Centrul de Studii Europene, Iasi Studii Europene

Identitai conflictuale in lumea post-comunista: studiu de caz

Sincari Paraschiva-Ancuta An 1, Sem. II

2011
1

Conflictul dintre Rusia si Georgia Relatiile Georgiei cu Rusia au fost tensionate pe toata perioada anilor 90, oficialii de la Tbilisi acuzand deschis Moscova ca sprijina regimurile separatiste din Abhazia si Osetia de Sud, alimentand astfel starea de instabilitate politica de pe teritoriul statului gruzin. Administratia de la Kremlin a intarit aceasta stare de tenstiune printr-o masura ce a starnit la sfarsitul anului 2000 indignarea guvernului georgian. Rusia a luat masura de a aplica un regim special de vize pentru cetatenii georgieni care doreau sa intre pe teritoriul Federatiei, diferit de cel aplicat pentru celelalte state din regiune sau pentru abhazi si osetini 1. Georgia a raspuns acestei provocari in octombrie 2001 printr-o actiune de forta, un grup mixt de mercenari gruzini si ceceni, aflati sub conducerea lui Ruslan Gelaev, au provocat mai multe incidente si atacuri armate in valea Kodori. Rusia a reactionat imediat prin suplimentarea fortelor de mentinere a pacii aflate in regiune sub mandat CSI. In aceste conditii chestiunea retragerii trupelor federale de pe teritoriul Georgiei a devenit o constanta a relatiilor dintre cele doua state in a doua parte a anilor 90, negocierile fiind reluate cu un si mai mare interes din partea administratiei de la Tbilisi care a preluat puterea in noiembrie 2003 in urma Revolutiei Trandafirilor. Astfel, in primavara anului 2005. ministrul de externe georgian Salome Zurabisvili si omologul sau rus Sergei Lavrov au semnat la Moscova un acord privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Georgiei pana in 2008. Partea a intelegerii, Georgia si-a dat acordul verbal de a nu permite niciunui stat tert de a desfasura trupe pe teritoriul sau in toata aceasta perioada 2. Tensiunile s-au accentuat cand Tbilisi a acuzat Moscova ca a trimis un avion pentru a lansa o bomba pe teritoriul sau. La putin timp dupa acest incident, Georgia a acuzat din nou Rusia, sustinand ca un avion de lupta i-a incalcat spatiul aerian pe o distanta de cinci kilometri. Moscova a respins in ambele cazuri acuzatiile. Pe de alta parte, un oficial din cadrul Ministerului georgian al Apararii anunta ca cele doua cazuri de violare a spatiului aerian au mai avut precedente. Au existat noua asemenea cazuri in ultimele trei luni si cel cu lansarea rachetei, a declarat ministrul, adaugand ca nimeni nu stie care este scopul acestor survolari. De altfel, Georgia a mai acuzat si in trecut Rusia de incalcarea de la inceputul lunii.
1

Jean Radvany, Vent Americain au Caucasse, in Geopolitique, 79, Iulie-Septembrie 2002, p.27 RFE/RL, 30 mai 2005.

Abhazia

Abhazia este o republica autonoma situata in nord-vestul Georgiei, intre armul Marii Negre i vestul Munilor Caucaz, ce acopera o suprafaa de 8.600 km patrai. Teritoriul este predominant muntos 75% inalimi alpine i subalpine , marea majoritate a localitailor fiind situate in depresiuni i zonele de coasta. Clima este blanda, fiind o destinaie populara de vacana (cunoscuta ca riviera georgiana) in anii 80. Republica este, de asemenea, renumita pentru produsele sale agricole, in special ceai, tutun, vin i fructe. Din punct de vedere demografic, Abhazia a suferit schimbari semnificative faa de anii 90. Ultimul recensamant din perioada sovietica (1989) reliefa o populaie de aproximativ 525.000 de locuitori, din care 46% georgieni i doar 18% abhazi. In prezent, populaia se cifreaza la aproape 216.000 de locuitori, majoritatea de religie cretina sau islamica. Natura conflictului Teritoriala, intrastatala declaraia de independena a Georgiei faa de Uniunea Sovietica din aprilie 1991 n-a fost prea bine primita de republica autonoma georgiana Abhazia. Accentuarea naionalismului din Georgia, care a dus la aceasta declaraie, era considerata o ameninare la adresa minoritailor etnice din aceasta ara, in special populaia abhaza. Astfel, in data de 23 iulie 1992, liderii abhazi au proclamat suveranitatea statala. Imediat, pe 25 iulie, Consiliul de Stat georgian a invalidat declaraia de independena a Abhaziei. Mai mult, independena de facto a regiunii separatiste nu este recunoscuta de comunitatea internaionala. Actorii implicai non-statali: separatitii abhazi (forele numarau 1.500 de oameni in anul 2007); statali: Georgia (fore de 21.150 oameni), Federaia Rusa (fore de 1.500 oameni); 3

 teri: ONU prin misiunea de monitorizare din Georgia (UNOMIG); Comunitatea Statelor Independente (CSI) - prin fora rusa de meninere a pacii. Situaia politica actuala acord de incetare a focului. Dupa desprinderea de Uniunea Sovietica in 1992, Georgia a trecut printr-un razboi civil ce a dus la stramutarea a sute de mii de persoane. Luptele au izbucnit imediat ce guvernul de la Tbilisi a desfaurat trupe in zona (luna august). Susinui de rui, separatitii au fost reuit sa izgoneasca forele Georgiei din regiune, iar circa 250.000 de etnici georgieni au fost stramutai. Acordul de incetare a focului, din anul 1994, prevedea independena de facto a Abhaziei i o linie de control monitorizata de trupe de meninere a pacii ale CSI i observatori ONU. Suportul tacit al ruilor acordat separatitilor a complicat i mai mult situaia i aa tensionata. Rusia i ONU au mediat negocierile dintre cele doua pari pentru un acord de incetare a focului, insa nu s-a ajuns la niciun consens in ceea ce privete extinderea autonomiei Abhaziei sau a statutului georgienilor ce traiesc aici. Regulat, in zona de conflict, se inregistreaza incidente violente.

Osetia de Sud

Osetia de Sud acopera o suprafaa de 3.900 km patrai in partea sudica a Caucazului. Provincia este separata de muni de regiunea mult mai populata a Osetiei de Nord (teritoriu rusesc) i se intinde aproape pana la raul Mtkvari din Georgia. Dei relieful este destul de muntos mare parte a regiunii se afla la circa 1.000 m deasupra nivelului marii , economia provinciei se bazeaza in principal pe agricultura. Dei mai puin de 10% din suprafaa este cultivata, Osetia de Sud este o producatoare importanta de cereale, fructe i vinuri. De asemenea, silvicultura i creterea vitelor au o pondere importanta in economie. Industria se concentreaza mai ales in jurul capitalei Tskhinvali.In prezent, Osetia de Sud arata ca o tabla de ah ocupata de localitai intercalate ce formeaza un arc in jurul capitalei, unde traiesc numai georgieni sau altele locuite numai de osetini. Satele i oraele georgiene sunt guvernate de autoritaile de la Tbilisi (circa 1/3 din teritoriul Osetiei de Sud), iar cele osetine de Guvernul separatist de la Tskhinvali. Populaia totaliza, la

recensamantul din 1989, circa 99.000 de locuitori, din care 66,2% osetini i 29% georgieni. In prezent, provincia totalizeaza aproximativ 70.000 de locuitori, majoritatea cretini. Natura conflictului Teritoriala, intrastatala Osetia de Sud a votat pentru independena faa de Georgia la 21 decembrie 1991 i a organizat un referendum la 19 ianuarie 1992. In ambele situaii, marea majoritate s-a proclamat in favoarea independenei regiunii i reintegrarii acesteia in Federaia Rusa. Guvernul georgian a condamnat declaraia de independena ca o incercare de a submina integritatea teritoriala i suveranitatea statului. Actorii implicai non-statali: separatitii sud osetini (fore de circa 2.000 de oameni in anul 2003); statali: Georgia (fore de 21.150 oameni in anul 2007), Federaia Rusa (fore de 500 oameni); teri: Federaia Rusa i Osetia de Nord ca participani externi in Comisia Mixta de Control (CMC), comisie care include i reprezentai din Georgia i Osetia de Sud; OSCE prezenta in zona de conflict avand ca obiectiv promovarea negocierilor dintre cele doua pari, monitorizarea activitaii forei intrunite de meninere a pacii ale membrilor CMC; UE acorda asistena financiara celor doua pari pentru aciunile din cadrul CMC. Situaia politica actuala acord de incetare a focului. Conflictul dintre guvernul georgian i regiunea separatista Osetia de Sud a izbucnit odata cu colapsul Uniunii Sovietice. Intensificarea naionalismului in Georgia a coincis cu inmulirea cererilor Osetiei de Sud de unificare cu regiunea rusa a Osetiei de Nord. In anul 1990, etnicii osetini au proclamat independena enclavei. Ca raspuns, Georgia a abolit statutul de autonomie, ceea ce a dus, in anul urmator, la lupte cu mii de victime i zeci de mii de persoane stramutate. Fostul preedinte rus, Boris Elin, a mediat in 1992 un acord de incetare a focului/ostilitailor, iar trupe de meninere a pacii ruse au fost desfaurate in zona de conflict. In timp ce administraia de la Tbilisi facea eforturi pentru gasirea unei soluii panice, guvernul separatist de facto al Osetiei de Sud continua sa ceara independena i sa refuze orice fel de autonomie in cadrul Georgiei. Suportul tacit al Rusiei a complicat, de asemenea, perspectivele de rezolvare a conflictului. Dei eforturile i negocierile de reconciliere i de rezolvare a disputei dintre cele doua pari n-au inregistrat mult timp niciun progres, in iunie 1994 s-a ajuns la o soluie de compromis. Astfel, a fost acceptat un acord de incetare a focului i de retragere a trupelor de pe teritoriul Osetiei de Sud, precum i infiinarea unei fore ruso-georgiana-osetina de meninere a pacii. Soluionarea politica a disputei a ramas, in continuare, o preocupare a actorilor direci i indireci implicai. 5

Orice negocieri au incetat dupa escaladarea din 2004, iar relaiile dintre cele doua tabere au continuat sa fie destul de tensionate in perioada urmatoare. Noi negocieri au avut loc in octombrie 2007, la reprezentana OSCE de la Tbilisi in cadrul Comisiei Mixte de Control, cu participarea parilor aflate in conflict (Osetia de Sud i Georgia), precum i a Osetiei de Nord, Rusiei, reprezentanilor OSCE i ai Delegaiei Comisiei Europene in Georgia.

Nagorno-Karabah
Nagorno-Karabah are capitala la Stepanakert i ocupa o suprafaa de 4.400 km in cadrul Azerbaidjanului. Regiunea este in mare parte muntoasa, acoperita de paduri. Economia provinciei se bazeaza in principal pe industria metalurgica i a lemnului, agricultura i materiale de construcii. Viticultura i horticultura, precum i culturile de cereale, constituie domenii tradiionale i joaca un rol vital in dezvoltarea economica. In anul 1989, Nagorno-Karabah avea o populaie de 192.000 locuitori, din care 76,4% erau armeni, 22,4% azeri, iar restul rui i kurzi. In prezent, regiunea mai numara doar circa 145.000 de locuitori, predominant cretini. Natura conflictului Teritoriala, interstatala cu implicare internaionala Nagorno-Karabah este o regiune in Azerbaidjan cu o populaie majoritar armeana. Inainte de anul 1920 Nagorno a fost parte a Armeniei, dar dupa acordul ruso-turc din anii 20 s-a decis ca zona aparine Azerbaidjanului. In timpul erei sovietice conflictul a fost suprimat. In data de 20 februarie 1988 consiliul regional din Nagorno a decis ca regiunea ar trebui integrata in Armenia. Aciunea a fost urmata imediat de impunerea unui control direct a Moscovei asupra teritoriului respectiv, care s-a incheiat pe 28 noiembrie 1989. La 1 decembrie al aceluiai an, Armenia a declarat regiunea ca parte a republicii armene unificate. In anul 1992, parile direct implicate in conflict s-au modificat: una a disparut odata cu colapsul Uniunii Sovietice din 1991, iar Armenia susinea ca nu mai este interesata de regiune. Aceasta noua situaie nu a rezolvat totui conflictul, dimpotriva disputa asupra statului teritorial al Nagorno a devenit i mai intensa. La 28 decembrie 1991, Nagorno-Karabah s-a autoproclamat republica. In perioada ulterioara, republica separatista a luptat pentru independena cu noul stat Azerbaidjan. Administraia azera n-a acceptat declaraia, spre deosebire de Armenia, i a impus un control prezidenial direct asupra enclavei. In anul 2005, liderul separatist din Nagorno a declarat din nou ca regiunea nu va renuna niciodata la obinerea independenei. Actorii implicai 6

 statali: Armenia (fore de 38.945 oameni in anul 2007), Azerbaidjan (fore de 56.846 oameni); teri: Federaia Rusa, OSCE prin Grupul de la Minsk. Situaia politica actuala acord de incetare a focului. Disputa asupra statutului provinciei constituie o sursa majora de conflict intre guvernele Armeniei i Azerbaidjanului, pe de o parte, i conducerea autoproclamatei republici NagornoKarabah (RNK), pe de alta parte. Populaia de etnie armeana, destul de numeroasa, din RNK este nemulumita de extinderea influenei azerilor in regiune. Dei Azerbaidjanul i-a asumat controlul Nagorno- Karabah in 1923, colapsul Uniunii Sovietice a declanat o reinviere a sentimentelor etnice, ce au fost inabuite prin mijloace militare. Drept urmare, in anul 1991, lupte grele s-au dus intre forele armene i azere. Conflictul a permis forelor karabah-armene sa restabileasca controlul asupra Nagorno- Karabah i a altor apte districte din imprejurimi, considerate zona de securitate. Dupa aceasta perioada nefasta, in regiunea Nagorno- Karabah a inceput construcia unei entitai statale. Majoritatea factorilor de decizie din provincie susin cu convingere necesitatea independenei totale de Azerbaidjan. Incepand cu anul 1992, negocierile de pace sunt purtate in cadrul Grupului de la Minsk al OSCE, format din Rusia, Frana i SUA. In ciuda intalnirilor regulate, parile nu au ajuns inca la un acord in ceea ce privete statutul republicii. Negocierile de pace s-au desfaurat in general sub auspiciile OSCE, insa in anul 1993 acestea au fost mediate de ONU. Dupa negocierile de la Moscova din 4-5 mai 1994 cu delegaii CSI, s-a cazut de acord asupra unui protocol de incetare a focului i de desfaurare a unei fore de meninere a pacii. Pe 27 iulie, acesta a fost extins pe o perioada nedefinita prin semnarea de catre minitrii apararii din Armenia i Azerbaidjan i liderul militar din Nagorno.

Transnistria

Transnistria este situata pe malul stang al Nistrului i ocupa o suprafaa de 4.163 km patrai. In mare parte, regiunea este o vale ingusta, marginita de Republica Moldova in vest (411 km) i Ucraina in est (405 km). Economia Transnistriei este una mixta, bazata pe industria grea (oel), 7

producia de electricitate i produse manufacturiere (textile). PIB-uleste estimat la 420 mil. de dolari, ceea ce inseamna ca republica este una dintre parile cele mai sarace ale Europei. In anul 1989, populaia regiunii totaliza, conform ultimului recensamant sovietic, 546.400 de locuitori. In decurs de circa 10 ani, aceasta a urcat la 633.600 locuitori (2001), ca urmare a politicii de incurajare a ruilor de a se stabili aici. Din punct de vedere etnic, structura demografica este aproximativ uniform repartizata: moldoveni - 32%, rui - 30% i ucraineni - 29%. In prezent, populaia totalizeaza circa 555.000 de locuitori, majoritatea cretini. Natura conflictului Teritoriala, intrastatala disputa vizeaza statutul teritoriului din stanga Nistrului. In data de 27 august 1991, Moldova i-a proclamat independena. Declaraia de independena moldoveneasca specifica foarte clar ca zona transnistreana este, din punct de vedere etnic i istoric, parte a teritoriului Republicii Moldova. Pe 2 septembrie, ca raspuns la proclamarea independenei Moldovei, Republica Transnistreana a votat pentru alaturarea la URSS. Actorii implicai non-statali: separatitii transnistreni (fore de 7.500 de oameni in anul 2007); statali: Moldova (fore de 6.750 oameni); teri: Federaia Rusa (fore de 1.150 oameni), OSCE - prin Comisia Unificata de Control (fore de 450 oameni) i Ucraina (mediatori), UE i SUA (observatori). Situaia politica actuala inactiv. Disputa asupra statutului Transnistriei a alimentat manifestarile etnico-naionaliste impotriva controlului exercitat de guvernul Moldovei. Odata desprinsa de Uniunea Sovietica, Moldova a cautat o asociere mai stransa cu Romania, ara de care este legata istoric i cultural. Transnistria, teritoriu dominat in mare parte de slavi, a preferat sa ramana sub influena Rusiei. Aceasta regiune instabila, ce adapostete elemente ale crimei organizate, a fost inalt militarizata. De asemenea, exista unele banuieli ca pe teritoriul Transnistriei se desfaoara trafic ilegal cu arme i alte activitai ilicite. In anul 1992, luptele au izbucnit intre adepii independenei i forele moldovene, dar au scazut rapid in intensitate. De atunci, OSCE a supravegheat retragerea gradata a soldailor i echipamentului militar rusesc din Transnistria, proces ce stagneaza frecvent. Negocierile dintre Moldova i autoritaile transnistrene sunt mediate de Federaia Rusa, Ucraina i OSCE, insa nu s-a ajuns inca la nici o soluie de rezolvare a disputei. Suportul tacit al Rusiei acordat autoproclamatei conduceri transnistrene a complicat i mai mult situaia. Negocierile de pace purtate in martie 1992 au dus la incheierea unui acord de incetare a focului, care a fost curand incalcat. Noile discuii dintre Rusia i Moldova s-au sfarit la 21 iulie prin stabilirea unui alt acord de incetare a focului ce a pus capat violenelor. Cu toate acestea, 8

Republica Transnistria n-a semnat acordul astfel incat negocierile au continuat pentru soluionarea totala a conflictului. Moldova a propus inca o data proprie i de zona economica libera, dar Transnistria continua sa solicite independena statala. Soluiile de federalizare sau de regionalizare propuse n-au fost acceptate de catre autoritaile de la Chiinau, fiind considerate incercari ale Federaiei Ruse de dominaie de facto in Republica Moldova. In ianuarie 2006 au avut loc o noua runda de negocieri in cadrul formatului 5+2 3 care a vizat stabilirea unor proceduri de intrare/ieire a marfurilor din regiune. Actorii indirect implicai OSCE, Rusia, Ucraina, SUA i UE au continuat sa caute soluii de reglementare a conflictului, insa fara succes. Rusia a decis sa menina in continuare fora de meninere a pacii formata din 1.200 de oameni.

Bibliografie
3

Formatul 5+2 (OSCE, Rusia, Statele Unite, Ucraina, Uniunea European, respectiv, Republica Moldova i Transnistria) rmane, deocamdat, unicul mecanism pentru identificarea oricror soluii n problema transnistrean.

LUCRARI DE AUTOR 1. Cristian Bahnareanu, Rolul organismelor internaionale in menagementul crizelor si conflictelor in regiunea Marii Negre, Editura Universitaii Naionale de Aparare Carol IBucureti, 2008 2. Georgi Kamov, EUs role in conflict resolution: the case of the Eastern enlargement and neighbourhood policy areas, Institut Europen des Hautes Etudes Internationales, Nice, June 2006, pp. 71-72s 3. Ioan, Mailat N., Transnistria: studiu de documentare biografica, istorica, sociala si politica, Bucuresti, Edit. ziarului Universul, 1942; 4. Vladimir Socor, Kosovo and The Post-Soviet Conflicts: No Analogy Means No Precedent, The Jamestown Foundation, 14 Aprilie 2006.

Site-uri
www.wikipedia.org www.realitatea.net www.zf.ro www.clubafaceri.ro www.hotnews.ro www.standard.ro www.jurnalul.ro www.ziare.com http://en.wikipedia.org/wiki/Community_of_Democratic_Choice http://www.abkhaziagov.org/en/news/detail.php?ID=6450

10