Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A. “Începând cu secolul al VI-lea intrăm deci în a doua etapă a formării poporului român;
impactul civilizator al imperiului [roman] încetează, atât datorită interpunerii masei slave între el
și protoromâni, cât și datorită evenimentelor interne care-l vor transforma din imperiu roman în
imperiu grecesc. Influențele romanizatoare nu s-au putut exercita decât până la această dată, de
acum înainte nu mai avem de a face cu un proces de romanizare, ci cu unul de menținere a ei și
de asimilare a populațiilor slave așezate în mijlocul protoromânilor; deși ultimii slavi vor fi
asimilați, romanizați abia în secolul al XII-lea, putem socoti că începând cu secolele IX-X se
poate vorbi de un popor român definitiv constituit.”
(Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini până în zilele noastre)
B. Răspândirea romanității în veacurile IV-V spre ținuturile din afara provinciei Dacia,
delimitarea romanicilor de migratori, conviețuirea autohtonilor mai apoi cu triburile slave sunt
jaloanele istoriei mijlocului și celei de a doua jumătăți a mileniului I. La sfârșitul acestui mileniu,
poporul romanic moștenitor al dacilor romanizați și autohton pe teritoriul Daciei antice apare în
primele izvoare medievale: este neamul blachilor, vlahilor. Cei care-l numeau astfel (populații
neromanice – germani, slavi, maghiari) afirmau implicit caracterul romanic al acestui popor,
vorbitor de limbă (neo)latină. Românii înșiși s-au numit cu un termen derivat din romanus,
perpetuând amintirea Romei. Ei sunt singurul popor romanic care păstrează acest nume, insulă
de romanitate înconjurată de popoare de alte origini.
(M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea, P. Teodor, Istoria României)
7. Argumentati afirmatia conform careia romanitatea a fost folosita ca arma politica in Epoca
Moderna
2 Citiţi cu atenţie textele de mai jos:
A. „Afirmaţiile cuprinse în scrierile savanţilor străini din secolul XV dovedesc din plin că nu
cronicarii moldoveni (…) au afirmat cei dintâi, între români, descendenţa romană a poporului
român. Într-adevăr, savanţii străini îşi întemeiază concluziile relative la originea romană a
poporului român nu atât pe propriile lor investigaţii şi descoperiri, cât, în primul rând, pe înseşi
mărturiile românilor, mărturii cunoscute direct sau indirect.” (Ş. Papacostea, Geneza statului în
Evul Mediu românesc, 1988)
B. „Aceasta este în primul rând ideea despre descendenţa romană a românilor din coloniştii
romani tranplantaţi în Dacia traiană: de aici, decurg logic o serie de idei înrudite şi adiacente, dar
care fac parte din ansamblul categoriei istorice de romanitate a românilor. Aceste idei
complementare sunt: ideea stăruinţei elementului roman în Dacia abandonată de Aurelian
năvălirilor barbare, ideea unităţii de neam a românilor din întreg teritoriul locuit de ei, ideea
latinităţii limbii române, ideea esenţei romane a unor obiceiuri şi datini populare.” (A.
Armbruster, Romanitatea românilor, 1972)