TEMA II Drept procesual civil.

Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

Sediul materiei – CPC (C. proc. civ.), Cartea I, Titlul I, Art. 29 – 40

Planul orientativ al temei:
I. Noțiunea și trăsăturile acțiunii civile
II. Elementele acțiunii civile
III. Condițiile de exercitare a acțiunii civile
IV. Categorii/tipuri de acțiuni/cereri în materie civilă

***

I. Noțiunea și trăsăturile acțiunii civile.

I.1. Noțiune.
Astăzi, acțiunea civilă este reglementată expres1 și definită ca fiind ansamblul mijloacelor
procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre
părți sau a unei situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces.
Din definiție rezultă că:
 acțiunea civilă este un demers în ambele direcții (atât în ofensivă cât și în apărare,
întrucât atât reclamantul cât și pârâtul2 exercită o acțiune);
 acțiunea civilă acoperă atât specificului procedurii contencioase cât și al celei
necontencioase;
 acțiunea civilă este strâns legată de protecția juridică a unui drept subiectiv sau a unei
situații juridice, însă nu se confundă cu dreptul subiectiv; dreptul de a acționa este doar o
parte componentă a dreptului subiectiv, acțiunea civilă fiind un ansamblu de mijloace
procesuale pentru protejarea celui din urmă;
 acțiunea civilă cuprinde mai multe forme de manifestare (cereri, apărări, excepții, probe,
măsuri procesuale etc.); din acest punct de vedere, acțiunea civilă nu se confundă cu
cererea de chemare în judecată, cererea fiind doar una dintre formele concrete de
manifestare a acțiunii civile (instrumentul juridic sau înscrisul care consemnează cererea
- juris instrumentum);
 acțiunea civilă are un caracter uniform, indiferent de dreptul care se valorifică sau de
situația a cărei ocrotire se cere; ea se individualizează atunci când se inițiază, devenind
proces;
 acțiunea civilă este o acțiune esențialmente facultativă, disponibilă, revocabilă și
divizibilă (ca efect al principiului disponibilității), ceea ce o deosebește fundamental de

1
Dispozițiile art. 29 al C. proc. civ.
2
Denominații pentru pozițiile procesuale în cadrul acțiunii civile. Detalii la pct. II din temă - Elementele acțiunii
civile (II1. Părțile).
1
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

acțiunea penală care este obligatorie, oficială, irevocabilă, indivizibilă (ca efect al
principiului oficialității).

Raportul dintre dreptul subiectiv și dreptul la acțiune.

În doctrină, când se vorbește despre dreptul material la acțiune, se
face o distincție între dreptul material și dreptul procesual la acțiune,
înțelegând că nota fundamentală de diferențiere între acestea este
că doar dreptul material la acțiune este supus prescripției. Altfel
spus, ceea ce se prescrie este dreptul de a beneficia de forța coercitivă
a statului pentru a-l obliga pe subiectul pasiv să aibă conduita pe care subiectul activ este
îndreptățit să i-o pretindă.

II. Elementele acțiunii civile

Sunt calificate drept elemente ale acțiunii civile: părțile (subiecții procesuali), obiectul și
cauza acțiunii civile.
Deși le evocă expres (părțile, în art. 55 și urm.) sau implicit (obiectul și cauza), Codul nu
alocă spațiu distinct în textele sale elementelor acțiunii civile, asemeni cum dedică definiției și
condițiilor de exercitare. Aceasta face ca, și în doctrină problema să fie tratată variabil. Astfel,
sunt autori care le tratează separat, sunt autori care le asimilează și le tratează în contextul
analizei condițiilor de exercitare a acțiunii sau care le subsumează acestora, considerând că se
subânțeleg.
În plan teoretic, opinăm ca prudentă și necesară tratarea lor, întrucât elementele acțiunii
constituie mecanisme indispensabile raportului juridic litigios, care trebuie să-și probeze
existența mai înainte de a putea vorbi despre exercitarea acțiunii. Așadar, indiferent de linia de
abordare și pentru a evita confuzia, examinarea lor este importantă și trebuie să preceadă
tratarea problematicii condițiilor de exercitare a acțiunii civile. Mai mult, înțelegerea corectă a
elementelor acțiunii este esențială pentru corecta administrare a justiției şi pentru sancționarea
abuzului de drept procesual.
În plan practic, cunoașterea elementelor acțiunii prezintă interes pentru verificarea
existenței autorității de lucru judecat – unul dintre efectele cele mai importante ale hotărârii
judecătorești - pentru a putea examina, la nevoie, tripla identitate (de părți, de obiect și de
cauză, așa cum arată art. 431 alin. 1 C. proc. civ. – nimeni nu poate fi chemat în judecată de
două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect).

2
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

II.1. Părțile
Până la apariția legii noi de procedură civilă3, părțile din procesul civil nu erau
nominalizate în lege, ceea ce se lăsa a se înțelege fiind doar o dublă poziție procesuală evocată.
Astfel, într-o acțiune civilă trebuiau să existe cel puțin două poziții: una care acționează, care
reclamă, care alegă sesizând instanța și alta care se opune sau care se apără față de cel care a
sesizat instanța.
Noul text oferă reglementare expresă și califică drept părți ”...reclamantul și pârâtul,
precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces” – art.
55 CPC.
Reclamantul și pârâtul sunt în realitate denumiri generice,
care evocă cele două poziții procesuale. În funcție de calea
procesuală aleasă sau de gradul de jurisdicție, calificarea lor se
particularizează astfel:
 în judecata de primă instanță, părțile sunt evocate ca
atare: reclamant și pârât;
 în căile de atac, calificarea pentru reclamant este, după
caz: apelant (în apel), recurent (în recurs), contestator (în
contestația în anulare), revizuent (în revizuire) iar pentru pârât
este intimat (indiferent de calea de atac);
 în executarea silită, calificarea pentru reclamant este
creditor iar calificarea pentru pârât este debitor.

Prin definiție, părțile sunt persoane, fizice sau juridice, cu subiectivitate juridică proprie,
astfel cum aceasta este concepută de lege și care au capacitatea de a sta sau de a compărea în
proces (aceasta fiind și prima condiție de exercitare a acțiunii civile).
În principiu, referirea la părți are în vedere doar persoanele între care există raportul
juridic dedus judecății, ca titulari ai drepturilor și nu reprezentanții lor din proces (aceștia din
urmă stau fizic în proces). Din punct de vedere juridic însă, deși nu fac parte din raportul juridic
litigios, legea le recunoaște acestora din urmă legitimare procesuală, însă calitatea de părți o au
în mod veritabil doar aceia față de care hotărârea judecătorească produce efecte.
Din punctul de vedere al direcției în care acționează, părțile au poziții procesuale
calificate4:
- parte activă, aceea care pretinde ceva (reclamant, apelant, recurent, contestator,
revizuent, creditor) și

3
Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
4
Ceea ce conferă și calității procesuale atributul corespunzător poziției în proces: calitate procesuală activă, după
caz, calitate procesuală pasivă.
3
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

- parte pasivă, aceea despre care se pretinde ca a încălcat, a ignorat sau a pus în pericol
un drept (pârât, intimat, debitor).

De asemenea, au calitate procesuală și cei implicați în

protecția sau valorificarea unei situații juridice (așa cum arată
definiția de la art. 29 C. proc. civ.). Există și cereri în justiție care,
deși nu angajează persoane cu poziții procesuale adverse,
reclamant și pârât, îi califică pe cei implicați drept părți5 .

II.2. Obiectul acțiunii civile.

Obiectul acțiunii reprezintă protecția dreptului subiectiv dedus judecății care poate lua
forma unei acțiuni sau a unei abțineri6 sau protecția unor situații juridice. Este important de știut
totodată că obiectul acțiunii trebuie să fie licit, posibil și determinat.
În raport cu mijloacele procesuale folosite, obiectul se poate particulariza astfel:
 în cererea de chemare în judecată (cerere introductivă de instanță) - obiectul va fi
pretenția în judecată sau petitul cererii (predarea unui bun, rezilierea, plata unei sume
de bani, desfacerea/anularea căsătoriei etc);
 în ridicarea unei excepții procesuale - obiectul îl reprezintă încălcarea unor norme de
procedură propriu-zise, de competență sau vicii legate de exercițiul dreptului la acțiune;
 în exercitarea unei căi de atac - obiectul îl reprezintă, după caz, schimbarea, anularea,
modificarea sau casarea hotărârii atacate;
 în procedura executării silite - obiectul îl reprezintă bunurile debitorului ce pot fi
valorificate pentru realizarea creanței creditorului.
Calificarea obiectului acțiunii prezintă interes cel puțin pentru câteva variabile din proces:
calificarea acțiunii, stabilirea competenței, admisibilitatea unor mijloace de probă, cuantificarea
taxei judiciare de timbru.

II.3. Cauza acțiunii civile.

Cauza este identificată cu temeiul juridic, cu fundamentul legal al dreptului ce se pretinde
a fi protejat, confirmat sau declarat. În cazul acțiunilor nominalizate (numite), ea este textul de
lege (cum sunt acțiunile în contencios administrativ, acțiunile strict personale, acțiunile în recurs

5
Este cazul unei cereri necontencioase (a unei cereri de punere sub interdicție, a unei cereri de declarare a
dispariției sau a morții unei anumite persoane).
6
Depinde după cum reclamantul cere pârâtului să dea, să facă sau să nu facă ceva.
4
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

jurisdicțional). Pentru acțiunile nenominalizate (nenumite), cauza este faptul valorificat de lege
sau ceea ce legea a considerat că poate produce consecințe juridice (în sensul de ratio legis).
Exemple:
- acțiunea în răspundere civilă delictuală, are drept cauză îndatorirea autorului delictului
de a repara prejudiciul pe care delictul l-a ocazionat, și, în acord cu acesta, dreptul
reclamantului de a fi dezdăunat;
- acțiunea în revendicare are drept cauză îndreptățirea proprietarului deposedat la
exercitarea nestingherită a tuturor prerogativelor dreptului său de proprietate.
Împreună cu părțile și obiectul, cauza formează raportul juridic litigios, chestiunea
litigioasă („eadem questio”) sau „materia instanței”; pentru anumite acțiuni, obiectul și cauza
sunt dificil sau imposibil de separat, întrucât cu privire la același obiect pot exista mai multe
acțiuni întemeiate pe cauze diferite7.
Spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat, și nici depășit, cauza nu
leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului său în aflarea
adevărului și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea drepturilor și intereselor lor legitime, să
dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de
chemare în judecată.
Înțelegerea cauzei în acțiunea civilă este esențială pentru apărarea autorității de lucru
judecat, în verificarea litispendenței sau conexității8, cauza acțiunii putând fi comună în mai
multe cereri de chemare în judecată, pentru că mai multe cereri pot fi mijloace de exercitare a
aceleiași acțiuni.
Exemple:
- pentru protecția/apărarea dreptului de proprietate, partea poate formula fie o acțiune în
revendicare, fie o acțiune mixtă în care să solicite atât predarea bunului cât și acțiunea ex
contractu.
- aceeași despăgubire poate fi, de pildă, cerută atât pe temei contractual cât și delictual;
totodată, o despăgubire poate fi cerută fie direct, prepusului, pentru fapta proprie, fie
comitentului, pentru fapta altuia.
În unele opinii doctrinare consacrate, cauza poate însemna și scopul spre care se
îndreaptă acțiunea, voința celui care reclamă și a celui care se apără, fundamentul juridic al
acțiunii. Privită din punct de vedere al scopului, cauza trebuie să îndeplinească următoarele
condiții: să existe, să fie reală, licită și morală.
7
Cu titlul de exemplu, se va putea pretinde de la același debitor același obiect, invocându-se ca temei un contract
de schimb și, ulterior, un contract de vânzare – cumpărare. Totodată, acțiunea în nulitatea unui act juridic se poate
admite pentru oricare dintre viciile de consimțământ, pentru lipsa obiectului sau cauzei actului, pentru un act care
emană de la o persoană lipsită de capacitate ori pentru unul încheiat cu nerespectarea formei solemne prevăzute
de lege.
8
Instituții de procedură care vor face obiectul de studiu al Temei IV – Competența Instanțelor judecătorești.
5
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

Este important de știut că:

1. Deși cele două noțiuni sunt apropiate, nu trebuie confundată cauza
acțiunii – causa petenti (scopul spre care se îndreaptă acțiunea) cu
cauza cererii de chemare în judecată – causa debendi (temeiul juridic al
cererii).
2. Noțiunea de cauză poate avea și un sens mai larg decât acela de
element al acțiunii, termenul putând echivala cu noțiuni precum:
proces, litigiu, dosar, pricină.

III. Condițiile de exercitare a acțiunii civile

Sub titlul condițiilor de exercitare a acțiunii civile, C. proc. civ. prevede expres (art. 32, alin.
1) că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:
a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;
b) are calitate procesuală;
c) formulează o pretenție;
d) justifică un interes.

a) Capacitatea procesuală (legitimatio ad procesum):

În dreptul substanțial, capacitatea juridică civilă este reglementată în Codul civil9, sub cele
două forme consacrate: capacitatea de folosință (art. 34 - aptitudinea persoanei de a avea
drepturi și obligații civile) și capacitatea de exercițiu (art. 37 - aptitudinea persoanei de a încheia
singură acte juridice civile).
Transpusă în dreptul procesual, capacitatea juridică civilă devine capacitate procesuală.
Deși ambele forme ale capacității juridice interesează domeniul procedurii civile, în realitate,
cea care prezintă semnificații deosebite, mai ales pentru persona fizică, este capacitatea de
exercițiu.

a) Pentru persoana fizică, capacitatea de folosință începe la naștere și durează până la

moartea persoanei (cu excepțiile pentru copilul nenăscut care are capacitate de exercițiu
anticipată, dacă se naște viu).
Capacitatea de exercițiu se dobândește la majorat (la împlinirea vârstei de 18 ani – potrivit
dispozițiilor art. 38, alin. 2, Codul civil), moment de la care capacitatea procesuală se prezumă.

9
Legea nr. 287/2009, în vigoare de la 1 octombrie 2011, republicat.

6
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

Persoanele lipsite de capacitate de exercițiu: minorii sub 14 ani și cei puși sub interdicție,
stau în proces doar prin reprezentare. În aceste cazuri, citarea se face prin reprezentant, dar
indicându-se numele persoanei în cauză (al titularului dreptului în judecată).
Minorii cu vârsta între 14 și 18 ani, pentru care legea prevede capacitate de exercițiu
restrânsă, sunt doar asistați de reprezentant; aceștia sunt citați, stau în proces10.

Când o persoană este lipsită de capacitate procesuală, nu are

reprezentant legal și există urgență în rezolvarea cauzei sau, deși are
reprezentant legal, există conflicte între reprezentant și reprezentat,
se instituie curatela specială11. Curatorul special (sau judiciar) nu se
confundă cu curatorul din dreptul civil; cel dintâi este obligatoriu un
avocat și asigură exclusiv oficiile de reprezentare în proces.

b) Pentru persoana juridică, capacitatea de folosință, corelată în mod obligatoriu cu

principiul specialității, se dobândește:
- fie la data înregistrării (în condițiile legii, chiar anticipat, de la data actului de înființare),
pentru persoanele juridice supuse înregistrării;
- fie la data actului de înființare, la data autorizării constituirii lor ori la data îndeplinirii
oricărei alte cerințe prevăzute de lege, pentru persoanele juridice care nu sunt supuse
înregistrării.
Aceasta încetează la data încetării persoanei juridice prin orice mod prevăzut de lege
(nulitate, fuziune, divizare, dizolvare).
Capacitatea procesuală de exercițiu a persoanei juridice se realizează prin organele sale de
administrare, desemnate să lucreze în numele și pentru persoana juridică12. În lipsa unui
reprezentant, și în cazul persoanei juridice, funcționează instituția curatelei speciale.

Sancțiunea pentru lipsa capacității procesuale

Lipsa capacității de folosință atrage ca sancțiune nulitatea absolută,
excepția nulității putând fi invocată de oricare parte sau de către instanță,
din oficiu, în orice stare a pricinii.
Lipsa capacității de exercițiu atrage ca sancțiune nulitatea relativă. În
acest caz, dacă se invocă excepția, instanța va acorda termen pentru ca

10
Problema reprezentării și a curatelei speciale va fi reluată cu dezvoltări necesare în Fișa de studiu la Tema III –
Participanții la procesul civil.
11
A se vedea dispozițiile art. 58 C. proc. civ. și Fișa de studiu la Tema III – Participanții la procesul civil.
12
Entitățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată, pe oricare dintre pozițiile procesuale consacrate,
dacă sunt constituite potrivit legii.
7
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

reprezentantul celui lipsit de exercițiu să confirme actele, nulitatea relativă putând fi invocată în
tot cursul procesului, derogând de la regula clasică13.

b) Calitatea procesuală (legitimatio ad causa)

Calitatea procesuală este definită ca identitatea dintre părțile procesului și subiectele
raportului juridic litigios dedus judecății, adică identitatea reclamantului cu subiectul activ al
raportului și identitatea pârâtului cu subiectul pasiv al raportului.
În principiu, calitatea procesuală transpune în plan procesual calitatea din dreptul
substanțial (sunt situații în care chiar legea prevede cine are calitatea procesuală14).
Acest tratament de identificare a calității nu se regăsește cu ușurință în toate cazurile. De
pildă:
- în cazul acțiunilor personale (obligațiilor ex contractu), calitate procesuală au persoanele
între care s-a încheiat contractul;
- în cazul acțiunilor reale, calitate procesuală activă o are titularul dreptului, calitate
procesuală pasivă poate avea orice persoană care aduce atingere dreptului titularului;
- în cazul acțiunilor posesorii, se identifică greu sau nu se identifică proprietarul bunului
posedat;
În mod excepțional, legea recunoaște calitate procesuală unor persoane, organizații,
instituții sau autorități care nu au drepturi proprii în raportul juridic dedus judecății, este însă
nevoie ca legea să prevadă expres acest fapt: organizațiile sindicale, asociațiile pentru protecția
consumatorului, organizațiile nonguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului
sau au un interes legitim în combaterea discriminării, procurorul.
Este important de știut că reclamantul trebuite să dovedească atât calitatea sa procesuală
activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

Transmiterea calității procesuale poate avea loc:

- pe cale legală - prin succesiune în cazul persoanei fizice15, prin
reorganizare în cazul persoanei juridice;
- pe cale convențională - prin cesiune, vânzare, donație, preluare
de datorie.

13
Limitarea în timp a posibilității de a invoca excepția relativă.
14
Cu titlu de exemplificare, acțiunea în tăgada paternității, acțiunea de divorț.
15
În cazul decesului părții, cauza se suspendă până la introducerea în cauza a moștenitorilor.
8
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

Sunt situații în care calitatea procesuală nu poate fi transmisă (de exemplu: divorțul, atunci
când intervine decesul uneia dintre părți, caz în care procesul încetează). De asemenea, sunt
ipoteze în care calitatea procesuală se poate transmite doar dacă procesul a început anterior;
dacă însă titularul a decedat înainte de începerea procesului, transmiterea nu mai poate avea
loc sau poate avea loc în condiții mult mai restrictive (de exemplu: art. 1024 Cod civil alin. (2),
revocarea donației pentru ingratitudine).
Codul prevede că, în toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat să intervină
în cauză dacă a luat cunoștință despre cauza respectivă. Dacă înstrăinătorul sau succesorul cu
titlu universal al acestuia este scos din proces, procesul va fi continuat cu succesorul cu titlu
particular, însă, excepțional, judecătorul poate să țină în proces atât pe cel care a transmis cât și
pe succesorul cu titlu particular. Cel care dobândește este obligat să intervină, hotărârea
judecătorească pronunțată împotriva înstrăinătorului va produce efecte de drept și în sarcina sa
și îi va fi opozabilă.

Sancțiunea pentru lipsa calității procesuale

Lipsa calității procesuale se invocă pe calea excepției, excepție care
este de ordine publică (poate fi invocată de orice persoană, în orice
fază a judecății și nu se acoperă, adică nu poate fi confirmată).
Dacă nu se verifică existența calității procesuale, în sensul că aceasta
lipsește, cererea se respinge ca fiind formulată de o persoană fără
calitate procesuală activă sau împotriva unei persoane care nu are
calitate procesuală pasivă. Într-o atare ipoteză, nu există autoritate de
lucru judecat în ceea ce privește fondul, dar există asupra problemei calității procesuale.

c) Formularea unei pretenții (afirmarea unui drept)16

Formularea unei pretenții este terminologia utilizată de legiuitor (C. proc. civ.), pe când
sintagma afirmarea unui drept este de inspirație doctrinară. Nici legiuitorul și nici doctrinarii nu
fac referire la caracterul întemeiat al pretenției, ci numai, în cazul afirmării dreptului, dacă e
întemeiat sau nu, se va afla la sfârșit. Condițiile se verifică însă în avans pentru că se dorește să
se înlăture situațiile în care nu se cere nimic instanței.
În ceea ce privește dreptul, se reține în doctrină că acesta trebuie să întrunească în mod
cumulativ următoarele condiții:
- să fie recunoscut de lege;

16
Sunt doctrinari care plasează condiția formulării unei pretenții în debutul analizei condițiilor de exercitare,
urmată în mod previzibil de aceea a interesului. Opțiunea noastră de tratare este însă fidelă ordinii de evocare din
Cod, care acordă preferință capacității procesuale și calității procesuale.
9
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

- să fie executat în limitele sale externe și interne (să fie plătită taxa de timbru, să fie
exercitat în acord cu scopul pentru care a fost recunoscut);
- să fie exercitat cu bună-credință (se condamnă abuzul de drept);
- să fie actual (actualitatea dreptului vizează situația în care dreptul este supus unui
termen ori unei condiții).
În mod excepțional, se recunoaște dreptul la acțiune pentru anumite situații juridice, chiar
dacă dreptul (subiectiv) nu este actual:
- în cazul dreptului afectat de un termen, deși nu s-a împlinit termenul contractual, se
poate introduce o acțiune prin care se solicită că atunci când se va împlini termenul contractual,
să se predea bunul (de exemplu – în contractul de locațiune se poate cere evacuarea chiriașului
la momentul împlinirii contractului; deși contractul este încă valabil, procesul se derulează pe
parcursul executării contractului, înainte de ajungerea acestuia la scadență);
- în cazul obligației de întreținere sau al altei prestații cu caracter periodic, acțiunea poate
fi făcută înainte ca prestația să fie scadentă (executarea ei însă poate fi făcută doar la scadență);
- în cazul altor cereri pentru executarea unor obligații, dacă se va constata că acestea pot
preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea
termenului;

Aceasta din urmă poate fi înțeleasă ca o generalizare care include și

celelalte două ipoteze, lăsată, de la caz la caz, la aprecierea
judecătorului.

d) Justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic al demersului judiciar, înțelegând prin aceasta că
punerea în mișcare a acțiunii civile nu trebuie făcută jocandi causa sau în mod șicanatoriu
(pentru un simplu orgoliu, pentru un principiu personal, pentru nevoia exclusivă de intimidare
ș.a.). Cu atât mai mult cu cât, trebuie știut că interesul este o condiție nu numai pentru punerea
în mișcare a acțiunii, ci și pentru toate celelalte forme de manifestare a acțiunii (excepții, căi de
atac, probe).
Caracteristicile interesului sunt prevăzute legal. Potrivit dispozițiilor art. 33 din C. proc.
civ., interesul trebuie să fie:
- determinat (interesul este particularizat la un caz concret, nu se are în vedere un
interes general);
- legitim (interesul este recunoscut de lege);
- personal (interesul aparține celui care îl invocă);

10
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

Există și ipoteze în care se poate formula acțiune chiar dacă interesul nu este personal.
Acestea sunt excepții aparente: acțiunea oblică: (creditorul exercită acțiunea în numele
debitorului, dar există și un interes personal al creditorului, interes mediat, întrucât prin
neexercitarea drepturilor de către titular, sunt vătămate și interesele creditorului); acțiunea
colectivă (de pildă: acțiunea sindicatului pentru protecția membrilor de sindicat sau acțiunea
introdusă de organismul de protecție a consumatorilor în numele unui consumator); acțiunea
formulată de organe cărora legea le recunoaște legitimare procesuală distinct de titularul
dreptului (de pildă procurorul).
- născut și actual (din acest punct de vedere, interesul urmează existența și actualitatea
dreptului, dar sunt și excepții în care dreptul nu este actual deși interesul este (de exemplu: în
cazul cererii de încuviințare a sechestrului asigurător; în cazul procedurii de asigurare a
probelor; în cazul regresului anticipat al fideiusorului).

Lipsa interesului sau a unei condiții a interesului determină

respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană care nu justifică
interes sau ca lipsită de interes. Excepția lipsei de interes este de ordine
publică, poate fi invocată de oricine. Soluția nu are autoritate de lucru
judecat, putând fi judecată ulterior, când se naște interesul.

IV. Tipuri de acțiuni/cereri în procesul civil

De regulă, pentru clasificarea acțiunilor, se are în vedere și se folosește sensul restrâns al
noțiunii de acțiune, sens care corespunde cererii de chemare în judecată. De aceea, atunci când
le evocă, C proc. civ. utilizează termenul cereri. Este utilă o categorisire a acestora, în funcție de
câteva criterii relevante.
Astfel:
I. În funcție de scopul material urmărit, acțiunile civile se împart în: acțiuni în realizarea
dreptului, acțiuni în constatarea dreptului și acțiuni în constituire de drepturi.

I.1. Acțiuni în realizarea dreptului – sunt acțiuni prin care se enunță și se urmărește
realizarea materializării dreptului. Acestea sancționează drepturi maturizate juridic (ex.
acțiunea în revendicare, acțiunile confesorii) și acoperă sfera acțiunilor petitorii.
Acțiunile în realizarea dreptului se mai numesc și acțiuni în condamnațiune, dat fiind că
prin ele se urmărește “condamnarea debitorului”.
Relativ la efectele hotărârii, în acțiunile în realizarea dreptului efectele hotărârii sunt
depline (autoritatea de lucru judecat are toate calitățile), iar relativ la timp, efectul este atât

11
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

pentru trecut cât și pentru viitor. Acțiunile în realizare pot fi aduse la îndeplinire pe cale silită,
celelalte însă nu pot fi îndeplinite astfel.

I.2. Acțiuni în constatarea dreptului

Sunt cele prin care cel care are interes și al cărui drept nu este consacrat solicită să se
constate că acesta există sau că nu există. Aceste acțiuni nu vizează o situație juridică ci doar un
drept, iar acesta din urmă determinat și nu generic.
Anumite acțiuni, intitulate ”în constatare” sunt veritabile acțiuni în realizarea dreptului
(ex. acțiunile prin care se cere să se constate calitatea de proprietar, în temeiul unui act
imperfect translativ sau prin care se cere validarea acelui act imperfect sunt acțiuni în realizarea
dreptului).
Contra acțiunilor în constatare nu se poate primi contestație la executare. Hotărârea dată
într-o acțiune în constatare are caracter imprescriptibil.

I.3. Acțiuni în constituire de drepturi

Acestea sunt acțiuni în care reclamantul cere de la instanță să-l declare titular al unui
drept, al unei situații, al unei condiții juridice pe care legea i-o recunoaște. În această categorie
intră, de regulă, acțiunile de stare civilă. Nota specifică a acestora este că hotărârile pronunțate
produc efecte doar pentru viitor (ex nunc).
Interesul clasificării rezidă în caracterul subsidiar al acțiunii în
constatare, în raport cu acțiunea în realizare (acțiunea în constatare nu
poate fi admisă, dacă obiectul ei nu poate fi realizat printr-o acțiune în
realizare - a se vedea art. 35 C. proc. civ.). Derivând din caracterul
subsidiar, pentru acțiunile în constatare competența se determină după
regulile prevăzute pentru acțiunile în realizare.
Este important de știut că, legea permite transformarea acțiunii în constatare în acțiune în
realizare și invers (cu condiția formulării ei până la închiderea dezbaterilor, fiind suficientă
declarația părții, fără a fi necesară forma scrisă a cererii modificatoare sau adiționale).

II. În funcție de natura dreptului valorificat în acțiune, se disting: acțiuni reale, acțiuni
personale și acțiuni mixte.
II.1. Acțiunile reale vizează valorificarea drepturilor reale. După cum bunul asupra căruia
poartă dreptul poate fi mobil sau imobil, la rândul lor, acțiunile reale pot fi: mobiliare sau
imobiliare.
II.2. Acțiunile personale vizează valorificarea unor drepturi de creanță.
II.3. Acțiunile mixte sunt acțiuni care preiau caractere juridice de la primele două (de
exemplu - o acțiune în exercitarea servituții care reclamă și despăgubiri este acțiune mixtă; o
12
 TEMA II Drept procesual civil. Fișe de studiu
ACȚIUNEA CIVILĂ Conf. univ. dr. Steluța Ionescu

acțiune în anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract translativ de drepturi reale,
întrucât valorifică și un drept de creanță, este o acțiune cu caracter mixt).

III. În funcție de calea procedurală aleasă sunt: acțiuni principale, acțiuni accesorii, acțiuni
adiționale, acțiuni incidentale.
III.1. Acțiunile principale sunt cele prin care titularul dreptului, situației, interesului le
exercită direct. Cât privește mijloacele utilizate, acțiunea principală este întotdeauna promovată
prin cererea introductivă de instanță.
III.2. Acțiunile accesorii sunt cele a căror existență este dependentă de o acțiune principală
și care nu pot urma decât unei asemenea acțiuni. Pot avea acest caracter și unele capete de
cerere într-o acțiune principală.
III.3. Acțiunile adiționale sunt, de regulă, acțiuni modificatoare sau precizatoare.
III.4. Acțiunile incidentale sunt acelea care dau urmare acțiunii principale și care parvin
instanței fie prin cerere reconvențională, fie prin excepții, fie prin apărările pe care reclamantul
le face la o cerere reconvențională.

13