Interdicția torturii, pedepsele sau tratamente inumane sau degradante

(art. 3)

(art.3 CEDO- „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane
ori degradante”).

Spre deosebire de dreptul la viață care astfel cum am văzut poate cunoaște limitări acest
drept nu cunoaște nicio limitare fiind considerat un drept absolut în doctrină, apărând ca un
drept intangibil.
Dreptul reglementează respectul datorat demnității și integrității fizice a persoanei și spre
deosebire de alte articole, articolul 3 este enunțat în termeni absoluți astfel că această dispoziție
nu suportă nici un fel de restricție legală( în doctrină se arată că articolul 3 implică o proiecție pe
paliere ).

Astfel orice tortură nu poate fi decât un tratament inuman și degradant, iar orice
tratament inuman nu poate fi decât și degradant în același timp. Această concepție implică o
includere de tip întreg la parte a celor trei noțiuni

(1) Astfel din punct de vedere al gravității pe prima treaptă se situează tratamentul
degradant- ce a fost definit ca fiind un act ce produce persoanei în cauză, în ochii
altora sau ai săi o umilire sau o punere într-o situație de inferioritate ori obligarea
unei persoane să acționeze contra voinței și conștiinței sale, care să atingă un
minimum de gravitate. – să existe intenţia de a umili persoana în cauză, însă atunci
când consecinţele unui act, chiar lipsit de scop special, condul la umilirea gravă a
persoanei, tratamentul poate fi calificat ca degradant şi în lipsa intenţiei.

(2) Tratamentul inuman, a doua treaptă de încălcare a drepturilor absolute prevăzute de

articolul 3 CEDO, a fost definit ca fiind un tratament care provoacă în mod
voluntar grave suferințe mentale sau fizice.
Spre exemplu: - cele 5 tehnici de interogare ale unei persoane pe care legea
engleză le prevede privind combaterea suspecților de terorism; - interogarea în poziție
de stres, în picioare, cu fața lipită de perete, cu mâinile și picioarele depărtate; -
acoperirea permanentă a capului deținutului cu un sac negru de pânză exceptând
perioada interogatoriilor; - picătura chinezească; - privarea de somn, privare de hrană
și apă etc.

(3) Tortura Diferența între tratamentul inuman și tortură este dată doar de
intensitate și nu de esență, tortura fiind definită ca acel tratament inuman care
provoacă suferințe fizice sau mentale de o cruzime deosebită!
Tortura presupune ca elemente esenţiale: provocarea acestor suferințe fizice
sau mentale (psihice) puternice; existența intenției directe de a produce astfel de
consecințe și urmărirea unui scop precis, fie că acesta este obţinerea de probe în
materie penală, fie de a intimida ori de a sancţiona persoana în cauză.
 Obligațiile pozitive - incriminarea atingerilor aduse demnității umane - această obligație nu
trebuie realizată la nivel formal, fiind insuficientă prevederea în legislația penală a unor infracțiuni
care tind să se sancționeze tratamentele - este necesar ca organele de stat să stabilească norme de
incriminare care să cuprindă toate elementele tipicității unei faptei ce poate fi calificată drept
tratament inuman sau degradant.
Al doilea tip de obligații îl constituie protejarea persoanelor care se află sub jurisdicția
statelor de orice posibile atingeri ale dreptului acestora la demnitate umană, prin obligativitatea
intervenției organelor de stat ori de câte ori o persoană se află în fața unui risc real și concret de a fi
supusă unor tratamente contrare articolului 3.

Obligațiile negative - presupun abținerea statelor de la orice conduită contrară

articolului 3 - sunt analizate îndeosebi starea de detenție , în condițiile în care persoanele private de
libertate sunt mai expuse abuzurilor de putere ale Statului.
Cu toate acestea nu sunt suficiente pentru a pune în discuție nerespectarea articolului 3
CEDO, situații precum: supravegherea permanentă a persoanei și convorbirilor, clasificarea
deținuților în penitenciar justificată de măsuri de securitate, perchezițiile corporale frecvente,
izolarea în carceră pe termen scurt a unui deținut.
Cu toate acestea, țin de tratamentele degradante și inumane, aspecte cu privire la spațiul
pe care o persoană deținută îl are în celulă. Spre exemplu, potrivit acestor standarde, orice deținut
trebuie să aibă cel puțin 7 metri pătrați de spațiu, statele fiind obligate să permită deținuților să
realizeze cel puțin opt ore zilnic activități în afara celulei.

Curtea a statuat într-o cauză că izolarea senzorială completă combinată cu izolarea socială
poate conduce la distrugerea personalității umane și constituie o formă de tratament inuman care nu
poate fi justificat din rațiuni de securitate. (raportat la izolarea deținutului în celulă ca fiind una
dintre tehnicile de disciplinare a deținuților.)
De asemenea în raport de situația privării de libertate, una dintre ipotezele cele mai frecvente
de aplicare a unor tratamente contrare art.(3) este cel al uzului de forță contra persoanelor deținute.
Ca regulă, Curtea consideră că dacă recursul la forță fizică nu este strict necesară avem de a
face cu o încălcare a art.(3).
Începând de la Cauza Tomasi, Curtea a instituit o prezumție de responsabilitate a statului
pentru leziunile suferite de persoanele private de libertate în cursul detenției, afirmând extrem de
constant că atunci când o persoană probează că în cursul detenție a suferit traume de natură fizică
iar statul nu poate oferi o explicație rezonabilă există o violare a articolului 3.

Probleme speciale apar în raport de aplicare a acestui articol în ceea ce privește îngrijirile
medicale care trebuiesc acordate persoanelor deținute
Curtea subliniaza trei criterii care determină incidența unui tratament necorespunzător,
respectiv
- condițiile generale de detenție
- calitatea îngrijirilor medicale acordate
- necesitatea menținerii arestării.

Însă, cu toate acestea Curtea a stabilit că detenția unei persoane care suferă de boli ce nu
pot fi tratate în sistemul penitenciar constituie un tratament contract articolului 3 în măsura în care
starea de sănătate a persoanei în cauză se degradează în timpul detenției sale . (hotarârea
CEDO în cauza Tekin Yildiz,)

Cu privire la pedepsele și sancțiunile penale ori disciplinare, este cert că orice condamnare
penală sau o sancțiune aplicată provoacă o anumită umilire a persoanei în fața celorlalți membri ai
societății.
În cauza Tyrer, un minor în vârstă de 15 ani a fost condamnat la o pedeapsă ce constă în
aplicarea a trei lovituri cu vergeaua peste posteriorul gol, iar sancțiunea a fost pusă în executare
în biroul Poliției în prezența unui medic și al tatălui reclamantului. Curtea a fi considerată ca fiind
un tratament inuman, însă natura sancțiunii și condițiile în care a fost executat aduce atingere
gravă demnităţii reclamantului astfel încât poate fi socotită ca un tratament degradant.

Curtea a apreciat că lovirea în public cu liniarul peste palmă săvârșită asupra a doi elevi
condamnați întro școală pentru delict disciplinar, nu atinge pragul minim pentru ca
sancțiunea să fie considerată degradantă.

Expulzări și extrădări
- Este interzisă extrădarea sau expulzarea unei persoane spre un stat unde aceasta
riscă să fie supusă unui astfel de tratament.
- Nu prezintă importanţă natura faptei săvârşită de persoana în cauză şi nici
gravitatea acesteia.
- Pericolul de a fi supus unor tratamente contrare art.3 CEDO trebuie să fie cert şi
actual.