Perioada interbelică

Începutul perioadei interbelice a conturat depresiunea pe graficul evoluției economiei

statelor europene. Țările debitoare au întâmpinat dificultăți în achitarea datoriilor. Din
acestpunct de vedere Germania a fost cea mai afectată în urma încheierii Tratatului de la
Versailles,care a lăsat Germania responsabilă de urmările războiului (Jenkins, 2019).Liga
Națiunilor a reprezentat un efort de a rupe modelul politicii tradiționale de putere șide a
aduce relațiile internaționale într-un forum deschis și cooperant în numele păcii
șistabilității. Cu toate acestea, Liga nu a crescut niciodată suficient de puternic pentru a avea
unimpact semnificativ asupra politicii (Noble, 2017).Atmosfera politică din anii interbelici a
fost împărțită brusc între cei care credeau căstânga extremă poate rezolva problemele
Europei și cei care doreau conducerea de la extrema dreaptă. Punctele de vedere extreme
au câștigat sub forma unor state totalitare din Europa în aniiinterbelici, iar comunismul a luat
stăpânire în Uniunea Sovietică, în timp ce fascismul a controlat Germania, Italia și Spania

.Regimuri politice totalitare

Regimurile totalitare au fost produsul ideologiilor extremiste de

stânga(bolşevismul/comunismul), sau de dreapta (fascismul, national socialismul). Ele s-au
instaurat încontextul unor crize economice, sociale și politice. Aceste regimuri au
exprimat revoltaimpotriva liberalismului, considerat a fi vinovat de situația grea a
cetătenilor.

Din punct de vedere cronologic conceptul de „totalitarism" este aproape la fel de vechi caşi
acela de „fascism", cu care a fost încă de la început strâns asociat.Termenul a fost creat în
Italia la începutul anilor 1920 pentru a denunta monopolul fascisttotal asupra puterii, care se
opunea regimului politic anterior, pluralist şi multipartit (Gleason1995: 14). Surprinzător,
deși conceptul de totalitarism fusese folosit de catre opoziţia democratăpentru a denunta
fanatismul şi caracterul exclusivist al fascismului, termenul a fost curândapropriat de
fasciștii italieni, care au fost atraşi de conotatiile sale extremiste și politice InGermania,
termenul de „totalitarism" fusese împrumutat de ideologii nazisti din dezbaterilepolitice
din Italia la începutul ani lor 1930. Termenul a fost utilizat atât pentru a justifica1

demantelarea structurii institutionale a Republica de la Weimar, cat si pentru a descrie

înlocuireaei cu un regim dictatorial (Iordachi, 2014).În perioada interbelică a apărut o nouă
formă de organizare social- politică numită totalitarism.Acesta a cunoscut forme diverse:
bolşevismul în Rusia (1917), fascismul în Italia (1922),nazismul (national-socialismul) în
Germania (1933).

„În aparenţă, războiul întâi mondial se sfârşeşte cu o victorie a democraţiilor. De fapt,

extinderea geografică a acestora maschează fragilitatea acestui tip de regim (democratic),
ameninţat de apariţia modelelor autoritare: bolşevismul şi fascismul.”Pierre Milza,Serge
Bernstein, Istoria secolului XX , Editura ALL, Bucureşti, 1998, vol.I

In general, istoricii nu au ajuns la un un consens cu privire la teme precum:relaţia dintre

marxism şi leninism, relaţia dintre leninism şi stalinism, relaţia dintre leninism şi fascism,
relaţia dintre stalinism şi nazism etc. Raymond Aron spunea că există o diferenţă
fundamentală între cele două sisteme. Diferenţa aceasta este dată de ideea care animă
acţiunea politică. Într-un caz acţionează voinţa de a construi un nou regim şi poate un alt
om, indiferent prin ce mijloace. În celălalt caz, o acţiune de-a dreptul demonică de a distruge
o pseudorasă..Dar se poate face o analiză comparativă succintă a doctrinelor politice
totalitare care să arate cum cele două ideologii extremiste(de dreapta si de stanga) s-au
influentat una pe cealalata,aceste influente regasindu-se in mai multe puncte comune.
Regimurile politice totalitare se bazau pecâteva trăsături comune: o ideologie proprie,
monopolul partidului unic în conducerea societăţii,teroarea, înlocuirea principiului
separaţiei puterilor în stat și cumularea puterii de către conducătorul statului
cultul personalității conducătorului, controlul statului asupra tuturor sectoarelor
(economic, social, cultural, intelectual, informational s.a.), atragerea și îndoctrinarea politică
a maselor, formarea omului nou", eliminarea opozitiei politice.

Benito Mussolini i-a chemat pe participanți să inaugureze Fasci di

Combattimento(grupuri de luptători), unul dintre numeroasele grupuri de veterani minusculi
care au folositeticheta „fasci”. Fasces, originea cuvîntului, este un fascicol de nuiele legate,
uneori însoțite de barda unui topor. Fasces era simbolul al autorității magistraților romani
și era folosit pentru pedeapsacorporală și chiar pentru aplicarea pedepsei capitale. De-
acolo derivă termenul, și de-acoloderivă și ideea de “forță prin unitate”, una din ideile de
bază a sistemului fascist (Lazăr, 2014).Ultimul lucru din mintea lor a fost fundamentul unei
ideologii, și să nu mai vorbim de odefiniție teoretică. Mussolini, pe atunci în vârstă de 35 de
ani, era un ex-socialist și veteran derăzboi, fost redactor al unui ziar cu probleme, Il Popolo
d'Italia (Poporul italian) (Passmore,2014).Însă noi forțe au fost generate de consecințele
războiului, iar mai târziu de Marea Crizăcare a provocat o cădere dură a economiei pe plan
mondial începand din 1929. Una dintre acesteforte a fost comunismul, care, inspirat din
Revolutia Rusă a anului 1917 urmărea înlăturarea guvernelor în favoarea unei dictaturi a
proletarului, iar cealaltă a fost fascismul (Lescure, 2002).Statul fascist avea un caracter
militar, uniformele erau pretitundeni, fiind purtate nu doarde soldați ci și de membrii
partidului, polițiști și membrii organizațiilor de tineret (Courtois, 2008)

Elemente comune

Liderul charismatic. Propaganda

Cele două regimuri se raportează la un trecut mitic după care este modelat un viitor maret.
Hitler se raporteaza la vechii arieni, la vechile triburi germanice care rezistasera romanilor,
Mussolini la gloria fostului Imperiu Roman. Comunismul insistă mai puţin asupra restaurării
trecutului, ci mai mult asupra reproducerii acestuia la un nivel superior. De aceea acorda mai
multă atenţie ideii de progres, moştenită din Iluminism sau chiar din vremurile Revolutiei
Stiintifice.

“Naziştii au preluat curând controlul total asupra presei şi radioului şi s-au folosit de acestea
pentru a răspândi propria ideologie. Au înfiinţat în acest scop chiar şi un Minister al
Propagandei. În acelaşi timp, sistemul educaţional german a fost folosit pentru a propaga
naţional-socialismul în rândul tinerilor. Școlile şi organizaţiile de tineret, centrele culturale şi
artistice,au fost de asemenea subsumate acestui efort general de educare a tinerilor în spirit
nazist “ Mihai Chioveanu,Istoria Holocaustului,Bucureşti, 2005

« In cartea sa "Hitler si cu mine", Otto Strasser, in trecut fruntaș nazist care a colaborat timp
îndelungat cu Hitler, infatiseaza de pilda, următoarea metoda folosita de Hitler "Hitler intra
in sala. Adulmeca aerul. O clipa, privirea lui rataceste. Hitler isi căuta drumul pe dibuite,
sondeaza terenul... Si deodată se dezlănțuie: - Personalitatea nu mai are nici o
însemnătate !... germanii trebuie sa fie uniți, iar interesele fiecăruia dintre ei, trebuie sa fie
subordonate intereselor generale... A doua zi el nu mai vorbește in fata unor băcani faliți, ci
in fata unor mari industriași. La început este tot atât de nehotărât... Deodată însa ochii i se
aprind: el a simțit pulsul auditoriului sau, i s-a adaptat si începe sa debiteze exact contrariul
celor spuse ieri. Eforturile anumitor personalitati fac sa renască națiunea, proclama el, numai
eforturile personalitatilor au importanta. Masa este oarba si proasta. Fiecare din noi este un
conducător, si din astfel de conducători este formata Germania." « In perioada succeselor
obținute, de armatele fasciste pe frontul de vest, reacțiunii germana l-a aureolat pe Hitler cu
titlul de "CEL MAI MARE CONDUCATOR DE OSTI AL TUTUROR TIMPURILOR" Amețit de
succesele repurtate de Germania fascista pe frontul de vest, si de servilismul căpeteniilor
naziste si militare, care îl considerau pe "fuhrer" simbolul "Marii Germanii", menite sa
subjuge intr-un viitor apropiat lumea întreaga, Hitler a început sa creadă intr-adevăr, ca
fusese predestinat de Dumnezeu, ca "intuiția" sa era infailibila, si încetase cu desavarsire sa
mai tina seama de realitate. "Istorie mondiala se poate face numai atunci când te situezi in
fapt de cealaltă parte a rațiunii lucide, a conștiinței vii, si a precauției permanente, înlocuind
toate acestea printr-o incapatanare fanatica", a declarat el odată auditoriului sau. »Otto
Strasser, Hitler si cu mine, Bucureşti, 1978

In Italia,până în 1926 Mussolini îşi împlinise visul de a deveni dictatorul regatului. Putea face
legi dând pur şi simplu decrete. Parlamentul era în totalitate sub controlul său. Parlamentul
încetase să mai fie un forum pentru dezbateri şi devenise un simplu amfiteatru în care
deciziile în care deciziile lui puteau fi aplaudate de susţinătorii şi simpatizanţii
fasciştilor.,Mussolini trebuia să fie înfăţişat nu ca un politician oarecare ci ca mântuitorul
Italiei, un bărbat ales de destin pentru a mântui ţara de ameninţarea socialistă şi de
politicienii democraţi corupţi şi care să redea Italiei măreţia,,.El era noul Cezar – un om
genial, un om de acţiune, un om de cultură, un om de stat cu renume mondial, devotat
renaşterii Italiei.”

In Uniunea Sovietica, cultul personalitatii era si mai usor de instaurat, fostul Imperiu rus
neavand deloc traditii democratice.De altfel, aceasta lipsa a traditiilor democratice este inca
un punct comun al conditiilor de instaurare a totalitarismului nazist, fascist, comunist. In
lipsa unei culturi politice veritabile ,oamenii erau tentati sa caute salvarea din criza la un
,,parinte al patriei”-salvator al natiunii. Istoricul german, Yan Plamper, în lucrarea „Alchimia
puterii: cultul lui Stalin în arta plastică” arăta că unul dintre pictorii (de curte) acreditați la
Kremlin, impresionat de întâlnirea cu I. Stalin, îi scria, în 1933, o scrisoare lui K. Voroșilov în
care spunea că „Stalin ne-a încântat pe toți. El seamănă cu natura: mare, munți, păduri, nori.
Rămâi mirat, uluit, entuziasmat, însă știi că aceasta este natura. Dar Stalin este culmea
naturii”. Yan Plamper consideră că anul 1933, când a fost scrisă această scrisoare, este
începutul promovării cultului în arta plastică.

Cultul lui Stalin a invadat rapid literatura și creațiile de toate genurile. Un text reprezentativ
pentru limbajul și imaginația epocii aparține scriitorului A.O. Avidienco, al cărui discurs la un
congres al Sovietelor din februarie 1935 era reprodus de „Pravda”, în august 1936: „Vor
trece secole, iar generațiile care vor veni ne vor privi ca pe cei mai fericiți muritori… pentru
că am avut privilegiulde a-l vedea pe Stalin…, bărbat care nu a avut egal în istoria
mondială”12. Fiind scriitor, frenezia poetică îl îndemna pe Avidienco să compună versuri, în
care marele Conducător este zeificat, este văzut ca întruchiparea Creatorului pe pământ: „O,
mărețule Stalin, o, lider al popoarelor,/ Tu, care dai viață omului,/ Tu, care dai rod
pământului,/ Tu, care restaurezi secolele,/ Tu, care faci primăvara să înflorească,/…( Daniela
Șișcanu*ASPECTE ALE TEHNOLOGIEI CULTULUI PERSONALITĂȚII LUI STALIN, Revista de
Istorie a Moldovei).

Teroarea

In Mein Kampf, cartea de capatai a nazismului,scrisa in inchisoare intr-o perioada extrem de

tulbure pentru tanara democratie germana, Hitler face apologia unui stat puternic, care sa
inlature tot ce putea slabi puternica ,,fiinta nationala germana”: „Rolul Partidului constă în
transmiterea unei anumite idei, aflată la origine în creierul unei singure persoane, unei
mulţimi de indivizi, şi în supravegherea modului în care ea e aplicată. El trebuie să facă din
rasă centrul vieţii comunităţii. Doctrina noastră respinge ideea democratică a masei şi tinde
să dea acest pământ celui mai bun popor, adică indivizilor superiori. Ea trebuie să asigure
conducerea celor mai buni si sa elogieze personalitatea conducătorului.”

Evreii nu au fost singurele victime ale regimului nazist din Germania. In concordanţă cu
politica lor, naziştii au acţionat asupra multor alte grupuri sociale şi rasiale cu scopul de a le
îndepărta din interiorul societăţii germane. Ţiganii care trăiau în Germania şi Europa au
constituit la rândul lor o ţintă predilectă a teoriilor rasiale naziste care îi considerau
predispusi genetic la criminalitate şi prin urmare neintegrabili. Urmau persoanele cu
handicap fizic şi mental, irecuperabili şi nefolositori societăţii germane, o corvoadă şi un
pericol ce trebuia eliminat. Mulţi dintre ei vor fi ucişi la sfârşitul anilor 1930 în cadrul
programului Euthanasia. Lista nazistă a "indezirabililor" îi includea totodată şi pe
homosexualii, alcoolicii şi vagabonzii fără adăpost. Oponenţii ideologici,precum comuniştii
sau membrii diferitelor Biserici erau persecutaţi chiar şi în cazul în care erau consideraţi
membrii ai "Rasei Ariene". Spre deosebire de toate celelalte categorii, aceştia din urmă
aveau marele avantaj de a fi consideraţi recuperabili.

In Italia, Mussolini este si el adeptul unui stat puternic, dar ideea dusmanului impotriva
caruia acest dusman trebuie sa se indrepte e ceva mai abstracta; in principal temele
discursului sau se axeaza pe ,,camarila, clici, coterii şi paraziţi.” Antiindividualistă, concepţia
fascistă despre viaţă subliniază importanţa statului şi acceptă individul doar în măsura în care
interesele sale coincid cu acelea ale statului ,care reprezintă conştiinţa şi voinţa universală a
omului ca entitate istorică.,, Liberalismul a negat statul în numele individului, fascismul
reafirmă drepturile statului ca expresie a esenţei adevărate a individului (...) Concepţia
fascistă despre stat este atotcuprinzătoare; în afara ei nu pot exista nici un fel de valori
umane sau spirituale. Astfel înţeles, fascismul este totalitar, iar statul Fascist – o sinteză şi o
unitate a tuturor valorilor-interpretează, dezvoltă şi potenţează întreaga viaţă a unei
persoane.”John Barber,Istoria Europei moderne, editura Lider, Bucureşti,1993

In URSS, dictatura proletariatului este exercitată de partidul bolşevic, aliat cu întregul

proletariat revoluţionar. Doctrina proletariatului, inaugurata de Lenin, continuata cu si mai
multa inversunare de Stalin face ca statul muncitoresc sa reprime fără ezitare ,,marii
proprietari funciari şi capitaliştii, trădătorii şi mişeii care îi ajută pe aceşti exploatatori şi îi va
învinge. Statul muncitorilor este inamicul marilor proprietari funciari, capitaliştilor,
speculanţilor şi şarlatanilor, inamicul proprietăţii private asupra pământului şi capitalului, al
puterii şi al banilor.” „Stalin a fost la originea conceptului de „duşman al poporului”.Acest
termen făcea inutil să cauţi dovada erorilor ideologice ale unui individ sau ale mai multor
indivizi angajaţi într-o controversă; acest termen făcea posibilă, utilizarea represiunii celei
mai crude, violând toate normele de legalitate revoluţionară împotriva oricui care s-ar fi
manifestat în vreun fel oarecare că nu este de acord cu el.”John Barber, Istoria Europei
moderne, editura Lider, Bucureşti,1993.

Cenzura

Ambele mişcări politice revoluţionare au detestat şi denunţat liberalismul, democraţia şi

parlamentarismul ca forme de degradare a adevăratei politici, cea care transcende toate
clivajele prin consacrarea unei comunităţi perfecte.
Cenzura, lipsa dreptului la exprimare, la opinie , pe langa lipsa multor alte drepturi si libertati
sunt caracteristici comune tuturor regimurilor totalitare. In URSS si in Germania, cenzura a
dus la interzicerea sau chiar arderea in public a numeroase publicatii si opere literare,
ziaristi, scriitori sau chiar oameni de stiinta fiind obligati sa ia calea exilului sau a lagarelor de
concentrare.„O multiplă cenzură deforma sau ucidea cărţile(...).Am văzut topindu-se întregul
tiraj al primului volum al Dicţionarului Enciclopedic care costase pe intelectualii din
Leningrad ani de muncă.Succesul era în întregime fabricat în birourile partidului.În aceeaşi
epocă cenzura şi „critica”reuşeau să reducă la tăcere un puternic scriitor
comunist(Gorki)ieşit din rândul poporului.” Pierre Milza,Serge Bernstein,Istoria secolului XX ,
Editura ALL, Bucureşti, 1998, vol.I

Sistem economic

In privinta sistemului economic, cele doua tipri de regimuri extremiste (de dreapta si de
stanga) prezinta si puncte comune, dar si deosebiri importante. In cel de stanga, spre
deosebire de cel de dreapta, proprietatea privată e, în general, abolită.Dar exista si
numeroase puncte comune: Producţia e organizată pentru satisfacerea nevoilor de strictă
necesitate.Industria grea, siderurgica, constructoare, militara prevaleaza in fata celei a
bunuriloe de consum. Planificarea economică priveşte întreg sistemul. Nevoile de dezvoltare
ale statului primează in fata celor ale individului. Economia se bazează pe
autarhie.Sindicatele sunt absorbite de sistemul politic, lipsite de orice putere reala sau chiar
abolite.Sunt sisteme care se pliaza pe momentele de criza ale istoriei, si, pe termen scurt,
masurile economice de mana forte, de centralizare si planificare, au avut rezultate in tarile
totalitare. Pe termen lung insa , principiul pietei libere s-a dovedit cel castigator.

Concluzie:

Fiind teme care au fost în multe momente profund ideologizate, care au fost interpretate
pornind de la paradigme diverse şi structural diferite,regimurile ideologice totalitare din
perioada interbelica sunt pretabile la revizionism , dar , pe de alta parte, exista puncte de
vedere care sunt greu de contracarat. Printre acestea , o concluzie comuna a istoricilor este
ca trebuie evitate acele conditii istorice care duc la instalarea unor astfel de regimuri
extremiste,care neaga individului, cetateanului, drepturi suverane si inalienabile.