Romanitatea românilor in viziunea istoricilor

I. Romanitatea românilor = descendența poporului român

Conceptul “romanității românilor“se referă la descendența poporului roman care își are
originea în Imperiul Roman.

II. Elemente înrudite cu acest concept

Elementele înrudite acestui concept sunt: continuitatea romanilor în Dacia după retragerea
aureliana, unitatea de neam a poporului roman și latinitatea limbii române.

III. Evul Mediu și izvoarele istorice bizantine (sec. IX-XIII)

Această noțiune a fost abordată pentru prima oară în Evul Mediu atât de către cronicarii
din orient cât și de către bizantini și slavi. Izvoarele istorice bizantine menționează (între
secolele IX-XIII) faptul că la Sud de Dunare existau deja populații sub numele de “daci“ și
“geți“ – denumiri care se refereau de fapt la români.

IV. Papalitatea și “ritul grecilor“

În momentul în care spațiul românesc intra în sfera de influență a Romei, papalitatea luase
deja cunoștință de existența poporului român cât și de apartenența lui la “ritul grecilor
ortodox“ – nelegitim în viziunea curiei papale.

V. Umaniștii (sec. XV)

Umaniști italieni precum Poggio Bracciolini, Flavio Bindo sau Enea Silvio Piccolomini au
afirmat de asemenea originea romana a poporului român pe parcursul secolului al XV-lea.

VI. Cronicarii români (sec. XVI)

Teoria romanității românilor a fost abordată și de către cronicarii români, în secolul al XVI-
lea. În anul 1536, Nicolaus Olahus redactează lucrarea “Hungaria“, în care spunea că
locuitorii Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei sunt descendenți ai coloniștilor romani –
ceea ce explică limba lor de origine latină.
VII. Oamenii de cultură (sec. XVII-XVIII)
Originea romana a poporului român a prezentat un interes și pentru oamenii de cultură din
secolele XVII-XVIII precum: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Constantin
Cantacuzino și Dimitrie Cantemir. Dimitrie Cantemir a redactat lucrarea “Hronicul. Romano-
Moldo-Vlahilor” în care tratează exclusiv problema latinității românilor – sustinând originea
pur romana a acestora și anticipând una dintre ideile de baza ale Școlii Ardelene (sec. XVIII).

VIII. Armă politică în revendicările naționale (Transilvania, 1744, Ioan Inochentie Micu
Kein - “Supplex Libellus“)
Ulterior, inofensivul concept al romanității românilor s-a transformat într-o armă politică
folosită în revendicările naționale. Așadar, în anul 1744 (Transilvania), Ioan Ionchentie Micu
Klein redactează lucrarea “Supplex Libellus“ fiind primul autor care aduce argumente istorice
cu privire la susținerea cererilor românilor. Acest fapt nu face decât sa agraveze situația
populației române din Transilvania care se afla pe vremea aceea sub stăpânire habsburgica.

IX. Contestatari ai teoriei (1781 Franz Iosef Sulzer)

Cu toate acestea, nu au întarziat să apară și contestatari ai acestui concept. În anul 1781,
Franz Iosif Sulzer îl contrazice pe Nicolaus Olahus susținând că românii nu sunt descendeții
coloniștilor romani. De asemenea, el afirma faptul că poporul român s-ar fi format în Sudul
Dunării de unde ar fi emigrat spre Nord abia in secolul al XIII-lea. In acest mod a luat naștere
teoria imigraționistă.

X. Teoria imigraționistă și Robert Roesler

Teoria imigraționistă a fost reluată și sistematizată de geograful austriac Robert Roesler
dupa ce în 1867 s-a realizat dualismul austro-ungar care îngloba Transilvania, Banatul și
Bucovina.
Așadar, Rober Roesler publică în anul 1871 la Leipzig lucrarea “Studii românești“ în care
contestă vechimea si autohtonia românilor. El a urmărit să aducă un surplus de informații în
ceea ce privește teoria imigraționistă afirmând faptul că romanizarea poporului roman nu a
avut cum să se producă în 165 de ani (106-217) și că poporul român s-ar fi format la Sud de
Dunare unde ar fi emigrat spre Nord abia în secolul al XIV-lea adica după venirea ungurilor in
Transilvania.
La rândul ei, teoria lui Robert Roesler a fost combătută în 1884 de istoricul român A. D.
Xenopol care a adus argumente istorice solide cu privire la vechimea continuității și latinității
românilor, fiind urmat si de istoricul Nicolae Iorga.
Cu toate acestea, Vasile Pârvan, autorul lucrării monumentale “Getica“, a fost cel care a
sintetizat literar si arheologic că românii au fost în măsură egala și daci și romani și ca limba
româna este o limbă de origine latină.
 În cele din urmă, poporul român a reușit să mențină trăsăturile romanității orientale de-a
lungul timpului – acesta formând o civilizație de factură europeană.