseph Goebbels, un
apropiat al lui Hitler).
137
RESURSE
„Ministerul Adevărului – în Nouvorbă, Minadev – te izbeşte fiindcă este cu totul
diferit de orice altă clădire vizibilă în jur. Este o structură înaltă, imensă, de beton
armat alb, strălucitor, în formă de piramidă, care se ridică, terasă după terasă, până
la trei sute de metri înălţime. De unde stă Winston, se disting foarte bine cele trei
lozinci ale Partidului, scrise cu litere elegante pe faţada albă ca zăpada:
RĂZBOIUL ESTE PACE.
LIBERTATEA ESTE SCLAVIE.
IGNORANŢA ESTE PUTERE.
Ministerul Adevărului ar avea, după câte vorbesc oamenii, vreo trei mii de încăperi dea-
supra pământului şi ramificaţiile corespunzătoare dedesubt.” (George Orwell, 1984)
Exerciţiul 23
În romanul 1984, George Orwell imaginează o societate în care Fratele cel Mare (Big Brother)
supraveghează constant viaţa cetăţenilor. Societatea este guvernată de patru ministere, iar Minis-
terul Adevărului este însărcinat cu transmiterea informaţiilor în rândul societăţii. Ce asemănări
puteţi găsi între acest model şi regimurile totalitare?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Propaganda se realizează prin toate mijloacele aflate la dispoziţia statului:

- prin presă, atât cea scrisă (spre exemplu Pravda în URSS sau Scânteia în România comunistă),
cât şi cea audio-vizuală (radio şi televiziune);
- prin sistemul educaţional (cetăţenii sunt educaţi de mici conform ideologiei regimului). Chiar
şi când sunt adulţi, ei urmează cursuri ideologice la locul de muncă;
- prin cultură: literatură, arte plastice, cinematografie (spre exemplu, cele două filme produse în
Germania nazistă – Triumful voinţei, realizat de Leni Riefenstahl şi în URSS – Crucişătorul
Potemkin, realizat de Serghei Eisenstein).
Dacă regimul fascist sprijină curentul cultural futurist al lui Giacomo Marinetti, regimurile co-
muniste promovează un curent cultural propriu – realismul socialist. Acesta are misiunea de a pro-
mova realizările regimului (prin zugrăvirea unei societăţi idilice a muncitorilor din fabrici –
proletcultism – şi a ţăranilor de pe câmpuri) şi de a critica realităţile trecutului (în care muncitorii
şi ţăranii erau exploataţi de burghezi şi de moşieri).
Exerciţiul 24
Priviţi afişele. Ce categorii sunt vizate?
Care dintre ele sunt favorizate şi care sunt condamnate?
138
1 2 3
1. Afiş de propagandă fascist îndemnând tinerii să se

înscrie în organizaţia de tineret
2. Afiş de film nazist: Eternul evreu
3. Afiş de propagandă din Rusia comunistă, autor Viktor
Deni: Tovarăşul Lenin curăţă lumea de mizerii
4. Tablou de Sabin Bălaşa: Epoca Ceauşescu
4
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Prin propagandă se realizează şi o altă caracteristică specifică tuturor regimurilor totalitare:

cultul personalităţii conducătorului. Liderul absolut al regimului este privit ca un personaj suprau-
man, mesianic. De cultul personalităţii au beneficiat Mussolini, Hitler, Stalin, Mao, Ceauşescu.
RESURSE
„Precum Iisus i-a salvat pe oameni din păcatul originar şi de Infern, la fel şi Hitler a sal-
vat poporul german de la ruină. Iisus şi Hitler au fost amândoi persecutaţi, însă, în vreme ce
Iisus a fost crucificat, Hitler a ajuns cancelar. […] Apostolii au desăvârşit fapta lui Iisus. Noi
dorim ca Hitler să-şi poată desăvârşi el însuşi opera. Iisus a trudit pentru cer, Hitler lucrează
pentru pământul german.” (Dictare într-o şcoală primară din Germania, 16 martie 1934)
139
Exerciţiul 25
Cine este favorizat de comparaţia de mai înainte? În ce fel?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Teroarea
Practică politică şi caracteristică a regimurilor totalitare, teroarea are drept scop menţinerea la
putere a partidului unic prin instaurarea unui climat de nesiguranţă şi de supunere în rândul
populaţiei şi prin identificarea şi eliminarea oricăror adversari potenţiali ai regimului. Într-un regim
totalitar, drepturile omului nu sunt respectate, deoarece orice manifestare a libertăţii care con-
travine intereselor partidului este anihilată prin teroare.
Teroarea se realizează prin două mari metode:

1) Supravegherea şi controlul populaţiei prin intermediul poliţiei politice.
Aceasta poartă nume diferite, în funcţie de regim: Gestapo (Poliţia Secretă de Stat) în Germania
nazistă, CEKA (Comisia Extraordinară pe Întreaga Rusie pentru Combaterea Contrarevoluţiei şi
Sabotajului) în Rusia în timpul lui Lenin, NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne) în
URSS în timpul lui Stalin, KGB (Comitetul Securităţii Statului) în URSS după Stalin. Toate aceste in-
stituţii aveau ca scop întreţinerea unui climat de frică în rândul populaţiei şi identificarea opo-
nenţilor regimului.
2) Eliminarea opoziţiei politice şi a categoriilor indezirabile prin sistemul de lagăre şi închisori.
În Germania nazistă, primul lagăr de muncă a apărut în 1933, la Dachau; lagărele s-au înmulţit
pe parcursul anilor 1930, pentru ca, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, să apară şi lagăre de
exterminare (cele mai cunoscute fiind cele de la Auschwitz-Birkenau, Sobibor, Treblinka, Maidanec,
Chelmno, Belzec). În lagăre intrau adversarii politici ai regimului (în special comuniştii), cei care
nu corespundeau criteriului de rasă al regimului, fie din punct de vedere fizic (persoanele cu diza-
bilităţi), fie din punct de vedere moral (homosexualii) şi categoriile indezirabile (evreii, rromii).
Exerciţiul 26
Priviţi harta alăturată. Unde se găsesc lagă-
rele de exterminare? De ce?
Răspuns
..........................................................................................
..........................................................................................
..........................................................................................
..........................................................................................
..........................................................................................
..........................................................................................
..........................................................................................
140
În URSS, sistemul de lagăre purta numele de Gulag (Administraţia Lagărelor şi Coloniilor de

Muncă) şi era format din zeci de lagăre răspândite pe întreg teritoriul ţării. În ele intrau, pe lângă
adversarii politici ai regimului sau chiar foştii comunişti căzuţi în dizgraţia conducătorilor, şi cei care
nu corespundeau idealului de clasă al regimului (foştii exploatatori: burghezi, moşieri, ţărani înstă-
riţi – chiaburi sau kulaci). Sistemul de lagăre a fost desfiinţat după moartea lui Stalin, regimul prefe-
rând să îi închidă pe disidenţi în azile de psihiatrie.
RESURSE
„Ceea ce voia Stalin era să aibă undeva un mare şantier unde lucrările să
fie făcute de către deţinuţi, care să înghită multe mâini de lucru şi multe vieţi
(surplusul rezultat după deschiaburire), care să ofere siguranţa unei uriaşe
camere de gazare, dar să fie mai ieftine şi care, în acelaşi timp, să lase istoriei
un grandios monument al domniei lui, ceva de genul piramidelor, în perimetrul
lui istoric favorit, Orientul sclavagist, de la care Stalin a supt cel mai mult în
viaţă; era la mare preţ ideea de a construi canale gigantice. Şi eu aproape că
văd aievea cum, privind cu drag harta Nordului Rusiei europene, unde era con-
centrată la vremea aceea cea mai mare parte a lagărelor, Stăpânul a trasat, în centrul aces-
tui ţinut, cu vârful muştiucului pipei, o linie de la mare la mare. (...) Nu, am fost nedrept –
această bizară construcţie în plin secol XX, un canal continental făcut „cu roaba şi târnă-
copul”, nu e drept să fie comparată cu piramidele egiptene: căci piramidele au fost constru-
ite cu mijloacele tehnice contemporane lor, în vreme ce tehnica noastră era cu patruzeci de
veacuri în urmă. În asta şi consta maşina noastră de exterminare. Pentru camere de gazare
n-aveam gaz.” (Aleksandr Soljeniţîn, Arhipeleagul Gulag)
Exerciţiul 27
În lucrarea Arhipeleagul Gulag, autorul premiat cu Nobel Aleksandr Soljeniţîn face o trecere în
revistă a sistemului de lagăre din URSS. Cu ce alte experienţe istorice este comparat Gulagul?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În ceea ce priveşte existenţa terorii în regimurile totalitare, pentru regimul fascist din Italia tre-
buie făcută o menţiune. Deşi Italia a fost cea care a inventat termenul „totalitar”, aici teroarea nu a
funcţionat în modul extrem în care a funcţionat în regimul nazist şi în cel comunist. Adversarii
politici erau lăsaţi să trăiască, dacă nu se exprimau public împotriva regimului. Din această cauză,
anumiţi autori (spre exemplu, Hannah Arendt în Originile totalitarismului) nu consideră regimul fas-
cist ca fiind totalitar. Majoritatea cercetătorilor însă încadrează acest regim în categoria celor tota-
litare, datorită existenţei acelei caracteristici fundamentale care diferenţiază regimul totalitar de toate
celelalte: existenţa ideologiei revoluţionare.
141
IV. Constituţiile regimului liberal (1866) şi democratic (1923)
Înainte de adoptarea primei constituţii propriu-zise a României (cea din 1866), în spaţiul româ-
nesc au funcţionat în secolul al XIX-lea fie proiecte politice – redactate de români – care nu au fost
puse în aplicare, fie legi cu valoare fundamentală impuse de străini. În prima categorie putem
menţiona Constituţia cărvunarilor, redactată în 1822 în Moldova de Ionică Tăutul, şi Osăbitul act
de numire a suveranilor românilor, redactat în 1838 în Ţara Românească de către membrii Par-
tidei Naţionale conduşi de Ion Câmpineanu.
Primele legi cu valoare constituţională pentru Ţările Române au fost Regulamentele Organice,
adoptate în timpul ocupaţiei militare ruseşti din 1829-1834 şi aplicate începând cu 1831 în Ţara
Românească şi 1832 în Moldova. Regulamentele au fost primele care au formulat principiul liberal
al separării puterilor în stat. Astfel, puterea executivă aparţinea Domnului, puterea legislativă –
Adunării Obşteşti, iar puterea judecătorească – Înaltului Divan. Regulamentele Organice au funcţionat
ca legi fundamentale în istoria Ţărilor Române până în 1856, anul adoptării de către Marile Puteri
a Convenţiei de la Paris. Conform Convenţiei, Ţara Românească şi Moldova urmau să formeze un
singur stat, numit Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, având însă doi domnitori, două guverne
şi două adunări legislative.
În urma dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova (pe 5 ianuarie) şi în Ţara Românească
(pe 24 ianuarie 1859), s-a produs unificarea celor două ţări (în 1861, a fost folosit pentru prima dată
numele România). Cuza a domnit în conformitate cu Convenţia de la Paris până în mai 1864, când,
printr-o lovitură de stat, a fost instaurat regimul de domnie autoritară, bazat pe Statutul Dez-
voltător al Convenţiei de la Paris, care oferea domnului puteri sporite. Acelaşi statut înfiinţa, pe
lângă Adunarea Deputaţilor, o nouă cameră legislativă, numită Senat sau Corp Ponderator. Statutul
a rămas în vigoare până la abdicarea lui Cuza, în februarie 1866.
Constituţia din 1866 a fost adoptată în contextul abdicării lui Cuza şi al aducerii pe tron a
principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, în mai 1866. Constituţia a fost promulgată în iulie
1866, fiind prima constituţie propriu-zisă a României. Avea ca model constituţia belgiană din 1831,
fiind bazată pe trei principii liberale fundamentale:
- principiul suveranităţii naţionale;
- principiul respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
- principiul separaţiei puterilor.
RESURSE
„Art. 1. Principatele-Unite-Române constitue un singur Stat indivisibil, sub denumire
de România.
Art. 2. Teritoriul României este nealienabil. Limitele Statutului nu pot fi schimbate sau
rectificate, de cât în virtutea unei legi.
Art. 31. Tote puterile Statului emană de la naţiune care nu le pote esercita decât numai
prin delegaţiune şi după principiile şi regulile asedate în Constituţiunea de faţă.”
(Constituţia din 1866)
142
Exerciţiul 28
Cine deţine puterea în stat? Este România un stat suveran conform Constituţiei?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Constituţia din 1866 nu face nicio referire la puterea suzerană din acel moment, Imperiul
E Otoman. Mai mult, ea stabileşte clar că suveranitatea (puterea asupra teritoriului României)
M aparţine naţiunii române. Imperiul Otoman nu poate ceda teritorii care aparţin României,
O deoarece teritoriul este inalienabil.
Constituţia din 1866 are un capitol întreg dedicat drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (liber-
tatea conştiinţei, a învăţământului, a presei, a întrunirilor, egalitatea în faţa legii etc). Proprietatea
era considerată „sacră şi neviolabilă”. Exercitarea drepturilor era însă permisă doar cetăţenilor, iar
cetăţenia era acordată numai creştinilor.
RESURSE
„Art. 7. Însuşirea de Român se dobândesce, se conservă şi se perde potrivit regulilor sta-
tornicite prin legile civile. Numai streinii de rituri creştine pot dobindi împămân-
tenirea.” (Constituţia din 1866)
Exerciţiul 29
Este aceasta o limitare a drepturilor? Cine nu putea deveni cetăţean român?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Conform Constituţiei din 1866, votul era cenzitar, diferenţiat în funcţie de venit (şi, în consecinţă,
de impozitul pe care cetăţenii îl plăteau la stat) în mai multe colegii (3 la Senat şi 4 la Adunarea Depu-
taţilor). Voturile aveau ponderi diferite (marii proprietari alegeau mai mulţi parlamentari decât
cei cu proprietăţi mai mici). Acest vot îi excludea pe cei care nu erau proprietari şi oferea o pondere
sporită celor cu venituri mai mari.
RESURSE
„TIPĂTESCU: Taci! Vine cineva. E Ghiţă, desigur. (Se repede la uşa din fund, prin care apare
Cetăţeanul turmentat.)
CETĂŢEANUL (şovăind): Sluga! (În tot jocul, sughite şi şovăie.)
ZOE: Cine e ăsta?
143
TIPĂTESCU: Ce pofteşti d-ta?

CETĂŢEANUL: Eu?... (Sughite.) Eu sunt alegător...
TIPĂTESCU (nervos): Cum te cheamă?
CETĂŢEANUL: Cum mă cheamă? Ce trebuie să spui cum mă cheamă... Vorba e, sunt alegător?
(Şovăie.)
ZOE: E turmentat?
TIPĂTESCU: Dracul să-l ia! Nu e nimeni afară: lasă să-mi intre aici toţi nebunii, toţi beţivii...
‘Aide, ieşi!
CETĂŢEANUL: Nu sunt turmentat... (zâmbind) coană Joiţico... Las’ că ne cunoaştem... Mă
cunoaşte conul Zaharia de la 11 Fevruarie... Nu e vorba, ţinem la d. Nae Caţavencu... e din
Soţietate... dar vorba e, eu alegător... eu... (Sughite.) apropritar, eu pentru cine votez?
(Sughite.) D-aia am venit. (Şovăie.)” (I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută)
Exerciţiul 29
De ce votează cetăţeanul turmentat din O scrisoare pierdută?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Constituţia din 1866 dedică mai multe capitole instituţiilor statului, a căror funcţionare e bazată
pe principiul separării puterilor în stat.
RESURSE
„Art. 32. Puterea legislativă se esercită colectiv de către Domn şi representaţiunea naţio-
nală. Representaţiunea natională se împarte în duoă Adunări: Senatul şi Adunarea
deputaţilor. Ori-ce lege cere învoirea a celor trele ramuri ale puterii legiuitoare.
Nicio lege nu pote fi supusă sancţiunei Domnului de cât după ce va fi discutat şi
votat liber de majoritatea ambelor Adunări.
Art. 33. Initţativa legilor este dată fie-căreia din cele trei ramure ale puterei legislative.
Totuşi ori-ce lege relativă la veniturile şi cheltuelile Statului s’au la contingentul
armatei, trebue să fie votată mai întâiu de Adunarea deputatilor.
Art. 35. Puterea esecutivă este încredinţată Domnului, care o esercită în modul regulat prin
Constituţiune.
Art. 36. Puterea judecătorească se esercită de Curi şi Tribunale. Hotărârile şi sentinţele
lor se pronunţă în virtutea legei şi se esecută în numele Domnului.
Art. 93. Domnul numeşce şi revocă pe Miniştrii sei. El sancţioneză şi promulgă legile. El
pote refusa sancţiunea sa. El are dreptul de amnistie în materie politică. Are drep-
tul de a erta sau micşora pedepsele în materii criminale; afară de cea ce se sta-
torniceşce în privirea Miniştrilor. El nu pote suspenda cursul urmărirei sau al
144
judecatei, nici a interveni prin nici un mod în administraţia justiţiei. El numesce sau con-
firmă în toate funcţiunile publice. El nu pote crea o nouă funcţiune fără o lege specială.
El face regulamente necesarii pentru esecutarea legilor fără să potă vre-oadata modi-
fica sau suspenda legile şi nu pote scuti pe nimeni de esecutarea lor. El este capul puterei
armate. El conferă gradurile militare în conformitate cu legea. El va confera decoraţi-
unea română conform unei anume legi. El are dreptul de a bate monedă, conform unei
legi speciale. El încheie cu Statele streine Convenţiunile necesarii pentru comerciu, navi-
gaţiune şi alte asemenea; însă pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritore, tre-
bue mai întâiu a fi supuse puterei legislative şi aprobate de ea.” (Constituţia din 1866)
Exerciţiul 30
Cine exercită cele trei puteri în stat?
Răspuns
Puterea legislativă
Puterea executivă
Puterea judecătorească
Exerciţiul 31
Există vreo încălcare a principiului separaţiei puterilor?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Conform Constituţiei de la 1866, Domnul deţinea atribuţii largi, atât legislative (iniţia-
E tivă legislativă şi drept de veto), cât şi executive (numea şi revoca miniştiri). Astfel, ar fi putut
M să guverneze în mod autoritar. În practică, domnitorul Carol (rege din 1881) nu a făcut
O abuz de atribuţiile sale, permiţând o viaţă politică liberă.
Ca o consecinţă a adoptării Constituţiei din 1866, România modernă a funcţionat ca un regim

liberal, bazat pe respectarea drepturilor şi pe separarea puterilor în stat.
Constituţia de la 1866 a fost modificată de trei ori:

1) în 1878, atunci când, ca o condiţie formulată de Marile Puteri pentru recunoaşterea inde-
pendenţei României prin Tratatul de Pace de la Berlin, a fost modificat articolul 7 din Constituţie
(s-a eliminat condiţionarea legată de ritul creştin pentru obţinerea cetăţeniei);
145
2) în 1884, când a fost modificat sistemul electoral (votul a rămas cenzitar) şi a fost consemnat
în Constituţie noul statut al României, cel de regat (care fusese instaurat în 1881);
3) în 1917, când au fost aduse schimbările constituţionale necesare adoptării votului universal
şi reformei agrare (au fost modificate articolele care prevedeau modalitatea de vot şi s-a re-
nunţat la articolul care considera proprietatea „sacră şi inviolabilă”, pentru a se putea realiza
exproprieri), aplicate din 1918.
Constituţia din 1923 a fost adoptată în contextul realizării României Mari, prin unificarea
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România în 1918. A fost numită „Constituţia unificării”. A
fost promulgată de regele Ferdinand în martie 1923, după ce a fost adoptată de Parlament, întrunit
ca Adunare Constituantă, pe baza proiectului realizat de Partidul Naţional Liberal.
Constituţia din 1923 prelua cele mai multe articole din Constituţia de la 1866. Apăreau însă
câteva diferenţe:
- România devenea „stat naţional unitar şi indivizibil” (teritoriul ei rămânea „nealienabil”);
- instituţiile statului rămâneau aceleaşi, dar şeful statului era Regele (nu Domnul, ca în 1866),
iar membrii Senatului şi Adunării Deputaţilor erau aleşi prin vot universal.
RESURSE
„Art. 64. Adunarea deputaţilor se compune din deputaţi aleşi de cetăţenii Români majori,
prin vot universal, egal, direct, obligator şi secret pe baza reprezentării minorităţii.
Art. 68. Toţi cetăţenii Români dela vârsta de 40 ani împliniţi aleg, pe circumscripţii elec-
torale cari nu pot fi mai mari decat judeţul, prin vot obligator, egal, direct şi se-
cret, un număr de senatori. Numărul senatorilor de ales în fiecare circumscripţie,
care nu poate fi mai mare decât un judeţ, se stabileşte de legea electorală, pro-
porţional cu populaţia.” (Constituţia din 1923)
Exerciţiul 32
Puteţi identifica o limitare negativă în ce priveşte dreptul la vot? Dar una pozitivă?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M
E Votul este universal, însă masculin (votează doar bărbaţii).
M
O
Drepturile cetăţenilor le sunt aplicate şi minorităţilor.
146
RESURSE
„Art. 5. Românii, fără deosebire de origina etnică, de limbă sau de religie, se bucură de liber-
tatea conştiinţei, de libertatea învăţământului, de libertatea presei, de libertatea
întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile şi drepturile stabilite
prin legi.” (Constituţia din 1923)
Exerciţiul 33
De ce este nevoie acum de drepturi speciale pentru minorităţi?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Proprietatea este acum „garantată” (nu mai este „sacră şi inviolabilă”), iar proprietăţile subso-
lului aparţin statului.
Ca o consecinţă a adoptării Constituţiei de la 1923, România interbelică funcţionează ca un regim

democratic, bazat pe votul universal şi pe respectarea drepturilor minorităţilor.
V. Constituţiile regimului autoritar (1938) şi totalitar (1948, 1952, 1965)
Constituţia din 1923 a funcţionat în istoria României până în 1938, când a fost instaurat primul
regim nedemocratic: regimul autoritar al lui Carol al II-lea. În timpul regimului totalitar comunist,
în România au funcţionat alte trei constituţii: cea din 1948, cea din 1952 şi cea din 1965.
Constituţia din 1938 a fost adoptată în contextul loviturii de stat a regelui Carol al II-lea, din
februarie 1938, prin care s-a instaurat regimul de monarhie autoritară (dictatura regală). Constituţia
a fost redactată de Istrate Micescu (jurist al regelui Carol) şi a fost supusă votului popular prin refe-
rendum (prima consultare populară din România la care au votat şi femeile).
Constituţia din 1938 se desparte de tradiţia liberal-democratică a constituţiilor anterioare. Deşi,

teoretic, separarea puterilor se menţine, practic ea nu mai funcţionează, deoarece regele deţine
acum puteri extinse.
RESURSE
„Art. 30. Regele este Capul Statului.
Art. 31. Puterea legislativă se exercită de Rege prin Reprezentaţiunea Naţională, care se
împarte in două Adunări: Senatul şi Adunarea Deputailor.
147
Regele sancţionează şi promulgă legile. Înainte de a i se da sancţiunea regală,

legea nu e valabilă. Regele poate refuza sancţiunea. Nicio lege nu poate fi supusă
sancţiunii regale, decât după ce va fi fost discutată şi votată de majoritatea am-
belor Adunări. Promulgarea legilor votate de ambele Adunări se va face prin în-
grijirea Ministrului de Justiţie, care este şi păstrătorul Marelui Sigiliu al Statului.
Iniţiativa legilor este dată Regelui. Fiecare din cele două Adunări pot propune
din iniţiativă proprie numai legi în interesul obştesc al Statului. Interpretaţiunea
legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea legiuitoare. Nicio lege,
niciun regulament de administraţiune generală sau comunală nu pot fi înda-
toritoare decât după ce se publică în chipul hotărât prin ele.
Art. 32. Puterea executivă este încredinţată Regelui, care o exercită prin Guvernul Său în
modul stabilit prin Constituţie.
Art. 33. Puterea judecatorească se exercită de organele ei.
Hotarârile judecătoreşti se pronunţă în virtutea legii. Ele se execută în numele
Regelui.
Art. 46. Regele numeşte şi revoacă pe Miniştrii Săi.
El are dreptul de a ierta sau micşora pedepsele în materii criminale, afară de ceea
ce se statorniceşte în privinţa Miniştrilor. El nu poate suspenda cursul urmăririi
sau judecării, nici a interveni prin niciun mod în administrarea justiţiei.
El numeşte sau confirmă în funcţiunile publice potrivit legilor.
El nu poate crea o nouă funcţiune fără o lege specială.
El face regulamentele necesare pentru executarea legilor, fără să poată modifica
legile şi scuti pe cineva de executarea lor.
El poate, în timpul când Adunările Legiuitoare sunt dizolvate şi în intervalul din-
tre sesiuni, să facă în orice privinţă Decrete cu putere de lege, care urmează a fi
supuse Adunărilor spre ratificare la cea mai apropiată a lor sesiune.
El este Capul Oştirii.
El are dreptul de a declara războiul şi de a încheia pacea.
El conferă gradele militare în conformitate cu legea.
El conferă decoraţiunile române.
El acreditează Ambasadorii şi Miniştrii Plenipotenţiari pe lângă Şefii Statelor Străine.
El are dreptul de a bate monetă, conform unei legi speciale.
El încheie, cu Statele Străine, tratatele politice şi militare. Convenţiunile necesare
pentru comerţ, navigaţiune şi altele asemenea de El încheiate, pentru a avea
putere de lege în interior, trebuie să fie însă supuse Adunărilor Legiuitoare şi
aprobate de ele.” (Constituţia din 1938)
Exerciţiul 34
Care sunt modificările survenite faţă de constituţiile anterioare?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
148
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Se menţine un parlament, însă o parte importantă a membrilor acestuia este numită direct de rege.
RESURSE
„Art. 63. Senatul se compune din Senatori numiţi de Rege, din Senatori de drept şi din
Senatori aleşi cu vot obligator, secret şi exprimat prin scrutin uninominal de
membrii corpurilor constituite în Stat, în numărul şi condiţiunile, pentru alegă-
torii şi eligibilii, bărbaţi şi femei, ce se vor stabili prin legea electorală. Proporţia
Senatorilor numiţi în raport cu cei aleşi este de jumătate.” (Constituţia din 1938)
Exerciţiul 35
În ce mod este acest articol o încălcare a principiului separaţiei puterilor?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
La capitolul care priveşte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, se introduce o secţiune referitoare

la datoriile românilor (inclusiv interdicţia de a „propovădui prin viu grai sau scris schimbarea
formei de guvernământ a Statului”).
Constituţia din 1938 a stat la baza regimului autoritar al lui Carol al II-lea, care a durat însă doar
până în septembrie 1940. După abdicarea lui Carol, fiul său Mihai a oferit întreaga putere lui Ion An-
tonescu, devenit „conducător al statului”.
Regimul autoritar al lui Antonescu nu s-a bazat pe o constituţie, guvernarea făcându-se prin de-
crete-legi, cum ar fi Decretul-lege de înfiinţare a Statului naţional-legionar, din septembrie 1940, prin
care Antonescu împărţea puterea cu Mişcarea Legionară, sau Decretul-lege privind militarizarea
instituţiilor şi întreprinderilor de stat şi particulare, din februarie 1941, prin care era instituită dic-
tatura militară.
Pe 23 august 1944, regele Mihai l-a înlăturat pe Antonescu şi a preluat puterea. A fost reinstituită
Constituţia din 1923, din dorinţa de a se reveni la un regim democratic. Acest lucru nu a fost
posibil, deoarece, în perioada 1945-1947, Partidul Comunist a acaparat instituţiile statului, pre-
luând puterea.
Constituţia din 1948 a fost adoptată în contextul abdicării regelui Mihai (30 decembrie 1947)
şi al proclamării Republicii Populare. A fost o constituţie de tranziţie, prin care se realiza trecerea
de la regimul democratic la regimul stalinist.
149
RESURSE
„Art. 1. Republica Populară Română este un Stat popular, unitar, independent şi suveran.
Art. 2. Republica Populară Română a luat fiinţă prin lupta dusă de popor, în frunte cu
clasa muncitoare, împotriva fascismului, reacţiunii şi imperialismului.
Art. 3. În Republica Populară Română întreaga putere de stat emană de la popor şi
aparţine poporului. Poporul îşi exercită puterea prin organe reprezentative, alese
prin vot universal, egal, direct şi secret.
Art. 4. Reprezentanţii poporului în toate organele puterii de Stat sunt răspunzători în
faţa poporului şi pot fi revocaţi prin voinţa alegătorilor, în condiţiile stabilite de lege.”
(Constituţia din 1948)
Exerciţiul 36
Care sunt modificările privind forma de stat? De la cine provine puterea în stat? Care este sem-
nificaţia acestor schimbări?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Potrivit Constituţiei, organul suprem de conducere în stat era Marea Adunare Naţională, care avea
atât atribuţii legislative, cât şi atribuţii specifice funcţiei de şef al statului (acesta putea să declare război
şi să încheie pace). Marea Adunare Naţională alegea un prezidiu, al cărui preşedinte era considerat şeful
statului. Tot ei îi era subordonat Consiliul de Miniştri, organismul executiv. În fapt, întreaga putere
aparţinea partidului unic (Partidul Muncitoresc Român), din care făceau parte atât membrii Marii
Adunări Naţionale, cât şi membrii Consiliului de Miniştri. Partidul însă nu era menţionat în constituţie.
Constituţia consemna drepturile şi libertăţile cetăţeneşti (au apărut şi drepturi noi, precum
dreptul la muncă sau egalitatea femeilor cu bărbaţii), însă exercitarea lor era posibilă doar dacă
nu intra în contradicţie cu noua ordine democratică. În plus, Constituţia din 1948 conţinea o serie
de prevederi economice necesare proceselor de naţionalizare (din 1948) şi colectivizare (din 1949).
RESURSE
„Art. 5. In Republica Populară Română, mijloacele de producţie aparţin sau Statului, ca
bunuri ale întregului popor, sau organizaţiilor cooperative, sau particularilor,
persoane fizice sau juridice.
Art. 6. Bogăţiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele,
izvoarele de energie naturală, căile de comunicaţie ferate, rutiere, pe apă şi în aer,
poşta, telegraful, telefonul şi radio-ul aparţin Statului, ca bunuri comune ale poporu-
lui. Prin lege se vor stabili modalităţile de trecere în proprietatea Statului a bunurilor
enumerate în alineatul precedent, care, la data intrării în vigoare a prezentei Con-
stituţii, se aflau în mâini particulare.
150
Art. 9. Pământul aparţine celor ce-l muncesc. Statul protejează proprietatea de muncă
ţărănească. Statul încurajează şi sprijină cooperaţia sătească. Pentru a stimula
ridicarea agriculturii, statul poate crea întreprinderi agricole, proprietatea stat-
ului.” (Constituţia din 1948).
Exerciţiul 37
Cum justifică noul regim preluarea proprietăţilor private?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Constituţia din 1952 a fost adoptată în contextul în care partidul a reuşit să-şi impună supre-
maţia asupra societăţii. Era o constituţie tipic stalinistă, în care noile evoluţii sociale şi politice (des-
fiinţarea proprietăţii private şi rolul conducător al partidului) erau accentuate. Restul prevederilor
erau identice acelora din 1948.
RESURSE
„Art. 11. Formaţiunea particular-capitalistă în Republica Populară Română cuprinde
gospodăriile chiabureşti, întreprinderile comerciale particulare, micile între-
prinderi industriale nenaţionalizate, bazate pe exploatarea muncii salariate.
Statul democrat-popular realizează în mod consecvent politica de îngrădire şi
eliminare a elementelor capitaliste.
Art. 86. În conformitate cu interesele celor ce muncesc şi în scopul dezvoltării activităţii
politice şi obşteşti a maselor populare, cetăţenilor Republicii Populare Române
li se asigură dreptul de asociere în organizaţii obşteşti, în sindicate profesionale,
uniuni cooperatiste, organizaţii de femei, de tineret, organizaţii sportive, asoci-
aţii culturale, tehnice şi ştiinţifice.
Orice asociatie cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisă. Participarea
la astfel de asociaţii este pedepsită de lege.
Cetăţenii cei mai activi şi cei mai conştienţi din rândurile clasei muncitoare şi
din rândurile celorlalte pături de oameni ai muncii se unesc în Partidul Munci-
toresc Român, detaşamentul de avangardă al oamenilor muncii în lupta pentru
întărirea şi dezvoltarea regimului de democraţie populară şi pentru construirea
societăţii socialiste.
Partidul Muncitoresc Român este forţa conducatoare atât a organizaţiilor celor
ce muncesc, cât şi a organelor şi instituţiilor de stat. În jurul lui se strâng laolaltă
toate organizaţiile celor ce muncesc din Republica Populară Română.” (Consti-
tuţia din 1952)
151
Exerciţiul 38
Care sunt modificările faţă de Constituţia din 1948? Cum se explică ele?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Constituţia din 1952 a fost modificată în 1961, atunci când s-a instituit Consiliul de Stat, care a
înlocuit Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Astfel, noua titulatură a şefului statului devenea cea de
„preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române”.
Constituţia din 1965 a fost adoptată în contextul schimbării numelui ţării din Republica Popu-
lară Română în Republica Socialistă România şi a numelui partidului din Partidul Muncitoresc Român
în Partidul Comunist Român. Ambele schimbări au fost iniţiate de noul secretar general al partidu-
lui, Nicolae Ceauşescu. Constituţia menţiona rolul conducător al partidului încă de la început şi con-
semna sfârşitul edificării socialismului şi trecerea spre o nouă etapă, cea a construcţiei comunismului.
RESURSE
„Art. 1. România este republică socialistă. Republica Socialistă România este stat al oa-
menilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar. Teritoriul său
este inalienabil şi indivizibil.
Art. 2. Întreaga putere în Republica Socialistă România aparţine poporului, liber şi stăpîn
pe soarta sa. Puterea poporului se întemeiază pe alianţa muncitorească-ţărănească.
În strînsă unire, clasa muncitoare – clasa conducatoare în societate –, ţărănimea,
intelectualitatea, celelalte categorii de oameni ai muncii, fără deosebire de naţio-
nalitate, construiesc orânduirea socialistă, creînd condiţiile trecerii la comunism.
Art. 3. În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare a întregii societăţi
este Partidul Comunist Român.” (Constituţia din 1965)
Exerciţiul 39
Ce semnificaţii au schimbarea formei de stat din republică populară în republică socialistă şi
menţionarea la început a rolului conducător al partidului?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Deoarece construcţia comunismului era un ideal încă greu de atins, între socialism
E şi comunism a fost inventată o etapă intermediară – „societatea socialistă multilateral
M dezvoltată”.
O
152
Constituţia din 1965 a fost modificată în 1974, atunci când pentru Nicolae Ceauşescu a fost cre-
ată funcţia de Preşedinte al Republicii Socialiste România.
VI. România şi revenirea la democraţie: Constituţia din 1991
Regimul comunist din România a durat până în decembrie 1989. Clasa politică nou instau-
rată şi-a exprimat dorinţa de revenire la regimul democratic şi la economia de piaţă. Această
revenire a fost consfinţită prin adoptarea noii Constituţii din 1991, adoptată de Parlament în cali-
tate de Adunare Constituantă în noiembrie şi intrată în vigoare în urma referendumului din de-
cembrie 1991.
Constituţia din 1991 revenea la tradiţia democratică anterioară anului 1938. România rămânea
republică, dar redevenea „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.
RESURSE
„Articolul 1.
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drep-
turile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea
şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.
Articolul 2.
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele
sale reprezentative şi prin referendum.
(2) Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.” (Con-
stituţia din 1991)
Exerciţiul 40
Ce este reintrodus din constituţiile monarhice şi ce se păstrează din cele republicane? Ce
apare nou?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Este reinstituit principiul separaţiei puterilor:

- puterea legislativă aparţine Parlamentului bicameral, format din Senat şi Camera Deputaţilor;
- puterea executivă este împărţită între preşedinte şi Guvern;
- puterea judecătorească este independentă, aparţinând instanţelor de judecată.
153
Exerciţiul 41
Ce formă de guvernare are România, conform Constituţiei din 1991?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Drepturile şi libertăţile cetăţenilor (însoţite de obligaţii) sunt reafirmate în Constituţie şi apar

instituţii noi care să vegheze asupra respectării lor (Avocatul Poporului). Proprietatea privată este
„ocrotită” (din 2003, este „garantată”).
RESURSE
„Articolul 55. (1) Avocatul Poporului este numit de Senat, pe o durată de 4 ani, pentru apărarea
drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Organizarea şi funcţionarea instituţiei
Avocatului Poporului se stabilesc prin lege organică.” (Constituia din 1991)
Exerciţiul 42
De ce era nevoie de un „avocat al poporului”?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Constituţia din 1991 a fost modificată în 2003, pentru a crea cadrul constituţional necesar ade-
rării României la NATO şi la Uniunea Europeană.
EXCELENŢĂ
I. Partidele politice din România
Prima formaţiune politică pe care am putea-o considera partid (un grup de oameni care împăr-
tăşesc aceleaşi idei) s-a constituit în secolul al XVIII-lea. Este vorba despre Partida Naţională, for-
mată iniţial din boierii români care se opuneau domniilor fanariote. În prima jumătate a secolului
al XIX-lea, ea a dat naştere generaţiei paşoptiste (Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru
Ioan Cuza în Moldova; Nicolae Bălcescu, Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti în Ţara Românească), ai cărei
membri au militat (inclusiv în cadrul revoluţiilor de la 1848) pentru înfăptuirea idealurilor naţionale
(Unirea Ţărilor Române, realizată în 1959) şi au contribuit apoi, în cadrul statului român modern,
la realizarea obiectivelor propuse prin proiectele politice pe care le elaboraseră.
154
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, s-au conturat cele două mari opţiuni politice din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea. Conservatorii erau în cea mai mare parte mari proprietari agrari, care
nu doreau reforme. Liberalii reprezentau interesele burgheziei şi erau de acord cu reforme moder-
nizatoare. La rândul lor, în funcţie de tipul şi de intensitatea reformelor, liberalii erau fie moderaţi,
fie radicali. Alianţa dintre conservatori şi liberalii radicali, nemulţumiţi, din motive diferite, de re-
formele lui Cuza a dus la „Monstruoasa Coaliţie”, care l-a forţat pe Cuza să abdice în 1866.
În timpul domniei lui Carol, cele două opţiuni s-au constituit în partide politice, în sensul modern
al termenului. Partidul Naţional Liberal a apărut în 1875 („Coaliţia de la Mazar-Paşa”), susţinând
un program politic caracterizat prin formula „Prin noi înşine” şi încurajând capitalul autohton. Pro-
gramul afirma în primul rând necesitatea dezvoltării industriei, categoria socială favorizată fiind
burghezia. Partidul a fost condus de Ion C. Brătianu până la moartea sa, în 1891. Printre conducă-
torii lui s-au mai numărat D.A. Sturdza şi C.A. Rosetti.
Partidul Conservator a apărut în 1880. Era format din reprezentanţii marilor proprietari de
pământ, susţinând în special agricultura pe proprietăţi întinse (extensivă). Programul său viza dez-
voltarea prin intermediul „paşilor mărunţi” (reformele trebuiau să fie făcute în timp). Printre con-
ducătorii acestui partid s-au numărat Lascăr Catargiu, Petre P. Carp şi Titu Maiorescu.
În 1893, a apărut Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România, care s-a dizolvat
însă în 1899, în urma trecerii majorităţii membrilor la liberali („trădarea generoşilor”).
RESURSE
„Trebuiesc dar reformate cât mai curând legile administrative şi chiar economice în vede-
rea de a le face neatârnate de atotputernicia guvernamentală, iniţiativa, activitatea şi traiul
cetăţenilor în vederea mai ales de a reînălţa caracterul şi independenţa individului faţă cu
Statul.” (Programul P.N.L., 1875)
„Doctrina conservatoare este aceea care ţine drept un adevăr istoric: că progresul real,
durabil nu se poate face prin salturi; căci el nu poate fi decât rezultatul unei legături armo-
nioase a trecutului cu prezentul. Instituţiile viabile ale unei societăţi se dezvoltă prin ele
însele, prin traiul normal al societăţii.” (Alexandru Marghiloman, Doctrina conservatoare)
Exerciţiul 44
Care este diferenţa dintre cele două viziuni? Ce dispută intelectuală privind modernizarea reflectă
această dispută politică?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În condiţiile în care, în 1918 (după Primul Război Mondial), au fost introduse votul universal (marii
proprietari nu mai aveau o pondere decisivă în sistemul de vot) şi reforma agrară (marile propri-
etăţi agricole au fost distribuite ţăranilor), Partidul Conservator a dispărut de pe scena politică.
155
Dispariţia Partidului Conservator şi adoptarea votului universal au favorizat şi dezvoltarea unui

sistem pluripartidist (mai multe partide, atât de dreapta, cât şi de stânga).
Partidul Naţional Liberal a continuat să rămână cel mai important partid al ţării, furnizând cele
mai multe guverne. Doctrina sa interbelică s-a bazat în continuare pe formula „Prin noi înşine”, prin
care erau încurajate forţele economice din România. Conducătorul partidului a fost Ion I.C. Brătianu
(între 1909, anul alegerii sale şi 1927, anul morţii sale). Alţi reprezentanţi ai partidului au fost
Vintilă Brătianu, Dinu Brătianu şi I.Gh. Duca.
În perioada interbelică au apărut şi alte partide. Principala opoziţie la Partidul Naţional Liberal
a fost reprezentată de Partidul Naţional Ţărănesc, apărut în 1926 prin fuziunea dintre Partidul
Ţărănesc din vechiul regat, condus de Ion Mihalache şi Partidul Naţional Român din Transilvania.
Doctrina Partidului Naţional Ţărănesc era rezumată prin formula „porţilor deschise”: încurajarea
investiţiilor străine. Categoria socială susţinută era ţărănimea.
Un partid care a cunoscut un succes foarte mare, dar pentru puţin timp, a fost Liga (sau Partidul)
Poporului, apărut în 1918 şi având în centru personalitatea mareşalului Alexandru Averescu.
Acesta a folosit un discurs populist, pentru ca, odată ajuns la putere, să fie subordonat intereselor
Partidului Naţional Liberal.
În 1910 a fost refondat Partidul Social-Democrat, cu orientare de stânga, susţinător al categoriei
sociale a muncitorilor. El nu a avut un succes foarte mare nici în perioada interbelică, din cauza
ponderii mici a industriei în cadrul economiei.
Tot în perioada interbelică au apărut şi partidele de extremă. Extrema dreaptă a fost reprezen-
tată de mai multe formaţiuni, cum ar fi Liga Apărării Naţional-Creştine (condusă de A.C. Cuza şi
înfiinţată în 1923). Cea mai de succes a fost Legiunea Arhanghelului Mihail (sau Garda de Fier),
mişcarea legionară, fondată în 1927 şi condusă de Corneliu Zelea Codreanu până la moartea sa, în
1938, iar apoi de Horia Sima. În timpul guvernării Antonescu (între septembrie 1940 şi ianuarie
1941), legionarii au reuşit să ajungă pentru scurt timp la putere.
La extrema stângă, Partidul Comunist din România (secţiunea română a Internaţionalei Comu-
niste) a apărut în 1921, dar a fost scos în afara legii în 1924, deoarece ducea o politică antinaţio-
nală (considera România stat imperialist şi dorea separarea provinciilor unite în 1918).
Exerciţiul 45
Completaţi, pe axa de mai jos, numele partidelor din România interbelică.
Extrema dreapt\ Dreapta populist\ Dreapta na]ional\ Stânga ]\r\nist\ Stânga muncitoreasc\ Extrema stâng\
Legiunea........ Liga................... ........................... Partidul........... .......................... ...........................

.......................... (Partidul)....... Naţional.......... ........................... Social............... ...........................
.......................... . ........................... . ........................... . ........................... . .......................... . din România.
156
În timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, în România anului 1938 a fost introdus un
partid unic, numit Frontul Renaşterii Naţionale. După abdicarea lui Carol al II-lea (1940) şi
eşuarea formulei statului naţional-legionar (1941), în regimul de dictatură militară al lui Ion
Antonescu s-a interzis funcţionarea tuturor partidelor politice.
După Al Doilea Război Mondial, Partidul Comunist, restaurat în 1944, a preluat în scurt timp
puterea. Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal au fost desfiinţate în 1947. În 1948,
Partidul Comunist a absorbit Partidul Social-Democrat, dând naştere partidului unic, Partidul
Muncitoresc Român, care a instaurat regimul totalitar comunist. În 1965, partidul unic a revenit la
denumirea de Partid Comunist Român, pe care a deţinut-o până în 1989.
Prin revenirea la democraţie, a fost reinstaurat pluralismul politic. În stânga spectrului politic s-a
instalat Frontul Salvării Naţionale, din care a rezultat Partidul Democraţiei Sociale din România, devenit
în 2001 Partidul Social-Democrat. Celălalt partid rezultat din Frontul Salvării Naţionale, Partidul De-
mocrat, a trecut la dreapta politică, schimbându-şi numele, în 2007, în Partidul Democrat-Liberal.
În 1990 au fost refondate şi partidele „istorice” din perioada interbelică: Partidul Naţional Ţărănesc
(devenit Creştin-Democrat) şi Partidul Naţional Liberal (ambele cu o orientare de dreapta). În
diferite combinaţii, aceste partide au deţinut puterea de-a lungul perioadei postcomuniste.
După ce aţi parcurs cu atenţie secvenţele de mai înainte, puteţi completa tabelul următor:
Constituţia Regimul Puterile în stat Partidele Votul Proprietatea
1866 „sacră şi nevio-
labilă”
1923 universal
masculin
1938 Regele deţine
întreaga putere.
Nu există Autoritar – - -
constituţie. Ion Antonescu
1948 irelevant
1952 Partidul unic deţine de stat, colec-
întreaga putere. tivă, privată
1965 Partidul Comu-
nist Român
1991 democraţiei
liberale
157
tru olimpiadă:

Citiţi cu atenţie textul de mai jos şi răspundeţi cerinţelor:
„TITLUL II – Despre Drepturile Românilor.
Art. 5. Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau religie, se bucură de libertatea
conştiinţei, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate li-
bertăţile şi drepturile stabilite prin legi.
Art. 6. Constituţia de faţă şi celelalte legi relative la drepturile politice determină care sunt, de-
osebit de calitatea de român, condiţiile necesare pentru exercitarea acestor drepturi. (…)
Art. 7. Deosebirea de credinţe religioase şi confesiuni, de origine etnică şi de limbă, nu consti-
tuie în România o piedică spre a dobândi drepturile civile şi a le exercita.
Art. 8. Nu se admite în Stat nicio deosebire de naştere sau de clase sociale. Toţi Românii, fără de-
osebire de origine etnică, de limbă sau de religie, sunt egali înaintea legii şi datori a contribui fără
deosebire la dările şi sarcinile publice. Numai ei sunt admisibili în funcţiile şi demnităţile publice,
civile şi militare. Legi speciale vor determina Statutul funcţionarilor publici. Străinii nu pot fi admişi
în funcţiile publice decât în cazuri excepţionale şi anume statornicite de legi. (…)
Art. 11. Libertatea individuală este garantată. Nimeni nu poate fi deţinut sau arestat decât în
puterea unui mandat judecătoresc motivat care trebuie să-i fie comunicat în momentul arestării sau
cel mai târziu în 24 ore după deţinere sau arestare. (…)”
( Constituţia din 1923)
1. Menţionaţi, pe baza textului, două libertăţi cetăţeneşti incluse în Constituţie.

2. Selectaţi din text o informaţie care se referă la dobândirea şi exercitarea drepturilor cetăţeneşti.
3. Pornind de la document, selectaţi informaţia din text care se referă la raportul dintre cetăţeni
şi lege.
4. Prezentaţi două consecinţe ale exercitării libertăţilor menţionate în Constituţia din 1923.
5. Prezentaţi două principii care au stat la baza unei constituţii din România.
6. Prezentaţi un element de continuitate între Constituţia din anul 1923 şi o altă constituţie
românească.
7. Exprimaţi un punct de vedere privitor la rolul constituţiilor în istoria modernă şi contempo-
rană a românilor şi argumentaţi opinia cu un fapt istoric relevant.

Subiectul I (30 de puncte):
1. câte 1 punct pentru menţionarea oricăror libertăţi cetăţeneşti incluse în Constituţie;
(1 p x 2 = 2 p)
158
2. câte 2 puncte pentru selectarea informaţiei care se referă la dobândirea şi exercitarea drep-
turilor cetăţeneşti;
3. câte 2 puncte pentru selectarea informaţiei din text care se referă la raportul dintre cetăţeni
şi lege;
4. câte 3 puncte pentru prezentarea fiecărei consecinţe a exercitării libertăţilor menţionate în
Constituţia din 1923; (3 p x 2 = 6 p)
5. câte 3 puncte pentru prezentarea fiecărui principiu care a stat la baza oricărei constituţii din
România; (3p x 2 = 6p)
6. 6 puncte pentru prezentarea unui element de continuitate între Constituţia din anul 1923 şi
o altă constituţie românească;
3 puncte pentru menţionarea unui singur element de continuitate între Constituţia din
anul 1923 şi o altă constituţie românească;
7. 6 puncte pentru exprimarea şi argumentarea unui punct de vedere cu privire la rolul consti-
tuţiilor în istoria modernă şi contemporană a românilor.
(Olimpiada de istorie. Etapa locală. Bacău. 26 februarie 2011. Clasa a XII-a)
Subiectul al II-lea (50 de puncte)

Prezentaţi, în trei-patru pagini, o sinteză despre democraţie şi totalitarism în România şi în Eu-
ropa secolului XX, având în vedere:
- menţionarea a două caracteristici ale democraţiei;
- prezentarea unei ideologii totalitare din secolul XX;
- menţionarea a două practici politice totalitare şi precizarea statelor în care au fost aplicate;
- prezentarea unei deosebiri dintre democraţie şi totalitarism şi folosirea ca argument a două in-
formaţii referitoare la Constituţiile din România;
- formularea unui punct de vedere referitor la evoluţia democraţiei în secolul al XX-lea şi susţinerea
acestui punct de vedere prin două argumente istorice.

evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor
Timpul efectiv de lucru este de două ore.

SUBIECTUL AL II-LEA:
1. câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două caracteristici ale democraţiei; (3p x 2 = 6p)
2 puncte pentru menţionarea oricărei ideologii totalitare din secolul XX;
3 puncte pentru prezentarea ideologiei menţionate, prin evidenţierea relaţiei de cauzali-
tate şi utilizarea unui exemplu/ unei caracteristici;
159
aspectul menţionat;
2. câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două practici politice totalitare; (3p x 2 = 6p)
3. câte 2 puncte pentru precizarea statelor în care au fost aplicate practicile politice; (2p x 2 = 4p)
2 puncte pentru menţionarea oricărei deosebiri dintre democraţie şi totalitarism;
3 puncte pentru prezentarea deosebirii menţionate prin evidenţierea relaţiei de cauzali-
tate şi utilizarea unui exemplu/ unei caracteristici;
1 punct pentru utilizarea unui singur exemplu/ unei singure caracteristici referitoare
la aspectul menţionat;
4. câte 2 puncte pentru menţionarea a două informaţii referitoare la Constituţiile din România
care să reflecte deosebirea prezentată; (2p x 2 = 4p)
2 puncte pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la evoluţia democraţiei în
secolul al XX-lea;
5. câte 4 puncte pentru susţinerea punctului de vedere formulat prin oricare două argumente
istorice. (4p x 2 = 8p)

• 2 puncte pentru structurarea textului (introducere – cuprins – concluzii);
1 punct pentru introducere/cuprins; cuprins/concluzii;
• 3 puncte pentru evidenţierea relaţiei cauză-efect, astfel încât compoziţia să probeze înţelegerea
procesului istoric;
1 punct pentru prezenţa parţială a relaţiei cauză-efect;
0 puncte pentru lipsa relaţiei cauză-efect;
• 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric;
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric;
Total: 50 de puncte
(Olimpiada de istorie. Etapa judeţeană. Municipiul Bucureşti. Clasa a XII-a. 22 martie 2008)

Iată trei modele de subiecte: un subiect de tip II din tema Secolul XX între democraţie şi totalita-
rism, un subiect de tip II din tema Constituţiile din România şi un subiect de tip III din tema Secolul XX
între democraţie şi totalitarism.
160

„(…) Primul adevărat prim-ministru al regimului democrat, Adolfo Suarez (…), a abolit struc-
tura franchistă a monopolului de partid, a introdus un sistem pluripartid (…), a legalizat sindicatele,
a reinstaurat libertatea de expresie şi libertatea presei, organizând (…) primele alegeri libere din
1936 încoace. (…)
Concentrarea puterii în centru a fost importantă, pentru că noul Cortes [Parlament] avea au-
toritatea de a scrie Constituţia. Documentul, care a fost în cele din urmă prezentat şi aprobat prin
referendum în decembrie 1978, definea Spania ca fiind un «stat social şi democratic guvernat de
lege» a cărui formă de guvernământ era «monarhia parlamentară» (…). Regele a fost făcut şef al
Forţelor Armate şi al Statului (…). Spania rămâne o ţară în care armatei îi este acordat un rol spe-
cial, deşi, în mod destul de ciudat, ea nu este o mare forţă (…). Constituţia a abolit pedeapsa cu
moartea, a recunoscut Biserica Catolică (…) şi a conferit un statut legal uniunilor si partidelor.”
(P. Johnson, O istorie a lumii moderne)
Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi spaţiul istoric precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa dată, forma de guvernământ a statului. 2 puncte
3. Menţionaţi, pe baza sursei date, documentul aprobat prin referendum şi anul adoptării aces-
tuia. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la armată. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la rolul prim-ministrului în re-
formarea statului, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în Europa secolului
al XX-lea existau practici politice totalitare. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate
prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi
concluzia.) 4 puncte

1. 2 puncte pentru numirea spaţiului istoric precizat în sursa dată;
2. 2 puncte pentru precizarea, din sursa dată, a formei de guvernământ a statului;
3. câte 3 puncte pentru menţionarea, pe baza sursei date, a documentului aprobat prin refe-
rendum şi a anului adoptării acestuia; (3p x 2 = 6p)
armată; (3p x 2 = 6p)
5. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la rolul
prim-ministrului în reformarea statului;
161
6. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia în Europa secolului al XX-lea
existau practici politice totalitare;
(Examenul de bacalaureat 2011. Proba scrisă la istorie. Sesiunea august-septembrie. Varianta 2)

„Înfruntarea dintre cele două partide [marea şi mica boierime] a îmbrăcat o formă acută cu deo-
sebire în Moldova unde, profitând de fuga peste graniţă a marilor boieri, domnitorul Ioniţă Sandu
Sturdza s-a înconjurat de mici boieri novatori dornici a reforma ţara după principiile carbonare
expuse de I. Tăutu în a sa Constituţie a celor 77 de ponturi (1822), cunoscută şi sub numele de Con-
stituţia cărvunarilor; proiectul propunea introducerea în Moldova a unui regim constituţional bazat
pe separarea puterilor, pe reformarea şi modernizarea administraţiei; propunea de asemenea nu-
meroase măsuri de încurajare a industriei, a agriculturii, comerţului, de dezvoltare a oraşelor.
Regimul lui Tăutu era departe de a fi un regim reprezentativ, puterea politică era lăsată în mâna boie-
rimii. Dar cărvunarii dădeau termenului un sens foarte larg, clasa lor boierească includea multe
elemente burgheze şi intelectuale şi excludea practic de la conducere [...] (marea boierime); nu e
de mirare deci că aceasta a atacat constituţia lui Tăutu în numeroase scrieri, învinuind-o de spirit
revoluţionar, de anarhism, de dorinţa de a răsturna legiuita ordine socială; chiar şi Grigore al IV-lea
Ghica, domnul Ţării Româneşti, s-a alăturat acestui cor de acuzaţii, declarând ideea de «consti-
tuţie… şi formă de guvernământ reprezentativă» drept nepotrivită şi «ridicolă».”
(V. Georgescu, Istoria românilor de la origini până în zilele noastre)

1. Numiţi domnitorul Moldovei precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o caracteristică a „boierimii”, în viziunea cărvunarilor. 2 puncte
3. Menţionaţi autorul proiectului politic şi o denumire a acestui proiect precizate în sursa dată.
6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la prevederile politice şi economice
ale proiectului politic. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la o atitudine faţă de proiectul politic
iniţiat în 1822, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia consolidarea statului
român modern s-a realizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prin adoptarea unei
constituţii. (Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric
relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte
162

1. 2 puncte pentru numirea domnitorului Moldovei precizat în sursa dată;
2. 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a oricărei caracteristici a „boierimii”, în vi-
ziunea cărvunarilor;
3. câte 3 puncte pentru menţionarea autorului proiectului politic şi a oricărei denumiri a aces-
tui proiect precizate în sursa dată; (3p x 2 = 6p)
prevederile politice şi economice ale proiectului politic; (3p x 2 = 6p)
5. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la ori-
care atitudine faţă de proiectul politic iniţiat în 1822;
6. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia consolidarea statului
român modern s-a realizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prin adoptarea unei
constituţii;
respectiv a conectorilor care exprimă concluzia (aşadar, prin urmare etc.)
(Examenul de bacalaureat 2012. Istorie. Sesiunea iunie-iulie. Varianta 5)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre totalitarism şi democraţie în Europa şi în
România secolului al XX-lea, având în vedere:
- precizarea unei ideologii totalitare din Europa şi menţionarea unei caracteristici a acesteia;
- menţionarea unei cauze a instaurării regimului totalitar în România;
- prezentarea unei practici politice totalitare din România în perioada stalinismului sau a
naţional-comunismului;
- menţionarea a două fapte istorice desfăşurate de România în cadrul „Războiului rece”;
- formularea unui punct de vedere referitor la practicile politice democratice din Europa în a
doua jumătate a secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată).
163

• 2 puncte pentru precizarea oricărei ideologii totalitare din Europa;
• 3 puncte pentru menţionarea oricărei caracteristici a ideologiei totalitare precizate;
• 3 puncte pentru menţionarea oricărei cauze a instaurării regimului totalitar în România;
• 2 puncte pentru menţionarea oricărei practici politice totalitare din România în perioada
stalinismului sau a naţional-comunismului;
• 3 puncte pentru prezentarea coerentă a practicii politice menţionate, prin evidenţierea re-
laţiei istorice de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici;
practica politică menţionată;
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două fapte istorice desfăşurate de România în
cadrul „Războiului rece”; (3p x 2 = 6p)
• 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la practicile politice democra-
tice din Europa în a doua jumătate a secolului al XX-lea;
Ordonarea si exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte, distribuite astfel:

• 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu.
(Examenul de bacalaureat naţional 2013. Istorie. Model)
CUM SE REZOLVĂ SUBIECTELE?
Subiectul al II-lea (Democraţie şi totalitarism)

1. Spaţiul istoric precizat în sursă este Spania.
2. Forma de guvernământ a statului precizată în sursă este monarhia parlamentară.
3. Conform sursei, documentul aprobat prin referendum este constituţia, iar anul adoptării aces-
tuia este 1978.
4. Din sursă, o informaţie referitoare la armată este: „Spania rămâne o ţară în care armatei îi
este acordat un rol special”. A doua informaţie este: „În mod destul de ciudat, ea [armata] nu
este o mare forţă”.
164
5. Un punct de vedere referitor la însemnătatea primului-ministru în reformarea statului este acela

că el a avut un rol principal în introducerea reformelor necesare democratizării. O informaţie
care susţine acest punct de vedere este: „Primul adevărat prim-ministru al regimului demo-
crat, Adolfo Suarez (…), a abolit structura franchistă a monopolului de partid, a introdus un
sistem pluripartid”. A doua informaţie care susţine punctul de vedere este: „[Primul adevărat
prim-ministru al regimului democrat, Adolfo Suarez] a reinstaurat libertatea de expresie şi
libertatea presei”.
6. De-a lungul secolului al XX-lea, în Europa au funcţionat trei tipuri de regimuri politice: demo-
cratic, totalitar şi autoritar. Regimul totalitar este un regim politic specific secolului al XX-lea.
El apare după un alt fenomen „total” al secolului, Primul Război Mondial, şi presupune con-
trolul total al statului asupra cetăţenilor săi. În regimul totalitar, scopul ultim al întregii soci-
etăţi este bunăstarea statului.
În perioada interbelică, regimurile totalitare funcţionau în Europa sub două forme: regimuri
totalitare de extremă dreaptă (regimul fascist din Italia şi cel nazist din Germania) şi regimul
totalitar de extremă stângă (regimul comunist din Rusia – din 1922 URSS). După Al Doilea Răz-
boi Mondial, regimurile totalitare de extremă dreaptă au dispărut, iar regimul comunist s-a
extins din URSS în toate statele din Europa Răsăriteană: Germania de Est (Republica Democrată
Germană), Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania. În toate
aceste state, regimul comunist a durat până în 1989. Ultimul stat comunist din Europa a fost
URSS, care s-a dizolvat în 1991.
Într-un regim totalitar, puterea este deţinută de partidul unic. Acesta guvernează în numele
unei ideologii revoluţionare pe care o răspândeşte cu ajutorul propagandei şi se menţine la
putere prin intermediul terorii politice. Aşadar, ideologiile totalitare sunt aplicate în cadrul
fiecărui regim prin practicile politice, care pot fi încadrate în trei mari categorii: partidul unic,
propaganda, teroarea.
Practică politică şi, în acelaşi timp caracteristică a tuturor regimurilor totalitare, propa-
ganda reprezintă mecanismul prin intermediul căruia partidul îşi răspândeşte ideologia şi îşi
justifică acţiunile practice în rândul propriei societăţi, dar şi în afara regimului.
Într-un regim totalitar, partidul unic deţine monopolul asupra mijloacelor de comunicare.
Astfel, pe lângă propagandă, funcţionează cenzura, prin care regimul se asigură că nu va fi
publicată nicio producţie cu care partidul nu este de acord. Propaganda este instituţionalizată
(spre exemplu, în Germania nazistă funcţionează un Minister al Propagandei, condus de Joseph
Goebbels, un apropiat al lui Hitler).
Propaganda se realizează prin toate mijloacele aflate la dispoziţia statului: prin presă,
atât cea scrisă (spre exemplu Pravda în URSS sau Scânteia în România comunistă), cât şi cea
audiovizuală (radio şi televiziune); prin sistemul educaţional (cetăţenii sunt educaţi de mici
conform ideologiei regimului; chiar şi când sunt adulţi, ei urmează cursuri ideologice la locul
de muncă); prin cultură: literatură, arte plastice, cinematografie (spre exemplu, cele două
filme produse în Germania nazistă – Triumful voinţei, realizat de Leni Riefenstahl şi în URSS –
Crucişătorul Potemkin, realizat de Serghei Eisenstein).
Dacă regimul fascist sprijină curentul cultural futurist al lui Giacomo Marinetti, regimurile
comuniste promovează un curent cultural propriu – realismul socialist. Acesta are misiunea
165
de a promova realizările regimului (prin zugrăvirea unei societăţi idilice a muncitorilor din
fabrici – proletcultism – şi a ţăranilor de pe câmpuri) şi de a critica realităţile trecutului (în care
muncitorii şi ţăranii erau exploataţi de burghezi şi de moşieri).
Prin propagandă se realizează şi o altă caracteristică specifică tuturor regimurilor to-
talitare: cultul personalităţii conducătorului. Liderul absolut al regimului este privit ca un
personaj suprauman, mesianic. De cultul personalităţii au beneficiat Mussolini, Hitler,
Stalin, Ceauşescu.
Aşadar, având în vedere cele de mai înainte, putem afirma că în Europa secolului al XX-lea
există practici politice totalitare, prin faptul că aspecte precum propaganda sau cultul persona-
lităţii conducătorului se întâlnesc în toate regimurile totalitare din Europa secolului al XX-lea.
Subiectul al II-lea (Constituţiile din România)

1. Domnitorul Moldovei precizat în sursă este Ioniţă Sandu Sturdza.
2. O caracteristică a boierimii în viziunea cărvunarilor este, conform sursei, aceea că includea
elemente burgheze şi intelectuale („Clasa lor boierească includea multe elemente burgheze
şi intelectuale”).
3. Autorul proiectului politic menţionat în sursă este I. Tăutu, iar o denumire a proiectului este
„Constituţia cărvunarilor”.
4. O informaţie referitoare la prevederile politice şi economice ale proiectului politic este: „Proiec-
tul propunea introducerea în Moldova a unui regim constituţional, bazat pe separarea puteri-
lor, pe reformarea şi modernizarea administraţiei”. A doua informaţie este: „Propunea de
asemenea numeroase măsuri de încurajare a industriei, a agriculturii, comerţului, de dez-
voltare a oraşelor”.
5. Un punct de vedere referitor la o atitudine faţă de proiectul politic iniţiat în 1822 este acela
că el a cunoscut şi reacţii de respingere. O informaţie din sursă care susţine acest punct de
vedere este: „[Marea boierime] a atacat constituţia lui Tăutu în numeroase scrieri, învinuind-o
de spirit revoluţionar, de anarhism, de dorinţa de a răsturna legiuita ordine socială”. A doua
informaţie este: „Chiar şi Grigore al IV-lea Ghica, domnul Ţării Româneşti, s-a alăturat aces-
tui cor de acuzaţii, declarând ideea de «constituţie … şi formă de guvernământ reprezentativă»
drept nepotrivită şi «ridicolă»”.
6. Consolidarea statului român modern s-a realizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi
prin adoptarea Constituţiei de la 1866. Aceasta a fost adoptată în contextul abdicării lui Cuza
şi al aducerii pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în mai 1866. Consti-
tuţia a fost promulgată în iulie 1866, fiind prima constituţie propriu-zisă a României. Avea ca
model constituţia belgiană din 1831, bazându-se pe trei principii liberale fundamentale: prin-
cipiul suveranităţii naţionale, principiul respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi
principiul separaţiei puterilor.
Conform Constituţiei din 1866, suveranitatea (puterea pe teritoriul României) aparţine
naţiunii române. De altfel, Constituţia nu face nicio referire la puterea suzerană din acel mo-
ment, Imperiul Otoman.
166
Constituţia din 1866 dedică un capitol întreg drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (liber-
tatea conştiinţei, a învăţământului, a presei, a întrunirilor, egalitatea în faţa legii etc.). Propri-
etatea era considerată „sacră şi neviolabilă”.
Constituţia consacra şi principiul separaţiei puterilor. Puterea legislativă aparţinea Dom-
nului şi unui parlament bicameral, format din Senat şi Adunarea Deputaţilor. Puterea execu-
tivă aparţinea Domnului, care o exercita prin intermediul unui guvern. Puterea judecătorească
aparţinea instanţelor de judecată.
Conform Constituţiei de la 1866, Domnul avea atribuţii largi, atât legislative (iniţiativă
legislativă şi drept de veto), cât şi executive (numea şi revoca miniştrii). Astfel, ar fi putut să
guverneze în mod autoritar. În practică, domnitorul Carol (rege din 1881) nu a făcut abuz de
atribuţiile sale, permiţând o viaţă politică liberă.
Ca o consecinţă a adoptării Constituţiei de la 1866, România modernă a funcţionat ca un
regim liberal, bazat pe respectarea drepturilor şi pe separarea puterilor în stat.
Aşadar, având în vedere cele de mai înainte, putem afirma că statul român modern s-a con-
solidat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin adoptarea Constituţiei de la 1866, care
instituia un regim politic liberal.
De-a lungul secolului al XX-lea, în Europa au funcţionat trei tipuri de regimuri politice: demo-
cratic, totalitar şi autoritar.
Regimul democratic (din greacă, demos – popor, kratos – putere) este regimul în care toţi cetăţenii
participă la viaţa politică. În secolul al XX-lea, acest tip de regim se întâlneşte sub forma democraţiei
liberale, în care, în regimurile liberale (caracterizate prin respectarea drepturilor cetăţenilor, separarea
puterilor şi pluralismul politic), se introduce votul universal. Regimul totalitar este un regim politic
specific secolului al XX-lea. El apare după un alt fenomen „total” al secolului, Primul Război Mondial,
şi presupune controlul total al statului asupra cetăţenilor săi. În regimul totalitar, scopul ultim al în-
tregii societăţi este bunăstarea statului. Pentru a-l atinge, întreaga putere este deţinută de un singur
partid, care guvernează în numele unei ideologii revoluţionare (ce doreşte să schimbe societatea).
Spre exemplu, ideologia comunistă se bazează pe gândirea filosofului german din secolul al XIX-lea
Karl Marx, adaptată de conducătorul bolşevic Lenin condiţiilor specifice de la începutul secolului
al XX-lea. Ca idei centrale, întâlnim lupta de clasă şi partidul unic al clasei muncitoare. Conform
gândirii lui Marx, întreaga istorie este o luptă continuă între exploatatori şi exploataţi (aristocraţii
şi sclavii în Antichitate, nobilii şi ţăranii în Evul Mediu, burghezii şi muncitorii în epoca modernă).
Ultima categorie exploatată, proletariatul (clasa muncitoare), are misiunea istorică de a înlătura
regimul burghez prin revoluţie şi de a instaura dictatura proletariatului, capabilă să construiască
societatea socialistă şi apoi pe cea comunistă, în care nu vor mai exista exploatatori şi exploataţi.
Lupta de clasă a funcţionat în toate regimurile comuniste, prin eliminarea tuturor foştilor proprietari
(burghezi, moşieri, ţărani înstăriţi). Lenin (în lucrarea Ce-i de făcut? din 1902) consideră că prole-
tariatul nu are conştiinţa misiunii sale istorice. De aceea, el trebuie ghidat în luptă de o organizaţie
de revoluţionari de profesie, partidul comunist. Acesta este singurul partid care are dreptul să
funcţioneze, deoarece doar el apără cu adevărat interesele muncitorilor. De aceea, în toate regimurile
comuniste, funcţionează practica politică totalitară a partidului unic, care deţine întreaga putere.
167
Regimul comunist a fost instaurat în România, la fel ca în toate celelalte state din Europa de Est,
după Al Doilea Război Mondial, în condiţiile prezenţei armatei sovietice pe aceste teritorii. În urma
abdicării regelui Mihai în decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română, în care
Partidul Comunist, devenit în 1948 partid unic prin absorbirea Partidului Social-Democrat şi schim-
barea numelui în Partidul Muncitoresc Român, a acaparat întreaga putere.
Potrivit Constituţiei din 1948, organul suprem de conducere în stat era Marea Adunare Naţio-
nală, care avea atât atribuţii legislative, cât şi atribuţii specifice funcţiei de şef al statului (putea să
declare război şi să încheie pace). Ea alegea un prezidiu al cărui preşedinte era considerat şeful
statului. Tot ei îi era subordonat Consiliul de Miniştri, organismul executiv. În fapt, întreaga putere
aparţinea partidului unic (Partidul Muncitoresc Român), din care făceau parte atât membrii Marii
Adunări Naţionale, cât şi membrii Consiliului de Miniştri.
În perioada stalinistă, România s-a subordonat total Uniunii Sovietice, fiind membru fondator al
organizaţiilor internaţionale conduse de aceasta: Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (apărut în
1949) şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia (apărută în 1955). De asemenea, România a susţinut
intervenţia sovietică din Ungaria, din 1956. După retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României
(1948), poziţia acesteia faţă de URSS s-a schimbat considerabil. Astfel, în urma declaraţiei (numite „de
independenţă”) din aprilie 1964, România a început să critice politica internaţională sovietică, iar
această poziţie a culminat prin condamnarea intervenţiei sovietice în Cehoslovacia în 1968.
Partidul Muncitoresc Român, care, în 1965, a revenit la denumirea de Partidul Comunist Român,
a funcţionat ca partid unic, deţinând întreaga putere, până în 1989. Atunci, conducătorul regimu-
lui, Nicolae Ceauşescu, a fost înlăturat, iar nou-instaurata clasă politică şi-a exprimat dorinţa de a
reveni la democraţie şi la economia de piaţă, dorinţă confirmată prin adoptarea Constituţiei din
1991, care a reinstaurat regimul democraţiei liberale.
Practicile politice democratice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au fost mai eficiente pen-
tru menţinerea regimului decât cele totalitare. Astfel, votul universal şi libertatea de expresie au per-
mis locuitorilor din statele democratice ale Europei de Vest să participe cu adevărat la viaţa politică.
În statele cu regim totalitar din Europa de Est, acest lucru nu a fost posibil, ceea ce a contribuit la
nemulţumirea locuitorilor statelor respective care, în 1989, au decis înlăturarea regimului comu-
nist şi revenirea la democraţie.
În concluzie, de-a lungul secolului al XX-lea, Europa a cunoscut o confruntare permanentă între
democraţie şi totalitarism, confruntare câştigată la sfârşitul secolului de regimul democratic.
După aceste exemple, este rândul vostru să rezolvaţi subiecte similare.

„La începuturile sale, mişcarea fascistă este formată în primul rând din foşti combatanţi, din
tineri ofiţeri şi din soldaţi ai trupelor de elită recent demobilizaţi şi pe care reîntoarcerea la viaţa
civilă îi lasă dezorientaţi şi adeseori fără ocupaţie. [...]
168
Susţinut de o mare parte a clasei conducătoare, care se gândeşte cât va putea să manevreze gru-
parea şi pe şeful ei, şi că va instaura prin intermediul acestuia o dictatură provizorie – este timpul
de «a restabili ordinea» şi de a lichida organizaţiile «revoluţionare» –, fascismul se dezvoltă repede.
În toamna anului 1921, el are deja mai mult de 300.000 de membri şi se transformă în Partidul
Naţional Fascist, care îşi creează un program în care profesiunile de credinţă naţionaliste şi reacţionare
vor înlocui frazeologia antiburgheză. [...] În timp ce la sate şi în oraşe violenţele fasciste cresc în in-
tensitate, congresul Partidului care are loc la Neapole la sfârşitul lui octombrie 1922, organizează
«Marşul asupra Romei», o parodie de revoluţie populară, menită în primul rând să exercite presiuni
asupra clasei politice şi asupra regelui [Italiei] [...]. Cu asentimentul unei mari fracţiuni a mediilor con-
ducătoare, Victor-Emanuel preferă însă să-l însărcineze pe Mussolini cu formarea noului guvern.”
(Serge Bernstein, Pierre Milza, Istoria Europei)
Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi statul fascist precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, componenţa mişcării fasciste. 2 puncte
3. Menţionaţi un lider şi un partid politic la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la «Marşul asupra Romei». 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la atitudinea «clasei conducă-
toare» faţă de mişcarea fascistă susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia regimurile politice
democratice sunt o caracteristică a secolului al XX-lea. (Se punctează pertinenţa argumentării
elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care exprimă cauza-
litatea şi concluzia.) 4 puncte

1. 2 puncte pentru numirea statului fascist precizat în sursa dată.
2. 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a componenţei mişcării fasciste.
3. Câte 3 puncte pentru menţionarea a oricărui lider şi partid politic la care se referă sursa
dată. (3p x 2 = 6p)
4. Câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii referitoare la
«Marşul asupra Romei». (3p x 2 = 6p)
tudinea «clasei conducătoare» faţă de mişcarea fascistă.
Câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin
punctul de vedere formulat. (3p x 2 = 6p)
6. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei că regimurile politice democratice sunt o
caracteristică a secolului al XX-lea.
2 puncte pentru selectarea oricărui fapt istoric relevant care susţine afirmaţia dată.
169
(Simularea examenului de bacalaureat. Municipiul Bucureşti.
Disciplina Istorie. 19 februarie 2013)

„La 11 iulie (1866), cei 91 de deputaţi au aprobat în unanimitate Constituţia pe care Carol a pro-
mulgat-o în ziua următoare. [...]
Constituţia de la 1866 [...] limita prerogativele Domnitorului la cele ale unui monarh consti-
tuţional, prevedea o guvernare reprezentativă, îi făcea pe miniştri răspunzători pentru actele lor şi
consolida principiul separării puterilor. Consemna, de asemenea, pe larg drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, cărora le era de aici înainte garantată egalitatea în faţa legii, libertatea deplină a conşti-
inţei, a presei, a adunărilor publice, dreptul de asociere, inviolabilitatea domiciliului şi a persoanei
împotriva oricăror percheziţii şi arestări arbitrare. Exercitarea acestor drepturi în timp, în ciuda încăl-
cării lor ocazionale de către autorităţi, a adus un număr mai mare de persoane în procesul politic
şi, asigurând liberul schimb de idei, în special prin intermediul presei, a contribuit în mare măsură
la formarea unei opinii publice democrate. [...]
Sistemul parlamentar instituit în 1866 diferea în unele privinţe importante de cel asigurat prin
Statutul lui (Alexandru Ioan) Cuza. [...] Legislativul bicameral prevăzut prin Statut a fost menţinut,
dar noul Senat era acum un organism ales, nu numit. [...] Legislativul a câştigat, de asemenea, drep-
tul de a [...] interpela miniştrii.”
(K. Hitchins, România, 1866-1947)

1. Numiţi domnitorul, precizat în sursa dată, care a condus pe baza Statutului. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, un principiu de guvernare înscris în legea fundamentală.
2 puncte
3. Menţionaţi conducătorul politic şi legea fundamentală promulgată de acesta în 1866, la care
se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Legislativ. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la drepturile şi libertăţile cetăţe-
nilor, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
s-a consolidat prin participarea la relaţiile internaţionale de la începutul secolului al XX-lea.
(Se punctează pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, re-
spectiv a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte
170

1. 2 puncte pentru numirea domnitorului care a condus pe baza Statutului, precizat în sursa dată;
2. 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a oricărui principiu de guvernare înscris în
legea fundamentală;
3. câte 3 puncte pentru menţionarea conducătorului politic şi a legii fundamentale promulgate
de acesta în 1866, la care se referă sursa dată; (3p x 2 = 6p)
Legislativ; (3p x 2 = 6p)
5. 4 puncte pentru formularea, pe baza sursei date, a oricărui punct de vedere referitor la drep-
turile şi libertăţile cetăţenilor;
Câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin
punctul de vedere formulat; (3p x 2 = 6p)
6. 1 punct pentru pertinenţa argumentării afirmaţiei conform căreia statul român modern s-a
consolidat prin participarea la relaţiile internaţionale de la începutul secolului al XX-lea;
(Examenul de bacalaureat 2012. Istorie. Sesiunea august-septembrie. Varianta 9)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre ideologii şi practici politice în secolul
al XX-lea, având în vedere:
- menţionarea a două caracteristici ale democraţiei din Europa în prima jumătate a secolului
al XX-lea;
- menţionarea a două ideologii totalitare europene şi precizarea unei asemănări între acestea;
- prezentarea unei practici politice utilizate de regimul totalitar în România;
- formularea unui punct de vedere referitor la rolul practicilor politice democratice în evoluţia
României în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui
fapt istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), res-
pectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita
de spaţiu precizată.
171

• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două caracteristici ale democraţiei din Europa în
prima jumătate a secolului al XX-lea; (3p x 2 = 6p)
câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două ideologii totalitare europene; (3p x 2 = 6p)
• 2 puncte pentru precizarea oricărei asemănări între ideologiile totalitare menţionate;
• 2 puncte pentru menţionarea oricărei practici politice utilizate de regimul totalitar în România;
• 3 puncte pentru prezentarea practicii politice menţionate, prin evidenţierea relaţiei istorice
de cauzalitate şi utilizarea unui exemplu/ unei caracteristici;
practica politică menţionată;
1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la rolul practicilor politice de-
mocratice în evoluţia României în a doua jumătate a secolului al XX-lea;
4 puncte pentru susţinerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric –
prezentarea oricărui fapt istoric relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzali-
tatea (deoarece, pentru că etc.) şi concluzia (aşadar, prin urmare etc.).

• 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu.
(Examenul de bacalaureat naţional 2014. Istorie.
Simulare pentru elevii clasei a XII-a)
Unitatea V
ROMÂNIA DUP| AL DOILEA R|ZBOI MONDIAL
Teme:
1. România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă.
Construcţia democraţiei postdecembriste – domeniul Statul şi politica
Preluarea puterii de către Partidul Comunist
Perioada stalinistă
Represiunea stalinistă şi rezistenţa anticomunistă
Lupta pentru putere la conducerea partidului
Perioada naţional-comunistă
Disidenţă şi revolte împotriva regimului comunist
Construcţia democraţiei postdecembriste
Memoria comunismului în România
Competenţe specifice domeniului Statul şi politica

*1.2. Utilizarea termenilor/conceptelor specifici(e) istoriei în contexte care implică
interpretări şi explicaţii interdisciplinare
2.1. Construirea unor demersuri de tip analitic cu privire la situaţii şi contexte eco-
nomice, sociale, politice, culturale
2.2. Proiectarea unui demers de cooperare pentru identificarea şi realizarea unor
scopuri comune
2.4. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării de jude-
căţi proprii
*3.2. Analizarea mesajelor transmise de surse istorice variate prin compararea ter-
minologiei folosite
2. România în perioada „războiului rece” – domeniul Relaţii internaţionale

Ce este „războiul rece”?
România şi războiul rece în perioada stalinistă
Relaţiile internaţionale ale României în perioada naţional-comunistă
173
Competente specifice domeniului Relaţii internaţionale

2.1. Construirea unor demersuri de tip analitic cu privire la situaţii şi contexte eco-
nomice, sociale, politice, culturale
2.4. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării de jude-
căţi proprii
INIŢIERE
I. Preluarea puterii de către Partidul Comunist
După Al Doilea Război Mondial, în perioada 1944-1947, Partidul Comunist (reînfiinţat în 1944,
după ce fusese scos în afara legii în 1924) a acaparat, treptat, instituţiile puterii din România. Pre-
luarea puterii a fost favorizată de următorii factori:
1) Prezenţa Armatei Roşii (armata sovietică) pe teritoriul României din 1944;
2) Împărţirea Europei în sfere de influenţă de către puterile aliate, Marea Britanie, Statele Unite şi
URSS (Acordul de procentaj de la Moscova, dintre prim-ministrul britanic Winston Churchill
şi conducătorul sovietic Iosif V. Stalin, octombrie 1944, confirmat prin întâlnirea de la Ialta,
din februarie 1945, dintre Churchill, Stalin şi preşedintele american Franklin D. Roosevelt).
Conform acestui aranjament, statele din Est rămâneau în sfera de influenţă a sovieticilor.
RESURSE
„Acest război nu este ca cele din trecut. Oricine ocupă
un teritoriu impune, deasemeni, si propriul său sistem
social. Fiecare impune propriul său sistem social până
unde poate ajunge armata sa.” (Declaraţie a lui Stalin
consemnată de Milovan Djilas)
Exerciţiul 1
Imaginea alăturată este o copie a şerveţelului din întâlni-
rea de la Moscova pe care Churchill a notat procentele influ-
enţei Aliaţilor după război, iar Stalin şi-a exprimat acordul
prin . Au fost respectate aceste procente sau a fost confir-
mată declaraţia lui Stalin din sursa de mai sus?
174
România dup\ Al Doilea R\zboi Mondial
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Imediat după îndepărtarea lui Ion Antonescu în 1944, comuniştii au fost cooptaţi în guvernele
succesoare: un ministru (Lucreţiu Pătrăşcanu la Justiţie) în cele două guverne Constantin Sănă-
tescu (august-decembrie 1944) şi doi miniştri (Pătrăşcanu la Justiţie şi Gheorghe Gheorghiu-Dej la
Comunicaţii) în guvernul Nicolae Rădescu (decembrie 1944 – februarie 1945).
Preluarea puterii de către Partidul Comunist s-a realizat în trei mari etape:
1) Instaurarea, în 6 martie 1945, a guvernului condus de Petru Groza (preşedinte al Frontului
Plugarilor, un satelit al Partidului Comunist). Guvernul a fost impus de adjunctul ministrului de ex-
terne al URSS, Andrei Vîşinski şi era format din miniştri ai Partidului Comunist şi ai partidelor-sa-
telite ale acestuia.
Regele Mihai a protestat împotriva componenţei şi abuzurilor noului guvern prin „greva regală”
declanşată în august 1945 (a refuzat să mai semneze decretele acestuia). În ianuarie 1946, greva
a încetat, deoarece presiunea engleză şi americană a făcut ca în guvern să fie cooptaţi doi repre-
zentanţi ai unor formaţiuni mici dezlipite din Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţără-
nesc – Gheorghe Tătărescu şi Anton Alexandrescu. Această acţiune de imagine nu a contribuit la
diminuarea puterii Partidului Comunist.
Printre cele mai importante acţiuni ale noului guvern s-au numărat reforma agrară din 1945 şi
crearea Sovromurilor (societăţi cu capital mixt româno-sovietic prin care economia românească era
subordonată celei din URSS).
2) Câştigarea, prin fraudă, a alegerilor din noiembrie 1946 de către Partidul Comunist şi aliaţii
săi (Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor, cele două disidenţe din PNL şi PNŢ), reunite în Blo-
cul Partidelor Democratice (BPD). Prin această fraudă, Partidul Comunist a ajuns să controleze
85% din noul Parlament.
Denumirea Cifra reală % Cifra oficială %
BPD 22.000 22,8 65.807 67,9
RESURSE
„Nu contează cine votează, contează cine
Uniunea Populară 18.000 18,6 14.971 15,4
numără voturile.” (Citat atribuit lui Stalin)
a Maghiarilor
PNŢ – Maniu 50.000 51,6 10.766 11,1
Exerciţiul 2
PNL – Brătianu 2.500 2,5 1.146 1,2
Pe baza citatului şi a tabelului, explicaţi
Partidul Democrat 2.000 1,9 1.779 1,8 cum au obţinut comuniştii rezultatele con-
Ţărănesc – Lupu
semnate oficial.
Independenţi – 1.708 1,7 1.708 1,7
pro BPD
(Raport confidenţial al Comitetului Regional
Voturi anulate 706 0,9 776 0,9
PCR Cluj privind alegerile în regiunea Someş,
Total 96.904 100 4 decembrie 1946)
175
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
3) Eliminarea opoziţiei politice. Partidul Naţional Ţărănesc a fost desfiinţat în urma „înscenării
de la Tămădău”, din vara anului 1947 (prin care mai multor conducători ai partidului li s-a oferit
ocazia să plece în străinătate, fiind însă arestaţi pe aeroportul de la Tămădău, apoi judecaţi şi con-
damnaţi pentru trădare). Partidul Naţional Liberal a „ales” să se autodesfiinţeze.
Ultimul obstacol în calea instaurării regimului comunist era monarhia. Pe 30 decembrie 1947,
regele Mihai a fost forţat să abdice. În aceeaşi zi, a fost proclamată Republica Populară Română,
într-o şedinţă parlamentară fulger.
RESURSE
„Am ajuns la casa din şoseaua Kiseleff. N-am aşteptat mult şi Groza s-a arătat însoţit
de Gheorghiu-Dej. (...) Am intrat în salon, ne-am aşezat şi fără să aştepte mult timp Groza,
pe buze cu un zâmbet jovial, a spus: «Am venit să discutăm despre un divorţ amiabil». Am
încercat să tratez cu cei doi în termeni raţionali. N-a fost chip să ne înţelegem. De fapt, Con-
stituţia pe care o invocam încetase de mult să mai aibă o putere asupra lor. Au recurs la
şantaj. Mi-au comunicat că, tergiversând semnarea actului, locuitorii Bucureştiului îşi
vor da seama că aici se întâmplă ceva deosebit, iar ei, membrii guvernului, adică şi comu-
niştii, vor fi nevoiţi, pentru a contracara orice formă de opoziţie, să execute peste o mie
de studenţi dintre cei care fuseseră arestaţi în ultimul an.” (Declaraţie a lui Mihai I con-
semnată de Mircea Ciobanu).
Exerciţiul 3
Cum au reuşit comuniştii să îl determine pe rege să abdice?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
II. Ce este „războiul rece”?
Războiul rece este o stare de conflict generalizat (social, economic, politic) între statele occi-
dentale, democratice (conduse de Statele Unite ale Americii) şi blocul statelor comuniste (aflate
sub influenţa Uniunii Sovietice). Conflictul, a cărui origine poate fi identificată la sfârşitul celui
de-Al Doilea Război Mondial, a fost declanşat oficial în 1947 şi a durat, cu perioade de destindere
sau de intensificare, până la căderea regimurilor comuniste din 1989-1991.
176
Exerciţiul 3
Priviţi harta de mai sus. Care sunt statele comuniste?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
RESURSE
„De la Stettin din Marea Baltică, până la Trieste în Marea Adriatică, o cortină de fier s-a
abătut asupra continentului. În spatele ei se găsesc capitalele vechilor state din Europa Cen-
trală şi de Est: Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia. Toate
aceste frumoase capitale şi populaţia acestor ţări sunt situate acum în zona de influenţă so-
vietică.” (Winston Churchill, Discurs ţinut la Universitatea din Fulton, 1946)
„Lumea este împărţită în două tabere – pe de o parte tabăra imperialistă şi antidemo-

cratică reprezentată de Statele Unite şi aliaţii săi infeudaţi (în primul rând Marea Britanie
şi Franţa), pe de altă parte tabăra antiimperialistă şi democratică în care URSS joacă un rol
177
conducător. Sarcina partidelor comuniste este aceea de a organiza lupta contra imperialis-
mului american, a aliaţilor săi socialişti, a pericolelor războiului şi în favoarea independen-
ţei naţionale şi a apărării URSS.” (Andrei Jdanov, Raport prezentat la conferinţa de înfiinţare
a Cominform, 1947)
Exerciţiul 4
Care sunt diferenţele între cele două viziuni privind situaţia de conflict?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
1947. Statele Unite ale Americii propun Europei planul Marshall de reconstrucţie economică. Planul
este refuzat de statele comuniste.
1947. Statele Unite lansează doctrina Truman de îngrădire a expansiunii comunismului în lume.
1947. Reprezentanţii statelor comuniste se reunesc în şedinţa de înfiinţare a Cominform (Biroul de
Informare al Partidelor Comuniste).

1948. Lovitura de stat de la Praga: comuniştii prosovietici preiau puterea.
1948. Prima criză a Berlinului: Stalin taie comunicaţiile dintre Germania de Vest şi Berlinul de Vest.
Occidentalii realizează un pod aerian, iar Stalin renunţă.

1949. Este fondat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) al statelor comuniste.
1949. Este fondată Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
1950-1953. Războiul din Coreea, între nordul comunist şi sudul democratic.
1955. Germania de Vest (RFG) este primită în NATO.
1955. Este fondată Organizaţia Tratatului de la Varşovia.
1956. Intervenţia sovietică în Ungaria.
1961. A doua criză a Berlinului: construcţia zidului de către Germania de Est (RDG).
1962. Criza rachetelor din Cuba: sovieticii instalează rampe de rachete în Cuba, Statele Unite ame-
ninţă cu războiul nuclear, iar sovieticii se retrag.

1964-1973. Războiul din Vietnam, între nordul comunist şi sudul susţinut de Statele Unite.
1968. Intervenţia sovietică în Cehoslovacia.
1979-1989. Intervenţia sovietică şi războiul din Afganistan.
1989. Căderea regimurilor comuniste din Europa de Est.
1991. Disoluţia URSS şi sfârşitul războiului rece.
178
CONSOLIDARE
I. Perioada stalinistă
Prima perioadă a regimului comunist din România (1948-1965), în care la conducerea parti-
dului s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej, este cunoscută sub numele de perioadă stalinistă. Aceasta
deoarece România a preluat, în toate domeniile (politic, social, economic, cultural), modelul impus
de Uniunea Sovietică, aflată până în 1953 sub conducerea lui Stalin.
În anul 1948, trei evenimente au contribuit la stalinizarea României în plan politic:

1) Adoptarea Constituţiei din 1948, prin care România devenea republică populară;
2) Crearea partidului unic, Partidul Muncitoresc Român, prin fuziunea dintre Partidul Comu-
nist şi Partidul Social-Democrat;
3) Înfiinţarea poliţiei politice, Direcţia Generală a Securităţii Poporului (prescurtat Securitatea).
Din punct de vedere economic, stalinizarea a însemnat iniţierea proceselor de transformare a

economiei şi societăţii româneşti într-una comunistă, după model sovietic: naţionalizare, colecti-
vizare, industrializare, planificare.
În 1948, prin legea din 11 iunie, au fost trecute în posesia statului toate marile proprietăţi in-
dustriale, comerciale şi financiar-bancare. Au rămas în proprietate privată doar micile între-
prinderi familiale (cum ar fi atelierele meşteşugăreşti).
Începând din 1949, ţăranii au fost obligaţi să îşi cedeze proprietăţile gospodăriilor agricole
colective (GAC), numite ulterior cooperative agricole de producţie (CAP). Au fost create de ase-
menea gospodării agricole de stat (GAS). Procesul de colectivizare a durat din 1949 până în
1962 şi a întâmpinat deseori rezistenţă din partea ţăranilor.
Exerciţiul 5
Priviţi imaginile de mai sus. Care este categoria socială atacată de propaganda comunistă? De ce?
179
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Industrializarea (construirea de fabrici şi uzine în oraşe) era necesară în condiţiile în care

majoritatea populaţiei locuia încă în mediul rural. Prin aceasta se încuraja urbanizarea (tre-
cerea populaţiei de la sat la oraş) şi creştea numărul membrilor clasei muncitoare, categoria
socială pe care se bazau comuniştii.
Începând cu 1948, economia României a fost planificată (planuri anuale, iar din 1951 pla-
nuri cincinale – pe 5 ani). În acest fel, partidul stabilea cantitatea produselor realizate de toate
întreprinderile economice într-un interval de timp dat de el.
Exerciţiul 6
Care au fost efectele sociale ale măsurilor economice comuniste la sat şi la oraş?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M Colectivizarea nu a încurajat producţia agricolă, deoarece ţăranii nu se mai simţeau

E responsabili pentru pământul pe care îl munceau, dar care nu le mai aparţinea. Econo-
M mia planificată s-a dovedit a fi falimentară, deoarece oferta determina cererea. Comu-
O nismul a încurajat mai ales industria grea (producătoare de maşini), în detrimentul
bunurilor de consum.
În plan cultural, stalinizarea a însemnat desfiinţarea vechilor instituţii şi înlocuirea lor cu altele
noi (Academia Română a devenit Academia RPR) şi înlocuirea oamenilor de cultură cu susţinători
ai regimului. A fost promovat curentul cultural al realismului socialist (susţinut de vechi scriitori
precum Mihail Sadoveanu, autorul romanului Mitrea Cocor, dar şi de oameni noi, precum A. Toma,
considerat de regim „cel mai mare poet român contemporan”).
RESURSE
„Dar forţa ce vă-naripă barosul/ Era El, nevăzutul/ El, colosul/ Părtaş în tot ce-i sfânt
avânt – Partidul/ Şi suflul său făcea să cadă zidul” ; „Voi, Marx, Lenin, Stalin – sublimi vesti-
tori/ Ce strigă prin noapte cu glasul profetic/ Venim, toţi, spre visul ce nu mai e vis/ Ci fapt,
prin măreţul avânt sovietic.” (A. Toma)
Exerciţiul 7
Care este calitatea literară a textelor? Este scopul lor unul artistic?
180
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În învăţământ, limba rusă a fost introdusă ca materie obligatorie, iar istoria a fost modificată
pentru a corespunde noului regim (manualul unic al lui Mihai Roller, care punea accentul pe lupta
de clasă).
Exerciţiul 8
În urma parcurgerii unităţii despre Romanitatea românilor, vă puteţi aduce aminte care era ele-
mentul predominant în formarea poporului român în viziunea lui Roller?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
II. Represiunea stalinistă şi rezistenţa anticomunistă
Urmând modelul stalinist sovietic, Partidul Comunist a impus în rândul populaţiei o politică de
teroare. Aceasta s-a realizat prin intermediul poliţiei politice (Securitate), dar şi prin intermediul
sistemului concentraţionar (sistemul de lagăre şi închisori).
Exerciţiul 9
Harta de pe pagina următoare prezintă sistemul concentraţionar din România comunistă. Cum
sunt distribuite lagărele şi închisorile pe teritoriul României? Unde sunt concentrate cele mai multe
dintre ele?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M
E Închisoarea din Sighetu Marmaţiei a fost destinată elitei intelectuale şi politice interbelice,
M deoarece se afla foarte aproape de graniţa cu URSS.
O
La Piteşti, a fost conceput unul dintre cele mai radicale sisteme de detenţie din lumea comu-
nistă. Deţinuţii erau „reeducaţi” prin tortură, personalitatea lor fiind într-atât de mult schimbată,
încât ajungeau să se tortureze unii pe alţii.
181
RESURSE
„Te obligau să mănânci pâinea din trei înghiţituri sau, dimpotrivă, să stai cu pâinea în
gură zile întregi; să mănânci din «treucă» mâncarea fierbinte, cu mâinile la spate, deci fără
ajutorul lor; pe burtă sau în genunchi, aplecat deasupra gamelei, ţi se dădea câte o lovitură
scurtă cu bocancul, arzându-ţi faţa cu arpacaşul fierbinte şi mozolindu-te; ţi se adăugau can-
tităţi exagerate de sare în mâncare, după care, timp de câteva zile, nu ţi se dădea apă, apoi
îţi dădeau apă cu foarte multă sare în ea.“ (Costin Merişca, Tragedia Piteşti. O cronică a
„reeducării” din închisorile comuniste)
Exerciţiul 10
Care era scopul acestei „reeducări”?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
182
În închisori şi lagăre erau trimişi toţi cei consideraţi „duşmani ai poporului” de către regimul comu-
nist: membrii fostei elite politice şi intelectuale; legionarii; „exploatatorii” (foşti burghezi şi moşieri,
dar şi micii proprietari de ateliere sau „chiaburii” – ţăranii înstăriţi); reprezentanţi ai bisericii, mai
ales preoţii şi episcopii greco-catolici; biserica greco-catolică a fost desfiinţată de regimul comunist.
O altă metodă de represiune era reprezentată de deportările de populaţie. În anii 1950, grupuri în-
tregi, în special germanii (acuzaţi că ar fi colaborat cu naziştii în Al Doilea Război Mondial) şi sârbii
din Banat (care ar fi fost susţinători ai Iugoslaviei lui Tito), au fost deportate în câmpia Bărăganului.
Împotriva instaurării regimului comunist au funcţionat mai multe forme de rezistenţă a popu-
laţiei. Dintre acestea, cele mai notabile au fost:
Rezistenţa armată din munţi. Până la începutul anilor 1960, au existat în România grupuri de
oameni care s-au retras în munţi, refuzând să se integreze în societatea comunistă. Cele mai
importante grupări au fost cele din Munţii Făgăraşului („Haiducii Muscelului”, conduşi de
Gheorghe Arsenescu şi fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu; gruparea condusă de Ion Gavrilă Ogo-
ranu), Munţii Vrancei, Năsăud şi Vatra Dornei („Sumanele Negre”), Bucovina sau Banat;
Revoltele ţăranilor împotriva procesului de colectivizare (au fost arestaţi aproximativ 80.000
de ţărani);
Rezistenţa prin cultură, care a îmbrăcat forme diverse, de la Nicolae Steinhardt (autorul căr-
ţii Jurnalul fericirii, convertit în închisoare la creştinism şi apoi călugărit), până la Păstorel
Teodoreanu (autor de epigrame împotriva regimului care au intrat în folclor).
RESURSE
„Căpitane,/ Nu fi trist!/ Garda merge înainte/ Prin partidul comunist!” ; „CHITANŢĂ Lui
Sadoveanu: De ţi-ai face testamentul,/ Tu să nu-mi laşi mii de franci!/ Naşule, să-mi laşi obra-
zul,/ Ca să-mi fac din el bocanci”; „La restaurantul Uniunii Scriitorilor: Beau băieţii, harnici,/
De cu seară-n zori,/ Unii sunt paharnici,/ Alţii... turnători!” ; „Pe drumeagul din cătun/ Ieri
venea un rus şi-un tun:/ Tunul – rus/ Şi rusul – tun.” (Păstorel Teodoreanu)
Exerciţiul 11
Care a fost rolul acestor epigrame în rezistenţa populaţiei împotriva regimului?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
III. România şi războiul rece în perioada stalinistă
Pe plan internaţional, în prima parte a existenţei sale, România comunistă a fost subordonată în
totalitate intereselor sovietice. România a fost membru fondator al CAER (Consiliul de Ajutor Economic
183
Reciproc) din 1949 şi al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia din 1955. Tot în 1955, România a in-
trat în Organizaţia Naţiunilor Unite, unde a fost susţinătoare a poziţiilor sovietice.
În perioada 1948-1955, România a susţinut Uniunea Sovietică în conflictul cu Iugoslavia comu-
nistă condusă de Iosif Broz Tito, care nu accepta supremaţia lui Stalin în sistemul comunist. Toate
luările de poziţie ale lui Gheorghiu-Dej şi ale partidului său au fost îndreptate împotriva „căii ori-
ginale spre comunism” dezvoltate de Tito.
În 1956, România a participat alături de Uniunea Sovietică la înăbuşirea revoluţiei din Ungaria.
Conducătorul revoluţiei maghiare, Imre Nagy, a fost adus în România şi deţinut la Snagov, înainte
de a fi judecat şi executat în Ungaria în 1958.
Sprijinul oferit de România aliaţilor sovietici a permis guvernului Dej să solicite Uniunii Sovie-
tice retragerea Armatei Roşii de pe teritoriul României, acţiune materializată în 1958. Retragerea
armatei sovietice a avut loc într-un moment în care partidul comunist reuşise să îşi consolideze
puterea politică în ţară, iar URSS, condusă de noul secretar-general al partidului, Nikita Hruşciov,
reluase legăturile cu Iugoslavia lui Tito.
RESURSE
„Staţionarea trupelor sovietice în RPR a corespuns atât intereselor Republicii Populare
Române, cât şi intereselor cauzei comune a lagărului socialist. Ţinând seama de împrejură-
rile actuale favorabile, suntem de acord cu propunerea dv. de a renunţa la staţionarea mai
departe a trupelor sovietice în RPR. Nu ne îndoim că această hotărâre va avea un mare ră-
sunet şi va fi privită în opinia publică mondială ca o nouă contribuţie concretă a URSS, a RPR
şi a întregului lagăr socialist la consolidarea păcii şi destinderea în relaţii internaţionale. Vă
rugăm să fiţi încredinţaţi că forţele armate ale RPR vor face faţă cu cinste, în orice împreju-
rări, îndatoririlor care le revin în cadrul lagărului socialist.” (Scrisoare a lui Gheorghiu-Dej
către Hruşciov, 1958)
Exerciţiul 12
Cum motivează conducătorii partidului român necesitatea retragerii trupelor sovietice?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Moartea lui Stalin în 1953 nu a însemnat sfârşitul regimului stalinist în România. Conducătorul
regimului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu a fost de acord cu măsurile luate de succesorul sovietic
Nikita Hruşciov începând cu februarie 1956 de condamnare a crimelor stalinismului. Din acest mo-
ment, a început să se facă simţită o separare a românilor de Uniunea Sovietică. Retragerea arma-
tei sovietice din România (1958) şi declanşarea unui conflict între Uniunea Sovietică şi China (1962)
au constituit factori favorizanţi pentru distanţarea regimului român de cel sovietic.
La începutul anilor 1960, un plan economic al URSS („Planul Valev”) propunea o diviziune a mun-
cii în cadrul blocului socialist, în care fiecare stat să se specializeze pe o anumită ramură economică:
184
României îi revenea, în cea mai mare parte, sarcina de a reveni la agricultură. Ca reacţie la acest plan,
în aprilie 1964, la Plenara Comitetului Central, a fost adoptată o Declaraţie cu privire la poziţia Par-
tidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale a lui
Gheorghiu-Dej prin care era criticată încercarea sovietică de a impune statelor socialiste propria
voinţă. Percepută ca o adevărată „declaraţie de independenţă a PMR” faţă de URSS, această acţiune
a anunţat un şir de măsuri luate după moartea lui Gheorghiu-Dej (1965) de succesorul acestuia,
Nicolae Ceauşescu, de separare de tutela sovietică.
RESURSE
„Succesele obţinute de R.P. Română, ca şi de celelalte state socialiste, arată că soluţiona-
rea cu succes a sarcinilor dezvoltării economiei depinde în primul rând de folosirea tuturor
posibilităţilor interne a fiecărei ţări, prin mobilizarea intensă a propriilor forţe şi maxima va-
lorificare a resurselor ei naturale. [...] Dată fiind diversitatea condiţiilor de construcţie socialistă
nu există şi nu pot exista tipare sau reţete unice, nimeni nu poate hotărî ce este just şi ce nu
pentru alte ţări sau partide. Elaborarea, alegerea sau schimbarea formelor şi metodelor con-
strucţiei socialiste constituie un atribut al fiecărui partid marxist-leninist, un drept suveran
al fiecărui stat.” (Declaraţie cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele
mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, adoptată de Plenara lărgită a CC al PMR
din aprilie 1964)
Exerciţiul 13
Care este diferenţa dintre atitudinea din 1958 şi cea din 1965? Cum se explică această diferenţă?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
IV. Lupta pentru putere la conducerea partidului
La fel ca în toate partidele comuniste, şi în partidul român structura pu-

terii era una concentrică. Astfel, din rândul întregii populaţii a ţării, o parte
erau membri ai partidului (1.300.000 în februarie 1948, în urma Congresu-
lui de Unificare a Partidului Comunist cu cel Social-Democrat în Partidul
Muncitoresc Român). În cadrul partidului, puterea aparţinea Comitetului
Central. În interiorul acestuia, deciziile erau luate în fapt de Biroul Politic, al
cărui secretar general era liderul autoritar al regimului.
Începând din 1945, secretar general al partidului a fost Gheorghe
Gheorghiu-Dej, reprezentant al „comuniştilor din interior” (cei care fuse-
seră în închisori în perioada interbelică). La începutul perioadei staliniste,
el a fost obligat să împartă puterea cu reprezentanţii „comuniştilor de la
185
Moscova” (Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu), care contribuiseră la comunizarea Româ-
niei respectând indicaţiile sovietice.
Gheorghiu-Dej a reuşit să devină lider unic al partidului îndepărtându-şi treptat toţi rivalii poli-
tici. În 1944, fostul secretar general Ştefan Foriş a fost asasinat. Ministrul de justiţie Lucreţiu Pă-
trăşcanu (singurul conducător intelectual al partidului) a fost îndepărtat de la conducerea partidului
şi din funcţia guvernamentală în 1948. A fost arestat în acelaşi an, iar apoi judecat, condamnat la
moarte şi executat în 1954. Conducătorii grupării „de la Moscova” (Ana Pauker, Vasile Luca şi Teo-
hari Georgescu) au fost marginalizaţi şi şi-au pierdut funcţiile de conducere în partid în 1952. Alţi
doi conducători ai partidului, Iosif Chişinevschi şi Miron Constantinescu, au încercat să implemen-
teze în partid procesul de destalinizare început de Hruşciov în 1956, dar au fost şi ei îndepărtaţi de
la conducere în 1957. Gheorghiu-Dej a devenit astfel liderul absolut al partidului, promovând în
structurile sale de conducere oameni noi, fideli lui (Nicolae Ceauşescu, Alexandru Drăghici).
După moartea lui Gheorghiu-Dej în martie 1965, ceilalţi conducători ai
partidului (Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica) l-au promovat în funcţia
de secretar general pe Nicolae Ceauşescu. Acesta a aplicat aceeaşi politică
de înlăturare a rivalilor politici ca predecesorul său: în 1967 Chivu Stoica
a fost înlăturat de la conducerea guvernului, iar în 1968 Alexandru Dră-
ghici a fost înlăturat din funcţia de ministru de interne, fiind acuzat pentru
procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Un alt rival al lui Ceauşescu, Gheorghe
Apostol, a fost îndepărtat din conducerea partidului în 1969. Maurer a
rămas prim-ministru până în 1974, când a fost şi el înlăturat. În 1974, Ceau-
şescu a devenit preşedinte al Republicii Socialiste România, dublând pozi-
ţia de secretar-general al partidului cu cea de şef de stat. În această calitate,
a fost lider incontestabil al regimului până în 1989, promovând-o şi pe
soţia sa Elena în funcţii de conducere.
RESURSE
„Apreciez profund actul dumneavoastră istoric de instituire a sceptrului prezidenţial. Al
dumneavoastră respectuos, Salvador Dali.” (Telegrama lui Dali către Ceauşescu, 1974)
Exerciţiul 14
Priviţi imaginea lui Ceauşescu, din 1974, cu sceptrul prezidenţial şi telegrama de felicitare a lui
Dali. Observaţi ceva în neregulă?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
M
E Prin introducerea sceptrului ca simbol prezidenţial, Ceauşescu făcea trimitere la voie-
M vozii din Evul Mediu. La fel ca ei, beneficia de putere absolută asupra populaţiei ţării.
O
186
V. Perioada naţional-comunistă
Perioada 1965-1989, în care la conducerea partidului s-a aflat Nicolae Ceauşescu, este cunos-
cută sub numele de „naţional-comunistă”, deoarece, începând cu anii 1960, în România comunistă
a început să se manifeste o revenire a naţionalismului, cauzată de încercarea de separare a Româ-
niei lui Ceauşescu de Uniunea Sovietică.
În mod oficial, nu se petrecuse nicio schimbare ideologică. Marxism-leninismul, cu ideile sale pri-
vind lupta de clasă, rămânea „farul călăuzitor al clasei muncitoare”. În fapt însă, a avut loc o anu-
mită liberalizare, chiar şi în domeniul cultural. Astfel, în 1980, în România apărea romanul Cel mai
iubit dintre pământeni al lui Marin Preda, care conţinea destul de multe critici la adresa regimului
din perioada stalinistă.
RESURSE
„Cum a devenit imposibilul aproape posibil odată cu Cel mai iubit dintre pământeni, unde
pentru prima oară un autor publicat în ţară dibuieşte esenţa răului în însuşi «actul revolu-
ţionar» şi insistă asupra rolului torţionar al Securităţii, rămâne o întrebare deschisă, şi-o
pun toţi cititorii care au smuls acest roman din librării (cartea se cumpără la negru cu pre-
ţuri incredibile şi, bineînţeles, nu este reeditată).” (Monica Lovinescu, Posteritatea contem-
porană. Unde scurte, 1994)
Exerciţiul 15
Ar fi fost posibilă apariţia unei asemenea cărţi în perioada stalinistă? Ce a făcut-o posibilă?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În acelaşi timp însă, începând cu anii 1970 şi mai ales în anii 1980, se dezvolta cultul persona-
lităţii lui Nicolae Ceauşescu. În urma vizitei realizate de acesta în China şi Coreea de Nord (ţări mar-
cate şi ele de un exacerbat cult al personalităţii conducătorilor), au fost elaborate Tezele din iulie
1971, în care se cerea o creştere a rolului partidului în edificarea societăţii socialiste, promovarea
unei culturi a „maselor populare”, intensificarea învăţământului ideologic şi a propagandei. Aşa-
dar, o revenire la realismul socialist, cu excepţia notabilă a promovării miturilor naţionale.
Ceauşescu a devenit astfel subiectul principal al producţiilor culturale. În istorie el era conti-
nuatorul unui şir de voievozi români care începea cu Burebista (regele primului „stat centralizat”
de pe teritoriul României, cel dac) şi se termina cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, artizanul Uni-
rii Principatelor. „Conducătorul de geniu”, „marele cârmaci” al destinelor poporului, însoţit de nevasta
lui, Elena („academician doctor inginer”), era adulat de toate figurile publice (în volumele de Omagii
realizate cu ocazia aniversărilor), de popor (în festivaluri intitulate „Cântarea României”), de artişti
(precum Sabin Bălaşa).
187
RESURSE
„Sărbătorim a 60-a aniversare a scumpu-
lui nostru preşedinte Nicolae Ceauşescu şi 45
de ani de activitate a acestui bărbat depusă
în slujba şi idealurile poporului nostru. El este
cel mai muncitor dintre muncitori şi cel mai
ţăran dintre ţărani, cum toţi ştim, noi sîntem
o patrie pe care istoria a izbit-o din toate păr-
ţile. Prin conducătorul nostru şi prin munca
depusă de comunişti, asigurăm cu toţii dez-
voltarea naţiunii noastre către o independenţă
demnă, către o măreţie a statului nostru care
nu jigneşte niciun alt stat, deci către o măre-
ţie a statului nostru şi demnitatea statului nostru între celelalte state ale lumii.” (Nichita
Stănescu la Radio Bucureşti, 19 ianuarie 1978)
Exerciţiul 16
Există vreo diferenţă între tabloul lui Dan Hatmanu şi „omagiul” lui Nichita Stănescu?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În plan social, „liberalizarea” de la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970 a însemnat
înlăturarea monopolului sovietic (limba rusă a încetat să mai fie obligatorie în şcoli) şi o anumită
apropiere de Occident (spre exemplu, investiţia franceză în fabrica de automobile Dacia). În acea
perioadă, pe piaţa românească se puteau găsi produse occidentale.
Liberalizarea nu a durat însă mult timp. La începutul anilor 1980, Nicolae Ceauşescu a decis să
plătească integral datoria externă a României. Această decizie a antrenat efecte dezastruoase pe plan
intern, deoarece toată producţia bunurilor de consum a fost direcţionată către export. În plus, pro-
gramul de austeritate a însemnat raţionalizarea alimentelor şi a utilităţilor (căldură, electricitate;
chiar şi programul televiziunii a fost redus la două ore pe zi).
Decretul Consiliului de Stat din 1981 care împiedica populaţia să cumpere alimente din afara lo-
calităţii de reşedinţă şi Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei au stabilit în fapt raţii lunare
de alimente pentru fiecare persoană. Spre sfârşitul deceniului 1980, s-a ajuns ca în magazine să nu
mai existe nici măcar alimente de bază; astfel au apărut celebrele „cozi”, formate din locuitori care
aşteptau ore în şir distribuirea unor astfel de produse. Soluţia regimului a fost ridicarea unor com-
plexe cu destinaţia de cantine comune pentru populaţie – clădiri care au rămas în memoria colec-
tivă sub numele de „circurile foamei”. Ele nu au fost terminate până la căderea regimului.
188
RESURSE
„Cozile erau, de obicei, ascunse în spatele blocurilor cu 10 etaje şi al magazinelor cu ve-
dere spre strada mare – acolo nu trebuia să se formeze rânduri, ca să nu vadă Tovarăşul, în
deplasările lui prin oraş, că populaţia o duce prost. Maşina (dubă sau container) cu marfă
venea discret, pe şest, să nu o asalteze lumea, dar lumea afla. Un urlet colectiv, ca o stihie,
„Vine!” şi oamenii năvăleau, cu mic, cu mare, ca în măreţele vremi voievodale când dădeau
turcii. Panică, agresivitate. Masaţi la coadă, aminteau furnicile adunate de pe şantiere, marfa
era scoasă spre vânzare de câte o vânzătoare, cu miliţia alături, din nişte încăperi înguste.
Aveau geamuri ca de ghişeu CFR, baricadate împotriva furiei mulţimii.” (Paul Cernat, Cozi
şi oameni de rând în anii ’80)
Exerciţiul 17
Cum era aşteparea la cozi în anii 1980? Întrebaţi-vă părinţii.
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Statul intervenea inclusiv în politica familială a cetăţenilor: numărul de copii pe care urma să îi
aibă fiecare cuplu era decis de organele de conducere. Decretul din 1966 privind avortul interzicea
femeilor cu mai puţin de patru copii să facă întrerupere de sarcină. Fiind responsabil pentru o ge-
neraţie întreagă de copii (aşa-numiţii „decreţei”), acest decret a cauzat o serie întreagă de drame,
femeile fiind nevoite să apeleze la metode ilegale şi insalubre pentru a limita numărul copiilor.
RESURSE
„Având în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecinţe
asupra sănătăţii femeii şi aduce mari prejudicii în sporul natural al populaţiei, Consiliul de
Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Art. 1 Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.
Art. 6 În cazuri de extremă urgenţă medicală, când întreruperea cursului sarcinii trebuie
imediat efectuată, medicul are obligaţia ca înainte de intervenţie, sau, când nu este
posibil, în cel mult 24 ore de la aceasta, să anunţe în scris pe procuror, care urmează
a constata, pe baza avizului medicului legist şi a oricăror altor date, dacă inter-
venţia pentru întreruperea cursului sarcinii a fost necesară.
Art. 7 Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiţii decât cele prevăzute în acest
decret constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.”
(Decretul privind interzicerea întreruperilor de sarcină, 1966)
Exerciţiul 18
Este această politică o încălcare a drepturilor omului? Care drepturi?
189
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
În domeniul rural a fost implementată politica de „sistematizare” a satelor (acţiunea de distru-

gere a vetrelor rurale, construirea de blocuri de apartamente în centrul lor sau reunirea mai mul-
tor sate în scopul formării unui oraş) pentru a spori în mod artificial cifra populaţiei urbane. În
oraşe a avut loc o acţiune de distrugere a centrelor istorice pentru construirea aşa-numitului „cen-
tru civic”, format din blocuri de locuit şi clădiri reprezentative (este cazul bulevardului Unirii din
Bucureşti, numit în perioada comunistă „Victoria Socialismului”, care s-a dorit a fi mai lung şi mai
lat decât Champs Elisées din Paris).
Un alt motiv care explică absenţa bunurilor de consum l-a reprezentat favorizarea marilor pro-
iecte publice, unele dintre ele utile (reţeaua de metrou din Bucureşti), altele megalomanice (Canalul
Dunăre-Marea Neagră sau Casa Poporului din Bucureşti).
VI. Disidenţă şi revolte împotriva regimului comunist
Represiunea în timpul naţional-comunismului era mai subtilă decât în timpul stalinismului. Deşi
se cunosc cazuri de morţi în închisori (spre exemplu, inginerul Gheorghe Ursu, care ţinuse un jur-
nal folosit drept probă în proces, a fost omorât de colegii de celulă), controlul populaţiei se realiza
mai ales prin intermediul Securităţii. În 1989, reţeaua de informatori a acesteia număra 400.000
de oameni (un român din 30 era informator).
Împotriva condiţiilor dure impuse de regim au existat mai multe mişcări de revoltă a populaţiei.
Cele mai cunoscute dintre ele au fost greva minerilor din Valea Jiului din 1977 şi revolta muncito-
rilor de la Braşov în 1987.
În paralel cu mişcările de revoltă, în România, la fel ca în toate ţările comuniste, a existat feno-
menul disidenţei anticomuniste. Disidenţii erau cei care se opuneau regimului din interiorul lui. Cei
mai cunoscuţi au fost Paul Goma (care a protestat în 1977 împotriva nerespectării drepturilor omu-
lui de către regimul comunist şi a fost forţat să plece în Franţa), Doina Cornea (profesoară univer-
sitară din Cluj căreia i s-a retras dreptul de a preda), Ana Blandiana, Mircea Dinescu.
RESURSE
„Protestăm împotriva tuturor formelor de opresiune – fizică, morală, intelectuală –, forme
prin care în închisori politice, în lagăre, în spitale de psihiatrie, în GULAG-uri mai vechi sau
mai noi, prin violenţă şi minciună, se calcă în picioare noţiunile de libertate şi demnitate. (...)
Drepturile garantate prin legile interne şi convenţiile internaţionale ratificate de guvernele
statelor totalitare nu sunt respectate. (...) De asemenea, nu este respectat dreptul la libera cir-
culaţie a persoanelor, a ideilor, a informaţiei, iar dreptul la cetăţenie este transformat într-o
190
obligaţie care nu serveşte cauza progresului. (...) Considerăm că este inadmisibilă extinderea
principiilor neamestecului în treburile interne (ale unui stat) asupra drepturilor (indivi-
duale) cetăţeneşti fundamentale.” (Scrisoare deschisă adresată de Paul Goma şi alte şapte
persoane participanţilor la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Bel-
grad, februarie 1977).
Exerciţiul 19
Care sunt motivele protestului lui Paul Goma?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Luările de poziţie ale disidenţilor au fost favorizate şi de românii din exil (cei care reuşiseră să
scape de regimul comunist, precum Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca). Ei şi-au făcut auzite opi-
niile la posturile de radio occidentale destinate românilor, cum ar fi Europa liberă.
Spre sfârşitul anilor 1980, disidenţa a început să se manifeste şi în interiorul partidului. Astfel,
în 1989, şase foşti conducători ai partidului (printre care Constantin Pârvulescu, lider al partidu-
lui în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Gheorghe Apostol şi Silviu Brucan) i-au adresat lui
Nicolae Ceauşescu o scrisoare în care criticau situaţia social-politică din România. Scrisoarea a fost
popularizată de Europa liberă.
RESURSE
„Preşedintelui Nicolae Ceauşescu,
În momentul în care însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată
de politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa, noi ne-am hotărât să
luăm poziţie. Ne dăm perfect seama că făcând aceasta ne riscăm libertatea şi poate chiar
vieţile noastre. Dar simţim că e datoria noastră să apelăm la Dvs. pentru a schimba cursul
actual înainte de a fi prea târziu.” (Scrisoarea celor şase, martie 1989)
Exerciţiul 20
Care sunt, conform autorilor, motivele pentru care au redactat scrisoarea?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Toate aceste mişcări de protest au culminat cu evenimentele din decembrie 1989, cunoscute
sub numele de Revoluţia română. Evenimentele au început pe 16 decembrie, prin mişcări populare
191
la Timişoara şi au continuat la Bucureşti, pe 21 şi 22 decembrie. Nicolae şi Elena Ceauşescu au reu-

şit să fugă din Capitală, însă au fost capturaţi la Târgovişte şi executaţi pe 25 decembrie, în urma
unui proces sumar.
VII. Relaţiile internaţionale ale României în perioada naţional-comunistă
După venirea la putere, Nicolae Ceauşescu a continuat politica de distanţare faţă de Uniunea
Sovietică, iniţiată de Gheorghiu-Dej. Această politică s-a concretizat în mai multe luări de poziţie con-
trare intereselor sovietice:
România a fost prima ţară din blocul comunist care a recunoscut diplomatic Republica Fede-
rală Germană, în 1967;
Tot în 1967, România nu a rupt legăturile diplomatice cu Israelul, care se afla în război cu sta-
tele arabe, susţinute de URSS;
În 1968, Nicolae Ceauşescu a condamnat ferm invazia sovietică în Cehoslovacia împotriva
„Primăverii de la Praga”, acţiune care a fost aproape de a determina o intervenţie sovietică şi
în România.
RESURSE
„Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare gre-
şeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa. (...) Este de neconceput în lumea de astăzi,
când popoarele se ridică la luptă pentru a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalita-
tea în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea şi independenţa
altui stat. (...) Am hotărât ca începând de astăzi să trecem la constituirea gărzilor patriotice
înarmate, alcătuite din muncitori, ţărani şi intelectuali, apărătoare ale independenţei patriei
noastre socialiste.” (Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu din 21 august 1968)
Exerciţiul 21
Cum se explică diferenţa de poziţie a României privind intervenţia sovietică din Ungaria (1956)
şi cea din Cehoslovacia (1968)?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Această poziţionare a României, în contextul războiului rece, a determinat o apropiere de sta-

tele occidentale, care o priveau ca pe o ţară disidentă din blocul comunist. Astfel, mai mulţi con-
ducători din Vest au vizitat România (preşedintele francez Charles de Gaulle în 1968, preşedintele
american Richard Nixon în 1969), iar Ceauşescu, la rândul lui, a vizitat state occidentale (în 1978,
el a fost primit de regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a). Această apropiere a adus şi beneficii eco-
nomice pentru România („clauza naţiunii celei mai favorizate”, oferită de Statele Unite).
192
În 1975, România a semnat, împreună cu celelalte state europene, Actul Final al Conferinţei pen-
tru Securitate şi Cooperare în Europa, prin care se angaja să respecte drepturile omului. România
a fost însă singura ţară care nu a permis funcţionarea, pe teritoriul ei, a Comitetelor Helsinki, care
monitorizau respectarea drepturilor.
Problema drepturilor omului şi schimbările internaţionale au dus la o izolare internaţională a
României la sfârşitul anilor 1980. În 1985, la putere în URSS a ajuns Mihail Gorbaciov, adeptul unei
politici de reforme interne şi de reluare a dialogului cu Occidentul. Ceauşescu nu a fost de acord cu
implementarea reformelor în România.
În condiţiile în care Gorbaciov a oferit ţărilor din Europa de Est dreptul de a-şi decide singure
forma de conducere, pe parcursul anului 1989 s-a produs o prăbuşire a regimului comunist în toate
statele (Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană etc.). România a rămas sin-
gura ţară în care partidul comunist a menţinut o politică dură. Această situaţie a durat până în luna
decembrie, când, în urma evenimentului cunoscut sub numele de Revoluţia română, regimul co-
munist a fost înlăturat, iar Ceauşescu – executat.
VIII. Construcţia democraţiei postdecembriste
După căderea regimului comunist în decembrie 1989, noua conducere politică instaurată a ex-
primat dorinţa României de a reveni la democraţia liberală şi la economia de piaţă. Primele alegeri
libere s-au desfăşurat în mai 1990 şi au fost câştigate de Frontul Salvării Naţionale, iar conducăto-
rul acestuia, Ion Iliescu, a fost ales preşedinte. Manifestaţiile de protest ale opoziţiei (partidele is-
torice reînfiinţate – Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal) din Piaţa Universităţii
au fost reprimate brutal prin intervenţia minerilor din Valea Jiului, în iunie 1990.
RESURSE
„De nouă zile, mii de români manifestează în Piaţa Universităţii din Bucureşti pentru a pro-
testa împotriva conducerii Frontului Salvării Naţionale, demonstrând rezistenţă şi ridicând
demonstraţiile politice pe noi înălţimi.”; „Răspunzând unei chemări de urgenţă a preşedin-
telui Iliescu, mii de mineri din nordul României au descins astăzi în Capitală cu bâte de lemn
şi bastoane din cauciuc, cerând răzbunare pentru tulburările antiguvernamentale de mier-
curi.” (Extrase din New York Times, mai-iunie 1990).
Exerciţiul 22
A fost modalitatea de răspuns a guvernanţilor la proteste o acţiune democratică?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
193
În 1991, Parlamentul nou-instituit a adoptat, în calitate de Adunare Constituantă, o nouă Con-

stituţie. Aceasta punea bazele regimului democratic, reinstaurând separaţia puterilor în stat.
Exerciţiul 23
Vă aduceţi aminte, după parcurgerea temei Constituţiile din România, ce instituţii exercită pu-
terile în stat în România?
Răspuns
Puterea legislativă:............................................................................................................................................................
Puterea executivă: .............................................................................................................................................................
Puterea judecătorească: ...........................................................................................................................................................
În urma alegerilor din 1996, s-a produs alternanţa la guvernare, puterea fiind câştigată de Con-
venţia Democrată Română (formată din Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat şi Partidul Na-
ţional Liberal). Preşedinte a fost ales Emil Constantinescu. Alegerile din 2000 au fost câştigate de
Partidul Democraţiei Sociale din România (succesor al Frontului Salvării Naţionale), care avea să
devină Partidul Social Democrat; Ion Iliescu a devenit din nou preşedinte. În 2004, alegerile au fost
câştigate de alianţa dintre Partidul Democrat (celălalt succesor al Frontului Salvării Naţionale) şi
Partidul Naţional Liberal, preşedinte fiind ales Traian Băsescu.
În tot acest timp, conducerea politică din România a manifestat continuu dorinţa ţării de a
adera la structurile euro-atlantice. În cele din urmă, acest deziderat s-a produs: România a de-
venit membră a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 2004 şi a Uniunii Euro-
pene (UE) în 2007.
EXCELENŢĂ
I. Memoria comunismului în România
Căderea regimului comunist în decembrie 1989 nu a însemnat pentru români despărţirea

imediată şi totală de sistemul social, politic, economic şi mental reprezentat de el. Chiar şi
după 25 de ani de la acest moment, moştenirea comunismului se face simţită în toate domeni-
ile vieţii. În privinţa atitudinii faţă de comunism, două puncte de vedere se menţin încă: acela
al regretării perioadei comuniste (nostalgia) şi acela al condamnării regimului comunist (respin-
gerea comunismului).
Se poate spune că, odată ieşită din comunism, România a avut de înfruntat un vast deficit de
democraţie. Tradiţia democratică în România nu era, de altfel, foarte elaborată nici înainte de ve-
nirea comunismului, însă, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, aceasta a dispărut cu desăvâr-
şire. Ieşirea dintr-un regim totalitar nu putea să însemne altceva decât o perioadă de instabilitate,
care avea să ducă treptat la învăţarea regulilor democratice.
194
RESURSE
„Comunismul a căzut pentru că şi-a atins toate ţintele. Toate, cu o singură excepţie, aceea
de a asigura supravieţuirea politicului. Pentru români, ca şi pentru alţi est-europeni (ruşi, bul-
gari, albanezi, sârbi) prăbuşirea regimului comunist a fost sinonimă cu dispariţia singurei
forme structurale de participare politică pe care le-a fost dat să o cunoască vreodată. De
aceea, afirmaţia potrivit căreia căderea comunismului reprezintă o victorie a democraţiei pare
oarecum superficială şi în orice caz grăbită, căci democratizarea societăţilor est-europene
se dovedeşte astăzi a fi un obiectiv încă şi mai îndepărtat decât înainte.” (Daniel Barbu,
Republica absentă, 1999)
Exerciţiul 24
Pentru ce motive consideră autorul că prăbuşirea comunismului nu este în mod necesar o vic-
torie a democraţiei?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Partidele politice apărute în România după Revoluţia din decembrie 1989 au avut şi ele dificultăţi
în a se conforma unui sistem democratic. Violenţele verbale sau fizice din 1990 (care au culminat cu
episodul tragic al mineriadelor) au demonstrat acest lucru. Tipologic, noile partide politice erau de
două feluri: partide moştenitoare ale structurii şi sistemului de gândire comunist (prin membrii săi,
prin mesajele transmise) şi partide care se declarau anticomuniste. În fapt, separaţia era artificială,
deoarece toate partidele din spectrul politic aveau, printre membrii lor, reprezentanţi ai fostei no-
menclaturi, iar fondul mental era acelaşi, cel infiltrat în societatea românească în 50 de ani de comu-
nism. În decembrie 2006, preşedintele Traian Băsescu a condamnat în mod oficial în faţa Parlamentului
regimul comunist ca fiind „ilegitim şi criminal”; această acţiune nu a antrenat însă urmări practice.
RESURSE
„Sfârşitul oficial al regimului comunist din România pare să se fi produs în beneficiul unui
grup restrâns de cetăţeni. Unii au fost actori de frunte în fostul regim, experţi în căpătuire la
vremuri noi; un grup mult mai mare era format din activişti plasaţi strategic la diferite nive-
luri în fostul aparat de stat, pregătiţi să profite de relaţiile de care se bucurau cu noii deţină-
tori ai puterii.” (Tom Gallagher, Furtul unei naţiuni. România de la comunism încoace, 2005)
Exerciţiul 25
Cine a avut de câştigat, conform autorului, din căderea regimului comunist?
Răspuns
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
195
...................................................................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Cele două tabere descrise anterior reprezintă o polarizare a însăşi societăţii româneşti postco-
muniste. Pe de o parte nostalgia faţă de perioada comunistă, pe de altă parte o atitudine de respingere
a comunismului (prin accentuarea crimelor de care a dat dovadă regimul totalitar). Această sepa-
raţie ne trimite la avatarele memoriei, în fapt a memoriei răului. Există pe de o parte un compor-
tament al resentimentului, care determină o negare a crimelor comunismului, deşi ele sunt astăzi
cunoscute, pe de altă parte o atitudine de uitare (deseori involuntară), determinată de prezent:
faptul că acum ne este rău ne face să considerăm că înainte era mai bine. Memoria, din acest punct
de vedere, poate fi foarte selectivă.
RESURSE
„După zece ani de la prăbuşirea comunismului ca sistem politic în România, mai mult de
jumătate din populaţia de peste 18 ani pare să aibă nostalgia trecutului. Aproximativ 57 la
sută din persoanele incluse în eşantionul CURS [din 1999] apreciază comunismul bun ca idee,
dar greşit pus în practică. Numărul persoanelor care declară acordul lor total cu faptul că
sistemul comunist a fost o idee bună, dar greşit pusã în practică, este dublu faţã de cel al per-
soanelor care sunt în dezacord total cu enunţul menţionat.” (Septimiu Chelcea, Justiţia
socială socialistă şi comunismul rezidual în România după un deceniu de tranziţie, 2000)
Exerciţiul 26
Era mai bine pe vremea comunismului? De ce da/ de ce nu?
Răspuns
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................................................
196

Iată două modele de subiecte: un subiect de tip I şi un subiect de tip III din temele România post-
belică şi România în timpul războiului rece.

A. „Pentru a împiedica pe «seniorii» de partid să se emancipeze, Ceauşescu a introdus principiul
«rotării cadrelor», care, în limbaj popular, însemna a nu permite nimănui să «prindă rădăcini» în
funcţia deţinută. […] Ceauşescu a modificat statutul PCR, introducând ca atribuţie a Congresului ale-
gerea secretarului general, care, în loc de a mai fi al Comitetului Central, era al partidului. Practic,
el devenise singura persoană inamovibilă, sub acoperirea democratică de partid: nu Comitetul Cen-
tral sau Biroul Politic, ci Congresul îl alesese [pe N. Ceauşescu].
«Epoca Nicolae Ceauşescu» [...] îşi conturează fizionomia după 1971. [...] Atât în politica internă,
cât şi în cea externă, totul se face sub directa îndrumare a secretarului general [N. Ceauşescu],
într-un climat de încordare la care, pe măsură ce regimul întâmpină dificultăţi, se adaugă teama exe-
cutanţilor că vor atrage mânia conducătorului. [...]
Dacă birocraţia de partid a fost primul stâlp al regimului Ceauşescu, cel de al doilea a fost Se-
curitatea. Fără a mai recurge la represiuni masive, [...] regimul a creat prin Securitate un climat de
frică şi suspiciune care a sfârşit prin a deveni paralizant.”
(Fl. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)
B. „Bucureştiul nu numai că refuză să participe la invazia Cehoslovaciei, dar Ceauşescu con-

damnă public şi vehement, prin discursul său [...], acţiunea militară a Tratatului de la Varşovia
(URSS, Polonia, RD Germană, Bulgaria şi Ungaria). Liderul comunist român riscă atunci un pericol
real al invadării ţării de trupele sovietice masate pe Prut. […] La 4 septembrie [1968], Marea Adu-
nare Naţională aprobă o lege de înfiinţare a gărzilor patriotice. România nu era, prin toate aceste
acţiuni, independentă de Moscova, dar era, dintre toate ţările «socialiste», cea mai îndepărtată de
ea. Fapt bine văzut şi încurajat de Occident. Pe de altă parte, aceste acţiuni de independenţă nu
deranjau esenţial Moscova, pentru că România păstra, pe plan intern, neabătute structurile siste-
mului instituit de Kremlin. […] Sovieticii erau, pe bună dreptate, mult mai sensibili la transformă-
rile interne din Cehoslovacia şi Polonia, care puteau «pune în pericol interesele generale ale
comunismului». În România, aceste interese nu erau defel ameninţate. […]
Tot mai multe măsuri de după 1971 îndreaptă România spre un regim prezidenţial, instituit […]
în 1974, odată cu înlăturarea lui I. Gh. Maurer din fruntea guvernului şi cu alegerea lui Ceauşescu
în nou-creata funcţie de preşedinte de republică. Un regim bazat pe cultul personalităţii «Condu-
cătorului», apropiat ca spirit, fast şi manifestări de cel nord-coreean.”
197

1. Numiţi, din sursa B, alianţa militară care a acţionat în Cehoslovacia. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2 puncte
3. Menţionaţi din sursa A, respectiv din sursa B, câte o funcţie deţinută de Nicolae Ceauşescu.
6 puncte
4. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care susţine că o caracteristică a re-
gimului comunist este existenţa unei instituţii de represiune. 3 puncte
5. Scrieţi pe foaia de examen două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din
sursa B. 7 puncte
6. Prezentaţi două practici politice utilizate în perioada stalinismului în România. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două acţiuni desfăşurate de România, în etapa stalinismului, în
relaţiile internaţionale din perioada războiului rece. 4 puncte

1. 2 puncte pentru numirea, din sursa B, a alianţei militare care a acţionat în Cehoslovacia;
2. 2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa A;
3. câte 3 puncte pentru menţionarea din sursa A, respectiv din sursa B, a fiecărei funcţii deţi-
nute de Nicolae Ceauşescu; (3p x 2 = 6p)
4. 3 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a literei A, corespunzătoare sursei care susţine
că o caracteristică a regimului comunist este existenţa unei instituţii de represiune;
5. 7 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a oricăror două informaţii aflate într-o relaţie
cauză-efect, selectate din sursa B;
6. câte 1 punct pentru menţionarea oricăror două practici politice utilizate în perioada stali-
nismului în România; (1p x 2 = 2p)
câte 2 puncte pentru prezentarea fiecăreia dintre practicile politice menţionate; (2p x 2 = 4p)
7. 4 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări între două acţiuni desfăşurate de Româ-
nia, în etapa stalinismului, în relaţiile internaţionale din perioada războiului rece.
Sesiunea iunie-iulie. Varianta 6 – varianta de rezervă)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România postbelică, având în vedere:
- menţionarea a două acţiuni prin care a fost creat contextul pentru instaurarea stalinismului în
România;
- menţionarea a două caracteristici ale politicii interne specifice perioadei stalinismului din România;
- prezentarea unui fapt istoric care a dus la instaurarea regimului naţional-comunist în România;
- precizarea unei caracteristici a regimului naţional-comunist din România manifestată în plan
intern;
198
- formularea unui punct de vedere referitor la atitudinea României în plan internaţional în pe-
rioada războiului rece şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

(pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a
conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronolo-
gice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.

• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni prin care a fost creat contextul pen-
tru instaurarea stalinismului în România; (3p x 2 = 6p)
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două caracteristici ale politicii interne specifice pe-
rioadei stalinismului din România; (3p x 2 = 6p)
• 2 puncte pentru menţionarea oricărui fapt istoric care a dus la instaurarea regimului naţio-
nal-comunist în România;
• 2 puncte pentru precizarea oricărei caracteristici a regimului naţional-comunist din România
manifestată în plan intern;
• 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la atitudinea României în plan
internaţional în perioada războiului rece;

199

(Examenul de bacalaureat 2012. Proba scrisă la Istorie.
CUM SE REZOLVA SUBIECTELE?
Subiectul I
1. Alianţa militară care a acţionat în Cehoslovacia, conform sursei B, este Tratatul de la Varşovia.
2. Sursa A se referă la secolul al XX-lea.
3. O funcţie deţinută de Nicolae Ceauşescu, în sursa A, este cea de „secretar general”, iar în sursa
B este cea de „preşedinte al republicii”.
4. Litera corespunzătoare sursei care susţine că o caracteristică a regimului comunist este exis-
tenţa unei instituţii de represiune e litera A.
5. O informaţie-cauză din sursa B este „pentru că România păstra, pe plan intern, neabătute
structurile sistemului instituit de Kremlin”, iar informaţia-efect este „aceste acţiuni de inde-
pendenţă nu deranjau esenţial Moscova”.
6. O practică politică utilizată în perioada stalinismului în România (1948-1965) a fost propa-
ganda. În plan cultural, stalinizarea a însemnat desfiinţarea vechilor instituţii şi înlocuirea lor
cu altele noi (Academia Română a devenit Academia RPR) şi înlocuirea oamenilor de cultură
cu susţinători ai regimului. A fost promovat curentul cultural al realismului socialist (susţi-
nut de vechi scriitori precum Mihail Sadoveanu, autorul romanului Mitrea Cocor, dar şi de oa-
meni noi, precum A. Toma, considerat de regim „cel mai mare poet român contemporan”). În
învăţământ, limba rusă a fost introdusă ca materie obligatorie, iar istoria a fost modificată pen-
tru a corespunde noului regim (manualul unic al lui Mihai Roller, care punea accentul pe
lupta de clasă).
O altă practică politică utilizată în perioada stalinismului în România a fost represiunea.
Urmând modelul stalinist sovietic, partidul comunist a impus o politică de teroare în rândul
populaţiei. Aceasta s-a realizat prin intermediul poliţiei politice, dar şi prin intermediul siste-
mului concentraţionar (sistemul de lagăre şi închisori). Poliţia politică, Direcţia Generală a Se-
curităţii Poporului (prescurtat Securitatea), a fost fondată în 1948. Ea avea ca scop menţinerea
unui climat de nesiguranţă în rândul populaţiei şi identificarea potenţialilor adversari ai regi-
mului. Sistemul concentraţionar era format din închisori (cum ar fi cele de la Sighetu Marma-
ţiei, unde a fost exterminată elita politică şi intelectuală din perioada interbelică, şi Piteşti,
unde a fost aplicat procesul de „reeducare” a deţinuţilor) şi lagăre de muncă (cele mai impor-
tante fiind sistemul de lagăre din Bărăgan şi cel de la Canalul Dunăre – Marea Neagră). În
închisori şi lagăre erau trimişi toţi cei consideraţi de regimul comunist „duşmani ai poporu-
lui”: membrii fostei elite politice şi intelectuale; legionarii; „exploatatorii” (foşti burghezi şi
moşieri, dar şi micii proprietari de ateliere sau „chiaburii” – ţăranii înstăriţi); reprezentanţi ai
bisericii, mai ales preoţii şi episcopii greco-catolici, biserica greco-catolică fiind desfiinţată de
200
regimul comunist. O altă metodă de represiune era reprezentată de deportările de populaţie.

În anii 1950, grupuri întregi, în special germanii (acuzaţi că ar fi colaborat cu naziştii în Al Doi-
lea Război Mondial) şi sârbii (care ar fi fost susţinători ai Iugoslaviei lui Tito) din Banat, au
fost deportate în Câmpia Bărăganului.
7. În perioada stalinismului, pe plan internaţional, România a fost subordonată în totalitate in-
tereselor sovietice. Astfel, în perioada 1948-1955, România a susţinut Uniunea Sovietică în con-
flictul cu Iugoslavia comunistă condusă de Iosif Broz Tito, care nu accepta supremaţia lui
Stalin în sistemul comunist. Toate luările de poziţie ale lui Gheorghiu-Dej şi ale partidului său
au fost îndreptate împotriva „căii originale spre comunism” dezvoltate de Tito. De asemenea,
în 1956, România a participat alături de Uniunea Sovietică la înăbuşirea revoluţiei din Unga-
ria. Conducătorul revoluţiei maghiare, Imre Nagy, a fost adus în România şi deţinut la Snagov,
înainte de a fi judecat şi executat în Ungaria, în 1958. Asemănarea dintre cele două acţiuni
este aceea că ambele au arătat dependenţa României de politica externă a URSS.
După Al Doilea Război Mondial, în perioada 1944-1947, Partidul Comunist a acaparat, treptat,
instituţiile puterii din România, instaurând un regim totalitar care a durat până în 1989.
Preluarea puterii a fost favorizată de mai mulţi factori. Un prim factor ar fi prezenţa Armatei Roşii
(armata sovietică) pe teritoriul României încă din 1944. Al doilea factor constă în împărţirea Euro-
pei în sfere de influenţă de către puterile aliate, Marea Britanie, Statele Unite şi URSS (prin Acordul
de procentaj de la Moscova din octombrie 1944, confirmat prin întâlnirea de la Ialta din februarie
1945). Conform acestui aranjament, statele din Est rămâneau în sfera de influenţă a sovieticilor.
Preluarea puterii de către Partidul Comunist s-a realizat în trei mari etape. Prima a constat în
instaurarea, la 6 martie 1945, a guvernului condus de Petru Groza (preşedinte al Frontului Pluga-
rilor, un satelit al Partidului Comunist). A doua etapă a reprezentat-o câştigarea, prin fraudă, a ale-
gerilor din noiembrie 1946 de către Partidul Comunist şi aliaţii săi. A treia etapă, în 1947, a constat
în eliminarea opoziţiei politice: Partidul Naţional Ţărănesc a fost desfiinţat în vara lui 1947, iar
Partidul Naţional Liberal a „ales” să se autodesfiinţeze. Pe 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost
forţat să abdice. În aceeaşi zi a fost proclamată Republica Populară Română, într-o şedinţă parla-
mentară fulger.
Prima perioadă a regimului comunist din România (1948-1965), în care la conducerea parti-
dului s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej, este cunoscută sub numele de perioada stalinistă. Aceasta
deoarece România a preluat, în toate domeniile (politic, social, economic, cultural), modelul impus
de Uniunea Sovietică, aflată până în 1953 sub conducerea lui Stalin. În anul 1948, trei evenimente
au contribuit la stalinizarea României în plan politic: adoptarea Constituţiei din 1948, prin care
România devenea republică populară; crearea partidului unic, Partidul Muncitoresc Român, prin fu-
ziunea dintre Partidul Comunist şi Partidul Social-Democrat; înfiinţarea poliţiei politice, Direcţia Ge-
nerală a Securităţii Poporului (prescurtat Securitatea). Din punct de vedere economic, stalinizarea
a însemnat iniţierea proceselor de transformare a economiei şi societăţii româneşti într-una comu-
nistă, după model sovietic: naţionalizare, colectivizare, industrializare, planificare.
Moartea lui Stalin în 1953 nu a însemnat sfârşitul regimului stalinist din România. Conducăto-
rul regimului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu a fost de acord cu măsurile luate de succesorul sovietic
201
Nikita Hruşciov începând cu februarie 1956 de condamnare a crimelor stalinismului. Din acest mo-
ment, a început să se facă simţită o separare a românilor de Uniunea Sovietică. Retragerea arma-
tei sovietice din România (1958) şi declanşarea unui conflict între Uniunea Sovietică şi China (1962)
au constituit factori favorizanţi pentru distanţarea regimului român de cel sovietic, ceea ce a dus
la instaurarea „naţional-comunismului”.
Perioada 1965-1989, în care la conducerea partidului unic s-a aflat Nicolae Ceauşescu, este cu-
noscută sub numele de „naţional-comunistă”, deoarece, începând cu anii 1960, în România comu-
nistă a început să se manifeste o revenire a naţionalismului, cauzată de încercarea de separare a
României lui Ceauşescu de Uniunea Sovietică. Din anii 1970, Ceauşescu a devenit subiectul unui exa-
cerbat cult al personalităţii, fiind considerat continuatorul unui şir de voievozi români care înce-
pea cu Burebista (regele primului „stat centralizat” de pe teritoriul României, cel dac) şi se termina
cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, artizanul Unirii Principatelor. „Conducătorul de geniu”, înso-
ţit de nevasta lui, Elena („academician doctor inginer”), era adulat de toate figurile publice (în vo-
lumele de Omagii realizate cu ocazia aniversărilor), de popor (în festivaluri intitulate „Cântarea
României”), de artişti (precum Sabin Bălaşa).
Punctul de vedere referitor la atitudinea României în plan internaţional în perioada războiului
rece este că aceasta a fost schimbătoare, România trecând de la susţinerea necondiţionată a Uni-
unii Sovietice, la o separare de aceasta, începând cu anii 1960. Dacă în 1956 România participa la
intervenţia sovietică împotriva revoluţiei din Ungaria, în 1968 România condusă de Ceauşescu con-
damna intervenţia sovietică împotriva „Primăverii de la Praga” din Cehoslovacia.
Această schimbare de atitudine internaţională a României nu a avut însă consecinţe benefice în
plan intern. De-a lungul întregii perioade comuniste (1948-1989), România a menţinut unul din-
tre cele mai dure regimuri totalitare din Europa de Est.


A. „Între Bucureşti şi Moscova a început o confruntare pe tema planificării economice în CAER
[Consiliul de Ajutor Economic Reciproc], ferm respinsă de echipa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care
invoca tot mai des independenţa şi suveranitatea statelor socialiste, singurele în măsură să decidă
asupra direcţiilor de dezvoltare a economiei. […] «Liberalizarea» internă […] avea să vină odată cu
noua fază a conflictului cu Moscova. Pretextul l-a oferit publicarea în revista Universităţii din Mos-
cova a unui studiu semnat de E.B. Valev, care propunea crearea unui complex economic internaţional
(România, Bulgaria şi URSS) […]. «Contribuţia» românească avea să fie cea mai importantă. […]
Planul Valev a fost denunţat în termeni viguroşi în revista «Viaţa economică», fiind prezentat ca un
atentat la independenţa şi integritatea României.
În contextul favorabil creat de conflictul dintre Moscova şi Beijing, PMR şi-a afirmat poziţia in-
dependentă în «Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele miş-
cării comuniste şi muncitoreşti internaţionale». […] Declaraţia afirma dreptul la independenţă al
202
fiecărui partid comunist (muncitoresc), egalitatea în drepturi a acelor partide şi neamestecul în

afacerile interne, ca principii de bază ale relaţiilor din cadrul mişcării comuniste şi muncitoreşti in-
ternaţionale.” (Fl. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)
B. „[…] În Piaţa Palatului s-a desfăşurat una dintre cele mai mari manifestaţii ale populaţiei
Bucureştilor [în 1968]. Ea a fost, ca toate manifestările de acest fel, aranjată, dar numărul celor
prezenţi a depăşit aşteptările organizatorilor. Chiar Ceauşescu, căruia i se aducea la cunoştinţă
minut cu minut evoluţia lucrurilor din Piaţă, s-a speriat de acea formidabilă exprimare de voinţă
de a apăra, nu partidul, căci mulţi dintre cei prezenţi nu erau membri de partid, ci ţara, nu pe Ceau-
şescu […], ci independenţa, integritatea şi suveranitatea statului. […]
«Nu există nicio justificare, tuna Ceauşescu […], nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite,
pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist frăţesc… […] Noi
considerăm că pentru a aşeza relaţiile dintre ţările socialiste, dintre partidele comuniste pe baze
cu adevărat marxist-leniniste trebuie, o dată pentru totdeauna, să se pună capăt amestecului în
treburile interne ale altor state, ale altor partide. S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul con-
trarevoluţiei; se vor găsi poate mâine unii care să spună că şi aici, în această adunare, se manifestă
tendinţe contrarevoluţionare. Răspundem tuturor: întregul popor român nu va permite nimănui să
încalce teritoriul patriei noastre». Şi pentru aceasta, spune Ceauşescu, am decis să constituim, chiar
din această zi, «gărzile patriotice înarmate […]».”
(M. Retegan, 1968 – din primăvară până în toamnă)

1. Numiţi partidul din România precizat în sursa A. 2 puncte
3. Numiţi din sursa A, respectiv din sursa B, câte un conducător politic din România. 6 puncte
4. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare sursei care susţine că România a refuzat
intervenţia sovietică în organizarea sa economică. 3 puncte
5. Scrieţi pe foaia de examen două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din
sursa B. 7 puncte
6. Prezentaţi alte două practici politice utilizate de statul român în etapa stalinismului, în afara
celor la care se referă sursa A. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două acţiuni din România postbelică desfăşurate anterior eta-
pei stalinismului. 4 puncte

1. 2 puncte pentru numirea partidului din România precizat în sursa A;
2. 2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa B;
203
3. câte 3 puncte pentru numirea din sursa A, respectiv din sursa B, a fiecărui conducător poli-
tic din România; (3p x 2 = 6p)
4. 3 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a literei A, corespunzătoare sursei care susţine
că România a refuzat intervenţia sovietică în organizarea sa economică;
5. 7 puncte pentru scrierea pe foaia de examen a oricăror două informaţii aflate într-o relaţie
cauză-efect selectate din sursa B;
6. câte 1 punct pentru menţionarea oricăror alte două practici politice utilizate de statul român
în perioada stalinismului, în afara celor la care se referă sursa A; (1p x 2 = 2p)
câte 2 puncte pentru prezentarea fiecăreia dintre practicile politice menţionate; (2p x 2 = 4p)
7. 4 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări între două acţiuni din România postbelică
desfăşurate anterior etapei stalinismului.

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre situaţia internă şi internaţională a Ro-
mâniei în perioada postbelică, având în vedere:
- precizarea unei ideologii totalitare din Europa postbelică;
- menţionarea a două practici politice aplicate în perioada stalinismului în România;
- prezentarea unui fapt istoric desfăşurat de regimul naţional-comunist în România;
- menţionarea a două acţiuni prin care România se implică în relaţiile internaţionale din a doua
jumătate a secolului al XX-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la practicile politice democratice din România în a
doua jumătate a secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

(pertinenţa argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a
conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronolo-
gice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.

• 2 puncte pentru precizarea oricărei ideologii totalitare din Europa postbelică;
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două practici politice aplicate în perioada stali-
nismului în România; (3p x 2 = 6p)
• 2 puncte pentru menţionarea oricărui fapt istoric desfăşurat de regimul naţional-comunist
în România;
204
• câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni prin care România se implică în re-
laţiile internaţionale din a doua jumătate a secolului al XX-lea; (3p x 2 = 6p)
• 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la practicile politice democra-
tice din România în a doua jumătate a secolului al XX-lea;

(Examenul de bacalaureat 2012. Proba scrisă la Istorie. Sesiunea iunie-iulie. Varianta 5)
Examenul de bacalaureat na]ional 2014

Proba E. c) – 2 iulie 2014 Istorie
Varianta 1
Filiera teoretică, profil umanist, toate specializările; Filiera vocaională – profil artistic,
toate specializările; – profil sportiv, toate specializările; – profil pedagogic, specializările:
bibtiotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activităi extrașcolare,
pedagog școlar; – profil teologic, toate specializările.
• Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem.
Nu se acordă fraciuni de punct.
• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculeaze prin împărirea la 10 a punc-
tajului total acordat pentru lucrare.

1. 2 puncte pentru numirea proiectului politic precizat în sursa A
2. 2 puncte pentru precizarea secolului la care se referă sursa B
3. câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două spaţii istorice precizate atât în sursa A, cât
și în sursa B (3p x 2 = 6p)
4. 3 puncte pentru scrierea, pe foaia de examen, a literei B, corespunzătoare sursei care susţine
că toate categoriile sociale sunt nemulţumite de situaţia politico-economică
5. 7 puncte pentru scrierea, din sursa A, a oricăror două informaţii care se află într-o relaţie
cauză-efect, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect)
6. câte 1 punct pentru menţionarea oricăror două acţiuni desfășurate de România în contextul
,,crizei orientale” (1p x 2 = 2p)
câte 2 puncte pentru prezentarea fiecăreia dintre acţiunile menţionate (2p x 2 = 4p)
7. 4 puncte pentru menţionarea oricărei asemănări între două măsuri de politică internă adop-
tate în statul român modern, în primul deceniu după constituirea acestuia

1. 2 puncte pentru numirea oricărui rege al României precizat în sursa dată
2. 2 puncte pentru precizarea, pe baza sursei date, a oricărei informaţii referitoare la Consiliul
de Coroană
3. câte 3 puncte pentru menţionarea fiecăreia dintre cele două mari alianţe la care se referă
sursa dată (3p x 2 = 6p)
207
4. câte 3 puncte pentru menţionarea, din sursa dată, a oricăror două caracteristici ale opiniei
publice din România (3p x 2 = 6p)
tudinea taberelor beligerante faţă de România
câte 3 puncte pentru selectarea, din sursa dată, a oricăror două informaţii care susţin punctul
de vedere formulat (3p x 2 = 6p)
6. 4 puncte pentru argumentarea afirmaţiei date prin prezentarea oricărui fapt istoric relevant
și prin utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia
(așadar, ca urmare etc.)

Informatia istorică – 24 de puncte, distribuite astfel:
- câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două conflicte militare desfășurate în spaţiul româ-
nesc în secolul al XIV-lea (3p x 2 = 6p)
- 2 puncte pentru precizarea oricărei cauze a implicării spaţiului românesc în diplomaţia seco-
lului al XIV-lea
- 2 puncte pentru menţionarea oricărui fapt istoric referitor la conflictele militare desfășurate
în spaţiul românesc în secolul al XV-lea
- 3 puncte pentru prezentarea faptului istoric menţionat, prin evidenţierea relaţiei istorice de
cauzalitate și utilizarea unui exemplu/ a unei caracteristici
1 punct pentru utilizarea doar a unui exemplu/ a unei caracteristici referitoare la faptul
istoric menţionat
- câte 3 puncte pentru menţionarea oricăror două acţiuni diplomatice referitoare la spaţiul
românesc din secolul al XV-lea (3p x 2 = 6p)
- 1 punct pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la consecinţele implicării spa-
ţiului românesc în relaţiile internaţionale din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea asupra unei
instituţii centrale
- 4 puncte pentru susţinerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric –
prezentarea oricărui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea
(deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, ca urmare etc.)
Ordonarea și exprimarea ideilor menionate – 6 puncte, distribuite astfel:

- 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat
1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric adecvat
- 1 punct pentru structurarea textului (introducere – cuprins – concluzie)
- 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice
- 1 punct pentru respectarea limitei de spaiu
208
Proba E. c) – 2 iulie 2014 Istorie
Varianta 1
Filiera teoretică, profil umanist, toate specializările; Filiera vocaională – profil artistic,
toate specializările; – profil sportiv, toate specializările; – profil pedagogic, specializările:
bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activităi extrașcolare,
pedagog școlar; – profil teologic, toate specializările.
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:
A. „Într-o vreme […] când conștiinţa naţională făcea progrese, revenirea pământenilor în scau-
nele de domnie din Moldova și Ţara Românească a fost percepută, mai ales în perspectiva des-
fășurărilor ulterioare, ca începutul «renașterii naţionale». […]
Mica boierime, fiind blocată în afirmarea ei […] de marii boieri, revendică o participare mai
importantă în conducerea statului. […] Obiectivele ei și-au găsit expresia în proiectul de constitu-
ţie zisă a «Cărvunarilor» […] care în textul ei forma fără echivoc «principiul constituţional: domnia
legilor», în înţelesul că autoritatea domnului era limitată și subordonată organismului repre-
zentativ – Sfatul obștesc. «Constituţia Cărvunarilor» cuprindea un șir de principii și drepturi, pre-
cum respectul proprietăţii, egalitatea în faţa legilor, libertatea persoanei etc. […] Aceste principii nu erau
aplicate însă consecvent, pentru că, în problema esenţială – cea a puterii – mica boierime se arăta
preocupată exclusiv de a-și asigura un cuvânt decisiv în Sfatul obștesc. «Constituţia Cărvunarilor»
a fost violent combătută de marea boierime și ea a rămas un simplu proiect. Victoria [marii boie-
rimi] a fost asigurată și de înţelegerea turco-rusă fixată prin Convenţia de la Akkerman […]. Acor-
dul confirma restabilirea domniilor pământene, stabilea alegerea domnilor de divan și fixa durata
domniei la șapte ani; rolul Rusiei era consolidat […].”
(F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)
B. „În Moldova și Ţara Românească, intelectualii au căutat să desfiinţeze protectoratul Rusiei și

să restabilească echilibrul istoric cu Imperiul Otoman, în timp ce în Transilvania, în […] Banat […]
și în Bucovina, ei și-au propus să unească toţi românii într-un singur stat autonom. S-a analizat
chiar ideea unirii tuturor românilor de o parte și de cealaltă a Carpaţilor, pe baza puternicelor legă-
turi etnice, lingvistice și culturale dintre aceștia. Dar astfel de gânduri erau efemere, căci ipotezele
[…] contraveneau realităţilor politice, în special pragmatismul Rusiei și Austriei. […] În ciuda admi-
raţiei nutrite faţă de Apus, pașoptiștii nu erau niște gânditori abstracţi, care se străduiau să impună
poporului instituţii fără legătură cu experienţa istorică naţională. […]
209
Aspiraţiile generaţiei de la 1848 și-au găsit expresia practică în nemulţumirea generală, a tutu-
ror claselor sociale din Principate, faţă de condiţiile politico-economice existente. Mulţi boieri nu
erau de acord cu metodele autoritare folosite de domni […], clasa mijlocie […] protesta împotriva
taxelor mari […], ţăranii erau hotărâţi să lupte pentru desfiinţarea îndatoririlor tot mai mari de
clacă și obligaţii faţă de moșieri.”
(M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea, P. Teodor, Istoria României)

1. Numiţi proiectul politic precizat în sursa A. 2 puncte
3. Menţionaţi două spaţii istorice precizate atât în sursa A, cât și în sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că toate categoriile
sociale sunt nemulţumite de situaţia politico-economică. 3 puncte
5. Scrieţi, din sursa A, două informaţii care se află într-o relaţie cauză-efect, precizând rolul fie-
căreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două acţiuni desfășurate de România în contextul „crizei orientale”. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două măsuri de politică internă adoptate în statul român
modern, în primul deceniu după constituirea acestuia. 4 puncte

Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„Primul Război Mondial este evenimentul care anunţă schimbarea hărţii politice a continentu-
lui european. […] Atenţia lumii politice se concentrează asupra războiului izbucnit în Europa și a
atitudinii României. Un Consiliu de Coroană este convocat, la 21 iulie/3 august 1914, la Sinaia. […]
La fel ca Italia, România își declară neutralitatea (cu excepţia Regelui Carol I și a lui P.P. Carp, toţi
ceilalţi 18 participanţi au optat pentru această soluţie). […]
Neutralitatea nu putea fi, și de fapt nici n-a fost, decât o perioadă de pregătire de război. […]
Asemenea Italiei și Bulgariei, România devine obiectul presiunilor celor două tabere beligerante.
Cum români se găseau și în Rusia, nu numai în Austro-Ungaria, diplomaţiile ambelor părţi au ce oferi.
Puterile Centrale promit Basarabia, un statut special pentru românii transilvăneni […], promit chiar
și Bucovina. Antanta promite toate teritoriile locuite de români în Austro-Ungaria. Purtătorii de
cuvânt ai beligeranţilor sunt Rusia și, de cealaltă parte, Germania. Aceasta din urmă își punea multe
speranţe în regele Carol I […]. Dar la 27 septembrie/10 octombrie 1914 regele Carol I moare, după
o domnie de 48 de ani. […] Urmaș la domnie vine Ferdinand I, nepotul lui Carol I. […] Cu schimba-
rea la domnie nu se schimbă și atitudinea politică externă. Neutralitatea este reconfirmată. Doar că
Puterile Centrale pierd în România un potenţial aliat, iar Antanta poate spera, cu mai mult temei,
că România va lua armele de partea sa. […]
Opinia publică din ţară, animată de Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor […], de
Acţiunea Naţională și Federaţia Unionistă, de o presă extrem de activă și neobosită, de numeroasele
demonstraţii, […] de discursurile unor oameni politici și ale unor intelectuali (Nicolae Filipescu,
210
Take Ionescu, Octavian Goga, refugiat din Transilvania, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu ș.a.), se pro-
nunţă foarte categoric pro-Transilvania.”

1. Numiţi un rege al României precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la Consiliul de Coroană. 2 puncte
3. Menţionaţi cele două mari alianţe la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două caracteristici ale opiniei publice din România. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la atitudinea taberelor belige-
rante faţă de România, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România se implică
în relaţiile internaţionale din a doua jumătate a secolului al XX-lea. (Se punctează prezen-
tarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și con-
cluzia.) 4 puncte

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre rolul spaţiului românesc în relaţiile inter-
naţionale din secolele al XIV-lea – al XVIII-lea, având în vedere:
- menţionarea a două conflicte militare desfășurate în spaţiul românesc în secolul al XIV-lea;
- precizarea unei cauze a implicării spaţiului românesc în diplomaţia secolului al XIV-lea;
- prezentarea unui fapt istoric referitor la conflictele militare desfășurate în spaţiul românesc în
secolul al XV-lea;
- menţionarea a două acţiuni diplomatice referitoare la spaţiul românesc din secolul al XV-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la consecinţele implicării spaţiului românesc în re-
laţiile internaţionale din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea asupra unei instituţii centrale și sus-
ţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează și utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării,

evidenţierea relaiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt
istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia), respecta-
rea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice și încadrarea eseului în limita de
spaţiu precizată.
CUPRINS
Introducere ....................................................................................................................................................................................... 3
Unitatea I – POPOARE ȘI SPAII ISTORICE

Teme ...................................................................................................................................................................................................... 5
INIŢIERE
I. Ce este romanitatea românilor?................................................................................................................................... 5
II. Cum a apărut poporul român? ..................................................................................................................................... 6
III. De ce vorbim despre romanitatea românilor?....................................................................................................... 8
CONSOLIDARE
I. Surse care atestă continuitatea daco-romană la nord de Dunăre ................................................................. 9
II. Referiri la romanitatea românilor între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea .................................................. 10
III. Naşterea şi dezvoltarea teoriei imigraţioniste....................................................................................................... 13
IV. Răspunsul istoricilor români ........................................................................................................................................ 15
EXCELENŢĂ
I. Românii sunt urmaşi ai dacilor, ai romanilor sau ai slavilor? ......................................................................... 17
II. Miza dezbaterii asupra romanităţii............................................................................................................................ 19
Exerciţiu de sinteză ........................................................................................................................................................... 20
Subiect pentru olimpiadă ............................................................................................................................................... 22
PREGĂTIREA PENTRU BAC.......................................................................................................................................................... 23
Ghid .......................................................................................................................................................................................... 23
Model de subiect de tip III.............................................................................................................................................. 24
Cum se rezolva subiectul?............................................................................................................................................... 25
Autoevaluare (portofoliul personal).......................................................................................................................... 26
Unitatea II – ĂRILE ROMÂNE ÎN CONTEXT EUROPEAN,

ÎN EVUL MEDIU ȘI LA ÎNCEPUTUL MODERNITĂII
Teme ...................................................................................................................................................................................................... 29
INIŢIERE
I. Ce sunt autonomiile locale româneşti?..................................................................................................................... 30
II. De la autonomii locale la stat. Formarea statelor medievale româneşti .................................................... 31
III. Ţările Române între diplomaţie şi con
lict .............................................................................................................. 36
CONSOLIDARE
I. Instituţii centrale în statele medievale româneşti ............................................................................................... 39
II. Acţiuni diplomatice şi confruntări militare în Evul Mediu............................................................................... 45
213
III. Diplomaţia conducătorilor din Ţările Române la sfârşitul Evului Mediu
şi începutul modernităţii................................................................................................................................................. 53
EXCELENŢĂ
I. Dispute privind formarea Ţării Româneşti ............................................................................................................. 54
II. De ce nu au cucerit turcii Ţările Române?............................................................................................................... 56
Subiecte de olimpiadă ...................................................................................................................................................... 57
Ghid .......................................................................................................................................................................................... 61
Model de subiect de tip I ................................................................................................................................................. 63
Cum se rezolvă subiectul?............................................................................................................................................... 65
Model de subiect de tip II................................................................................................................................................ 66
Cum se rezolvă subiectul?............................................................................................................................................... 67
Unitatea III – ROMÂNIA MODERNĂ ȘI CONCERTUL EUROPEAN

Teme ...................................................................................................................................................................................................... 73
INIŢIERE
I. Ţările Române şi problema orientală ........................................................................................................................ 74
II. Proiecte politice româneşti până la formarea statului naţional român
(secolul al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea) ......................................................................... 75
CONSOLIDARE
I. De la „criza orientală” din 1853 la Unirea din 1859............................................................................................ 82
II. Statul român modern în timpul domniilor lui Cuza şi Carol ........................................................................... 85
III. România în concertul european în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
şi începutul secolului al XX-lea ..................................................................................................................................... 88
IV. Realizarea României Mari (1918) ............................................................................................................................... 92
V. România în relaţiile internaţionale europene de la Primul
la Al Doilea Război Mondial (1919-1947)................................................................................................................ 96
EXCELENŢĂ
I. Modernizarea României: de la „forme fără fond” la „forma creează fondul”............................................ 98
PREGATIREA PENTRU BAC
Modele de subiecte pentru Bac .................................................................................................................................... 105
Cum se rezolvă subiectele?............................................................................................................................................. 110
Unitatea IV – IDEOLOGII ȘI REGIMURI POLITICE ÎN EUROPA ȘI ROMÂNIA

Teme ...................................................................................................................................................................................................... 119
INIŢIERE
I. Regimurile politice în Europa secolului al XX-lea ................................................................................................ 120
214
II. Regimurile politice din România şi constituţiile lor ........................................................................................... 122

CONSOLIDARE
I. Practici politice democratice......................................................................................................................................... 123
II. Ideologii totalitare ............................................................................................................................................................. 129
III. Practici politice totalitare ............................................................................................................................................... 134
IV. Constituţiile regimului liberal (1866) şi democratic (1923)........................................................................... 142
V. Constituţiile regimului autoritar (1938) şi totalitar (1948, 1952, 1965) .................................................. 147
VI. România şi revenirea la democraţie: Constituţia din 1991 .............................................................................. 153
EXCELENŢĂ
I. Partidele politice din România ..................................................................................................................................... 154
Modele de subiecte pentru Bac .................................................................................................................................... 160
Cum se rezolvă subiectele?............................................................................................................................................. 164
Unitatea V – ROMÂNIA DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Teme ...................................................................................................................................................................................................... 173
INIŢIERE
I. Preluarea puterii de către Partidul Comunist........................................................................................................ 174
II. Ce este „războiul rece”? ................................................................................................................................................... 176
CONSOLIDARE
I. Perioada stalinistă ............................................................................................................................................................. 179
II. Represiunea stalinistă şi rezistenţa anticomunistă............................................................................................. 181
III. România şi războiul rece în perioada stalinistă .................................................................................................... 183
IV. Lupta pentru putere la conducerea partidului...................................................................................................... 185
V. Perioada naţional-comunistă ........................................................................................................................................ 187
VI. Disidenţă şi revolte împotriva regimului comunist ............................................................................................. 190
VII. Relaţiile internaţionale ale României în perioada naţional-comunistă ...................................................... 192
VIII. Construcţia democraţiei postdecembriste.............................................................................................................. 193
EXCELENŢĂ
I. Memoria comunismului în România.......................................................................................................................... 194
Modele de subiect pentru Bac....................................................................................................................................... 197
Cum se rezolva subiectele?............................................................................................................................................. 200
Examenul de bacalaureat naional 2014......................................................................................................................... 207

Introducere

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Competenţe specifice domeniului Popoare şi spaţii istorice

O definiţie foarte bună pentru romanitatea românilor e oferită de Adolf

M Pe lângă ideea centrală a descendenţei poporului român din romani, conceptul de

II. Cum a apărut poporul român?

tea orientală este împărţită în două

III. De ce vorbim despre romanitatea românilor?

O explicaţie pentru această absenţă a surselor este oferită de Gheorghe Brătianu:

M În răstimpul de după retragerea aureliană (secolul al III-lea) şi până la formarea state-

I. Surse care atestă continuitatea daco-romană la nord de Dunăre

în secolul al VII-lea, îi menţionează pe „refugiaţii romani”. A doua, intitulată Despre administrarea

II. Referiri la romanitatea românilor între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea

În secolul al XVI-lea, umanismul se extinde pe întreg continentul european. Umanistul maghiar

Tot în secolul al XVI-lea, în anul 1542, Johannes

Ideea apare şi la cronicarul Ţării Româneşti Constantin Cantacuzino:

Tot la începutul secolului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir, umanist şi precursor al Iluminismului,

M Între secolul al XV-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, romanitatea românilor este

M În secolul al XVIII-lea, romanitatea începe să fie folosită de români ca argument politic

III. Naşterea şi dezvoltarea teoriei imigraţioniste

În esenţă, teoria imigraţionistă formulată de Roesler se bazează pe următoarele idei:

IV. Răspunsul istoricilor români

Principalele idei ale lui Xenopol sunt următoarele:

M În secolele al XIX-lea şi al XX-lea, disputa privitoare la continutitatea românilor a

II. Miza dezbaterii asupra romanităţii

SUBIECT PENTRU OLIMPIADĂ

SUBIECTUL al II-lea (40 de puncte)

Timpul efectiv de lucru este de 2 ore.

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 10 puncte, distribuite astfel:

PREGĂTIREA PENTRU BAC

MODEL DE SUBIECT DE TIP III

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, eviden-

Timpul efectiv de lucru este de o oră.

BAREM DE EVALUARE ŞI NOTARE

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte, distribuite astfel:

CUM SE REZOLVA SUBIECTUL?

AUTOEVALUARE (portofoliul personal)

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, eviden-

BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte, distribuite astfel:

1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice;

I. Ce sunt autonomiile locale româneşti?

II. De la autonomii locale la stat. Formarea statelor medievale româneşti

2) voievodatul lui .........................................

Toate cele trei voievodate au fost supuse

M Autonomiile locale româneşti au contribuit la întemeierea statului medieval Ţara

III. Ţările Române între diplomaţie şi conflict

Ţările Române la 1400 Ţările Române la 1800

M De la sfârşitul secolului al XIV-lea până în secolul al XIX-lea, Ţările Române au alternat

I. Instituţii centrale în statele medievale româneşti

Ţara Românească şi Moldova

1) „Ţara Ungrovlahiei”: Valahia dinspre Ungaria (pentru a o deosebi de Moldovlahia);

La început, în secolele al XIV-lea şi al XV-lea, autoritatea domnitorului în raport cu boierii era

În secolul al XVIII-lea (începând cu 1711 în Moldova şi 1716 în Ţara Românească), pe tronul

M Biserica e o instituţie necesară pentru funcţionarea Ţării Româneşti şi a Moldovei între

Instituţii centrale sunt şi sfatul domnesc, adunarea ţării, armata şi administraţia.

Dregătoriile din Ţara Dregătoriile din Moldova Atribuţii

Banul Olteniei Portarul Sucevei cele mai înalte dregătorii

Vornicul Ţării de Sus

Logofătul Logofătul şeful cancelariei

Spătarul şeful oştirii

Competene specifice domeniului Relaţii internaţionale