Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, cunoscută și ca Uniunea Sovietică, a fost un stat

întins pe o mare parte din Nordul Eurasiei, și care a existat din 1922 până în 1991. Formarea sa a
fost punctul culminant al Revoluției ruse din 1917, cea care l-a îndepărtat pe țarul Nicolae al II-lea.
URSS era constituită din mai multe Republici Sovietice Socialiste (RSS-uri). Numărul acestora a
variat de-a lungul timpului; la data dezmembrării, URSS număra 15 republici
componente. Rusia era, de departe, cea mai mare republică din uniune, dominând în aproape toate
domeniile: suprafață, populație, economie și influență politică. Cu excepția unei scurte perioade
chiar după revoluție, organizarea politică a țării era definită de singurul partid
politic recunoscut, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.). (1)

(1)

Uniunea Sovietică era una dintre cele mai neomogene țări din punct de vedere etnic, cu peste
100 etnii diferite. Populația totală era estimată la 293 milioane în 1991. Uniunea Sovietică era atât
de mare încât, și după destrămarea ei, Rusia rămâne cea mai mare țară ca suprafață și foarte
variată etnic, având multe minorități precum tătari, udmurți și altele. (2)
(2)

Inceputuri
Numărul de morți, criza de produse și corupția din timpul Primului Război Mondial au dus la
nemulțumirea crescândă a populației ruse față de autocrația țaristă. Cererile de încetare a războiului
erau tot mai frecvente din partea armatei și populației civile. Soldații tindeau chiar să fraternizeze cu
inamicii. În martie 1917, unitățile militare din St. Petersburg au refuzat ordinul Țarului Nicolae al II-
lea de a suprima greva muncitorilor prin forță. Armata s-a aliat cu muncitorii, iar la 15 martie 1917 l-
au forțat pe țar să abdice în timpul Revoluției din Februarie.
După abdicarea țarului a fost creat un guvern provizoriu condus de cneazul Lvov care a proclamat
dreptul la libertate politică, susținut de menșevici, social-democrați moderați. În multe orașe,
muncitorii și soldații s-au organizat în soviete pentru a cere schimbări sociale, declarându-se adver
sarii puterii guvernului provizoriu. (3)

(3)
În aprilie 1917, liderul comunist al revoluționarilor și al bolșevicilor, Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut ca
Lenin, s-a întors la St. Petersburg din exilul său din Elveția. Prin Tezele din Aprilie, a cerut
declararea imediată necondiționată a păcii și redistribuirea pământurilor țăranilor. A cerut sfârșitul
coaliției guvernului provizoriu și putere absolută pentru soviete.
În 1922, Lenin s-a îmbolnăvit, iar luptele pentru succesiune din interiorul partidului au izbucnit. Stalin
și-a folosit puterea ca secretar al Partidului Comunist pentru a-i numi discipolii săi,
precum Kamenev și Zinoviev, în funcții importante în guvern și în partid și pentru a-și asigura o
poziție-cheie în structura partidului. Deși Lenin recomandase în testamentul sau înlocuirea
lui Stalin din funcția de secretar general pe care îl suspecta de acapararea puterii, acesta și-a învins
rivalii politici după moartea lui Lenin la 21 ianuarie 1924.  (4)
(4)