Marturii Holocaust

Taube Manta avea 14 ani când s-a trezit în trenul deportaţilor. Un tren al morţii, care a plecat din
gara Rădăuţi cu destinaţia Transnistria – lagărul Moghilev-Podolski. ”Convoiul de deportaţi mergea
pe jos câte 6-7 kilometri pe zi. Eram nemâncaţi şi cu picioarele pline de răni infectate. Doar apă
reuşeam să bem – din bălţi, din urmele vitelor. Cine a fost puternic, a rezistat. Cine nu, a murit pe
drum. Cadavrele rămâneau în urmă. Nimeni nu avea voie să-şi îngroape morţii.Drumul acela mi-a
lăsat cea mai cruntă amintire. Imaginea unei copile de 11 luni care a murit cerând de mâncare. Era
fiica surorii mele”,

Mizzi Locker (n.14 ianuarie 1917, Radauți, România, este numele după soț al lui Mizzi Schachter,
cântăreață de operă și profesoară de canto.Mizzi Locker, provenind dintr-o familie de evrei
bucovineni, Iankel Schachter și Hencze Henie Gartner, se naște la Rădăuți, ea fiind al zecelea și
ultimul copil la părinți, și, singura fată. În lagărul de la Mikhailovka, soţii Locker au trăit cele mai
traumatizante experienţe ale vieţii lor. În luna noiembrie 1942, mama lui Bernhard Locker a murit de
boală, în braţele lui Mizzi, în timp ce Iosef Locker cumnatul bucovinencei a fost împuşcat la sfârşitul
anului 1943.

„Lucrul dura toată ziua.. Mâncare, ne dădeau o singură dată pe zi, seara, supă de mazăre furajeră,
fără niciun gust și aceeași în fiecare zi. O dată la zece zile ni se dădea o jumătate de pâine la fiecare,
dar care mai avea și paie prin ea. Oamenii erau împușcați mai ușor decât animalele. Cei care nu-și
făceau norma, cei bolnavi, cei fără îmbrăcăminte, bătrânii, copiii, erau împușcați. De multe ori, cei
care urmau să fie omorâți, erau puși să-și sape singuri groapa. Li se ordona să se așeze în ea, unul
lângă altul, și, după completarea unui rând, erau împușcați. Se continua cu alte rânduri, unul peste
altul, până ce se umplea groapa. Unii dintre ei rămâneau vii în groapă, fără ca gloanțele să-i
nimerească. A fost un caz, când o femeie a reușit să iasă din groapă, cu-n copil în brațe. Doar copilul
era ușor rănit la o mână.”

Ester Gelbelman este unul din puţinii supravieţuitori ai lagărului de concetrare de la Bogdanovka,
situat pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Ea avea 14 ani când a fost dusă în lagăr împreună cu
familia ei. Ester Gelbelman a petrecut trei ani în lagărul de la Bogdanovska, perioadă în care a fost
martos la uciderea întregii familii.Ea spune că vreme de trei ani nu a avut mâncare, nu a avut ce
îmbrăca şi nu s-a putut spăla.

Eva Heyman reprezintă pentru Oradea ceea ce Anne Frank înseamnă pentru Amsterdam. Două
adolescente evreice care au păstrat fiecare câte un jurnal în timp ce lumea se schimba în jurul lor ca
urmare a ocupaţiei naziste. Eva s-a născut în Oradea (Nagyvarad) în 1931. Părinţii ei au divorţat când
ea avea o vârstă fragedă, lăsând-o în îngrijirea bunicilor săi materni şi a guvernantei sale austriece.
Tatăl Evei, Bela Heyman, a fost arhitect. Mama ei, Agi, s-a recăsătorit cu celebrul scriitor ungur evreu
Bela Zsolt şi s-a mutat la Budapesta. Nu a petrecut mult timp cu fiica sa în Oradea.

Jurnalul Evei începe la 13 februarie 1944 şi se încheie la 30 mai 1944. Jurnalul a fost scos pe furiş din
ghetoul din Oradea cu ajutorul lui Mariska, bucătăreasa creştină a familiei. În iunie 1944, Eva a fost
deportată cu trenul la Auschwitz, unde a murit în camerele de gazare la 17 octombrie 1944. Avea 13
ani.
Tabăra de exterminare Akhmetchetka; situat la doi kilometri de satul Akhmetchetka

Copii evreii în lagărele din Transnistria, (1941-1943)

 Evrei romani deportati din Dorohoi,
asteapta sa fie trecuti din Volcineti Hotin, Basarabia peste raul Nistru in Transnistria.
 Harta provinciei Transnistria 1941-1944, în centrul
părţii de est vezi districtul Golta, unde se aflau o parte din lagărele de concentrare sub control
românesc de pe Bug:Bogdanovca, Acmecetca,Domanevca, cunoscute ca „Regatul Morţii”