LIBERA APRECIERE A PROBELOR

SUMAR:
 1. INCLUZIUNI
 2. APRECIEREA PROBELOR IN CADRUL
PROCESULUI PENAL
 3. PROBELE IN CADRUL PROCESULUI
PENAL
 4. CONCLUZII
 5. BIBLIOGRAFIE
INCLUZIUNI
 Fiind proclamată, în temeiul art.1 alin.(3) al
Constituţiei, un stat de drept, Republica Moldova
şi-a luat drept angajament respectarea şi garantarea
drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi a
liberei dezvoltări a personalităţii umane, a dreptăţii
şi a pluralismului politic, recunoscându-le drept
valori supreme ocrotite de stat.(1)
(1) Constituția Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994,
cu modificările ulterioare.
 Articolul 6 al Convenţiei Europeane pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului
garantează dreptul la un proces echitabil pentru a decide
asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale unei
persoane sau a temeiniciei oricărei acuzaţii penale aduse
împotriva sa. Judecătorii de la Strasbourg au declarat că într-
o societate democratică, în sensul Convenţiei, dreptul la o
bună administrare a justiţiei ocupă un loc atât de important,
încât o interpretare restrictivă a Articolului 6(1) nu ar
corespunde scopului şi obiectului acestei dispoziţii.(2)
Astfel, la judecarea unui caz judecătorul îşi asumă
responsabilitatea de a determina admisibilitatea probelor prin
aplicarea dispoziţiilor pertinente din Codul de procedură
penală într-un mod care să corespundă şi jurisprudenţei
Convenţiei.
(2) Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertzăţilor Fundamentale ale Omului, adoptată la 4
noiembrie 1950.
 Procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care
constituie infracţiuni, contribuind concomitent la apărarea ordinii de drept, la
apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea
infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor şi,
mai cu seamă, a legii penale, care apără întreaga ordine de drept, inclusiv
drepturile şi libertăţile omului.(3)

(3) Codul penal al Republicii Moldova adoptat la 18.04.2002, în vigoare la 12.06.2003 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2002, nr.128-129/1014, cu modificările şi completările operate prin Legea nr.1323-XV din 26.09.2002 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.143
 Aflarea adevărului în orice cauză
penală e posibilă doar în baza unei
aprecieri libere a probelor conform
propriei convingeri de către
autoritatea judiciară ce înfăptuieşte
justiţia (art.101 alin.(2) C.proc.pen.
RM). La înfăptuirea justiţiei,
judecătorii sunt independenţi şi se
supun numai legii, iar orice
imixtiune în activitatea de judecată
este inadmisibilă şi atrage
răspunderea prevăzută de lege.(4)
(4) Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat la
14.03.2003, intrat în vigoare la 12.06.2003 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2003, nr.104-110 (1197-1203).
APRECIEREA PROBELOR IN CADRUL PP
 Aprecierea probelor în cadrul procesului penal constituie unul
dintre cele mai importante momente ale procesului penal,
deoarece toate probele adunate şi volumul de muncă depus de
către părţile în proces se concretizează în soluţia ce va fi dată
în urma acestei activităţi complexe de către instanţa de
judecată şi, de cele mai multe ori, extrem de dificilă. (5)
 În acest context, este necesar a menţiona că fiecare probă
urmează a fi apreciată sub toate aspectele din punctul de
vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii ei
şi în mod obiectiv, iar toate probele în ansamblu – din punctul
de vedere al coroborării lor.

(5) S.Furdui. Aspecte din practica judiciară cu privire la aprecierea probelor puse la baza
sentinţei // Avocatul poporului, 2005, nr.9.
PROBELE ÎN CADRUL PROCESUL PENAL
 Legislaţia în vigoare (art.93 C.proc.pen. RM) ne descrie
care elemente de fapt, constatate prin anumite mijloace,
constituie probe. Totodată, aceeaşi lege de procedură
penală (art.94) stipulează că nu pot fi admise ca probe şi
puse la baza sentinţei datele care sunt obţinute cu
încălcarea dreptului la apărare, la interpret (traducător),
cu aplicarea violenţei, ameninţărilor şi mijloacelor de
constrângere sau atunci când proba este obţinută dintr-o
sursă care este imposibil de stabilit, precum şi în alte
cazuri prevăzute la norma citată.
 Ca mijloc de probă pot fi utilizate şi declaraţiile martorilor
anonimi(6), însă împrejurările şi circumstanţele descrise de
aceşti martori urmează să fie confirmate prin alte probe
cercetate şi administrate în şedinţa de judecată, deoarece
condamnarea unei persoane nu poate fi bazată numai pe
mărturiile acestor persoane şi, în cazul când sunt luate careva
hotărâri bazate pe astfel de probe, apărarea ar trebui să aibă
posibilitate de a contesta necesitatea prezumată a martorului
anonimat, credibilitatea sa şi originea cunoştinţelor sale.(7)
Recunoaşterea ca mijloc de probă a declaraţiilor martorilor
anonimi constituie şi o garanţie juridică din partea statului în
vederea protejării acestora de eventuale influenţe
postrcriminale.(8)
(6) E.Martîncic. Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative. Martori asistenţi şi martorii // Legea şi
viaţa, 2000, nr.1/11.
(7) D.Lazări. Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative. Asigurarea protecţiei de stat a martorilor pe
cauzele penale – sarcină fundamentală a statului de drept // Revista Naţională de Drept, 2005, nr.6/56.
(8) T.Vizdoagă, E.Vedeanu. Aspecte ştiinţifice ale protecţiei de stat aplicate persoanelor pe parcursul procesului penal //
 De asemenea într-un proces
penal, potrivit art.94 alin.(5)
C.proc.pen. RM, pot fi admise
ca probe şi declaraţiile
martorilor care sunt întemeiate
pe comunicările altor
persoane, dacă aceste probe
derivate se bazează pe o sursă
independentă ori ar fi fost
descoperite inevitabil.
 Cel mai cuprinzător şi mai important segment al estimării
probelor are loc, desigur, cu ocazia deliberării finale,
atunci când organul judiciar poate şi trebuie să-şi
constituie un punct de vedere personal în legătura cu
întregul material probator adunat de-a lungul procesului.
Bineînţeles, acest punct de vedere nu trebuie să reprezinte
o putere, o opinie pur subiectivă – chiar dacă uneori diferă
de cea a altui judecător din complet – rezolvarea cauzei şi
modul în care au fost apreciate probele fundamentându-se
pe reflectarea corectă a faptelor în conştiinţa judecătorului,
pe înţelegerea împrejurărilor exact aşa cum au fost în
realitate.(9)
(9) M.Gheorghiţă. Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative.
Criminalitatea organizată de tip american // Revista Naţională de Drept, 2002,
nr.5/49.
 În cursul judecării cauzei, instanţa are obligaţia de a verifica
probele strânse în faza de urmărire penală, prin administrarea
probelor în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în condiţii de
contradictorialitate, deoarece nerespectarea acestei obligaţii
constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil,
prevăzut de Articolul 6 paragraful 3 lit.d) din Convenţia pentru
apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
 La examinarea probelor care confirmă sau
infirmă vinovăţia persoanei, instanţa de judecată
urmează în hotărâre să argumenteze motivele
admiterii sau respingerii probelor, prezentate atât
de învinuire, cât şi de apărare, fiind obligată să
aprecieze toate probele examinate în şedinţă,
indiferent de faptul dacă sunt cuprinse în dosar
sau au fost prezentate de părţi în şedinţa de
judecată.(10)
(10) Culegere de hotărâri explicative ale Curţii Supreme de Justiţie. – Chişinău:
Centrul de Drept al Avocaţilor, 2002.
 Pentru a lua o hotărâre care va
influenţa viaţa unor persoane,
judecătorul trebuie să cunoască
pe deplin realitatea tuturor
împrejurărilor cauzei, astfel
încât acesta să aibă suficiente
temeiuri justificate la luarea de
decizii şi să fie convins că
soluţia pe care o va adopta este
una corectă şi cea mai reuşită.
CONCLUZII
 Aprecierea probelor puse la baza sentinţei este, deci, o activitate
importantă în cadrul procesului judiciar şi, prin urmare, ea nu trebuie
să existe doar enunţiativ, ci trebuie realizată prin recunoaşterea şi
acordarea tuturor drepturilor procesuale ale părţilor, mai ales, faţă de
inculpat, în momentul în care procurorul şi-a încheiat misiunea de
prezentare în şedinţa de judecată a probelor în sprijinul învinuirii şi
formulează concluzii de natură a răsturna prezumţia de nevinovăţie –
principiu fundamental ce guvernează întregul proces penal. Pe
această linie de idei, instanţa de judecată este obligată să acorde
importanţă majoră acestui moment procesual, neexistând un motiv în
baza căruia poate să refuze confruntarea directă a părţilor din proces
în evaluarea actelor şi probelor aflate la dosar.
 Judecătorul analizează în mod independent probele
administrate în şedinţa de judecată şi îşi consolidează
singur o anumită opinie în legătură cu aceasta. Dar,
urmărind dezbaterile, din pledoariile părţilor el are
posibilitatea să desprindă elemente care să-i permită o
înţelegere mai bună a diverselor aspecte neclare, ori pe
care nu le-a sesizat şi, în final, prin mecanismele analizei şi
sintezei, îşi formează o anumită convingere. Prin urmare,
aflându-se în camera de deliberare, judecătorul poate
recalifica acţiunile inculpaţilor dându-le o nouă apreciere
care se poate solda cu adoptarea unor soluţii de achitare
sau încetare a procesului penal, fie de condamnare. Însă,
acţiunile fiind recalificate în corespundere cu norma
penală, fără a-i fi agravată situaţia şi a-i fi încălcat dreptul
la apărare (art.325 C.proc.pen. RM).
 Astfel, în cadrul deliberării, instanţa face o analiză
aprofundată a tuturor probelor administrate, atât a celor din
faza de urmărire penală, cărora de multe ori li se dau o
apreciere greşită de organele de urmărire penală, cât şi celor
prezentate la cercetarea judecătorească. Probele administrate
în etapa de judecată beneficiază pe deplin de incidenţa
principiilor contradictorialităţii, publicitării şi oralităţii,
acestea fie că sunt administrate pentru prima dată cu această
ocazie, fiind deci probe noi, fie că sunt dintre cele culese pe
parcursul urmăririi penale, a căror administrare se repetă la
cercetarea judecătorească. Motiv din care aceste probe nu
beneficiază de vreo ordine de preferinţă a valorii lor
probante, comparativ cu probele de la urmărirea penală.
BIBLIOGRAFIE
 (1) Constituția Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994, cu modificările
ulterioare.
 (2) Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertzăţilor Fundamentale ale Omului,
adoptată la 4 noiembrie 1950.
 (3) Codul penal al Republicii Moldova adoptat la 18.04.2002, în vigoare la 12.06.2003 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129/1014, cu modificările şi completările operate prin
Legea nr.1323-XV din 26.09.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.143
 (4) Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat la 14.03.2003, intrat în vigoare la
12.06.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.104-110 (1197-1203).
 (5) S.Furdui. Aspecte din practica judiciară cu privire la aprecierea probelor puse la baza sentinţei //
Avocatul poporului, 2005, nr.9.
 (6) E.Martîncic. Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative. Martori
asistenţi şi martorii // Legea şi viaţa, 2000, nr.1/11.
 (7) D.Lazări. Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative. Asigurarea
protecţiei de stat a martorilor pe cauzele penale – sarcină fundamentală a statului de drept //
Revista Naţională de Drept, 2005, nr.6/56.
 (8) T.Vizdoagă, E.Vedeanu. Aspecte ştiinţifice ale protecţiei de stat aplicate persoanelor pe parcursul
procesului penal // Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, 2002, nr.6.
 (9) M.Gheorghiţă. Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative.
Criminalitatea organizată de tip american // Revista Naţională de Drept, 2002, nr.5/49.
 (10) Culegere de hotărâri explicative ale Curţii Supreme de Justiţie. – Chişinău: Centrul de Drept al
Avocaţilor, 2002.
MARCAN OLGA
gr. acad. DFB 183