„Regimurile totalitare interbelice”.

Regimurile totalitare au fost forme de organizare politică și socială care

au apărut în perioada interbelică, în special în Europa Centrală și de
Est. Ele au avut ca trăsături comune: respingerea democrației și a
pluralismului, impunerea unui partid unic și a unui lider carismatic,
controlul asupra tuturor aspectelor vieții publice și private, folosirea
propagandei și a violenței pentru a manipula și a reprima populația.
Printre cele mai cunoscute regimuri totalitare interbelice se numără
comunismul în Rusia, fascismul în Italia și național-socialismul
(nazismul) în Germania.

Comunismul în Rusia a fost instaurat după Revoluția Bolșevică din 1917,

condusă de Vladimir Ilici Lenin. Acesta a creat Partidul Comunist al
Uniunii Sovietice (PCUS), care a preluat puterea absolută în stat. După
moartea lui Lenin, în 1924, Iosif Stalin a devenit liderul PCUS și al URSS.
El a inițiat o serie de planuri cincinale pentru industrializarea și
colectivizarea agriculturii, care au avut ca efecte foametea, teroarea și
epurările politice. Stalin a promovat cultul personalității și a eliminat
orice formă de opoziție sau disidență. El a transformat URSS într-o
superputere militară și ideologică, care s-a confruntat cu Germania
nazistă în cel de-al Doilea Război Mondial.

Fascismul în Italia a fost fondat de Benito Mussolini, care a creat Partidul

Național Fascist (PNF) în 1921. Acesta a profitat de criza economică și
socială din Italia după Primul Război Mondial și de nemulțumirea față
de tratatele de pace. El a organizat o lovitură de stat în 1922, când a
condus Marșul asupra Romei și a obținut funcția de prim-ministru. El a
transformat Italia într-o dictatură fascistă, abolind parlamentul,
partidele politice, sindicatele și libertățile civile. El a impus o ideologie
naționalistă, militaristă și imperialistă, care glorifica statul, rasa și
liderul. El a aliat Italia cu Germania nazistă și Japonia în Axa Berlin-
Roma-Tokyo și a participat la cel de-al Doilea Război Mondial.

Național-socialismul (nazismul) în Germania a fost creat de Adolf Hitler,

care a preluat conducerea Partidului Național Socialist al Muncitorilor
Germani (NSDAP) în 1921. Acesta a profitat de umilința și sărăcia
Germaniei după Primul Război Mondial și de criza economică mondială
din 1929. El a câștigat sprijin popular prin discursuri demagogice și
promisiuni populiste. El a ajuns la putere în 1933, când a fost numit
cancelar al Germaniei. El a instaurat o dictatură nazistă, eliminând
constituția, partidele politice, sindicatele și libertățile civile. El a impus o
ideologie rasistă, antisemită și expansionistă, care urmărea crearea unui
spațiu vital pentru poporul german. El a declanșat cel de-al Doilea
Război Mondial prin invadarea Poloniei în 1939. El a pus în aplicare
planul de exterminare al evreilor și altor grupuri considerate inferioare,
cunoscut sub numele de Holocaust.

Regimurile totalitare interbelice au avut atât asemănări, cât și deosebiri

între ele. Asemănările au fost date de caracteristicile generale ale
totalitarismului: negarea valorilor democratice, concentrarea puterii în
mâinile unui partid și a unui lider, supunerea indivizilor față de stat,
folosirea propagandei și a terorii pentru a controla societatea.
Deosebirile au fost date de ideologiile specifice ale fiecărui regim:
comunismul propunea o societate fără clase, bazată pe proprietatea
colectivă și pe internaționalism; fascismul propunea o societate
ierarhică, bazată pe proprietatea privată și pe naționalism; nazismul
propunea o societate rasială, bazată pe supremația germanilor și pe
antisemitism. Regimurile totalitare interbelice au avut un impact negativ
asupra istoriei și civilizației umane, provocând milioane de victime și
distrugeri. Ele au fost învinse în cel de-al Doilea Război Mondial de
către alianța democrațiilor occidentale și a URSS. După război, s-a
încercat restabilirea democrației și a drepturilor omului în Europa și în
lume.