Evoluția societății civile postdecembriste.

Geneză, continuitate și
paradox socio-identitar

Andrei Baltag
Grupa H133

Este unanim acceptat faptul ca tranziția din Romania, de la totalitarism la democrație, a

amplificat unele probleme sociale vechi și a generat altele noi. A avut loc o schimbare radicală
de sistem, în ceea ce privește componenta politică și economică, dar și o schimbare a
configurației atitudinale, comportamentale a românilor. Trecerea la noul sistem politic și
economic a adus în România multipartidism politic, exprimarea democratică a voinței
cetațenilor, libertatea de expresie, posibilitatea exercitării liberei inițiative a individului și
înscrierea societății românesti pe circuitul deja angajat de celelalte democrații cu tradiție.
În paralel, contextul a speculat răspândirea unei concepție hedonistă despre lume și viață,
diametral opusă cu posibilitățile anterioare anului 1989. Procesul se concentrează pe satisfacerea
propriilor nevoi și obținerea satisfacției maxime cu minim efort (în numeroase cazuri), indiferent
de consecințele generate asupra celorlalți. Se înregistrează astfel o slabă valorizare a muncii, o
supravalorizare a banului și a puterii. Astfel, din ce în ce mai mult, comportamentul tinde spre o
pregnantă agresivitate.
Analizând situația din Romania se poate vorbi de diminuarea puternică a spectrului
moralității și implicit a conformării la normele de conviețuire socială. Devianța recrutează mai
mult ca oricând „oportuniștii” și „inadaptații”.
Deficiențele structurale și funcționale ale societății românești, în special pe plan economic,
au atras după sine slăbirea autorității statului, a sistemului legislativ sau a instituțiilor publice.
Perioada comunistă rămâne caracterizată prin sărăcie, lipsuri, astfel încât după 1990 s-au conturat
speranțe noi relative la nivelul de trai și la modul de viață. Nu întotdeauna toate aceste așteptări au
fost asociate cu traseele legale de acțiune. Când instrumentele legitime de acțiune care să permită
accesul la această bunăstare lipsesc, când modelele comportamentale vehiculate de media indică
posibilitatea înnavuțirii fără muncă, când respectul față de muncă și interesul pentru meritocrație
scad, o considerabilă parte a populației se simți atrasă de căile nelegitime de acțiune.

1
 Din această perspectivă, treptat societatea românească începe să prindă contur și printr-
un catalizator invers, anume societate civilă.
Astfel, s-au format diverse sindicate în majoritatea componentelor socității, precum în
cel economic, al organizațiilor, cel al instituțiilor, cât și în spațiul universitar. Libertatea a
reprezentat principalul factor prin care societatea civilă a fost concepută și prin intermediul
căreia, orizontul acesteia și-a modificat esențial, într-un sens (totuși) pozitiv, evoluția.
Alminteri, în absența unei culturi omogene apariția unei noi societăți civile a necesitat o
abordare modernă, dintr-o perspectivă instituțională, raportată la spațiul și reglementările
externe. Din această cauză, sistemele de guvernare străină au susținut demersul României în
apariția unei socități civile autentice, prin introducerea statului român în numeroase proiecte de
dezvoltare internă.
În consecință, au apărut multiple organizații guvernamentale și nonguvernamentale,
publicații culturale, partide, asociații sau societăți culturale. Analiza cu privire la evoluția istorică
a societății civile începută odată cu anii 1990 reliefează două stadii principale ale acesteia. Astfel,
la începutul anilor ’90, devine pregnantă nevoie de eliberarea și să înlăturarea metehnelor
regimului anterior și afirmarea ca putere autonomă a statului român. În continuare, în cea de a
doua perioadă, concomitent cu îmbunățirea și stabilitatea generată în spațiul politic, societatea
civilă și-a profilat tot mai clar rolul, devenind o componentă esențială a societății, în sensul că
orice fel de măsură ce părea să fi a fost imediat contestată, de cele mai multe ori, prin diverse
sesizări sau contestații, cât și prin demonstrații publice. Simbolul cel mai elocventt al puterii
societății civile îl constituie adunările masive ale cetățenilor, care au avut loc, de cele mai multe
ori (după cum prea bine știm), în Piața Universității din București, ori de câte ori au fost sesizate
nereguli grave cu privire la libertățile și principiile democratice din România.
Astăzi, deseori dezbaterile publice descriu situația societății românești ca fiind profund
afectată de instabilitate, cauzată de incorectitudinile reprezentanților puterii statului. De
asemenea, construirea și consolidarea sistemului democratic în România a fost, nu în puține
rânduri, datorată împotrivirii maselor, ca urmare a diverselor acțiuni antisociale și
antidemocratice din domeniul civil sau economic, care cau prejudiciat statul român însă au
maturizat eminamente societatea civilă.

2
 Datorită complexității obiectivelor statului, care, în mod firesc, ar trebui să reprezinte
prioritățile instituțiilor existente, democrația românească se confruntă cu o neconcordanță dintre
fundamentul teoretic și realitatea pratică.
Construcția democrației autentice implică stabilitate socială și politică, cât și progres
economic, fără de care integrarea și funcționarea mecanismelor statului rămân un simplu
deziderat. Forma finală și consolidată a democrației în România va deveni autentică numai după
un parcurs democratic veridic al societății, prin care se va forma așa-numită tradiție democratică
răspândită în toate sectoarele statului și resimțită în viața de zi cu zi a cetățeanului. Toate acestea
aspecte ale societății civile implică nu doar funcționalitatea spectrului instituțional, respectarea
drepturilor și libertăților cetățenești, precum și răspândirea valorilor și principilor democratice
în mentalitatea colectivă. În decursul anilor de după revoluție, numeroase organizații
nonguvernamentale (ONG) s-au implicat activ în domeniul social sau cel economic, însă,
relaționare dintre acestea și structurile statului a fost una limitată, o putem descrie ca fiind deseori
pur formală.
Societatea civilă reprezintă o parte dinamică a statului, încât aceasta a cauzat schimbări
masive, care au culminat, uneori, până și cu modificări importante în optica regimului
democratic din România. Totuși, principalul dezavantaj este reprezentat de efemeritatea acțiunii,
care, pe o perioadă mult mai lungă de timp evidențiază lipsa unei schimbări substanțiale.
Totodată, caracterul consultativ al ONG- urilor din România îngreunează aplicarea unor
modificări simțitoare.
În ciuda existenței unui spațiu legal prin care este reglementată responsabilitatea
ministerială, istoria recentă a României constată, în cele mai multe cazuri, contrariul. De
asemenea, deși există noțiunea colectivă prin care societatea civilă aprobă și susține legile și
principiile fundamentale ale democrației interne prin supremația constituțională sau a celei
externe, prin respectarea reglementărilor europene (precum Convenția Europeană a Drepturilor
Omului), legalitatea a fost deseori periclitată prin vicistiduniile cu care s-a confruntat societatea
civilă. De exemplu, după finalizarea alegerilor din anul 2000, relația dintre reprezentații
societății civile și noul guvern social democrat a fost deficitară, guvernul fiind deseori acuzat de
încercarea subordonării domeniului mass-media și a celui civil.
Din această cauză schimbarea puterii din anul 2004 a fost reperată pozitiv, noul guvern
ales fiind considerat un adevărat partener al societății civile, care în ultimii ani se confruntă cu

3
o perioadă tot mai dificilă. Prin numeroasele încercări de limitare a drepturilor civilie pentru a
evita o eventuală întoarcere la practicile totalitare, libertatea ( însăși a devenit un principiu
îndoielnic în România. Nu în ultimul rând, sustenabilitatea societății civile implică existența
ethos-ului (al moralei, specificului cultural al unei colectivități) și a conștientizării în rândul
populației prin care se insuflă principiul existenței comunitare și nu singulare.
Prin urmare, complacerea drepturilor civile determină inexistența societății civile.
Schimbarea și implicarea societății trebuie să urmărească un obiectiv precis, satisfăcut doar prin
mijloacele legale pe care le pune la dispoziție legislația statului. În consecință, democrația
modernă ar trebuie să prevină în mod expres orice încercare de transformare a liderilor și
structurilor politice în minorități oligarhice, însă libertățile pe care le presupune actul democratic
reprezintă un inevitabil revers al medaliei. Încercările repetate ale unei puteri a statului de a o
influența pe alta au declanșat, în repetate rânduri disfuncționalități însemnante pentru parcursul
democrației.
În esență, societatea civilă funcționează prin trei mari ramuri. Primul nivel, cel mai de
jos, vizează individul și modul în care acesta se raportează la puterea statului sau prin care își
înțelege drepturile și obligațiile. Cel de al doilea nivel poate fi descris prin relaționarea
autonomă, prin care sunt formate grupurile sociale, interesul individual fiind cristalizat prin
raportul la colectivitate; manifestarea este posibilă și în afara grupărilor politice. În cele din
urmă, ultimul nivel se adresează, în mod evident, reprezentanților partidelor politice, al
asociaților profesionale, cluburilor, etc., prin prisma cărora interesele individului pot fi obținute
cu ajutorul puterii statului.
Pornind de la particularitățile și complexitățile specifice, putem considera principalul
aspect negativ al societăţii civile ca fiind (în anumite cazuri) participarea redusă a cetățenilor în
viața socială a statului, cât și slaba organizare sau cooperarea limitată dintre organizațiile
societății. Toate acestea îngreunează procesul unei dezvoltări solide a sectorului
nonguvernamental, în ciuda numeroaselor inițiative ale societății civile, în vederea soluționării
unor probleme sesizate de opinia publică.
Este un adevăr istoric faptul că unele state tind să se destructureze prin acţiuni hibride,
în care diverse interese externe sau interne sunt susţinute de exagerări naţionaliste sau a căror
argumentație este dominată de fracturi de logică. Buna guvernare poate tempera sau, dimpotrivă,
poate deveni părtaşă la destrămarea entităţilor statale. Poate tempera, atunci când crează şi

4
impune principii generale de convieţuire pe întregul teritoriu statal, sau poate deveni parte la
procesul de destrămare statală atunci când se exagerează cu politici de discriminare, fie ea și
pozitivă. În asemenea condiţii, majoritară conștientizează (sperăm) că buna-credinţă este
înlocuită de acţiuni subversive, de genul privilegii excesive pentru minoritari și de limitare
pentru cei majoritari, principii de acţiune legal structurate pentru unii şi concesii excesive
pentru alții, agresivitate exponenţială din partea celor puţini şi docilitate din partea celor mulți.
Aici intervine, un alt factor fudamental prin care care o comunitate își poate stabili
timbrul identitar, anume cel valoric. Identificare unui popor cu o anumită paletă valorică,
atitudinală și comportamentală marchează momentul de început al responsabilizării indivizilor.
Odată realizat acest pas, este necesară instituționalizarea tuturor celor menționate anterior, în
vederea legiferării limitelor de acțiune a cetățenilor. Totodată, prin acest demers, este potențată
relaționarea tot mai eficientă dintre sfera socială și cea politică, deoarece, funcționalitatea
societății este major influențată de interacțiunea corectă a individului cu instuțiile existente.
Desigur, sunt mulți cei care, în numele corectitudinii politice, consideră că nu este cazul
să ne mirăm cel puţin de cazuri de genul, în care, pentru unii cetăţeni care trăiesc în România,
limba română este o limbă străină ori susținerea culturii rămâne o opțiune facultativă a statului.
Pentru a conchide, considerăm că tranziția postcomunistă a României, începută în 1990,
a fost în mod cert mai dificilă comparativ cu celelalte state răsăritene dintr-o paletă largă de
considerente. Toate acestea au avut însă nu doar efecte pozitive, ci și negative: formarea și
redistribuirea veniturilor într-un mod diferit de cel de până atunci, polarizarea socială accentuată,
extinderea ca un flagel a sărăciei, amenințarea cu excluderea socială a unei părți din ce în ce mai
mult a populației; insecuritatea locului de muncă, slaba ofertă de pe piața muncii comparată cu
cererea.
La nivelul schimbărilor produse în sfera atitudinilor și comportamentelor, tranziția a
generat și generează și astăzi o accentuată insecuritate socială, suspiciune și (din păcate) frustrare
în rândul unei importante părți din populație, un puternic pesimism social și un sentiment de
descurajare, chiar de inadaptare. Comportamental, aceste percepții și atitudini provin fie din
conduite din ce în ce mai blazate – o implicare redusă în viața civică, socială – practic o fugă de
răspundere și riscuri neprevăzute, un pasivism social, fie din comportamente agresiv-deviante,
ca rezultat al unei frustrări sociale generale.