Sunteți pe pagina 1din 16

CONDIȚIILE DE DETENȚIE ȘI

TRATAMENTUL APLICAT
DEȚINUȚILOR

STUDENT:
Scafeș Andreea-Elena
Master Drept European

1
CUPRINS

1. Articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Europene


2. Tortura
3. Inuman și degradant
4. Tratament versus pedeapsă
5. Aplicarea articolului 3
5.1. Detenția
5.2. Condițiile de detenție
5.3. Condiţiile în „coridorul morţii”
5.4. Detenția din motive medicale
5.5. Alte locuri de detenţie
A. Expulzarea
B. Disparațiile
6. Cazuri de încălcare ale articolului 3
6.1. Izolarea
6.2. Condițiile de igienă
6.3. Hrănirea forţată şi intervenţia medicală obligatorie
6.4. Percheziţia corporală a persoanelor private de libertate
6.5. Supraaglomerarea
6.6. Rele tratamente
7. Cazuri în care nu a fost încălcat articolul 3
8. Concluzii
9. Bibliografie

2
Articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Europene

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. 1

Conţinând doar treisprezece cuvinte, articolul 3 al Convenţiei este una din cele mai scurte
prevederi ale Convenţiei. Totuşi, laconismul articolului nu trebuie să prejudicieze profunzimea lui.
Această dispoziţie are ca scop apărarea integrităţii fizice şi morale a persoanei şi demnitatea sa.
Interzicerea torturii a devenit un principiu general de drept internaţional. De fapt situaţiile care
generează plângerile de încălcări pretinse ale articolului 3 variază de la plângerile conform cărora unele
persoane au fost maltratate de poliţie, sau condiţiile de detenţie au fost inumane şi degradante până la
plângerile privind deportarea care pot expune persoana deportată la tratamente inumane în ţara
recipientă, într-un stat terţ, sau până la plângerile privind imposibilitatea instanţelor naţionale de
judecată de a proteja victimele de abuzul altor persoane particulare.
Pentru a înţelege ce tip de comportament este interzis şi cum urmează a fi clasificat, este necesar
de a înţelege, care sunt implicaţiile juridice pentru fiecare termen stabilit de articolul 3. Care poate fi
divizat in cinci elemente: Tortura, Inuman, Degradant, Tratament, Pedeapsă.

TORTURA
Pentru explicitarea noţiunii de tortură, Corneliu Bîrsan reia definiţia din Convenţia O.N.U.:
“Orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice (intense)
fizice sau psihice, în special cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă persoană informaţii sau
mărturii, de a o pedepsi pentru un act pe care ea sau o terţă persoană l-a comis, sau este bănuită că l-
a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei, sau de a intimida sau a face presiuni asupra
unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv întemeiat pe orice formă de discriminare, atunci când o
asemenea durere sau suferinţă este provocată de un agent al autorităţii publice sau de orice persoană
care acţionează cu titlul oficial ori la instigarea sa sau cu consimţământul ei expres sau tacit.” 2
1
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
2
Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck,
București, 2010, p. 167
3
Curtea a enunţat că distincţia dintre tortură şi alte tipuri de maltratare trebuie realizată conform
„diferenţei de intensitate a durerii cauzate”.

INUMAN ŞI DEGRADANT
Maltratarea, care nu este tortură prin faptul că nu dispune de suficientă intensitate sau un anumit
scop, va fi calificată drept degradantă sau inumană Tratamentul degradant este cel care generează
victimelor sentimente de frică, anxietate şi inferioritate, capabile să le umilească şi să le înjosească. A
fost de asemenea descris ca implicând un tratament de natură să înfrângă rezistenţa fizică şi morală a
victimei, sau să determine victima să acţioneze împotriva voinţei sau conştiinţei sale.

TRATAMENT VERSUS PEDEAPSĂ


Majoritatea comportamentelor şi actelor care cad sub incidenţa Articolului 3 pot fi clasificate ca
„tratamente”. Oricum, în anumite circumstanţe, acestea iau clar forma unei pedepse aplicate victimei,
astfel este necesar să se determine dacă această pedeapsă este inumană sau degradantă. 3

APLICAREA ARTICOLULUI 3

I. Detenţia
Contextul în care au loc majoritatea încălcărilor articolului 3 este cel al tratamentului deţinuţilor.
Aici, obligaţiile articolului 3 sunt probabil cel mai clar şi mai explicit relevante. Astfel aceste obligaţii
se referă la acţiunile colaboratorilor poliţiei, forţelor armate sau de securitate, colaboratorilor
instituţiilor penitenciare, care de cele mai multe ori sunt supuşi examinării dacă au încălcat sau nu
articolul 3. Cu toate acestea, pot fi vizate şi persoanele implicate in „detenţia civilă”, precum sunt cele
ce au grijă de pacienţii medicali şi, în special, de cei cu deficienţe psihice.
Persoanele private de libertate, aflându-se astfel complet în controlul autorităţilor, sunt cele mai
vulnerabile şi mai expuse riscului de abuz din partea puterii de stat. Exercitarea acestui control trebuie
astfel să fie supusă unei monitorizări stricte pentru a fi respectate standardele Convenţiei.
În ceea ce priveşte persoanele private de libertate, punctul de pornire pentru stabilirea dacă a avut
loc sau nu o maltratare, în primul rând este determinarea dacă a fost aplicată sau nu forţa fizică asupra
deţinutului. Metoda empirică stabilită de Curte este următoarea: recurgerea la forţa fizică, care nu a fost

3
Ibidem, p. 160
4
determinată de comportamentul deţinutului ca fiind strict necesară, este în principiu o încălcare a
dreptului consacrat în articolul 3. 4
Unul din cei mai evidenţi indici ai recurgerii la forţa fizică sunt semnele vizibile de vătămare a
integrităţii fizice sau traumele psihologice observabile. Dacă un deţinut prezintă leziuni sau sănătate
precară, fie la eliberare fie pe durata detenţiei sale, autoritatea care l-a deţinut are obligaţia de a
demonstra că semnele sau simptomele date nu ţin de perioada sau faptul detenţiei. Dacă leziunile
corporale ţin de perioada sau de faptul detenţiei şi sunt un rezultat al aplicării forţei fizice din partea
autorităţilor, atunci administraţia locului de detenţie trebuie să demonstreze dacă acest fapt a fost
necesar din cauza conduitei deţinutului însuşi şi că a fost aplicată numai forţa care a fost absolut
necesară.5

II. Condiţii de detenţie


Condiţiile de detenţie pot uneori fi calificate drept tratamente inumane şi degradante. Activitatea
Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau
Degradante (în continuare CPT) reprezintă în acest domeniu o contribuţie semnificativă şi crucială.
Condiţiile de detenţie se referă atât la mediul general, în care sunt deţinute persoanele private de
libertate, cât și la regimul închisorii şi condiţiile specifice în care sunt ţinuţi deţinuţii.
O persoană deţinută preventiv şi a cărei răspundere penală nu a fost constatată printr-o hotărare
judecătorească definitivă, se bucură de prezumţia nevinovăţiei, aplicabilă nu numai procesului penal,
dar şi regimului juridic care guvernează drepturile acestor persoane în locurile de detenţie.6
Până relativ nu demult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului era reticentă să constate o
încălcare a articolului 3 cu privire la plângerile privitoare la condiţiile de detenţie. Totuşi, ea a
conchis că a fost încălcată această dispoziţie într-o cauză când un deţinut a fost plasat într-o celulă
strâmtă şi neaerisită cu 25 toalete fără cabine timp de cel puţin două luni (Peers c. Greciei (2001)) şi
într-o celulă suprapopulată şi murdară dotată cu o instalaţie sanitară şi material pentru culcat
nesatisfăcător, fără deschidere spre exterior care să permită intrarea aerului proaspăt şi lumina zilei şi
fără cel mai mic loc pentru a face exerciţii (Dougoz c. Greciei (2001)). În cauza Kalashnikov c.
Federaţiei Ruse (2002), reclamantul fusese reţinut într-o celulă de 17 metri pătraţi în compania a 23
de persoane. Iluminarea electrică şi televiziunea erau permanent aprinse iar prizonierii erau constrânşi
să se culce pe rând. Lipsa igienei provocase grave probleme de sănătate precum pierderea unghiilor la
mâini sau picioare. Astfel, Curtea a constatat o încălcare a articolului 3.
4
Jean-Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, 2009, p. 129
5
Ibidem, p. 129
6
Donna Gomien, Ghid (Vade-mecum) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ediţia a 3-a, p. 24

5
III. Condiţiile în „coridorul morţii”
În majoritatea închisorilor din ţările care mai aplică pedeapsa cu moartea, persoanele
condamnate la pedeapsa capitală sunt deseori plasate în cartiere aparte („coridoarele morţii”), departe
de alţi deţinuţi, şi supuşi unui regim foarte sever şi alte condiţii defavorabile. Aceşti factori, precum şi
termenul lung când un deţinut condamnat riscă de a rămâne în acest coridor în Statele Unite, au
incitat Curtea să constate că extrădarea de către Regatul Unit a unui german spre Statele Unite -
pentru a răspunde la o acuzaţie de omor pedepsit cu pedeapsa cu moartea - ar constitui o încălcare a
articolului 3 (Soering c. Regatului Unit (1989)). Curtea a constatat mai multe încălcări ale articolului
3 cu privire la condiţiile din coridorul morţii în Ucraina: închiderea prizonierilor 24 de ore din 24 în
celule minuscule fără iluminare naturală, cu acces limitat la apă şi instalaţiile sanitare, imposibilitatea
de a face exerciţii în aer liber, lipsa de orice activitate sau contact uman, etc. (a se vedea, de exemplu,
Poltoratsky c. Ucrainei (2003) şi Kuznetzov c. Ucrainei (2003)).7

IV. Detenţia din motive medicale


În mod special, pentru a se constata dacă un anumit tratament sau o pedeapsă nu corespund
standardelor articolului 3, în cazul persoanelor cu tulburări psihice, trebuie ţinut cont de
vulnerabilitatea şi inabilitatea lor, în anumite cazuri, de a se plânge în mod coerent sau, în general, de
a se plânge privind modul în care sunt afectaţi de un anumit comportament. Un asemenea domeniu
este terapia electroconvulsivă (TEC).
Deşi este încă recunoscută ca formă de tratament conform principiilor psihiatrice general
acceptate, CPT și-a exprimat o îngrijorare deosebită privind administrarea TEC într-o formă
nemodificată (adică fără anestezie si relaxanţi musculari). CPT consideră că această metodă nu mai
poate fi acceptabilă în practica psihiatrică modernă. Din moment ce administrarea TEC ar putea fi,
chiar într-o formă modificată, calificată drept degradantă, dacă ar umili pacientul în ochii altora, CPT
de asemenea a conchis că TEC trebuie administrată în aşa mod încât alți pacienţi să nu vadă (de
preferat într-o cameră separată şi echipată special pentru acest scop), de către un personal special
instruit pentru aplicarea unui asemenea tratament. A se vedea, de exemplu, McGlinchey şi alţii c.
Regatului Unit (2003), Mouisel c. Franţei (2002).

7
Ibidem, p. 26
6
V. Alte locuri de detenţie
Detenţia nu se limitează la instituţii penitenciare şi izolatoare de anchetă ale comisariatelor de
poliţie. De fiecare dată cand o persoană este privată de libertate, standardele privind detenţia ei
trebuie examinate conform cerinţelor articolului 3. Varietatea de locuri de detenţie pentru imigranţi,
inclusive locurile de reţinere la punctele de intrare in ţară, precum sunt porturile şi aeroporturile, este
un exemplu tipic de asemenea circumstanţe.8

a. Expulzarea
Există un volum semnificativ şi în continuă creştere de jurisprudenţă, în care Curtea a constatat
că expulzarea sau deportarea unei persoane într-o ţară în care ar putea fi supusă unui tratament
contrar articolului 3, atrage după sine responsabilitatea Statului de deportare conform Convenţiei.
Acest principiu a fost pentru prima dată stabilit în cazul Soering, când Statele Unite au solicitat
Regatului Unit extrădarea unui fugar învinuit de omor în statul Virginia. Reclamantul a cerut
suspendarea procedurii de extrădare din motiv că dacă era condamnat de omor în Statele Unite,
atunci ar fi fost condamnat la pedeapsa capitală sau mai precis, la „fenomenul culoarului morţii”,
care, după părerea reclamantului, constituia un tratament inuman. Fenomenul culoarului morţii
reprezintă o combinare a condiţiilor de detenţie (în special, un regim de detenţie foarte strict şi de
securitate înaltă, la care deţinutul poate fi supus pe durata mai multor ani, din cauza duratei exercitării
căilor de atac) şi a sentimentelor de anxietate psihologică de a trăi în umbra permanentă a morţii. În
cazul Soering, vârsta reclamantului la momentul comiterii infracţiunii – sub 18 ani – şi starea sa
psihică de asemenea au contribuit la decizia Curţii că asemenea condiţii ar constitui un tratament
inuman şi degradant. Curtea atunci a decis că dacă Regatul Unit ar extrăda reclamantul în Statele
Unite în aceste condiţii, atunci ar fi încălcat articolul 3.9
Printre cazurile în care Curtea a considerat că deportarea generează consecinţe contrare
articolului 3 se numără deportarea în India a unui cetăţean al Indiei care susţinea mişcarea separatistă
Sikh din Punjab; deportarea unei femei iraniene înapoi în Iran unde ea risca o moarte sigură pentru un
pretins adulter şi deportarea în Zanzibar a unui oponent politic, care anterior fusese torturat.

8
Ghid privind punerea în aplicare a articolului 3 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului
9
Dragomir Diana Elena, Curtea Europeană a Drepturilor Omului dupa 1 iunie 2010, Ghid Legislativ, Ed. Nemira,
București, 2010, p. 54

7
b. Dispariții
Fenomenul dispariţiilor generează un aspect interesant privind eventualele încălcări ale
articolului 3. Dispariţiile au loc atunci când o persoană este luată în detenţie neoficială de către
agenţii de stat sau de persoane ce acţionează în numele sau cu consimţământul autorităţilor oficiale.
Detenţiile neoficiale deseori rezultă cu un eventual deces confirmat al persoanei dispărute sau cu o
tăcere absolută despre soarta persoanei „dispărute”, lăsând rudele şi prietenii să creadă că persoana
respectivă a decedat. 10
În speţa Kurt c.Turciei, reclamanta denunţa dispariţia fiului său aflat în mâinile armatei turce şi a
„gărzilor locale ale satului”. Reclamanta s-a adresat procurorului în zilele următoare dispariţiei fiului
său fiind convinsă că el se afla în detenţie. Totuşi, procurorul nu a luat în serios plângerea ei. Prin
urmare, ea era îngrijorată, ştiind că fiul său era deţinut şi că lipsea cu desăvârşire orice informaţie
oficială privind soarta lui ulterioară.
Față de aceste circumstanţe, precum şi faptul că cea care a depus plângerea este mama victimei şi
că ea însăşi era victima indiferenţei autorităţilor, Curtea a considerat că aceasta este o încălcare a
articolului 3 în ceea ce o priveşte pe reclamantă. Curtea totuşi a enunţat în mod explicit că speţa Kurt
nu stabileşte nici un principiu general, precum că un membru al familiei unei „persoane dispărute” ar
fi astfel victima unui tratament contrar articolului 3.

CAZURI DE ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3

A. IZOLAREA
Ilaşcu şi alţii împotriva Moldovei şi Rusiei
Ilie Ilaşcu, la vremea respectivă om politic făcând parte din opoziție, a fost ţinut în izolare
foarte strictă timp de 8 ani în Transnistria, o regiune din Moldova, până la revocarea de facto a
condamnării sale şi a pedepsei capitale pentru câteva infracţiuni de terorism şi eliberarea sa în 2001.
În aşteptarea executării pedepsei capitale, acesta nu a avut contact cu ceilalți deținuți, nu a avut acces
la informații din exterior deoarece nu îi era permis să primească ori să trimită corespondenţă, nu a
avut dreptul de a -și contacta avocatul şi nici de a primi vizite periodice din partea familiei. Celula sa
nu era încălzită, era pedepsit prin privare de hrană şi nu putea face duş decât foarte rar. Din cauza
acestor condiţii şi a neacordării asistenţei medicale, starea sa de sănătate s-a deteriorat.
Curtea a hotărât că acele condiţii, cumulate, au constituit acte de tortură, contrare art. 3
din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane sau

10
https://www.scribd.com/document/97899555/Jurisprudenta-CEDO
8
degradante) şi erau imputabile Rusiei (Curtea a hotărât că Transnistria se afla la vremea respectivă
sub autoritatea efectivă sau măcar sub influenţa decisivă a Guvernului Federaţiei Ruse).11

B. CONDIȚIILE DE IGIENĂ DIN DETENȚIE


Cenbauer împotriva Croaţiei
În fapt, reclamantul a fost condamnat pentru omor, la data de 15 decembrie 1993, la 12 ani de
închisoare. O parte din pedeapsă a fost executată în închisoarea Lepoglava, unde reclamantul
susţine că a beneficiat de condiţii de detenţie foarte rele. Celula sa era foarte mică şi nu beneficia de
instalaţii sanitare sau apă curentă, pereţii erau umezi şi nu exista încălzire. În timpul nopţii, el
trebuia să urineze într-un recipient de plastic, deoarece gardienii refuzau să deschidă celula pentru
a-i permite să folosească toaleta. Reclamantul mai afirmă că primea obiecte de igienă doar o dată la
3-4 luni, iar hrana era de o calitate mediocră. În plus, deţinuţii aveau obligaţia de a se prezenta de
până la 10 ori pe zi la apel şi erau obligaţi să facă exerciţii în curte, indiferent de vremea de afară.
Curtea, în soluţionarea acestei plângeri a notat că reclamantul a beneficiat de condiţii de
igienă extrem de precare, în lipsa instalaţiilor sanitare, şi a mai subliniat faptul că deţinuţii erau
obligaţi să rămână în celule în cea mai mare parte a timpului. Întrucât statul nu a oferit nicio
explicaţie convingătoare lipsei condiţiilor igienice sau faptului că deţinuţilor nu li se permite să
folosească toaleta noaptea, Curtea constată că reclamantul a fost pus într-o situaţie umilitoare, fapt
ce contravine art. 3 din Convenţie.12

Kalachnikov împotriva Rusiei


Acuzat de deturnare de fonduri, Valeriy Kalachnikov a fost ţinut aproape 5 ani în arest
preventiv, până la achitarea sa, în anul 2000. Acesta s-a plâns de relele condiţii de detenţie din
penitenciar, mai ales pentru că celula sa era supraaglomerată (17 m² pentru 24 de persoane), a fost
afectat de fumatul pasiv – fiind înconjurat de fumători înrăiţi, nu putea dormi din cauză că
televizorul şi lumina erau aprinse în permanenţă, celula era infestată de gândaci şi furnici, a
contractat diverse afecţiuni dermatologice şi micoze care i-au cauzat căderea unghiilor de la
picioare şi a unora de la mâini.
Curtea a acceptat că nu exista nicio dovadă a unei intenţii reale de a-l umili pe domnul
Kalachnikov, dar a hotărât că acele condiţii de detenţie erau comparabile cu un tratament
degradant, contrar art. 3. În special, supraaglomerarea şi insalubritatea extreme, precum şi efectele

11
https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=press%2Ffactsheets%2Fromanian&c=fre
12
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/conditiile-de-detentie-si-drepturile-omului/
9
lor dăunătoare asupra sănătăţii şi bunăstării reclamantului, cumulate cu durata perioadei în care a
fost deţinut în asemenea condiţii, au justificat această constatare.

Modârcă împotriva Moldovei


În 2005, Vladimir Modârcă, diagnosticat cu osteoporoză, a fost arestat preventiv timp de 9
luni într-o celulă de 10 m² împreună cu alţi 3 deţinuţi. Celula avea acces limitat la lumina naturală;
nu era bine încălzită şi aerisită; energia electrică şi apa erau întrerupte periodic. Domnul Modârcă
nu dispunea de aşternuturi şi ţinută de penitenciar; masa era amplasată lângă toalete, iar cheltuielile
zilnice cu alimentaţia erau limitate la 0,28 EUR pentru fiecare deţinut. În urma unei vizite la
penitenciar în septembrie 2004, CPT a calificat hrana servită ca fiind „respingătoare şi practic
necomestibilă”.
Curtea a constatat că efectele cumulate ale condiţiilor de detenţie la care a fost supus domnul
Modârcă şi durata pe care a fost obligat să le suporte au constituit o încălcare a art. 3.13

Florea împotriva României


Suferind de hepatită cronică şi hipertensiune arterială, Gheorghe Florea a fost deţinut la
Penitenciarul Botoşani (România) în perioada 2002–2005. Timp de 9 luni, a trebuit să împartă o
cameră de 35 de paturi cu 110-120 de persoane private de libertate. Pe parcursul detenţiei sale,
acesta a fost încarcerat împreună cu fumători.
Curtea a constatat contrar art. 3 condiţiile de detenţie a domnului Florea. Statul pârât ar fi
trebuit să se asigure că persoanele private de libertate nu sunt supuse unei suferinţe sau unei
încercări de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că starea
lor de sănătate nu este compromisă.

Labzov împotriva Federaţia Rusă


În acest caz, în timpul detenţiei, reclamantul a fost încarcerat într-o celulă care, pe lângă
faptul că era suprapopulată, nu era nici aerisită ori ventilată, era invadată de păduchi şi şoareci. Mai
mult, deţinuţii puteau face duş doar o dată la 15 zile şi erau obligaţi să rămână în celule timp de 23
de ore pe zi.
Curtea, şi în acest caz a constatat o violare a art. 3 din Convenţie, întrucât starea
reclamantului, care era şi suferind de o boală cardiacă, a fost înrăutăţită datorită condiţiilor precare
de detenţie, în lipsa aerului proaspăt, a luminii naturale şi a condiţiilor de igienă aproape inexistente.

13
https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=press%2Ffactsheets%2Fromanian&c=fre
10
C. HRĂNIREA FORŢATĂ ŞI INTERVENŢIA MEDICALĂ OBLIGATORIE
Nevmerjitski împotriva Ucrainei
Între 1997 şi 2000, Yevgen Nevmerjitski a fost arestat preventiv timp de 2 ani şi 10 luni.
Acesta a contract diverse boli dermatologice în penitenciar, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat în
mod semnificativ. Mandatul de arestare preventivă a fost prelungit de 5 ori, iar cererea sa de
eliberare a fost respinsă, cu toate că termenul legal maxim al măsurii arestării fusese depăşit. Pe
durata detenţiei, domnul Nevmerjitski a făcut de mai multe ori greva foamei şi a fost hrănit cu forţa.
Curtea a constatat încălcarea art. 3. O măsură de tipul hrănirii forţate nu poate fi
considerată degradantă dacă este necesară pentru salvarea vieţii unei persoane. Guvernul nu a
demonstrat însă că această măsură era necesară din punct de vedere medical în cazul domnului
Nevmerjitski. Curtea a constatat astfel că măsura era arbitrară. Nu au fost respectate garanţiile
procedurale, având în vedere refuzul conștient al reclamantului de a se hrăni. De asemenea, modul
în care acesta a fost hrănit, recurgându-se la cătuşe, un depărtător şi un tub de cauciuc special
introdus în esofag, a constituit un act de tortură.

Jalloh împotriva Rusiei


Lui Abu Jalloh, bănuit de trafic de droguri, i s-a administrat forţat un vomitiv pentru a-I
cauza regurgitarea pliculeţelor cu droguri pe care le-ar fi înghiţit în momentul arestării. Drogurile
respective au fost reţinute ulterior ca probe incriminatorii în acţiunea penală împotriva acestuia.
Curtea a constatat încălcarea art. 3. Deşi recunoaşte că lupta împotriva traficului de droguri
reprezintă un interes public major, Curtea a observat că domnul Jalloh nu era un traficant de droguri
important şi că forţele de ordine ar fi putut aştepta ca drogurile să fie eliminate din organism pe cale
naturală, metodă folosită de numeroase alte state contractante pentru a ancheta acest tip de
infracţiuni. Administrarea forţată a unui vomitiv constituie un pericol pentru sănătate, metoda
respectivă cauzând două decese în Germania. Mai mult, măsura luată în cazul domnului Jalloh, prin
administrare forţată cu ajutorul unui tub, trebuie să-i fi cauzat durere şi teamă.14

D. PERCHEZIŢIA CORPORALĂ A PERSOANELOR PRIVATE DE LIBERTATE


Iwańczuk împotriva Poloniei
Pe durata arestului preventiv, Krzysztof Iwańczuk a solicitat permisiunea de a vota pentru
alegerile parlamentare din 1993. I s-a spus, de către un grup de gardieni, că în acest scop trebuie să
se dezbrace şi să se supună percheziţiei corporale. Acesta şi-a scos hainele dar nu şi lenjeria intimă;
gardienii l-au batjocorit, făcând schimb de replici umilitoare la adresa corpului său şi i-au adresat
14
https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=press%2Ffactsheets%2Fromanian&c=fre
11
insulte. I s-a ordonat să se dezbrace complet, însă a refuzat, fiind condus înapoi în celulă fără a mai
primi permisiunea de a vota.
Curtea a hotărât că acel comportament constituie un tratament degradant, contrar art. 3. Nu
exista niciun motiv imperios care să demonstreze că dezbrăcarea forţată în faţa gardienilor de
închisoare ar fi fost necesară şi justificată din motive de securitate, ţinând seama de buna conduită a
domnului Iwańczuk în timpul detenţiei sale, de faptul că nu era acuzat de săvârşirea unei infracţiuni
cu violenţă, nu avea antecedente penale şi nu se stabilise că existau motive să se creadă că ar avea
un comportament violent. Deşi percheziţiile corporale se pot dovedi necesare în anumite cazuri
pentru menţinerea siguranţei sau prevenirea tulburărilor în penitenciar, acestea trebuie efectuate în
mod corespunzător. Un comportament menit să umilească şi să înjosească, precum în speţă,
dovedeşte lipsă de respect faţă de demnitatea unei persoane private de libertate.15

Frérot împotriva Franţei


Aflat în executarea pedepsei cu închisoarea pe viaţă pentru mai multe infracţiuni, printer care
omor şi tâlhărie, Maxime Frérot, fost membru al unei mişcări armate de extremă stângă, era supus
periodic unei percheziţii corporale de fiecare dată când părăsea sala de vizite a penitenciarului
Fresnes, unde a fost deţinut în perioada 1994-1996. Dacă refuza, era dus în celula disciplinară.
Curtea a constatat încălcarea art. 3. Deşi a admis că percheziţiile corporale asupra domnului
Frérot aveau ca scop menţinerea siguranţei sau prevenirea comiterii unor fapte de natură penală,
Curtea a constatat cu surprindere că metodele de percheziţie la care reclamantul a fost supus au fost
diferite de la un loc de detenție la altul. Inspecţiile anale nu se practicau decât la Fresnes, unde orice
deţinut care revenea din sala de vizite era bănuit că ascunde obiecte sau substanţe în zonele sale
intime. Curtea poate înţelege aşadar că deţinuţii respectivi aveau sentimentul că sunt victime ale
unor măsuri arbitrare, cu atât mai mult cu cât regimul percheziţiei corporale era organizat prin
norme interne şi îi lăsa conducătorului unităţii o largă putere de apreciere.

E. SUPRAAGLOMERAREA
Brânduşe împotriva România
Reclamantul este deţinut la penitenciarul Arad, ca urmare a condamnării sale la 10 ani de
închisoare pentru înşelăciune. Reclamantul a fost deţinut iniţial provizoriu într-un centru de detenţie
al poliţiei Arad. El susţine că, pentru a-şi satisface necesităţile fiziologice, era nevoit să folosească
un sac din plastic, care mai apoi rămânea în celula în care mai erau şi alţi deţinuţi. Accesul la toalete
nu era permis decât de două ori pe zi, la orele 6, respectiv 17. La mijlocul lunii aprilie 2002,
15
https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=press%2Ffactsheets%2Fromanian&c=fre
12
reclamantul a fost transferat la penitenciarele din Timişoara, respectiv Arad, locuri în care şi-a
petrecut cea mai mare parte a detenţiei sale. Reclamantul a fost nevoit aici să împartă împreună cu
alţi 27 de deţinuţi o celulă de 32 m2, unde erau doar 18 paturi şi o singură fereastră mică. Mai mult,
susţinerile reclamantului arată că apa caldă de la chiuveta din celulă lipsea tot timpul. De asemenea,
mâncarea era de o calitate îndoielnică, reclamantul susţinând că nu primea decât cartofi fierţi şi ceai
neîndulcit, iar carne niciodată.
Curtea, analizând susţinerile reclamantului şi punctul de vedere al guvernului român, a
constatat că statul român nu a dat explicaţii suficiente şi convingătoare cu privire la detenţia în
acelaşi spaţiu a mai multor persoane decât este prevăzut de standarde, caracterul incomplet al bazei
de date informatice neconstituind în acest caz un motiv suficient pentru a respinge susţinerile
reclamantului cu privire la supraaglomerarea din celule. Curtea mai notează de asemenea că marea
parte a detenţiei reclamantului s-a petrecut în penitenciarul din Arad, în celula nr. 161, unde el a
beneficiat de un spaţiu de 2,50 m2 . În ceea ce priveşte penitenciarul din Timişoara, atât potrivit
susţinerilor reclamantului, necontrazise de statul român, cât şi potrivit datelor oferite de acesta din
urmă în legătură cu perioada de detenţie de după momentul noiembrie 2004, se poate ajunge la
concluzia că înainte de anul 2007, reclamantul a avut un spaţiu efectiv în celulă de 1,50 până la 2
metri pătraţi. Astfel, Curtea reaminteşte faptul că în mai multe cauze anterioare a constatat o
încălcare a art. 3 pe temeiul lipsei de spaţiu suficient în celulă şi, deşi admite că în acest caz nu
există niciun indiciu care să conducă spre o intenţie a statului de a-l umili pe reclamant, lipsa unei
astfel de intenţii nu poate justifica per se o eventuală constatare a inaplicabilităţii art. 3. Curtea
consideră aşadar că faptul că reclamantul a trebuit să suporte condiţiile de detenţie mai sus
menţionate pe parcursul a mai mulţi ani de zile, constituie un motiv suficient pentru a ajunge la
concluzia că aceste condiţii i-au cauzat un grad de suferinţă mai mare decât cel care s-ar putea
produce în mod inevitabil. Aşadar, Curtea a decis că art. 3 a fost violat sub acest aspect.16

F. RELE TRATAMENTE
Büyükdağ împotriva Turcia
Suspectată de apartenenţă la o organizaţie ilegală, reclamanta a fost arestată având asupra sa
documente de identitate false. Ulterior, în cursul arestării, aceasta a suferit tulburări severe ale
vederii. De asemenea, la finele perioadei de arest, reclamanta a fost examinată de către un medic
care a constatat o diminuare a mobilităţii unui braţ, însoţită de dureri puternice. În faţa procurorului,
reclamanta s-a plâns de faptul că a fost supus ăla rele tratamente în cursul arestului. Parchetul a
deschis din oficiu o anchetă cu privire la acest subiect, însă poliţiştii au negat existenţa unor
16
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/conditiile-de-detentie-si-drepturile-omului/
13
asemenea incidente şi s-a dispus neînceperea urmării penale. Ordonanţa parchetului a fost
comunicată reclamantei la domiciliul acesteia, deşi ea se afla în stare de detenţie. Ulterior,
reclamanta a formulat o plângere penală contra poliţiştilor care au anchetat-o, însă parchetul a
dispus din nou neînceperea urmării penale, considerând că acuzaţia este identică cu cea anchetată
anterior.
Curtea a constatat că medicii care au consulta-o pe reclamantă au constata existenţa mai
multor urme de lovituri, fără ca statul să furnizeze vreo explicaţie convingătoare cu privire la
originea acestora. Curtea a constatat că, în ciuda faptului că reclamanta era oarbă, a fost reţinută
timp de 15 zile fără a i se permite accesul la un avocat sau la un medic în această perioadă.
Declaraţiile sale cu privire la tratamentul la care a fost supusă sunt coerente şi precise, astfel încât
pot fi considerate veridice, în timp ce autorităţile naţionale nu au oferit vreo explicaţie pentru sursa
echimozelor. De aceea, Curtea a considerat că reclamanta a fost supusă unor rele tratamente în
cursul detenţiei sale, fapt contrar prevederilor art. 3 din Convenţie.17

CAZURI ÎN CARE NU A FOST ÎNCĂLCAT ARTICOLUL 3

Ramirez Sanchez împotriva Franţei


Ilich Ramirez Sanchez, terorist internaţional cunoscut sub numele „Carlos Şacalul”, a fost
ţinut în regim de izolare în Franţa timp de 8 ani în urma condamnării sale pentru infracţiuni de
terorism. Acesta era ţinut separat de ceilalţi deţinuţi, dar avea acces la televizor şi ziare şi dreptul de a
primi vizite din partea familiei şi avocaţilor săi.
Curtea a constatat că nu a fost încălcat art. 3. Instanţa a hotărât că, având în vedere în
special personalitatea şi periculozitatea domnului Ramirez Sanchez, condiţiile de detenţie nu
atinseseră nivelul minim de gravitate necesară pentru a constitui un tratament inuman sau degradant.
Curtea a reţinut că, cu câteva luni înainte de judecarea acestuia, Franţa a pus capăt izolării persoanei
în cauză. Curtea a reţinut totodată că împărtăşeşte preocupările Comitetului European pentru
Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”) faţă de
eventualele efecte pe termen lung ale izolării domnului Ramirez Sanchez şi a subliniat că menţinerea
izolării, chiar şi relativă, nu poate fi aplicată pe termen nedefinit unui deţinut. Statele sunt obligate să
revizuiască periodic o astfel de măsură, să motiveze menţinerea ei şi să monitorizeze starea de
sănătate fizică şi mintală a deţinuţilor.18

17
https://jurisprudentacedo.com/art.-3.html
18
https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=press%2Ffactsheets%2Fromanian&c=fre
14
I.T. împotriva României
Reclamantul execută o pedeapsă cu închisoarea şi suferă de infecţie cu HIV. Medicii i-au
prescris un regim alimentar special şi un tratament cu medicamente. Acest tratament este gratuit, iar
starea de sănătate a fost considerată compatibilă cu regimul penitenciar. În mod normal
medicamentele îi sunt asigurate de către spitalul penitenciar. De câteva ori, din cauza unor
disfuncţionalităţi administrative, acestea au întârziat pentru câteva zile, motiv pentru care reclamantul
a fost autorizat să şi le procure singur în acele perioade. Infecţia nu a evoluat în timpul detenţiei, iar
medicii afirmă că reclamantul răspunde bine la tratamentul medical.
Cât priveşte absenţa tratamentului medical adecvat în raport de obligaţiile pozitive ale
statului de a asigura tratamentul medical persoanelor deţinute, Curtea a constatat că, cu excepţia unor
foarte scurte perioade, autorităţile române s-au achitat corect de sarcina lor, lucru relevat de faptul că
starea de sănătate a reclamantului este bună, în condiţiile bolii de care suferă. Lipsa medicamentelor
pentru câteva zile nu a produs nici o consecinţă asupra stării sale de sănătate, motiv pentru care
Curtea a constatat că nu există o violare a art. 3

CONCLUZII
Consider că în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie în materialitatea lor, se poate constata faptul că
statele în general se confruntă cu probleme şi neregularităţi în acest sens, problema cea mai des întâlnită şi
care este aproape omniprezentă în centrele de detenţi este cea referitoare la suprapopularea celulelor şi la
lipsa spaţiului adecvat pentru fiecare deţinut.
Nu trebuie uitate, cu toate imperfecţiunile şi aspectele negative care caracterizează sistemul de
detenţie în general, şi acele eforturi ale unor state, printre care şi România de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă
din penitenciare şi din centrele de detenţie şi realele progrese la care au ajuns unele state (cum este cazul
Finlandei).
Oricum, problema condiţiilor de detenţie este departe de a fi rezolvată în integralitatea ei, iar un
aspect deloc de neglijat este cel referitor la criza economică actuală cu care se confruntă mai toate statele
europene. Ori, în lipsa unor fonduri suficiente care să fie alocate pentru lucrări de îmbunătăţire şi
modernizare a centrelor de detenţie, viitorul condiţiilor de detenţie stă în mod real sub semnul întrebării.

BIBLIOGRAFIE

15
1. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
2. Corneliu Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, ed. a
2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2010
3. Jean-Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, 2009
4. Donna Gomien, Ghid (Vade-mecum) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ediţia a
3-a
5. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 3 al Convenţiei Europene pentru Drepturile
Omului
6. Dragomir Diana Elena, Curtea Europeană a Drepturilor Omului dupa 1 iunie 2010, Ghid
Legislativ, Ed. Nemira, București, 2010

7. https://www.scribd.com/document/97899555/Jurisprudenta-CEDO
8. https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=press%2Ffactsheets%2Fromanian&c=fre
9. https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/conditiile-de-detentie-si-drepturile-
omului/
10. https://jurisprudentacedo.com/art.-3.html

16