Infracțiunea de fals privind identitatea

Infracțiunea de fals privind identitatea este reglementată la art 327, Cod Penal.
Astfel, conform alin. 1 al acestui articol, prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea
unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art.
175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea
fauduloasă a unui act ce servelte la identificare, legitimare ori la dovedirea stprii civile sau
a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține ăn eroare un funcționar
public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Spre deosebire de infracţiunea de fals intelectual care are tot timpul un obiect
material constând în înscrisul oficial falsificat, în prima sa formă (art. 321 alin. 1 Cod
penal), infracţiunea de fals privind identitatea este lipsită, de regulă, de obiect material,
deoarece identitatea constituie un atribut imaterial al persoanei. 1 Totuşi, dacă infracţiunea
se săvârşeşte prin prezentarea unor înscrisuri false sau sunt folosite fără drept aceste
înscrisuri, care constituie mijloace de săvârşire a faptei, acestea pot fi considerate obiect
material al falsului privind identitatea. În cazul formei asimilate (art. 327 alin. 2 Cod
penal), înscrisul încredinţat pentru a fi folosit pe nedrept poate fi considerat şi el obiect
material al infracţiunii.2
Infracţiunea examinată poate fi săvârşită de orice persoană. Participaţia penală este
posibilă numai sub forma instigării şi a complicităţii, iar în ceea ce priveşte coautoratul
numai în anumite condiţii. Astfel, când făptuitorul atribuie o falsă identitate altei
persoane, el va fi coautor la acţiunea acesteia de a se prezenta sub o identitate falsă. În alte
situaţii, coautoratul nu este posibil, deoarece fiecare persoană care se prezintă sub o falsă
identitate, săvârşeste infracşiunea în nume propriu.3

1
Toader, Tudorel. Drept penal român: partea specială. Editura Hamangiu, București, 2011. p. 472
2
Idem
3
Ghe. Ivan, Drept penal. Partea specială, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009, p.537
 Subiectul pasiv principal al infracţiunii de fals privind identitatea, este statul, ca
titular al valorilor sociale, încrederea publică, pusă în pericol prin săvârşirea faptei
incriminate.
Subiectul pasiv secundar efectiv este persoana fizică vătămată prin consecinţa
juridică produsă de folosirea identităţii false. Câtă vreme nu s-a produs consecinţa juridică
pe care făptuitorul a avut-o în vedere, cel vizat prin acea consecinţă rămâne un subiect
pasiv eventual.4
Sub aspectul laturii obiective, fapta penală prevăzută de art. 293, atât în forma sa
tipică, ca şi în cea asimilată, se săvârşeşte cu intenţie directă. Falsul intelectual poate fi
săvârşit şi cu intenţie indirectă.
În forma sa asimilată, falsul privind identitatea include în latura sa subiectivă, în
afara intenţiei directe, un scop special: încredinţarea înscrisului care serveşte pentru
dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare trebuie să se facă spre a fi
folosit fără drept, adică spre a folosi la însuşirea unei identităţi false.

Tentativa nu se pedepseşte în cazul infracţiunii de fals privind identitatea.

Sancţiunea constă în închisoarea de la 6 luni la 3 ani. 5 De asemenea, conform art.

327, alin. 2, când prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Pe de altă parte, în alin. 3 se subliniază faptul
că încredințarea unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile
spre a fi folosit fără drept se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

4
Idem
5
Ibidem, p.540
2
 Noțiunea și caracterizarea generală a infracțiunii de fals privind identitatea

Infracţiunea pe care o analizăm este prevăzută în art. 327 Cod penal şi are
următorul conţinut legal:”Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea
identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau
transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a
unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel
de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea
producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”
Cu o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani sau amendă se sancţionează încredinţarea unui
înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare,
spre a fi folosit fără drept.6
În articolul 327 alineatul 2 se prevede şi o variantă asimilată infracţiunii prevăzută
în alineatul 1, potrivit căreia se sancționează cu pedeapsă de la 1 la 5 ani când
prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.
În articolul 327 alineatul 3 se prevede o altă variantă asimilată infracţiunii
prevăzută în alineatul 1, potrivit căreia se sancţionează şi încredinţarea unui înscris care
serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit
fără drept.
Se poate aprecia că este ceva normal ca într-o ţară, fiecare persoană fizică să aibă o
anume identitate, consemnată în documente probante, prin care se face dovada existenţei
şi real ei identităţi a persoanei şi prin care se produc numeroase consecinţe juridice.
De la naştere şi până la moarte, identitatea persoanei are un rol deosebit de
important în cadrul relaţiilor ce se stabilesc între oameni pe de o parte şi, între aceştia şi
autorităţi pe de altă parte.
Aceste relaţii sunt protejate prin numeroase norme juridice, inclusiv cele penale. 7
Orice atingere adusă încrederii publice în adevărul care priveşte identitate a unei persoane

6
Gh. Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 199.
7
Păvăleanu, Vasile. Drept penal special. Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 144.
3
prezintă pericol social şi de aceea legiuitorul a incriminat faptele din articolul 327 Cod
penal.8
Falsul privind identitatea presupune, de fapt, crearea unei identități false complet
noi pentru a sustrage informații în vederea comiterii unei alte infracțiuni, pentru a
desfășura activități de spionaj sau pentru a comite infracțiuni și / sau pentru a preveni
comiterea uneialte infracțiuni de către o altă persoană sau, în mod excepțional, pentru a
ajuta victimele falsului de identitate să își recupereze reputația după această infracțiune.

Condiții preexistente ale infracțiunii de fals privind identitatea

Obiectul juridic al infracțiunii

Obiectul juridic generic este comun cu cel al tuturor celorlalte infracţiuni de fals.
Obiectul juridic special îl constituie ansamblul relaţiilor sociale a căror naştere şi
normală desfăşurare se întemeiază pe încrederea publică acordată constatărilor făcute de
autorităţile sau instituţiile publice cu privire la identitatea persoanelor.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este constituit din relaţiile sociale
referitoare la încrederea publică în adevărul cu privire la identitatea persoanelor.
Prin săvârşirea faptelor prevăzute în articolul 327 Cod penal se aduce atingere şi
regimului stabilit în ţara noastră cu privire la evidenţa populaţiei.

Obiectul material al infracțiunii

În ceea ce privește obiectul material al infracțiunii, acesta poate fi buletinul de

identitate, paşaportul, carnetul de student, legitimaţia de salariat, tichetul sau ecusonul de
acces într-o instituţie sau orice alt mijloc de care s-a folosit făptuitorul pentru a se
prezenta sub o identitate falsă.
În cazul variantei asimilate, obiectul material al infracţiunii este reprezentat de un
înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare.

8
Ibidem.
4
 Obiectul material va exista atunci când infracţiunea se săvârşeşte prin prezentarea
unor documente false care privesc identitatea sau prin încredinţarea unor înscrisuri prin
care se face dovada stării civile, legitimare sau identificare spre a fi folosite fără drept. 9
Dacă infracţiunea se comite prin prezentarea pe cale orală a unei identităţi false,
nu va exista obiect material.10

Subiecții infracțiunii de fals privind identitatea

Subiectul activ al infracțiunii

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunii poate fi orice persoană care

îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal. Participaţia este posibilă sub
oricare din formele sale.
Persoana căreia i s-a atribuit o falsă identitate va fi coautor sau complice, după cum
a cunoscut activitatea celui care a efectuat falsul şi a acceptat, anterior sau concomitent
săvârşirii acestei fapte, să i se atribuie o identitate neadevărată.
Subiectul activ al infracţiunii (atât în varianta tipică prevăzută în articolul 327
alineatul l cât şi în varianta asimilată) poate fi orice persoană responsabilă penal.
Infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din formele participaţiei penale.
Având în vedere cele trei modalităţi normative prevăzute de lege pentru săvârşirea
infracţiunii se impun unele precizări în legătură cu persoanele implicate în aceste
activităţi.
În varianta când autorul infracţiunii atribuie (în condiţiile prevăzute de articolul
327 Cod penal) o identitate falsă pentru o altă persoană, aceasta din urmă dacă este
prezentă şi confirmă acea identitate falsă va fi coautor la fapta respectivă.

9
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea generală, Tratat, Editura „Global Lex", Bucureşti, 2007, p.
177.
10
G. Antoniu şi colab.,Explicații preliminare ale noului Cod penal, vol. I (II), Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2010, p. 155.
5
 Dacă însă acea persoană nu va fi prezentă la momentul săvârşirii faptei, dar a
consimţit să-i fie prezentată identitatea falsificată, va avea rolul de complice la săvârşirea
infracţiunii.11
Când făptuitorul încredinţează unei alte persoane un înscris pentru a fi folosit fără
drept cu privire la identitate a acesteia din urmă, prima persoană va răspunde pentru
infracţiunea prevăzută în articolul 327 alineatul 2 Cod penal.12
Dacă persoana care primeşte înscrisul respectiv îl foloseşte, fără drept, în scopul
arătat de lege - va răspunde pentru infracţiune a prevăzută în articolul 327 alineatul 1 Cod
penal.

Subiectul pasiv al infracțiunii

Subiect pasiv al falsului privind identitatea este autoritatea sau instituţia publică
care a fost indusă în eroare prin săvârşirea acestei infracţiuni. De asemenea, va fi subiect
pasiv şi persoana fizică a cărei identitate a fost uzurpată prin substituirea de persoane, dar
și una dintre persoanele prevăzute în art. 175 și funcționarul public.
Dacă făptuitorul foloseşte pentru comiterea infracţiunii un act de identitate al altei
persoane, indiferent de mijlocul sau împrejurarea în care a ajuns în posesia acelui act,
subiect pasiv al infracţiunii prevăzută în articolul 327 C.pen. va fi şi persoana fizică a
cărei identitate a fost folosită în mod ilicit.13

11
I. Neagu, op.cit., p. 405.
12
G. Mateut, Tratat de procedură penală. Partea generală. Vol. I, Editura CH Beck, București, 2007, p.
258.
13
Alexandru Boroi şi colab., Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Editura All Beck, Bucureşti,
2002, p. 269.
6
 Conținutul constitutiv al infracțiunii de fals privind identitatea

Latura obiectivă

Elementul material al infracţiunii în varianta tip se poate prezenta, fie sub forma
unei acţiuni de prezentare sub o identitate falsă, fie sub forma unei acţiuni de atribuire a
unei identităţi false altei persoane.
Există această infracţiune când făptuitorul s-a folosit de un buletin de identitate al
altei persoane pe care l-a sustras şi pe care a înlocuit fotografia 14 sau când inculpatul s-a
prezentat sub o identitate falsă organelor de urmărire penală, neavând asupra sa nici un
document pentru legitimare sau identificare15.
Nu există infracţiunea prevăzută în art. 327 Cod penal dacă o persoană, femeie
divorţată, s-a prezentat sub numele dobândit prin căsătorie, deşi aceasta era desfăcută, cu
atât mai mult cu cât hotărârea de divorţ nu prevedea nimic cu privire la numele soţilor
după desfacerea căsătoriei.
Prezentarea sau atribuirea unei identităţi false implică prezentarea unor documente
de identitate false sau folosirea frauduloasă a unor documente de identitate şi nu simple
declaraţii verbale ale făptuitorului privind identitatea.
Aceasta nu se stabileşte pe bază de cuvinte, ci pe bază de acte.
În varianta asimilată, elementul material constă într-o acţiune de încredinţare a
unui înscris care serveşte la dovedirea stării civila ori pentru legitimare sau identificare,
spre a fi folosit pe nedrept.
Elementul material al infracţiunii se poate realiza numai prin acţiunile (alternative)
precizate de către legiuitor în articolul 327 Cod penal. În varianta tipică, infracţiunea se
săvârşeşte prin prezentarea făptuitorului (din proprie iniţiativă sau la solicitarea altei
persoane) în faţa unui organ, instituţie de stat sau unitate (din cele arătate în art. 175 C.
pen.) sub o identitate falsă.

14
Trib. jud. Braşov, decizia penală, nr. 530/1978, R.R.D. nr. 11/1979, p. 70.
15
Trib. jud. Timiş, decizia penală, nr. 326/1977, R.R.D. nr. 12/1977, p. 49.
7
 În doctrina penală se susţine că acţiunea de "prezentare" sub o identitate falsă se
poate face pe cale orală sau prin folosirea unor documente de identitate falsificate sau
sustrase de la alte persoane.
În ceea ce priveşte prezentarea unei identităţi false pe cale orală, s-a exprimat
opinia (pe care o susţinem) că, în materie de stabilire a identităţii, în afară de cazurile rare
când persoanele sunt bine cunoscute de către cel care solicită stabilirea identităţii, nimeni
nu trebuie crezut pe cuvânt şi, în concluzie, infracţiunea nu poate fi săvârşită cu această
modalitate faptică.
De altfel, ar fi şi greu de admis tragerea la răspundere a unei persoane pentru
infracţiunea prevăzută în articolul 327 Cod penal numai pentru că şi-a dat, verbal, o
identitate falsă în faţa organului sau instituţiei de stat.
De regulă, în asemenea situaţii funcţionarul care solicită identificarea persoanei
trebuie să solicite actul de identitate, mai ales dacă ar urma să se producă anumite
consecinţe juridice.
Dacă funcţionarul nu-şi îndeplineşte aceste îndatoriri, nu se poate discuta despre
existenţa infracţiunii.16
A doua acţiune de realizare a infracţiunii în forma tipică este aceea de atribuire a
unei identităţi false pentru o altă persoană, în faţa unui organ îndrituit să stabilească
identitatea persoanei respective.
A atribui o identitate falsă altei persoane înseamnă că acea persoană are o identitate
diferită de cea reală, care în realitate nu este a sa.
În variantele asimilate (prevăzute în articolul 327 alin. 2 și 3 Cod penal) elementul
material se realizează atât prin acțiunea de întrebuințare a identității reale a unei persoane,
cât și prin acţiunea de încredinţare a unui înscris care serveşte la dovedirea stării civile,
pentru legitimare sau identificare.
Acţiunea de "încredinţare" se poate manifesta prin predarea sau remiterea directă
sau indirectă a înscrisului respectiv, în scopul folosirii acestuia, Iară drept.

16
Valerică Lazăr, Olariu Mihai, Tache Simona, Drept penal - partea specială - Culegere de probleme
din practica judiciară, Editura Universul Juridic, București, 2004, p. 418.
8
 Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunile care formează elementul material
al laturii obiective să se facă în faţa unui organ, instituţie de stat sau o unitate din cele
prevăzute în ar. 175 C. pen., care este indusă ori menţinută în eroare cu privire la
adevărata identitate a făptuitorului.17
De asemenea, prin lege, se mai cere ca aceste activităţi ilicite să se săvârşească în
vederea producerii unei consecinţe juridice (în forma tipică), iar în forma asimilată,
încredinţarea înscrisului (care are un conţinut real) unei alte persoane să se facă în scopul
de a fi folosit fără drept.
Sub aspectul cerințelor esențiale, se apreciază că atât varianta tip, cât şi cele
asimilate, presupun existenţa unor cerinţe esenţiale care întregesc latura obiectivă a
infracţiunii de fals privind identitatea.
În cazul variantei tip, acţiunea de prezentare sub o identitate falsă ori atribuirea
unei asemenea identităţi se realizează în faţa unui autorităţi sau instituţii publice, în faţa
căreia se realizează falsul privind identitatea. Acest scop imediat este dublat de un scop
subsecvent, şi anume: producerea unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul.
Dacă inculpatul se prezintă la o societate comercială cu capital privat în vederea
încheierii unui contract, declarând un nume fals nu se poate reţine infracţiunea de fals în
declaraţii.
În varianta asimilată, scopul urmărit de făptuitor prin încredinţarea înscrisului care
serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare este acela de a
fi folosit fără drept, adică de a servi la obţinerea unei identităţi false.
Dacă în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii problema de a şti dacă în
acesta se absoarbe şi uzul de fals este rezolvată, în sensul că falsul în declaraţii exclude
uzul de fals18, ne punem întrebarea dacă în cazul infracţiunii de fals privind identitatea se
absoarbe sau nu şi uzul de fals.
Falsul privind identitatea se poate comite, în primul rând, atunci când o persoană,
neavând actele de identitate asupra sa, declară în faţa unui organ de stat o altă identitate
(de exemplu, inculpatul este bănuit de comiterea unui furt, este chemat la poliţie, iar când

17
Ibidem.
18
Gh. Nistoreanu, A. Boroi, op. cit., p. 400.
9
este întrebat cu privire la identitatea sa declară alt nume). În această situaţie, inculpatul,
neavând asupra sa nici un act, nici măcar fals, nu se poate pune problema absorbţiei
uzului de fals. Dimpotrivă, se poate pune această problemă, în situaţia în care o persoană
se prezintă în faţa unei autorităţi publice, declarând un alt nume, iar această declaraţie este
însoţită de prezentarea unui act de identitate fals, unde este inserat acelaşi nume cu cel
declarat de inculpat.
În situaţia în care actul de identitate a fost falsificat de o altă persoană, iar
inculpatul doar declară fals în ceea ce priveşte identitatea folosind şi actul de identitate
fals se pune problema dacă se reţine o singură infracţiune de fals privind identitatea sau şi
uzul de fals, în concurs. Practica judiciară s-a exprimat în sensul reţinerii în acest caz a
unei singure infracţiuni şi nu a unui concurs.
De exemplu, folosirea unui paşaport fals, pe numele altei persoane, în faţa
autorităţilor, constituie infracţiunea de fals privind identitatea, iar nu şi cea de uz de fals în
concurs cu cea dintâi.
Prezentarea sub o identitate falsă prevăzută de art. 326 din Codul penal privind
falsul în declarații poate fi săvârşită şi prin folosirea unor acte false de identitate, faptă
absorbită în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de fals privind identitatea, ca o
modalitate de inducere în eroare a organ ului de stat.

Latura subiectivă

Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia directă,

deoarece se urmăreşte un scop special.
Întrucât infracţiunea se săvârşeşte cu un anumit scop, prevăzut expres de legiuitor
în textul articolului 327 Cod Penal (inducerea sau menţinerea în eroare a unui organ,
instituţie de stat ori o unitate din cele arătate în articolul 175 Cod penal şi folosirea fără
drept - în cazul formelor asimilate prevăzute în articolul 327 alin. 2 și 3 C. pen.) - forma
de vinovăţie va fi numai intenţia directă.

10
 Această formă de vinovăţie rezultă şi din faptul ca infracţiunea se săvârşeşte în
vederea producerii unei consecinţe juridice.19

19
Ibidem.
11
 Forme. Modalități. Sancțiuni

Forme.

Infracţiunea este susceptibilă de a îmbrăca forma actelor pregătitoare ori a

tentativei, dar acestea nu sunt pedepsite. Consumarea infracţiunii se produce în momentul
în care s-a produs urmarea imediată, starea de pericol ca rezultat al executării vreuneia
dintre acţiunile care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de fals
privind identitatea.
Pentru consumarea infracţiunii nu are relevanţă dacă s-a produs consecinţa
juridică, pentru sine sau pentru altul (varianta simplă), ori dacă înscrisul încredinţat a fost
sau nu folosit pe nedrept (în varianta asimilată), aceste cerinţe reprezentând după cum am
arătat anterior, scopul infracţiunii şi nu rezultatul acţiunii incriminate.
Infracţiunea poate deveni continuă în măsura în care făptuitorul menţine în eroare
o perioadă mai îndelungată, cu privire la identitatea sa falsă, o autoritate sau o instituţie
publică. Infracţiunea (în ambele sale variante) este susceptibilă a fi săvârşită sub forma
actelor pregătitoare şi a tentativei dar acestea nu sunt incriminate.
Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul s-a prezentat sub o
identitate falsă ori a atribuit o astfel de identitate altei persoane.
În varianta prevăzută în articolul 293 alineatul 2 C. pen., infracţiunea se consumă
în momentul întrebuințării identității reale a unei persoane. Pe de altă parte, în varianta
prevăzută în articolul 293 alineatul 3 C. pen., infracţiunea se consumă în momentul
încredinţării actului care serveşte la dovedirea stării civile, pentru identificare sau
legitimare, unei alte persoane pentru a-l folosi în mod ilegal.
Pentru existenţa infracţiunii nu se cere să se fi produs efectiv un rezultat concret
(producerea unei consecinţe juridice ori folosirea fără drept a înscrisului).

12
Modalităţi

În varianta tip, infracţiunea cunoaşte trei modalităţi normative, şi anume

modalitatea prezentării sub o identitate falsă, modalitatea întrebuințării identității reale a
unui individ şi modalitatea atribuirii unei identităţi false unei alte persoane.
Variantele asimilate prezintă două modalități normative, întrebuințarea identității
reale a unei persoane (alin. 2) și încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea
stării civile ori pentru legitimare sau identificare. (alin. 3)
În toate variantele, falsul privind identitatea se poate realiza într-o diversitate de
modalităţi faptice.

Sancţiuni
În varianta tip, infracţiunea de fals privind identitatea este sancţionată cu pedeapsa
închisorii strictă de la 6 luni la 3 ani.
În cea de-a doua variantă, sancțiunea aplicată în urma săvârșirii acestei infracțiuni
este de închisoare de la 1 la 5 ani.
Pe de altă parte, în cea de-a treia variantă, sancțiunea este reprezentată de
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

13