Facultatea Transfrontalieră

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați

REFERAT
Conflictul dintre Osetia de Sud și Georgia

Realizator: Turtureanu Iuliana

Grupa GISCEE 2 Gr2

Chișinău, 2020
PLANUL REFERATULUI:
1. Introducere;
2. Conținutul de bază;
3. Concluzii;
4. Bibliografie.

Introducere
Osetia de Sud este o republică autonomă din Georgia care și-a proclamat unilateral
independența în 1990.
Neoficial, independența Osetiei de Sud este sprijinită de Rusia, existând planuri de unire a
acestui teritoriu cu Osetia de Nord, republică autonomă din cadrul Rusiei.
La 26 august 2008 președintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că guvernul de
la Moscova recunoaște oficial independența celor doua regiuni separatiste georgiene, Osetia de
Sud și Abhazia. Osetia de Sud a fost constituită ca regiune autonomă în interiorul Republicii
Sovietice Socialiste Gruzine în 1992, cu o populaţie de 99.000 locuitori (1989), dintre care 66,2%
osetini şi 29% gruzini. Între 1918-1922, osetinii au avut un rol important în bolşevizarea Gruziei,
iar drept răsplată a fost înfiinţată regiunea autonomă Osetia de Sud. Înainte de alegerile din 1990,
consiliul local al Osetiei de Sud a proclamat regiunea ca "republică sovietică scialistă democratică
independentă". Ca reacţie, la 11 decembrie 1990, Parlamentul gruzin a anulat autonomia Osetiei
de Sud, generând astfel lupte între unităţi gruzine şi miliţia osetină sprijinită de armata sovietică.
Osetia de Sud este o altă regiune autonomă din Georgia care a devenit scena unei lupte
etnopolitice începând din perioada existenţei U.R.S.S. Prima tensiune apare în 1988-1989, când
mişcările naţionaliste din Georgia au devenit mai puternice ceea ce a condus la încordarea
relaţiilor dintre Georgia şi regiunile autonome din cadrul ei. În 1988, Osetia de Sud demarează
proceduri de trecere de la statutul de regiune autonomă (oblast - în limba rusă) la statutul de
republică autonomă, statut deţinut la acel moment de Abhazia. Un an mai târziu, Osetia de Sud au
trimis o petiţie la Moscova solicitând unificarea cu Osetia de Nord.
Georgia sau Republica Georgia, denumită uneori și Gruzia, este o țară în Europa
Orientală. Delimitată la vest de Marea Neagră, la nord de Rusia, la sud de Turcia și Armenia, și
la est de Azerbaidjan. Georgia ocupa un teritoriu de 69,700 km ², iar populația sa este de 4.3
milioane de locuitori. În prezent este membru al Organizației Națiunilor Unite, Consiliului
Europei, Organizației Mondială a Comerțului, Organizației de Cooperare Economică la Marea
Neagră, Comunitatea de Alegerea Democrat, și GUAM Organizației pentru Democrație și
Dezvoltare Economică. Țara dorește să adere la NATO și Uniunea Europeană.

Georgia, cunoscută şi sub denumirea de Gruzia, este o republică din Caucaz. Ea este
împărţită în 11 provincii, 53 de oraşe şi două republici autonome. Georgia se află în sud-vestul
Asiei şi se întinde de-a lungul coastei Mării Negre, între Turcia, Rusia, Armenia şi Azerdbaidjan.
Cu o suprafaţă de 69.700 km², Georgia deţine importante resurse naturale şi anume: păduri,
energie hidro-electrică, zăcăminte de mangan, fier, cupru, zăcăminte mici de cărbune şi petrol;
deasemenea, clima şi solul de pe ţărmul Mării Negre permit cultivarea ceaiurilor şi citricelor.
 Conținutul de bază
Conflictul osetino – georgian este un conflict etnic, generat de tendinţele de autodeterminare
naţională a minorităţii discriminate. Cu alte cuvinte, interesele elitei osetine constau în
declararea suveranităţii regiunii, şi o eventuală reunire cu Osetia de Nord.
Conflictul „îngheţat” de la începutul anilor ’90 din Georgia se înfierbântă subit la sfârşitul
verii lui 2008. Ceea ce era considerată a fi o problemă domestică a Georgiei, şi anume
mişcările separatiste din cele două provincii, Osetia de Sud şi Abhazia, devine o chestiune de
interes mondial ce produce schimbări importante în relaţiile internaţionale şi în paradigma de
analiză a acestora. Acest conflict „îngheţat” se transformă într-un adevărat război regional de
facto, prin actorii implicaţi direct, dar, luând în considerare forţele care intră în coliziune în
mod indirect, capătă valenţe internaţionale. Este un moment de mare intensitate care nu numai
că va lăsa viitorul Georgiei în balanţă, dar va produce o criză profundă a relaţiilor dintre Rusia
şi Occident, cea mai mare de la căderea Uniunii Sovietice. Războiul de cinci zile din august
2008 redeschide, aşadar, chestiunea poziţionării Rusiei pe scena internaţională, a relaţiilor
dintre o Federaţie Rusă emergentă şi Vest – şi, în particular, Statele Unite.
Principala prioritate a Georgiei este integritatea teritorială a statului, integrarea provinciilor
separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, conform declaraţiilor Ambasadorului Georgiei la ONU,
Irakli Alasania, în martie 2008. De asemenea, integrarea euro-atlantică este promovată în
2008, la începutul anului, Georgia aplicând pentru programul MAP (Membership Action
Plan), alături de Ucraina.
Devenise evident că echilibrul de forţe dintre autorităţile georgiene şi cele separatiste înclina
categoric înspre partea georgiană. Chiar şi forţa de menţinere a păcii rusească – 500 de soldaţi
în Osetia de Sud şi 2.300 în Abhazia – nu mai era o putere pe măsura armatei georgiene. Dacă
ar fi dorit să preia controlul asupra regiunilor separatiste utilizând forţa, Georgia ar fi putut
face acest lucru, iar singura în măsură să le protejeze putea fi Armata Rusă care să intervină
direct.

Aşadar, în 2008, principalul obiectiv al Georgiei era un atac împotriva Osetiei de Sud,
avansând profund în teritoriul regiunii. Situaţia era favorabilă, teritoriul Osetiei de Sud fiind
redus, iar autorităţile osetine nu deţineau controlul asupra tuturor zonelor regiunii. Bazându-se
pe superioritatea calitativă şi cantitativă a armatei sale, Georgia spera să înfrângă forţele
osetine rapid, ocupând capitala Tskhinvali şi blocând Autostrada Trans-Caucaziană ce face
legătura cu Rusia. Atunci Georgia ar fi putut instaura o administraţie proprie, condusă de
Dmitriy Sanakoev şi ar fi preluat controlul asupra întregii enclave separatiste. Principala
problemă a planului georgian a fost aceea că a omis posibilitatea unei intervenţii din partea
Rusiei, bazându-se pe faptul că oferind Moscovei garanţii privind trupele de menţinere a
păcii, atunci aceasta ar avea o reacţie întârziată sau slabă. Totuşi, Rusia avea cunoştinţă de
planurile georgiene, iar singurul detaliu care lipsea era data exactă a începerii operaţiunii. Prin
urmare, decizia politică de protejare a Osetiei de Sud a fost luată în avans, căci un răspuns
întârziat ar fi fost inutil, existând şanse mari ca aceasta să fie ocupată în câteva zile:teritoriul
este mic, forţele sale armate slabe, iar capitala extrem de vulnerabilă, localizându-se la graniţa
cu Georgia. Relaţiile dintre Georgia şi Osetia de Sud s-au deblocat o dată cu dispariţia
liderilor naţionalişti din cele două entităţi. În Georgia, Zviad Gamsakhurdia a fost înlocuit de
un lider mult mai conciliator, în ceea ce priveşte chestiunile etnice, Eduard Şevardnadze, în
timp ce naţionaliştii din Osetia de Sud, Alam Chochiev (fondatorul Frontului Popular şi
preşedinte al Parlamentului) şi Oleg Teziyev (prim-ministru şi lider al miliţiei locale) au fost
înlocuiţi în urma alegerilor din martie 1994.

În iulie 2008 schimburile  de focuri dintre autorităţile georgiene şi cele osetine s-au
intensificat peste norma obişnuită, pentru ca la începutul lui august să se amplifice
îngrijorător. Escaladarea conflictului a lăsat patru osetini morţi şi şapte răniţi, pentru ca numai
în două zile să se ridice numărul la şase, respectiv 15. În Osetia au fost anunţate 2000 de
victime în rândul civililor, dar cifrele nu au putut fi verificate. Georgia a pierdut 115 soldaţi şi
peste 322 au fost răniţi. În rândul civililor s-au înregistrat 67 de morţi şi 157 de răniţi. După 2
august autorităţile osetine au început evacuarea capitalei şi numeroşi osetini s-au refugiat în
Rusia.

Cronologie:

Vara 1989 – autorităţile osetine au modificat statutul de regiune autonomă a Osetiei de Sud în
republică autonomă. În acelaşi timp, Consiliul Suprem al Georgiei adoptă o hotărâre privind pierderea
statutului de regiune autonomă.

1990-1991 – au loc ciocniri armate.

Ianuarie – aprilie 1991 – au fost trimise formaţiuni paramilitare ce aprţineau unor grupări politico –
militare georgiene şi care au declanşat lupte violente împotriva detaşamentelor de combatanţi osetini;

Ianuarie 1992 - în Osetia de Sud are loc un referendum privind statutul regiunii, drept rezultat, Osetia
este declarată suverană;

Primăvara 1992 – se intensifică ciocnirile armate;

Iunie 1992 – detaşamentele georgiene erau pregătite să atace oraşul Tshinval (capitala Osetiei),
totodată, Rusia a ameninţat că va bombarda Tbilisi.

24 iunie 1992 – semanarea acordului privind soluţionarea conflictului.

Factori externi:

 În ianuarie 1990, trupele Ministerului Sovietic de Interne au fost dislocate în Georgia pentru a
preveni violenţele.
 În iunie 1992- preşedintele rus B. Elţin şi preşedintele Consiliului de Stat georgian E.
Şevarnadze au decis demararea operaţiunii de menţinere a păcii sub auspiciile Federaţiei
 Ruse. Acordul prevedea doar utilizarea forţelor comune de instaurare şi menţinere a păcii,
prin urmare nu s-a convenit asupra unei soluţii politice a conflictului.
 9 iulie 1992 au fost introduse forţe pacificatoare compuse din batalioane ruse, osetine şi
georgiene. Trupele au fost dislocate în jurul oraşului Tshinval. Spre deosebire de practica
internaţională, forţele armate ale părţilor beligerante au fost incluse în componenţa forţelor
de menţinere a păcii. Misiunea acestor forţe era de a separa părţile implicate în conflict, de a
asista la repatrierea refugiaţilor etc. A fost creată o Comisie Mixtă de Control. Mandatul de
menţinere a păcii a fost iniţial prevăzut pentru două luni, însă deoarece nu s-a ajuns la un
compromis referitor la statutul osetiei de Sud, acesta a fost extins pe o perioadă de timp
nedefinită1.
 17 aprilie 1996 – a fost semnat de cître reprezentanţii Georgiei, Osetiei de Sud, Rusiei şi
OSCE-ului un memorandum privind măsurile de securitate şi de consolidare a încrederii între
goergieni şi osetini.
La etapa actuală situaţia conflictuală a fost “îngheţată”. Osetia este blocata, în continuare, atât
economic, cât şi în ceea ce priveşte mijloacele de transport.
Conflictul a dus la o delimitare etnică şi la apariţia a zeci de mii de refugiaţi. Îngheţarea
conflictului se datorează în mare parte şi relaţiilor dintre osetini şi georgieni. Majoritatea
populaţiei osetine a fost asimilată şi se consideră georgieni. Pe de altă parte există tendinţa de
a obţine garantarea drepturilor culturale şi politice în scopulde a-şi conserva identitatea de
osetini. Se observă o reglementare socială spontană a conflictului. De asemenea se remarcă o
stagnare politico-juridică a procesului de rezolvare a problemei 2.

1
http://www.alianet.ru/neokavkaz/
2
http://viuonline.ru/science/publ/buletin2/
 Concluzie:
Concluzia este că nici o ţară, fie ea şi superputere, nu poate face faţă singură riscurilor, de
aceea, atât colaborarea statelor europene cât şi legătura transatlantică trebuie menţinute.
Riscurile cer un răspuns coordonat multinaţional şi multi-instituţional. Crizele și conflictele
vor continua să fie complexe. Va fi nevoie ca forţele militare să lucreze cu organizaţiile non-
guvernamentale şi cu actorii non-statali pentru a face eficiente cooperarea civilă şi militară.
Este aşadar nevoie de o concepţie politică amplă, care să aibă în vedere stabilitatea
economică, politică şi militară, mai ales prin acţiuni de cooperare şi de prevenire a crizelor.
Iar această concepţie nu poate să aparţină unui singur stat, ci mai multora, care trebuie să-şi
unească forţele şi să acţioneze coordonat. Singura modalitate de rezolvare a conflictului este
acordarea Osetiei unui statut politico-juridic stabil.

Variante de rezolvare a conflictului, stabilind statutul Osetiei:

-Republica Osetia de Sud în componenţa Federaţiei Georgiene, cu alte cuvinte, crearea unui
statut asemanător cu cel pe care îl are Osetia de nord;

- Autonomizarea regiunii sub forma unei unităţi administrative autonome, denumită eventual
regunea Tshinval. Acestă variantă a fost propusă şi de către misiunea OSCE.
 Bibliografie:

1.https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vara-tancurilor-din-2008-micul-razboi-ruso-
georgian-care-a-zguduit-lumea

2.http://www.scipio.ro/documents/173004/188849/12.+Enache+Tusa,
+Focare+de+conflict+in+spatiul+caucazian

3.http://www.scipio.ro/documents/173004/188693/11.+Elena+Manea,
+Conflicte+etnopolitice+din+Caucazul+de+Sud

4.http://www.alianet.ru/neokavkaz/

5.http://viuonline.ru/science/publ/buletin2/