Dreptul la viaţă şi la integritate fizică 

şi psihică
1. Introducere
2. Dreptul la viață la Integritate fizică și Psihică, Drepturi Supreme ale Ființei Umane
3. Concluzii și Recomandări

Dreptul la viață la Integritate fizică și Psihică, Drepturi Supreme ale

Ființei Umane
Dreptul la viaţă constituie un atribut inalienabil al persoanei umane şi este un principiu
esenţial în sistemul drepturilor şi libertăţilor fundamentale apărate prin Convenţia europeană în
materie, viaţa fiind însăşi condiţia necesară pentru exercitarea tuturor celorlalte drepturi şi
libertăţi. Însă, în ciuda afirmării caracterului absolut1 şi a valorizării incontestabile a acest drept,
sunt admise anumite limitări şi subzistă unele incertitudini referitoare la frontierele dreptului la
viaţă, textele internaţionale enunţând dreptul la viaţă dar nedefinind viaţa.
Prima condiţie pentru a deţine drepturi este de a fi recunoscut ca om, ca persoană. 2 În
mod deosebit, problema începutului protecţiei dreptului la viaţă este dificilă şi delicată, deoarece
nu există nicio definiţie ştiinţific incontestabilă cu privire la începutul vieţii. Din acest punct de
vedere, este de reţinut că art. 4 din Convenţia americană a drepturilor omului este mult mai
clară, statuând că „dreptul la viaţă este protejat în general începând cu concepţia”.
Instanţa supremă canadiană3 a stabilit că norma legală care permitea doar avortul
terapeutic violează drepturile şi libertăţile femeii, constituind o ingerinţă profundă relativ la
corpul său şi, prin urmare, o atingere adusă securităţii persoanei şi libertăţii vieţii private, care
garantează fiecăruia o largă autonomie personală asupra deciziilor importante privind
intimitatea vieţii sale. În plus, cerinţele procedurale necesar a fi îndeplinite pentru obţinerea
certificatului de avort întârziau semnificativ accesul femeii la tratamentul medical, punându-I în
pericol sănătatea, ceea ce constituia o altă încălcare a dreptului la securitatea persoanei. Ca
urmare, instanţa supremă canadiană a refuzat recunoaşterea unui drept la viaţă al copilului
nenăscut

1
Jean Francois Renucci – Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 89
2
Doina Balahur, Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale, Ed. All Beck, Bucureşti 2001
3
A se vedea A. Petruş, Debutul protecţiei dreptului la viaţă, în „Caiete de drept penal”, 4/2006, p. 9
 Conform prevederilor Constituției a Republicii Moldova art.24 Dreptul la Viață și la
Integritate Fizică și Psihică este reglemntat astfel:
(1)Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.
(2)Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori
degradante.
(3)Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea
pedeapsă şi nici executat.
Dreptul la viata este înscris, printre drepturile esențiale ale ființei umane, în Declarația
Universală a Drepturilor Omului, declarație preluată in Constituțiile celor mai multe state dreptul
la viață este cel mai natural drept al omului.
În Convenția Europeană a Drepturilor Omului se dispune: „Dreptul la viata al oricarei
persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in
executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este
sancționată cu această pedeapsă prin lege”.4
În acest context la 12 februarie 2013 CtEDO a adoptat hotărârea pe marginea speţei
Eduard Popa contra Moldovei. Speţa relevă situaţia unui condamnat, care ispăşind pedepsa
parţial în libertate şi refuzând să se întoarcă după muncă în penetenciar, a fost reţinut şi torturat
de către reprezentanţii forţelor de ordine, fiind abandonat în stare înconştientă la marginea unui
pod la o temperatură de sub „0” grade. În rezultatul degerărilor membrelor sale, ambele picioare
şi opt degete i-au fost amputate. CEDO a constatat încălcarea art.art. 2 (dreptul la viaţă) şi 3
(interzicerea torturii) ale Convenţiei europene în aspect de procedură, acordând reclamantului 20
000 Euro cu titlu de satisfacţie echitabilă.
(1)Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.
Dreptul la viaţă este considerat ca fiind dreptul uman suprem, pentru că fără respectarea
efectivă a acestui drept restul drepturilor și libertăţilor omului ar fi lipsite de orice sens.5 Dreptul
la viaţă este „un drept suprem de la care nu se admite nicio derogare, chiar și în situaţiile
excepţionale care pun în pericol viaţa naţiunii”.6

4
https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf Convenția Europeană a Drepturilor Omului
(accesat:21.10.2021)
5
Manfred Nowak, U.N. Covenant on Civil and Political Rights: CCPR Commentary, Kehl am Rhein, Strasbourg,
Arlington, Engel, 1993, p. 104
6
CCPR, General Comment 6 The right to life, (Sixteenth session, 1982), alin. (1).
 Nu este întâmplător faptul că dreptul la viaţă este proclamat în primele articole ale
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (art. 3), Pactului Internaţional cu privire la
drepturile civile și politice (art. 6. 1), Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și
a libertăţilor fundamentale (art. 2). Dreptul internaţional umanitar protejează dreptul la viaţă prin
„interdicţia omorului“. Practica statelor confirmă „interdicţia omorului“ drept cutumă
internaţională.7
Definiţia vieţii și integrităţii fizice și psihice În sens lingvistic, termenul viaţă este înţeles
drept „faptul de a fi viu [...], existenţă umană, petrecere a omului pe pământ [...], ceea ce este
necesar pentru existenţa zilnică a cuiva [...] timp cuprins între nașterea și moartea cuiva“ 8
.
Termenul viaţă are mai multe sensuri și din punct de vedere juridic. El presupune dreptul la viaţă
în sens biologic – printre altele, dreptul și aptitudinea de a supravieţui – și, într-un sens mai larg,
dreptul la protecţia contra condiţiilor inumane de trai9. Dreptul la viaţă este un drept care nu
trebuie să fie interpretat în sens îngust.10
În Convenția Europeană a Drepturilor Omului este reglementat anumite situații în care
moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcare, aceste excepții sunt:
a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ;
b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.11
Eutanasia și Avortul
Progresul știinţific a condus la ample dezbateri asupra noţiunii de viaţă. În multe state,
dreptul la viaţă este dezbătut în contextul lipsirii de viaţă la dorinţa persoanei.
(eutanasia).
În Republica Moldova, eutanasia este pedepsită cu privaţiune de libertate. 12 Subiectul cel
mai controversat rămâne a fi avortul. Lucrările pregătitoare la tratatele internaţionale menţionate
7
Regula 89 din: Jean-Marie Henckaerts and Louise Doswald-Beck, Customary International Humanitarian Law,
Volume I: Rules, ICRC Cambridge 2005, p. 311. Omorul este inclus în lista crimelor de război în: Carta
Tribunalului Internaţional Militar de la Nuremberg (art. 6 lit. (b)), art. 3 comun Convenţiilor de la Geneva din 1949
(violarea gravă a convenţiilor), art. 75 alin. (2) lit. a) al Protocolului I și art. 4 alin. (2) lit. a) al Protocolului II
adiţional la Convenţiile de la Geneva (ambele protocoale interzic omorul prin termenul de „garanţii fundamentale“),
art. 8 alin. (2) lit. a), i) și c), i) al Statutului Curţii Penale Internaţionale (omorul este crimă de război), art. 2 alin. (a)
al Statutului Curţii Internaţioanale pentru fosta Iugoslavie (omorul este crimă de război).
8
http://dexonline.ro/definitie/viaţă. Definiție Dreptul la Viață (accesat: 21.10.21)
9
Lars Adam Rebof, The Universal Declaration of Human Rights, A Common Standard of Achievement, Editura
Gudmundur Alfredsson and Asbjørn Eide, Kluwer Law International, The Hague, 1999, p. 147.
10
CCPR, General Comment 6 The right to life, (Sixteenth session, 1982), alin. (1)
11
https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf Convenția Europeană a Drepturilor Omului
(accesat:21.10.2021)
mai sus indică faptul că statele autoare nu consideră reglementarea avortului, evident în limitele
legii, drept violare a dreptului la viaţă. În Republica Moldova, una dintre aceste legi este Codul
penal, care interzice provocarea ilegală a avortului și prevede condiţii speciale în care acesta
poate avea loc.13
(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori
degradante.
Orice formă de tortură este un tratament inuman şi degradant şi tratamentul inuman este
la fel degradant. Noţiunea de tratament inuman cuprinde în sine un astfel de tratament care
pricinuieşte în mod intenţionat suferinţe grave, mintale sau fizice, care în situaţii obişnuite ar fi
nejustificate. Cuvântul ,,tortură” este deseori folosit pentru a descrie un tratament inuman care
are drept scop obţinerea unor informaţii sau recunoaşteri, sau aplicarea pedepsei care este, în
general, o formă mai gravă a tratamentului inuman.
Tratamentul sau pedeapsa unui individ poate fi considerată drept degradantă dacă ea
umileşte individul dat faţă de alte persoane sau îl obligă să acţioneze împotriva conştiinţei sau
dorinţei lui. De asemenea, Curtea distinge trei niveluri ale comportamentului interzis:
1. Tortura: un tratament inuman deliberat care cauzează suferinţe foarte puternice şi crude.
2. Tratament inuman: cauzarea unor suferinţe mintale şi fizice foarte puternice.
3. Tratament degradant: maltratare menită să-i trezească victimei sentimente de teamă, frică,
îngrijorare şi inferioritate, capabilă să o umilească şi înjosească şi să stopeze orice posibilitate de
a opune rezistenţă fizică sau morală.
Cu referire la acest subiect putem spune că la data de 15 iulie 2014 Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Tcaci c. Moldovei. În speţă, reclamantul
Maxim Tcaci, este condamnat la detenţie pe viaţă şi deţinut în penitenciarul din Rezina.

12
Art. 148, Codul penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002, republicat în MO nr. 72-74 din 14.04.2009,
art. 195
13
Ibidem, art.159.
 În faţa Curţii, în baza art. 3, art. 5 şi art. 6 CEDO, reclamantul s-a plâns de relele
tratamente la care a fost supus de către poliţişti după reţinerea sa şi de ineficienţa anchetei în
acest sens. În substanţă, el a invocat că a fost condamnat în baza mărturiilor pe care le-a făcut în
urma maltratării sale. În final, reclamantul a invocat că nu a beneficiat de un recurs intern
efectiv, prevăzut de art. 13 CEDO pentru plângerile sale în temeiul art. 3 CEDO.
Curtea a constatat în unanimitate încălcarea art. 3 CEDO, observând că potrivit
documentelor medicale, până la detenție starea sănătății reclamantului era bună, iar în ziua
încarcerării de către colaboratorii IDP nu a fost depistată vreo leziune pe corpul acestuia. Curtea
a remarcat că, pe durata detenției, medicii au depistat leziuni pe corpul reclamantului şi că un
coleg de celulă a confirmat maltratarea acestuia de către poliție. La fel, Curtea a observat că
investigația autorităților naționale pe marginea plângerii lui a fost lentă, că nu a fost garantată
participarea efectivă a reclamantului la toate etapele procedurii, că acesta din urmă nu a putut
contesta ordonanța finală emisă pe faptul maltratării sale pe motiv că o copie a acestui act nu i-a
fost prezentată şi că neanexarea documentului respectiv la plângerea formulată de reclamant a
dus la închiderea procedurii în faţa judecătorului de instrucţie. De asemenea, Curtea a notat că
Guvernul nu a oferit nici o explicație plauzibilă privind originea leziunilor corporale ale
reclamantului.
CEDO a considerat că nu este necesar să examineze pretinsa încălcare a art. 3 CEDO, sub
aspect procedural, iar restul pretențiilor au fost respinse ca fiind vădit neîntemeiate.
Curtea a acordat suma de 9000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1170 Euro cu titlu de
costuri și cheltuieli.
Prin ,,tratamentul” sau ,,pedeapsă degradant(ă)” se înţelege faptul, când, în opinia
victimei sau a celor din jur, ea a suferit ,,umilire sau înjosire care a atins nivelul minim de
severitate”. Iar acel nivel trebuie să fie stabilit în dependenţă de circumstanţele cazului.
Prin suferinţă psihică se înţelege aplicarea unor factori psihogeni cum ar fi: batjocura, luarea în
râs, insulta, ameninţarea care influenţează anume asupra psihicului, dar nu asupra corpului fizic
prin aplicarea actelor de violenţă.14
Samoliuk afirmă că suferinţa fizică se poate manifesta nu numai prin durerea propriu-zisă
provocată prin acte violente, dar şi prin starea fizică proastă cu caracter extenuant, determinată

14
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Notiunea%20de%20tortura%20161_163.pdf Noțiunea de Tortură
Tratament Inuman și Degradant, Pedeapsa Inumană sau Degradantă în Jurisprudența CEDO, Academia de Poliție
Ștefan cel Mare, 2011 în Revista Națională de Drept.(accesat:21.10.21)
de foame, sete, răcirea corpului. 15 De asemenea, R.D. Şarapov susţine că la suferinţa fizică
urmează a fi raportată extenuarea nervoasă, condiţionată de introducerea repetată în organism a
substanţelor psihostimulatorii sau halucinogene, fie a altor substanţe psihoactive16.
CtEDO a stabilit, prin jurisprudența sa, așa-zisul „prag“ sau „nivel“ de gravitate de la
care o anumită „brutalitate“ este definită ca reprezentînd un tratament inuman sau degradant sau
tortură. În repetate ori, Curtea a reținut, mai ales cu privire la tratamentele inumane sau
degradante, că, pentru a preciza acel prag minim de gravitate, este necesar a fi depășit, spre a se
aplica dispozițiile articolului 3 din CEDO, să se ia în considerare mai mulți factori, împreună sau
separat: contextul în care s-au produs faptele incriminate, dura- 46 CAPITOLUL 2 ta
„tratamentului“ aplicat, efectele sale fizice sau psihice asupra persoanei care le-a suferit, sexul,
vîrsta, starea de sănătate etc.
Prin ratificarea Convenției împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane
sau degradante, Protocolului Opțional la Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, CEDO, precum și a Convenției europene pentru
prevenirea torturii și a pedepselor, sau tratamentelor inumane sau degradante, Republicii
Moldova îi revine obligația pozitivă de a încorpora în dreptul intern reglementări internaționale,
cît și obligația de a modifica legislația națională, dacă aceasta este în dezacord cu normele
dreptului internațional. Astfel, după mai multe dezbateri contradictorii, Codul penal a fost
completat cu articolul 1661 „Tortura, tratamentul inuman și degradant“, care, pe lîngă
incriminarea torturii, stabilește în calitate de infracțiune separată tratamentele inumane și
degradante. Curent Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenția de la Instanbul, prin
care țările din Consiliul Europei se obligă să combatăviolența femeilor. Convenția de la Istanbul
include 81 de articole cu prevederi prin care statele părți asigură prevenirea și combaterea
violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, protejarea victimelor, urmărirea penală a
infractorilor etc. Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea împotriva
femeilor și a violenței domestice a fost semnată de Republica Moldova la 6 februarie 2017.
Justiţia constituie elementul de bază în restabilirea echităţii, oferind victimei posibilitatea
de a se convinge de eficacitatea mecanismelor statului, dar și garanţia făptuitorului că nu va fi
supus unei pedepse arbitrare din partea unor persoane ce nu reprezintă autoritatea statului.

15
Самолюк И. Ответственность за истязание // Советская юстиция, 1965, №12, c.21-23
16
Шарапов Р.Д. p.121.
Potrivit legislaţiei procesual-penale17, procurorul este autoritatea direct împuternicită să exercite
urmărirea penală în cazurile infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant.
Realizarea eficientă a dreptului la viaţă, integritate fizică și psihică, constituie obiect de
preocupare nu doar pentru organele de drept naționale.
Potrivit articolului 1 din Convenţia europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor
sau tratamentelor inumane sau degradante, în vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie
1998, „se instituie un Comitet european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante (denumit în continuare Comitetul). Prin intermediul
vizitelor, Comitetul examinează tratamentul persoanelor private de libertate în vederea întăririi,
dacă este cazul, a protecţiei lor împotriva torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante“. Astfel, țara noastră a autorizat vizitarea, conform acestei Convenții, a oricărui loc
aflat sub jurisdicția sa, în care persoanele sînt private de libertate de către o autoritate publică.
Statul trebuie să acorde Comitetului anumite facilități pentru îndeplinirea sarcinilor sale: acces pe
teritoriul său și dreptul de a se deplasa în interiorul acestuia fără restricții; orice informație asupra
locurilor în care se găsesc persoane private de libertate; posibilitatea de a se deplasa potrivit
voinței sale spre orice loc în care se găsesc persoane private de libertate, inclusiv dreptul de a se
deplasa fără piedici în interiorul acestor locuri; orice altă informație de care dispune statul și care
este necesară Comitetului pentru îndeplinirea misiunii sale. Comitetul se poate întîlni, fără
martori, cu persoane private de libertate și poate intra în contact în mod liber cu orice persoană
pe care o apreciază ca fiind capabilă să-i furnizeze informații utile. După fiecare vizită,
Comitetul întocmește un raport cu recomandări privind faptele constatate cu ocazia acesteia,
ținînd seama de toate observațiile prezentate eventual de către stat.
Pe 30 martie 2006, Republica Moldova a ratificat Protocolul opţional la Convenţia
împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante, obiectivul
căruia este „stabilirea unui sistem de vizite regulate întreprinse de către organe independente
internaţionale și naţionale în locurile în care persoanele sînt private de libertate, în vederea
prevenirii torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante“. În sensul acestui
Protocol, „privarea de libertate înseamnă orice formă de detenţie sau închisoare, sau plasarea
unei persoane într-un mediu public sau privat de reţinere din care nu îi este permis să plece după
voia sa, prin ordinul oricărei autorităţi judiciare, administrative sau de altă natură.“

17
Art. 270 alin. (1) din Codul de procedură penală; Legea nr. 122 din 14.03.2003, art. 298.
 Potrivit articolului 3 din Protocol, „fiecare stat-parte înfiinţează, desemnează sau menţine
la nivel naţional unul sau mai multe organe de vizitare pentru prevenirea torturii și pedepselor
sau tratamentelor inumane sau degradante“.
Conformându-se acestui angajament, statul a instituit, în anul 2007, Mecanismul Național
de Prevenire a Torturii18 – atribuție exercitată de avocații parlamentari cu asistența și consultanța
Consiliului consultativ format din reprezentanți ai societății civile.
Odată cu adoptarea Legii cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) 19, Oficiul
Avocatului Poporului creează Consiliul pentru prevenirea torturii în calitate de Mecanism
Național de Prevenire a Torturii, iar Avocatul Poporului asigură efectuarea de către membrii
Consiliului a vizitelor preventive și de monitorizare în locurile unde se află ori se pot afla
persoane private de libertate, plasate acolo prin dispoziția unui organ de stat sau la indicația
acestuia, sau cu acordul ori consimțămîntul tacit al acestuia. Organizarea acestui mecanism de
protecție presupune convocarea unui organ colegial, unde Avocatul Poporului și Avocatul
Poporului pentru drepturile copilului sînt membri de drept, iar primul este și președintele
Consiliului din oficiu. Alți 5 membri sînt propuși de societatea civilă, aceștia trebuind să aibă o
experiență de lucru în domeniul drepturilor omului de cel puțin 3 ani, fiind numiți pe un mandat
de 5 ani, care nu poate fi reînnoit. Activitatea Consiliului este „dependentă“ de activitatea
Oficiului Avocatului Poporului în cel puțin două aspecte: financiar și suport organizațional.
Fiecare vizită efectuată sau întrunire în ședință de lucru a membrilor Consiliului, cu excepția
Avocaților Poporului, este remunerată din surse prevăzute în bugetul Oficiului Avocatului
Poporului, în cuantum de 10% din salariul lunar mediu pe economie. Concomitent, o
subdiviziune specializată din Oficiul Avocatului Poporului va asista Consiliul în activitatea sa 20.
Cu toate acestea, Oficiul Avocatului Poporului și Consiliul pentru prevenirea torturii urmează să
fie identificate ca mecanisme autonome, ce au la temelie diferite „izvoare“ și reguli de
funcționare: în primul caz, Principiile de la Paris, în cel de-al doilea, Protocolul facultativ la
Convenţia împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante.
Trebuie reținut că în ambele cazuri drept cerință de bază se invocă independența față de
structurile guvernamentale, iar unele reflecții asupra mecanismelor preventive recomandă

18
Art. 231 din Legea cu privire la avocații parlamentari nr. 1349 din 17.10.1997 (abrogată).
19
Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr. 52 din 03.04.2014.
20
Art. 30-32 din Legea nr. 52 din 03.04.2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul).
constituirea lor pe baza Instituțiilor Naționale de Protecție și Promovare a Drepturilor Omului
deja existente.
Rapoartele pe marginea vizitelelor sînt făcute publice, iar recomandările adresate
autorităţilor au menirea de a ameliora situaţia deţinuţilor. Controlul civil asupra locurilor de
detenţie este asigurat prin activitatea comisiilor de monitorizare constituite în temeiul Legii
privind controlul civil asupra respectării drepturilor omului în instituțiile care asigură detenția
persoanelor nr. 235 din 13.11.2008, care au menirea de a controla activitatea instituţiilor ce
asigură detenţia persoanelor în vederea garantării respectării drepturilor omului.
În pofida eforturilor depuse de autorităţi și de societatea civilă, imaginea Republicii
Moldova pe plan internaţional nu este dintre cele mai bune. CtEDO a condamnat Republica
Moldova în repetate rînduri pentru lipsa unei investigații eficiente a decesului, pentru acte de
tortură, neasigurarea condițiilor de detenție, lipsa unui control eficient a alegaţiilor de tortură,
lipsa protecției de violență domestică ș.a
(3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea
pedeapsă și nici executat
Ca parte a angajamentului său de apărător al drepturilor omului, Uniunea Europeană este cel mai mare
donator în lupta împotriva pedepsei cu moartea în lume. Toate țările UE au abolit pedeapsa cu moartea în
conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
„La noi, pedeapsa cu moartea cu atât mai mult trebuie admisă în dreptul comun, cu cât legiuitorul a
înscris-o în codul militar în niște cazuri din care unele n-ar trebui pedepsite cu moartea”. 21 Pentru a argumenta
cele susținute, Constantin Leon relevă disproporția dintre sancțiuni, arătând: „soldatul ce lovește pe superiorul
său e pedepsit cu moartea, pe când ucigașul, oricât de crud ar fi, e pedepsit cu închisoarea. 22 Într-o conferință
ținută în 1909, Nicolae T. Apostolescu a susținut că pedeapsa cu moartea este periculoasă pentru că „prin
natura ei, este ireparabilă.” Iulian Teodorescu s-a fixat asupra ideii potrivit căreia „atunci când societatea are la
dispozițiunea ei mijloace de altă natură, nu s-ar vedea care este interesul să se recurgă la o pedeapsă atât de
aspră.23
În Republica Moldova, art. 24 Din Constituție reprezintă o interdicție a pedepsei cu moartea, de la
care nu pot exista excepții. Pedeapsa cu moartea este considerată a fi contrară drepturilor naturale ale omului.
Prevederea constituţională care interzice pedeapsa cu moartea este relevantă și pentru
situaţiile când un stat solicită asistenţă în materie penală. Conform legii, Republica Moldova va
refuza extrădarea unei persoane către statele care nu îndeplinesc sau care nu respectă prevederile
21
Constantin Leon „Pedeapsa cu moartea în dreptul roman și strain”, Iași, 1903, pag.55
22
Ibidem, pag.55
23
Iulian Teodorescu „Drept penal și procedură penală, Iași, 1918, pag.327
Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale, precum și
prevederile Protocolului nr. 6, care interzice pedeapsa cu moartea.24

Concluzii și Recomandări
.
În concluzie putem spune că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului constituie
unul dintre pilierii esenţiali ai societăţii democratice. Democraţia nu există decît dacă practică
recunoaşterea, aplicarea şi respectarea drepturilor omului. Drepturile şi libertăţile fundamentale
reprezintă patrimoniul juridic comun al umanităţii, pentru că ele se referă la valori universal
recunoscute în relaţii internaţionale.
Ca recomnadări putem evidenția:

24
Art. 4 din Legea nr. 371 din 01.12.2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală, MO nr. 14-
17 din 02.02.2007, art. 42