Spionajul și contraspionajul la sfarșitul secolului 20 și începutul secolului 21

Problema contraspionajului: controlarea operativilor altor servicii (cine sunt, cu ce se ocupă,

interdicția accesului pentru aceștia, monitorizarea activităților lor).

Spionajul tehnologic
• în această categorie se încadrează SIGINT sau spionajul bazat pe semnale, cel
electronic, cel comunicațional, cel bazat pe metrologie, cel bazat pe imagini, cel
geospațial, respectiv cel relaționat de toate formele de intelligence sau de spionaj,
relaționat de cea umană (de la cea strategică, la cea culturală, de la cea secretă la cea
publică).
80% din informațiile procesate la nivel strategic provin din surse deschise.

Spionajul uman
• dacă s-au schimbat formele, trebuie să înțelegem activitățile de spionaj și într-un mod
diferit
• activitatea de spionaj devine un proces de ținte determinate politic, de colectare,
analizare și diseminare a unor produse care poartă numele de evaluări, estimări,
proiecții și tot mai rar denumirea de analiză
• din punct de vedere epistemologic, acest ciclu procesual face diferența. Avem produse
finite de spionaj, bazate pe o singură sursă sau pe mai multe surse, au forma valorilor și
estimărilor, având o valoare tactică și strategică.
§ valoarea tactică: are o dimensiune operațională și se întemeiează pe o materie
primă expusă și evaluate critic
§ valoarea strategică: este orientată spre nivelul politic, al analizei continue și
procesuale, al agendei de securitate – resursa strategică a unui stat.

Spionajul trebuie diferențiat în raport cu funcția sa, aceea de a securiza, respectiv aceea de a
gestiona riscurile:
§ la nivel tactic: spionajul securizează (observă și acționează)
§ la nivel strategic: spionajul gestionează riscuri (supraveghează și așteaptă).
Dimensiunea instituțională a spionajului

• Pe parcursul secolului 20 serviciile de spionaj au dezvoltat două direcții de gestiune a

securității:
§ cea ofensivă, reprezentată de agenția menită a proteja prin prevenție, prin
acțiune externă de securitate națională
§ cea care protejează, apără, o structură de ordine publică sau o agenție menită să
preserve starea de siguranță a națiunii.

• La sfârșitul secolului 20, ineficiența în gestiunea securității naționale, în raport cu noile

pericole și noii actori, a generat o mutație amplă în structura serviciilor de securitate (o
nouă paradigmă de securitate, o supra structură în care să fie integrate funcții specific
ale agențiilor existente.
• În 2005, în SUA, s-a inventat o astfel de agenție, Centrul Național de Contraterorism (o
agenție care urma să gestioneze informațiile procesate de către Biroul Federal de
Investigații, respectiv Centrul de Contraterorism al CIA)
• Intervine o problemă și anume egoismul agențiilor mamă,nu doar numirea proprilor
oameni, ci și gestionarea de informații, în care agențiile de spionaj sau contraspionaj,
naționale și internaționale, sau departamentele interacționează
• Inventarea acestor centre integrative a fost doar timid replicate în alte state. Nici în SUA
cooperarea nu a depășit nevoile structurilor decizionale, a comanditarilor politici, care
au dorit o centralizare a tuturor acestor dimensiuni - inventarea unei poziții naționale, în
SUA, DNI (Șeful tuturor agențiilor).

Dimensiunea operațională a spionajului

• Dacă la începutul secolului 20 agențiile colectau, analizau și informau, pe parcursul

acestui secol competențele lor au explodat la nivel operațional
• Acțiunile acoperite, care au dus la schimbări de guverne, au devenit un lucru obligatoriu
al agențiilor de spionaj
• Au fost dotate cu o nouă dimensiune operațională în vremea Războiului Rece:
dimensiunea psihologică a operațiilor – vizează dezinformarea, inducerea în eroare,
influențarea
 • Această dimensiune psihologică pare astăzi a fi cea mai importantă, inclusive în felul în
care este definite activitatea de intelligence: activitate secretă a statului derulată pentru a
înțelege și a influența agenții străine, puteri străine.

Serviciile de spionaj în secolul 21

• Serviciile de spionaj la începutul secolului 21 au devenit relevante în peisajul public,

încetând să mai fie secrete și încetând să mai fie temute prin necunoaștere
• Puterea lor rezultă din capacitatea de a gestiona o agenda de securitate tot mai complexă

Contraspionajul

• Contraspionajul se referă la protejarea secretelor – protejarea fluxurilor comunicaționale

derulate în propriul univers instituțional prin trei modalități principale: protecția lor
fizică, personală și tehnică
§ protecția fizică: ansambul de reguli pe baza cărora accesul fizic în facilitățile ce
sunt protejate din perspectiva securității este strict reglementat
§ protecția personală: protejarea celor care manageriază securitatea, toți cei
implicați în exercitarea agendei de securitate
§ protecția tehnică: criptare, principiile compartimentării accesului la informații,
pe principiul „need-to-know”.