UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

LUCRU INDIVIDUAL

DATELE NEADMISE CA PROBE ÎN PROCESUL PENAL (ART. 94 CPP)

PRIN PRISMA JURISPRUDENȚEI NAȚIONALE

DISCIPLINA: Drept procesual penal. Partea generală

REALIZAT: Vlad Comanac
PROFESOR: Tatiana Vîzdoagă
GRUPA: 3

CHIȘINĂU 2024

1
 CUPRINS

Introducere..............................................................................................
 Definiția și importanța Articolului 94 din Codul de Procedură Penală.
 Scopul și relevanța studiului datelor neadmise ca probe în procesul penal.

CAPITOLUL 1: CADRUL LEGAL .............................................................................

Subcapitolul 1.1: Prezentarea Articolului 94 și a schimbărilor recente...................................
Subcapitolul 1.2: Analiza comparativă cu alte articole relevante din Codul de Procedură
Penală.......................................................................................................................................

CAPITOLUL 2: DOCTRINA ȘI JURISPRUDENȚA........................................................

Subcapitolul 2.1: Studiul doctrinar și impactul acestuia asupra interpretării Articolului 94....
Subcapitolul 2.2: Analiza jurisprudenței naționale și a deciziilor CtEDO relevante pentru
Articolul 94...............................................................................................................................

CAPITOLUL 3: STUDIU DE CAZ........................................................................................

Subcapitolul 3.1 Analiza dosarului nr. 1ra-1223/13 al CSJ.......................................................
Subcapitolul 3.2 Analiza dosarului nr. 1ra-1196/2013 al CSJ....................................................
Subcapitolul 3.3 Analiza dosarului nr. 1ra-1012/12 al CSJ........................................................
Subcapitolul 3.4 Analiza dosarului nr. 1re-28/2011 al CSJ........................................................
Subcapitolul 3.5 Analiza dosarului nr. 1ra-40/14.......................................................................

Concluzii și recomandări ...........................................................................................................

Bibliografie ................................................................................................................................

2
 Introducere

Articolul 94 din Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova este un element

esențial în asigurarea unui proces penal echitabil și transparent. Acest articol reglementează
condițiile în care anumite date nu sunt admise ca probe în cadrul procesului penal1.
Importanța acestui articol derivă din necesitatea protejării drepturilor fundamentale ale
persoanelor implicate și din evitarea utilizării probelor obținute prin mijloace ilegale sau
neetice, cum ar fi tortura, amenințările sau alte forme de constrângere.
Studiul datelor neadmise ca probe este crucial pentru înțelegerea limitelor legale și
etice în administrarea justiției. Prin analiza acestor date, se pot identifica și corecta
potențialele abuzuri în sistemul judiciar, contribuind astfel la integritatea și credibilitatea
acestuia. Mai mult, studiul oferă o perspectivă asupra modului în care normele de procedură
penală și deciziile Curții Constituționale influențează practica judiciară și protecția
drepturilor omului în Republica Moldova.
Articolul 94. Datele neadmise ca probe
(1) În procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud din dosar, nu
pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărîri
judecătoreşti datele care au fost obţinute:
1) prin aplicarea violenţei, ameninţărilor sau a altor mijloace de constrîngere, prin
violarea drepturilor şi libertăţilor persoanei;
2) prin încălcarea dreptului la apărare al bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii
vătămate, martorului;
3) prin încălcarea dreptului la interpret, traducător al participanţilor la proces;
4) de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală, cu
excepția organelor de control și altor părți în proces prevăzute la art. 93 alin. (3);
5) de o persoană care evident ştie că intră sub incidenţa de recuzare;
6) dintr-o sursă care este imposibil de a o verifica în şedinţa de judecată;
7) prin utilizarea metodelor ce contravin prevederilor ştiinţifice;
3
 8) cu încălcări esenţiale de către organul de urmărire penală sau ofițerul de investigații
a dispoziţiilor prezentului cod;
9) fără a fi cercetate, în modul stabilit, în şedinţa de judecată;
10) de la o persoană care nu poate recunoaşte documentul sau obiectul respectiv, nu
poate confirma veridicitatea, provenienţa lui sau circumstanţele primirii acestuia;
11) prin provocarea, facilitarea sau încurajarea persoanei la savîrşirea infracţiunii;
12) prin promisiunea sau acordarea unui avantaj nepermis de lege.
(2) Constituie încălcare esenţială a dispoziţiilor prezentului cod, la administrarea
probelor, violarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale persoanei sau a prevederilor
legii procesuale penale prin privarea participanţilor la proces de aceste drepturi sau prin
îngrădirea drepturilor garantate, fapt care a influenţat sau a putut influenţa autenticitatea
informaţiei obţinute, a documentului sau a obiectului.
(3) Datele administrate cu încălcările menţionate la alin.(1) pot fi utilizate ca probe
care confirmă faptul încălcărilor respective şi vinovăţia persoanelor care le-au admis.
(4) Plîngerile depuse în cursul procesului şi hotărîrile procesuale adoptate nu
constituie probe ale vreunor circumstanţe care au importanţă în cauza respectivă, ele fiind
doar o dovadă a faptului că a fost depusă o plîngere şi a fost adoptată o hotărîre.
(5) Prevederile alin.(1)-(4) se aplică în mod corespunzător şi probelor obţinute în
temeiul probelor menţionate la alin.(1)-(4), cu excepţia cazului în care probele derivate se
bazează pe o sursă independentă sau ar fi fost descoperite inevitabil.

Această introducere stabilește baza pentru discuțiile ulterioare din referat și subliniază
importanța Articolului 94 în contextul mai larg al drepturilor omului și al justiției penale.

4
 I. CADRUL LEGAL
Subcapitolul 1.1: Prezentarea Articolului 94 și a schimbărilor recente
Articolul 94 din Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova este un pilon
central în garantarea integrității procesului penal, stabilind că probele obținute prin mijloace
ilegale sau neetice sunt inadmisibile în instanță1. Această prevedere reflectă angajamentul
constant al sistemului judiciar de a proteja drepturile fundamentale și de a asigura un proces
echitabil pentru toți participanții la procesul penal.
Recent, au fost efectuate modificări legislative careîntăresc aceste principii,
consolidând astfel cadrul legal care guvernează admisibilitatea probelor și protecția
drepturilor individuale în fața legii. Schimbările subliniază eforturile continue de a alinia
legislația națională cu standardele internaționale și de a răspunde eficient la provocările
emergente în domeniul justiției penale.

Subcapitolul 1.2: Analiza comparativă cu alte articole relevante din Codul de

Procedură Penală
O analiză comparativă a Articolului 94 cu alte articole din Codul de Procedură Penală
evidențiază interconexiunile și coerența sistemului juridic. De exemplu, Articolul 93 tratează
asistența juridică a persoanei vătămate și a părții civile, iar Articolul 95 reglementează
dreptul de a formula plângere, ambele contribuind la un cadru de procedură penală care
respectă drepturile procesuale ale tuturor subiecților procesuali3.
Această abordare comparativă nu numai că ilustrează modul în care Articolul 94 se
integrează într-un sistem mai larg de norme, dar și cum acestea funcționează împreună
pentru a asigura un proces echitabil și o justiție penală eficientă. Prin urmare, Articolul 94 nu
este izolat, ci este parte a unei rețele complexe de articole care, împreună, formează coloana
vertebrală a dreptului procesual penal în Republica Moldova.

5
 II.DOCTRINA ȘI JURISPRUDENȚA

Subcapitolul 2.1: Studiul doctrinar și impactul acestuia asupra

interpretării Articolului 94

Doctrina juridică joacă un rol crucial în interpretarea și aplicarea Articolului 94 din

Codul de Procedură Penală. Comentariile și analizele doctrinare oferă o perspectivă
aprofundată asupra principiilor care stau la baza regulilor de admisibilitate a probelor și
influențează modul în care judecătorii și avocații abordează cazurile practice1. Studiul
doctrinar contribuie la dezvoltarea unei înțelegeri mai nuanțate a textului legal și la
identificarea tendințelor în jurisprudență, precum și la anticiparea posibilelor schimbări
legislative.
Subcapitolul 2.2: Analiza jurisprudenței naționale și a deciziilor CtEDO
relevante pentru Articolul 94
Jurisprudența națională și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO)
sunt esențiale pentru interpretarea Articolului 94. Acestea oferă exemple concrete de aplicare
a articolului în cazuri reale și stabilesc standarde pentru protecția drepturilor procesuale.
Analiza deciziilor relevante evidențiază modul în care instanțele naționale și CtEDO
abordează chestiuni legate de probele neadmise, contribuind astfel la formarea unui cadru
coerent de practici judiciare.

III. STUDIU DE CAZ

6
 Subcapitolul 3.1 Analiza dosarului nr. 1ra-1223/13 al CSJ

Analizind dosarul nr. 1ra-1223/13 al CSJ cu privire la traficul de influienta in

conformitate cu art.326 alin.(3) lit. a) au fost prezente unele date care urmau a fi neadmise ca
probe. In cadrul examinării cauzei penale s-a confirmat faptul că colaboratorii de poliţie au
organizat un experiment operativ de provocare, prin care au determinat inculpatul să comită
o presupusă infracţiune, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil. Respectiv nu poate fi
dispusă condamnarea acestuia deoarece lipseşte fapta prejudiciabilă şi persoana prejudiciată.
Actul procesual care reflectă acţiunea de urmărire penală prin intermediul căreia au
fost depistaţi suma de bani este întitulat „Proces-verbal de percheziţie şi examinare
corporală”. În realitate legislaţia procesual penală naţională nu prevede un astfel de act
procesual şi rezultatul acestei acţiuni de urmărire penală este nul. Mai mult, potrivit
relatărilor din procesul-verbal sus-numit, examinarea corporală a cet.Cherdivară T. a fost
efectuată „...la lumina zilei, în stradă, lingă Liceul Teoretic M. Koţiubinschi, situat în mun.
Chişinău, str. Eminescu, 54...”, fapt care potrivit art.10 alin.(5) şi art. l19 Cod de procedură
penală a adus atingere esenţială respectării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane a
inculpatului. Din acelaşi proces-verbal de percheziţie şi examinare corporală rezultă că
acţiunile de urmărire penală au demarat la 21.01.2011 la orele 14.50. Procesul-verbal
respectiv este dactilografiat la calculator, fiind indicat că a fost întocmit la orele 15:55. Din
aceste circumstanţe rezultă că la momentul efectuării acţiunilor menţionate nu s-a perfectat
proces-verbal, fapt care contravine prevederilor art. 119, 130 şi 260 Cod penal şi în ultima
instanţă atrage nulitatea actului procesual.
Procesul-verbal privind aprecierea informaţiilor culese în cadrul interceptării,
înregistrării comunicărilor care a fost întocmit în baza art. 136 alin. (4) Cod de procedură
penală şi care a avut menirea să asigure administrarea la dosar a mijlocului de probă urmează

7
a fi respins conform art. 94 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală. Or, în dosar lipseşte
înregistrarea comunicărilor din 21.01.2011.
Raportul de expertiză a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 145 Cod de
procedură penală, situaţie care implică excluderea acestuia din dosar în temeiul art. 94 alin.
(1) pct. 8) Cod de procedură penală. Mai mult, acest mijloc de probă conţine informaţii
contradictorii. În sinteza raportului de expertiză a fost indicat că, banii conţin inscripţia
„Mită MAI”, iar în concluzie „Mită CCCEC”; Măsura operativă de investigaţie, care cade
sub incidenţa art. 6 alin. (2) lit. o) din Legea nr. 45 din 12.04.1994 - controlul transmiterii
banilor, nu este prevăzută de Codul de procedură penală. Or, art. 301, 303 Cod de procedură
penală, care stabilesc exhaustiv acţiunile de urmărire penală şi măsurile operative de
investigaţie admise în procedura penală cu autorizarea judecătorului de instrucţie nu prevăd
şi „controlul transmiterii banilor”. Această situaţie, de la sine implică punerea în aplicare a
prevederilor art. 94 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală - neadmiterea elementelor de
fapt (a probelor) administrate cu încălcări esenţiale a dispoziţiilor prezentului cod. În aceeaşi
ordine de idei urmează de reţinut că prin derogare de la prevederile art. art. 55, 57 Cod de
procedură penală, decizia privind transmiterea banilor din 21.01.2011 a fost emisă de
directorul CCCEC sau adjunctul acestuia, persoane care nu sunt investite cu atribuţii în
cadrul urmăririi penale. Respectiv avem şi situaţie care cade sub incidenţa art. 94 alin. (1)
pct. 4) Cod de procedură penală. Aceeasi normă urmează a fi pusă în aplicare şi datorită
faptului că, procesul-verbal de examinare a banilor şi procesul-verbal de marcare a banilor,
ambele din 21.01.2011, după cum am invocat anterior deasemenea au fost întocmite de o
persoană lipsită de atribuţii în cadrul urmăririi penale. Procesul-verbal de percheziţie şi
examinare corporală din 21.01.2011 şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului din
22.01.2011 nu pot fi admise în calitate de probă în temeiul art. 94 alin. (1) pct. 11) Cod de
procedură penală, dat fiind că au fost administrate ilegal, prin provocare, facilitare şi
încurajare la săvîrşirea infracţiunii, situaţie care a determinat instanţa de recurs să dispună
rejudecarea cauzei (a se vedea pag. 8 din decizia Curţii Supreme de Justiţie, emisă în speţă);
8
învinuirea formulată şi sentinţa adoptată au la bază acţiuni evidente de provocare din partea
colaboratorilor CCCEC. Or, fără facilitarea şi încurajarea anumitor acţiuni pretinsa faptă
prejudiciabilă n-ar fi fost consumată. Mai mult, nu a fost efectuată o investigaţie
independentă pentru a se stabili dacă a avut sau nu loc provocarea sau facilitarea comiterii
pretinsei fapte prejudiciabile din partea colaboratorilor CCCEC.
In aceasta ordine de idei, CSJ a a venit cu concluzia ca invinuirea nu este clara si
accesibila, si în procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud din dosar,
nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor
hotărîri judecătoreşti datele care au fost obţinute cu încălcări esenţiale de către organul de
urmărire penală a dispoziţiilor Codului de procedură penală (art.94 alin. (1) pct.8) CPP). Or,
încălcarea regulilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei constituie
încălcare esenţială a legii procesual-penale, care atrage nulitatea probelor administrate la
urmărirea penală de către organul de urmărire penală sau de către procuror nemijlocit. si a
decis inadmisibilitatea recursului.

Subcapitolul 3.2 Analiza dosarului nr. 1ra-1196/2013 al CSJ

Analizind dosarul nr. 1ra-1196/2013 al CSJ prin care Rotari A. a fost recunoscut
vinovat şi condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. d) şi e) CP, cu aplicarea art. 79 CP, la 5 ani
închisoare, şi potrivit prevederilor art. 90 CP, executarea pedepsei a fost suspendată pe un
termen de 5 ani. In acest caz au fost expuse unde date care se considerau a fi neadmise ca
probe. Instanţa de apel a menţionat că, procesul penal de condamnare în privinţa lui Rotari
A. nu a fost unul echitabil în sensul art. 6 CEDO, acesta fiind lipsit de posibilitatea de a-şi
pregăti o apărare eficientă, deoarece bazându-se pe prevederile art. 52 alin. (l) p. 7) CPP,
procurorul asigură respectarea termenului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză
penală. Însă, reieşind din ordonanţa de fixare a termenului de urmărire penală din 13 mai
2011, procurorul Lozovan I. a dispus fixarea termenului de urmărire penală în cauza penală
9
nr.2011350164 „până la data de 13 mai 2011”. Deci, acţiunile procesuale ale organului de
urmărire penală efectuate după data de 13 mai 2011, şi anume: „Ordonanţa de punere sub
învinuire"(f.d. 54), ,,Procesul verbal de audiere a învinuitului"(f.d. 57), ,,rechizitoriul"(f.d.
65-69) şi altele au fost întocmite în afara termenului de urmărire penală, care conform
prevederilor art. 94 alin. (l) p. 8) CPP „nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud
din dosar, nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei sau a
altor hotărâri judecătoreşti”.
Nefiind de acord cu decizia Colegiului penal al Curţii de Bălţi din 14 martie 2012,
procurorul Eremciuc Gh., a declarat recurs ordinar, prin care a solicitat casarea acesteia cu
menţinerea hotărîrii primei instanţe Hotărârea instanţei de apel a fost considerată de
acuzatorul de stat ca una ilegală şi pasibilă casării, deoarece potrivit materialelor cauzei
penale nr. 2011350164, la momentul întocmirii procesului-verbal de prezentare a
materialelor de urmărire penală, părţile, atât ale acuzării cât şi a apărării, erau obligate să
invoce toate cererile şi demersurile cu scopul reparării erorilor admise, ceea ce nu s-a făcut,
şi anume Rotari A. a menţionat în procesul–verbal „Cereri nu am”, iar apărătorul său
Luchian I. a relatat că, „Cereri, demersuri nu-s”. Astfel, erorile admise de către procuror în
momentul stabilirii termenului de urmărire penală nu dau temei de încetare a procesului,
fiindcă partea apărării era obligată să o invoce în momentul prezentării materialelor de
urmărire penală şi atunci procurorul întocmea o altă ordonanţă de stabilire a termenului de
urmărire penală şi refăcea toate actele deja în condiţiile legii, dar fiindcă părţile nu s-au
folosit de acest drept al său, în instanţa de apel au dispărut toate posibilităţile legale de a fi
invocate de către instanţă şi nu prezintă temei de încetare a procesului penal. Prin decizia
Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie s-a dispus admiterea recursului ordinar
declarat de procurorul Gh. Eremciuc, s-a casat decizia Colegiului penal al Curţii de Apel
Bălţi.
În argumentarea soluţiei respective, instanţa de recurs a menţionat că conform art. 259
alin. (1) şi (2) CPP, urmărirea penală se efectuează în termen rezonabil şi termenul de
10
urmărire penală într-o cauză concretă se stabileşte de către procuror prin ordonanţă, ținându-
se cont de criteriile de apreciere a termenului rezonabil prevăzute la art. 20 alin. (2) CPP.
Conform art. 52 alin. (1) pct. 7) CPP, în cadrul urmăririi penale, procurorul fixează termenul
rezonabil de urmărire penală pentru fiecare cauză în parte.
Raportând cele menţionate la materialele cauzei, Colegiul penal a concluzionat că
termenul stabilit de procuror este un termen rezonabil de lucru al organului de urmărire
penală şi nerespectarea lui de către părţi nu duce la nulitatea acţiunilor procedurale efectuate
după termenul stabilit sau la excluderea acţiunilor efectuate de organul de urmărire penală în
cadrul procesului penal. Neindicarea termenului de urmărire penală nu echivalează cu
nulitatea absolută, excluzând din proces ca probe actele procesuale importante în cauză,
astfel, ele nu pot fi excluse şi în cazul respectiv.
Mai mult ca atât, partea apărării nu a invocat încălcarea dreptului la apărare nici la
faza de terminare a urmăririi penale, nici în instanţa de fond şi nici în apelul declarat,
considerînd că nu a avut loc o asemenea încălcare. După cum a menţionat legislatorul la alin.
(4) art. 251 CPP, încălcarea oricărei alte prevederi legale decât cele prevăzute în alin.(2)
atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acţiunii – când partea este
prezentă, sau la terminarea urmăririi penale – când partea ia cunoştinţă de materialele
dosarului, sau în instanţa de judecată – când partea a fost absentă la efectuarea acţiunii
procesuale, precum şi, în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanţă. Dat fiind
că nici una din aceste situaţii nu este prezentă în cauza dată, instanţa de apel nu avea temei
juridic de a dispune încetarea procesului penal în privinţa inculpatului. În asemenea condiţii,
instanţa de recurs a considerat că concluzia instanţei de apel referitor la încetarea procesului
penal în cauza dată din motivul neprelungirii termenului de urmărire penală este ilegală şi
neîntemeiată, or instanţa de apel nici nu a examinat apelul declarat în fond, nu s-a expus
asupra argumentelor invocate în apel, ci numai a dispus din oficiu încetarea procesului în
cauza dată.

11
 Subcapitolul 3.3 Analiza dosarului nr. 1ra-1012/12 al CSJ
Analizind dosarul nr. 1ra-1012/12 al CSJ, prin care Bradescu Igor a fost condamnat în
baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, la 4 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip
deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani. In
cazul dat au fost depistate unele date care erau calificate ca neadmise ca probe.
La adoptarea soluţiei date, instanţa de apel făcînd trimitere la prevederile art. 7 alin.
(1); 22; 63; 94 alin. (1) pct. 8), alin. (2); 230 alin. (2); 251 CPP, a conchis că organul de
urmărire penală a înaintat învinuirea lui I. Bradescu în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod
penal, cu încălcarea termenelor procedurale prevăzute de art. 63 CPP, deoarece I. Bradescu
se consideră recunoscut în calitate de bănuit prin ordonanţa de începere a urmăririi penale
din 04.12.2009 (f.d. 1, vol. I) şi apoi prin ordonanţa de anulare a ordonanţei de încetare a
urmăririi penale şi reluare a urmăririi penale din 10.08.2010 (f.d. 111-112, vol. I), însă după
expirarea a 3 luni de la recunoaşterea acestuia în calitate de bănuit, organul de urmărire
penală contrar prevederilor art. 63 alin. (2) pct. 3) CPP nu a emis ordonanţa de punere sub
învinuire sau de scoatere de sub învinuire a acestuia. Însă abia la 18.03.2011, adică peste mai
mult de 3 luni de la recunoaşterea în calitate de bănuit a lui I. Bradescu a fost emisă
ordonanţa de punere sub învinuire, la fel în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal (f.d. 172,
vol. I). Calitatea de bănuit a lui I. Bradescu a încetat de drept conform art. 63 alin. (2) CPP la
04.03.2010, adică după expirarea a 3 luni de la recunoaşterea acestuia în calitate de bănuit
direct prin ordonanţa de începere a urmăririi penale, deoarece ulterior prin ordonanţa emisă
de Prim adjunctul Procurorului General a fost reluată urmărirea penală şi stabilit termenul
pînă la 15.09.2010.
Prin urmare, emiterea cu întîrziere a ordonanţei de punere sub învinuire a lui I.
Bradescu prezintă o încălcare esenţială a legii procesual penale, care afectează drepturile şi
interesele legitime ale persoanei, iar în baza art. 94 alin. (1) pct. 8, alin. (2) CPP este nulă şi
respectiv în corespundere cu art. 251 CPP devin nule şi celelalte acte procedurale de la
urmărirea penală.
12
 Verificînd argumentele recursului ordinar declarat de procuror în raport cu materialele
cauzei, Colegiul lărgit consideră că acesta urmează a fi admis, din următoarele motive:
Colegiul lărgit, consideră că instanţa de apel, nu şi-a argumentat la modul cuvenit soluţia
încetării procesului penal în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 6) CPP, din motiv că există
circumstanţe ce exclud sau condiţionează tragerea lui la răspundere penală. În acest aspect,
se relevă că instanţa de apel şi-a argumentat poziţia sa pe o interpretare eronată a
prevederilor art.63 CPP, indicînd că, - „...I. Bradescu se consideră recunoscut în calitate de
bănuit prin ordonanţa de începere a urmăririi penale din 04.12.2009...”. Însă, potrivit art.63
alin.(1) CPP, persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele
acte procedurale, după caz: procesulverbal de reţinere; ordonanţa sau încheierea de aplicare a
unei măsuri preventive neprivative de libertate; ordonanţa de recunoaştere a persoanei în
calitate de bănuit. Astfel spus, pornind de la această idee, instanţa de apel, concluzionează în
final că, „... emiterea cu întîrziere a ordonanţei de punere sub învinuire a lui Bradescu Ig.
prezintă o încălcare esenţială a legii procesuale penale, care afectează drepturile şi interesele
legitime ale persoanei, iar în baza art. 94 alin. (1) pct. 8), alin(2) CPP, este nulă şi respectiv
în corespundere cu art. 251 CPP, devin nule şi toate celelalte acte procedurale de la
urmărirea penală”.

Subcapitolul 3.4 Analiza dosarului nr. 1re-28/2011 al CSJ

Analizind dosarul nr. 1re-28/2011 al CSJ, prin care Vîrlan Alexei a fost condamnat în
baza art. 287 alin. (3) Cod penal la 4 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de
tip semiînchis, cu calcularea termenului executării pedepsei din momentul reţinerii au fost
depistate unele date care pretindeau a fi neadmise ca probe.
Prin încheierea Judecătoriei Cantemir din 11 noiembrie 2009, cererea avocatului N.
Graur înaintată în interesele condamnatului A. Vîrlan a fost admisă. Vîrlan Alexei Vasile a
13
fost liberat de pedeapsa stabilită prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie
din 08 mai 2007, de 3 ani închisoare. Instanţa a concluzionat că, în urma modificărilor
efectuate în Codul penal gravitatea infracţiunii pentru care A. Vîrlan a fost condamnat s-a
redus, ea devenind din gravă în mai puţin gravă, consideră posibilă liberarea de la pedeapsă a
condamnatului, deoarece sunt întrunite toate condiţiile legale-efectul retroactiv este aplicabil
în cazul dat, legea nouă micşorează gravitatea infracţiunii, astfel dacă această situaţie ar fi
fost la momentul judecării cauzei A. Vîrlan ar fi fost posibilă aplicarea unei pedepse
nonprivativă de libertate, deci situaţia s-a schimbat şi sînt aplicabile prevederile art. 94 Cod
penal.
Nefiind de acord cu hotărîrea în cauză, Procurorul General Adjunct, Igor Serbinov la
22.10.2010, a declarat recurs în anulare, solicitînd casarea încheierii şi respingerea cererii
avocatului N. Graur ca inadmisibilă, invocînd că, instanţa de judecată nu a luat în
consideraţie şi ilegal a omis prevederile art. II al Legii 227-XVI din 18.12.2008 în vigoare la
momentul examinării cererii avocatului N. Graur – 11.11.2009, care prevedea că, în cazul în
care modificările operate prin prezenta lege ameliorează situaţia condamnatului, instanţa de
judecată va fi sesizată prin recurs în anulare în modul prevăzut de art. 452 şi 453 CPP;
instanţa de judecată urma să declare inadmisibilă cererea privind liberarea de pedeapsă
penală, deoarece în acest sens era necesară înaintarea recursului în anulare adresat Curţii
Supreme de Justiţie, care avea să se pronunţe asupra aplicării sau, după caz, neaplicării
retroactivităţii legii penale; aplicarea prevederilor art. 94 CP este posibilă numai la data
judecării cauzei în fond, apel sau recurs, şi nicidecum în cadrul examinării chestiunilor care
urmează să fie soluţionate la executarea pedepsei. Instanţa neîntemeiat a admis cererea
avocatului în temeiul unei legi care are caracter retroactiv; potrivit art. 469 alin. (1) pct. 14)
CPP, liberarea de pedeapsă penală se aplică pe motivul adoptării legii care are caracter
retroactiv şi nu datorită schimbării situaţiei; fapta săvîrşită de A. Vîrlan nu şi-a pierdut
caracterul prejudiciabil, pagubele cauzate prin infracţiune nu au fost recuperate, iar după
trimiterea cauzei penale în instanţa de judecată, acesta atît în timpul judecării cît şi după
14
pronunţarea hotărîrilor judecătoreşti pînă la adoptarea încheierii din 11.11.2009, s-a ascuns,
aflîndu-se în căutare cu măsura preventivă – arestul preventiv.
Conform art. 94 Cod penal, persoana care a săvîrşit o infracţiune uşoară sau mai puţin
gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata, că la data judecării cauzei, datorită
schimbării situaţiei, fapta săvîrşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi, în virtutea
comportării ireproşabile după săvîrşirea infracţiunii, persoana respectivă poate fi corectată
fără executarea pedepsei. Norma enunţată se aplică la faza examinării cauzei în fond şi
liberarea persoanei de pedeapsă se dispune odată cu pronunţarea sentinţei. Încadrare
ulterioară a acţiunilor lui Vîrlan Alexei în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal cu stabilirea
pedepsei de 3 ani închisoare, nu condiţionează în nici un mod posibilitatea aplicării
prevederilor art. 94 Cod penal, chiar şi în situaţia în care conform prevederilor art. 16 alin.
(3) Cod penal, ca se consideră o infracţiune mai puţin gravă.
In aceasta ordine de idei, s-a demonstrat ca judecatorul a comis unele eroro si a
demontrat lipsă de cunoştinţe privind aplicarea prevederilor art. 94 Cod penal, în sens că
cererea înaintată de către avocat nu putea fi examinată în procedura executării pedepsei.

Subcapitolul 3.5 Analiza dosarului nr. 1ra-40/14

In dosarul nr. 1ra-40/14 cu privire la Zandelov Anatolii care a fost achitat de sub
învinuirea comiterii infracţiunii prevăzută la art. 190 alin. (5) Cod penal, din motiv că fapta
lui nu întruneşte elementele infracţiunii, unde au fost cercetate unele date neadmise ca probe.
Avocatul lui Z.A. a declarat recurs ordinar în numele inculpatului, în care solicită casarea
deciziei instanţei de apel şi menţinerea sentinţei instanţei de fond. Instanţa de apel a pus la
baza deciziei doar declaraţiile părţii vătămate Dopira Ion, a fiului sau Dopira Iurie a
martorilor acuzării Mîrza V., Ibrahim N., iar alţi martori ai acuzării - Kazacenko I., Zgherea
N.. Zamcov S., Fatuh F. nu au fost citaţi legal şi audiaţi. Au fost citite declaraţiile lor date în
15
comisia rogatorie din R. Belarus, ignorîndu-se faptul că procurorul Zgureanu A. a refuzat de
aceste probe în cadrul examinării cauzei în prima instanţă. Art. 94 alin. (l) pct. 6), 9) Cod de
procedură penală prevede expres că sunt neadmise ca probe şi se exclud din dosar, nu pot fi
prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei datele care au fost
obţinute dintr-o sursă care este imposibilă de a fi verificată în instanţa de judecată, fără a fi
cercetate, în modul stabilit în şedinţa de judecată. În aşa mod a fost încălcat şi dreptul la
apărare a inculpatului, acesta fiind lipsit de dreptul de a adresa întrebări martorilor
menţionaţi.
Instanţa de apel nu a luat în consideraţie declaraţiile inculpatului, confirmate de
martorii Pînzari S., Stepanciuc I. şi Gudima M., că dînsul din surse proprii efectua vămuirea
mărfii expediate de partea vătămată în R. Belarus, de fiecare dată le dădea şoferilor cîte 500
dolari SUA pentru motorină, achita pentru depozitarea mărfii, parcarea autocamioanelor,
încărcarea şi descărcarea mărfii, ş.a Judecînd recursul ordinar pe baza materialului din
dosarul cauzei şi motivelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează
a fi admis din următoarele considerente: Conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală,
instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea
acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decît interesele legii. Potrivit art. 26 alin.
(3) Cod de procedură penală, sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului.
În corespundere cu art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează
să fie apreciată din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii ei, iar
toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Conform art. 414 alin. (4)
Cod de procedură penală, în cazul în care invocă necesitatea administrării de noi probe,
părţile trebuie să indice aceste probe şi mijloacele cu ajutorul cărora pot fi administrate,
precum şi motivele care au împiedicat prezentarea lor în primă instanţă. Potrivit art. 419 Cod
de procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel se desfăşoară potrivit
regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanţă, care se aplică în mod
corespunzător.
16
 În corespundere cu art. 328 alin. (1) Cod de procedură penală, părţile, în procesul
judecării cauzei, pot renunţa la unele probe pe care le-au propus. Conform 394 alin. (1) pct.
2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă
probele pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată şi motivele pentru care
instanţa a respins alte probe.

CONCLUZII

Conform Articolului 94 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova,

anumite date nu sunt admise ca probe în procesul penal. Acestea includ informații obținute
prin violență, amenințări, încălcarea drepturilor și libertăților persoanei, sau prin alte
mijloace nelegale. De asemenea, sunt excluse datele obținute prin încălcarea dreptului la
apărare sau la interpret, sau cele provenite de la o persoană care nu are dreptul să efectueze
acțiuni procesuale în cauză penală.
În jurisprudența națională, aplicarea acestor prevederi asigură protecția drepturilor
fundamentale ale persoanelor implicate în procesul penal și garantează că sentințele sunt

17
bazate pe probe obținute în mod legal și echitabil. Orice încălcare a acestor norme poate
duce la excluderea probelor respective și poate influența decizia finală a instanței.
Este important de menționat că, în cazul în care datele au fost administrate cu
încălcările menționate, acestea pot fi utilizate ca probe care confirmă faptul încălcărilor
respective și vinovăția persoanelor care le-au admis.
Astfel, Articolul 94 joacă un rol crucial în asigurarea integrității și corectitudinii
procesului penal în Republica Moldova.

Bibliografie

1.Codul de Procedura Penala al RM, adoptat 14.03.2003

2.Codul Penal al RM, adoptat 18.04.2002

3.www.csj.md

4.www.instante.justice.md

5.www.lexjustice.md

18
19