UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

Specializarea: MANAGEMENTUL ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Anul I, Semestrul I

Disciplina: INSTITUȚIILE DE ASIGURARE A SECURITĂȚII PUBLICE ȘI

DREPTURILE OMULUI

Tema: TRATAMENTE DEGRADANTE ÎN JURISPRUDENȚA CURȚII EDO

RAPORTATĂ LA ACTIVITATEA INSTITUȚIILOR DE ASIGURARE A SIGURANȚEI
PUBLICE

Cadru didactic: Masterand:

Lector univ. dr. Horațiu Alexandru Rusu Cernic Alexandra-Mihaela

2024

1
 CUPRINS

I. Introducere
A. Scurt istoric al CEDO
B. Interpretarea Articolului 3
II. Tipuri de tratamente sau pedepse interzise prevăzute de art. 3 din Conventie
A. Formele de rele tratamente
B. Tratamente degradante în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
(CEDO)
III. Obligațiile Statelor Membre în Prevenirea Tratamentelor Degradante
IV. Studiu de Caz
A. Tratamentele Degradante în Activitatea Instituțiilor de Asigurare a Siguranței
Publice
B. Cauze în care CEDO a constatat existența tratamentelor degradante
V. Concluzii
VI. Bibliografie

2
 I. Introducere

A. Scurt istoric al CEDO

Adoptată la Roma în 1950, Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) reprezintă
un document fundamental în domeniul protecției drepturilor omului în Europa. Primul titlu al
Convenției este dedicat drepturilor și libertăților persoanelor aflate sub jurisdicția statelor-părți la
Convenție. Acesta cuprinde articole care consacră și protejează drepturi fundamentale precum
dreptul la viață, dreptul la libertate și securitate, dreptul la respectarea vieții private și de familie,
dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la
adunare și asociere, dreptul la respectarea proprietății și altele.
Cel de-al doilea titlu al Convenției se referă la înființarea Curții Europene a Drepturilor
Omului (CEDO). Această instanță internațională are competența de a judeca cauzele care au ca
obiect încălcări ale Convenției. Curtea are rolul crucial de a asigura respectarea drepturilor
prevăzute în Convenție și de a oferi cetățenilor și statelor o cale de atac în situația în care aceste
drepturi sunt încălcate. Deciziile Curții sunt obligatorii pentru statele-părți și au contribuit
semnificativ la dezvoltarea și consolidarea standardelor europene în domeniul drepturilor
omului.
Prin adoptarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și înființarea Curții Europene a
Drepturilor Omului, statele implicate au demonstrat angajamentul lor față de promovarea și
protejarea drepturilor fundamentale ale omului, consolidând astfel principiile statului de drept și
justiției în cadrul comunității europene.
B. Interpretarea Articolului 3
Articolul 3 al Convenției consacră una dintre cele mai fundamentale valori ale societăților
democratice. Cu siguranță, interzicerea torturii și a tratamentului sau pedepsei inumane sau
degradante reprezintă o valoare a civilizației strâns legată de respectul pentru demnitatea umană.
Interdicția în cauză este absolută, nefiind permise derogări de la aceasta conform Articolului 15 §
2, chiar și în cazul unei urgente publice care amenință viața națiunii sau în cele mai dificile
circumstanțe, cum ar fi lupta împotriva terorismului și a criminalității organizate sau valul de
migrație și solicitanți de azil, indiferent de comportamentul persoanei în cauză sau natura
presupusei infracțiuni comise de aceasta.1
Prin impunerea unei interdicții absolute asupra torturii și a tratamentelor inumane sau
degradante, Articolul 3 al CEDO contribuie la menținerea unei societăți bazate pe principii
democratice și la asigurarea unei justiții echitabile și umane pentru toți cetățenii europeni. Este
un pilon esențial în construcția unei Europe unite, în care drepturile și demnitatea fiecărui individ
sunt protejate și respectate în mod fundamental.

1
https://ks.echr.coe.int/documents/d/echr-ks/guide_art_3_eng

3
 II. Tipuri de tratamente sau pedepse interzise prevăzute de art. 3 din
Conventie

A. Formele de rele tratamente

Articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) interzice
tratamentele inumane sau degradante, stabilind astfel un standard minim de protecție împotriva
unor astfel de practici. CEDO definește trei forme de rele tratamente:
- Tratament inuman: Aceasta se referă la orice formă de tratament care cauzează
suferință fizică sau psihologică severă și care este de o gravitate atât de mare încât depășește
limitele a ceea ce este considerat acceptabil într-o societate democratică.
- Tratament degradant: Este vorba despre orice acțiune care umilește sau depreciază
demnitatea unei persoane într-un mod care poate fi considerat inacceptabil în cadrul unei
societăți democratice. Acest tip de tratament poate fi psihologic sau fizic și trebuie să depășească
anumite standarde de decență și respect pentru demnitatea umană.
- Tortură: Tortura reprezintă cea mai gravă formă de tratament interzisă de articolul
3 al CEDO. Este definită ca orice act intenționat care cauzează suferință fizică sau psihologică
extremă, aplicat cu scopul de a obține informații, de a pedepsi sau de a intimida. Tortura este
condamnată fără echivoc, indiferent de circumstanțe.
Este important să subliniem că aceste forme de tratament trebuie să atingă un prag minim
de gravitate pentru a intra sub incidența articolului 3. CEDO a clarificat că nu orice formă de
tratament aspru sau brutal intră în sfera acestei dispoziții, ci doar acelea care ating un nivel
suficient de grav pentru a fi considerate ca încălcări ale interdicției privind tratamentele inumane
sau degradante.2
Articolul 3 din Convenție face referire la tortură, tratament inuman și tratament
degradant. Din cauza caracterului concis și imprecis al textului privind definirea celor trei tipuri
de tratament, Curtea a intervenit pentru a clarifica aceste noțiuni, evidențiind că diferențele dintre
ele nu constau în natura, ci în intensitatea suferinței cauzate. Practic, orice formă de tortură se
constituie simultan ca tratament inuman și degradant, în timp ce orice tratament inuman devine,
în mod necesar, și degradant.

B. Tratamente degradante în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului (CEDO)
Într-o interpretare, tratamentul degradant subminează demnitatea individului în fața sa
sau în ochii altora și nu implică neapărat suferințe fizice. Pe de altă parte, tratamentul inuman
provoacă suferințe fizice sau psihice semnificative, iar tortura încalcă profund conștiința
umanității, implicând atât suferințe fizice, cât și psihice.3

2
Corneliu Bârsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, Ediția a doua, C.H. Beck,
București, 2010
3
Corneliu-Liviu Popescu, Protectia internațională a drepturilor omului, Editura All Beck,

4
 Curtea a subliniat că distincția între tortură și alte forme de maltratare se face în funcție
de intensitatea suferinței cauzate. Această intensitate este evaluată pe baza unor criterii
subiective, cum ar fi sexul, vârsta sau starea de sănătate a victimei, și a unor criterii obiective,
precum durata tratamentului și consecințele fizice și psihice provocate.
În privința tratamentelor degradante, fosta Comisie a considerat că această noțiune se
referă la atingeri grave aduse demnității umane, determinând o coborâre a statutului social al
unei persoane și afectându-i situația sau reputația. Curtea, la rândul său, a decis în cazul Irlanda
contra Regatului Unit (1978) că un tratament aplicat unei persoane trebuie să fie calificat drept
degradant atunci când generează sentimente de teamă, neliniște, inferioritate sau umilire, cu
potențialul de a submina rezistența fizică și morală a individului.4
În cazul Kurt contra Turciei (1998), incertitudinea și temerile experimentate de reclamantă, o
mamă a unui băiat dispărut în timpul unor operațiuni militare turcești într-o regiune predominant
kurdă, au fost considerate tratament inuman și degradant. Aceste sentimente au cauzat suferințe
mentale semnificative și o profundă neliniște, determinând astfel recunoașterea caracterului
inuman și degradant al situației.

III. Obligațiile Statelor Membre în Prevenirea Tratamentelor Degradante

Caracterul absolut al interdicției stipulat în articolul 3 al Convenției produce consecințe
semnificative. Prin aderarea la Convenție, statele își asumă o responsabilitate obiectivă cu privire
la comportamentul agenților lor. Această responsabilitate nu poate fi evitată prin invocarea
imposibilității de a asigura respectarea interdicției impuse de textul convenției. 5
Principala obligație ce revine statelor în acest domeniu este de a se abține de la provocarea
torturii sau a tratamentelor inumane ori degradante. În cadrul determinării respectării acestei
obligații negative, Curtea a subliniat că statul poate fi considerat responsabil și pentru actele
comise de agenții săi în afara atribuțiilor lor oficiale, ceea ce este cunoscut sub denumirea de
"acte ultra vires".6
Pe de altă parte, statele au și obligații pozitive, cum ar fi:
- Asigurarea protecției fiecărei persoane împotriva oricărui pericol de încălcare a
dreptului la integritate fizică și psihică.
- Incriminarea torturii și a relelor tratamente comise de către persoane particulare.
- Desfășurarea de investigații oficiale eficiente atunci când o persoană susține că a
fost supusă unor astfel de tratamente de către agenții statului. Această obligație implică două
aspecte: statul trebuie să asigure că victimele unor rele tratamente din partea agenților oficiali pot
solicita o anchetă internă eficientă, care să poată duce la pedepsirea vinovaților; și obligația de a

4
Corneliu Bârsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, Ediția a doua, C.H. Beck,
București, 2010,
5
Corneliu Bârsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, Ediția a doua, C.H. Beck,
București, 2010
6
Suport de curs Protecția Internațională a Drepturilor Omului, Prof. Univ. Dr. Bianca Selejan Guțan, Lector univ. Dr.
Horațiu Alexandru Rusu

5
efectua o astfel de anchetă poate reprezenta un obstacol prealabil pentru săvârșirea relelor
tratamente, deoarece oficialii ar putea să se teamă că vor fi descoperiți și pedepsiți.
- Obligația de a acorda tratament medical prompt pentru a preveni deteriorarea
stării de sănătate, deoarece deținuții au dreptul să solicite examinarea medicală de către un medic
ales.

IV. Studiu de Caz

A. Tratamentele Degradante în Activitatea Instituțiilor de Asigurare a

Siguranței Publice
La nivel național tratamentul sau pedeapsa a fost considerat "degradant" atunci când:
 o persoană grav dizabilitată a fost ținută în condiții nepotrivite, unde era periculos
de frig, risca să dezvolte leziuni din cauza unui pat prea dur sau inaccesibil, și nu putea merge la
toaletă sau să se mențină curată decât cu cea mai mare dificultate (Price c. Regatul Unit, 2001, §
30; vezi și Vincent c. Franța, 2006, §§ 101-103, unde reclamantul, paraplegic, nu putea părăsi
camera sa și nu se putea deplasa independent în închisoare);
 părul deținuților a fost tuns cu forța de administrația închisorii, fără nicio
justificare sau bază legală (Yankov c. Bulgaria, 2003, §§ 120-121; vezi și Slyusarev c. Rusia,
2010, § 44, unde ochelarii deținutului au fost confiscați după arestarea sa timp de cinci luni, fără
justificare și bază legală);
 un minor străin neînsoțit a trebuit să trăiască în condiții precare din cauza
nerecunoașterii de către autorități a unei ordonanțe judecătorești de plasare (Khan c. Franța,
2019, §§ 94-95);
 utilizarea forței asupra deținuților în timpul percheziției în locuința lor nu a fost
strict necesară (Ilievi și Ganchevi c. Bulgaria, 2021, §§ 56-57);
 o pedeapsă corporală judiciară a fost aplicată deținutului(Tyrer c. Regatul Unit,
1978, § 35);
 autoritățile au eșuat în a se asigura că un copil de doisprezece ani, care a fost
martor la arestarea părinților săi, a fost în grija unui adult și a fost informat despre situație în
timp ce părinții săi erau ținuți în custodia poliției (Ioan Pop și alții c. România, 2016, § 65);
 aplicantul a fost deținut pentru o perioadă îndelungată într-un mediu de închisoare
supraaglomerat și insalubru (Kalashnikov c. Rusia, 2002, § 102);
 aplicantul a fost supus unei percheziții corporale într-un mod inadecvat, cum ar fi
făcerea de remarci umilitoare (Iwańczuk c. Polonia, 2001, § 59; vezi și Valašinas c. Lituania,
2001, § 117, unde aplicantul a fost dezbrăcat în fața unei ofițere de închisoare și gardieni au
examinat organele sale sexuale precum și hrana pe care a primit fără mănuși);
 reținerea unui solicitant de azil timp de trei luni în incinta poliției în așteptarea
aplicării unei măsuri administrative, fără acces la activități recreative și fără mese
corespunzătoare (Tabesh c. Grecia, 2009, §§ 38-44, vezi și Z.A. și alții c. Rusia [GC], 2019, §
195, unde, în timp ce își așteptau cererea de azil, aplicanții au fost închiși în condiții inadecvate
pentru o ședere lungă într-o zonă de tranzit a aeroportului, precum și N.H. și alții c. Franța, 2020,

6
§ 184, unde solicitanții de azil au fost lipsiți de mijloace și au trăit în condiții precare timp de mai
multe luni din cauza întârzierilor administrative care le-au împiedicat să primească sprijinul
prevăzut de lege);
 douăzeci și șapte de activiști LGBTI au fost supuși la abuz verbal și atacuri fizice
aleatorii de către o mulțime de contra-demonstranți, iar protecția promisă de poliție nu a fost
furnizată în timp util sau adecvat (Women's Initiatives Supporting Group and Others c. Georgia,
2021, § 60; vezi și Oganezova c. Armenia, 2022, § 97, unde, după un interviu televizat,
solicitantul - un membru cunoscut al comunității LGBTI - a fost ținta unei campanii sustinute și
agresive de homofobie, inclusiv un atac cu incendiu la clubul său, precum și primirea de
amenințări cu moartea și supunerea la hărțuire fizică și discurs de ură);
 ca urmare a amânării profesioniștilor din domeniul sănătății în furnizarea
accesului la teste genetice, deținuta, care era însărcinată, a trebuit să îndure șase săptămâni de
incertitudine dureroasă cu privire la sănătatea fătului său și, când în cele din urmă a obținut
rezultatele testelor, era deja prea târziu pentru ea să ia o decizie informată cu privire la
continuarea sau nu a sarcinii sau să recurgă la un avort legal (R.R. c. Polonia, 2011, § 159);
 aplicantul a fost încătușat în timpul unei călătorii cu autobuzul care a durat
aproximativ 20 de ore în contextul deportării forțate (Akkad c. Turcia, 2022, § 115);
 deținuții au fost separați, umiliți și abuzați de colegii de detenție din cauza
statutului lor inferior ("exilați") într-o ierarhie informală a deținuților. Stigmatizarea, asignarea la
muncă menială și refuzul nevoilor de bază, impuse prin amenințări cu violența, au durat ani de
zile (S.P. și alții c. Rusia, 2023, §§ 92-96).7

B. Cauze în care CEDO a constatat existența tratamentelor degradante

1. Cauza are originea într-o cerere(nr. 79857/12 ) împotriva României depusă de un

cetățean român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în temeiul articolului 34 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul, închis în închisorile Poarta Albă și
Măgineni, susține că condițiile fizice ale detenției sale încalcă drepturile sale conform articolului
3 din Convenție, referitor la interzicerea torturii și tratamentelor inumane sau degradante.
Reclamantul a fost reținut în diferite închisori începând din 2004, iar condițiile din
închisorile Poarta Albă și Măgineni au fost principalele subiecte de plângere. El a menționat
celule supraaglomerate, lipsa încălzirii și transferuri repetate între închisori. Guvernul României
a susținut că au fost luate măsuri pentru a asigura condiții adecvate de detenție.
Curtea a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenție în privința condițiilor fizice
ale detenției reclamantului. A remarcat supraaglomerarea, lipsa încălzirii și condițiile
necorespunzătoare din celulele închisorilor menționate. Cu privire la alte plângeri, cum ar fi
problemele dentare și restricțiile privind drepturile, Curtea le-a respins ca vădit nefondate.
Curtea concluzionează că condițiile fizice ale detenției reclamantului i-au cauzat un
prejudiciu care a depășit nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și au atins astfel nivelul
minim de severitate necesar pentru a constitui un tratament degradant în sensul articolului 3.

7
https://ks.echr.coe.int/

7
 Pentru prejudiciul moral cauzat de condițiile de detenție, Curtea a acordat reclamantului
suma de 15.300 de euro. Nu s-au solicitat cheltuieli suplimentare, iar dobânda de întârziere a fost
stabilită la rata dobânzii împrumutului marginal al Băncii Centrale Europene plus trei puncte
procentuale.
2. Barbu Anghelescu c/ României, cererea nr. 46430/99, soluţionată de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 5 octombrie 2004
Reclamantul, cetățean român, a fost implicat într-un incident cu poliția rutieră în data de
15 aprilie 1996. Agentul de poliție B. l-a acuzat pe reclamant de stare de ebrietate și a intervenit
violent, strangulându-l și provocându-i leziuni. Reclamantul a fost ulterior arestat și condamnat
pentru atingere adusă autorității unui agent public. Procurorii au considerat că leziunile
reclamantului au fost cauzate în timpul încercării de imobilizare. După o serie de procese și
recursuri, Curtea de Apel Pitești l-a achitat pe reclamant în 2001, afirmând că polițiștii au
acționat abuziv.
Reclamantul a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în
1998, susținând că a fost supus unui tratament degradant și că ancheta internă nu a fost adecvată.
CEDO a constatat că faptele reclamate au constituit tratament degradant, încălcând astfel
articolul 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, Curtea a criticat
investigațiile autorităților interne, considerând că nu au fost suficiente și efective. Ca urmare,
CEDO a concluzionat că România a încălcat articolul 3 al Convenției prin tratamentul degradant
la care a fost supus reclamantul de către poliţişti, la data de 15 aprilie 1996; și a dispus plata unei
compensații de 7000 de euro pentru prejudiciul moral suferit de reclamant. Cererea de satisfacție
echitabilă pentru rest a fost respinsă.

3. La 27 septembrie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o

hotărâre împotriva României în cazul Archip c. României (cererea nr. 49608/08). Cauza se referă
la încălcarea articolului 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (interzicerea
tratamentelor inumane sau degradante).
Constantin Archip, reclamantul, a susținut că a fost încătușat de un copac în curtea secției
de poliție timp de trei ore după ce s-a plâns de reducerea pensiei sale de boală. CEDO a constatat
că această încătușare în public a generat sentimente de umilire și degradare, afectând și mai mult
sănătatea reclamantului, care suferea de osteoartrită.
Autoritățile române au recunoscut că Archip a fost încătușat, susținând că a fost necesar
din cauza agresivității acestuia. Cu toate acestea, CEDO a respins această justificare și a
concluzionat că tratamentul aplicat lui Archip a constituit o încălcare a drepturilor prevăzute de
articolul 3 al Convenției.
De asemenea, Curtea a criticat ancheta efectuată de autoritățile române, considerând că
nu a fost suficient de detaliată și eficientă în examinarea circumstanțelor reale ale incidentului. S-
a constatat că durata și circumstanțele încătușării nu au fost clar stabilite. Ca urmare, CEDO a

8
constatat încălcarea aspectului procedural al articolului 3.În final, CEDO a decis că România
trebuie să plătească reclamantului daune morale în valoare de 10.000 de euro.8

V. Concluzii
Interzicerea torturii, a tratamentului inuman sau degradant reprezintă o preocupare
majoră în cadrul civilizației umane, atât în trecut, cât și în prezent. Cu toate că au fost adoptate
numeroase acte internaționale și naționale care vizează interzicerea acestor practici, ele încă
persistă în anumite cazuri, în special în cadrul instituțiilor responsabile de aplicarea legii, cum ar
fi poliția și autoritatea penitenciarelor.
Este esențial să se recunoască existența acestor fenomene rușinoase și oribile în societatea
modernă și să se întreprindă măsuri concrete pentru a le elimina. Un aspect crucial în această
luptă este educația în societate, promovând respectul față de demnitatea umană și ridicând
nivelul de cultură și conștiință juridică, fundamentate pe principii umaniste.
Implementarea unei politici educaționale, culturale și de propagandă adecvate devine
imperativă în acest context. Aceste măsuri ar trebui să vizeze atât educația sistemului de aplicare
a legii, pentru a promova respectul pentru drepturile omului și a preveni abuzurile, cât și
educarea populației în general, pentru a construi o conștiință colectivă orientată spre respectarea
valorilor umane fundamentale.
Este important să se acorde o atenție deosebită implementării acestor măsuri într-un mod
gradual și persistent, deoarece schimbările profunde în mentalitatea și comportamentul unei
societăți necesită timp. România, fiind parte a actelor internaționale care interzic tortura și
tratamentele inumane, are o responsabilitate specială de a acționa în conformitate cu aceste
obligații internaționale.
În concluzie, este crucial să se acționeze în mod hotărât pentru a elimina practicile de tortură
și tratament inuman sau degradant, prin intermediul unei abordări integrate care să implice
educație, cultură și propagandă, cu scopul de a construi o societate mai umană și respectuoasă
față de drepturile fundamentale ale individului.

VI. Bibliografie
 Corneliu Bârsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole,
Ediția a doua, C.H. Beck, București, 2010
 Corneliu-Liviu Popescu, Protectia internațională a drepturilor omului, Editura All Beck,
 Suport de curs Protecția Internațională a Drepturilor Omului, Prof. Univ. Dr. Bianca
Selejan Guțan, Lector univ. Dr. Horațiu Alexandru Rusu
 https://hudoc.echr.coe.int/
8
https://hudoc.echr.coe.int/

9
 https://ks.echr.coe.int/documents/d/echr-ks/guide_art_3_eng

10