Introducere.

Dreptul la integritatea fizica este în strânsă legatură cu dreptul la viață și a determinat

reglementarea și garantarea sa la nivel național și internațional, rezultand astfel obligația
autorităților publice de a o asigura. Orice atingere adusa interegrității fizice a persoanei va trebui
sancționată de catre lege, iar daca ea se impune, totuși, din considerente de ordin social, ea se
poate face numai prin lege. Respectul vieții, integrității fizice si a integrității psihice implică în
mod firesc interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradate.
Tratament inuman, tratament degradant, tortura.
Atunci când se decide dacă relele tratamente au constituit tortură, CtEDO ia în
consideraţie următorii factori: cauzarea unor suferinţe sau dureri fizice sau psihice grave;
cauzarea intenţionată a durerii şi urmărirea unui anumit scop, cum ar fi obţinerea informaţiei,
recunoaşterea vinovăţiei, pedepsirea sau intimidarea persoanei, intensitatea loviturilor aplicate
reclamantului şi consecinţele pe care maltratarea le-a avut asupra sănătăţii sale, precum şi vârsta
reclamantului. Durerile grave şi suferinţe cumplite pot fi catalogate drept acte de tortură.
Curtea a statuat că tratamentul inuman este tratamentul prin care i se provoacă unei
persoane, în mod intenţionat, suferinţe fizice şi psihice foarte puternice. Curtea a considerat
tratamentul ca fiind „inuman”, deoarece inter alia, acesta a fost premeditat, a fost aplicat ore în
şir şi a cauzat fie leziuni corporale, fie suferinţe fizice sau psihice intense.
Curtea a constatat că anumite condiţii de trai (de existenţă) ale deţinuţilor constituie
tratamente inumane şi/sau degradante, şi anume: – suprapopularea din penitenciare; Lipsa
spaţiului poate fi agravată de către restricţiile de a beneficia de plimbări la aer liber; celulele
nedotate, cu acces limitat sau lipsa accesului la lumina zilei, puţin sau deloc încălzite, fără sistem
de ventilare, insalubre; lipsa posibilităţilor de recreare; lipsa hranei; lipsa unei asistenţe medicale
corespunzătoare.
Tratamentul degradant constituie maltratarea care este de natură să provoace victimei
sentimente de frică, durere şi inferioritate, capabilă să o umilească şi înjosească şi să stopeze
orice posibilitate de a opune rezistenţă fizică sau morală. Pentru a determina dacă o anumită
formă de tratament este „degradantă” în sensul art.3, Curtea va ţine cont de faptul dacă scopul
acestui tratament a fost de a umili şi de a înjosi persoana şi dacă, în ceea ce priveşte consecinţele,
acest tratament a afectat negativ personalitatea ei, într-un mod incompatibil cu art.3. Cu toate
acestea, Curtea a precizat că, absenţa unui asemenea scop nu poate exclude categoric o
constatare a încălcării art.3. Gradul de suferinţă şi de umilinţă trebuie, în orice caz, să depăşească
limitele acelui inevitabil element de suferinţă şi umilinţă, legat de anumite tratamente sau
pedepse legitime.
Reglementarea internațională și la nivel de Consiliul europei.
Dreptul la integritate fizică și psihică este consacrat de Declarația Universală, care în art.
5 proclamă că, nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude inumane sau
degradante. În același sens a fost formulat art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile
civile și politice. Art.3 al Convenției Europene reia, în esență, art.5 din Declarația Universală,
mai puțin termenul de tratamente crude, spunând că, nimeni nu poate fi supus torturii și nici la
pedepse sau tratamente inumne sau degradante.
Articolul 1 din Convenția ONU împotriva torturii şi altor pedepse şi tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, consacră că, 1.
In sensul prezentei conventii, termenul tortura inseamna orice act prin care se provoaca unei
persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a
obtine de la aceasta persoana sau de la o persoana terta informatii sau marturisiri, de a o pedepsi
pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o
intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terte
persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o forma de discriminare oricare ar fi ea, atunci
cind o asemenea durere sau astfel de suferinte sint aplicate de catre un agent al autoritatii publice
sau de orice alta persoana care actioneaza cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimtamintul
expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu se refera la durerea ori suferintele
rezultind exclusiv din sanctiuni legale, inerente acestor sanctiuni sau ocazionate de ele. 2. Acest
articol nu aduce atingere nici unui instrument international sau legi nationale care contine ori
poate sa contina dispozitii de mai larga cuprindere.
Articolul 2 impune statelor obligații negative și pozitive în sensul prevenirii și combaterii
torurii. 1. Fiecare stat parte ia masuri legislative, administrative, judiciare si alte masuri eficace
pentru a impiedica savirsirea de acte de tortura pe oricare teritoriu aflat sub jurisdictia sa. 2. Nici
o imprejurare exceptionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de starea de razboi sau de
amenintari cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de exceptie, nu
poate fi invocata pentru a justifica tortura.3. Ordinul unui superior sau al unei autoritati publice
nu poate fi invocat pentru a justifica tortura.
Articolul 12 Fiecare stat parte vegheaza ca autoritatile competente sa procedeze imediat
la o ancheta impartiala ori de cite ori exista motive rezonabile sa se creada ca un act de tortura a
fost comis pe oricare teritoriu aflat sub jurisdictia sa.
Articolul 13 Fiecare stat parte va asigura oricarei persoane care pretinde ca a fost supusa
torturii pe oricare teritoriu aflat sub jurisdictia sa dreptul de a face plingere in fata autoritatilor
competente ale acelui stat, care vor proceda imediat si impartial la examinarea cauzei sale. Se
vor lua masuri pentru a asigura protectia reclamantului si a martorilor impotriva oricaror rele
tratamente sau oricarei intimidari intervenite ca efect al plingerii depuse sau al oricarei depozitii
date.
Articolul 14 Fiecare stat parte garanteaza, in sistemul sau juridic, victimei unui act de
tortura, dreptul de a obtine reparatie si de a fi indemnizata in mod echitabil si de o maniera
adecvata, inclusiv mijloacele necesare pentru readaptarea sa cit mai complet posibila. In cazul
decesului victimei ca urmare a unui act de tortura, avinzii-cauza ai acesteia au dreptul la
despagubiri. Prezentul articol nu exclude nici un drept la despagubiri pe care l-ar putea avea
victima sau orice alta persoana in virtutea legilor nationale.
Articolul 3 CEDO asigură integritatea fizică şi psihică a persoanei, demnitatea ei umană
împotriva torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante şi impune statului atât
obligaţii pozitive, cât şi obligaţii negative. În acest sens, statul are obligaţia pozitivă să
întreprindă măsuri ce ar asigura integritatea fizică şi psihică a persoanei şi ar proteja efectiv
demnitatea umană a individului; să examineze plângerile şi cazurile de tortură, tratament sau
pedeapsă inumană ori degradantă; să acţioneze în vederea combaterii şi prevenirii torturii. În
acelaşi timp, statul are obligaţia să se abţină de la comiterea unor acţiuni care ar aduce atingere
integrităţii fizice şi psihice, onoarei şi demnităţii persoanei. Într-o jurisprudenţă constantă, Curtea
Europeană a statuat cu valoare de principiu că art.3 din Convenţie consfinţeşte una din valorile
fundamentale ale unei societăţi democratice, prohibind în termeni absoluţi tortura şi tratamentele
sau pedepsele inumane ori degradante indiferent de circumstanţe, de comportamentul victimei
sau de infracţiunea de săvârşirea căreia este acuzată victima.
Dreptul de a nu fi supus la tortură, tratamente inumane şi degradante este un drept
intangibil, nefiind permis a i se aduce limitări nici măcar în circumstanţe care pot pune în pericol
suveranitatea naţională, aspect care îl diferenţiază de majoritatea drepturilor protejate de
Convenţie. De asemenea, de la prevederile art.3 nu se poate deroga, în temeiul art.15 din
Convenţie, în timp de război sau chiar dacă există un pericol public care ameninţă viaţa naţiunii.
În acest sens, necesităţile unei investigaţii şi dificultăţile inerente luptei contra infracţionalităţii
 nu pot justifica restricţionarea protecţiei care trebuie asigurată persoanelor, din perspectiva
integrităţii lor fizice şi psihice.
Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane
sau degradante. Se instituie un Comitet european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante. Prin intermediul vizitelor, Comitetul examinează
tratamentul persoanelor private de libertate în vederea întăririi, dacă este cazul, a protecţiei lor
împotriva torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Reglementarea națională.
Codul penal al României consacră:
1. Articolul 280 - (1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau
educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu închisoarea de la 6
luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. (2) Supunerea la
tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în
executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
2. Articolul 281 tortura - (1) Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu
consimţământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice
ori psihice: a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau
declaraţii; b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis
ori este bănuită că l-a comis; c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a
intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane; d) pe un motiv bazat pe orice formă
de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Tortura ce a avut ca
urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi. (4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte. (5)
Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de
ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu
poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului
ori al unei autorităţi publice. (6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv
din sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
Suplimentar, la caz relevăm prevederile Legii nr.275/2006 Interzicerea supunerii la
tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, care în art.4 consacră
interzicerea supunerii la tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente (1)
Se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la tortură, la
tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente. (2) Încălcarea prevederilor alin. (1)
se pedepseşte potrivit legii penale.
Constituția RM - Articolul 24. Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică (1) Statul
garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. (2) Nimeni nu va fi supus
la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. (3) Pedeapsa cu moartea
este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat.
Cod penal al RM - articolul 1661 - Tortura, tratamentul inuman sau degradant (1) Cauzarea
intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori
degradant, de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile
unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu
consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea personae se pedepseşte cu închisoare de la 2 la
6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe
un termen de la 3 la 5 ani.
(2) Acţiunile prevăzute la alin. (1): a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau
asupra unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei,
care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor; b) săvîrşite asupra a 2 sau a
mai multor persoane; c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane; d) săvîrşite prin folosirea
armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop; e) săvîrşite de o persoană
cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică; f) care din
imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau sănătăţii; g) care din
imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia se pedepsesc cu închisoare de la
3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate
pe un termen de la 5 la 10 ani.
(3) Tortura, adică orice faptă intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere
sau suferinţe fizice sau psihice puternice cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o
persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă
persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a exercita presiune asupra
ei sau asupra unei terţe persoane, sau din orice alt motiv, bazat pe o formă de discriminare,
oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată de către o persoană
publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de
către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres sau tacit al
unei asemenea personae se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 8 la 12 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (3): a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau
asupra unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei,
care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor; b) săvîrşite asupra a 2 sau a
mai multor persoane; c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane; d) săvîrşite prin folosirea
armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop; e) săvîrşite de o persoană
cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică; f) care din
imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau sănătăţii; g) care din
imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia se pedepsesc cu închisoare de la
8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Crearea unui mecanism naţional de prevenire a torturii şi tratamentelor inumane şi
degradante, constituie o cerinţă a Protocolului Opţional la Convenţia pentru prevenirea Torturii
(OPCAT).
Prin angajamentele asumate în implementarea standardelor internaţionale de eradicare a
torturii, Republica Moldova a semnat la 16 septembrie 2005, iar prin Legea nr.66 din 30 martie
2006 a ratificat Protocolul Opţional la Convenţia ONU, adoptat de Adunarea Generală a ONU la
18 decembrie 2002.
Protocolul Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente crude,
inumane şi degradante a intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 24 iulie 2006. Practica
implementării OPCAT nu identifică o formulă strict determinată a mecanismelor, deşi
majoritatea statelor europene care au semnat şi ratificat Protocolul au optat în favoarea
instituţiilor naţionale pentru apărarea drepturilor omului.
Prin urmare, realizînd necesitatea implicării societăţii civile în procesele naţionale de
eradicare a torturii pe lîngă Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova a fost instituit un
consiliu consultativ, care are menirea de a acorda consultanţă şi asistenţă în exercitarea
atribuţiilor avocaţilor parlamentari în calitate de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii,
precum şi atribuţiile directe în monitorizarea fenomenului torturii şi altor pedepse ori tratamente
crude sau inumane.
Potrivit art.30 din Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul), Prevenirea
torturii  (1) În scopul protecţiei persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante, pe lîngă Oficiul Avocatului Poporului se creează Consiliul
pentru prevenirea torturii (în continuare – Consiliu) în calitate de mecanism naţional de prevenire
a torturii, în conformitate cu Protocolul opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse
ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. (2) În scopul asigurării protecţiei
persoanelor împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante, Avocatul Poporului asigură efectuarea de către membrii Consiliului a vizitelor
preventive şi de monitorizare în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate,
plasate acolo prin dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul ori
consimţămîntul tacit al acestuia. (3) Se interzice ordonarea, aplicarea, admiterea sau tolerarea
oricărui tip de sancţiune, precum şi prejudicierea în alt mod a unei persoane sau organizaţii
pentru comunicarea oricărei informaţii, veridice sau false, membrilor Consiliului şi altor
persoane care îi însoţesc în exercitarea atribuţiei de prevenire a torturii. (4) În sensul prezentei
legi, noţiunea de privare de libertate se defineşte ca orice formă de plasare a persoanei, la ordinul
oricărui organ judiciar, administrativ sau al altui organ, într-un loc de detenţie de stat sau privat,
pe care aceasta nu îl poate părăsi după voia sa, în calitate de pedeapsă, sancţiune, măsură
procesuală de constrîngere, măsură de siguranţă, precum şi ca rezultat al dependenţei faţă de o
îngrijire acordată sau în baza oricărui alt motiv.