Coloranți

Îndrumător: Alexandrescu Adriana

Elev: Pănoiu Mario-Alecsandru
 Cuprins:
1. Generalități
2. Culoarea
3. Condiții pe care trebuie să le îndeplinească
un colorant
4. Coloranții naturali
5. Coloranții sintetici
6. Concluzii
7. Bibliografie
 Generalități:
 Coloranții sunt substanțe organice naturale sau
sintetice colorate care absorb lumina în domeniul vizibil
al spectrului și au proprietatea de-a conferi culoare
altor substanțe sau materiale. Materialele pe care s-au
aplicat, se aplică și se vor aplica coloranții, cu scopul de
a le conferi culoare, sunt foarte diverse și vor fi numite
în contunuare substraturi de colorat. Ele au fost și sunt:
pielea, textilele, blănurile, lemnul, părul uman,
construcțiile, alimentele, hârtia, cosmeticele, masele
plastice, medicamentele, cauciucul, practic toate
obiectele utilizate de om.
 În timp s-a constatat însă că nu toate
obiectele colorate își păstrează culoare
conferită de coloranți pe durata dorită de
utilizator, de aceea s-a impus o definiție
mai completă a coloranților.
 Conform acesteia, un colorant este o
substanță colorată, capabilă să coloreze
sufiecient de rezistent un substrat de
colorat.
 Culoarea
 Culoarea este proprietatea substanțelor de a absorbi și a
reflecta selectiv cele șapte culori fundamentale ale luminii
albe.
 Cromoforii sunt grupări de atomi nesaturate –N=N-, -NO2,
-N=O, C=O.
 Substanța ce conține cromofori, fiind deci colorată, este
numită cromogen. Pentru ca un cromogen, adică o substanță
colorată, să fie colorant, el trebuie să conțină și o altă
categorie de grupări de atomi, de felul grupelor –OH, -NH2,
numite auxocromi. Auxocromii intervin în legarea
cromogenului de substratul ce se dorea a fi colorat.
 Pentru a asigura solubilitatea unor coloranți în apă, se
introduc în molecula lor, grupe solubilizante, precum grupa
sulfonică (-SO3H).
 Condiții pe care trebuie să le
îndeplinească un colorant
• Să nu fie toxic și să nu fie cancerigen la diferite niveluri de
utilizare;
• Să nu conțină impurități toxice;
• Să aibă solubilitate adaptată la încorporarea sa în faza
apoasă și/sau în faza lipidică din produsul alimentar;
• Să nu imprime gust și miros particular produsului alimentar
în care se introduce;
• Să fie stabil la lumina atunci când este introdus în produs;
• Să fie aprobat prin legislația sanitară în vigoare;
• Să nu reacționeze cu urmele de metale și nici cu agenții
oxidanți sau reducători.
Clasificarea coloranților:
Coloranții se clasifică ținând cont de două criterii:

a. După natura lor:

1. naturali
2. sintetici
b. După proprietățile tinctoriale:

i Bruni
Galben Negri
Oranj
Albaștr Verzi Roșii
i
Clasificarea coloranților:
1. Coloranții naturali:
 Sunt substanţe complexe obţinute prin extracţie din planta
întreagă sau din diferite părţi ale acesteia.
Produşii obţinuţi au proprietăţi tinctoriale bune, fiind solubili în
apă sau grăsimi. Coloranţii naturali au însă dezavantajul că
nu sunt rezistenţi la tratament termic şi , ca atare, utilizarea lor
este limitată.
 În cazul clorofilei şi a colorantului din sfeclă sau varză (suc
de sfeclă sau varză) , se poate imprima produsului alimentar şi
gust caracteristic colorantului, dacă adaosul este suficient de
mare.  Clorofila este colorantul verde din plante şi este folosit şi
drept colorant alimentar verde smarald de mare intensitate. 
 • Proprietățile tehnologic-funcționale ale coloranților
naturali

a. Solubilitatea, mai precis dacă sunt solubili în apă, soluții

alcoolice sau solvenți nepolari, pentru alegerea corectă în
funcție de destinație.
b. Stabilitatea la pH: pH-ul influențeză solubilitatea, tenta
culorii și stabilitatea.
c. Stabilitatea termică: Unii coloranți naturali necesită
utilizarea unor antioxidanți, așa cum este cazul carotenilor,
deoarece creșterea temperaturii accelerează procesele de
oxidare.
• Clasificarea coloranților naturali:

1.1 De origine vegetală:

 Hematoxilina (este colorantul extras din arborele Haematoxylum
campechianum.Prin oxidare, se transformă în hemateină, un compus cu o
colorație de albastru-violet intens.Aceasta este utilizată împreună cu un
mordant(de regulă săruri de Fe(III) sau Al(III) pentru colorarea nucleelor
celulelor.
 Turnesolul, este un amestec chimic solubil în apă, având în compoziție
vopsele extrase din licheni. Este deseori absorbit pe hârtie de filtru,
devenind un indicator pH(unul din cei mai vechi indicatori cunoscuți),
folosit pentru a determina caracterul acid sau bazic al diverselor
substanțe. Hârtia albastră de turnesol devine roșie în contact cu acizii și
hârtia roșie de turnesol devine albastră în contact cu baze(substanțe
alcaline), schimbarea de culoare având loc între 4.5 și 8.3 pH( la
temperatură normală de 25 C). Culoarea neutră a hârtiei de turnesol este
violetul.
 em a tox ilină
H

Turnesol
 1.2. De origine animală:

 Carminul este un pigment al unui colorant roșu-deschis obținut din

sarea de aluminiu al acidului carminic, care este produs la scară
largă, prin zdrobirea femelei insectei cum ar fi coșenila roșie și
coșenila poloneza. Carminul este folosit în produsele alimentare,
cum ar fi iaurtul și anumite mărci de sucuri, în special cele colorate
rubin-roșii. Se mai utilizează la fabricarea florilor artificale,
vopselelor, cerneală și alte produse cosmetice.
 Capsantina se extrage din ardeiul roșu; în stare pură,
se prezintă sub formă de cristale roșu-carmin; se
utilizează la: preparate de carne, brânzeturi, sosuri,
snacks-uri și chips-uri, produse obținute din carne
de pasăre, paste făinoase
 Caramelul se prezintă sub formă lichidă sau solidă,de culoare brun-
închis, solubil în apă.Se obţine prin acţiunea controlată a căldurii asupra
zaharurilor, în prezenţa unor agenţi promotori de caramelizare:
carbonat de Na (coloranţi caramel clasa I, culoare brună),sulfit de sodiu
(clasa II, culoare galben-oranj), NH3 (clasa III, culoare brună), sulfit
deamoniu (clasa IV, culoare brun-gri).
• Utilizările celor 4 clase de coloranţi caramel sunt:
Clasa I : extracte de cafea
Clasa II : lichior, rom, băuturi tip cognac, aperitive pe bază de vin
Clasa III : sosuri, bere, oţet
Clasa IV : produse de patiserie, snack-suri, băuturi carbonatate.
Pentru obținerea diferitelor nuanțe, caramelul se poate dilua cu apă.
 Betacianele: reprezentantul aceastei grupe este colorantul roşu
de sfeclă,care conţine atât pigmenţi roşii (betacianele) cât şi
pigmenţi galbeni (betaxantinele). Colorantul roşu de sfeclă este
utilizat în: băuturi nealcooliceproduse de patiserie şi
panificaţiedeserturi pe bază de gelatină, budinci supe,
amestecuri pulbere. Este sensibil la căldură şi la pH. Totuşi, se
poate folosi pentru colorarea cărnii tocate în amestec cu
derivate proteice texturate, destinate obţinerii de hamburgeri,
chiftele, perişoare, deoarece virarea culorii de la roşu la brun
este, în aceste cazuri, dorită.
 Curcuma este o pulbere obţinută prin măcinarea
rizomilor plantei Curcuma longa, care conţineun
pigment galben numit curcumina, cu gust perticular,
aromat. Este utilizată pentru colorarea margarinei, a
emulsiilor de grăsime, gemurilor, jeleurilor,
marmeladelor, preparatelor din carne etc
2. Coloranții sintetici:

• Se obțin din materii prime naturale sau de sinteză,

într-o mare varietate.
• Materiile prime folosite sunt de obicei, arenele
obținute din cărbuni sau petrol
• Coloranții sunt folosiți în cele mai variate domenii
pentru colorarea celor mai diverse materiale: fibre
textile, cauciuc, blănuri, produse cosmetice, lacuri,
alimente.
• Aceștia sunt performanți atât sub aspectul paletei
coloristice cât și al rezistențelor la agenți exteriori:
lumina, umiditate, spălare.
 Clasificarea coloranților sintetici:

a)Ușor solubil în apă: coloranți acizi,

direcți sau substantivi, bazici sau
cationici;
b)Greu solubili în apă: coloranți de
dispersie;
c)Insolubili în apă: coloranți de cadă și
de sulf;
d)Insolubili în apă și solvenți: vopsele.
1. Gruparea coloranților azoici:

• Au drept grupări cromofore una sau mai multe grupări

azoice(monoazo, diazo, triazo, poliazo) și prezintă culori
diferite: roșu, violet, oranj, galben, bleu.
• Cei mai importanți coloranți azoici, hidrosolubili, sunt:
Tartrazina(galben), Galbenul oranj, Azorubina(roșu),
Ponceau 4R(roșu aprins) Allura Red(roșu), Negru
briliant.
 Utilizările coloranților azoici în
industria alimentară:
 Tartrazina – băuturi alcoolice şi nealcoolice, conserve de
mazăre, bomboane
 Galbenul oranj şi azorubina – băuturi alcoolice şi nealcoolice,
produse zaharoase
 Amaranthul – vinuri aperitiv, băuturi alcoolice cu < 15% alcool in
vol., peşte roşu
 Ponceau 4R – cârnaţi uscaţi, gemuri, jeleuri, marmelade şi alte
produse din fructe
 Allura Red – cârnaţi, conserve de carne, hamburgeri.
 Cu excepţia colorantului Allura Red, care se utilizează singular,
ceilalţi coloranţi se pot utiliza atât singulari cât şi în combinaţie
cu alţi coloranţi.
2) Gruparea triarilmetanului:

• Sunt, în general, verzi sau albaștri.

• Cei mai importanți sunt: Albastru patent, Albastru briliant,
Verde briliant.
• Toți acești coloranți sunt hidrosolubili

Utilizări în industria alimentară:

• Albastru briliant și albastru patent în marcarea

carcaselor, bomboane, băuturi și înghețată.
• Verde briliant în conserve de mazăre, gemuri,
marmelade, pudding-uri, înghețată.
• Se pot utiliza singular sau în combinații.
3. Gruparea coloranților xantenici:
• Are ca reprezentant eritrozina, de culoare roşie, solubilă în apă şi
alcool.
• Utilizări în industria alimentară: snacks-uri, bomboane, deserturi
pe bază de lapte,colorarea cireşelor pentru cocktail şi a cireşelor
zaharisite.

• Gruparea quinoleinei: gruparea cromoforă este quinoftalona, de

culoare oranj.
• Reprezentantul grupei este galbenul de quinoleină, solubil în apă.
• Utilizări in industria alimentară: băuturi alcoolice cu max. 15%
alcool în vol.gemuri şi marmelade
4) Gruparea indigoului:

• Cuprinde coloranţi albaştri şi violet.

• Reprezentantul grupei este indigotina, solubilă în apă şi alcool, cu
stabilitate termică foarte bună
• Utilizări în industria alimentară: produse de panificaţie cereale,
în special expandate snacks-uri îngheţată produse zaharoase, în
special bomboane.
 Concluzii:
 Azocoloranților le revine peste 50% din producția mondială de
coloranți organici, deși până în prezent nu s–a găsit nici un
azoderivat în natură. Azocoloranții acoperă întreg spectrul de culori
din vizibil și satisfac necesitățiile de colorare al oricărui substrat.
Coloranții organici servesc pentru multe scopuri: colorarea pielii
tăbăcite, a hârtiei, a alimentelor, a cernelurilor de tipar, a
cauciucului, a benzinei și a uleiurilor minerale (coloranți
fluorescenți). Mai sunt apoi utilizați în fotografie (ca sensibilizatori
ai bromurii de argint pentru lumina roșie si infraroșie), în fotografia
și cinematografia în culori, în biologie (pentru colorarea
preparatelor microscopice) și în medicină. Unii coloranți insolubili
sau complecșii metalici insolubili ai unor coloranți, asa numitele
“lacuri metalice”, servesc ca pigmenți, în locul coloranților minerali,
la fabricarea de vopsele pe baza de ulei de in sau de nitrat de
celuloză.
 Bibliografie:

http://www.slideshare.net/Elenapopa94/colorani-i-vopsele?qid=73eb3c8b-69cd-4fb2-9066-
bc09aa4085a6&v=&b=&from_search=1

http://www.slideshare.net/emilyacdc/coloranti-organici?qid=73eb3c8b-69cd-4fb2-9066-
bc09aa4085a6&v=&b=&from_search=2

http://www.slideshare.net/nastasa08/colorantiproiectfinal2?qid=1d20903e-cc70-
405a-849b-b7e0e23609da&v=&b=&from_search=8

https://ro.scribd.com/doc/54268259/Coloranti-Alimentari

https://ro.wikipedia.org