Seminarul 9

Revoluția Ungară din 1956

Trebuie să începem prin menționarea faptului că încă de la începutul anului 1956, în
Ungaria eru o mari agitații. 17 iulie 1956 – Anastas Mikoian , asistat telefonic de Nikita
Hruşciov , îl convinge pe Rakosi să demisioneze din funcţia de prim-secretar (motivul oficial
invocat a fost de natură medicală – hipertensiune ). I}n locul lui Rakosi este numit Ernö Gerö.

Ca şi în Polonia, condiţiile economice au jucat un mare rol. Politica URSS de
vînzare-cumpărare la preţuri fixate de ea contribuia la nivelul de trai nesatisfăcător al
muncitorilor astfel intelectualii - grupaţi în cercul Petöfi - se plîngeau de tutela impusă
independenţei naţionale. Astfel 22 octombrie 1956 – vestea succesului obţinut de polonezi şi
revenirea la putere a lui Wladyslaw Gomulka au creat la Budapesta impresia posibilităţii
creării unei căi maghiare spre socialism.

Așadar pe 23 octombrie, studenţii au organizat o manifestaţie de simpatie la

adresa polonezilor. Revendicările studenților:

1. Revenirea la putere a lui Imre Nagy

2. Libertatea cuvântului
3. Alegeri libere
4. Suprimarea simbolurilor comuniste

Demonstrația pașnică a studenților din 23 octombrie, inspirată din mișcările

protestatare din Polonia din vara aceluiași an, a atras rapid mii de oameni dar între timp
Gero respingea orice concesie. Atunci, în noaptea de 23 spre 24 octombrie, manifestaţia s-a
transformat în luptă armată. (deoarece oamenii s-au apropiat de clădirea radio-ului
aceasta fiind apărată de poliția AVH - Államvédelmi Hatóság – care a deschis focul când
demonstranții au încercat să forțeze intrarea în clădire). Tot în 23 octombrie oamenii au cerut
demisia guvernului bolșevic opresiv.

Pe 24 octombrie, dimineaţa, Imre Nagy era numit preşedinte al Consiliului, în

locul lui András Hegedüs. Au intervenit însă trupele sovietice. Timp de şapte zile,
insurecţia a făcut ravagii şi s-a extins în toată ţara. Rînd pe rînd, revendicările
insurgenţilor au fost acceptate: demisia lui Gerö, înlocuit cu Kadar; plecarea trupelor
sovietice din ţară; abolirea sistemului partidului unic; alegeri libere; eliberarea din
închisoare a cardinalului Mindszenty; remanieri succesive ale guvernului. Aflaţi într-o situaţie
dificilă la Budapesta, sovieticii au decis să se retragă din oraş pe 31 octombrie.

Din 1 pînă în 3 noiembrie, Ungaria a fost liberă. Sub presiunea unei părţi a
insurgenţilor, care voiau să profite de împrejurări pentru a distruge regimul comunist,
guvernul Nagy a adoptat mai multe măsuri ostile Moscovei. A anunţat crearea unui nou
partid, Partidul Muncitoresc Socialist Ungar. A anunţat că Ungaria denunţa Pactul de la
Varşovia şi că va fi de atunci înainte neutră, precum Austria. A cerut protecţia Naţiunilor
Unite şi s-a plîns de maşinaţiile sovietice. A cerut marilor puteri să recunoască neutralitatea
ungară.

Pe 3 noiembrie, guvernul a fost remaniat: din cei doisprezece membri, numai trei
erau comunişti. Toate acestea s-au produs în văzul întregii lumi, graniţele ţării fiind larg
deschise, mai ales ziariştilor. Existau toate argumentele pentru a se crede că viitoarele
alegeri libere aveau să ateste înfrîngerea totală a comunismului, după zece ani de
democraţie populară. Astfel, maghiarii, încercau să rupă toate legăturile care îi ţineau
înlănţuiţi de URSS, spre deosebire de polonezi, care se mulţumiseră cu o revoluţie comunistă
naţională.

Reacţia Uniunii Sovietice

Cert este că situaţia din Ungaria dădea cea mai dură lovitură - şi cea mai
neaşteptată - celei mai esenţiale dogme a comunismului, şi anume caracterul ireversibil al
cuceririlor lui, datorat mulţumirii profunde a proletarilor în noul regim. Or, devenea limpede
în ochii lumii întregi că reuşita revoluţiei era consecinţa faptului că la ea contribuiseră
proletarii, intelectualii, armata, ţăranii, practic toată populaţia. Două aspecte, mai ales,
erau inadmisibile: neutralitatea Ungariei, care pentru Armata Roşie însemna pierderea unor
excelente baze în centrul Europei; alegerile libere, care puteau dovedi matematic întregii lumi
că de dorea respingerea de bunăvoie a comunismului, după zece ani de experienţă.

Prin urmare, conducătorii sovietici nu aveau decît o singură soluţie: oricare ar fi

fost consecinţele psihologice şi morale, revoluţia trebuia înăbuşită prin forţă. La 1
noiembrie, hotărîrea era deja luată. În ciuda protestelor guvernului Nagy, trupele sovietice
s-au regrupat. Altele pătrundeau în Ungaria prin nord-est. Pe 4 noiembrie, în zori,
trupele sovietice au atacat în masă. S-a anunţat că o serie de conducători comunişti,
printre care şi Janos Kadar, s-au delimitat de Nagy. S-a constituit un guvern Kádár
care, ca şi sovieticii, a declarat că revoluţia ungară era opera fasciştilor şi că ţara trebuia
eliberată de sub influenţa acestora; s-a mai declarat, de asemenea, că revoluţia fusese
'provocată de erorile ui Rákosi-Gerö.

Zdrobind orice rezistenţă, sovieticii au răsturnat guvernul Nagy. Acesta avea să fie
arestat de către sovietici peste cîteva zile. Guvernul Kádar, în ciuda resentimentului unei
mari părţi a populaţiei a reinstaurat în ţară dictatura totală şi a închis graniţele.

Astfel, toate speranţele născute în urma celui de-al XX-lea Congres al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice, cu privire la o posibilă "destalinizare" a democraţiilor
populare, erau acum spulberate prin reprimarea revoluţiei ungare.

După înăbuşirea revoluţiei, Imre Nagy şi colaboratorii săi s-au refugiat la
Ambasada Iugoslavă din Budapesta. Dându-i-se asigurări că poate ieşi în siguranţă , Nagy a
plecat în România.

În România, Imre Nagy a fost deținut într-o casă conspirativă din Snagov, sub pază și
strictă supraveghere, aici a stat până în aprilie 1957 după care comuniștii maghiari, la
cererea Moscovei, au cerut românilor predarea lui Nagy pentru a fi judecat. Acesta a
fost readus în Ungaria, la Budapesta, și, printr-un proces, în buna tradiție a justiției staliniste,
Imre Nagy a fost condamnat la moarte prin spânzurare la 16 iunie 1958 iar la 31 iulie
1989 , guvernul de la Budapesta i-a organizat acestuia funeralii naţionale.

Revoluția Maghiară a făcut 3000 de victime. Imediat după înăbușirea revoluției, zeci
de mii de maghiari au fost arestați;dintre aceștia, 26.000 au fost judecați. 22.000 de
oameni au fost condamnați, dintre care 13.000 trimiși la închisoare și circa 300 executați.