Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați

Facultatea Transfrontalieră

Cauzele Destramarii URSS și a

lagarului socialist

A Realizat: Studenta Farmaciuc Felicia, anul III la

Universitatea ,, Dunărea de Jos” din Galați, Specialitatea
,,Relații Internaționale și Stude Europene” Gr (2)
Chișinău.
 Cuprins:
• Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste (URSS);
• Cauzele Destramarii URSS ;
• Gorbaciov și Perestroika;
• Lagărul socialist;
• Concluzie;
Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste (URSS)

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a încetat să mai existe pe 26

decembrie 1991 prin declarația nr. 142-H a Sovietului Suprem al Republicilor
Uniunii Sovietice, recunoscând independența a douăsprezece republici ale Uniunii
Sovietice, și crearea Comunității Statelor Independente (CSI). În ziua precedentă,
25 decembrie 1991, Președintele Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov a demisionat,
declarând funcția sa desființată. În aceeași zi, seara la 19:32 drapelul Uniunii
Sovietice a fost coborât de pe Kremlin și înlocuit cu tricolorul rus. În săptămânile
anterioare, 11 din republicile sovietice au semnat Protocolul de la Almatî,
înființând oficial CSI și declând încetarea existenței Uniunii Sovietice.
Cauzele Destrămării URSS
S-a scris foarte mult despre cauzele, care au dus la destrămarea întinsului imperiu
sovietic. Însă până în clipa de faţă nu se au în vedere trei circumstanţe.
• Primul caz, precum o mină cu efect întârziat, a stat ascuns timp de zeci de ani în
acel articol al Constituţiei sovietice, care dădea dreptul republicilor unionale să iasă
în mod liber din componenţa URSS.
• Al doilea caz, “virusul urii”, care s-a manifestat pe deplin la sfârşitul anilor 80 –
începutul anilor 90. Nerezistând în faţa crizei fără precedent, vecinii au început să
se invidieze reciproc pentru bunuri elementare, sperând să reziste pe cont propriu.
La Tbilisi şi Vilnius se vorbea că “ajunge să lucrăm pentru Moscova”, în Urali se
cerea întreruperea “alimentării” republicilor din Asia Centrală, etc.
• A treia cauză o reprezintă procesele de obţinere a autonomiei. La începutul anilor
90, “perestroika” şi-a pierdut din intensitate. Odată cu slăbirea politică şi
economică a Centrului, puterea a început să “alunece” către nivelele inferioare –
republicile unionale şi autonome. În lupta dintre Elţîn şi Gorbaciov pentru
obţinerea rolului de lider politic a devenit din ce în ce mai evidentă slăbiciunea
primului preşedinte al URSS ales de Congresul deputaţilor poporului şi nu prin
votul direct al populaţiei. Din acest motiv, poziţia acestuia a fost mai puţin legitimă
şi mai lipsită de autoritate, decât a oricăruia alt preşedinte din republicile unionale.
• Scopul acestei lucrări îl constituie destrămarea URSS- ului. Originea destrămării
începe chiar cu începutul războiului rece.
• Cercetarea acestei probleme este complexă şi plină de sinuozităţi. Datorită
caracterului său integru care cuprinde tangenţial aproape toate sfere societăţii.
• Literatura utilizată este diversă. În această lucrare am încercat să prezint puncte de
vedere atât a autorilor străini cu privire la acest fenomen cât şi a autorilor sovietici.
La fel caracterul interdisciplinar al temei a fost respectat prin includerea unor
tratări din domeniul psihologiei sociale, economiei politice, sociologie etc.
Gorbaciov și Perestroika
Ceea ce Gorbaciov si colaboratorii săi Eduard Sevarnadze si
Aleksandr Iakovlev au intenţionat la bun început, când au
dorit să reformeze Uniunea Sovietică a rămas neclar, chiar
si pentru ei. Există numeroase supoziţii si explicaţii privind
intenţia lor, dar majoritatea factorilor care s-au vehiculat
par să fie absenţa unei corelări între planuri si realitate si
puterea forţelor de opoziţie, care s-au dezlănţuit chiar si
împotriva celor mai mici reforme. Evenimentele din URSS
si din Europa de Est au uimit pe toată lumea, mai ales pe
cei care aveau un oarecare respect pentru sistemul
comunist, si, printre acestia deşigur se afla întreaga
conducere sovietică.
Cu toate rezervele, se poate afirma că politica externă sovietică a
reflectat această atitudine si, în acest caz, avantajul mondial a fost
incalculabil, deşi rezultatul în sine a fost minor, iar începuturile
sale, chiar în Uniunea Sovietică, au fost, în mare parte, anterioare
regimului lui Gorbaciov.

La baza reformei lui Gorbaciov se află necesitatea de a scăpa de

impasul economic, care se contura tot mai clar la sfârsitul
regimului lui Brejnev. Deşi unii specialisti afirmă că statul si
societatea sovietică încetaseră să mai progreseze după căderea
lui Hrusciov, lunga perioadă a lui Brejnev a devenit una de
necontestată stagnare si corupţie. Indicatorii economici coborau
continuu, deşi, până atunci, doar rata productivităţii si producţia
scăzuseră si nu productivitatea si producţia în sine. Cu toate
marile cheltuieli si cu toate eforturile multiplicate, situaţia
agriculturii sovietice rămânea tragică.
• Perestrioka, reconstrucţia ţării si a sistemului propusă de Gorbaciov, a fost plină de
promisiuni, dar, la început, destul de asemănătoare propunerilor si îndemnurilor
reformatorilor sovietici anteriori.
• Proiectul de plan, asa cum a fost prezentat de Gorbaciov în octombrie 1985,
propunea dublarea venitului naţional în 15 ani, insista pe modernizarea instalaţiilor
si pe cresterea productivităţii muncii. Era foarte important să întrerupă stagnarea,
să pună Uniunea Sovietică în miscare.
Lagărul socialist

Imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, marile puteri aflate pe
continente diferite – SUA şi URSS ­ au intrat într-o competiţie cu mai multe mize:
sferele de influenţă şi recunoaşterea superiorităţii politice,militare şi economice a
fiecăreia. Aflată în lagărul socialist, România a “jucat” după cum i-a “cântat”
Kremlinul. 

După lansarea de către Statele Unite a Programului European de Reconstrucţie,

cunoscut şi ca “Planul Marshall” (la 5 iunie 1947), Uniunea Sovietică ripostează prin
înfiinţarea Biroului Informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti ­ Cominform
(septembrie 1947). Era momentul proclamării de către sovietici a existenţei în lume
a două lagăre: “socialist” şi “imperialist”.
Lagărul socialist este complementul imperiului intern al URSS. Coloniile din Europa
centrală şi de Est sunt democraţiile populare, regimurile în care poporul muncitor a
înfrânt reacţiunea şi a devenit stăpân pe soarta sa. Profilul lor este interşanjabil cu
cel al URSS însuşi. Sovietizarea este planificarea ciclopică a dezvoltării economice şi
a represiunii.
Lagărul socialist este menţinut de URSS, în jumătatea de secol de existenţă, graţie
unui angajament ce nu se diminuează în intensitate. De la 1956 la 1968,
suveranitatea limitată a naţiunilor comuniste este reconfirmată, militar şi ideologic.
Confruntarea cu tiranii locali conduce, inevitabil, la confruntarea cu protectorul

 
lor.
Concluzie
Abordările structuraliste adoptă o viziune mai deterministă, în care dizolvarea URSS
a fost rezultatul unor probleme structurale profund înrădăcinate, care au plantat o
„bombă cu ceas”. De exemplu, Edward Walker a susținut că în timp ce minorităților
naționale li se refuza accesul la putere la nivelul Uniunii, și se confruntau cu o
formă de modernizare economică destabilizatoare cultural și, fiind supuse unei
oarecare rusificări, ele erau totuși consolidate de mai multe politici implementate
de regimul sovietic care au creat, în timp, conștiințe naționale. 
Bibliografie:
• https://biblioteca.regielive.ro/referate/istorie-
universala/destramarea-urss-cauza-manifestar
i-si-consecinte-75392.html
• https://www.lapunkt.ro/2017/05/1917-facere
a-lumii-lagarul-socialist/