Adolf Hitler - a fost un politician german de origine austriacă, lider al

Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al

Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.
Ajuns la putere în 1933, Hitler a transformat țara într-o dictatură monopartid bazată
pe ideologia totalitaristă și autoritaristă a național-socialismului. Politica sa
expansionistă agresivă este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al
Doilea Război Mondial, soldat cu pierderi omenești colosale. De numele său sunt
legate numeroase crime împotriva umanității, printre care punerea în aplicare a
unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor
„indezirabili” din Europa, precum și lichidarea adversarilor politici din Germania.
Ideologia nazismului s-a bazat inițial pe idei preluate de la unii teoreticieni rasiști
care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, lansaseră conceptele rasa ariană, puritate
rasială. Conform acelor idei, omenirea ar fi fost alcătuită în baza unei ierarhii
valorice a raselor, iar viața reprezenta numai „supraviețuirea adaptabililor”.
Poporul german era considerat superior, parte din „rasa ariană” și îi revenea sarcina
de a menține puritatea rasei și de a subordona rasele inferioare: evreii, țiganii,
slavii și rasele de culoare. Hitler considera comunitatea evreiască drept un cancer
care distrugea trupul Germaniei.
Benito Mussolini - a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și
1943. Un socialist Italian celebru, membru marcant al Partidului Socialist Italian a
creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma,
controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul
democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-Al Doilea Război Mondial
alături de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile
Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și
moartea lui.
Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, și mai apoi
președinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito
Mussolini ar fi vrut să redea Italiei gloria Romei Antice și strălucirea Renașterii
Italiene.
Economia de piață este înlocuită cu una central planificată, de tip socialist, cu
subvenții acordate de stat prin redirecționarea resurselor de la cei ce le produceau
către ramurile preferate de partid (din 1926 devine partid unic), protecționism prin
taxe mari la importuri, deficite datorate cheltuielilor bugetare mari, naționalizari în
masă, corupție cauzată de importanța Partidul Național Fascist ce o avea in
redistribuția resurselor, birocrație, inflație prin mărirea masei monetare de banca
centrală în scopul finanțarii proiectelor guvernului, industrii și bănci falimentare
scoase din faliment prin banii alocați de stat, datorii publice enorme.
Se ajunge ca 75% din economia națională sa fie controlată direct de stat, cealaltă
parte fiind puternic reglementată de aparatul birocratic, în fapt tot statul controla și
restul activităților economice, numai Uniunea Sovietica se mai compara cu Italia
Fascistă la acest capitol.
Vladimir Ilici Lenin - a fost un revoluționar rus care a condus partidul
bolșevic, primul premier al Uniunii Sovietice și fondatorul ideologiei cunoscute
sub numele de leninism.
Lenin a fost un personaj activ în Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia
(PSDMR), iar din 1903 a condus fracțiunea bolșevică după ruptura cu menșevicii,
ruptură care a fost inspirată, cel puțin parțial, de pamfletul său Ce este de făcut?. În
1906 a fost ales în prezidiul PSDMR. În 1907 s-a mutat în Finlanda din motive de
siguranță. A continuat să călătorească în Europa și să participe la numeroase
întruniri socialiste, inclusiv la Conferința de la Zimmerwald din 1915.
Lenin s-a implicat tot mai mult în activitatea de propagandă revoluționară și în
studiul marxismului. La 7 decembrie 1895 a fost arestat, pentru un an, de autorități
și, ulterior a fost exilat în satul Șușenskoe, din Siberia.
În martie 1919, Lenin și veteranii bolșevici s-au întâlnit cu revoluționarii socialiști
din întreaga lume și au format Internaționala Comunistă. Membrii Internaționalei
Comuniste, inclusiv Lenin și bolșevicii, s-au deprins din mai larga mișcare
socialistă. Din acel moment ei au fost cunoscuți cu numele de comuniști. În Rusia,
Partidul Bolșevic a fost redenumit „Partidul Comunist Rus (Bolșevicii)”, care a
devenit mai apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.
I.V. Stalin - a fost un comandant militar cu gradul suprem (sui generis) de
Generalisim al Uniunii Sovietice, politician sovietic, a fost revoluționar bolșevic
devenit după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (serbată la 7 noiembrie)
conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice în 1922. Stalin a rămas la putere pe tot parcursul
celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la moartea sa.
Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia
marxist-leninistă în interpretarea lui Stalin este numită și stalinism.
Primul Război Mondial și războiul civil rus au avut un efect devastator asupra
economiei țării. Producția industrială în 1922 era doar 13% din cea a anului 1914.
Sub conducerea lui Stalin, Noua Politică Economică , care permitea o libertate
limitată a pieței în contextul economiei socialiste, a fost înlocuită cu un plan
cincinal hotărât de la centru, la sfârșitul celui de-al treilea deceniu. Acesta
presupunea un program extrem de ambițios de industrializare forțată, ghidată de
stat, și de colectivizare a agriculturii. În ciuda poticnelilor și greșelilor de început,
primele două planuri cincinale au dus la o rapidă industrializare, pornind de la o
bază economică foarte scăzută. Uniunea Sovietică, catalogată în general ca cea mai
săracă națiune din Europa în 1922, se industrializa acum într-un ritm fenomenal,
depășind de departe viteza industrializării Germaniei din secolul al XIX-lea și al
Japoniei din secolul al XX-lea.
Fără capital de investiție, cu un comerț exterior nesemnificativ și fără nici o
industrie modernă ca sprijin, guvernul lui Stalin a finanțat industrializarea atât prin
restrângerea consumului unei părți a cetățenilor sovietici (pentru asigurarea
capitalului reinvestit în industrie), cât și prin spolierea fără milă a bogăției
țărănimii. Nu în puține cazuri, munca industrială era cu bună știință plătită sub
valoarea ei reală. Era, în primul rând, cazul muncii aproape gratuite a prizonierilor
din lagărele de muncă. Iar în al doilea rând, erau frecventele "mobilizări" ale
comuniștilor și ale membrilor de Komsomol pentru diferite proiecte de construcție.