Istoria 

Uniunii Sovietice începe cu Revoluția rusă din 1917. Bolșevicii conduși de Lenin s-au

impus ca principala forță politică rusă, deși au trebuit să implice țara într-un lung și
sângeros război civil împotriva monarhiștilor contrarevoluționari și intervenționiștilor străini.
Bolșevicii, care s-au rebotezat Partidul Comunist, și forțele armate pe care le-au
organizat, Armata Roșie, au ieșit învingătoare din războiul civil. Comunismul a fost impus în
toate teritoriile care au aparținut fostului Imperiu Rus. După moartea lui Lenin, puterea a fost
cucerită de Iosif Vissarionovici Stalin. El a supus întreaga societate sovietică unui proces
de "epurare", prin care a distrus orice urmă de opoziție internă din partid, armată sau din
rândurile populației. Al doilea război mondial, cunoscut în istoriografia sovietică și rusă ca
"Marele Război pentru Apărarea Patriei", a devastat cea mai mare parte a zonei europene a
URSS-ului și a dus la moartea a numeroși civili și militari sovietici și din celelalte țări implicate
în conflict. După victoria împotriva Germaniei Naziste a Aliaților, armata Uniunii Sovietice a
ocupat cea mai mare parte a Europei Răsăritene. În această zonă au fost instalate
guverne comuniste, apărând ceea ce a fost denumit mai apoi blocul sovietic. Războiul rece a
izbucnit ca urmare a luptei indirecte dintre URSS și SUA pentru influență mondială. Uniunea
Sovietică a încetat să mai existe în 1991, când Boris Elțîn a preluat puterea după eșecul tentativei
de lovitură de stat a conservatorilor ruși, care încercau să oprească reformele inițiate de
Presedintele Mihail Gorbaciov.