Capitolul al IV-lea.

Participanții în procesul penal

Secțiunea 1. Noțiunea de „participanți” în procesul penal

Încălcarea unei norme juridice penale dă naștere unui conflict între societate
(stat) și făptuitor, conflict care presupune, pentru rezolvarea sa, tragerea la
răspundere penală a făptuitorului, activitate care se realizează de către organele
judiciare prevăzute de lege și numai pe calea justiției, printr-un proces penal 1.
De altfel, procesul penal reprezintă un ansamblu de activități reglementate de
normele procesuale penale, desfășurate de către organele judiciare, cu
participarea părților, a subiecților procesuali principali, a avocatului și a altor
persoane, în scopul rezolvării cauzei deduse judecății.
Astfel, spre deosebire de dreptul penal, unde noțiunea de „participanți” este
reprezentată de acele persoane care au conlucrat efectiv la săvârșirea unei
infracțiuni (coautori, complici sau instigatori), în dreptul procesual penal,
participanții sunt subiecții care desfășoară împreună activitatea în cadrul
procesului penal 2.
În sens larg, noțiunea de participanți în procesul penal se referă la toți
subiecții oficiali sau particulari care participă efectiv la activitățile ce se
desfășoară în cadrul procesului penal 3. Astfel, categoria participanților se referă
la organe judiciare, avocat, părți, subiecți procesuali principali, precum și alți
subiecți procesuali.
În sens restrâns, noțiunea de participanți în procesul penal înglobează
organele judiciare, avocatul, părțile și subiecții procesuali principali.
Organele judiciare în procesul penal sunt reprezentate de organele de
cercetare penală, procuror, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de
cameră preliminară și instanțele judecătorești.
Părțile în procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă
civilmente (persoane care au drepturi și obligații ce se nasc din exercitarea
acțiunii penale sau civile).
Subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată.

1 A.L. LORINCZ, op. cit., 2015, p. 7.

2 N. V OLONCIU , op. cit., vol. I, p. 141.
3 I. N EAGU , op. cit., p. 74.

1
 Avocatul are o poziție specială, întrucât, cu toate că nu este interesat în cauză,
se situează pe poziția părții căreia îi acordă asistență juridică 4 în procesul penal,
asistând sau reprezentând părțile ori subiecții procesuali principali în condițiile
legii.
Alți subiecți procesuali care participă în procesul penal sunt martorii, martorii
asistenți, experții, interpreții, agenții procedurali, grefierii, organele speciale de
constatare, având pe parcursul procesului penal drepturi și obligații în cadrul
procedurilor judiciare penale.

Secțiunea a 2-a. Organele judiciare

§1. Considerații generale

Ca subiect pasiv general și principal al oricărei infracțiuni, statul este titularul

dreptului de a trage la răspundere penală pe infractor, prin reprezentanții săi
calificați. În acest sens, dispozițiile Capitolului VI al Titlului III din Constituția
României, intitulat „Autoritatea judecătorească”, vin să reglementeze activitatea
instanțelor judecătorești (art. 124-130), a Ministerului Public (art. 131-132) și a
Consiliului Superior al Magistraturii (art. 133-134).
Organele judiciare ale statului care contribuie la înfăptuirea scopului legii
procesuale penale sunt instanțele judecătorești, judecătorul de drepturi și
libertăți, judecătorul de cameră preliminară, Ministerul Public și organele de
cercetare penală.

§2. Instanțele judecătorești

2.1. Noțiunea de instanță judecătorească și atribuțiile acesteia

Conform art. 126 din Constituție, justiția se realizează prin Înalta Curte de
Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. În acest
sens sunt și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară.
La nivel de doctrină5, utilizarea noțiunii de „instanță judecătorească” și de
„instanță de judecată” comportă diferențe semantice, pe care le definim în cele
ce urmează. Astfel, termenul „instanță judecătorească” desemnează acea verigă

4 Idem, p. 75; N. V OLONCIU , op. cit., vol. I, p. 142.

5 N. VOLONCIU, op. cit., vol. I, p. 148.

2
a sistemului organelor judecătorești din care fac parte judecătoria, tribunalul,
curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, în timp ce utilizarea termenului
„instanță de judecată” desemnează organul judiciar care exercită funcția de
judecată în cadrul procesului penal, mai exact completul de judecată alcătuit din
judecătorii care soluționează cauza dedusă judecății.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 304/2004, justiția se înfăptuiește de către
judecători în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți și se
realizează prin instanțele judecătorești.
În exercitarea rolului lor de subiect principal al activității procesuale penale,
instanțelor de judecată le revin următoarele atribuții 6:
– pronunță hotărâri judecătorești, ele având ultimul cuvânt în stabilirea
vinovăției sau nevinovăției inculpatului;
– activitatea lor se realizează în faza de judecată, în principal, și în faza de
punere în executare a hotărârilor judecătorești rămase definitive (emit mandatul
de executare);
– urmăresc realizarea și apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale
cetățenilor;
– asigură respectarea dreptului la un proces echitabil și judecarea proceselor
în mod imparțial și independent de orice influențe extranee.
Organizarea judiciară are ca finalitate asigurarea respectării drepturilor și a
libertăților fundamentale ale persoanei, prevăzute în principal în următoarele
documente: Carta internațională a drepturilor omului, Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Convenția Organizației
Națiunilor Unite asupra drepturilor copilului și Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene.
În activitatea lor, instanțele de judecată îndeplinesc funcția jurisdicțională,
care constă în capacitatea acestora de a soluționa conflictul dedus judecății și de
a pronunța o hotărâre judecătorească 7, care, odată ce a rămas definitivă, este
învestită cu autoritate de lucru judecat, activitate care se desfășoară pe parcursul
a două grade de jurisdicție, și anume judecata în primă instanță și în apel,

6 I. N EAGU , op. cit., p. 79.

7 G R . T HEODORU , op. cit., p. 207.

3
respectând astfel art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale 8.

2.2. Organizarea instanțelor judecătorești

Organizarea judecătorească cuprinde acele reguli esențiale prevăzute de

Constituție și de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară care stau la
baza organizării justiției în scopul asigurării funcției acesteia – soluționarea
litigiilor intervenite între subiectele de drept sau rezolvarea cererilor acestora în
condițiile legii, restabilirea ordinii de drept și protecția persoanelor față de
manifestările abuzive ale celorlalte autorități publice 9.
În prezent, sistemul organelor de judecată este alcătuit, conform art. 2 alin. (2)
din Legea nr. 304/2004, din:
– Înalta Curte de Casație și Justiție;
– curți de apel;
– tribunale;
– tribunale specializate;
– instanțe militare;
– judecătorii.
După cum se poate observa, sistemul instanțelor judecătorești cuprinde în
prezent, în țara noastră, două categorii de instanțe în materie penală, și anume
instanțe civile, alcătuite din judecătorii, tribunale, tribunale specializate, curți de
apel, și instanțe militare, care cuprind tribunalele militare și Curtea Militară de
Apel București.
Curțile de apel au fost reintroduse în structura organelor de judecată prin
Legea nr. 92/1992. Ele au fost scoase din structura instanțelor în anul 1946, cu
toate că aveau o veche tradiție în România.
Prin art. 2 din Legea nr. 304/2004 au fost introduse tribunalele specializate,
iar în urma intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală a fost desființat
Tribunalul Militar Teritorial București, prin art. 20 alin. (1) din Legea nr.

8 Art. 2 din Protocolul nr. 7 (semnat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984) la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală: „1. Orice persoană declarată vinovată de o
infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție
superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. 2. Acest
drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, așa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat
a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs
împotriva achitării sale”. Document disponibil online pe site-ul www.dri.gov.ro.
9 I. D ELEANU , Tratat de procedură civilă, vol. I, Ed. Europa Nova, București, 1995, p. 361.

4
255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care
cuprind dispoziții procesual penale.
În țara noastră au funcționat de-a lungul timpului și instanțe extraordinare,
interzise în prezent, după cum am mai arătat, prin art. 126 din Constituție.
Instanțele extraordinare înființate în anul 1945, ca și cea din luna decembrie
1989, care a judecat familia Ceaușescu, nu s-au putut ridica la nivelul unor
instanțe de judecată imparțiale. Activitatea lor a fost apreciată ca
necorespunzătoare, permițând arbitrariul sau imixtiunea celorlalte puteri ale
statului în activitatea autorității judecătorești.
Instanțele militare nu trebuie concepute ca instanțe extraordinare cărora să li
se acorde o competență excepțională. Ele trebuie să se limiteze la competența
personală și specială ce le-a fost acordată prin lege.

2.2.1. Instanțele civile

Sunt organizate conform art. 18-55 din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară și sunt repartizate pe teritoriul țării în conformitate cu
anexa nr. 1 la lege, astfel:
a) Judecătoriile
Conform art. 38 din Legea nr. 304/2004, judecătoriile sunt instanțe fără
personalitate juridică, organizate în județe și în sectoarele municipiului
București, potrivit anexei nr. 1 la lege.
În raport cu natura și numărul cauzelor, în cadrul judecătoriilor se pot înființa
secții sau completuri specializate. De asemenea, în cadrul judecătoriilor se vor
organiza secții sau completuri specializate pentru minori și familie. Conform art.
40 din Legea nr. 304/2004 completurile și secțiile specializate pentru minori și
familie judecă atât infracțiunile săvârșite de minori, cât și infracțiunile săvârșite
asupra minorilor, iar în cazul în care în aceeași cauză sunt mai mulți inculpați,
unii minori și alții majori, și nu este posibilă disjungerea, competența aparține
tribunalului specializat pentru minori și familie.
Localitățile care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ
se stabilesc, cu avizul conform al ministrului justiției, prin hotărâre a Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii.

5
 În raport cu volumul de activitate, cu natura și complexitatea cauzelor deduse
judecății, pentru judecătorii se pot înființa sedii secundare cu activitate
permanentă în alte localități din județ sau în municipiul București.
b) Tribunalele
Potrivit art. 36 din Legea nr. 304/2004, tribunalele sunt instanțe cu
personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului
București, și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. În
circumscripția fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din județ sau,
după caz, din municipiul București.
Conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, în cadrul tribunalelor
funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după
caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze
penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal,
cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență
neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze
maritime și fluviale.
Potrivit art. 421 din Legea nr. 304/2004, în cauzele maritime și fluviale,
circumscripțiile Tribunalelor Constanța și Galați sunt următoarele:
– Tribunalul Constanța: județele Constanța și Tulcea, marea teritorială,
Dunărea până la mila marină 64 inclusiv;
– Tribunalul Galați: celelalte județe, Dunărea de la mila marină 64 în amonte
până la km 1.075.
În raport cu volumul de activitate, cu natura și complexitatea cauzelor deduse
judecății, pentru tribunale se pot înființa sedii secundare cu activitate
permanentă în alte localități din județ sau în municipiul București.
c) Tribunalele specializate
Conform art. 37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, în domeniile prevăzute de
art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Acestea sunt instanțe fără
personalitate juridică, ce pot funcționa la nivelul județelor și al municipiului
București, au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ și preiau cauzele
de competența tribunalului în domeniile în care funcționează.
d) Curțile de apel

6
 Potrivit art. 35 din Legea nr. 304/2004, curțile de apel sunt instanțe cu
personalitate juridică, în circumscripția cărora funcționează mai multe tribunale
și tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 la Legea nr. 304/2004.
În cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul
cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze
cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de
contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări
sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și
completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale.
În raport cu volumul de activitate, cu natura și complexitatea cauzelor deduse
judecății, pentru curțile de apel se pot înființa sedii secundare cu activitate
permanentă în alte localități din județ sau în municipiul București.

2.2.2. Instanțele militare

Sunt organizate conform art. 56 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară și sunt repartizate pe teritoriul țării în conformitate cu anexa nr. 2 la
lege, astfel:
a) Tribunalele militare
Conform art. 59 din Legea nr. 304/2004, în municipiile București, Cluj-
Napoca, Iași și Timișoara funcționează tribunale militare.
Circumscripția teritorială a fiecărui tribunal militar cuprinde mai multe
județe.
b) Curtea Militară de Apel București
Potrivit art. 61 din Legea nr. 304/2004, Curtea Militară de Apel funcționează
în municipiul București, ca instanță unică, având personalitate juridică și fiind
condusă de un președinte ajutat de un vicepreședinte.
Atât tribunalele militare, cât și Curtea Militară de Apel au fiecare în parte
statut de unitate militară, cu indicativ propriu.
Curtea Militară de Apel este egală în grad cu curtea de apel.

2.2.3. Înalta Curte de Casație și Justiție

Reprezintă instanța supremă din România, având personalitate juridică și
sediul în capitala țării.

7
 Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
Înalta Curte de Casație și justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii
de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.
Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții – Secția I civilă,
Secția a II-a civilă, Secția penală, Secția de contencios administrativ și fiscal –
și Secțiile Unite, cu competență proprie. În cadrul Înaltei Curți de Casație și
Justiție funcționează Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii,
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și completurile de
5 judecători.
În cadrul Curții Supreme de Justiție a funcționat o Secție militară, care a fost
însă desființată prin Legea nr. 153/1998 pentru modificarea și completarea Legii
nr. 56/199310.

2.3. Conducerea instanțelor judecătorești

Astfel cum prevede art. 28 din Legea nr. 304/2004, conducerea Înaltei Curți
de Casație și Justiție se exercită de președinte, 2 vicepreședinți și colegiul de
conducere, format din președinte, vicepreședinți și câte 2 judecători de la fiecare
secție, aleși pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor.
Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție are următoarele
atribuții: aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea
administrativă, precum și statele de funcții și de personal ale Înaltei Curți de
Casație și Justiție; propune Secției pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii numirea, promovarea, transferul, suspendarea și încetarea din
funcție a magistraților-asistenți; organizează și supraveghează rezolvarea
petițiilor, în condițiile legii; propune proiectul de buget al Înaltei Curți de
Casație și Justiție; exercită alte atribuții prevăzute în Regulamentul privind
organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.4. Compunerea completului de judecată

Prin compunerea instanței de judecată se înțelege alcătuirea completului de
judecată cu numărul de judecători prevăzut de lege, pentru a avea capacitatea
funcțională de judecare a cauzelor penale11.

10 M. Of. nr. 267 din 17 iulie 1998.

11 GH. M ATEUȚ , op. cit., p. 66.

8
 Coroborând dispozițiile art. 354 cu cele ale art. 394 CPP, rezultă că în
compunerea completului de judecată intră numărul de judecători care participă
la judecarea unei cauze, stabilit prin dispoziții ale legii. Constituirea
completurilor de judecată trebuie interpretată în sensul de nominalizare a
judecătorilor care intră la soluționarea cauzelor deduse judecății la termenele
stabilite 12.
De altfel, compunerea instanței nu se confundă cu noțiunea mai largă de
constituire a instanței, prima privește completul de judecată, iar a doua
desemnează toate organele judiciare care participă la judecată: completul de
judecată, procurorul și grefierul de ședință 13, precum și magistratul-asistent, în
cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, potrivit art. 52 din Legea nr. 304/2004, colegiile de conducere
stabilesc compunerea completurilor de judecată la începutul anului, urmărind
asigurarea continuității acestora. Completul de judecată este prezidat, prin
rotație, de unul dintre membrii săi. Schimbarea membrilor completurilor se face
în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite prin Regulamentul de
ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Repartizarea cauzelor pe completuri de judecată se face în mod aleatoriu, în
sistem informatizat, astfel încât cauzele repartizate unui complet de judecată nu
pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege, potrivit art. 53
din Legea nr. 304/2004.
Conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, judecarea cauzelor în primă
instanță la judecătorie, tribunal și curte de apel se face de un complet format
dintr-un singur judecător.
Contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală de
către judecătorii și tribunale în cursul judecății în primă instanță, de către
judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la
aceste instanțe se soluționează în complet format din 2 judecători [art. 54 alin.
(11) din Legea nr. 304/2004].
Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat
prin art. I pct. 30 din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea
Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară 14, apelurile se judecă în

12 I. N EAGU , M. D AMASCHIN , op. cit., p. 138.

13 G. TUDOR, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 1058.
14 M. Of. nr. 636 din 20 iulie 2018.

9
complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede
altfel. Prin art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2018 pentru modificarea și
completarea unor acte normative în domeniul justiției 15, astfel cum a fost
modificat prin Legea sa de aprobare nr. 239/2019 16, s-a precizat însă că, în
cauzele penale, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privitoare la
judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea
apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanță începând cu data
de 1 ianuarie 2021, iar apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă
instanță începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2018, adică 16
octombrie 2018, și până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv se judecă în
complet format din 2 judecători.
Având în vedere cele menționate mai sus, precizăm faptul că, până la data de
31 decembrie 2020 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2
judecători. Conform art. 17 din Legea nr. 304/2004, în cazul completului format
din 2 judecători, dacă aceștia nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a
se pronunța, procesul se judecă din nou în complet de divergență, în condițiile
legii. Completul de divergență se constituie prin includerea în completul de
judecată a judecătorului din planificarea de permanență.
La Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr.
304/2004, în materie penală, completurile de judecată se compun după cum
urmează:
a) în cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, completul de judecată este format din 3 judecători;
b) pentru contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii de
drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la curțile de apel și
Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 2 judecători;
c) pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de
curțile de apel și de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format
din 3 judecători;
d) pentru contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii de
drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la Înalta Curte de
Casație și Justiție, completul de judecată este format din 2 judecători;

15 M. Of. nr. 874 din 16 octombrie 2018.

16 M. Of. nr. 1024 din 19 decembrie 2019.

10
 e) pentru contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății în
primă instanță de curțile de apel și Curtea Militară de Apel, completul de
judecată este format din 3 judecători;
f) pentru contestațiile prevăzute în art. 2501 alin. (1) CPP îndreptate împotriva
încheierilor pronunțate în cursul judecății în apel de curțile de apel și Curtea
Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători;
g) pentru judecarea recursurilor în casație împotriva deciziilor pronunțate în
apel de curțile de apel și de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
după admiterea în principiu, completul de judecată este format din 3 judecători;
h) pentru recursurile împotriva încheierilor prin care curțile de apel și Curtea
Militară de Apel resping cererile de sesizare a Curții Constituționale, completul
de judecată este format din 3 judecători.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, completurile de 5 judecători judecă
apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Secția penală a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecă recursurile în casație împotriva
hotărârilor pronunțate în apel de completurile de 5 judecători după admiterea în
principiu, soluționează contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul
judecății în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
soluționează recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de
sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un alt complet de 5 judecători,
soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în
competența lor prin lege. Potrivit art. 32 din Legea nr. 304/2004, la începutul
fiecărui an, la propunerea președintelui sau a vicepreședinților Înaltei Curți de
Casație și Justiție, Colegiul de conducere aprobă numărul și compunerea
completurilor de 5 judecători. În materie penală, completurile de 5 judecători
sunt formate din judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, iar în alte materii decât cea penală, din judecători specializați, în funcție
de natura cauzelor.
Procedura de judecată în cameră preliminară se desfășoară de un judecător
din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004.
Conform art. 34 din Legea nr. 304/2004, când se judecă în Secțiile Unite la
Înalta Curte de Casație și Justiție, la judecată trebuie să ia parte cel puțin doua
treimi din numărul judecătorilor în funcție. Decizia poate fi luată numai cu
majoritatea voturilor celor prezenți.

11
 Judecarea recursului în interesul legii se face de un complet format din
președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în lipsa acestuia, din
vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președinții de secții din
cadrul acesteia, un număr de 14 judecători din secția în a cărei competență intră
chestiunea de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești,
precum și câte 2 judecători din cadrul celorlalte secții. Președintele completului
este președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau, în lipsa acestuia,
vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție [art. 473 alin. (1) CPP].
Potrivit art. 476 alin. (6) CPP, pentru judecarea sesizării în vederea
pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
completul este format din președintele secției corespunzătoare a Înaltei Curți de
Casație și Justiție sau de un judecător desemnat de acesta și 8 judecători din
cadrul secției respective. Președintele secției sau, în caz de imposibilitate,
judecătorul desemnat de acesta este președintele de complet și va lua măsurile
necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor.
Nerespectarea prevederilor legale cu privire la compunerea completului de
judecată atrage sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a)
CPP.
De asemenea, potrivit art. 354 alin. (2) și (3) CPP, completul de judecată
trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei, având aplicabilitate în
acest caz regula stabilității completului de judecată, iar când acest lucru nu este
posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor, însă, după
începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului
atrage reluarea acestora.

§3. Judecătorul de cameră preliminară și judecătorul de drepturi și

libertăți

Prin Codul de procedură penală actual au fost introduse dispoziții care

reglementează două instituții nou-apărute printre organele judiciare, și anume
judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară, ambii
având atribuții pe parcursul procesului penal, în scopul rezolvării cauzelor
deduse judecății.
Potrivit art. 53 CPP, judecătorul de drepturi și libertăți este judecătorul care
soluționează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile,

12
contestațiile sau orice alte sesizări privind măsurile preventive, măsurile
asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter provizoriu, actele procurorului în
anumite cazuri prevăzute de lege, încuviințarea perchezițiilor, a folosirii
metodelor și tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor
procedee probatorii potrivit legii, procedura audierii anticipate, alte situații
expres prevăzute de lege. Aceste activități sunt desfășurate de către judecătorul
de drepturi și libertăți în cadrul instanțelor de judecată, potrivit competențelor
acesteia.
Conform art. 54 CPP, judecătorul de cameră preliminară este judecătorul
care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia: verifică legalitatea
trimiterii în judecată dispuse de procuror, verifică legalitatea administrării
probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală,
soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în
judecată, soluționează alte situații expres prevăzute de lege.

§4. Ministerul Public

4.1. Considerații generale

Potrivit art. 131 din Constituție, Ministerul Public reprezintă în activitatea

judiciară interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și
drepturile și libertățile cetățenilor. Aceleași dispoziții sunt cuprinse și în art. 4
alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
Conform art. 131 alin. (2) și (3) din Constituție, Ministerul Public își exercită
atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii. Parchetele
funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează
activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii.

4.2. Principiile în conformitate cu care își desfășoară activitatea

Ministerul Public
Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție și art. 62 alin. (2) din Legea nr.
304/2004, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității,
imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. În
activitatea lor, procurorii își exercită funcțiile în conformitate cu legea, aceștia
fiind obligați să respecte drepturile și libertățile fundamentale, prezumția de
nevinovăție, dreptul la un proces echitabil, principiul egalității de arme,

13
independența instanțelor și forța executorie a hotărârilor judecătorești definitive.
În comunicarea publică, parchetele trebuie să respecte prezumția de nevinovăție,
caracterul nepublic al urmăririi penale și dreptul nediscriminatoriu la informare.
a) Principiul legalității
Ca o garanție a respectării legalității 17, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr.
304/2004, Ministerul Public își exercită atribuțiile în temeiul legii, fiind condus
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție. Tot ca o garanție a respectării acestui principiu, parchetele sunt
independente în relațiile cu instanțele judecătorești, precum și cu celelalte
autorități publice. Astfel, activitatea Ministerului Public este limitată la activități
judiciare, reprezentând interesele generale ale societății.
b) Principiul imparțialității
Acest principiu decurge din principiile legalității și al obligativității acțiunii
penale.
În conformitate cu principiul imparțialității, procurorul are obligația să se
manifeste în același mod față de toți cei care au intrat în conflict cu legea
penală.
Ca o garanție a necesității respectării acestui principiu, coroborăm art. 62 alin.
(4) din Legea nr. 304/2004, conform căruia „Parchetele sunt independente în
relațiile cu instanțele judecătorești, precum și cu celelalte autorități publice”, cu
art. 7 din aceeași lege, conform căruia „Toate persoanele sunt egale în față legii,
fără privilegii și fără discriminări”, rezultând în mod clar necesitatea atitudinii
pe care trebuie să o manifeste procurorul în activitatea sa, atât în relațiile cu
organele judiciare, cât și cu persoanele care au săvârșit infracțiuni.
Deplina imparțialitate a reprezentanților Ministerului Public asigură marile
garanții procesuale derivate din drepturile fundamentale ale omului la care se
aliniază procedura penală contemporană a tuturor statelor de drept18.
c) Principiul controlului ierarhic
Controlul ierarhic decurge din necesitatea subordonării ierarhice, dispozițiile
organelor superioare fiind obligatorii pentru subordonați 19. De altfel, conform
art. 62 din Legea nr. 304/2004, Ministerul Public își exercită atribuțiile în

17 I. N EAGU , op. cit., p. 91.

18 N. V OLONCIU , op. cit., vol. I, p. 164.
19 Ibidem.

14
temeiul legii și este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procurorii din fiecare parchet sunt subordonați conducătorului parchetului
respectiv. Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului
ierarhic superior din aceeași circumscripție. Dispozițiile procurorului ierarhic
superior, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru
procurorii din subordine.
De asemenea, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, controlul
exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul-
șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel
asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori
anume desemnați.
Potrivit art. 69 din Legea nr. 304/2004, ministrul justiției, când consideră
necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Secției pentru procurori a
Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin
procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției
Naționale Anticorupție, de procurorul-șef al Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ori de ministrul justiției.
Acest control constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care
procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și în care se desfășoară
raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în
lucrările de competența parchetelor, însă controlul nu poate viza măsurile
dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate.
De asemenea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, ministrul justiției poate să
ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție sau, după caz, procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție,
procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism informări asupra activității parchetelor și să dea
îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și
combaterea eficientă a criminalității.

15
 4.3. Organizarea și atribuțiile Ministerului Public

4.3.1. Organizarea Ministerului Public

Potrivit art. 131 din Constituție, Ministerul Public își exercită atribuțiile prin
procurori constituiți în parchete, care funcționează pe lângă instanțele de
judecată, dispoziții preluate de altfel în alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 304/2004.
Organizarea parchetelor pe lângă fiecare instanță de judecată se face astfel:
– parchete de pe lângă judecătorii;
– parchete de pe lângă tribunale specializate pentru minori și familie;
– parchete de pe lângă tribunale;
– parchete de pe lângă curți de apel;
– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În localitățile unde funcționează sediile secundare ale tribunalelor și
judecătoriilor se înființează sedii secundare ale parchetelor, cu activitate
permanentă, având aceeași circumscripție cu sediile secundare ale instanțelor pe
lângă care funcționează.
În ceea ce privește parchetele militare, acestea sunt organizate, conform
dispozițiilor Legii nr. 304/2004, astfel:
– parchetele militare de pe lângă tribunalele militare;
– Parchetul militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București.
Art. 92 din Legea nr. 304/2004 stabilește că parchetele de pe lângă
judecătorie, tribunale pentru minori și familie și tribunale sunt conduse de prim-
procurori. Prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunalele pentru minori și
prim-procurorii parchetelor de pe lângă judecătorii exercită și atribuții de
administrare a parchetului. Parchetele de pe lângă curțile de apel sunt conduse
de procurori generali. În funcție de volumul de activitate, la parchetele de pe
lângă curțile de apel, tribunale, judecătoriile care își au sediul în reședințele de
județ, precum și parchetele de pe lângă judecătoriile din municipiul București,
procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1-2 adjuncți,
iar la parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori și familie și celelalte
judecătorii, prim-procurorul poate fi ajutat de un adjunct. La Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București și la Parchetul de pe lângă Tribunalul București,
procurorul general sau, după caz, prim-procurorul poate fi ajutat de 1-3 adjuncți.
Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și prim-procurorii

16
parchetelor de pe lângă tribunale exercită și atribuții de coordonare și control al
administrării parchetului unde funcționează, precum și al parchetelor din
circumscripție.
Secțiile, serviciile și birourile parchetelor de pe lângă instanțe sunt conduse
de procurori-șefi. Conducătorul fiecărui parchet repartizează procurorii pe secții,
servicii și birouri, în funcție de pregătirea, specializarea și aptitudinile acestora.
Conducătorul fiecărui parchet repartizează dosarele procurorilor ținând cont de
specializarea acestora.
În cadrul parchetelor funcționează colegii de conducere, care avizează
problemele generale de conducere. Colegiile de conducere ale parchetelor de pe
lângă curți de apel, tribunale, tribunale pentru minori și familie și judecătorii au
în componență procurori care dețin funcții de nivelul celor prevăzute la art. 49
alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este condus de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
ajutat de un prim-adjunct și un adjunct. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine,
îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și
gestionează bugetul Ministerului Public. În activitatea sa, procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ajutat și de 3
consilieri și exercită, direct sau prin procurori anume desemnați, controlul
asupra tuturor parchetelor, fiind ordonator principal de credite.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție participă la ședințele Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secții Unite,
precum și la orice complet al acesteia, când consideră necesar. În cazul
imposibilității de participare, procurorul general deleagă pe prim-adjunctul sau
pe adjunctul său ori pe un alt procuror pentru a participa, în locul său, la
ședințele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desemnează, dintre procurorii acestui
parchet, pe procurorii care participă la ședințele Curții Constituționale, în
cazurile prevăzute de lege.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are în structură secții
conduse de procurori-șefi, care pot fi ajutați de adjuncți. În cadrul secțiilor pot
funcționa servicii și birouri conduse de procurori-șefi.

17
 În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
funcționează colegiul de conducere, care hotărăște asupra problemelor generale
de conducere ale Ministerului Public. Colegiul de conducere al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este constituit din procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul
acestuia și 5 procurori aleși în adunarea generală a procurorilor.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
funcționează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism, ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de
criminalitate organizată și terorism, care, potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr.
78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism20, se încadrează cu
procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al acestei direcții, cu avizul
Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în limita
posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii.
Pentru a fi numiți în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați
disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă,
o vechime de cel puțin 10 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost
declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest
scop.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al acestei
direcții, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al
Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice
funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.
Pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează Direcția Națională
Anticorupție21, care este specializată în combaterea infracțiunilor de corupție,
potrivit legii, și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României. Direcția
Națională Anticorupție se organizează ca structură autonomă în cadrul
Ministerului Public și este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe

20 M. Of. nr. 938 din 22 noiembrie 2016.

21 A se vedea O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție (M. Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002).

18
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Direcția Națională Anticorupție are
personalitate juridică și sediul în municipiul București.
Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii
trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională,
o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror
sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de
către comisia constituită în acest scop.
Direcția Națională Anticorupție își desfășoară activitatea potrivit principiului
legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, fiind independentă în raport
cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în
relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile numai în temeiul
legii și pentru asigurarea respectării acesteia.
Conform art. 82 din Legea nr. 304/2004, Direcția Națională Anticorupție este
condusă de un procuror-șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ajutat de 2 adjuncți,
asimilați adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție. În activitatea sa, procurorul-șef al Direcției Naționale
Anticorupție este ajutat de 2 consilieri, asimilați consilierilor procurorului
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul-
șef al Direcției Naționale Anticorupție este ordonator principal de credite.
În cadrul Direcției Naționale Anticorupție funcționează colegiul de
conducere, care hotărăște asupra problemelor generale de conducere ale acestei
direcții, fiind constituit din procurorul-șef, unul dintre adjuncții acestuia și 5
procurori aleși în adunarea generală a procurorilor.
În cadrul Direcției Naționale Anticorupție se pot înființa servicii teritoriale,
servicii, birouri și alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului-șef
al acestei direcții, cu avizul conform al Secției pentru procurori a Consiliului
Superior al Magistraturii. Sediul serviciilor teritoriale și circumscripția acestora
se stabilesc de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de regulă, în
localitățile în care își au sediul parchetele de pe lângă curțile de apel și în raport
cu circumscripțiile acestora. Direcția Națională Anticorupție se încadrează cu
procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale
Anticorupție, la propunerea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al

19
Magistraturii, în urma concursului organizat în acest sens, în limita posturilor
prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii.
În ceea ce privește organizarea parchetelor militare, conform art. 98 din
Legea nr. 304/2004, pe lângă fiecare instanță militară funcționează un parchet
militar. Pe lângă Curtea Militară de Apel București funcționează Parchetul
Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, iar pe lângă tribunalele
militare funcționează parchetele militare de pe lângă tribunalele militare.
Parchetele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu
și sunt conduse de un prim-procuror militar, ajutat de un prim-procuror militar
adjunct. Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel București este condus de
un procuror general militar, ajutat de un procuror general militar adjunct.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și
Direcției Naționale Anticorupție funcționează secții sau servicii de combatere a
infracțiunilor săvârșite de militari care au, fiecare, statut de unitate militară, cu
indicativ propriu. Pentru prevenirea și combaterea criminalității, precum și
pentru stabilirea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea în rândul
militarilor și salariaților civili ai structurilor militarizate, parchetele militare
organizează și desfășoară, conform competenței, activități comune ale
procurorilor militari cu organe din cadrul Ministerului Apărării Naționale,
Ministerului Afacerilor Interne, precum și din cadrul altor structuri militare, pe
bază de protocoale.

4.3.2. Atribuțiile Ministerului Public

Ministerul Public își exercită atribuțiile în temeiul legii și este condus de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art. 63 din Legea nr. 304/2004, Ministerul Public exercită, prin
procurori, următoarele atribuții:
a) efectuează urmărirea penală în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și
participă, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin mijloace alternative;
b) conduce și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției
judiciare, conduce și controlează activitatea altor organe de cercetare penală;
c) sesizează instanțele judecătorești pentru judecarea cauzelor penale, potrivit
legii;
d) exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;

20
 e) participă, în condițiile legii, la ședințele de judecată;
f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile
prevăzute de lege;
g) apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse
sub interdicție, ale dispăruților și ale altor persoane, în condițiile legii;
h) acționează pentru prevenirea și combaterea criminalității, sub coordonarea
ministrului justiției, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;
i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează
și prezintă ministrului justiției propuneri în vederea eliminării acestora, precum
și pentru perfecționarea legislației în domeniu;
j) verifică respectarea legii la locurile de deținere preventivă;
k) exercită atribuțiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004;
l) exercită orice alte atribuții prevăzute de lege.

§5. Corpul magistraților

Potrivit art. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în
scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale
ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.
Aceștia sunt obligați, conform art. 4 alin. (1) din aceeași lege, ca, prin întreaga
lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile
persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament
juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare,
indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și
procurorilor și să participe la formarea profesională continuă.

5.1. Admiterea în magistratură și formarea profesională inițială a

judecătorilor și procurorilor

Conform art. 12 din Legea nr. 303/2004, admiterea în magistratură a

judecătorilor și procurorilor se face prin concurs, pe baza competenței
profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații. De asemenea, admiterea în
magistratură și formarea profesională inițială în vederea ocupării funcției de
judecător și procuror se realizează prin Institutul Național al Magistraturii.

21
 Admiterea la Institutul Național al Magistraturii se face cu respectarea
principiilor transparenței și egalității, exclusiv pe bază de concurs.
Poate fi admisă la Institutul Național al Magistraturii persoana care
îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de
exercițiu;
b) este licențiată în drept;
c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;
d) cunoaște limba română;
e) este aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea
funcției.
Cursanții Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de
justiție. Formarea profesională inițială în cadrul Institutului Național al
Magistraturii constă în pregătirea teoretică și practică a auditorilor de justiție
pentru a deveni judecători sau procurori. Durata cursurilor de formare
profesională a auditorilor de justiție este, începând cu anul școlar 2019-202022,
de 4 ani.
După primul an de cursuri, auditorii vor urma stagii de pregătire practică
pentru perioade de câte șase luni la instanțe, parchete, penitenciare și cabinete de
avocatură. În ultimul an de stagiu, cursanții vor efectua stagii de practică și la
alte instituții cu relevanță pentru pregătirea profesională. Instituțiile la care se
vor efectua stagiile de practică și durata acestora sunt stabilite de Plenul
Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al
Magistraturii, pentru fiecare ciclu de învățământ. Stagiile vor fi organizate pe
baza unor protocoale de colaborare între Institutul Național al Magistraturii și
instituțiile cu relevanță pentru pregătirea profesională.
După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii,
auditorii de justiție susțin un examen de absolvire, prin care se verifică însușirea
cunoștințelor, competențelor și abilităților necesare exercitării funcției de
judecător sau de procuror, precum și un test psihologic. Auditorii de justiție
optează pentru locurile de judecători stagiari și procurori stagiari scoase la
concurs, iar repartizarea acestora se face pe baza notei finale de absolvire a

22 Modificare adusă prin Legea nr. 242/2018 (M. Of. nr. 868 din 15 octombrie 2018).

22
Institutului Național al Magistraturii. Judecătorii stagiari și procurorii stagiari
sunt repartizați și numiți în funcție de către secțiile corespunzătoare ale
Consiliului Superior al Magistraturii, pe baza opțiunilor exprimate. Absolvenții
Institutului Național al Magistraturii sunt obligați să îndeplinească timp de 10
ani funcția de judecător sau de procuror.

5.2. Incompatibilități și interdicții

Astfel cum se arată în art. 8 din Legea nr. 303/2004, judecătorilor și

procurorilor le este interzis:
a) să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
b) să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă
natură;
c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere,
administrare sau control la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți
de asigurare/reasigurare, societăți naționale sau regii autonome23;
d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

5.3. Statutul judecătorilor

Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, judecătorii sunt independenți și se
supun numai legii. Acest fapt este preluat în art. 2 alin. (3) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, conform căruia
„Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Judecătorii trebuie să fie
imparțiali, având libertate deplină în soluționarea cauzelor deduse judecății, în
conformitate cu legea și în mod imparțial, cu respectarea egalității de arme și a
drepturilor procesuale ale părților. Judecătorii trebuie să ia decizii fără niciun fel
de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte,
din partea oricărei autorități, fie chiar autorități judiciare. Hotărârile pronunțate
în căile de atac nu intră sub imperiul acestor restricții. Scopul independenței
judecătorilor constă inclusiv în a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental
de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea legii”.
De asemenea, conform art. 125 din Constituție, judecătorii numiți de
Președintele României sunt inamovibili, în condițiile legii, iar propunerile de

23În cazul dobândirii, prin moștenire, a calității de asociați sau acționari la societăți, instituții de credit sau financiare, societăți
de asigurare/reasigurare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome, magistrații sunt obligați să ia măsurile
necesare, astfel încât această calitate să înceteze în termen de maximum un an de la data dobândirii ei efective.

23
numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de
competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii organice.
Aceste dispoziții au fost preluate în cuprinsul art. 2 alin. (2) din Legea nr.
303/2004, astfel că judecătorii inamovibili pot fi mutați prin transfer, delegare,
detașare sau promovare numai cu acordul lor și pot fi suspendați sau eliberați
din funcție în condițiile prevăzute de lege.
Inamovibilitatea reprezintă instituția prin intermediul căreia se urmărește
evitarea imixtiunilor organelor de stat sau ale administrației în activitatea unor
categorii de funcționari. În ceea ce privește judecătorii, considerăm că în baza
acestei instituții se dă expresie principiului separației puterilor în stat și, ca atare,
judecătorii nu pot fi transferați în interes de serviciu ori mutați, nici chiar când
mutarea lor ar fi consecința unei avansări, în lipsa consimțământului acestora 24.
Inamovibilitatea reprezintă o garanție a independenței și imparțialității
judecătorilor.
Potrivit art. 95 din Legea nr. 303/2004, judecătorii se bucură de imunitate,
astfel că pot fi percheziționați, reținuți sau arestați doar cu încuviințarea Secției
pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, iar în caz de infracțiune
flagrantă, pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Secția pentru
judecători a Consiliului Superior al Magistraturii fiind informată de îndată de
organul care a dispus reținerea sau percheziția.
Conform art. 32 din Legea nr. 303/2004, poate fi numită judecător militar
persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în
magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind
îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul
acestui minister. Numirea ca judecător militar, transferul de la instanțele civile
la instanțele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad
a judecătorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului
Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale.
Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, funcția de judecător este
incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor
didactice din învățământul superior.

24 A.L. LORINCZ, op. cit., 2015, p. 96.

24
 5.4. Statutul procurorilor
Conform art. 131 din Constituție, Ministerul Public își exercită atribuțiile prin
procurori constituiți în parchete, care funcționează pe lângă instanțele de
judecată, dispoziții preluate de art. 55 alin. (2) CPP, conform căruia procurorii
sunt constituiți în parchete care funcționează pe lângă instanțele judecătorești și
își exercită atribuțiile în cadrul Ministerului Public.
Potrivit art. 132 din Constituție, activitatea procurorilor se desfășoară potrivit
principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea
ministrului justiției.
Completarea acestor dispoziții constituționale se realizează prin art. 3 din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care prevede că
numirea în funcția de procuror se face de către Președintele României, iar după
numirea acestora, în activitatea lor, procurorii sunt independenți în dispunerea
soluțiilor, beneficiind și de stabilitate, astfel că mutarea prin transfer, detașarea
sau promovarea acestora se face doar cu acordul lor, iar delegarea, suspendarea
sau eliberarea din funcție doar în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 95 din Legea nr. 303/2004, procurorii se bucură de imunitate,
putând fi percheziționați, reținuți sau arestați numai cu încuviințarea Secției
pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, iar în caz de infracțiune
flagrantă, pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Secția pentru
procurori a Consiliului Superior al Magistraturii fiind informată de îndată de
organul care a dispus reținerea sau percheziția.
Conform art. 32 din aceeași lege, poate fi numită procuror militar persoana
care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu
avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind îndeplinirea
condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui
minister. Numirea ca procuror militar, transferul de la parchetele civile la
parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a
procurorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului
Superior al Magistraturii și Ministerului Apărării Naționale.
Potrivit art. 132 alin. (2) din Constituție, funcția de procuror este
incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor
didactice din învățământul superior.

25
 §6. Organele de cercetare penală
6.1. Organizarea și funcționarea organelor de cercetare penală

Potrivit art. 3 alin. (4) CPP, în exercitarea funcției de urmărire penală,

procurorul și organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se
constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.
Conform art. 55 alin. (1) CPP, organele de urmărire penală sunt:
– procurorul;
– organele de cercetare penală ale poliției judiciare;
– organele de cercetare penală speciale.
Având în vedere dispozițiile menționate, rezultă că organele de cercetare
penală se împart în două categorii distincte, și anume organele de cercetare
penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale.

6.2. Organele de cercetare penală ale poliției judiciare

Potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea

poliției judiciare, „(1) Poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de
poliție, care au dobândit statutul de polițist în condițiile Legii nr. 360/2002
privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, desemnați
prin act administrativ de către persoana care are competența de numire în
funcție a acestora, după obținerea avizului de desemnare în poliția judiciară
prevăzut de art. 55 alin. (4) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură
penală, cu modificările și completările ulterioare, sau sunt desemnați și
funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale. (2) Ofițerii și agenții de
poliție prevăzuți la alin. (1) au calitatea de organe de cercetare penală ale
poliției judiciare”.
În același timp, art. 55 alin. (4) CPP prevede că atribuțiile organelor de
cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din
Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați în condițiile legii speciale, care
au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens.
Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 78/2016, ofițerii și agenții de poliție
judiciară din cadrul structurilor specializate în combaterea criminalității
organizate ale Poliției Române sunt desemnați de către ministrul afacerilor

26
interne și cu avizul conform al procurorului-șef al Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
De asemenea, conform art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002, în cadrul Direcției
Naționale Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția
judiciară a Direcției Naționale Anticorupție, în scopul efectuării cu celeritate și
în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de
corupție. Detașarea ofițerilor și a agenților de poliție judiciară în cadrul
Direcției Naționale Anticorupție se face, la propunerea nominală a procurorului-
șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin ordin al ministrului afacerilor
interne, iar numirea acestora în funcții se face prin ordin al procurorului-șef al
acestei direcții.
Referitor la subordonarea organelor de cercetare penală, în literatura de
specialitate25 se face în mod justificat aprecierea că, spre deosebire de Ministerul
Public, unde există o singură subordonare a tuturor procurorilor pe linie
ierarhică, în cadrul organelor de cercetare penală există o dublă subordonare: pe
linie administrativă față de organele ierarhic superioare din Ministerul
Afacerilor Interne, iar pe linia activităților specifice, respectiv pe linie de
cercetare penală, se subordonează procurorului.
Astfel, potrivit art. 303 alin. (2) CPP, dispozițiile date de procuror în legătură
cu efectuarea actelor de cercetare penală sunt obligatorii și prioritare pentru
organul de cercetare, precum și pentru alte organe ce au atribuții prevăzute de
lege în constatarea infracțiunilor. Organele ierarhic superioare ale poliției
judiciare sau ale organelor de cercetare penală speciale nu pot da îndrumări sau
dispoziții privind cercetarea penală.
Potrivit art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 78/2016, ofițerii și agenții de poliție
judiciară anume desemnați, precum și ceilalți ofițeri și agenți de poliție
judiciară care au primit avizul conform din partea procurorului-șef al Direcției
de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii acestei
direcții, sub directa conducere și controlul nemijlocit al acestora.
Totodată, nici ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției
Naționale Anticorupție nu pot primi de la organele ierarhic superioare nicio
însărcinare [art. 10 alin. (7) din O.U.G. nr. 43/2002].

25 I. N EAGU , op. cit., p. 99.

27
 Având în vedere această subordonare funcțională a organelor de cercetare
penală, conform art. 303 alin. (3) CPP, în cazul neîndeplinirii sau al îndeplinirii
în mod defectuos a dispozițiilor date de procuror, acesta poate sesiza
conducătorul organului de cercetare penală, care are obligația ca, în termen de 3
zile de la sesizare, să comunice procurorului măsurile dispuse, ori poate aplica
sancțiunea amenzii judiciare pentru abaterile judiciare prevăzute la art. 283 alin.
(1) lit. a) sau, după caz, alin. (4) lit. m) CPP ori poate solicita retragerea avizului
prevăzut la art. 55 alin. (4) CPP.

28