Am optat pentru această temă, deoarece este unul dintre cele mai controversate subiecte din

actualitate, avand o importanță deosebita în dreptul național si internațional. În prezenta

lucrare stiintiica, ne propunem să constatăm și să examinăm faptele de tortura, tratamentele
inumane sau degradante din partea autoritatilor care s-au ocupat de-a lungul timpului cu
cercetarea penala sau reprimarea activitatilor care constituiau incalcari ale legilor din epocile
aferente. Totodata, in epoca contemporana, tortura, tratamentele inumane sau degradante
reprezinta incălcari grave ale drepturilor omului, acțiuni interzise prin actele internaționale si
legislația națională, total contrare orientarii politico - juridice pe care au adoptat-o statele
europene ulterior celui de Al Doilea Razboi Mondial.

In ceea ce priveste interzicerea torturii, este o idee carre a fost preluataîn toate sistemele
naționale de drept și o serie de instrumente internaționale au interzis tortura si relele
tratamente: Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948); Cele patru Convenții de la
Geneva (1949); Convenția europeană a drepturilor omului (1950); Pactul internațional cu
privire la drepturile civile și politice (1966); Convenția ONU pentru prevenirea torturii și
altor tratamente sau pedepse crude, inumane ori degradante (1984); Convenția europeană
pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante (1987);
Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (1998).Includerea acesteia la nivel
constituțional este un element important din perspectiva asigurării că o asemenea conduită nu
va avea loc în sistemul jurisdicțional al unui stat membru.

În cadrul cercetarii subiectului de fata, au fost necesare și utilizarea diferitor metode dintre
care menționăm: metoda dreptului istoric, metoda de cercetare logico-deductiva si metoda
dreptului comparat.

În continuarea lucrării, vom intra în dezvoltarea articolului 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului. Textul Convenției supuse analizei este cuprins în art. 3, are ca denumire
marginală Interzicerea torturii, iar formularea sa este: ,,Nimeni nu poate fi supus torturii,
nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. Această convenție a fost
adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987.
Ne propunem să începem cu o scurtă istorisire despre această temă prin expunerea unor
elemente și momente din trecut.

De-a lungul istoriei tortura a fost deseori folosită ca o metodă de reeducare politică,
interogatoriu, pedeapsă şi o putere coercitivă. Tortura a fost parte din înfăptuirea justiţiei de-a
lungul timpurilor preistorice, fiind considerată o metodă legală de dobândire a probelor, ca
formă de executare a pedepselor şi ca modalitate de obţinere a confesiunilor, mărturiilor şi
recunoaşterii vinovăţiei. La începutul secolului XX, fenomenul de tortură atinge apogeul care
a determinat comunitatea internaţională să iniţieze elaborarea unor principii de recunoaştere
şi apărare a drepturilor omului. Holocaustul a fost apogeul torturii, genocidului si degradarii
fiintei umane pe plan fizic si psihic. Un alt moment marcant și tragic pentru romani a fost
perioada comunismului, cand tortura era instrumentul politic prin care se putea face dreptate
în randul populației și mai ales al deținuților, iar aici vă vom prezenta cateva metode prin care
„se făcea dreptate”: atarnarea anchetatului cu capul în jos cu ajutorul unui scripete special;
strivirea unghiilor cu un cleşte special; arderea tălpilor anchetatului cu flacăra oxiacetilenică;
crucifarea pe perete; țipetele de groază şi gemetele (ale soţiilor anchetaţilor sau ale unor
persoane necunoscute), înregistrate pe benzi de magnetofon şi apoi redate cu intensitate
maximă pentru a îndupleca pe cei anchetaţi să facă mărturisiri complete și altele.

CE ESTE TORTURA, TRATAMENTELE INUMANE SAU DEGRADANTE?

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau alte instrumente europene nu oferă definiţii
ale torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane ori degradante. Curtea a enunţat că
distincţia dintre tortură şi alte tipuri de maltratare trebuie realizată conform „diferenţei de
intensitate a durerii cauzate”. Gravitatea sau intensitatea durerii cauzate poate fi determinată
exact, referindu-ne la factorii urmatori: durata; consecințele fizice si psihice; sexul, varsta si
starea de sanatate a victimei; modul si metoda de executare.

TORTURA

Deși nu există o definiție a torturii în Convenție, CEDO a preluat de multe ori o parte a
definiției din Convenția ONU pentru prevenirea torturii din 1987. In articolul 1 al acesteia se
enunta ca termenul „tortura” desemnează orice act prin care se provoacă unei persoane,
cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică, în special
cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau
mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau
este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane,
sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o
asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau
orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimţământul
expres sau tacit al unor asemenea persoane. Doctrina identifica 4 elemente esentiale care,
intrunite, constituie tortura: cauzarea unor suferinte sau dureri fizice sau psihice grave;
cauzarea intentionata a durerii; urmarirea unui scop anume, cum ar fi obtinerea unor
informatii/marturisirea, pedepsirea sau intimidarea; implicarea unui agent al statului.
Totodata s-a rematrcat faptul ca tratamentele aplicate in acest sens nu pot fi decat intentionate
fiind necesar un anumit nivel de pregatire si efort pentru actiunile respective. Va voi insera
cateva exemple de tortura pentru a veni in completarea definitiei:

 spânzurătoarea palestiniană (suspendarea persoanei de mâinile legate la spate, ceea

ce conduce la paralizia ambelor mâini cel puțin o perioadă mai lungă de timp);
 violul;
 aplicarea unui număr mare de lovituri și a altor forme de tortură;
 combinarea mai multor tehnici violente de interogare: poziția de stres, dezorientarea
prin aplicarea cagulei, expunerea la zgomot, privarea de somn, privarea de mâncare
și băutură, intrucat aplicate separat ar constitui un tratament inuman;
 electrocutarea .

TRATAMENTUL INUMAN

Intr-o scurta si succinta definitie, tratamentele inumane reprezinta acte prin care se provoaca
victimei leziuni, suferinte fizice si morale. Formele pe care le pot lua tratamentele inumane
sunt atât de variate, încât orice încercare de a oferi o definiţie exactă ar risca să excludă
anumite comportamente sau situaţii care pot fi apreciate ca atare. Cert este ca tratamentul
inuman trebuie sa depaseasca nivelul minim de severitate, dar nu presupune acte prin care se
cauzează suferinţe de intensitate suficient de gravă ca ele să poată fi calificate drept tortură.
Va vom insera cateva forme ale tratamentului inuman:

 maltratarea – aplicarea loviturilor si a altor forme de violenta;

 excesul de forţă la reţinerea persoanei;
 condiţiile neadecvate de detenţie;
 neacordarea asistenţei medicale de bază şi lipsa unei asistenţe medicale
corespunzătoare persoanelor deţinute;
 lăsarea victimei în custodia celor care anterior au maltrat-o.

TRATAMENTUL DEGRADANT

Potrivit unor autori, tratamentul degradant se claseaza cel mai jos pe scara violarilor
aticolului 3 din CEDO. Acesta se consedera cel mai putin grav dintre formele de rele
tratamente. Tratamentul degradant atenteaza grav la demnitatea unama, genereaza sentimente
de frica, anxietate si inferioritate, capabile sa umileasca si sa injoseasca victima, infrange
rezistenta fzizica si morala determinand-o sa actioneze impotriva vointei sau constiintei sale.
Cateva exemple de tratamente degradante prezinta urmatoarele situatii:

 desfăşurarea percheziţiei corporale de către o persoană de sex opus, cu dezgolirea

victimei, atingerea organelor ei genitale;
 expunerea persoanei încătușate în timpul şedinţelor de judecată publice, fără ca o
astfel de măsură să fie necesară în mod rezonabil pentru asigurarea securităţii şi
ordinii publice sau administrarea corespunzătoare a justiției.

ARTICOLUL 3 DIN CEDO

,,Nimeni nu poate fi supus nici torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante”
Articolul 3 din CEDO precizeaza clar si concis faptul ca nimeni nu poate fi supus torturii,
nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Vom putea observa faptul că art. 3
implică o serie de discuţii şi pune o mulţime de probleme, fapt evidenţiat cel mai bine de
vasta jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Curtea de la Strasbourg a dezvoltat o serie de criterii în funcţie de care violenţa exercitată de
agenţii statului poate fi încadrată în una din aceste categorii: contextul în care au avut loc
fapte de violenţă, durata acestor violenţe, efectele fizice sau psihice asupra persoanei care le-a
suferit, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei precum şi motivaţia faptelor violente.
Dispozitiile articolului 3 au ca scop apararea integritatii fizice si morale a persoanei, precum
si demnitatea acesteia. Intrucat, reglementează dreptul oricărei persoane la demnitate şi
integritate fizică, rezultand de aici ca statele europene nu pot sub nicio forma sa deroge de la
aceste prevedei, ceea ce face ca acest drept sa fie unul intangibil si absolut. Interzicerea
torturii a devenit un principiu general de drept internaţional, cu valoare de normă – jus
cogens.

Persoanele private de libertate, aflându-se astfel complet în controlul autorităţilor, sunt cele
mai vulnerabile şi mai expuse riscului de abuz din partea puterii de stat . Incalcarile articolului
3 in contextul persoanelor private de libertate pot aparea la fiecare etapa a detentiei, de la
momentul in care persoana este plasata in detentie (arestare sau retinere de catre politie sau
ofiter militar), pana la momentul cand persoana este eliberata din detentie. Acest fapt
confirma cat de importanta este monitorizarea sistemului de drept pentru oferirea unor
garantii fundamentale contra torturii si tratamentelor inumane sau degrdante. Cele 3 garantii
cheie sunt:
1. dreptul detinutului sa informeze la alegerea sa o terta persoana (membru al familiei,
prieten, etc.);
2. dreptul de acces la un avocat;
3. dreptul de a solicita o examinare medicala la alegerea sa.

Curtea europeană a mai precizat că în sarcina statelor nu se afla doar obligaţia negativă de a
nu supune persoanele aflate sub jurisdicţia lor la rele tratamente, ci şi o serie de obligaţii
pozitive de a lua măsuri concrete şi eficiente de protejare a integrităţii fizice şi corporale.
Oblogatia pozitiva este aceea de a lua toate masurile necesare sa impiedice supunerea unei
persoane la rele tratamente. Un punct important în ceea ce priveşte obligaţiile pozitive ale
statelor în materia condiţiilor de detenţie, este cel referitor la asigurarea unor condiţii de
detenţie minimale, conforme cu demnitatea umană. Această obligaţie constituie o creaţie a
jurisprudenţei CEDO în materie, nuanţată pentru prima dată în hotărârea Kudla c. Polonia.
Curtea Europeana a declarat in jurisprudenta sa ca persoana care se declara victima a unor
rele tratamente trebuie sa isi sustina afirmatiile cu elemente de proba pertinente cum ar fi
certificate medico-legale sau medicale. Curtea Europeana analizeaza toarte circumstantele
unei asemenea cauze si poate ajunge la concluzoia existentei unei incalcari a articolului 3.

Curtea a pecizat ca articolul 3 impune statelor obligatia de a oferi oricarei persoane private de
libertate condiţiile de detenţie care să asigure respectarea demnităţii umane, precum şi
obligaţia de a lua măsurile concrete pentru ca executarea unei pedepse, sau starea de arest
preventiv să nu atragă suferinţe psihice sau fizice la un nivel superior celui pe care îl
presupune în mod obişnuit o astfel de pedeapsă sau măsură. A mai fost considerat contrar
articolului 3 comportamentul abuziv a agenţilor statului în cadrul controalelor sau raziilor
efectuate de aceştia, dar sunt si situatii care nu au fost contrare art. 3, cum ar fi: aplicarea unui
tratament medical unui deţinut împotriva voinţei sale în măsura în care tratamentul
corespunde unei probleme de sanatate pe care un medic a depistat-o si a prescris un tratament
in acest caz, hrănirea forţată a unui deţinut dacă aceasta declarase că este în greva foamei.
Referitor la nivelul minim de gravitate, trebuie mentionat ca simplele tratamente nejustificate
aplicate unei persoane şi care îi produc acesteia unele neplăceri minore, nu intră în domeniul
de protecţie al art. 3. Jurisprudenţa CEDO a creat anumite criterii, care să evidenţieze clar
existenţa ori inexistenţa minimului de gravitate.
In ceea ce priveste aplicabilitatea articoleu 3, unalt aspect trebuie atins si anume obligatiile
autoritatilor statale care la randul sau sunt impartite in doua categorii: obligatii positive si
obligatii negative. Obligatia pozitiva presupune protejarea integritatii fizice a persoanelor
lipsite de libertate. Obligatia negative consta in sarcina statelor de a nu aplica rele tratamente
persoanelor care se află sub jurisdicţia lor. Un punct important în ceea ce priveşte obligaţiile
pozitive ale statelor în materia condiţiilor de detenţie, este cel referitor la asigurarea unor
condiţii de detenţie minimale, conforme cu demnitatea umană.
Obligaţia de a acorda tratament medical este o altă obligaţie pozitivă a statelor7 în cadrul
protecţiei drepturilor prevăzute de articolul 3 al Convenţiei. Curtea a precizat această
obligaţie a statului, arătând că dreptul de a cere examinarea de către un medic ales de deţinut
reprezintă o garanţie fundamentală pentru asigurarea prevenirii relelor tratamente în locul de
detenţie. Articolul 3 impune statelor membre obligaţia de a oferi oricărei persoane private de
libertate condiţii de deţinere care să asigure respectarea demnităţii umane, de a lua măsuri
concrete pentru ca executarea unei pedepse privative de libertate să nu atragă suferinţe
psihice sau fizice la un nivel superior celui pe care îl presupune în mod obişnuit o astfel de
pedeapsă. Curtea îşi mai sprijină concluziile pe rapoartele oficiale elaborate de Comitetul European
pentru Prevenirea Torturii (CPT). CPT a impus cateva cerinte referitoare la serviciile de ingrijire a
sanatatii in penitenciare.
Serviciile de îngrijire a sănătăţii pentru persoanele private de libertate reprezintă un subiect de interes
pentru CPT. O îngrijire medicală neadecvată poate conduce rapid la situaţii care au puncte comune cu
“tratamentele inumane sau degradante”. Serviciul de ingrijire medicala poarta o importanta foarte
mare in cadrul unei institutii, precum penitenciarul dintr-un motiv evident, combaterea relelor
tratamente. Cerintele referitoare la ingrijirea sanatatii in penitenciare sunt urmatoarele:
1. Accesul la un doctor
Inainte de executarea propriu-zaisa, viitorii detinuti trebuie sa fie văzuţi de un membru al
serviciului de îngrijire medicală. Depilda, in alte tari examinarea medicala la intrarea in penitenciare a
noilor detinuti este facuta de o infirmiera calificata, care, apoi, intocmeste un raport pe care i-l da
medicului.
In timpul executarii pedepsei, detinutii trebuie sa aibă oricând acces la medic, indiferent de regimul de
detenţie la care sunt supusi. Deţinuţii trebuie să poată utiliza în mod confidenţial serviciul de îngrijire
a sănătăţii, de exemplu prin intermediul unui mesaj trimis în plic închis. În ceea ce priveşte
tratamentul de urgenţă, un doctor trebuie să fie mereu disponibil.
2. Echivalenta ingrijirii medicale
Un serviciu de îngrijire a sănătăţii din închisoare trebuie să fie în măsură să ofere tratament medical şi
îngrijire medicală cât şi regimul alimentar, fizioterapia, reeducarea sau alte regimuri de care este
nevoie în condiţii comparabile cu cele ale pacienţilor aflaţi în libertate. Trebuie asigurată
supravegherea farmaciei şi a distribuirii medicamentelor. Mai mult, prepararea medicamentelor
trebuie, întotdeauna, realizată de personal calificat.
În consecinţă, un doctor psihiatru trebuie inclus serviciului de îngrijire medicală din fiecare
închisoare, deoarece exista un numar ridicat de persoane incarcerate care care prezintă simptome de
ordin psihiatric. Un deţinut bolnav mintal trebuie primit şi îngrijit într-un mediu spitalicesc echipat
adecvat şi dotat cu un personal calificat.
3. Consimţământul pacientului şi confidenţialitatea;
4. Îngrijirea medicală preventivă;
5. Asistenţa umanitară;
6. Independenţa profesională;
7. Competenţa profesională.