Izvoarele dreptului procesual

penal
1. Noţiunea de izvor al dreptului
procesual penal.
2. Sistemul izvoarelor dreptului
procesual penal.
3. Interpretarea normelor juridice
procesual penale.
4. Acţiunea legii procesual penale
în timp, în spaţiu şi asupra cercului
de persoane.
1.Noţiunea de izvor al dreptului
procesual penal
În teoria generală a dreptului, noţiunea de
izvor de drept este determinată, de obicei,
în sens material şi în sens formal.
Izvoarele dreptului procesual-penal sunt
sursele din care decurg reglementările
legale în domeniul procedurii penale. În
sens formal, izvoarele dreptului procesual-
penal sunt normele în care această ramură
de drept este exprimată.
Izvorul material al dreptului îl constituie sursa
ideilor (condițiilor materiale de existență a
societății) materializate în normele juridice, iar
izvorul formal reprezintă procedeul sau forma
prin care aceste idei sunt materializate.
Noţiunea de izvor al dreptului procesual penal
poate fi definită ca fiind ansamblul de norme
juridice obligatorii, care în întregul lor sau în
parte conţin reglementări cu privire la
desfăşurarea procesului penal, competenţa
instanţelor de judecată, drepturile şi obligaţiile
părţilor şi a altor persoane participante la
procesul penal.
 2. Sistemul izvoarelor dreptului procesual penal.
 

Izvorul fundamental îl reprezintă

Constituţia, deoarece conţine dispoziţii
generale ce-şi găsesc aplicare în domeniul
înfăptuirii justiţiei penale. Constituţia
Republicii Moldova are supremaţie asupra
legislaţiei procesual-penale naţionale.
Nici o lege care reglementează
desfăşurarea procesului penal nu are
putere juridică dacă este în contradicţie cu
Constituţia (art.2 alin. (3) C.RR).
Codul de procedură penală este
principalul izvor al procedurii
penale, deoarece cuprinde
majoritatea normelor juridice
procesual-penale. Procesul penal
este reglementat de prevederile
Constituţiei Republicii Moldova, de
tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte şi de
Codul de procedură penală al RM
(art.2 alin. (l ).
Alături de coduri printre izvoarele de drept
procesual-penal pot fi amintite şi legile cu un
conţinut organizatoric care reglementează
activitatea organelor judiciare: Legea cu privire
la Procuratură,Legea cu privire la avocatură,
Legea cu privire la organizarea judecătorească
etc. Numai legile- fiind acte normative adoptate
de Parlament, constituie izvor de drept mai ales
într-un domeniu atât de important cum este cel
al realizării justiţiei penale. Modificările
introduse în textul Codului de procedură penală
şi în al altor legi procesuale se efectuează, de
asemenea, prin lege.
În desfăşurarea procesului penal nu pot
avea putere juridică legile şi alte acte
normative care anulează sau limitează
drepturile şi libertăţile omului, încalcă
independenţa judecătorească, principiul
contradictorialităţii în cazul în care
contravin normelor unanim recunoscute
ale dreptului internaţional, prevederilor
tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte (art.2 alin. (5) C.P.P).
Printre cele mai importante acte
normative internaţionale în domeniul
justiţiei penale sunt: Convenţia
europeană privind asistenţa
juridică în materie penală
(Strasbourg,08.04.1959), în vigoare
pentru RM din 05.05.1998, şi
Convenţia europeană cu privire la
extrădare (Paris, 13.12.1957), în
vigoare pentru RM din 31.12.1997.
Drept bază normativă a asistenţei juridice
şi a altor relaţii internaţionale, în
domeniul justiţiei penale, între statele din
spaţiul CSI, serveşte Convenţia privind
asistenţa juridică şi raporturile de
drept în materie de procedură civilă,
familială şi penală, semnată la Minsk, la
21.01.1993. Acest document juridic
reglementează relaţiile de cooperare
dintre statele care dispun de legislaţii şi
sisteme juridice naţionale, ce se
caracterizează prin multiple asemănări.
 3.Interpretarea normelor juridice
procesual penale
 Prin interpretarea normelor de drept se
înţelege un proces intelectual îndreptat la
stabilirea exactă a sensului şi conţinutului
normelor de drept supuse interpretării cu
ajutorul unui mecanism (ansamblu de
metode şi procedee) special învestit pentru
aceasta. Interpretarea normelor procesual-
penale nu este decât operaţia prin care se
urmăreşte determinarea înţelesului pe
care l-a avut în vedere legislatorul la
adoptarea dispoziţiilor legale.
Interpretarea normelor procesual-penale
are importanţă pentru aplicarea lor
concretă, deoarece orice legislaţie, oricât
de perfectă ar fi, nu poate totuşi elimina
necesitatea interpretării. Această
necesitate obiectivă se accentuează în
condiţiile actuale, când sistemul de drept
al RM, inclusiv legislaţia procesual-
penală, este completată cu norme noi.
I. În funcţie de subiectul interpretării,
poate fi interpretarea legală sau
autentică, judiciară şi doctrinară
(ştiinţifică).
Interpretarea se numeşte legală
atunci când sensul termenilor şi
expresiilor utilizate, este explicat
chiar de organul de la care norma
juridică emană – (Parlamentul)
(art.66 lit. c) din Constituţie).
Interpretarea legală_are_aceeaşi
putere juridică precum actul normativ
interpretat şi este obligatorie pentru
toate organele care le aplică.
Interpretarea judiciară sau
jurisprudenţială se face de organele
judiciare abilitate a aplica legea.
Această interpretare este obligatorie
numai pentru cauza care a făcut
obiectul soluţionării. Una dintre cele
mai răspândite, în ţara noastră, este
interpretarea judiciară provenită de la
instanţa de judecată superioară –
Curtea Supremă de Justiţie, în
soluţionarea cauzelor penale.
Interpretarea doctrínara sau
ştiinţifică este făcută în tratate,
manuale, monografii şi alte
lucrări de cercetări ştiinţifice. Ea
contribuie la justa însuşire a
conţinutului normelor procesuale
şi la desăvârşirea lor, fără însă a
avea putere oficială obligatorie.
2.În funcţie de
procedeele sau metodele
folosite, interpretarea
poate fi: literală sau
textuală, sistematică,
logică şi istorică.
Interpretarea literală sau
gramaticală constă în lămurirea
conţinutului normelor juridice prin
înţelegerea exactă a termenilor
folosiţi. Acest mod de interpretare
presupune desluşirea sensului
etimologic al cuvintelor, punerea în
lumină a conexiunii gramaticale
dintre ele, precum şi legătura dintre
părţile unei propoziţii.
Interpretarea sistematică se
rezumă la lămurirea
conţinutului normelor
procesual-penale, implicând
determinarea locului lor în
sistemul legii procesual-penale
în vigoare, precum şi, în
genere, în sistemul de drept.
 Interpretarea logică este
determinarea sensului unei legi cu
ajutorul logicii formale şi dialectice.

Interpretarea istorică lămureşte

sensul unei legi prin familiarizarea cu
toate materialele care au anticipat
adoptarea ei (proiectul, spre
exemplu).
3. După volumul sau efectele sale,
interpretarea poate fi:
- autentică, atunci când se constată că textul
legii concordă (corespunde) întru totul cu
intenţia legislatorului;
 -restrictivă, când prin interpretare se
constată că textul de lege, aşa cum este
redactat, exprimă mai mult decât a voit
legislatorul;
 - extensivă, când prin interpretare se constată
că textul de lege, în redactarea existentă,
spune mai puţin decât a dorit legislatorul.
4.Acţiunea legii procesual-penale
Principalele coordonate de acţiune a
legii procesual-penale, aidoma
aplicării altor legi, sunt:
o timpul
o spaţiul
o persoana.
Aplicarea în timp a legii procesual-penale este bazată pe
principiul activităţii între momentul intrării în vigoare şi
momentul încetării acţiunii (art.3 alin. (l) C.P.P). Potrivit
acestui principiu, legea de procedură penală este de
imediată aplicare.
Toate activităţile procesuale realizându-se numai în
conformitate cu legea de procedură în vigoare (tempus
regit actum). Ceea ce se ia în consideraţie însă între cele
două momente nu este data săvârşirii infracţiunii, ca în
cazul legii penale, ci data când se efectuează actul necesar
demarării procesului penal. Legea procesual-penală
care limitează drepturile şi libertăţile subiecţilor
procesului nu are caracter retroactiv.
Situaţii şi dispoziţii tranzitorii. Soluţionarea unei
cauze penale necesită o anumită durată de timp şi
este posibil să se desfăşoare până la un anumit
moment după dispoziţiile legii vechi, iar în
continuare, potrivit legii noi. Astfel, prin
aplicarea la cauzele în curs de desfăşurare a
dispoziţiilor noi, fără nici o precizare, ar putea
prejudicia interesele legitime ale părţilor. De
aceia în situaţiile tranzitorii, adică în acele
momente în care se trece de la aplicarea unei legi
la aplicarea alteia, legiuitorul trebuie să
stabilească modalităţile de trecere de la legea
anterioară la legea în vigoare prin intermediul
unor acte normative denumite „dispoziţii
tranzitorii".
Aplicarea în spaţiu. La baza aplicării normelor
procesual-penale în spaţiu stă principiul
teritorialităţii, care constă în faptul că legea
procesual-penală se aplică numai activităţilor
procesuale desfăşurate pe teritoriul statului
nostru.
Legea procesual-penală este unică pe tot teritoriul
Republicii Moldova şi obligatorie pentru toate
organele de urmărire penală şi instanţele
judecătoreşti, indiferent de locul săvârşirii
infracţiunii. Alte modalităţi de acţiune a legii
procesual-penale pot fi stabilite prin tratate
internaţionale la care Republica Moldova este
parte (art.4 C.P.P.).
Cooperarea cu organele judiciare ale altor
state, contribuie la obţinerea probelor din
exterior, investigarea adecvată a
infracţiunilor, apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale participanţilor la
proces, precum şi realizarea unor
importante funcţii procesuale. Realizarea
în practică a acestor activităţi constituie
excepţii de la principiul
teritorialităţii(comisiile rogatorii
internaționale, echipele comune de
investigații, extrădarea).
Acţiunea legii procesuale penale asupra
persoanelor
Pe teritoriul Republicii Moldova procesul în
cauzele penale privitoare la cetăţenii Republicii
Moldova, cetăţenii străini şi apatrizi se
efectuează în conformitate cu prevederile CPP al
RM. Procesul penal în privinţa persoanelor care
beneficiază de imunitate diplomatică se
efectuează în conformitate cu prevederile
Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile
diplomatice, încheiată la 18 aprilie 1961,
Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile
consulare, încheiată la 24 aprilie 1963, precum şi
ale altor tratate internaţionale la care Republica
Moldova este parte.