Importanta agroecosistemelor

Agroecosistemele au o diversitate structurală şi funcţională specifică ce oglindeşte

varietatea condiţiilor ecologice, în primul rând a climei şi solurilor din diferite zone
biogeografice ale Terrei, tradiţia şi experienţa practică a diferitelor comunităţi
agricole şi concepţiile social-economice ale dezvoltării agriculturii într-un anumit
moment.

Adevărata dezvoltare a agriculturii implică o gestiune ecologică prudentă a

resurselor şi a mediului, de o manieră care să le menajeze pe termen lung,
păstrând în acelaşi timp, pe termen scurt, calitatea acestora; dezvoltarea
iraţională reprezintă un joc contra cadrului natural agricol, ceea ce poate conduce
la un dezechilibru periculos în sistemul de producţie.

In structura agroecosistemului intră patru subsisteme: biocenoza, biotopul,

subsistemul agrofitotehnic şi cel social economic.
Biocenoza este reprezentată de plantele de câmp (biocenoza agricolă sau
agrocenoza), plante legumicole (biocenoza legumicolă), plante pomicole, viţa de
vie cu toate organismele vii ce acţionează în spaţiul lor de cultură (plantaţii, livezi,
grădini ).
Biotopul (ecotopul) este reprezentat printr-un anumit teritoriu cu tot ansamblul
de factori ai mediului fizic, abiotic, ce ne dă suportul ecologic, sub incidenţa căruia
se manifestă cu anumite intensităţi activitatea bioproductivă a diferitelor culturi.
Sola sau parcela poate fi considerată biotopul constitutiv al agroecosistemului. Ea
are o suprafaţă precis delimitată pe principiul unităţii biotopului şi al unei decizii
tehnologice.
Subsistemul agro-fitotehnic se referă la lucrările de tehnică agricolă prin care se
intervine în agroecosistem, acesta fiind controlat şi dirijat în vederea formării unor
recolte ridicate şi constante.
Subsistemul socio-economic se manifestă prin prezenţa resurselor umane,
materiale şi financiare, introduse în ecosistemul agricol prin menţinerea
echilibrului acestuia şi asigurarea unei eficienţe economice maxime.

Ecosistemul are două funcţii:

1. De sinteză a materiei organice, stocare de potenţial energetic în alimente,
înmagazinare de energie radiantă solară de către plante;
2. De analiză a materiei organice cu scoaterea din ecosistem a potenţialului
energetic şi restituirea în natura minerală a elementelor care au intrat în
componenţa materiei vii.

Ecosistemul agricol rămâne una din unităţile fundamentale ale biosferei, creată şi
dirijată în mod conştient de om, în continuă reînnoire şi perfecţionare, în care se
acţionează asupra componentelor sale cu diferite mijloace tehnice în vederea
realizării însuşirii fundamentale, bioproductivitatea, la parametri cât mai ridicaţi.