Tema nr.

2 Izvoarele dreptului procesual penal

 Noţiunea şi sistemul izvoarelor dreptului procesual penal
 Normele juridice procesual penale
 Interpretarea normelor procesual penale
 Acţiunea legii procesuale penale în timp, în spațiu și asupra persoanelor
Surse suplimentare hotărâri ale Curții Constituționale: 1.Hot.CC Privind
controlul constituţionalităţii art.2 alin.(1) şi alin.(4) din Codul de procedură
penală(nr. 1 din 22 ianuarie 2008,Par 99),
2.Hot CC. Privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Hotărîrii
Guvernului nr. 79 din 23 ianuarie 2006 privind aprobarea Listei substanţelor
narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în
trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora (Nr. 30a/2015, din 13 octombrie 2015
3.Dec.CC de inadmisibilitate (Nr. 8, din 9 noiembrie 2015,Par.27-29) Privind
excepţia de neconstituţionalitate a articolului 4 alin. (4) din Legea nr. 333 din 10
noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală
4.Hot CC. Pentru controlul constituţionalităţii Art.II alLegii nr.56 din 4 aprilie
2014 pentru completarea articolului 60 din Codul penal al Republicii Moldova
(prescripţia tragerii la răspundere penală)(Nr. 14, din 27 mai 2014,
5.Hot. CC asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor alin.(6)
art.63 din Codul de procedură penală (nr. 26, din 23 noiembrie 2010)

§1. Noţiunea de izvor al dreptului procesual penal

Normele juridice trebuie să fie cuprinse în modalităţi de exprimare care le

conferă caracterul de obligativitate, fără de care impunerea - prin forţa autorităţii
statale - nu ar fi posibilă. În teoria generală a dreptului aceste forme de
manifestare a normelor juridice obligatorii reprezintă izvoare de drept118.
Noţiunea de izvor de drept poate fi analizată în sens material şi în sens formal. În
sens material prin izvoare de drept înţelegem condiţiile materiale de existenţă a
societăţii. Rezultă că dreptul este determinat de baza economică, dar, şi de
factorul politic şi social. Formele juridice specifice în care se exprimă voinţa
statului constituie izvor formal sau juridic al dreptului. Normele de drept
procesual penal au un obiect de reglementare bine determinat şi anume activitatea
instanţelor de judecată, a părţilor şi a altor persoane participante la procesul penal,
inclusiv raporturile procesuale ce se stabilesc între ele. În concluzie, noţiunea de
izvor al dreptului procesual penal poate fi definită ca fiind ansamblul de norme
juridice obligatorii, care în întregul lor sau în parte conţin reglementări cu privire
la desfăşurarea procesului penal, competenţa instanţelor de judecată, drepturile şi
obligaţiile părţilor şi a altor persoane participante la procesul penal119.

§2. Sistemul izvoarelor dreptului procesual penal.

Dreptul procesual penal prezintă o pluralitate de izvoare datorită complexităţii

relaţiilor sociale supuse reglementării normelor juridice procesuale penale.
Articolul 2 din Codul de procedură penală stabileşte normativ elementele
componente ale legii procesual penale incluzând: Constituţia Republicii
Moldova, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi Codul
de procedură penală. Considerăm că prin sintagma “legea procesual penală”, ca
denumire a art. 2 din C.proc.pen., trebuie de avut în vedere exclusiv Codul de
procedură penală şi legile de modificare şi completare a Codului de procedură
penală. Sintagma “legea procesual penală”, ca denumire a art. 2 din C.proc.pen.,
trebuie înlocuită cu sintagma “legislaţia procesual penală”, care ar include pe
lângă legea procesual penală şi alte prevederi legale care exced Codul de
procedură penală şi care reglementează unele aspecte ale raporturilor juridice
procesual penale. Constituţia este legea supremă şi nici o lege sau un alt act juridic
care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Alin. (3) al art. 2
din C.proc.pen.
118 Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I,
Paideia, București, p. 53. 119 Carmen Silvia Paraschiv, Drept procesual penal,
Lumina Lex, București, 2002, p. 29.

DREPT PROCESUAL PENAL

36 stipulează că Constituţia Republicii Moldova are supremaţie asupra legislaţiei

procesual penale naţionale şi nici o lege care reglementează desfăşurarea
procesului penal nu are putere juridică dacă este în contradicţie cu Constituţia.
Pornind de la aceste prevederi, instanţele judecătoreşti, la înfăptuirea justiţiei,
urmează să aprecieze conţinutul legii sau al altui act juridic şi în cazurile necesare
să aplice Constituţia ca act juridic normativ cu acţiune directă120.

Dacă, în procesul judecării cauzei, instanţa stabileşte că norma juridică ce

urmează a fi aplicată contravine prevederilor legale şi este expusă într-un act
juridic care nu poate fi supus controlului constituţionalităţii, instanţa va aplica în
direct legea.

● Hot. Curții Constituționale Privind intrpretarea articolului 135

alin(1) lit a) și g) din Constituția Republicii Moldova (exepția de
neconstituționalitate) (Nr. 2 din 9 februarie 2016,) Excepția de
neconstituționalitate poate fi ridicată de către: (1) instanța de
judecată din oficiu,
(2)părțile în proces,
● Excepția de neconstituționalitate poate fi invocată atunci când :
● (1)obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul
135 alin. (1) lit. a) din Constituție;
● (2)excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul
acesteia, sau indică că este ridicată de către instanţa de judecată din
oficiu;
 ● (3)prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea
cauzei;
● (4)nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect
prevederile contestate.

Conform art. 8 din Constituţie, Republica Moldova se obligă să respecte Carta

Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile
cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului
internaţional, inclusiv în domeniul asistenţei juridice internaţionale în materie
penală. Codul de procedură penală specifică prevederea constituţională la art. 2
stipulând că “principiile generale şi normele dreptului internaţional şi ale
tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte constituie elemente
integrante ale dreptului procesual penal şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi
libertăţilor omului în procesul penal”. Pentru a oferi o bază legislativă de aplicare
generală, accesorie Constituţiei, în domeniul respectării dreptului internaţional şi
a tratatelor internaţionale, în Legea privind tratatele internaţionale ale Republicii
Moldova, nr. 595-XIV din 24.09.1999, se indică la art. 19 că “tratatele
internaţionale se execută cu bună-credinţă, în conformitate cu principiul pacta
sunt servanda. Republica Moldova nu poate invoca prevederile legislaţiei sale
interne ca justificare a neexecutării unui tratat la care este parte”. Tratatul
internaţional cu cea mai pronunţată aplicabilitate în ordinea juridică a Republicii
Moldova este Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 (în continuare Convenţia)
şi protocoalele adiţionale care au intrat în vigoare pentru Republica Moldova, cu
unele excepţii, la 12 septembrie 1997. Având în vedere rolul Convenţiei în
sistemul juridic al Republicii Moldova, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova a statuat că “sarcina primordială cu privire la aplicarea
Convenţiei revine instanţelor naţionale şi nu Curţii Europene a Drepturilor
Omului de la Strasbourg (în continuare Curtea). Astfel, în cazul judecării cauzelor
instanţele de judecată urmează să verifice dacă legea sau actul care urmează a fi
aplicat şi care reglementează drepturi şi libertăţi garantate de Convenţie sunt
compatibile cu prevederile acesteia, iar în caz de incompatibilitate instanţa va
aplica direct prevederile Convenţiei, menţionând acest fapt în hotărârea sa”.
Ulterior prin lege s-a stabilit ,,Hotărîrile definitive ale Curţii Europene a
Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru organele de urmărire penale, procurori
şi instanţele de judecată ”, art.7 alin.(8) C.proc.pen.

Este necesar de menţionat că diferenţa dintre Convenţie şi alte tratate

internaţionale se manifestă prin crearea unei instanţe competente cu dreptul de a
interpreta şi aplica prevederile Convenţiei şi a precedentelor sale la soluţionarea
cauzelor concrete. Sistemul Convenţiei se dezvoltă ca dreptul precedentului. Nu
este posibil de analizat Convenţia fără a analiza precedentele Curţii. Practic nu
este posibil de aplicat prevederile Convenţiei fără a cunoaşte hotărârile Curţii care
vizează interpretarea normelor Convenţiei. Această stare de fapt a fost percepută
şi la nivel naţional, Plenul Curţii

120 Hotărîrea Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova cu privire la

practica aplicării de către instanţele judecătorești a unor prevederi ale Constituţiei
Republicii Moldova, nr. 2 din 30.01.1996, în Culegere de hotărâri ale Plenului
Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie 2002), Chișinău, 2002, p. 9.

PARTEA GENERALĂ

37

Supreme de Justiţie menţionând următoarele: “se atenţionează instanţele

judecătoreşti asupra faptului că pentru aplicarea corectă a Convenţiei este
necesară studierea prealabilă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului, care este unica în drept prin intermediul deciziilor sale să dea interpretări
oficiale şi deci obligatorii aplicării Convenţiei. Instanţele judecătoreşti sunt
obligate să se călăuzească de aceste interpretări”121. Codul de procedură penală
adoptat la 14 martie 2003, în vigoare de la 12 iunie 2003, conţine norme
obligatorii pentru respectare de către toate instanţele de judecată, părţi şi alte
persoane participante la procesul penal pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Codul de procedură penală este divizat în două părţi: Partea generală şi Partea
specială. Partea generală conţine dispoziţii valabile pentru întregul parcurs
procesual, pentru unele faze ale procesului penal, pentru instanţele de judecată,
părţi şi alte persoane participante la procesul penal. Partea generală conţine norme
privind: noţiunea, scopul procesului penal; definirea termenilor şi expresiilor
utilizate în Codul de procedură penală; principiile generale ale procesului penal;
instanţele judecătoreşti şi competenţa lor; părţile şi alte persoane participante la
proces; probele şi mijloacele de probe; măsurile procesuale de constrângere;
măsurile de păstrare a confidenţialităţii, de protecţie şi alte măsuri procedurale;
chestiunile patrimoniale în procesul penal; termenele procedurale şi actele
procedurale comune. Partea specială conţine reglementarea privind: urmărirea
penală, judecata, punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti şi procedurile
speciale. Codul de procedură penală face referire expres la aplicarea în cadrul
procesului penal a prevederilor unor legi122 ca: Legea cu privire la secretul de
stat (alin. (1) al art. 213 din C.proc.pen.); Legea cu privire la secretul comercial
(alin. (1) al art. 214 din C.proc.pen.); Legea cu privire la protecţia martorilor şi
altor participanţi la procesul penal (n.a.) - alin. (2) al art. 215 din C.proc.pen.123;
Legea cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală (alin.1, art.
531 din C.proc.pen.). La examinarea

121 Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 17

din 19.06.2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele
judecătorești a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăţilor fundamentale, în Culegere de hotărâri ale Plenului Curţii Supreme
de Justiţie (mai 1974-iulie 2002), Chișinău, 2002, p. 18-19. 122 Pentru detalii
vezi Hotărârea privind controlul constituţionalităţii art. 2, alin.(1) și alin. (4) din
Codul de procedură penală, nr. 1 din 22.01.2008, Monitorul Oficial al RM, nr.
25-27 din 05.02.2008. 123 În cadrul dispoziţiei alin. 2, art. 215 C.proc.pen. se
face referire la actul legislativ abrogat – Legea privind protecţia de stat a părţii
vătămate, a martorilor și a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal, nr.
1458-XIII din 28.01.1998.(Ulterior această lege a fost abrogate și adoptată o nouă
lege similară – Legea nr.105 din 16.05.2008 cu privire la protecţia martorilor şi
altor participanţi la procesul penal, Publicat : 27-06-2008 în Monitorul Oficial
Nr. 112-114 art. 434

Această se datorează lipsei consecutivităţii în modificarea cadrului legislativ

aferent obiectului de reglementare a legii susmenţionate. Având în vedere că la
data de 16.05.2008 a fost adoptată Legea cu privire la protecţia martorilor și altor
participanţi la procesul penal, nr. 105-XVI, ce a intrat în vigoare în termen de 3
luni de la data publicării în Monitorul Oficial al RM (nr. 112-114/434 din
27.06.2008), în C.proc.pen. trebuia să fie introdusă modificarea ce ar avea ca
obiect înlocuirea denumirii legii abrogate cu denumirea legii în vigoare. În lipsa
acesteia am indicat în textul la care se referă referinţa denumirea actului legislativ
în vigoare care reglementează domeniul respectiv.

DREPT PROCESUAL PENAL

38

acţiunii civile în procesul penal, conform prevederii alin. (3) al art. 220 din
C.proc. pen., hotărârea privind acţiunea civilă se adoptă în conformitate cu
normele dreptului civil şi ale altor domenii de drept. Această permisie, prin
posibilitatea oferită de a aplica normele legislaţiei extra procesual penale la
examinarea acţiunii civile, ţine de obiectul şi caracterul specific al acţiunii civile
în procesul penal ce are un caracter accesoriu. Codul de procedură penală, alin.
(2) al art. 220, stipulează că normele procedurii civile se aplică dacă ele nu
contravin principiilor procesului penal şi dacă normele procesului penal nu
prevăd asemenea reglementări. Legea privind organizarea judecătorească, nr.
514-XIII din 06.07.1995, Legea cu privire la statutul judecătorului, nr. 544-XIII
din 20.07.1995, Legea cu privire la procuratură, nr.3 din 25.02.2016,
reglementează raporturile procesual-penale, dar într-un volum redus şi această
reglementare poartă un caracter accesoriu. Acestor acte le este caracteristic
obiectul specific de reglementare, spre exemplu: statutul judecătorului, garanţiile
independenţei judecătorului (Legea cu privire la statutul judecătorului);
organizarea şi structura organelor procuraturii (Legea cu privire la procuratură).

Hotărârile Curţii Constituţionale privind interpretarea Constituţiei sau privind

neconstituţionalitatea unor prevederi legale sunt obligatorii pentru instanţele de
judecată, părţi şi pentru persoanele participante la procesul penal. Hotărârea
Curţii Constituţionale privind recunoaşterea ca fiind neconstituţională a
prevederii legii aplicate în cauza penală respectivă poate servi drept temei de
declarare a recursului ordinar (pct. 14), alin. 1 al art. 427 din C.proc.pen.; pct.
14) din alin. (1) al art. 444 din C.proc.pen.) sau a recursului extraordinar (lit. e)
a pct. 1) din alin. (1) al art. 453 din C.proc.pen.).
Două tipuri de acte emise de către Curtea Supremă de Justiție:

● Hotărîrile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile

privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară au caracter de
recomandare pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti,
art.7 alin.(7)C.proc.pen.

● Deciziile Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie pronunţate ca

urmare a examinării recursului în interesul legii sunt obligatorii pentru
instanţele de judecată în măsura în care situaţia de fapt şi de drept pe cauză
 rămîne cea care a existat la soluţionarea recursului, art.7 alin.(9)
C.proc.pen.

O problemă discutabilă ţine de recunoaşterea statutului oficial de izvor de drept

a precedentului judiciar în procesul penal. Codul de procedură penală nu conţine
referiri privitoare la recunoaştere de jure a precedentului judiciar ca izvor de drept
în procesul penal, dar analizând conţinutul Codului de procedură penală (în speţă,
pct. 16, alin. 1 al art. 427 din C.proc.pen. indică ca temei de recurs ordinar
următoarea situaţie: norma de drept aplicată în hotărârea atacată contravine unei
hotărâri de aplicare a aceleiaşi norme date anterior de către Curtea Supremă de
Justiţie) putem deduce că hotărârile de aplicare a aceleiaşi norme date anterior de
către Curtea Supremă de Justiţie sunt de reper în activitatea jurisdicţională a
instanţelor de judecată, în special a celor ierarhic inferioare Curţii Supreme de
Justiţie.

124 С.В. Попенина, Законодательная техника и судебный прецедент, în

Проблемы юридической техники, Программа Право, Нижний Новгород,
2000, с. 53; Igor Dolea, Considerente privind perspectiva utilizării hotărârilor
judecătorești ca izvor de drept în procesul penal, în Analele Știinţifice ale
Universităţii de Stat din Moldova, Seria “Știinţe socioumane”, vol. I, CE USM,
Chișinău, 2003, p. 269-272; George Fletcher, Igor Dolea, Dragoș Blănaru,
Concepte de bază ale justiţiei penale, Arc, Chișinău, 2001, p. 318-326.

PARTEA GENERALĂ

39

Tendinţa generală este de a recunoaşte precedentului calitatea de izvor al

dreptului procesual penal, având în vedere influenţa exercitată de precedentele
Curţii Europene şi recunoaşterea precedentului ca izvor de drept în Statutul Curţii
Penale Internaţionale.
§3. Interpretarea normelor juridice procesual penale

3.1. Consideraţii generale Normele juridice reglementează situaţii generale.

Pentru a putea fi aplicate în cazuri concrete normele juridice trebuie interpretate.
Prin interpretarea normelor de drept se înţelege o fază a procesului de aplicare a
dreptului prin care se are în vedere un proces intelectual îndreptat la stabilirea
exactă a sensului şi conţinutului normelor de drept supuse interpretării cu ajutorul
unui mecanism (ansamblu de metode şi procedee) special învestit pentru
aceasta125. Normele juridice procesuale reglementează situaţii generale şi
abstracte, fiind de obligaţia organelor care participă în procesul penal să aplice
împrejurării de fapt concretizate cazul tipic prevăzut în aceste norme.
Interpretarea este inseparabil legată de aplicarea normelor juridice126. De cele
mai multe ori normele procesuale cuprind indicaţiile necesare pentru ca
dispoziţiile lor să fie suficient de clare şi aplicabile tuturor împrejurărilor practice.
Necesitatea interpretării normelor procesual penale se profilează în contextul
adoptării Codului de procedură penală care urmează a fi aplicat în corespundere
cu existenţa unui sistem juridic aparţinând statului de drept, în general, şi
implementării în procesul penal naţional a jurisprudenţei Curţii Europene.
Interpretarea are ca obiect numai explicarea şi lămurirea exactă a înţelesului
normelor procesuale şi nu intră în sarcinile acesteia crearea unei noi norme sau
modificarea celor existente. Prin intermediul interpretării pot fi cunoscute limitele
fiecărei reglementări, finalitatea şi funcţiunea sa procesuală, în aşa fel încât
conţinutul sintetic şi generic al normei procesuale să poată asigura buna
desfăşurare a procesului penal oricare ar fi particularităţile concrete ale cauzelor
penale.

Testul calității normei procesuale

Pentru a asigura aplicarea norma procesuală trebuie să corespundă
standardului de caliate: accesibilă,previzibilă ,clară
● - Accesibilă: norma urmează a fi publicată în Monitorul Oficial
 ● - Nu poate fi considerată „lege” decât o normă enunțată cu suficientă
precizie, pentru a permite individului să-și corecteze conduita. În special,
o normă este previezibilă atunci când oferă o anume garanție contra
atingerilor arbitrare ale puterii publice .CtEDO Amann c. Elveției 16
februarie 2000,
● -Testul preciziei legii impune ca legea, în situațiile în care oferă o anumită
marjă de discreție, să indice cu suficientă claritate limitele acesteia .

3.2. Interpretarea
Curtea Europeană a reţinut că formularea legilor nu poate prezenta o precizie
absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai
degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi
folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror
interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă
juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare
judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor
neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna.
Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea
antrena o rigiditate excesivă. Legea trebuie să fie capabilă să se adapteze
schimbărilor de situaţie ,astfel încât să asigure o protecţie efectivă şi practică a
relaţiilor sociale susceptibile să fie lezate prin comiterea unor infracţiuni, dar
nu una teoretică şi iluzorie. CtEDO Silver și alții v. Regatului Unit 25 martie
1983.

Felul interpretării normelor juridice procesual penale. Formele de interpretare a

normelor juridice procesuale şi metodologia utilizată sunt cele cunoscute şi
folosite în toate ramurile de drept, particularităţile decurgând mai mult din natura
deosebită a reglementărilor procesuale, din sistemul său specific
125 Gheorghe Avornic, Teoria generală a dreptului, Cartier, Chișinău, 2004, p.
435. 126 Pentru o analiză amplă a problemei legate de interpretarea dreptului
vezi: Mihail - Constantin Eremia, Interpretarea juridică, ALL BECK, București,
1998; Gheorghe C. Mihai, Fundamentele dreptului – argumente și interpretare în
drept, Lumina Lex, București.

DREPT PROCESUAL PENAL

40

şi din modalităţile caracteristice în care apare structura tehnico-juridică de

redactare a normelor procesuale127. Clasificarea formelor de interpretare a
normelor procesuale penale se face în funcţie de anumite criterii: - din punctul de
vedere al subiectului care realizează interpretarea; - prin prisma metodelor
folosite pentru interpretare; - rezultatele sau efectele interpretării. Din punctul de
vedere al subiectului care realizează interpretarea, aceasta poate fi: a) interpretare
legală (sau autentică), făcută de către organul care a adoptat legea. Se realizează
în cadrul actului legislativ în care se află norma juridică interpretată128.
Interpretarea legală este obligatorie, forţa normei interpretative fiind aceeaşi ca şi
a normei interpretate. În Codul de procedură penală găsim unele norme de
interpretare legală. Astfel, art. 6 este exclusiv dedicat explicării înţelesului a 51
de termeni şi expresii utilizate în Cod. b) Interpretarea judiciară sau, altfel spus,
cauzală (jurisprudenţială). Se realizează de către instanţele judecătoreşti în
procesul aplicării normei juridice procesuale penale, fără a avea un caracter
obligatoriu şi pentru alte instanţe judiciare. Interpretarea judiciară este realizată
la soluţionarea oricărei cauze penale, având un caracter permanent. Cu toate
acestea, în practica judiciară, participanţii la procesul penal fac deseori trimiteri
la soluţii pronunţate de alte instanţe. Considerăm că instanţele judecătoreşti de
nivel inferior Curţii Supreme de Justiţie ar fi necesar să se conformeze unor
decizii pe care instanţa supremă ar trebui să le dea când constată că se face o
interpretare juridică diferită de către instanţele judecătoreşti. În felul acesta ar
putea fi evitate interpretările eronate şi chiar unele abuzuri129. c) Interpretarea
doctrinară (sau ştiinţifică), denumită şi interpretarea neoficială, se realizează de
specialiştii, cercetătorii în domeniul dreptului. Valoarea acestei interpretări este
condiţionată de forţa argumentelor ştiinţifice pe care se sprijină. O găsim în
manuale, cursuri, tratate, monografii, articole ştiinţifice în domeniul dreptului
procesual penal. Deşi nu este obligatorie, se poate impune prin forţa argumentelor
ştiinţifice, influenţând practica judiciară şi, uneori, chiar noile reglementări
legislative130.

Prin prisma metodelor folosite pentru interpretare se consideră că au aplicabilitate

generală asupra întregului sistem de drept următoarele trei procedee:

127 Nicolae Volonciu, op. cit., p. 61. 128 De exemplu: Legea pentru
interpretarea articolelor 3 și 4 din Legea nr. 205-XV din 29 mai 2003 cu privire
la punerea în aplicare a Codului de procedură penală al Republicii Moldova, nr.
304-XV din 23.09.2004, Monitorul Oficial al RM, nr. 182-185/816 din
08.10.2004. 129 Alexandru Boroi, Georgeta Ștefania Ungureanu, Nicu Jidovu,
Ilie Măgureanu, Drept procesual penal, ALL BECK, București, 2001, p. 21. 130
Ion Neagu, Tratat de procedură penală, vol. I, Global Lex, București, 2004, p. 55.

PARTEA GENERALĂ

41

a) Interpretarea gramaticală (sau literară)131 constă în lămurirea conţinutului

normelor juridice prin înţelegerea exactă a termenilor folosiţi. Acest mod de
interpretare presupune desluşirea sensului etimologic al cuvintelor, punerea în
lumină a conexiunii gramaticale dintre ele, precum şi legătura dintre părţile unei
propoziţii. În ceea ce priveşte sensul etimologic al cuvintelor, dacă acestea au un
sens comun şi un sens ştiinţific, trebuie reţinut sensul ştiinţific, fiindcă normele
juridice procesuale trebuie exprimate prin termeni tehnici ştiinţifici. Sunt însă
situaţii în care, cu ocazia interpretării unui cuvânt, i se va da acestuia semnificaţia
cerută de contextul reglementării, deşi aceasta nu corespunde sensului tehnico-
ştiinţific al cuvântului. Spre exemplu, în denumirea art. 168 din C.proc.pen.132
este utilizată sintagma “dreptul cetăţenilor”, dar nu trebuie să înţelegem că de
acest drept beneficiază doar cetăţenii Republicii Moldova (interpretare
restrictivă) sau şi cetăţenii altor state (interpretare extensivă), dar şi apatrizii. Prin
“cetăţean” în art. 168 din C.proc.pen. se are în vedere orice persoană fizică,
independent de prezenţa sau lipsa unei cetăţenii. În cadrul interpretării
gramaticale, substantivele se vor examina împreună cu atributele lor, iar verbele
cu complementele, în termenul masculin se cuprinde şi cel feminin, singularului
i se aplică în genere şi pluralul. b) Interpretarea sistematică ajută la elucidarea
conţinutului unei norme juridice prin corelarea ei cu alte dispoziţii legale din
aceeaşi ramură de drept sau din alte ramuri ale dreptului. Un exemplu de
interpretare sistematică ni-1 oferă corelarea prevederilor art. 66 din C.proc.pen.,
în care sunt reflectate drepturile şi obligaţiile învinuitului, inculpatului, a art. 189
din C.proc.pen., în care se indică dreptul persoanei reţinute sau arestate la măsuri
de ocrotire, şi alin. (1) al art. 170 din C.proc.pen., din care putem conchide că
învinuitul are dreptul la măsuri de ocrotire prin faptul că, în conformitate cu art.
170 din C.proc.pen., învinuitul poate fi reţinut sau arestat. c) Interpretarea logică
sau raţională constă în lămurirea înţelesului unei norme juridice cu ajutorul
raţionamentelor logice. Modalităţile de interpretare raţională cel mai frecvent
folosite sunt a fortiori şi per a contrario. Potrivit raţionamentului a fortiori, în
mai mult se cuprinde şi mai puţin (a majori ad minus), unde legea permite mai
mult, implicit permite şi mai puţin. Potrivit raţionamentului per a contrario, o
dispoziţie de aplicare limitată nu se poate extinde la cazurile neprevăzute de lege.

Sub aspectul rezultatelor sau al efectelor interpretării aceasta poate fi:

declarativă, restrictivă şi extensivă. a) Interpretarea declarativă se face prin
redarea întocmai a textului de lege interpretat, dacă s-a constatat că redactarea
este corectă şi precisă. b) Interpretarea restrictivă are loc atunci când se constată
că în textul de lege interpretat s-a spus mai mult decât s-a voit, adică litera legii a
depăşit, prin

131 Alexandru Boroi, op. cit., p. 22. 132 Articolul 168 din C.proc.pen.
reglementează dreptul cetăţenilor de a prinde persoana bănuită de săvârșirea
infracţiunii.

DREPT PROCESUAL PENAL

42

semnificaţia sa, voinţa legii. În această situaţie, prin interpretare se va restrânge

norma la limitele trasate de voinţa legii. c) Interpretarea extensivă este inversul
interpretării restrictive, adică atunci când se constată că textul de lege spune mai
puţin decât a voit să spună legea, prin interpretare se va extinde norma şi la alte
situaţii care nu sunt explicit prevăzute, dar implicit subînţelese133.

§4. Acţiunea legii procesuale penale în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor

Aplicarea legii procesual penale înseamnă îndeplinirea dispoziţiilor legii
respective. Aplicarea legii procesual penale se raportează la timp, spaţiu şi
persoane. Regula generală privind timpul intrării în vigoare, a încetării sau ieşirii
din vigoare a actelor legislative este aplicabilă şi normelor procesual penale, care
presupun caracterul activ al legii. Activitatea legii înseamnă aplicarea ei din
momentul intrării în vigoare şi până la momentul ieşirii din vigoare134. Legea
procesual penală, reglementând desfăşurarea procesului penal, dispune pentru
prezent şi viitor la examinarea cauzelor penale. Legea procesual penală în vigoare
se aplică la momentul desfăşurării activităţii procesuale. Codul de procedură
penală prevede în art. 3 că în desfăşurarea procesului penal se aplică legea care
este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanţa
judecătorească. Prin urmare, timpul când a fost săvârşită infracţiunea are
importanţă pentru aplicarea legii penale, dar nu şi a celei procesuale. În această
situaţie regula tempus regit actum este de aplicare generală în privinţa normelor
juridice de procedură penală, avându-se în vedere totdeauna legea în vigoare la
momentul efectuării actului procesual. Spre deosebire de legea penală, care poate
fi şi altfel decât activă, legea procesuală, în principiu, nu poate fi nici retroactivă,
nici ultraactivă135. Alin. (2) al art. 3 din C.proc.pen. stipulează că legea procesual
penală poate avea efect ultraactiv, adică dispoziţiile ei, în perioada de tranziţie la
o nouă lege procesuală penală, pot rămîne aplicabile acţiunilor procesuale
reglementate de legea nouă; caracterul ultraactiv se stipulează în legea nouă.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova a dat următoarele
explicaţii cu privire la posibilitatea ultraactivităţii legii procesual penale în
vigoare: “Pornind de la prevederile art. 3 al C.proc. pen. (2003) în desfăşurarea
procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau
al judecăţii cauzei în instanţa judecătorească; principiul ultraactivităţii
prevederilor Codului de procedură penală (2003) nu se aplică deoarece Legea
205-XV din 29 mai 2003 nu conţine asemenea dispoziţii. Astfel, cauzele penale
aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la data intrării în vigoare a
Codului de procedură penală (2003) se supun în continuare dispoziţiilor acestuia,
rămânând

133 Carmen Silvia Paraschiv, op.cit., p. 36. 134 Nicolae Volonciu, op.cit., p. 68.
135 Dumitru Roman, Aspecte de doctrină, legislaţie și practică privind aplicarea
legii procesual penale în timp, în Analele Știinţifice ale Universităţii de Stat din
Moldova, Seria “Știinţe Socioumane”, CE USM, 2000, p. 280.

PARTEA GENERALĂ

43

valabile toate actele şi lucrările efectuate până la 12 iunie 2003 în baza Codului
de procedură penală (1961)”136. Se consideră că procedura, îndeplinită sub
imperiul unei anumite legi şi în condiţii stipulate de aceasta, dă rezolvare
corespunzătoare a activităţilor supuse reglementării, fără să prejudicieze
drepturile şi interesele părţilor. Ceea ce s-a îndeplinit în mod legal sub vechea
lege rămâne valabil şi în condiţiile apariţiei altei legi137. Acest principiu poate
fi formulat și astfel: Legea nouă validează actele procesuale îndeplinite
anterior în baza legii procesuale, care a fost modificată sau abrogată. De
exemplu prin Legea de modificare a Codului de procedură penală din 1998
mandatele de arestare emise de către procuror anterior au fost recunoscute valide,
desi arestarea preventivă din 1998 se dispune numai de către un judecător sau de
instanța de judecată.

Hot Curt.Const. Pentru controlul constituţionalităţii articolului 458 alin.(3)

pct.4)din Codul de procedură penală (efectul retroactiv al hotărârilor Curţii
Constituţionale în materie de drept penal procedural) (nr. 21 din 1 octombrie
2018 : Hotărârea Curții Constituționale popate avea efect ex tunc . În cadrul
procedurii de revizuire, hotărârea Curţii Constituţionale prin care o anumită
prevedere de drept penal procedural este declarată neconstituţională trebuie
analizată din perspectiva impactului pe care îl poate produce asupra caracterului
echitabil al procedurii în ansamblu. Efectele în timp ale hotărârilor Curţii vor fi
stabilite în funcţie de următoarele criterii: 1) asigurarea securităţii raporturilor
juridice; 2) evitarea lacunelor de reglementare; 3) respectarea principiului
separaţiei puterilor în stat; 4) evaluarea posibilelor efecte asupra bugetului
naţional şi planificării financiare sau asupra asigurării uniformităţii procedurilor
administrative; şi 5) alte motive importante pentru interesul general al
comunităţii.

Respectând suveranitatea altor state, Republica Moldova îşi exercită

suveranitatea pe teritoriul său, ceea ce implică deplina şi exclusiva aplicare a legii
naţionale asupra acestui teritoriu. La baza aplicării legii procesual penale în spaţiu
se află principiul teritorialităţii care exprima o dublă cerinţă, corespunzătoare
celor două aspecte ale suveranităţii de stat: • legea procesual penală se aplică
numai activităţii procesual penale desfăşurate pe teritoriul ţării, neavând aplicare
în afara acestui teritoriu, prin respectarea suveranităţii celorlalte state, chiar dacă
activitatea judiciară a unui stat străin s-ar răsfrânge asupra unui cetăţean al
Republicii Moldova. • activitatea procesual penală se desfăşoară pe teritoriul ţării
noastre numai în temeiul legii procesual penale, legea străină neavând aplicare pe
teritoriul nostru, prin respectarea suveranităţii Republicii Moldova, chiar dacă
activitatea procesuală se referă la un cetăţean străin. Dacă legea penală are în
vedere locul unde s-a săvârşit fapta, în ţară sau în străinătate, legea procesual
penală are în vedere locul unde se realizează actul de procedură penală. Pe
teritoriul Republicii Moldova se aplică Codul de procedură penală al Republicii
Moldova. Doar instanţele judecătoreşti, procurorii şi organele de urmărire penală
pot efectua acte procesuale penale şi numai după legea procesual penală
naţională. Se pot ivi situaţii derogatorii de la principiul teritorialităţii aplicării
legii procesual penale în spaţiu, cum ar fi asistenţa juridică internaţională în
materie penală, realizată în temeiul art. 531-559 din C.proc.pen. şi în baza
convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte sau
în condiţii de reciprocitate. Conform art. 4 din C.proc.pen., legea procesuală
penală este unică pe tot teritoriul Republicii Moldova şi obligatorie pentru toate
instanţele judecătoreşti, procurori şi organele de urmărire penală, indiferent de
locul săvârşirii infracţiunii. Pe teritoriul Republicii Moldova procesul în cauzele
penale privitoare la cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizi se
efectuează în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Procesul
penal în privinţa persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică se
efectuează în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la
relaţiile diplomatice, încheiată la 18 aprilie 1961, Convenţiei de la Viena cu
privire la relaţiile consulare, încheiată la 24 aprilie 1963, precum şi ale altor
tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.
136 Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu
privire la unele chestiuni apărute în practica judiciară în legătură cu punerea în
aplicare a Codului penal și Codului de procedură penală, nr. 31 din 24.10.2003,
în Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, nr. 11/2003, p. 13.
137 Nicolae Volonciu, op. cit., p. 6