SUBIECŢII

PROCESUL
UI PENAL
1. Noţiunea şi clasificarea subiecţilor
procesului penal.
2. Instanţele judecătoreşti şi competenţa
lor.
3. Partea acuzării.
4. Partea apărării.
5. Reprezentanţii şi succesorii în procesul
penal.
6. Alte persoane participante la procesul
penal.
 1. NOŢIUNEA ŞI CLASIFICAREA
SUBIECŢILOR ÎN PROCESUL PENAL
Desfăşurarea procesului penal impune
prezenţa anumitor persoane, cu anumite
calităţi procesuale chemate sau care
intervin din proprie iniţiativă în acest
cadru procesual. Astfel, persoanele care
cooperează în vederea atingerii scopului
lor, formează sfera participanţilor la
procesul penal.
 Procesul penal, privit în structura sa, poate fi
considerat ca fiind un raport juridic, care se
dezvoltă progresiv între diferite persoane
participante, interesate în soluţionarea conflictului
de drept penal substanţial creat prin săvârşirea
unei infracţiuni.
Activitatea de înfăptuire a justiţiei presupune
efectuarea unui complex de acte procesuale şi
procedurale succesive, îndeplinite de anumite organe
şi persoane ce au diferite calităţi procesuale.
 Complexitatea actelor procedurale succesive ce
se impun în desfăşurarea procesului penal, în
vederea rezolvării raportului juridic procesual
penal, nu poate fi concepută fără participarea
organelor judiciare, pe de o parte, şi a unor
persoane, titulare de drepturi şi obligaţii, pe de
altă parte. Astfel, aceste organe şi persoane
chemate să contribuie la desfăşurarea
procesului penal, în vederea realizării scopului
acestuia, poartă denumirea de subiecţi ai
procesului penal.
SUBIECŢII PROCESULUI PENAL
SUNT:

Organele
judiciare

Părțile
Alte persoane
participante la
procesul penal
 ORGANELE JUDICIARE
PARTICIPANTE LA PROCESUL
PENAL SUNT:
 instanţade judecată,
 judecătorul de instrucţie,
 organele procuraturii
 organele de urmărire
penală
 PĂRŢILE
Bănuitul
Învinuitul
Inculpatul
Victima
Partea vătămată
Partea civilă
Partea civilmente responsabilă
 Părţi în procesul penal pot fi persoane
fizice sau juridice direct interesate în
soluţionarea acţiunii penale sau a celei civile
născute din săvârşirea infracţiunii. Aceşti
participanţi urmăresc scopuri proprii şi se
bucură în cadrul procesului penal de drepturi şi
obligaţii procesuale ce le permit să participe
activ la procesul respectiv.
ALTE PERSOANE PARTICIPANTE LA PROCESUL PENAL
 fără a avea vreun interes în urma soluţionării cauzei
penale.

martorii,
Aceste persoane sunt:

interpretul, traducătorul,
asistentul procedural, expertul,
specialistul, grefierul,
consilierul de probațiune,
executorul judecătoresc.
Dacă în dreptul penal „participanţii"
sunt acele persoane care au conlucrat
la săvârşirea unei infracţiuni (fie ca
coautori, complici sau instigatori),
atunci în dreptul procesual penal
participanţii sunt subiecţii care
desfăşoară activitatea împreună în
cadrul procesului penal, activitate
orientată spre justa soluţionare a
cauzelor penale.
  Participanţii la activitatea judiciară intră în raporturi
juridice procesual-penale, fapt ce le conferă denumirea
de subiecţi procesuali.
 În virtutea existenţei principiului oficialităţii, care
guvernează desfăşurarea procesului penal, subiecţii
procesuali pot fi clasificaţi în:

 1. subiecţi oficiali;
 2. subiecţi particulari.
Subiecţii oficiali - sunt persoanele
care îndeplinesc atribuţiile privind
activitatea organelor judiciar-penale
şi care se împart în:
a)subiecţi oficiali judiciari
(judecătorii, procurorii, O.U.P);
b) subiecţi oficiali extrajudiciari
(persoanele cu atribuţii de inspecţie,
control etc).
Subiecţii particulari - sunt
persoanele care participă la diferite
raporturi procesuale şi care se împart
în:
a) subiecţi particulari principali
(părţile);
b) subiecţi particulari secundari
(toţi ceilalţi participanţi).
 Înfuncţie de sarcinile care stau în faţa lor,
interesele pe care le apără şi funcţiile pe care le
îndeplinesc, toţi participanţii la procesul penal
pot fi clasificaţi în 4 grupe:
I. Organele judiciare:
1.Instanţele de judecată,
2.Judecătorul de instrucţie,
3.Organele procuraturii,
4.Organele de urmărire penală.
II. Părțile - Participanţii la procesul penal care
sunt interesaţi înr-un anumit rezultat al lui
1. Bănuitul, învinuitul, inculpatul
2. Victima
3. Partea vătămată
4. Partea civilă
5. Partea civilmente responsabilă.
III. Participanţii care apără sau
reprezintă interesele altor persoane şi
succesorii în procesul penal:
1. Apărătorul
2. Reprezentanţii legali ai victimei, părţii
vătămate, părţii civile, bănuitului, învinuitului
sau inculpatului
3. Reprezentanţii victimei, părţii vătămate,
părţii civile şi părţii civilmente responsabile
4. Succesorul părţii vătămate sau al părţii
civile.
IV.Participanţii care contribuie la realizarea
procesului penal:
1.Martorul
2.Expertul
3.Specialistul
4.Interpretul, traducătorul
5.Asistentul procedural
6.Avocatul martorului
7.Grefierul
8. Consilierul de probațiune
9.Executorul judecătoresc.
2. INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI ŞI
COMPETENŢA LOR
În structura procesului penal instanţele
judecătoreşti ocupă rolul principal -
pronunţă hotărârea judecătorească,
actul cel mai important al unui proces
penal.
Instanţa de judecată este principalul
subiect al activităţii procesual-penale,
deoarece ea are funcţia exclusivă de
judecare şi soluţionare a cauzelor
penale.
 Organizarea şi activitatea judecătorească este
reglementată de Constituţia Republicii Moldova
din 29 iulie 1994,Legea privind organizarea
judecătorească nr.514-XIII din 06.07.1995,
Legea cu privire la statutul judecătorului
nr.544-XI din 20.07.1995 şi de alte acte
legislative.
 Conform art.21, 144 din Constituţie şi art.8, 25
C.P.P. stabilirea vinovăţiei persoanei care a
săvârşit infracţiunea, precum şi aplicarea
pedepsei este de competenţa exclusivă a
instanţei judecătoreşti care înfăptuieşte justiţia
în numele legii.
Prin justiţie, în materie penală, se
înţelege activitatea înfăptuită de
instanţele judecătoreşti, prin care
infractorii sunt judecaţi în cadrul unor
şedinţe publice şi în ipoteza
constatării vinovăţiei lor li se aplică
pedepsele şi măsurile prevăzute de
legea penală în scopul îndreptării şi
reeducării lor, precum şi al prevenirii
de noi infracţiuni.
În Republica Moldova justiţia se înfăptuieşte prin
intermediul următoarelor instanţe judecătoreşti:
* Curtea Supremă de Justiţie;

* Curţile de apel;
* Judecătorii.
Judecătorul este persoana investită constituţional
cu atribuţii de înfăptuire a justiţiei, pe care le
execută în baza legii.
Judecătorii sunt independenţi, imparţiali,
inamovibili şi în activitatea lor se supun numai
legii.
CURȚILE DE APEL DIN
REPUBLICA MOLDOVA

Curtea de Apel Chișinău;

Curtea de Apel Bălți;
Curtea de Apel Cahul;
Curtea de Apel Comrat.
 În toate instanţele de judecată de gradul I cauzele penale se
judecă de un singur judecător, însă cauzele penale asupra
infracţiunilor excepţional de grave pentru căror săvârşire
legea prevede pedeapsă cu detenţiune pe viaţă, se judecă în
prima instanţă în complet format din trei judecători, la fel
se procedează şi cu cauzele penale deosebit de complicate,
precum şi cele care prezintă o mare importanţă socială.
 Apelurile şi recursurile împotriva hotărârilor judecătoreşti
în cauzele penale se judecă în complet format din trei
judecători.
 Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie judecă
recursurile împotriva sentinţei Colegiului penal al Curţii
Supreme de Justiţie, împotriva hotărârilor instanţelor de
apel şi recursurile în anulare în complet format din 5
judecători.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie
judecă recursurile în anulare, în
complet format din cel puţin 2/3 din
numărul total al judecătorilor Curţii
Supreme de Justiţie.
După începerea cercetării judecătoreşti
orice schimbare intervenită în
completul de judecată impune reluarea
de la început a cercetării judecătoreşti.
 Tipuri de competențe:
 * competenţa funcţională care conturează categoriile de
activităţi pe care le poate desfăşura un anumit organ în cadrul
competenţei sale strict prevăzute de lege;
 * competenţa materială care determină repartizarea cauzelor
penale între organele judiciare de grade diferite în raport cu
natura şi gravitatea infracţiunilor ce urmează a fi soluţionate;
 * competenţa teritorială care este criteriul prin intermediul
căruia se determină care dintre organele de acelaşi grad este
competent să soluţioneze o anumită cauză penală;
 * competenţa personală este competenţa care poate fi
stabilită în raport cu anumite calităţi pe care le poate avea
infractorul în momentul săvârşirii infracţiunii;
 Legislaţia procesual-penală în vigoare prevede
concret competenţele fiecărui organ judecătoresc
în parte, şi anume:
 Competenţa judecătoriei (art. 36 CPP).

 Judecă în prima instanţă cauzele penale privind

infracţiunile prevăzute de partea specială a
Codului Penal, cu excepţia celor date prin lege
în competenţa altor instanţe, precum şi
demersurile şi plângerile împotriva hotărârilor şi
acţiunilor organului de urmărire penală,
examinează chestiunile legate de executarea
sentinţei.
Competenţa Curţii de Apel (art. 38
CPP).
 * că instanţă de apel, judecă apelurile împotriva
hotărârilor pronunţate în prima instanţă de judecătorii;
 * ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotrivea
hotărârilor judecătoriilor, care potrivit legii nu pot fi
atacate cu apel;

* soluţionează conflictele de competenţă apărute

între judecătorii;
 * judecă cazurile de revizuire, date prin lege în
competenţa sa.
Competenţa Curţii Supreme de Justiţie (art. 39 CPP).
* judecă în prima instanţă cauzele penale privind infracţiunile
săvârşite de Preşedintele R. Moldova;
* că instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor
pronunţate în prima instanţă, sau după caz a hotărârilor curţii de
apel;
* judecă în limitele competenţei sale cauzele supuse căilor
extraordinare de atac, inclusiv recursurile în anulare;
* sesizează Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra
constituţionalităţii actelor juridice şi asupra cazurilor
excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice;
* adoptă hotărâri explicative în chestiunile de practică judiciară
a aplicării uniforme a legislaţiei penale şi procesual - penale;
* soluţionează cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt,
precum şi cererile de strămutare.
 Instanţa de judecată, stabilind că nu este
competentă de a judeca cauza penală, îşi
declină competenţa şi trimite dosarul instanţei
de judecată competente prin încheierea sa de
declinare. Încheierea de declinare a
competenţei nu poate fi supusă apelului şi nici
recursului.
 Când două sau mai multe instanţe se recunosc
competente a judeca aceeaşi cauză (conflict
pozitiv de competenţă) ori îşi declină
competenţa (conflict negativ de competenţă),
conflictul se soluţionează de instanţa ierarhic
superioară comună.
Conform art. 46 a C.P.P al R.M.,
Curtea Supremă de Justiţie strămută
judecarea unei cauze penale de la
instanţa competentă la o altă instanţă
egală în grad în cazul în care prin
aceasta se poate obţine soluţionarea ei
obiectivă, rapidă, completă şi se
asigură desfăşurarea normală a
procesului.
Soluţionarea propriu-zisă a cauzei are loc
în faza de judecată, prin pronunţarea unei
hotărâri (sentinţe) definitive de
condamnare, de achitare a acestuia sau de
încetare a procesului penal.
În cadrul instituţiilor judecătoreşti, ca
organ judecătoresc cu atribuţii proprii în
desfăşurarea procesului penal în faza de
urmărire penală funcţionează judecătorul
de instrucţie - un nou subiect al procedurii
penale.
Urmărirea penală se desfăşoară sub
conducerea unui judecător special, care nu
participă la judecarea cauzei.
Judecătorul de instrucţie este judecătorul
abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi
penale, atribuţii de control judiciar asupra
acţiunilor procesuale efectuate în cadrul
urmăririi penale, precum şi cu alte
atribuţii legate de executarea hotărârilor
judecătoreşti.
Conform art.41 C.P.P, este prevăzut rolul judecătorului de
instrucţie în cadrul primei faze a procesului penal, şi anume că el
asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin:
* dispunerea, înlocuirea, încetarea sau revocarea arestării
preventive şi arestării la domiciliu;
* dispunerea liberării provizorii a persoanelor reţinute sau arestate,
revocarea ei, ridicarea provizorie a permisului de conducere a
mijloacelor de transport;
* autorizarea efectuării percheziţiei, examinării corporale, punerii
sub sechestru a bunurilor, ridicării de obiecte ce conţin secretul de
stat, comercial, bancar, a exhumării cadavrului;
* dispunerea suspendării provizorii din funcţie, a internării
persoanelor în instituţiile medicale;
* autorizarea interceptării comunicărilor, a secretului
corespondenţei, înregistrării de imagini;
* audierea martorilor în condiţiile art.109 şi 110 ale C.P.P, 110/1
C.P.P al R.M..
 3. PARTEA ACUZĂRII
 În conformitate cu prevederile art.6 pct.31 C.P.P. prin
partea acuzării se înţelege cercul de persoane care sunt
abilitate prin lege să efectueze sau, după caz, să ceară
efectuarea urmăririi penale şi să desfăşoare activităţile
de acuzare îndreptate împotriva persoanei ce a comis
infracţiunea.
 Astfel, legislaţia procesual - penală în vigoare prevede
concret că din partea acuzării fac parte: procurorul,
organul de urmărire penală reprezentat de către
ofiţerul de urmărire penală, precum şi partea
vătămată, partea civilă şi reprezentanţii acestora.
 PROCURORUL
Procuratura este o instituţie autonomă
în cadrul autorităţii judecătoreşti, care,
în limitele atribuţiilor şi competenţei,
apără interesele generale ale societăţii,
ordinea de drept, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, conduce şi exercită
urmărirea penală, reprezintă învinuirea
în instanţele de judecată, în condiţiile
legii.
 Activitatea Procuraturii este reglementată de
Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, de
Legea cu privire la Procuratură Nr. 3 din
25.02.2016, de alte acte legislative, precum şi de
tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte.
 Prin termenul de „procuror", conform art.6 pct.37 a
C.P.P. se înţelege persoană oficială numită, în modul
stabilit de lege, pentru a conduce sau a exercita
urmărirea penală şi a reprezenta în judecată învinuirea
din numele statului (Procurorul General şi procurorii
ierarhic inferiori subordonaţi lui în condiţiile Legii cu
privire la Procuratură).
 Conform Legii R. Moldova „Cu privire la
procuratură", Procuratura constituie un sistem
unic, centralizat şi ierarhic, care include:
 Procuratura generală;
 procuraturile teritoriale (procuraturile
unităţii teritoriale autonome Gagauzia,
procuraturile raionale, municipale şi de sector;
 procuraturile specializate (Procuratura
Anticorupţie, Procuratura pentru Combaterea
Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale ).
Conform art.51 a C.P.P. al R.
Moldova, procurorul - este persoana
cu funcţii de răspundere, care în
limitele competenţei sale exercită în
numele statului urmărirea penală,
reprezintă învinuirea în instanţă,
exercită şi alte atribuţii prevăzute de
lege. Procurorul care participă la
judecarea cauzei penale are funcţie
de acuzator de stat.
 Procurorul este în drept să pornească o acţiune
civilă împotriva învinuitului, inculpatului sau a
persoanei care poartă răspundere materială
pentru faptele învinuitului sau ale inculpatului
 în următoarele interese:
 - În interesul persoanei vătămate, care se află
în stare de imposibilitate sau de dependenţă
faţă de învinuit, inculpat ori din alte motive nu
îşi poate realiza singură dreptul de a porni
acţiunea civilă;
 - În interesul statului.
La exercitarea atribuţiilor sale în
procesul penal, procurorul este
independent, imparţial şi se supune
numai legii, el execută, de asemenea,
indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic
superior.
În cursul judecării cauzei, procurorul
reprezintă învinuirea în numele statului şi
prezintă în şedinţa de judecată probele
acumulate de organul de urmărire penală.
Procurorul este în drept să declare apel
sau recurs împotriva hotărârilor
judecătoreşti, pe care el le consideră
ilegale sau neîntemeiate, iar Procurorul
General şi adjuncţii lui sunt în drept să
atace pe căi extraordinare de atac,
hotărârile judecătoreşti rămase definitive,
pe care le consideră ilegale sau
neîntemeiate.
Atribuţiile procurorului art.52 şi 53 CPP
independent!!!
 CONSULTANTUL PROCURORULUI
(ART.54/1 CPP)
 În cadrul procesului penal, procurorul poate fi asistat de un consultant.
 (2) La indicaţia procurorului, consultantul:
 a) studiază materialele, cauzele penale şi întocmeşte proiectele actelor emise de procuror;
 b) întocmeşte procesele verbale privind acţiunile procesuale efectuate de procuror şi acordă
acestuia asistenţă tehnică;
 c) solicită persoanelor juridice şi fizice prezentarea documentelor şi a materialelor;
 d) asigură citarea persoanelor în cauzele penale;
 e) organizează aducerea silită, în condiţiile legii, a persoanelor citate de procuror;
 f) prezintă persoanelor menţionate la art.293 materialul de urmărire penală pentru luare la
cunoştinţă;
 g) acordă procurorului alte tipuri de asistenţă ce rezultă din obligaţia exercitării de către
acesta a atribuţiilor prevăzute de art.52 şi 53.
 (3) Consultantul procurorului activează sub conducerea acestuia şi nu este în drept să
efectueze acţiuni procesuale care nu i-au fost încredinţate sau care nu au fost coordonate cu
procurorul.
 (4) Consultantul procurorului semnează actele procesuale privind acţiunile pe care le-a
efectuat sau la care a participat.
 (5) Consultantul este obligat să păstreze secretul profesional, confidenţialitatea asupra
faptelor şi informaţiilor despre care ia cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor care îi revin şi
poartă răspundere, conform legii, pentru acţiunile ilegale săvîrşite în exerciţiul funcţiei.”
ORGANELE DE URMĂRIRE PENALĂ ŞI
CONDUCĂTORUL LOR
 În conformitate cu dispoziţiile legislaţiei procesual-
penale în vigoare, urmărirea penală în Republica
Moldova se efectuează de procuror şi de către
organele de urmărire penală.
 Conform art.253 a C.P.P., urmărirea penală se
efectuează de către procuror şi de către organele de
urmărire penală constituite conform legii în cadrul:
 Ministerului Afacerilor Interne;
 Serviciului Vamal;
 Centrului Naţional Anticorupţie
 Serviciul Fiscal de Stat.
Organul de urmărire penală anunţă imediat
procurorul despre infracţiunea săvârşită şi
despre începerea acţiunilor de urmărire
penală.

Organele de urmărire penală sunt

reprezentate de ofiţeri de urmărire penală
anume desemnaţi în cadrul instituţiilor
menţionate şi care se supun organizaţional
conducătorului instituţiei respective.
 Ofiţerii de urmărire penală sunt independenţi,
se supun legii, indicaţiilor scrise ale
conducătorului organului de urmărire penală şi
ale procurorului.
 Conducătorul organului de urmărire penală
exercită controlul asupra efectuării la timp a
acţiunilor de descoperire şi prevenire a
infracţiunilor, ia măsuri pentru a asigura
efectuarea sub toate aspectele, complet şi
obiectiv, a urmăririi penale şi asigură
înregistrarea, în modul stabilit, a sesizărilor
despre săvârşirea infracţiunii.
 Pe seama organelor de urmărire penală se pune
sarcina de a efectua măsuri speciale de
investigaţii, inclusiv de a utiliza înregistrări
audio şi video, fotografieri şi de a efectua alte
acţiuni de urmărire penală, prevăzute de C.P.P.,
în scopul descoperirii indicilor infracţiunii şi a
persoanelor care au săvârşit-o, constatării
datelor faptice, fixării procesuale a acestor
acţiuni care pot fi folosite în calitate de probe
în cauza penală după verificarea lor în
conformitate cu legislaţia procesual-penală.
 Organul de urmărire penală are, de asemenea,
obligaţia de a lua toate măsurile necesare
pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii. În
acest sens, dacă există indici ai infracţiunii,
organul de urmărire penală, concomitent cu
înregistrarea sesizării despre aceasta, porneşte
procesul de urmărire penală şi, călăuzindu-se
de dispoziţiile C.P.P., efectuează acţiuni de
urmărire penală în vederea descoperirii ei şi
fixării probelor care confirmă sau infirmă
săvârşirea infracţiunii, ia măsuri în vederea
asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale
confiscări a bunurilor dobândite ilicit.
Activitatea ofiţerului de urmărire penală
este reglementată de Constituţia
Republicii Moldova din 29 iulie 1994, de
Legislaţia procesual - penală adoptată prin
Legea nr. l22-XV din 14.03.2003, de
Legea privind statutul ofiţerului de
urmărire penală nr.333-XVI din
10.11.2006, de alte legi şi acte normative,
precum şi de normele dreptului
internaţional.
 În exercitarea atribuţiilor sale, ofiţerul de urmărire
penală este independent, se supune numai legii,
indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de
urmărire penală, ale procurorului şi hotărârilor
instanţei de judecată, emise în limitele competenţei
lor şi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
 Atribuţiile ofiţerului de urmarire penală art.57 CPP
 Ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure
protejarea drepturilor şi libertăţilor omului, în
condiţiile respectării stricte a legii procesual-penale.
 STATUTUL PROCESUAL AL VICTIMEI
ÎN PROCESUL PENAL
 Prin victimă se înţelege orice persoană fizică sau
juridică, căreia prin infracţiune i-au fost aduse
daune morale, fizice sau materiale. Victima are
un interes în cadrul procesului penal și este
interesată în rezultatele acestuia.
 Victima are dreptul ca cererea sa (plângerea) să
fie înregistrată imediat în modul stabilit, să fie
soluţionată de organul de urmărire penală iar
după aceasta să fie informată despre rezultatele
soluţionării.
 Drepturile victimei unei infracţiuni, art.58 CPP
 Victima traficului de fiinţe umane beneficiază de dreptul
la protecţie de stat de îndată ce ea a fost identificată.
 De asemenea, legislaţia procesual - penală în vigoare
prevede că în cazul în care în calitate de victimă este o
întreprindere, instituţie, organizaţie de stat, atunci ea nu
are dreptul să-şi retragă cererea.
 Victima trebuie să fie prevenită în scris despre
răspunderea penală pentru denunţarea calomnioasă,
adică despre răspunderea penală ce o poartă conform
art.311 Codul penal, fapt confirmat în conţinutul
plângerii sau în conţinutul procesului-verbal privind
plângerea orală.
 Victima beneficiază de drepturile sale şi îşi
exercită obligaţiile personal, sau dacă legea
permite, prin reprezentanţi, iar dacă victima
este un minor sau o persoană iresponsabilă, de
către reprezentanţii legali ai acesteia.
 Victima este audiată în condiţiile prevăzute
pentru audierea martorului, astfel victima care
face declaraţii calomnioase cu bună ştiinţă
poartă răspundere penală conform prevederilor
art. 311 din Codul penal.
 PROBLEMATICA CONSTITUIRII
PĂRŢII VĂTĂMATE ŞI STATUTUL
PROCESUAL AL EI
 Calitatea de parte vătămată derivă din raportul
juridic creat pe plan social între cel care a
săvârşit o infracţiune şi cel care a suferit o
vătămare prin acea infracţiune şi implică
necesitatea de a participa la procesul penal în
calitate de parte vătămată sau parte civilă.
 Dacă persoana vătămată exercită şi acţiunea
civilă în cadrul procesului penal, ea capătă şi
calitatea de parte civilă.
Pentru a participa la proces ca parte
vătămată, nu are importanţă felul
vătămării (fizică, morală sau materială),
nici calificarea dată faptei sau modul ei de
comitere, ci este suficient să se constate o
vătămare, care să fie generată de
infracţiunea şi persoana vătămată să-şi
manifeste voinţa de a participa la procesul
penal.
Atât organul de urmărire penală, cât şi
instanţa de judecată au obligaţia să
cheme spre a fi ascultată persoana care a
suferit o vătămare produsă prin
infracţiune.
Înainte de audiere, persoanei vătămate i
se pune în vedere că poate participa la
proces ca parte vătămată, iar dacă a
suferit o pagubă materială sau morală, se
poate constitui şi ca parte civilă.
 Partea vătămată are dreptul de a fi reprezentată
în procesul penal printr-un apărător ales, iar în
situaţiile când partea vătămată este un minor,
acesta îşi exercită drepturile în condiţiile legale
prin - reprezentanţii legali.
 Astfel, persoana care a suferit prin fapta penală
o vătămare fizică, morală sau materială, dacă
participă la procesul penal, se numeşte parte
vătămată. Aşadar, persoana aflată într-o
asemenea situaţie care declară că doreşte să
participe la proces este parte vătămată,
devenind totodată şi parte în proces.
!!!
Partea vătămată nu poate
valorifica pretenţii materiale,
pentru asemenea pretenţii,
persoana vătămată trebuie să
se constituie ca parte civilă.
 În procesul penal se poate ajunge la constituirea de
parte vătămată dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii:
 * să existe temeiurile de recunoaştere a victimei în
calitate de parte vătămată;
 * să se constate manifestarea voinţei de a participa la
procesul penal, în această calitate, cu excepţia
victimelor care la moment sunt minori.
 Astfel, persoana devine şi capătă statutul procesual de
parte vătămată numai dacă îşi exprimă voinţa, sub
diferite forme, aceasta nedobândind automat calitatea
de parte vătămată.
În conformitate cu prevederile art.59
C.P.P., prin partea vătămată se înţelege
persoana fizică sau juridică, căreia i s-a
cauzat prin infracţiune un prejudiciu
moral, fizic sau material, recunoscută în
această calitate, conform legii, cu acordul
victimei.
Minorul căruia i s-a cauzat prejudiciu prin
infracţiune va fi considerat parte vătămată
fără acordul său.
 Recunoaşterea că parte vătămată se efectuează prin
ordonanţa organului de urmărire penală imediat după
stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi
procesuale.
 Partea vătămată se deosebeşte de victimă în baza
următoarelor constatări:
 * constituirea ca parte vătămată se face în baza
ordonanţei emisă de organul de urmărire penală
(ordonanţa de recunoaştere în calitate de parte
vătămată), iar calitatea de victimă apare îndată după
sesizarea organului de urmărire penală privind săvârşirea
infracţiunii (odată cu depunerea actului de sesizare).
 * victimă poate fi persoana numai până la începerea
urmăririi penale, pe când parte vătămată este recunoscută
în această calitate numai după începerea urmăririi penale.
Partea vătămată poate oricând să renunţe
la această calitate procesuală. Ea
beneficiază de drepturile sale şi îşi
exercită obligaţiile personal sau, dacă
legea permite, prin reprezentanţi, iar dacă
ea este minor sau o persoană iresponsabilă
prin reprezentanţii ei legali, în modul
prevăzut de legislaţia procesual - penală.
 Partea vătămată este audiată în condiţiile
prevăzute de C.PP pentru audierea martorului.
 Calitatea de parte vătămată încetează şi prin
renunţare la această calitate, însă nu stinge
acţiunea penală, care va fi exercitată de
procuror (titularul principal al acţiunii penale).
 Dacă partea vătămată refuză sau se eschivează
să facă declaraţii, atunci ea poartă răspundere
penală conform art.313 din Codul penal, iar
pentru declaraţii false făcute cu bună ştiinţă,
conform art.312 din Codul penal.
 CONSTITUIREA PĂRŢII CIVILE ÎN
PROCESUL PENAL
 Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în
cadrul procesului penal poate fi denumită ca parte
civilă.
 Se poate constitui ca parte civilă în procesul penal
numai persoana care a fost vătămată nemijlocit
prin infracţiune.
 Există posibilitatea constituirii de parte civilă, în
egală măsură, pentru o persoană fizică la fel ca şi
pentru o persoană juridică, deoarece ambelor le
poate fi provocată o pagubă în urma comiterii
unei infracţiuni.
 Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la
răspundere civilă a inculpatului, precum şi a
părţii civilmente responsabile şi poate fi
alăturată acţiunii penale, prin constituirea
persoanei vătămate ca parte civilă.
 Constituirea de parte civilă nu se poate face
decât în vederea reparării pagubelor cauzate
prin infracţiune. Nu se poate invoca drept
temei al reparaţiilor civile decât comiterea
infracţiunii în urma căreia s-au produs
pagubele respective.
 Calitatea de parte civilă nu înlătură dreptul
persoanei respective de a participa la aceeaşi
cauză şi în calitate de parte vătămată.
 Dacă la aceeaşi cauză o persoană participă în
dubla calitate de parte civilă şi parte vătămată,
potrivit legii, ea poate renunţa oricând pe
parcursul procesului penal la calitatea de parte
civilă fără a-şi pierde calitatea de parte vătămată.
 Deci pentru existenţa calităţii de parte civilă una
din condiţii este manifestarea de voinţă a
persoanei vătămate material prin infracţiune.
Însă există situaţii când acţiunea civilă se
porneşte şi se exercită din oficiu.
Astfel, potrivit art.51 alin. (2) al C.P.P.,
procurorul este în drept să pornească o
acţiune civilă împotriva învinuitului,
inculpatului sau a persoanei care poartă
răspundere materială în cazul şi în
interesul persoanei vătămate care se află
în stare de imposibilitate sau de
dependenţă faţă de aceste persoane, ori
din alte motive nu-şi poate realiza singură
dreptul de a porni o asemenea acţiune în
cadrul procesului penal.
În conformitate cu prevederile art.61
C.P.P., prin parte civilă se înţelege
persoana fizică sau juridică, în privinţa
căreia există suficiente temeiuri de a
considera că în urma infracţiunii i-a fost
cauzat un prejudiciu material sau moral,
care a depus la O.U.P. sau la instanţa de
judecată o cerere de chemare în judecată a
bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a
persoanei care poartă răspundere
patrimonială pentru faptele acestuia.
 Totodată, potrivit prevederilor legale, persoana
vătămată care nu s-a constituit ca parte civilă în
cadrul procesului penal poate introduce la
instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei
materiale şi a daunelor morale pricinuite prin
infracţiune.
 În ceea ce priveşte modalitatea de constituire a
părţii civile în cadrul procesului penal, legea
prevede că ea se recunoaşte în această calitate
printr-o ordonanţă a organului de urmărire
penală sau prin încheierea instanţei de judecată.
 Renunţarea la calitatea de parte civilă în procesul
penal duce la stingerea acţiunii civile. Astfel, ea se
poate face în următoarele modalităţi:
 * prin împăcare cu inculpatul, în cazurile în care
legea penală şi cea procesual penală permite
împăcarea (art.109 CP. şi alin. (5) art.276 C.P.P.).
 * prin declaraţie expresă şi neechivocă de renunţare
sau retragere a acţiunii civile (potrivit art.224 C.P.R,
partea civilă poate retrage acţiunea civilă înaintată în
cadrul procesului penal în orice moment al procesului,
însă nu mai târziu de retragerea completului în camera
de deliberare pentru soluţionarea în fond a cauzei
respective).
 4. PARTEA APĂRĂRII
 Bănuitul
 Persoana fizică (autorul, organizatorul,
instigatorul sau complicele), subiectul
infracţiunii pe parcursul procesului
penal primeşte diferite calităţi
procesuale. Astfel, în procesul penal cel
care a săvârşit infracţiunea are calitatea
de bănuit, învinuit, inculpat,
condamnat, achitat.
Calitatea procesuală de bănuit apare
numai după pornirea urmăririi penale.
Art. 63. alin. (l) al C.P.P. prevede
expres că bănuit poate fi doar
persoana fizică faţă de care există
anumite probe că a săvârşit o
infracţiune, până la punerea ei sub
învinuire.
 Persoană poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din
următoarele acte procedurale, după caz:
 - Procesul-verbal de reţinere;
 - ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive
neprivative de libertate;
 - ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.
 Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate
de bănuit:
 * persoana reţinută mai mult de 72 de ore;

 * persoana în privinţa căreia a fost aplicată o măsură preventivă

neprivativă de libertate mai mult de 10 zile din momentul când i s-
a adus la cunoştinţă ordonanţa despre aplicarea măsurii preventive;
 * persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de
recunoaştere în această calitate - mai mult de 3 luni, iar cu acordul
Procurorului General şi al adjuncţilor săi - mai mult de 6 luni.
 La momentul expirării, după caz, a unui termen indicat
în alin. (2) art.63 C.P.P., organul de urmărire penală
este obligat să elibereze bănuitul reţinut ori să revoce,
în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată în
privinţa lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire
sau punerea lui sub învinuire.

 Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată,

constatând că bănuiala nu s-a confirmat, este obligată
să elibereze bănuitul reţinut sau să revoce măsura
preventivă aplicată în privinţa lui până la expirarea
termenelor indicate în alin. (2) art.63 C.P.P.,
dispunând scoaterea lui de sub urmărire.
 Calitatea de bănuit încetează din momentul eliberării
reţinutului, revocării măsurii preventive aplicate în
privinţa lui ori, după caz, anulării ordonanţei de
recunoaştere în calitate de bănuit şi scoaterii lui de
sub urmărire, sau din momentul emiterii de către
organul de urmărire penală a ordonanţei de punere
sub învinuire.
 Interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de
care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune
se interzice.
 Bănuitul are dreptul la apărare. Organul de urmărire
penală îi asigură bănuitului posibilitatea să-şi exercite
dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele
care nu sunt interzise de lege.
 ÎNVINUITUL, INCULPATUL
 Învinuitul (inculpatul) este recunoscut figura centrală a
procesului penal, dat fiind că activitatea procesuală se
desfăşoară în jurul faptei săvârşite de această persoană şi în
vederea tragerii sale la răspundere penală. Învinuit poate fi
numai o persoană fizică.
 Punerea sub învinuire ocupă un loc deosebit în faza de
urmărire penală. Acest act totalizează activitatea petrecută
până la momentul dat caracterizând probele acumulate şi
orientează activitatea de urmărire penală de mai departe.
Punerea sub învinuire contribuie la apariţia unui participant
nou, a unui participant principal - învinuitul. În cazul în care
există suficiente probe că infracţiunea a fost săvârşită de o
anumită persoană, organul de urmărire penală întocmeşte un
raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub
învinuire. Raportul cu materialele cauzei penale se înaintează
procurorului.
 Dacă sunt condiţiile prevăzute de lege pentru luarea
măsurii preventive, atunci organul de urmărire penală
înaintează propuneri în raport şi în această privinţă.
 La prezentarea persoanei ce-i trebuie pusă în vedere
învinuirea i se verifică personalitatea. Procurorul,
după stabilirea identităţii învinuitului, îi aduce la
cunoştinţă ordonanţa de punere sub învinuire şi îi
explică conţinutul ei. Actul de punere în vederea
învinuirii constă în aducerea la cunoştinţă a persoanei
învinuite şi a apărătorului a conţinutului ordonanţei de
punere sub învinuire. Se termină acest act cu semnarea
ordonanţei de către procuror, învinuit, apărător şi alte
persoane care participă la această acţiune. Semnăturile
se aplică pe ordonanţa de punere sub învinuire.
După înaintarea acuzării, procurorul îi
va explica învinuitului drepturile şi
obligaţiile acestuia prevăzute în art. 66
al C.P.P. învinuitului i se înmânează
copia de pe ordonanţa de punere sub
învinuire şi informaţia în scris privind
drepturile şi obligaţiile lui. Aceste
acţiuni, de asemenea, se consemnează în
ordonanţa de punere sub învinuire.
Conform art. 65 C.P.P. „învinuitul în
privinţa căruia cauza a fost trimisă în
judecată se numeşte inculpat."
El este subiectul pasiv, necesar şi
indispensabil al procesului penal.
Împotriva sa se exercită acţiunea penală
şi eventual şi acţiunea civilă în hotărâri
penale definitive de condamnare, când
devine condamnat.
Învinuitul sau, după caz, inculpatul are
dreptul la apărare. Organul de urmărire
penală sau, după caz, instanţa de
judecată îi asigură învinuitului,
inculpatului posibilitatea de a-şi exercita
dreptul la apărare prin toate mijloacele şi
metodele neinterzise de lege.
În conformitate cu Legea procesului
penal, drepturile învinuitului,
inculpatului minor se exercită şi de
reprezentantul lui legal.
 PARTEA CIVILMENTE RESPONSABILĂ
 Spre deosebire de domeniu dreptului penal,
în materie civilă există posibilitatea ca
răspunderea civilă să revină şi altor
persoane decât acelea care au săvârşit
faptele generatoare de prejudicii materiale.
 Persoana (fizică sau juridică) chemată în
procesul penal să răspundă potrivit legii
civile, pentru pagubele provocate prin
fapta învinuitului sau inculpatului se
numeşte „parte civilmente responsabilă."
Sunt persoane responsabile civilmente:
- Părinţii pentru faptele ilicite săvârşite
de copii lor minori;
- Institutorii şi meşteşugarii pentru
prejudiciile cauzate de elevii şi ucenicii
aflaţi sub supravegherea lor.
- Persoanele care au constituit o garanţie
pentru gestionar.
 APĂRĂTORUL
 Apărătorul este persoana care, pe parcursul procesului
penal, reprezintă interesele bănuitului, învinuitului,
inculpatului, îi acordă asistenţă juridică prin toate
mijloacele şi metodele neinterzise de lege (art.67
C.P.P.).
 Apărătorul nu poate fi asimilat de către organele de
stat şi persoanele cu funcţie de răspundere cu persoana
ale cărei interese le apără şi cu caracterul cauzei
penale care se examinează cu participarea lui.
 În calitate de apărător în procesul penal pot participa:
a) avocatul; b) alte persoane abilitate prin lege cu
atribuţii de apărător; c) un avocat din străinătate în
cazul în care acesta este asistat de un avocat din RM.
 Persoanele indicate obţin calitatea de apărător
din momentul în care şi-au asumat
angajamentul de a apăra interesele persoanei
în cauză cu consimţământul acesteia, iar
avocaţii numiţi din oficiu - din momentul
numirii lor din oficiu de către organul de
urmărire penală sau de instanţă ori la
solicitarea acestor organe din momentul
numirii lor de către biroul de avocaţi.
Apărătorul, după ce şi-a asumat angajamentul
de apărare, trebuie să anunţe organul de
urmărire penală sau instanţa.
 Pentru confirmarea calităţii şi împuternicirilor sale,
apărătorul prezintă organului de urmărire penală sau
instanţei:
 1) documentul ce confirmă apartenenţa lui la avocatură -
licenţă pentru exercitarea profesiei de avocat;
 2) documentul ce confirmă că are permisiunea de a
practica calitatea de apărător conform legislaţiei
Republicii Moldova (legitimația de avocat);
 3) mandatul biroului de avocaţi sau un alt document ce îi
confirmă împuternicirile (art.70 alin. (7) C.P.P.). Anume
acest document, mandatul, permite avocatului să obţină
calitatea de apărător şi să aibă relaţii juridice cu
instanţa de judecată sau organul de urmărire penală la
exercitarea funţiei de apărător întru-un dosar concret.
 Apărătorul nu este în drept a întreprinde acţiuni
împotriva intereselor persoanei pe care o apără şi
a o împiedica să-şi realizeze drepturile.
 Apărătorul nu poate, contrar poziţiei persoanei pe
care o apără, să recunoască participarea ei la
infracţiune şi vinovăţia de săvârşire a infracţiunii.
Este absolut inacceptabilă recunoaşterea de către
avocat a vinovăţiei clientului său dacă ultimul o
infirmă. În cazul contestării de către inculpat a
vinovăţiei sale, avocatul-apărător este legat de
poziţia clientului său. El nu are dreptul să afirme
că inculpatul este vinovat şi să construiască
apărarea doar invocând circumstanţele atenuante.
În conformitate cu art.46 alin. (3) al Legii cu
privire la avocatură, avocatul nu are dreptul să
acţioneze contrar intereselor legitime ale
clientului, să ocupe o poziţie juridică fără a o
coordona cu acesta (cu excepţia cazurilor în care
clientul îşi recunoaşte vina), să refuze, fără
motive întemeiate, apărarea bănuitului,
învinuitului, acuzatului sau a condamnatului la
care s-a obligat.
Apărătorul nu este în drept a destăinui
informaţiile care i-au fost comunicate în legătură
cu exercitarea apărării, dacă aceste informaţii pot
fi utilizate în detrimentul persoanei pe care o
apără.
 Avocatul nu este în drept a renunţa
nemotivat la apărare.
 Apărătorul nu este în drept a înceta de sine
stătător împuternicirile de apărător, a
împiedica invitarea unui alt apărător sau
participarea lui la această cauză.
 Apărătorul nu este în drept a transmite
altei persoane împuternicirile sale de a
participa la cauza respectivă.
 Apărătorul nu este în drept fără
consimţământul persoanei pe care o apără:
 1) a o declara vinovată de săvârşirea
infracţiunii;
 2) a declara împăcarea cu partea oponentă;
 3) a recunoaşte acţiunea civilă;
 4) a-i retrage plângerile;
 5) a retrage apelul său recursul împotriva
sentinţei de
condamnare.
 Apărătorul este obligat:
 1) a se prezenta la chemarea organului de
urmărire penală sau a instanţei;
 2) a se supune dispoziţiilor legitime ale
reprezentantului organului de urmărire penală
şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;
 3) a nu părăsi sala de şedinţe până la
anunţarea întreruperii, fără permisiunea
preşedintelui şedinţei;
 4) a respecta ordinea stabilită în şedinţa de
judecată.
 5. REPREZENTANŢII ŞI
SUCCESORII ÎN PROCESUL
PENAL
 Însituaţiile în care unele părţi nu pot sau
nu doresc să participe la desfăşurarea
procesului penal, s-a admis că acestea să
aibă, în general, dreptul de a fi înlocuite
prin reprezentanţi pe care urmează să-i
împuternicească potrivit legii.
Reprezentanţii sunt persoane împuternicite
în cadrul procesului penal să participe la
actele procesuale, în numele şi în interesul
unei părţi în proces.
 Reprezentanţii pot îndeplini toate actele procesuale pe
care le-ar fi putut efectua şi partea pe care o
reprezintă, cu excepţia celor care au caracter personal.
Persoanele care reprezintă una din părţile în procesul
penal, devin prin aceasta participanţi la activitatea
procesuală, nu însă şi părţi în proces. Ele pot avea
calitatea de reprezentanţi legali sau convenţionali.
 Prin noţiunea de „reprezentare" se subînţelege
îndeplinirea de către reprezentant a drepturilor şi
obligaţiilor reprezentatului. Reprezentarea - este
înfăptuirea acţiunilor juridice în măsura
împuternicirilor avute de către o persoană, numită
«reprezentant" în numele altei persoane numită
„reprezentat".
 Legislaţia procesual-penală prevede reprezentanţi ai părţii
vătămate, părţii civile şi părţii civilmente responsabile.
Instituţia reprezentării în procesul penal poate fi convenţională
şi legală.
 Reprezentarea legală are loc în baza legii. Persoană incapabilă,
participantă la proces, nu îşi poate exercita de sine stătător
drepturile prevăzute de C.P:P. R.M., acestea fiind exercitate de
reprezentantul ei legal.
 În cazul în care partea civilă iresponsabilă nu are reprezentant
legal, participarea ei la procesul penal este suspendată, iar
acţiunea civilă rămâne fără examinare, dacă procurorul nu
înaintează acţiune în interesele acesteia faţă de învinuit,
inculpat sau faţă de persoana care poartă răspundere materială
pentru faptele învinuitului, inculpatului. În cazul
iresponsabilităţii părţii civilmente responsabile, participarea
acesteia la proces este suspendată, iar acţiunea civilă nu este
examinată.
 Conform art. 77 alin. (l) C.P.P. R.M. reprezentanţii
legali ai victimei, părţii vătămate, părţii civile,
bănuitului, învinuitului, inculpatului sunt părinţii,
înfietorii, tutorii sau curatorii lor, care reprezintă în
procesul penal interesele participanţilor la proces
minori sau iresponsabili.
 Învinuitul şi bănuitul pot avea doar reprezentanţi
legali, în procesul penal ei acţionează alături de
persoanele reprezentate, dar nicidecum în locul lor.
Participarea apărătorului nu eliberează
reprezentantul legal de reprezentare.
 Reprezentantul legal este admis în proces în baza
unei hotărâri motivate a organului de urmărire
penală sau, după caz, a instanţei de judecată.
 Reprezentarea mandatară (reprezentarea
convenţională) - are loc în baza unui acord de voinţă
a participanţilor și este întemeiată pe existenţa unui
contract de mandat. Cu excepţia inculpatului pentru
care există restricţii în ceea ce priveşte reprezentarea,
toate celelalte părţi pot fi întotdeauna reprezentate.
Convenţionalizarea este reprezentarea care este
realizată în baza unui contract între două persoane ce
sunt dotate cu capacitatea deplină de exerciţiu în
procesul penal, de exemplu: între partea vătămată,
partea civilă, partea civilmente responsabilă şi
reprezentantul acestora. Reprezentarea convenţională
este întemeiată pe existenţa unui contract de mandat
între reprezentant şi reprezentat (persoana cu
capacitatea deplină care este parte în proces).
 Interesele persoanelor fizice sunt reprezentate
de avocaţi şi de rudele apropiate, iar ale
persoanelor juridice - de personalul prevăzut de
statut, de obicei, consultantul juridic sau
avocatul. Reprezentanţii părţii vătămate
participă la proces deopotrivă cu partea
vătămată, iar reprezentanţii părţii civile şi ai
părţii civilmente responsabile, atât deopotrivă
cu ei, cât şi în locul lor.
 Reprezentanţi ai victimei, părţii vătămate, părţii
civile, părţii civilmente responsabile sunt
persoanele împuternicite de către acestea să le
reprezinte interesele în cauza penală.
SUCCESORUL PĂRŢII VĂTĂMATE SAU
PĂRŢII CIVILE
 În procesul penal, succesor al părţii vătămate sau al
părţii civile este recunoscută una dintre rudele ei
apropiate, care a manifestat dorinţa de a exercita
drepturile şi obligaţiile părţii vătămate decedate sau
care, în urma infracţiunii, a pierdut capacitatea de a-şi
exprima conştient voinţa. În calitate de rudă apropiată
sunt conform art.6 alin. (l) pct. 41 C.P.P. R.M., copii,
părinţi, înfietori, înfiaţi, fraţi şi surori, bunici, nepoţi.
 Succesor al părţii vătămate sau al părţii civile nu
poate fi constituită ruda ei apropiată, căreia i-a fost
incriminată cauzarea prejudiciului material, fizic sau
moral părţii vătămate.
 Constituirea rudei apropiate ca succesor al părţii vătămate
sau al părţii civile este decisă de procurorul care conduce
urmărirea penală sau, după caz, instanţa de judecată, cu
condiţia că rudă apropiată solicită această calitate. Atunci
când mai multe rude apropiate solicită această calitate,
decizia de a alege succesorul îi revine procurorului sau
instanţei de judecată. Dacă, la momentul solicitării
respective, lipsesc temeiuri suficiente pentru constituirea
persoanei ca succesor al părţii vătămate sau al părţii civile,
hotărârea în cauză este luată imediat după stabilirea acestor
temeiuri.
 Succesorul părţii vătămate sau al părţii civile participă la
proces în locul părţii vătămate sau părţii civile. Succesorul
părţii vătămate sau al părţii civile poate fi citat şi audiat în
calitate de martor.
 6.ALTE PERSOANE PARTICIPANTE
LA PROCESUL PENAL

 Asistentul procedural

 Asistentul procedural este persoana fizică

ce nu are interes personal în cauză, nu este
angajat al organului de urmărire penală şi
participă la prezentarea persoanei spre
recunoaştere, la fel la reconstituirea faptei
şi efectuarea experimentului când prezenţa
lui este necesară.
 Consilierul de probațiune
Consilierul de probațiune este persoana
care efectuiază evaluarea psihosocială și
controlul subiecților probațiunii,
contribuie la resocializarea și la
adaptarea socială a acestora prin
formarea unei atitudini și unor reguli de
conduită socială în vederea reintegrării
lor în societate și a prevenirii de noi
infracțiuni.
 Grefierul
 Grefier în şedinţa de judecată este
funcţionarul instanţei judecătoreşti care nu
are interes personal în cauză, citează
părțile şi întocmeşte procesul - verbal al
şedinţei de judecată, înregistrează
declaraţiile părţilor şi altor martori.
 Interpretul, traducătorul
 Interpretul este persoana invitată în procesul - penal de
organele competente, care traduce oral dintr-o limbă în alta
sau care traduce semnele celor muţi ori surzi, mijlocind
astfel înţelegerea dintre două sau mai multe persoane.
 Traducătorul este persoana care traduce în scris un text dintr-
o limbă în alta.
 Interpretul sau traducătorul este desemnat în această calitate
de către ofiţerul de urmărire penală sau de instanţă, poate fi
numit din rândurile persoanelor propuse de către
participanţii la procesul penal.
 Interpretul, traducătorul poartă răspundere penală pentru
traducerea intenţionat greşită sau pentru eschivarea de la
îndeplinirea obligaţiilor sale. Drepturile şi obligaţiile
interpretului traducătorului sunt prevăzute de art. 85 C.P.P.
  Specialistul
Specialistul este persoana care cunoaşte
temeinic o disciplină sau o anumită
problemă şi este antrenată în procesul
penal, în modul prevăzut de lege pentru a
contribui la stabilirea adevărului.
Specialistul trebuie să posede suficiente
cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru
acordarea ajutorului necesar ofiţerului de
urmărire penală sau instanţei. Opinia
expusă de specialist nu substituie concluzia
expertului.
 Expertul
 Expert este persoana care posedă cunoştinţe
temeinice speciale într-un anumit domeniu şi
este abilitată, în modul stabilit de lege, să facă
o expertiză.
 Expertul este persoana numită pentru a efectua
investigaţii în cazurile prevăzute de C.P.P. care
nu este interesată de rezultatele cauzei penale
şi care aplicând cunoştinţele speciale din
domeniul ştiinţei tehnicii, artei şi din alte
domenii, prezintă rapoarte în baza acestora.
  Martorul

 Martorul este persoana citată în această calitate

de OUP sau instanţă, precum şi persoana care
face declaraţii în modul prevăzut de lege în
calitate de martor.
 Ca martor pot fi citate persoane care posedă
informaţii cu privire la vreo circumstanţă care
urmează a fi constatată în cauză. Nici o
persoană nu poate fi silită să facă declaraţii
contrar intereselor sale sau ale rudelor sale
apropiate.
 Nu pot fi citate şi ascultaţi în calitate de martori:
 * persoanele care din cauza defectelor fizice sau
psihice nu sunt în stare să înţeleagă just
împrejurările care au importanţă pentru cauză
şi să facă referitor la ele declaraţii exacte şi juste;
 * apărătorii, colaboratorii birourilor de avocaţi
- pentru constatarea unor date care le-au devenit
cunoscute în legătură cu adresarea pentru acordarea
de asistenţă juridică sau în legătură cu acordarea
acestei persoane care cunosc o anumită informaţie
referitoare la cauză în legătură cu exercitarea de
către ele a atribuţiilor de reprezentanţi a părţilor;
* Judecătorul, procurorul, reprezentantul
organului de urmărire penală, grefierul cu privire la
circumstanţele carei-au devenit cunoscute în legătură cu
exercitarea de către el a atribuţiilor procesuale, cu
excepţia cazurilor de reţineri în flagrant delict;
 * Jurnalistul - pentru a preciza persoana care i-a
prezentat informaţia cu condiţia de a nu-i divulga
numele, cu excepţia cazului în care persoana doreşte
benevol să depună mărturii;
 * Slujitorii cultelor referitor la circumstanţele care le-
a devenit cunoscute în legătură cu exercitarea atribuţiilor
lor;
 * Medicul de familie şi alte persoane care au acordat
îngrijire medicală referitor la viaţa privată a persoanelor
pe care le deservesc.
În cazuri excepţionale medicul de
familie, jurnalistul şi persoanele care
cunosc o anumită informaţie referitoare
la cauză în legătură cu exercitarea de
către ele a atribuţiilor de reprezentanţi ai
părţilor, pot fi citaţi şi ascultaţi în calitate
de martori numai în cazul în care această
informaţie este absolut necesară pentru
prevenirea sau descoperirea
infracţiunilor deosebit de grave,
excepţional de grave.
 În caz de neprezentarea a martorului la citaţia făcută
de organele competente fără motive întemeiate, el
poate fi supus aducerii silit, iar în cazul refuzului
sau eschivării de a face declaraţii, la fel şi în cazul
declaraţiilor minciunoase cu bună ştiinţă este
pedepsit conform legislaţiei penale a R.M.
 Rudele apropiate, precum soţul, soţia logodnicul,
logodnica, bănuitul, învinuitul, inculpatul, nu sunt
obligate să facă declaraţii împotriva acestuia.
Organul de urmărire penală (instanţa) este obligat să
aducă aceasta la cunoştinţa persoanelor respective
sub semnătură drepturile şi obligaţiile martorului
care sunt prevăzute de art. 90 C.P.P. R.M.
  Reprezentantul legal al martorului
minor
 Reprezentantul legal al martorului minor are dreptul să ştie despre citarea de către
organul de urmărire penală sau de instanţă a persoanei interesele căreia le reprezintă,
să o însoţească şi să asiste la acţiunile procesuale cu participarea acestuia.
 (2) Reprezentantul legal al martorului minor, luând parte la efectuarea acţiunilor
procesuale, are dreptul:
 1) cu permisiunea organului de urmărire penală sau a instanţei, să se adreseze
persoanei interesele căreia le reprezintă cu întrebări, observaţii, îndrumări;
 2) să înainteze cereri;
 3) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară
includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
 4) să facă obiecţii împotriva acţiunilor preşedintelui şedinţei de judecată;
 5) să ia cunoştinţă de procesul-verbal al acţiunilor procesuale la care el împreună
cu persoana interesele căreia le reprezintă au participat în cauza dată şi să ceară
completarea lui sau includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;
 6) să invite pentru persoana interesele căreia le reprezintă un avocat în calitate de
reprezentant.
 Avocatul martorului

 Persoana, fiind citată în calitate de martor,

are dreptul să invite un avocat care îi va
reprezenta interesele în organul de urmărire
penală şi o va însoţi la acţiunile procesuale
efectuate cu participarea sa (art.92 alin. (l)
C.P.P. R.M.)