Sunteți pe pagina 1din 15

TEMA I

DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Sediul materiei – CPC1 (C. proc. civ.)


Titlul preliminar. Domeniul de reglementare al codului de procedură
civilă și principiile fundamentale ale procesului civil (Art. 1– 28)

Planul orientativ al temei:


I. Domeniul de reglementare al Codului de procedură civilă - art. 1-4
II. Principiile fundamentale ale procesului civil - art. 5-23
III. Aplicarea legii de procedură civilă - art. 24-28

***

I. Domeniul de reglementare al Codului de procedură civilă.


Domeniul Codului de procedură civilă oferă și obiectul de studiu al dreptului procesal civil.
Dreptul procesual civil este definit ca ansamblul normelor juridice care reglementează modul
de judecată a cauzelor de natură civilă, precum și modul de executare silită a hotărârilor
judecătorești pronunțate în aceste cauze.
Normele de drept procesual civil sunt înțelese ca acele reguli generale, abstracte și
obligatorii care reglementează modul de organizare și desfășurare a procesului civil. Cea mai
importantă categorisire a acestora este delimitarea în: norme de organizare judecătorească,
norme de competență și norme de procedură propriu-zisă (contencioasă și necontencioasă).
Aria de aplicabilitate a procedurii civile este astăzi consacrată normativ în chiar debutul
Codului de procedură civilă2. Astfel, potrivit voinței legiuitorului, atât litigiile pur civile (cărora se
aplică direct și cu prioritate), cât și litigiile de muncă, cele de contencios administrativ, financiar
și fiscal sau cele ivite între profesioniști, deși beneficiază de reglementări substanțiale speciale,
antrenează în rezolvarea lor și regulile dreptului procesual civil. Astfel, sub titlul Aplicabilitatea

1
Referirile la CPC au în vedere textul Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, text în vigoare de la
data de 15 februarie 2013, republicat în 2015, cu modificări ulterioare (cea mai recentă modificare de substanță -
Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă precum și pentru modificarea și
completarea altor acte normative, publicată în M. Of. 1074 din 18 decembrie 2018). Abrevierea utilizată în lucrare
este C. proc. civ. (asimilată în mod corespunzător referirilor la NCPC, abreviere aflată încă în uz, în unele opțiuni
doctrinare de domeniu).
2
Așa cum dreptul civil este drept comun pentru alte ramuri de drept substanțial, procedura civilă a creat reguli
care sunt aplicabile nu doar litigiilor derivate din raporturi juridice de drept civil, ci și litigiilor izvorâte din realizarea
raporturilor de drept substanțial ale unor ramuri înrudite dreptului civil, ceea ce-i conferă calitatea de procedură de
drept comun.
1
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

generală a Codului de procedură civilă, dispozițiile art. 2 din C. proc. civ. consacră calitatea de
drept comun a codului de procedură în materie civilă. Se statuează astfel caracterul aplicabil al
dispozițiilor de drept procesual civil și în alte materii decât cele derivate din raporturi de drept
substanțial civil.
Totodată, sub raportul forței obligatorii a normelor de drept intern în raport cu cele de drept
internațional sau/și unional, dispozițiile art. 3 şi 4 din C. proc. civ. afirmă prioritatea tratatelor
internaţionale privitoare la drepturile omului (art. 3) şi a dreptului Uniunii Europene (art. 4).

II. Principiile fundamentale ale procesului civil


Procesul civil este activitatea reglementată de lege, desfășurată de instanța judecătorească,
părți și alți participanți, în scopul realizării sau recunoașterii drepturilor subiective și a altor situații
juridice deduse judecății, precum și a executării silite a hotărârilor judecătorești ori a altor titluri
executorii3.
C. proc. civ. oferă spaţiu de reglementare principiilor fundamentale ale procesului civil în
Titlul preliminar, pentru a marca astfel semnificația principiilor, calificate doctrinar ca idei
călăuzitoare sau ca imperative cărora întreaga economie a reglementării trebuie să le răspundă.

La un inventar succint, din cele 18 articole de text dedicate


materiei, 13 pot fi extrase ca principii propriu-zise, unele clasice, în
majoritate deja consacrate constituţional sau/şi la nivelul
documentelor internaţionale cu semnificaţie pentru dreptul intern,
altele consacrate doctrinar şi confirmate de jurisprudenţă.

Deși ordinea reglementării lor în text nu pare aleatorie, sub aspectul sistematizării, textul
nu excelează în rigoare. Astfel, după ce reafirmă accesul liber la justiție asociat cu obligativitatea
justiţiei civile de a se pronunţa cu privire la toate cauzele cu care este învestită, neputând refuza
să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă (art. 5 alin. 1), textul de debut
al capitolului privind principiile fundamentale ale procesului civil exclude caracterul de izvor
formal de drept al jurisprudenţei civile, dispoziţiile sale statuând că este interzis judecătorului să
stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt
supuse judecăţii (art. 5 alin. 2).

3
Procesul civil parcurge, de regulă, 2 faze: faza judecății (în primă instanță și în căile de atac) și faza executării
silite.
2
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Cu fidelitate pentru ordinea textelor, principiile au următoarele enunţuri:


- dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil (art. 6);
- legalitatea (art.7);
- egalitatea (art.8);
- dreptul de dispoziţie al părţilor (art.9);
- buna-credinţă (art. 12);
- dreptul la apărare (art. 13);
- contradictorialitatea (art. 14);
- oralitatea (art. 15);
- nemijlocirea (art. 16);
- publicitatea (art. 17);
- limba desfăşurării procesului (art. 18);
- continuitatea (art. 19);
- rolul judecătorului în aflarea adevărului (art. 22);
- respectul cuvenit justiţiei (art. 23).
Fără a face un expozeu de detaliu, vom recurge în cele ce urmează la o succintă prezentare
a opţiunii de reglementare oferite de C. proc. civ., propunând fiecărui principiu evocat de text o
scurtă analiză.

II.1. Principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil


În temeiul principiului dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, orice
persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de
către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege.

Principiul enunțat ca atare de textul codului este expresia unei suma


divisio, pentru că, în realitate, toate celelalte principii nu sunt decât
garanţii de eficienţă pentru acesta. Realizarea exigenţei unui proces
echitabil constituie răspunsul complex la un set de subcondiţii pe care
acestea le asigură.

În strânsă relaţie cu acest principiu, în acelaşi context, legiuitorul procesual civil instituie o
obligaţie – instanţa este datoare n.ns. – pentru instanţă de a lua toate măsurile necesare pentru
desfăşurarea în aceşti termeni a demersului procesual. Formularea de text este elocventă.
Față de textul codului anterior, care folosea expresia durată rezonabilă, redactorii C. proc.

3
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

civ. optează pentru fixarea unui parametru temporal mai uşor de cuantificat – termen optim şi
previzibil4.
În acest fel, se consideră că aprecierea judecătorului asupra ritmicităţii procesului care-i este
deferit spre soluţionare este strâns legată de criteriile de determinare - complexitatea cauzei,
natura dreptului în judecată, eventuale tendinţe de tergiversare provenite de la părţi ş.a. - şi, în
acest fel, mai puţin permisiv pentru subiectivism.
Ca efect concret, referitor la cerința de predictibilitate, Codul prevede că, faţă de
împrejurările concrete ale speţei, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi
după ascultarea acestora, judecătorul va estima durata necesară pentru cercetarea procesului şi
va consemna aceasta în încheiere, putând fi reconsiderată pe parcursul desfăşurării procedurii
doar pentru motive temeinice. Se doreşte aşadar şi o disciplinare a conduitei procesuale a tuturor
participanţilor la proces şi o prezumţie de predictibilitate relativ la durata soluţionării cauzei.
Fără a oferi text distinct, în cuprinsul reglementării dreptului la un proces echitabil, C. proc.
civ. evocă şi cerinţa celerităţii judecăţii5. Totodată, principiul este susţinut şi de alte texte din
cuprinsului codului, între acestea cel mai relevant fiind art. 241. Denumit sugestiv Asigurarea
celerităţii, textul prevede: fixarea de termene scurte, chiar de la o zi la alta, stabilirea de îndatoriri
pentru părţi şi alţi participanţi relativ la prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relaţii scrise, răspunsul
scris la interogatoriul, asistarea şi concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum şi orice
alte demersuri necesare soluţionării cauzei şi utilizarea mijloacelor tehnice moderne şi rapide
pentru comunicarea datelor solicitate (telefon, fax, poştă electronică) şi astfel, pentru accelerarea
procedurii.
Atât principiul dreptului la un proces echitabil, într-un termen optim şi rezonabil cât şi cerința

4
Formulare preferată şi impusă pe cale jurisprudenţială mai degrabă, la nivelul Curţii Europene a Drepturilor
Omului. Pentru dreptul nostru intern, opțiunea este criticabilă întrucât vădește inconsecvență, în raport cu alte acte
normative incidente în materie – art. 21, alin. 3 din Constituţia României şi art. 10 din Legea nr. 304/2004 care
utilizează sintagma „termen rezonabil”.
5
Celeritatea este una dintre exigenţele de esenţă ale noului cadru legislativ procesual civil. Alături de
îmbunătăţirea actului de justiţie, asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor constituie un imperativ căruia textul
încearcă să-i răspundă. Astfel: simplificarea formelor procedurale, resistematizarea etapelor procesului civil,
redefinirea competenţei şi reaşezarea căilor de atac, reglementarea procedurii contestaţiei privind tergiversarea
procedurii sunt doar câteva expresii ale acestei preocupări a noii legi de procedură civilă. În aceeași notă, Tezele
prealabile ale Proiectului Noului Cod de procedură civilă sintetizau foarte bine acest aspect, afirmând că „urmărind
construcţia unei proceduri civile moderne şi echilibrate, proiectul se concentrează în mod deosebit asupra măsurilor
de natură să accelereze obţinerea răspunsului judecătoresc într-un anumit termen, cu respectarea, în egală măsură,
a drepturilor procedurale ale părţilor şi principiile fundamentale ale procesului civil” - Tezele prealabile ale noului Cod
de procedură civilă, aprobate prin H.G. nr. 1527/2007 (publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 889 din 27
decembrie 2007).
4
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

celerităţii acoperă ca domeniu întreg procesul civil, în toată desfășurarea sa6.

II.2. Principiul legalităţii apare mai degrabă ca o confirmare a textului constituţional.


Aparent, prezenţa sa expresă în text, salutară desigur7, pare să aibă resortul doar în
descurajarea opţiunilor de vedere pentru care principiul nici nu trebuie socotit ca atare, evocarea
sa fiind subînţeleasă.
În realitate, deşi textual, Codul îi rezervă un singur articol (art. 7), dimensiunile sale sunt cu
mult mai ample. Pe drept cuvânt, toate acele principii noi, calificate drept obligaţii și înscrise în
categoria principiilor procesului civil constituie mai degrabă valenţe ale principiului legalităţii.
Sub aspect procesual, enunţul care consacră legalitatea formulează şi o îndatorire pentru
judecător, aceea de a veghea la respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces (art. 7 (2)).

II.3. Principiul egalităţii


În acelaşi fel, egalitatea în procesul civil se bucură de consacrare normativă, chiar dacă
textul are o formulare sumară. El circumstanţiază doar exigenţa egalităţii de tratament juridic şi
în faţa justiţiei civile: „În procesul civil, părţilor le este garantată exercitarea drepturilor
procesuale, în mod egal şi fără discriminări”. Textul lasă să se înţeleagă că garantarea unui atare
drept reclamă o preocupare de diligenţă pentru cel care instrumentează cauza, adică pentru
judecătorul cauzei.
Ca şi în cazul legalităţii, înţelegerea deplină a valenţelor principiului este condiţionată de
apelul la alte texte care îl confirm (egalitatea de arme procesuale sau conținutul drepturilor și
îndatoririlor procesuale ale părților).

II.4. Principiul disponibilităţii sau dreptul de dispoziţie al părţilor


Dispoziţiile art. 9 din C. proc. civ. au ca obiect de reglementare un principiu de esenţa
procesului civil, de specificitate a acestuia8, cunoscut în actuala reglementare ca principiul
disponibilităţii. Textul de lege consacră ca drept fundamental dreptul de dispoziţie al părţilor9.

6
Dispoziţiile sale fiind aplicabile corespunzător şi în faza executării silite – art. 6 (2).
7
Este binevenită opţiunea textului de a-l consacra expres, mai ales într-un context în care criza de credibilitate
a legii este o problemă de notorietate. În alte condiții însă - de normalitate juridică n.ns. – o atare consacrare
normativă ar părea inutilă, în condițiile unei convingeri naturale că toate acțiunile antrenate în proces nu se pot
desfășura altfel decât în acord cu legea.
8
Spre deosebire de materia procesului civl, în materia procesului penal, principiul definitoriu este principiul
oficialității (nota fundamentală distinctivă între cele două mari proceduri judiciare).
9
Textul art. 9 (1) evocă şi posibilitatea netitularului dreptului în judecată de a porni acţiunea civilă (acesta
5
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Conţinutul principiului se reflectă în câteva prerogative oferite părților:


- dreptul de a dispune cu privire la iniţierea unei acțiuni;
- dreptul de a dispune asupra obiectului şi limitelor acţiunii;
- dreptul de a renunţa la judecată sau la drept, dreptul de a achiesa sau de a tranzacţiona;
- dreptul de a renunţa la calea de atac dată de lege ori la punerea în executare a hotărârii.
Textul nu este limitativ. El admite şi alte situaţii decât cele enunţate, partea putând dispune
de drepturile sale în orice alt mod permis de lege – art. 9 (3).
O derogare de la principiul disponibilităţii o constituie inovaţia adusă de cod prin sporirea
rolului judecătorului şi conferirea prerogativei acestuia de introducere forţată în proces a unei alte
persoane10.
S-a afirmat11 că scopul unei atare derogări este eficientizarea judecării unitare, nu numai a
raportului juridic dedus soluţionării prin voinţa reclamantului şi/sau a pârâtului, dar şi a altor
raporturi juridice aflate în strânsă legătură cu cel iniţial. Trebuie subliniat în context că, această
dimensiune a principiului, admisă normativ, nu anihilează natura flexibilă, esenţialmente
disponibilă a procesului civil, însă, în practică, apreciem că se impune deplină prudenţă în luarea
unor astfel de măsuri.
În egală măsură, chiar dacă textul nu prevede expres, acţiunea părţilor în virtutea
disponibilităţii trebuie privită tot în limitele permise de lege şi în strânsă corelaţie cu principiul
bunei credinţe. În caz contrar, şi acestea se fac vinovate de exercitarea abuzivă a drepturilor lor
procesuale.

Deși textul legii este lacunar, trebuie spus că, în raport cu principiul
rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, disponibilitatea se
impune cu prioritate, ceea ce înseamnă că reglementarea nouă face
imposibil ca instanța să treacă peste voința părților, multe din textele
codului evocând cerința pentru instanță de a dispune o măsură doar după
punerea ei în discuția părților.

poate fi altă persoană - decât cel interesat n.ns. – anume: o organizaţie ori o altă autoritate sau instituţie publică ori
de interes public).
10
În funcție de natura contencioasă sau necontencioasă a procedurii, prerogativa este reglementată
diferențiat.
11
Tezele prealabile ale noului Cod de procedură civilă, aprobate prin H.G. nr. 1527/2007 (publicată în M.Of.
al României, Partea I, nr. 889 din 27 decembrie 2007).
6
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

II.5. Principiul bunei-credinţe


În nota spiritului general al codului, buna-credinţă, acest concept foarte prezent în lumea
dreptului, însă evocat preponderent în materia dreptului substanţial, face obiectul reglementării
unui text de procedură şi confirmă poate, între alte argumente, nevoia actualei sale reconsiderări.
Corelat cu textul Codului civil12, care statuează că „Persoanele fizice şi persoanele juridice
participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile
cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri”, buna-credinţă fiind prezumată
până la proba contrarie, textul C. proc. civ. sancţionează deopotrivă exercitarea abuzivă a
drepturilor procesuale13.
Principiul confirmă şi aici o îndatorire fundamentală, aceea a exercitării drepturilor
procesuale în concordanţă cu finalitatea avută în vedere la reglementarea lor, precum şi respectul
pentru deplina exercitare a drepturilor corespunzătoare ce le revin celorlalţi participanţi la
proces.
Principiul nu este unul de noutate absolută pentru materia procedurii civile, însă nu poate
rămâne neremarcată plasarea sa în paleta principiilor fundamentale, enunţate ca atare în mod
expres. El reflectă intenţia întregului corpus normativ de a asigura, între altele, un mai înalt grad
de responsabilizare atât pentru judecător cât şi pentru părţi. În acest caz, se încearcă descurajarea
oricăror mijloace sau forme de manifestare procesuală, neproductive sau în contrast cu rostul şi
fundamentul judecăţii14.

II.6. Principiul dreptului la apărare


Dreptul la apărare este garantat – acesta este textul de debut în reglementarea principiului
corespunzător – art.13 (1). Dimensiunile apărării în proces - formal și material - sunt relevate
elocvent şi în reglementarea oferită de C. proc. civ.
Sub aspect formal, părţile au dreptul de a fi reprezentate sau, după caz, asistate de un
apărător specializat (avocat sau consilier juridic), în condiţiile legii15. Se menține caracterul

12
Art. 14 din Legea nr. 278/2009 privind Codul civil. În strânsă legătură cu exigenţa exercitării cu bună-credinţă
a drepturilor, textul invocat reglementează în succesiune imediată Abuzul de drept. Astfel, potrivit textului art. 15
din Legea nr. 278/2009, „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod
excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”.
13
Textul instituie răspunderea părţii pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate prin exercitarea abuzivă a
drepturilor conferite de normele procedurii (a se vedea art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 134/2010).
14
Principiul trebuie corelat cu dispoziţiile privitoare la participanţii la procesul civil (a se vedea Titlul al II-lea
din C. proc. civ.).
15
Textul a fost modificat prin Legea nr. 310 din 2018, prin punerea sa în acord cu Decizia nr. 462/2014 a Curții
Constituționale, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a doua,
art. 83 alin. (3) și art. 486 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Astfel, după modificare, se menține prima teză a art.
7
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

facultativ al apărării de specialitate, notă specifică procedurii civile.


Sub aspect material, părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de
desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi
facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu
respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

II.7. Principiul contradictorialităţii16


Dispoziţiile art. 14 din C. proc. civ. sunt destinate reglementării principiului
contradictorialităţii.

Principiul este consacrat doctrinar și sub titulatura audiatur et


altera pars și se exprimă printr-un set de drepturi şi obligaţii, pentru
instanţă şi pentru părţi, gândite astfel încât, în desfăşurare, să confere
un echilibru necesar în dialogul judiciar.

În debutul textului care îl enunță, se instituie pentru instanţă obligaţia de a nu se pronunţa


asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor17.
Textul fixează imperativul ca problemele în judecată să fie soluţionate doar după ce au fost
puse în discuţia părţilor, hotărârea instanţei trebuind a fi întemeiată numai pe motive de fapt şi
de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care, în prealabil, au fost dezbătute în
contradictoriu.
Odată stabilit cadrul general, textul enunţă două obligaţii ce incumbă părţilor: obligaţia de
a-şi face cunoscute – cu bună-credinţă n.ns.18 – reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul

13 alin. 2, care prevede că “Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în
condițiile legii”. În formularea inițială, textul integral al alin. 2 reținea și prevederea potrivit căreia “În recurs, cererile
și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepția
situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licențiată în drept”,
dispoziție controversată încă de la intrarea în vigoare a codului, apreciată restrictivă și declarată neconstituțională
prin soluția CCR evocată mai sus.
16
Trebuie înțeles că, sensul noțiunii de contradictorialitate nu este cel din limbajul comun.
Contradictorialitatea ca principiu al procedurii de judecată nu înseamnă în mod obligatoriu adversitate, opoziție de
păreri sau dezacord. Ea exprimă exigența ca pozițiile procesuale să fie în echilibru, existând cadrul procesual optim
pentru a-și putea exprima și susține punctele de vedere.
17
Acelaşi regim îl au şi alte cereri ulterioare celei introductive de instanţă, eventuale excepţii sau împrejurări
de fapt invocate – art. 14 (5).
18
„Fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute” – așa cum se exprimă dispozițiile art. 14 (3) din
C. proc. civ.
8
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

instanţei, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază susţinerile19, precum şi mijloacele de
probă de care înţeleg să se folosească şi obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de
afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză20. Se adaugă acestora
şi dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune invocată în cursul procesului de către orice
participant la proces, chiar de către instanţă, din oficiu.
Sub aspect semantic, semnificaţiile noţiunii se menţin. Contradictorialitatea nu este de
esență conflictuală, ceea ce face ca principiul să se regăsească și în materie de procedură
necontencioasă. Din perspectiva limbajului procesual, contradictorialitatea trebuie înţeleasă ca
prerogativa părţilor de a se putea exprima şi de a-şi susţine punctele de vedere, indiferent dacă
acestea sunt sau nu în opoziţie.

II.8. Principiul oralităţii


Textul care consacră oralitatea procesului civil are o formulare concisă: „Procesele se dezbat
oral, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel sau când părţile solicită expres instanţei ca
judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar” – art. 15 C. proc. civ.
Deşi se menţine încă o etapă scrisă a desfășurării procesului civil, din formularea textului
reiese cu evidenţă că sfera de acoperire a oralităţii este extinsă şi peste cercetarea şi dezbaterea
în fond a procesului.
Caracterul eminamente oral şi preponderenţa acestuia trebuie înţelese însă a se manifesta
cu preponderență în faza dezbaterii cauzei.

II.9. Principiul nemijlocirii


Principiul evocat de art. 16 din C. proc. civ. este cel al nemijlocirii.
Textul se limitează să instituie obligaţia ca instanţa care instrumentează cauza – completul
de judecată – să ia act în mod direct, nemediat sau nemijlocit de piesele dosarului și să
administreze direct probele pe care se întemeiază soluţionarea cauzei. Aceasta este regula. Aşa
cum este formulat, textul admite şi excepţii, caz în care probatoriul poate fi administrat şi în alte
condiţii, permise de lege21.
De regulă, principiul nemijlocirii trebuie privit în relație cu principiul continuității22 (art. 19 C.

19
Fie că sunt pretenţii sau apărări, potrivit manierei în care distinge textul în reglementarea acțiunii civile (art.
- 40 C. proc. civ.).
20
Principiul furnizează o garanţie realizării dreptului la apărare, atunci când afirmă că scopul punerii în temă a
părţilor şi a situaţiei lor procesuale este ca fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea – art. 14(2).
21
Un exemplu elocvent îl constituie administrarea probei prin intermediul comisiei rogatorii.
22
Analiza noastră păstrează sistematizarea textului de lege, astfel încât principiul continuității îți regăsește
spațiu de tratare în continuare (la articolul corespunzător care îl consacră).
9
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

proc. civ.), ambele vizându-l pe judecător ca participant la proces și fiind atribute esențiale ale
exercițiului său în proces.

II.10. Principiul publicităţii


Textul care consacră principiul caracterului public al procesului civil este cuprins în art. art.
17 din C. proc. civ., care prevede că „Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile
prevăzute de lege”. Acesta este o preluare fidelă a textului constituţional corespunzător23 dar şi
a textului corespunzător din cuprinsul legii organice în materie24.
Sub aspectul publicității, legea statuează că ședința de judecată are caracter public. De la
regula publicității însă, există excepții prevăzute de Cod.
Astfel, legea prevede că anumite procese, sunt supuse judecății in camera de consiliu sau,
pentru anumite situații, instanța poate decide judecarea în camera de consiliu, chiar dacă legea
nu prevede. Atunci când dezbaterea publică ar putea să aducă atingere moralității, ordinii publice,
intereselor minorilor, vieții private a părților ori intereselor justiției, instanța poate dispune, la
cerere sau din oficiu, judecarea fără prezența publicului. Totuși, părțile au voie să fie prezente
împreună cu reprezentanții lor și alte persoane cărora instanța, pentru motive temeinice, le
admite prezența la proces25.
Condiţia publicităţii a fost dintotdeauna socotită drept garanţia primă pentru o justiţie
transparentă, reală26, iar astăzi, în lumina noilor exigenţe, şi o expresie a caracterului echitabil al
procesului. În acord cu nota generală, publicitatea procesului civil este şi o garanţie pentru
disciplinarea părţilor şi a instanţei, pe care C. proc. civ. încearcă, prin multe din textele sale, să o
consolideze. Mai mult decât atât, o publicitate reală constituie platforma pentru ca alte principii
fundamentale să-şi găsească expresie efectivă şi cadru de manifestare. Doar astfel: apărarea
părţilor, contradictorialitatea procedurii, imparţialitatea judecătorului, aflarea adevărului în
cauză, limba folosită pot fi considerate premisele ajungerii la o soluţie temeinică şi legală.

II.11. Principiul privind limba desfăşurării procesului


Enunţul care consacră regula după care se apreciază limba desfăşurării procesului se bucură,
în textul nou, de o formulare mai cuprinzătoare (art. 18). Titlul marginal evită să circumstanţieze:

23
Dispozițiile art. 127 din Constituţia României.
24
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
25
Dispozițiile art. 213 C. proc. civ. în forma în vigoare după modificarea adusă prin Legea 310 din 2018.
26
Din perspectivă istorică, avea să se arate, la puţină vreme după adoptarea Codului de procedură civilă în
vigoare astăzi, că doar astfel se pot preveni procesele injuste, fiindcă oricât de bine ar fi administrată o justiţie secretă,
aceasta nu va fi reală, având o utilitate mărginită (a se vedea I. G. Săndulescu-Nănoveanu, Codul de procedură civilă
Bucureşti 1879, p.247).
10
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

limba maternă sau limba oficială a procesului. El optează pentru o formulă generic - limba
desfăşurării procesului - detaliind apoi:
- limba oficială a procesului este limba română; procesul civil se desfăşoară în limba română
art. 18 (1), cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română (art. 18 (4)).
- condiţiile în care pot participa şi categoriile de subiecţi procesuali care nu cunosc sau/şi nu
înţeleg limba română. Astfel, cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale, cetăţenii străini
şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul să se exprime în limba maternă
în faţa instanţelor de judecată, să ia cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului şi să pună
concluzii, prin traducător autorizat.
Textul se conciliază cu prevederile de detaliu oferite de Cod în dispoziţiile art. 22527,
promovând astfel o distincție între traducător (atunci când nu se cunoaște limba română) și
interpret (atunci când persoana este mută, surdă sau surdo-mută ori, din orice altă cauză, nu se
poate exprima, comunicarea fiind făcută în scris, ori dacă nu poate citi sau scrie).

II.12. Principiul continuităţii


C. proc. civ. oferă spaţiu de reglementare expresă şi cerinţei continuităţii compunerii
completului de judecată pe tot parcursul judecăţii.
Art. 19 se referă la judecător - în sens generic, de instanță de judecată - atunci când afirmă
că „Judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât
pentru motive temeinice, în condiţiile legii”.
Sub aspectul continuității, cerința este ca formula completului de judecată să se mențină
în tot cursul judecății, rațiunea acestei prevederi fiind centrată pe necesitatea ca judecătorul să-
și formeze convingerea asupra soluției doar după perceperea întregii desfășurări procesuale, fiind
astfel eliminat riscul ca aspecte relevante în cauză (unele dintre acestea poate insuficient
consemnate în încheiere) să nu-i poată fi direct și personal cunoscute. Astfel, eventuale schimbări
în compunerea completului pot fi justificate doar pentru motive obiective (de exemplu:
promovare, transfer, concediu pentru creșterea copilului ș.a.). Dacă înlocuirea se produce după
reținerea cauzei în pronunțare, se impune repunerea cauzei pe rol, în vederea reluării
dezbaterilor în noua formulă de complet.

27
Având ca titlu marginal Folosirea traducătorului şi interpretului – (1) Când una dintre părţi sau dintre
persoanele care urmează să fie ascultate nu cunoaşte limba română, instanţa va folosi un traducător autorizat. Dacă
părţile sunt de acord, judecătorul sau grefierul poate face oficiul de traducător. (2) În cazul în care una dintre
persoanele prevăzute la alin. (1) este mută, surdă sau surdo-mută ori, din orice altă cauză, nu se poate exprima,
comunicarea cu ea se va face în scris, iar dacă nu poate citi sau scrie, se va folosi un interpret.
11
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Altfel spus, continuitatea se asigură doar dacă la deliberarea și


pronunțarea hotărârii judecătorești participă același complet de
judecată (unipersonal sau colegial) în fața căruia au avut loc și s-au închis
dezbaterile.
În caz contrar, hotărârea pronunțată este susceptibilă de anulare
(în calea de atac a apelului)28 sau de casare (în calea de atac a
recursului)29.
Textul confirmă cerinţa continuităţii în judecata cauzei, pentru a asigura coerenţă în
cercetarea procesului şi, implicit, un grad mai înalt de responsabilizare a judecătorului în
soluţionarea cauzei.

II.13. Principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului


Aşa cum este consacrat în textul nou al Codului – sub titulatura rolul judecătorului în aflarea
adevărului (art. 22) – principiul adevărului sau principiul aflării adevărului este ilustrat mai curând
ca un corolar. El este rezultatul articulării altor principii (analizate anterior) ce guvernează
procesul civil, preponderenţa fiind dată de valenţele rolului activ în relaţie cu disponibilitatea
părţilor, cu caracterul contradictoriu al procedurii şi în conformitate cu legalitatea.
În esenţă, aşa cum este formulat, principiul defineşte de fapt punctele de interferenţă dintre
exerciţiul procesual al părţilor şi rolul celui care instrumentează cauza, ambele înţelese în limitele
de exercitare stabilite de texte:
- judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice
greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a
legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, scop în care este în drept să ceară
părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări
de fapt sau de drept, să dispună administrarea probelor şi alte măsuri pe care le consideră
necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc;
- judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, cărora le este aplicabil
regimul juridic al disponibilităţii (renunţarea la judecată sau la dreptul pretins, achiesarea,
recurgerea la tranzacţie);
- judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii,
punând în discuţia părţilor calificarea juridică exactă;
- judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele

28
Dispozițiile art. 480 alin. (6) C. proc. civ.
29
Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
12
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.


Reglementarea actuală a principiului pare, la o primă lectură, prea didactică şi rezumativă
faţă de dispoziţiile întregului cod. În intenţia poate de a oferi un text acoperitor şi de a susţine din
nou ideea responsabilizării judecătorului - ca notă esenţială a întregii reglementări - textul riscă
să aibă şi dispoziţii redundante, parte din ele regăsindu-se, chiar integral, în alte prevederi cu care
materia principiului se completează.

***

Pe lângă principiile evocate ca atare, textul Codului realizează o


distincție atunci când consacră obligații pentru părți și terți și îndatoriri
pentru judecător.

Sunt astfel consacrate obligaţiile părţilor (art.10) şi ale terţilor (art.11) în îndeplinirea
actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător,
concursul adus în materia asigurării probatoriului şi administrării lui, precum şi, în general, aportul
la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi la finalizarea acestuia30.
Codul evocă și îndatorirea de a manifesta respect faţă de principiile fundamentale, pusă de
text în sarcina judecătorului cauzei de a crea condiţiile realizării efective a principiilor, atât din
partea sa cât şi din partea celorlalţi participanţi la proces (art. 20) şi faţă de justiţie (art.23), text
ce consacră sarcina pentru judecător de a asigura poliţia şedinţei de judecată şi respectul datorat
actului de judecată de către toţi participanţii la proces.
Deși nu se exprimă expres, este instituită și îndatorirea judecătorului de a recomanda
stăruitor împăcarea părţilor, pe tot parcursul procesului (oferindu-le îndrumări în acest sens) ori
de a le recomanda apelul la alternativa unei soluţionări amiabile pe calea medierii31, fără a leza
caracterul voluntar care trebuie să primeze (art. 21 C. proc. civ.).

30
Dispoziţiile sunt prevăzute sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare, iar pentru terți, dacă este cazul, a
unor daune-interese (detalii în Titlul VI - Amenzi judiciare și despăgubiri, art. 187-191 C. proc. civ.)
31
În condiţiile prevăzute de legea specială în materie - Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea
profesiei de mediator (recent modificată și completată prin Legea nr. 154/2019, publicată în M. Of. nr. 623 din 26
iulie 2019).
13
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Principiile fundamentale ale procesului civil nu trebuie tratate şi înţelese


ca entităţi separate. Antrenarea lor presupune o permanentă
interdependenţă şi condiţionare, aşa încât, fiecare dintre ele capătă
expresie deplină doar prin raportare la celelalte. În egală măsură,
încălcarea, ignorarea sau nesocotirea unuia dintre ele poate
compromite calitatea actului de justiţie în întregul său32.

III. Aplicarea legii de procedură civilă


III.1. Aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil
Codul de procedură civilă renunţă la regula aplicării imediate a legii noi de procedură civilă,
regulă aplicabilă în vechiul cod de procedură civilă și instituie aplicarea legii noi de procedură
numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Astfel:
- pentru procesele noi sau executările pornite după intrarea în vigoare a legii noi, legea de
procedură civilă aplicabilă este cea nouă, atât privitor la faza judecății cât și a executării silite (art.
24 C. proc. civ.).
- pentru procesele sau executările aflate în curs la data intrării în vigoare a legii noi, legea de
procedură civilă aplicabilă este cea sub care au pornit, atât cu privire la instanța competentă, cât
și la căile de atac (motive și termene).

În cazul desființării instanței învestite potrivit legii vechi, cauza va fi trimisă


din oficiu spre soluționare instanței competente potrivit legii noi (care însă
va judeca potrivit legii de procedură sub care aceasta a pornit).

Se menține principiul ultraactivității33 legii vechi în materie de competenţă, inclusiv în caz


de trimitere spre rejudecare. Altfel spus, dacă pe durata derulării unui proces legea de procedură
se modifică în sensul că o altă instanță ar fi competentă în cauză (general, material și/sau

32
Unele dintre motivele de exercitare a căilor de atac sunt încălcări ale unora dintre principiile fundamentale
ale procesului civil (a se vedea Cartea a II-a, Titlul II din Cod privind Căile de atac, cu insistență asupra căilor
extraordinare de atac, unde motivele au enunțuri exprese).
33
Ultraactivitatea legii este opusul simetric al retroactivității și înseamnă continuarea aplicării legii vechi
(“supraviețuirea” legii anterioare) într-o situație în care sunt incidente atât dispozițiile acesteia (tranzitoriu în vigoare)
cât și dispoziții ale legii noi. O atare ipoteză de lucru este calificată juridic drept conflict de legi în timp.
14
TEMA I
DOMENIUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ, Drept procesual civil. Fișe de studiu.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCESULUI CIVIL, conf. univ. dr. Steluța Ionescu
APLICAREA LEGII DE PROCEDURĂ CIVILĂ

teritorial), aceasta nu va produce efecte, întrucât rămâne aplicabilă procesului legea veche de
procedură, adică legea sub imperiul căreia a început procesul.
De asemenea, se menține ultraactivitatea legii vechi de procedură relativ la căile de atac, la
termenele pentru exercitarea acestora, precum și la motivele lor, în raport cu data începerii
procesului. Altfel spus, dacă pe durata derulării procesului legea de procedură se modifică sub
aspectul căilor de atac (denumire, atribuire, condiții generale de exercitare), aceasta nu va
produce efecte, întrucât rămâne aplicabilă procesului legea veche de procedură, adică legea sub
imperiul căreia a început procesul.
Pentru mijloacele de probă, trebuie operată distincția între legea aplicabilă sub aspectul
admisibilității probei și legea aplicabilă sub aspectul administrării probei. Astfel:
a) sub aspectul admisibilității, legea aplicabilă este legea în vigoare la data producerii lor
sau a săvârșirii faptelor juridice care fac obiectul probațiunii. Aceasta înseamnă
continuarea aplicării legii vechi (adică ultraactivitatea legii), sub care faptele de probat
s-au produs sau s-au săvârşit, relativ la condiţiile de admisibilitate şi puterea
doveditoare a probelor preconstituite.
b) sub aspectul administrării, legea aplicabilă este legea în vigoare la data administrării
probelor.

III.2. Aplicarea în spațiu a normelor de drept procesual civil


Problema aplicării în spațiu a normelor de drept procesual civil comportă 2 aspecte:
Unul intern - regula care guvernează este aceea a teritorialității, dispozițiile legii de
procedură civilă fiind aplicabile pe întreg teritoriul țării, fără note distinctive sau excepții (art. 28
C. proc. civ.).
Unul internațional - reguli specifice aplicabile raporturilor juridice cu element de
extraneitate, problematică ce are ca sediu al materiei Cartea a VII-a a C. proc. civ., referitoare la
procesul civil international34.

34
Problematica face obiectul de studiu al dreptului internațional privat (ramură autonomă a dreptului și
disciplină de studiu corespunzătoare).

15

S-ar putea să vă placă și