TEMA 3.

SUBIECŢII PROCESULUI PENAL

1. Noţiunea de subiecţi ai procesului penal

2. Instanţele judecătoreşti şi competenţa lor
3. Partea acuzării

Obiective de referinţă.
La sfîrşitul studierii temei studentul va fi capabil:
 să definească noţiunea de subiecţi ai procesului penal;
 să clasifice subiecţii procesului penal;
 să determine funcţiile procesual-penale;
 să caracterizeze formele de competenţă ale instanţelor judecătoreşti în procesul penal;
 să determine particularităţile conflictelor de competenţă şi ale strămutării cauzei;
 să aprecieze importanţa respectării competenţei instanţelor judecătoreşti în procesul
penal;
 să determine statutul părţilor care se atribuie părţii acuzării în procesul penal;
 să determine statutul părţilor care se atribuie părţii apărării în procesul penal;
 să distingă poziţia procesuală a diferitor subiecţi ai părţii apărării;
 să determine locul şi rolul părţii acuzării şi al părţii apărării în procesul penal;
 să determine rolul reprezentanţilor şi succesorilor în procesul penal;
 să aprecieze specificul statutului juridic al altor persoane participante în procesul penal;

1. Noţiunea de subiecţi ai procesului penal

Procesul penal, pornind de la prevederile alin. (1) al art. 1 CPP, este o activitate complexă
reglementată de lege, desfăşurată progresiv şi coordonat, care implică activitatea organelor de
urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea părţilor în proces şi a altor persoane.
Prin urmare, subiecţii procesului penal sunt organele şi persoanele ca titulari de drepturi şi
obligaţii, cu interese, poziţii sau roluri diferite.
În dreptul procesual penal în noţiunea de subiecţi intră de asemenea, organele şi persoanele
ca titulari de drepturi şi obligaţii, care îşi desfăşoară activitatea împreună în vederea realizării
procesului penal, finalitatea căruia constituie rezolvarea conflictului apărut din săvârşirea
infracţiunii.
Deci, reprezintă subiecţi ai procesului penal organele şi persoanele care exercită o
funcţie procesual penală, sunt titulari de drepturi şi obligaţii suficiente pentru realizarea
interesului procesual şi apar în raporturile de drept procesual penal.
Subiecţii care nu au interes în finalul cauzei şi ale căror drepturi şi obligaţii nu apar în
urma punerii sub învinuire sau înaintării acţiunii civile au calitatea de alte persoane. Din rîndul
acestora fac parte: martorii, asistenţii procedurali, interpreţii, traducătorii, specialiştii, experţii,
grefierii. Aceste persoane desfăşoară o activitate de natură să ajute realizarea scopului procesului
penal, fiind atrase, de regulă, în legătură cu administrarea probelor.

2. Instanţele judecătoreşti şi competenţa lor

Conform art. 29 CPP RM, justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte de Curtea Supremă de
Justiţie, curţile de apel şi judecătorii conform competenţei.

În conformitate cu alin.(2) art.29 CPP RM există posibilitatea infiinţării atât a

judecătoriilor specializate, cît şi a unor colegii sau complete speciaizate (în incinta instanţelor
judecătoreşti de drept comun). Specializarea se realizează pe anumite categorii de cauze.
Instanţele judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea sa judiciară în principal în faza judecăţii,
dar au atribuţii legate şi de urmărirea penală.
 Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi pentru tot parcursul judecării cauzei
(excepţie alin.2,3 art.31 CPP RM).
Orice schimbare intervenită în completul de judecată impune reluarea de la început a
cercetării judecătoreşti (unde se administrează şi se verifică probe şi instanţa cunoscând întregul
material probator îşi formează convingerea sa de privire la întreaga situţie de fapt, exceţie alin.3
art.31 CPP)
Locul judecării materialelor şi cauzelor penale
Materialele şi cauzele penale se judecă în sediul instanţei adică locul unde îşi desfăşoară
activitatea judecătoriile, judecătoria militară, Curţile de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie.
La necesitate prin încheiere motivată, desfăşurarea judecăţii poate fi în localitatea unde a
fost săvârşită fapta penală ori în cazul judecării unei fapte care prezintă o mare importanţă
socială. Judecata se poate desfăşura doar în localuri care ar asigura accesul publicului.
Incompatibilitatea judecătorului
Pentru buna înfăptuire a justiţiei penale şi pentru încrederea deplină în organele judiciare
şi pentru situaţiile în care prezumţia de imparţialitate şi obiectivitate ar fi pusă la îndoială,
legiuitorul a prevăzut remedii procesuale adecvate, precum: incompatibilitatea, abţinerea şi
recuzarea. Incompatibilitatea reprezintă o situaţie de inadecvare în care se află unul din subiecţii
procesuali oficiali faţă de o cauză penală şi care constituie un impediment prin participarea
acestuie la rezolvarea cauzei penale respective.
Incompatibilitatea spre deosebire de incompetenţă se consideră ca o situaţie specială în
care se află un participant oficial faţă de cauza penală. Astfel chiar unul din cei mai buni
judecători, nu poate participa la rezolvarea unui dosar penal dearece este incompatibil.
În art. 33 CPP RM sunt prevăzute diferite cazuri de incompatibilitate: dacă el personal,
soţul său, ascendenţii sau descendenţii lor, fraţii sau surorile şi copiii acestora, afinii şi
persoanele înfiate prin lege. Astfel de rude şi alte rude care sunt direct sau indirect interesate de
proces ţin de incompatibilitatea judecătorului.

3. Partea acuzării
Procurorul
Procuratura RM. reprezintă o instituţie independentă specializată care activând în cadrul
autorităţii judecătoreşti conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele
judecătoreşti, astfel apărând interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi
libertăţile cetăţenilor.
În sistemul organelor procuraturii, conform Legii cu privire la Procuratură, funcţionează:
Procuratura Generală, Procuratura Gagauziei, Procuraturile raionale, municipale şi de sector,
precum şi Procuraturile specializate (militare, PCCOCS, anticorupţie).
În cursul procesului penal, procurorul este independent, se supune numai legii şi activează
în baza principiilor legalităţii, operativităţii, proporţionalităţii, imparţialităţii şi controlului
ierarhic.
Atribuţiile procurorului.
Procurorul, potrivit art.51 CPP RM este persoana care, în limitele competenţei sale,
exercită sau după caz, conduce în numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în
instanţă, exercită sau, după caz, conduce şi alte atribuţii prevăzute de codul de procedură penală.
Procurorul care participă la judecarea cauzei penale are atribuţii de acuzator de stat.
Astfel, procurorul exercită conducerea urmăririi penale în vederea descoperirii
infracţiunilor, încât orice infractor să fie tras la răspudre penală şi nici o persoană să nu fie
urmărită penal fără să existe indicii temeinice că a săvârşit o faptă penală. În acest sens, potrivit
art.52 CPP (alin.1.pct.1), procurorul porneşte urmărirea penală, ordonă efectuarea ei, refuză
pornirea acesteia sau o încetează.
Conducând personal urmărirea penală, procurorul ia cele mai importante soluţii, de ex.
punerea sub învinuire (art.281 CPP), scoaterea persoanei de sub urmărire penală (art.284 CPP),
încetarea urmăririi penale (art.285), întocmirrea rechizitoriului şi trimiterea cauzei în judecată
(art.296-297 CPP).
Verificănd legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală,
procurorul anulează prin ordonanţă măsurile ilegale şi dă indicaţii scrise referitor la desfăşurarea
urmăririi.
Procurorul nu dispune de atribuţii privitoare la examinarea plângerilor declarate
împotriva actelor procedurale şi acţiunilor organului de urmărire penală.
Organele de urmărire penală
Organele de urmărire penală au sarcina de a efectua măsuri operative de investigaţie,
inclusiv de a utiliza înregistrări audio şi video, filmări, fotografieri şi de a efectua alte acţiuni
de urmărire penală, prevăzute de lege, în scopul descoperirii indicilor infracţiunii şi
persoanelor care au săvîrşit-o constatării datelor faptice, fixării procesuale a acestor acţiuni care
pot fi folosite în calitate de probe în cauza penală după verificarea lor în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Organul de urmărire penală are de asemenea obligaţii de a lua toate măsurile
necesare pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii. Dacă există indicii infracţiunii, OUP
concomitent cu înregistrarea sesizării despre aceasta porneşte procesul de urmărire penală şi
călăuzindu-se de dispoziţiile legii procesual penale, efectuează acţiuni de urmărire penală în
vederea descoperirii şi fixării probelor, care confirmă sau infirmă săvîrşirea infracţiunii, i-a
măsuri în vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a bunurilor dobîndite
ilicit, la fel anunţă imediat procurorul despre infracţiunea săvîrşită şi despre începerea
acţiunilor de urmărire penală.
Conducătorul organului de urmărire penală.
Conducătorul OUP exercită controlul asupra efectuării la timp a acţiunilor de
descoperire şi prevenire a infracţiunilor, ia măsuri pentru a asigura efectuarea la timp sub toate
aspectele, complet şi obiectiv a urmăririi penale, a asigura înregistrarea în modul stabilit a
sesizărilor despre săvîrşirea infracţiunilor.
Ofiţerul de urmărire penală, este persoana care, în numele statului, în limitele
competenţei sale, efectuiază urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte atribuţii prevăzute
expres de lege (art.57 CPP RM):
 asigură înregistrarea infracţiunii în modul stabilit de lege, propune procurorului
încetarea urmăririi penale, clasarea dosarului penal sau de a nu începe urmărirea penală
în lipsa indicilor infracţiunii;
 propune transmiterea cauzei penale pentru urmărirea penală după competenţă altui
organ de urmărire penală;
 poartă răspundere pentru efectuarea legală şi la timp a urmăririi penale;
 face propuneri procurorului de a înainta în instanţa de judecată demersuri în
vederea obţinerii autorizaţiei pentru a efectua acţiunile de urmărire penală care necesită
autorizaţie;
 citează şi audiază persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martor;
 cercetează şi fixează în modul stabilit de lege locul săvîrşirii infracţiunii flagrante sau a
cauzei care nu suferă amînare;
 conduce din momentul înregistrării faptei social periculoase, măsurile operative de
investigaţie pentru descoperirea infracţiunii, căutarea persoanelor dispărute fără urmă;
 dispune prin comisie rogatorie altor organe de urmărire penală efectuarea
acţiunilor de urmărire penală;
 dă dispoziţie organelor de poliţie cu privire la reţinere, aducere forţată, arestare şi alte
acţiuni procesuale, precum şi le solicită ajutor la efectuarea acţiunilor de urmărire
penală;
 întreprinde măsuri pentru repararea prejudiciului cauza prin infracţiune;
 propune alegerea, prelungirea, modificarea şi revocarea măsurilor preventive,
eliberarea bănuitului reţinut pînă la autorizarea arestării de către instanţă;
  execută indicaţiile scrise ale procurorului, la fel are şi alte atribuţii stabilite de lege.
În activitatea sa ofiţerul de urmărire penală este independent, se supune prevederilor
legislaţiei, indicaţiilor scrise ale procurorului şi conducătorului organului de urmărire penală.
Recuzarea ofiţerului de urmărire penală se face în condiţiile prevăzute de art.57/1 CPP
RM şi se soluţionează de către procuror.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, în competenţa organului de urmărire penală intră
efectuarea tuturor acţiunilor de urmărire penală, pentru orice infracţiune care nu este dată în mod
obligatoriu în competenţa exclusivă a procurorului.
Victimă se consideră orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au
fost aduse daune morale, fizice sau materiale. Victima are un interes în cadrul procesului penal şi
este interesată în rezultatele acesteia (art. 58 CPP).
Reieşind din calitatea sa procesuală, victima are unele drepturi şi obligaţiuni şi
anume are dreptul ca cererea sa să fie înregistrată imediat în modul stabilit şi soluţionată de
către organul de urmărire penală, totodată beneficiind de dreptul de a primi un certificat de
adresare, sau o copie a procesului verbal despre cererea orală. Victima poate prezenta OUP
documente şi obiecte în confirmarea cererii sale, se poate adresa suplimentar cu altă cerere,
primind de la organul respectiv informaţii privind soluţionarea cererii. Poate cere OUP să fie
recunoscută ca parte vătămată în cauza penală. În cazul cînd victima este persoană fizică, să fie
asistată la acţiunile procesuale efectuate cu participarea sa de un apărător ales .
În cazul în care persoana este victima unei infracţiuni deosebite de grave, sau
excepţional de grave contra persoanei, indiferent de faptul dacă este recunoscută sau nu ca
parte vătămată, ea poate cere să fie consultată de un apărător pe tot parcursul procesului penal,
iar în cazul cînd nu dispune de mijloace băneşti să fie asistată de un apărător din oficiu.
În cazul cînd victima este o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat ea nu are dreptul
de retragere a cererii. Victima trebuie prevenită în scris despre răspunderea penală pentru
denunţare calomnioasă.
Victima este obligată:
 să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei
judecătoreşti şi să dea explicaţii la solicitarea acestor organe, cu excepţia victimei
traficului de fiinţe umane;
 să prezinte, la solicitarea organului de urmărire penală, obiecte, documente şi alte
mijloace de probă de care dispune, precum şi mostre pentru cercetarea comparativă;
 să accepte de a fi supusă examenului medical, la cererea organului de urmărire penală, în
cazul în care ea se plînge că i-a fost cauzat prejudiciu fizic;
 să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului care îi soluţionează
cererea sau ale preşedintelui şedinţei de judecată;
 să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără
permisiunea preşedintelui şedinţei:
Victima beneficiază de drepturile sale şi îşi execută obligaţiunile personal sau dacă legea
permite- prin reprezentanţi. În cazul victimei minore, sau unei persoane iresponsabile,
drepturile acesteia sînt exercitate de reprezentanţii ei legali în modul prevăzut de lege.
Partea vătămată
Parte vătămată este considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin
infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate conform legii,
cu acordul victimei. Minorului căruia i s-a cauzat prejudiciu prin infracţiune va fi considerat
parte vătămată fără acordul său (art. 59 CPP).
Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului de
urmărire penală imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi
procesuale.
În cazul, cînd după recunoaşterea persoanei ca parte vătămată, s-au constatat
circumstanţele care atestă lipsa cauzării prejudiciului, organul de urmărire penală încetează
participarea acestei persoane ca parte vătămată în procedura respectivă prin ordonanţă
motivată.
Observăm, că legiuitorul face deosebire între victimă şi partea vătămată chiar dacă este
vorba de aceiaşi persoană. Dacă partea vătămată exercită şi acţiunea civilă în procesul penal, ea
capătă calitate şi de parte civilă.
Pentru a participa în proces ca parte vătămată, nu are importanţă natura vătămării, ci
dorinţa (voinţa) persoanei de a participa în proces. În legătură cu drepturile şi obligaţiile pe
care le are partea vătămată, menţionăm faptul că ea poate să formuleze cereri, să facă
concluzii, să declare apel şi recurs ş.a. (art.60 CPP RM), numai în ce priveşte latura penală şi
numai în cauzele în care cauza penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă.
Partea civilă
Conform art. 61 CPP, parte civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa
căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un
prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de
judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a
persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia. Acţiunea civilă se
judecă de către instanţă în cadrul procesului penal, dacă volumul prejudiciului este
incontestabil.
Constituirea ca parte civilă nu se poate face decît în vederea reparării pagubelor
pricinuite prin infracţiune.
Dobîndirea calităţii de parte civilă cere îndeplinirea unor condiţii dintre care
enumerăm doar două: existenţa unui prejudiciu material cauzat prin infracţiune şi
manifestarea de voinţă a persoanei vătămate pentru a fi despăgubită în procesul penal.
Calitatea de parte civilă nu înlătură dreptul persoanei respective de a participa în aceiaşi
cauză şi în calitate de parte vătămată, însă oricînd poate renunţa la calitatea de parte civilă, fără
aşi pierde calitatea de parte vătămată. Partea civilă este titulară de drepturi şi obligaţiuni (art.62
CPP RM).