Moto :

„Lumea creștină are ca simbol un

Instrument de tortură – Crucea .”

ARTHUR SCHOPENHAUER

Referat
DELIMITAREA TORTURII DE TRATAMENT INUMANE SAU
DEGRADANTE PRIN PRISMA JURISPRUDENȚEI CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este una dintre cele cea mai importante instituții ce stă
la straja respectării drepturilor omului în Europa.
Potrivit art. 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se prevede: „Nimeni nu poate fi
supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”
Deși această normă este adresată în primul rând statelor și organelor lor pentru a se asigura că
populația nu este supusă la nici un fel de aspecte de genul dat de către organele publice, articolul
3 al convenție CEDO conține și o obligație pozitivă pentru state de a se asigura că persoanele
care se află sub jurisdicția lor, nu sunt torturate sau tratate inuman ,degradant de către părți sau
entități private. Astfel, un stat semnatar al CEDO nu poate fi găsit responsabil pentru acțiunile
persoanelor private care au torturat sau tratat inuman ori degradant pe cineva, însă poate fi
considerat responsabil în temeiul articolului 1 CEDO pentru că a eșuat în a recunoaște „oricărei
persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile fundamentale.
În literatura de specialitate şi acte juridice găsim noţiuni de tortură, tratament
inuman şi tratament degradant. Deşi aceste noțiuni se deosebesc după anumite criterii,
totodată noţiunile date conţin mai multe elemente comune.
Absolut toate formele de tortură şi maltratările sunt complet interzise de către actele
normative internaţionale în domeniul drepturilor omului. Această interdicţie este prevăzută de
mai multe tratate şi alte instrumente internaţionale care este parte integrantă a dreptului
internaţional cutumiar, ce este aplicat faţă de toate statele, indiferent dacă aceste state sunt parte
a tratatelor, ce conţin interzicerea torturii şi a tratamentului inuman şi degradant. Tortura şi
maltratările sunt interzise oricând şi în orice circumstanțe sub nici o formă nu sunt acceptate
excepții, iar statele nu pot face abateri de la aceste obligaţii pe perioada urgenţelor naţionale sau
pentru oricare alte motive.
Tortura este plasată într-un pasaj separat şi este apreciată ca fiind o formă foarte gravă a
relelor tratamente, iar pedeapsa penală aplicabilă pentru tortură este cu o însemnătate mai mare
decât pentru tratamentele inumane sau degradante.
 Dacă este să facem o analiză și deosebire între tortură, tratament inuman şi tratament
degradant deducem concluzia că pentru calificarea unei fapte drept tortură, trebuie să ne bazăm
pe anumite particularităţi relevante cum ar fi: scopul, consecinţele fizice şi psihice ale faptei
respective, durata şi intensitatea aplicării durerii sau suferinţei provocate, metoda de executare,
sexul şi vârsta victimei. Elementele subiective ale acestui criteriu – sexul, vârsta şi starea
sănătăţii victimei, sunt relevante pentru evaluarea intensităţii unui tratament anume. Oricum,
ponderea atenuantă a acestor factori relativi trebuie să fie minimă la stabilirea faptului dacă
anumite acţiuni reprezintă o tortură. Acţiunile care în mod obiectiv cauzează o intensitate
suficientă de durere vor fi considerate tortură, indiferent dacă victima este femeie sau bărbat, ori
dacă are sau nu o constituţie fizică robustă.
Ajungem la concluzia că tortura se alică mereu intenționat iar ca model putem analiza
hotărârea CEDO Corsacov vs. Moldova, nr. 18944/02, 4 aprilie 2006 –reclamantul a pretins că a
fost supus unei brutalități severe din partea poliției și că autoritățile nu au efectuat o cercetare
adecvată a incidentului, ceea ce constituie o violare a art.3, de asemenea s-a plâns în temeiul art.
13 al Convenției).
Intensitatea suferinţelor care este cauzată victimei torturii neapărat va fi determinată în
dependenţă de toate circumstanţele relevante, la fel se v-a lua în consideraţie a diferitor aspecte
obiective şi subiective, precum:
- frecvenţa, puterea şi specificul loviturilor. De exemplu, lovirea tălpilor este o practică care se
numește falaka , reprezintă o formă de maltratare deosebit de crudă o putem găsi în hotărârea
CEDO Salman vs. Turkey;
- obiectele folosite de torţionari, de exemplu, plasarea obiectelor ascuţite sub unghii care o
regăsim în hotărârea Lenev vs. Bulgaria;
- metodele aplicării violenţei şi relelor tratamente, precum sunt suspendarea victimei de mâinile
legate la spate care mai este numită „spânzurătoare palestiniană” întâlnită în speţa
hotărârii Aksoy vs. Turkey,;
- electrocutarea victimei hotărârea Buzilov vs. Moldova, no. 28653/05, 23 June 2009);
Dacă este să analizăm aceste noțiuni sub aspect juridico-penal, tortura şi tratamentul
inuman se aseamănă foarte mult, cu acea excepţie că, spre deosebire de tortură, latura obiectivă
în cazul tratamentului inuman se poate exprima şi prin detenţia persoanei în condiţii care nu
corespund normelor şi standardelor de detenţie adică condiţii de detenţie care cauzează atât
prejudicii sănătăţii persoanei, cât şi o influenţă asupra psihicului acesteia, sau prin acordarea
neadecvată or insuficientă a asistenţei medicale persoanelor aflate în detenţie.
Ca să facem referire la tratamentul degradant am putea pune această noțiune pe cel mai jos nivel
de pe „scara” violărilor articolului 3 al CEDO , deci, dintre formele de rele tratamente,
tratamentul degradant se consideră mai puţin grav decât tortura şi tratamentul inuman.
Tratamentul degradant atentează grav la demnitatea umană, emite și crează victimelor
sentimente de frică, anxietate şi inferioritate care sunt capabile să umilească şi să înjosească
victima, să o devalorizeze de esenţa sa de fiinţă umană; înfrânge rezistenţa fizică şi morală a
victimei şi o determină să acţioneze împotriva voinţei sau conştiinţei sale.
Însă caracterul public al tratamentului nu este obligatoriu, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a menţionat că un tratament va rămâne a fi degradant chiar dacă elementul public
lipseşte, fiind „suficient ca victima să se simtă înjosită în ochii proprii”.