Dezmembrarea URSS

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), cunoscută și ca Uniunea Sovietică a fost un

stat întins pe o mare parte din Nordul Eurasiei. URSS a existat din anul 1922 până în anul 1991.
Clădită pe ruinele Imperiului Rus, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste constituie un nou
Imperiu. Fondatorii acestei uniuni făgăduiau să edifice un stat modern, bazat pe echitatea
socială, egalitatea în drepturi a popoarelor şi principiile democratice, considerat superior
sistemului capitalist, din punct de vedere moral şi economic.

URSS era constituită din mai multe Republici Sovietice Socialiste, numărul acestora variind de-a
lungul timpului. La data dezmembrării, URSS număra 15 republici componente. Conform
ultimei Constituții sovietice din 1977, Uniunea Sovietică se declara, teoretic, un stat federal,
format din 15 republici în uniune voluntară, guvernarea având o structură federală. Guvernul
Uniunii Sovietice punea în aplicare deciziile luate de Partidul Comunist. Conducătorul
Partidului Comunist era Secretarul general. Șeful partidului mai deținea uneori și alte posturi,
cum ar fi președinția statului sau funcția de Prim-ministru. Practica generală în Republicile
Sovietice, altele decât Rusia, era aceea ca șeful statului constituent al federației să fie un oficial
local, în timp ce secretarul general al partidului comunist republican să fie din afara republicii.

În ultimele decenii de existență, Uniunea Sovietică era formată din 15 Republici Sovietice
Socialiste (RSS), denumite de cele mai multe ori simplu, Republici Sovietice. În interiorul URSS,
republicile se mai numeau și republici unionale. Toate acestea erau republici socialiste și toate,
cu excepția Rusiei, aveau propriul lor partid comunist. Rusia era, de departe, cea mai mare
republică din Uniune, dominând în aproape toate domeniile: suprafață, populație, economie și
influență politică. Teritoriul URSS a suferit, de asemenea, variații mari. Toate cele 15 republici
sunt acum țări independente, iar 12 dintre ele, excepție făcând țările baltice, fac parte din
Comunitatea Statelor Independente. Fiecare republică avea un set de simboluri de stat unice:
steag, stemă și, cu excepția RSFS Rusă, imn național. RSFS Rusă era cea mai întinsă republică
sovietică și, de asemenea, republica cu cea mai numeroasă populație. După numărul de
locuitori, următoarele republici erau RSS Ucraineană, RSS Uzbecă și RSS Kazahă.

În conformitate cu articolul 72 al Constituției Sovietice din 1972, fiecare republică își rezerva
dreptul să părăsească uniunea. De-a lungul întregii perioade a Războiului Rece, această
prevedere a fost considerată inoperantă, însă, în decembrie 1991, articolul 72 a fost folosit
pentru dizolvarea Uniunii Sovietice în momentul în care Rusia, Ucraina și Belarus au părăsit
URSS-ul.

În practică URSS-ul era o entitate foarte puternic centralizată încă din momentul creării sale în
1922, și așa a rămas până la mijlocul deceniului al nouălea, când forțele politice eliberate de
reformele lui Mihail Gorbaciov au dus la slăbirea controlului Moscovei asupra republicilor
constituente. Republicile au jucat un rol hotărâtor în destrămarea statului sovietic. În timpul lui
Mihail Gorbaciov, „glasnostul“ și „perestoika“ au fost gândite să revigoreze statul unional. Însă,
aceste reforme au avut o serie de efecte neașteptate care au dus la creșterea puterii locale.
De-a lungul deceniului al nouălea, conducerea sovietică a încercat să găsească noi structuri care
să reflecte puterile crescute ale republicilor. Aceste eforturi s-au dovedit în final niște eșecuri, iar
în 1991, Uniunea Sovietică a încetat să mai existe, iar republicile unionale și-au proclamat
independența. Republicile au devenit state independente, iar guvernele post-sovietice au fost
formate în mare parte din personalul guvernamental din epoca sovietică. Odată cu prăbușirea
URSS, cincisprezece foste republici sovietice au devenit independente.

Bazată pe un sistem de proprietate de stat, economia sovietică era controlată prin Gosplan
(Comisia de Planificare a Statului) și Gosbank (Banca de Stat). De la dizolvarea Uniunii
Sovietice, aproape toate republicile sovietice au renunțat la economia centralizată planificată și
proprietatea de stat.

Uniunea Sovietică era una dintre cele mai neomogene țări din punct de vedere etnic, cu peste
100 etnii diferite. Populația totală era estimată la 293 milioane în 1991. Uniunea Sovietică era
atât de mare încât, și după destrămarea ei, Rusia rămâne cea mai mare țară ca suprafață și
foarte variată etnic, având multe minorități precum tătari, udmurți și altele.

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a încetat să mai existe pe 26 decembrie 1991
prin declarația Sovietului Suprem al Republicilor Uniunii Sovietice, recunoscând independența
a douăsprezece republici ale Uniunii Sovietice, și crearea Comunității Statelor Independente
(CSI). În ziua precedentă, 25 decembrie 1991, Președintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov a
demisionat, declarând funcția sa desființată, anunțând încetarea activităților sale în acest post
"din motive de principiu". În aceeași zi, drapelul Uniunii Sovietice a fost coborât de pe Cremlin
și înlocuit cu tricolorul rus.

În săptămânile anterioare, 11 din republicile sovietice au semnat Protocolul de la Almatî,

înființând oficial CSI și declând încetarea existenței Uniunii Sovietice. Desființarea Uniunii, de
asemenea, a marcat și sfârșitul Războiului Rece. Majoritatea covârşitoare a istoricilor sunt astăzi
de părere că Războiul Rece a fost factorul care a dus la prăbuşirea URSS-ului. Doar că a durat
aproape o jumătate de secol până când Colosul Roşu să se destrame.

Revoluțiile de la 1989 și dezmembrarea Uniunii Sovietice a condus la încheierea unei ostilități

de multe decenii dintre Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Pactul de la
Varșovia, care a fost o caracteristică definitorie a Războiului Rece.

Cu câteva zile înainte de acest eveniment istoric, de neimaginat pentru milioane de oameni,
reprezentanţii a 11 republici sovietice ( Ucraina, Rusia, Belarus, Armenia, Azerbaijan, Kazahstan,
Kirghizia, Turkmenia, Tadjikistan, Uzbekistan şi Moldova) s-au întâlnit în oraşul Alma-Ata,
capitala Kazahstanului şi acolo au anunţat că ţările lor nu vor mai face parte din entitatea
politică interstatală denumită URSS. În completare, demnitarii reprezentanţi au anunţat că
ţările lor vor face parte dintr-o nouă entitate interstatală care urma să se numească Comunitatea
Statelor Independente.

Deoarece cele trei state baltice, Letonia, Lituania şi Estonia îşi declaraseră primele independenţa
de URSS, doar una dintre cele 15 republici sovietice iniţiale, şi anume Georgia, rămăsese
indecisă. Puternica şi temuta Uniune Sovietică se prăbuşea în sfârşit. Grandiosul eveniment se
petrecea chiar sub ochii întregii omeniri, şi existau destule voci care profeţeau că URSS-ul va
renaşte sub o formă sau alta.

Prăbuşirea celui mai mare stat comunist din istorie se producea în mare parte din cauza
politicilor „stranii” şi al marelui număr de reforme radicale implementate în ultimii 6 ani de
nimeni altul decât cel din urmă preşedinte sovietic, celebrul Mihail Gorbaciov, cel acuzat de
mulţi ruşi ca fiind sabotorul din interior al visului bolnav materializat de Lenin şi Stalin. Cu
toate acestea, şi în ciuda tuturor controverselor şi acuzelor, Gorbaciov avea să se declare
dezamăgit de cursul pe care urmau să-l ia evenimentele.

Afectat aparent de disoluţia naţiunii sale, Gorbaciov şi-a dat demisia din funcţia supremă chiar
în ziua de Crăciun. Straniu sau nu, era un sfârşit neaşteptat de paşnic pentru cea mai lungă,
terifiantă şi sângeroasă epocă din istoria omenirii. Comunismului i-a fost dat să moară exact în
ţinuturile în care apăruse.
Uniunea Sovietelor s-a născut în anul 1917. Era anul în care revoluţionarii bolşevici alimentaţi
anterior cu banii necesari de către unele cercuri de putere din Occident (Statele Unite şi
Germania) îl detronau pe ţar şi înfiinţau primul stat comunist din istorie pe teritoriul care a
aparţinut dintotdeauna imperiului rus. În anul 1922, Rusia Sovietică începea sângerosul proces
de acaparare sub cleştele viitoarelor republici cu care urma să creeze URSS-ul.

Primul lider al Sovietelor Unite era revoluţionarul marxist Vladimir Ilici Lenin. Pe hârtie şi în
declaraţiile oficiale, Uniunea Soivietică se dorea a fi o „societate a adevăratei democraţii”, dar în
realitate avea să devină mult mai represivă şi sângeroasă decât autocraţia ţaristă care o
precedase. Era condusă cu mână de fier de către Partidul Comunist şi Sovietul Suprem. După
anul 1924, când cumplitul dictator Iosif Vissarionovici Stalin a ajuns la putere, statul sovietic şi-
a accentuat controlul totalitarist asupra economiei, relansând activitatea industrială şi
obligându-i pe oameni să intre în fermele agricole comune, aşa numitele sovhozuri şi colhozuri.

Regimul stalinist din URSS controla crunt fiecare aspect la vieţii politice şi sociale din cea mai
întinsă ţară din lume. Oamenii care prezentau şi cea mai mică formă de protest sau îndoială
asupra politicilor şi viziunilor lui Stalin erau arestaţi, interogaţi şi în urma unui proces foarte
rapid erau fie trimişi la muncă forţată în gulaguri, fie executaţi. Însă imediat după moartea lui
Stalin, din anul 1953, liderii sovietici care i-au urmat la conducere s-au dezis de fostul dictator şi
i-au denunţat brutalitatea regimului, însă au menţinut structura şi puterea regimului comunist.

Liderii sovietici, de la Nikita Hruşciov la Leonid Brejnev s-au concentrat mai ales pe etapele
desfăşurării Războiului Rece, angajându-se în mod nesăbuit într-o costisitoare şi distructivă
cursă a înarmărilor la concurenţă directă cu Statele Unite, alegere care s-a dovedit fatală pentru
viitorul şi continuarea URSS-ului. Din punct de vedere istoric, liderii sovietici s-au mai remarcat
prin folosirea forţei militare pentru înăbuşirea mişcărilor anticomuniste din ţările Europei de
Est, coroborat cu extinderea autorității sovietice în această zonă.

„Destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă a secolului XX“, spunea acum câţiva ani
Vladimir Putin, preşedintele actual al Rusiei. „Există un orgoliu al imperiilor, o nostalgie
imperială. Rusia în timpul ţarilor a fost un Imperiu, Uniunea Sovietică a fost, de asemenea, un
Imperiu, chiar dacă nu mai ieşeau cu Steaua roşie sau cu portretele lui Marx, Lenin. Ceea ce s-a
produs în 1991 reprezintă pentru anumiţi ruşi un fel de rană nevindecată“, apreciază Adrian
Cioroianu.

Lev Gudkov, directorul Institutului Levada: “Mulţi oameni regretă din tot sufletul prăbuşirea
URSS. De la 45-48% până la 75% în diferite perioade. Viaţa în URSS pare idilică şi această
nostalgie e de fapt legată de creşterea nemulţumirii generale şi tensiunii din societate.”

Dezmembrarea Uniunii Sovietice în 1991 a aruncat Republica Moldova într-o criză profundă.
Declararea independentei a fost urmată la scurt timp de un război civil cu separatiștii din stânga
Nistrului. În paralel, Moldova ieşea din uriașul mecanism centralizat al sovietelor şi trebuia să-și
poarte singură de grijă. În 1990, în interiorul Uniunii Sovietice, Republica Moldova genera un
produs intern brut de aproximativ patru de miliarde de dolari. După declararea independenţei,
recesiunea a atins un prag ameţitor: 31% pe an. Altfel spus, o treime din economia ţării a
dispărut în numai 12 luni. Minimul a fost atins in 1999, când produsul intern brut al Republicii
Moldova a coborât la 1,75 de miliarde de dolari. Era practic, cifra de afaceri a unei companii mai
răsărite. În anul 2000, salariul mediu lunar dincolo de Prut abia dacă ajungea la 25 de dolari.

„Republica Moldova este condamnată să exporte produse agro-alimentare, noi nu avem gaz, nu
avem petrol, nu avem alte resurse naturale”, spune Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii din
Republica Moldova.

Însă, treptat, dependența de Rusia s-a redus. Dacă în 1997, Rusia prelua aproape 60% din
exportul Republicii Moldova, cinci ani mai târziu, livrările au scăzut la jumătate. După 2007,
Republica Moldova a început să exporte masiv în Uniunea Europeană. Este de fapt, anul în care
Romania a intrat în comunitate.

În aceste condiţii, Chişinăul încearcă acum să echilibreze balanţa economică. Va scoate la

vânzare restul companiilor mari: cea de telefonie, societatea de căi ferate și operatorul aerian.
Privatizările vor avea loc după semnarea tratatului de liber-schimb cu Uniunea Europeană, așa
că moldovenii se așteaptă ca viitorii proprietari să fie europeni.

Încă dinainte de 1989, în interiorul URSS-ului, în cadrul republicilor socialiste şi federative

sovietice mocneau aspru flăcările viitoarelor mişcări naţionaliste care vor duce la decizia din 26
decembrie 1991. Situaţia şi vremurile de după căderea Uniunii Sovietice au nemulţumit
numeroşi ruşi. Ţara lor şi comunismul, erau singurele realităţi pe care le-au cunoscut, iar
sălbaticul capitalism rusesc care a urmat, presărat cu oligarhi, mafie, rakeţi, violenţe stradale,
instabilitate politică, socială şi economică i-au făcut pe mulţi cetăţeni să regrete fostul URSS.

Mulţi analişti politici de marcă susţin că tocmai aceste regrete post-sovietice au dus la decizia
serviciilor secrete ruse de a-l crea şi susţine pe redutabilul Vladimir Putin, liderul de fier care nu
a ascuns niciodată dorinţa sa de refacere, măcar parţială, a puterii şi influenţei sovietice.
Aniversările istorice creează în general, un interes aparte pentru înţelegerea evenimentelor şi a
proceselor aniversate. Acesta este şi cazul istoricei prăbuşiri a URSS - eveniment major al
secolului XX care a marcat nu doar soarta popoarelor din regiune, ci şi relaţiile internaţionale în
ansamblul lor. Căderea URSS a însemnat sfârşitul Războiului Rece şi începutul unei noi
configuraţii a balanţei de putere globaleaceastă direcţie.

Cunoscutul istoric Gheorghe Cojocaru susţine: „Edificiul noului Imperiu Sovietic urma să fie
aşezat pe temeliile unui tratat unional / de Uniune, încheierea exemplară a căruia trebuia să
elimine orice încercări de contestare a proiectului imperial bolşevic. Analiza acestui proiect,
având ca punct de plecare, ca obiectiv central şi ca punct final de cercetare Tratatul de Uniune
Sovietică, oferă cheia pentru descifrarea întregului parcurs al URSS”.

Secolul XX a fost cel mai violent secol din istoria omenirii, care a distrus iluziile şi idealurile
privind dreptatea şi egalitatea între oameni. A fost un secol al luptei între ideologii – Războiul
Rece, în sensul că forţele în conflict s-au situat pe poziţii ideologice diferite. Această confruntare
nu putea cunoaşte nici compromisuri, nici respect faţă de adevăr şi nici concesii.

∆ Factori care au provocat evoluția și prăbușirea Uniunii Sovietice:

● Desființarea proprietății private

Revoluţia socialistă şi-a propus să înlăture sistemul capitalist de producţie şi să realizeze o
eliberare autentică de exploatare a societăţii. Pe parcursul istoriei, toate relaţiile de proprietate
au fost supuse unor schimbări şi transformări permanente. De exemplu, Revoluţia franceză a
desfiinţat proprietatea feudală, înlocuind-o cu proprietatea burgheză. Revoluţia comunistă din
anul 1917 a desfiinţat proprietatea burgheză, înlocuind-o cu proprietatea colectivă. Centrul
imperial sovietic a implementat în practică teza marxistă: „comuniştii pot să exprime teoria lor
printr-o singură formulă: desfiinţarea proprietăţii private”.

Astfel, pe parcursul a 70 de ani, regimul sovietic, prin metode represive, s-a străduit să
implementeze dogmatic teza marxistă privind proprietatea privată, însă nu a reușit. Iurie
Andropov, care cunoştea realitatea sovietică în profunzime, a recunoscut în articolul „Învăţătura
lui Karl Marx şi unele probleme ale construcţiei socialiste în Uniunea RSS” (1983): „Istorica
experienţă a socialismului real arată că transformarea aceea ce este „al meu”, privat
proprietăresc, în „al nostru”, comun, nu e un lucru simplu”.

● Lichidarea pieei capitaliste i crearea pieei socialiste

Unul dintre principiile de bază ale comunismului era lichidarea pieţei - instituţie care
reprezenta, conform unui teoretician comunist, „focarul de infecţie din care se răspândesc
periodic microbii capitalismului”.
Eliminarea pieţei libere şi centralizarea distribuţiei sub controlul statului au constituit măsuri
îndreptate împotriva sistemului capitalist, dar, de fapt, această politică a adus mari prejudicii
sistemului economic sovietic.

● Planificarea centralizată a economiei

Fragilitatea socialismului începe de la sistemul de planificare centralizată a economiei.
Planificatorii de la centru stabileau planuri de dezvoltare a tuturor ramurilor economiei
naţionale, cunoscute sub denumirea de planuri cincinale. Planificarea, considerată ca un model
pentru întreaga lume, era în esenţă un exerciţiu pe hârtie. Nici una din cifrele ei nu s-a verificat
vreodată în mod independent.

Regimul a introdus munca obligatorie pentru întreaga populaţie. În statul socialist munca
obligatorie pentru toţi se încadra în structura planului economic unic. La începutul anilor ‘80
oamenii sovietici erau „pescuiţi” în stradă, magazine, cinematografe şi cercetaţi de ce nu sunt la
locul de lucru. Dezinteresul faţă de munca colectivă şi mizeria cotidiană au fost printre cauzele
principale ale prăbuşirii regimului comunist.

● Industrializarea în mar forat

Potrivit apologeţilor comunişti, industrializarea URSS a fost cea mai mare operă a regimului
sovietic. Programul lui Stalin de industrializare a URSS poate fi înţeles ca o încercare de a pune
pe picioare o economie de război, care ulterior a zdrobit maşina militaristă fascistă, în 1945.
Imaginea şi pericolul războiului explică de asemenea şi forma pe care a luat-o industrializarea
sovietică.

Industrializarea a fost una dintre principalele preocupări ale partidelor comuniste aflate la
putere care încercau să facă din ea pivotul organizării centralizate a economiei, să se doteze cu o
forţă armată modernă în stare să menţină regimul instituţionalizat, să îi asigure chiar
expansiunea şi să favorizeze emergenţa unei clase muncitoare, condiţie a punerii în practică a
proiectului comunist. Aceasta era o luptă împotriva forţelor ostile din interiorul Rusiei şi o
pregătire de război împotriva duşmanilor capitalişti din exterior. Astfel se explica şi se justifica
industrializarea forţată a URSS.

● „Planul cooperatist al lui Lenin”

A fost a doua componentă în construcţia socialismului din URSS. Acest plan s-a început cu
colectivizarea forţată încă în timpul lui Lenin. Însă, Marele asalt împotriva ţărănimii s-a realizat
în perioada lui Stalin. Teoria care justifica colectivizarea era aceea că fermele mici, nemecanizate
şi ineficiente, vor fi înlocuite cu ferme puternic mecanizate, care vor produce recolte cu o
eficienţă mult mai mare.

Mulţi istorici sunt de acord că distrugerile provocate de colectivizarea forţată au determinat

foametea teribilă care a cauzat moartea a până la 5 milioane de oameni, între anii 1932-1933, în
mod special în Ucraina şi în regiunea inferioară a fluviului Volga.
 ● Fenomenul culturii sovietice
În URSS, pe parcursul a 74 de ani, s-a format fenomenul culturii sovietice - un fenomen complex
şi contradictoriu, care reuneşte, pe de o parte, mitologii totalitare, ideologii dogmatice,
suprimarea de disidenţă, artă primitivă, dar, pe de altă parte, realizările culturale de o
importanţă mondială.

Printre factorii care au determinat destrămarea URSS este de remarcat lichidarea libertăţii
individului. În URSS toţi cei care nu împărtăşeau ideologia comunistă şi manifestau opinii
diferite erau consideraţi disidenţi. Unul dintre cei care întruchipa disidenţa a fost Andrei
Saharov, care, împreună cu alţi doi fizicieni, a creat în anul 1968 Comitetul pentru Apărarea
Drepturilor Omului.

● Distrugerea credinei
O altă cauză a dezintegrării Imperiului Sovietic a fost lupta contra religiei. În timpul ţarismului
ortodoxia era religia oficială. Biserica Ortodoxă era total dependentă faţă de monarhie. Religia,
considerată de Marx „opiul poporului”, a opus comunismului modern – ateu şi materialist –
chestiunea lui Dumnezeu şi a spiritualităţii. În acest context putem menţiona opinia lui Dmitrie
Merejkovski. După cum menţiona vestitul scriitor rus, „cele două premise necesare pentru
triumful socialismului sunt distrugerea lui Dumnezeu şi distrugerea personalităţii. Una decurge
din cealaltă, pentru că afirmarea lui Dumnezeu în omenire este afirmarea Personalităţii Divine
absolute, a Omului-Dumnezeu. Turnul Babel socialist se clădeşte pe oasele Dumnezeului ucis şi
ale omului ucis” . Astfel, politica comunistă se materializa în negarea instituţiei tradiţionale care
era Biserica Ortodoxă.

● Falimentul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS)

În URSS regimul comunist se baza nu pe lege, ci pe forţă, deoarece toată puterea se afla în
mâinile Partidului Comunist. În toate posturile conducătoare ale statului erau numiţi membri de
partid. Astfel, PCUS devine un partid-stat care deţinea monopolul nu numai asupra vieţii
politice, ci şi pe aparatul de stat.

Birocraţia partidului şi a statului urma exemplul marilor demnitari. Cu cât nivelul salariilor era
mai scăzut, cu atât aceştia cedau mai uşor tendinţelor corupţiei. Acest fenomen poate fi explicat
astfel: „Partidul de masă conducea tot, dar nu producea nimic, era ca un parazit viu ce se hrănea
cu substanţă naţională, distrugând-o în fiecare zi câte puţin”. Cãtre începutul anilor 1980, PCUS
se transformase într-un monolit, incapabil să se mai schimbe. Situaţia nu putea conduce decât
spre un dezastru total.

CRIZA INDEOLOGIEI I A VALORILOR COMUNISTE.

● Criza ideologiei i a valorilor comuniste
Schimbările care se produc în perioada de tranziție de la regimul totalitar la cel democratic sunt
rapide, având caracter de revoluţii. Aceste schimbări sunt reprezentate prin rupturi bruşte,
brutale, profunde care se instalează brusc şi schimbă complet configuraţia statului, mentalitatea
şi influenţează modul de viaţă.

● Implozia - faza finală în destrămarea Uniunii Sovietice

Conform definiţiei din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, noţiunea de implozie este
explicată în felul următor: „Fenomen opus exploziei, care constă în pătrunderea rapidă a aerului
într-un spaţiu închis, fără aer, când pereţii acestuia sunt distruşi.” E vorba de politica de
restructurare a lui Mihail Gorbaciov care a iniţiat „perestroica” cu componentele sale:
publicitate, transparenţă, libertatea de opinii etc. Salutând descătuşarea anunţată de sus,
oamenii îşi exprimau deschis opiniile, doleanţele, năzuinţele tainice. Ca rezultat, s-a constituit
acel suport al democraţiei - aerul libertăţii, care a pătruns într-un spaţiu închis, izolat de restul
lumii. În rezultatul pătrunderii rapide a libertăţii spiritului uman, Uniunea Sovietică s-a
destrămat. Nimic nu poate fi durabil ce a fost construit prin puterea forţei. Imperiul Sovietic
adunat cu forţa, ca şi oricare alt imperiu, s-a destrămat, fără a se împotrivi acestor schimbări
epocale. Coloniile Imperiului Sovietic au fost abandonate paşnic, fără luptă.

În martie 1990, PCUS îşi pierde rolul de partid conducător, iar în decembrie 1991 este dizolvat.
Deoarece PCUS întruchipa puterea supremă în regimul comunist, implozia lui a determinat şi
căderea Uniunii Sovietice. În urma tentativei de lovitură de stat din 19 august 1991, republicile
unionale una după alta şi-au proclamat independenţa. Iar la 8 decembrie 1991, preşedinţii
Rusiei, Ucrainei şi Bielorusiei semnează acordul de înfiinţare a Comunităţii Statelor
Independente (CSI) şi proclamă încetarea existenţei URSS. Statele membre ale CSI au adoptat
programe de tranziţie la economia de piaţă şi democratizarea societăţii. Destrămarea URSS a
însemnat falimentul unei dramatice iluzii care şi azi mai persistă printre unele medii sociale din
spaţiul postsovietic.

● Concluzii
Imperiul sovietic a luat sfârșit în anul 1991. Factorii care au dus la destrămarea acestui mare
Imperiu au fost atât factorul economic și social, cât și cel politic, aceștia reprezentând o cauză
principală care a dus la sfârșirea acestui Imperiu. Prăbușirea URSS-ului se datorează
comunismului, esecul acestui sistem, care se caracteriză prin lipsa libertății de gândire și
exprimare. O altă cauză a fost falimentul economic și social, apărut în mare parte din cauza
cheltuielilor foarte mari în domeniul militar, dar și ineficienței economice de tip socialist.
Dorința popoarelor de a se autoguverna a contribuit și ea la prăbușire, la fel si revoluțiile
anticomuniste din țările europene socialiste.

Experienţa sovietică de a crea o formă de alternativă sistemului capitalist a suferit eşec. Sistemul
sovietic care se baza pe proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producţie, pe munca forţată,
economia centralizată şi planificată, pe ideologia marxistă şi dictatura de partid s-a dovedit a fi
ineficient şi falimentar. Falimentul Uniunii Sovietice a fost determinat nu exclusiv de eşecul
politicii sale economice, ci mai curând de faptul că au fost ignorate arogant nevoile umane,
simpla necesitate de a hrăni poporul. Un alt factor a fost ambiţia partidului-stat de a condiţiona
şi controla individul, în numele triumfului societăţii comuniste.

Renunţarea la valori general-umane ca: proprietatea privată, relaţiile de piaţă, concurenţa şi

libertatea individului au determinat, în consecinţă, prăbuşirea Imperiului Sovietic, în pofida
faptului că muncitorii, ţărănimea colhoznică, intelectualitatea au muncit cinstit pentru
edificarea unei echităţi sociale.
Așadar, dezmembrarea URSS a fost rezultatul unor probleme structurale profund înrădăcinate,
care au plantat o „bombă cu ceas”. La 25 ianuarie 2016, președintele rus Vladimir Putin a
susținut acest punct de vedere, spunând despre sprijinul acordat de Lenin dreptului de
secesiune pentru republicile sovietice, că era o „bombă cu acțiune întârziată”.