Dictatul de la Viena

Dictatul de la Viena (cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena) a fost un act internațional încheiat
la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul
Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă
în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.

· În iunie 1940, la o săptămână după capitularea Franței, Uniunea Sovietică a transmis României
două ultimatumuri prin care cerea evacuarea imediată și necondiționată a Basarabiei și a
Bucovinei de Nord.
· Pe fondul aprecierilor lui Hitler că „România a fost, timp de câteva decenii, aliatul activ și hotărât
al oponenților Reichului german”, la 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în
componență și câțiva miniștri legionari.
· Succesul Moscovei a determinat Budapesta să reclame revizuirea granițelor cu România în
Transilvania. Puterile Axei au sugerat părților implicate să-și rezolve problemele prin negociere
directă sau “arbitraj” mijlocit de dictatorii Hitler și Musolini. Dată fiind natura „arbitrilor”, în
limba română se folosește consistent termenul de dictat de la Viena, în timp ce în alte limbi este
incă folosit termenul moștenit din perioada nazistă, de arbitraj.
· Cedările teritoriale românești au fost facilitate de starea de derută determinată de presiunile
externe și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești
de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională.
· Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se
impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu
va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte, ci va consimți treptat la toate pretențiile
revizioniste formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter
ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii
sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor.
· Ion Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica
orientarea sa progermană și aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma.
· La 26 iulie 1940, la întâlnirea cu Hitler de la Berghof, Gigurtu a remis scrisoarea de răspuns a
regelui Carol II, prin care acesta accepta cererea Germaniei de a se începe tratative.
· Negocierile prin intermediul reprezentanților Germaniei și Italiei au început la 16 august 1940 la
Turnu Severin. Ungaria a pretins circa 69.000 km² din suprafața României, la care guvernul
român a răspuns oferind un schimb de populație și o serie de rectificări minore ale granițelor. În
final, negocierile de la Turnu Severin au eșuat și se părea că disputa româno-ungară se va muta
pe câmpul de luptă. Armata maghiară a primit ordin să fie pregătită pentru declanșarea atacului
la 28 august. S-au produs numeroase acțiuni provocatoare pe frontieră, aviația maghiară
pătrunzând în spațiul românesc până la Brașov, și bombardând aeroportul civil din Satu Mare.
· Germania era însă interesată să păstreze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile
acestor țări pentru necesitățile de război. Miniștrii de externe ai României și Ungariei au fost
convocați la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus părților
preacceptarea necondiționată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea
arbitraj de la Viena.
· În dimineața zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a
admis arbitrajul cu majoritate de voturi, în schimbul garantării de către Germania și Italia a noilor
granițe.
· În cursul zilei de 30 august 1940, cei doi miniştri de Externe ai Axei, Joachim von Ribbentrop şi
Galeazzo Ciano, în prezenţa delegaţiei României, compusă din Mihail Manoilescu, V. Pop, cât şi a
Ungariei, formată din Csaky Istvan şi Teleky Pall, comunică hotărârea lor, prin care România este
obligată să cedeze Ungariei un teritoriu în suprafaţă de 43.492 kmp, cu o populaţie de 2.267.000
locuitori, din care peste 1.300.000 de români.
· Trasarea noii frontiere a fost supervizată personal de Hitler, interesat de regiunea petroliferă a
Prahovei, astfel că noua graniță ajungea la doar câteva zeci de km de ea. Miniștrii de externe al
Germaniei, Joachim von Ribbentrop, și cel al Italiei, Galeazzo Ciano, au comunicat separat decizia
lor delegațiilor din România și Ungaria la 30 august 1940, în Palatul Belvedere din Viena.
· Noua linie de demarcaţie dintre cele două ţări trebuia fixată pe teren de către o comisie româno-
ungară. Linia de demarcaţie între cele două state includea pentru Ungaria următoarele localităţi:
Salonta, Oradea, Huedin, Feleacu, Târgu Mureş, Odorhei, Sfântu Gheorghe, urmând direcţia
nord-vest, pe crestele Carpaţilor Orientali, până la 4,9 km sud de Izvoarele Mureşului. Trupele
române trebuiau să părăsească teritoriul cedat, pe etape, în decurs de 15 zile.
· Prin acest dictat impus ţării noastre, românii care urmau să rămână în teritoriul dobândit de
Ungaria, căpătau cetăţenia noului stat. Într-un interval de 6 luni puteau să opteze pentru
păstrarea cetăţeniei române dar în interval de 1 an erau obligaţi să treacă în România.
· A doua ședință a Consiliului de Coroană român, din noaptea de 30-31 august, a aprobat Dictatul.
Guvernul maghiar s-a declarat foarte nemulțumit și „zdrobit sufletește”, deoarece nu obținuse
întregul teritoriu solicitat, ca suprafață și formă dorită.
· Prin al doilea Dictat de la Viena, Ungaria a primit 43.492 km² din teritoriul național român, cu o
populație estimată atunci la 2.609.000 locuitori. Această parte a României a rămas în istorie
cunoscută ca Transilvania de Nord. Structura populației din această zonă este estimată diferit, fie
conform recensământului din 1930 efectuat de autoritățile române, fie conform
recensământului din 1941 efectuat de noile autorități maghiare.
· Armata ungară urma să preia controlul în respectivul teritoriu la 15 septembrie 1940. Cu această
ocazie, Germania nazistă a încheiat și două tratate cu Bucureștiul și Budapesta, prin care se
acorda un statut separat și preferențial populației germane din Transilvania.
· Urmare a tratativelor cu Bulgaria purtate la Craiova, la 7 septembrie a fost semnat acordul prin
care se înregistrează cesiunea teritorială a Cadrilaterului, 8.000 km pătrați din Dobrogea de sud.
· Germania nazistă a fost principalul beneficiar al Dictatului de la Viena prin faptul că a câștigat
suportul militar simultan al Ungariei și României. Cele două țări au aderat la pactul Tripartit în
noiembrie 1940.
· Dictatul de la Viena a produs o gravă criză politică în România. La 4 septembrie 1940, guvernul
Gigurtu a fost forțat să demisioneze, între altele sub presiunea legionarilor, aceștia din urmă
organizând mari proteste împotriva rezultatelor arbitrajului de la Viena, prin care România a
cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei. Armata ungară a intrat în teritoriul cedat al
Transilvaniei la 5 septembrie 1940. Populația maghiară a întâmpinat cu entuziasm trupele și a
considerat separarea de România ca o eliberare.
· A fost elaborat un program de maghiarizare a românilor, elaborat de baronul Aczel Ede și însușit
de guvernul maghiar. Programul cuprindea expulzarea fruntașilor vieții politice românești,
pauperizarea românilor, mobilizarea lor în armată, colonizarea de unguri, șicanarea românilor
sub diverse forme pentru a-i determina să emigreze, etc. Obiectivele urmau să fie realizate prin
mijloace oficiale sau prin intermediul organizațiilor paramilitare.
· Sub presiunea reprezentanților lui Hitler la București și a lui Horia Sima, regele l-a numit prin
decret regal prim-ministru – cu condiția formării unui guvern de uniune națională – pe generalul
 Ion Antonescu, iar acesta i-a impus abdicarea la 6 septembrie 1940.
· În calitatea de prim-ministru, Antonescu a contestat Dictatul de la Viena, inclusiv în discuțiile cu
Adolf Hitler și Benito Mussolini, dar a obținut de la Hitler – în primăvara anului 1944 – numai o
vagă promisiune de revizuire rămasă nefinalizată.
· Deși în marea sa majoritate evreimea din Transilvania de Nord se identifica cu națiunea maghiară
prin limbă și cultură, începând cu 15 mai 1944 ea a fost, aproape în totalitate, deportată și
exterminată în lagărele de concentrare de la Auschwitz.
· După răsturnarea guvernului Antonescu la 23 august 1944 își întoarcerea armelor contra
Germaniei naziste, armata română a participat în toamna anului 1944 la luptele pentru
eliberarea Transilvaniei de Nord.
· Uniunea Sovietică a acceptat ca Transilvania de Nord să revină României, cu condiția instaurării
la București a unui guvern procomunist. Administrația civilă română a revenit în Transilvania abia
în martie 1945, după formarea guvernului condus de Petru Groza.
· În decursul Conferinței de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze o parte a
teritoriului primit prin Dictatul de la Viena. Demersul a rămas fără rezultat, încât articolul 1,
punctul 2, al tratatului de pace cu Ungaria și articolul 2 al tratatului de pace cu România prevăd
nulitatea acordului încheiat prin „arbitrajul” de la Viena, din 30 august 1940, și restabilirea
frontierei existente la 1 ianuarie 1938 între România și Ungaria.