Sunteți pe pagina 1din 15

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA:DREPT

CENTRUL:SIBIU

DISCIPLINA:

PROTECȚIA DREPTURILOR OMULUI

SPEȚE

TEMĂ DE CONTROL

Pactele internaţionale privind drepturile omului

COORDONATOR: Prof.univ.dr. Bianca GUȚAN

Student: OLTEANU(Căs HUCIU) RAMONA ALINA

ANUL :2

SIBIU

2016

SPEȚE

1
SPEŢA NR. 1

Dnul C. Borozov este editorul şi redactorul-şef al unui ziar din Molozest, capitala statului
Vivandia. În statul Vivandia, majoritatea populaţiei este de religie finisană. În această publicaţie
apare un articol al unui ziarist, angajat al ziarului, în care, după ce sunt menţionate pericolul
integrismului religios finisan şi un act terorist sângeros săvârşi de membri ai acestei religii, sunt
criticate autorităţile statului pentru violarea drepturilor omului, pentru situaţia politică generală şi
sunt chemaţi muncitorii şi studenţii la o grevă generală şi la o rezistenţă generală în stradă.
Printr-o hotărâre judecătorească adoptată prin procedură de urgenţă, respectivul număr al
ziarului este confiscat. De asemenea, dl. Borozov, în calitate de editor şi redactor-şef, este
condamnat penal de o curte de siguranţă a statului, înfiinţată ad-hoc, pentru incitare la ură şi
ostilitate, la închisoare şi amendă penală.
În închisoare, Borozov este ţinut într.o celulă izolată, unde nu are nici un fel de contact cu
ceilalţi deţinuţi, nici acces la presă sau la alte materiale informative, pe motiv că prezintă un
pericol crescut. De asemenea, bolnav de o maladie oculară, i se întârzie cu 2 săptămâni acordarea
tratamentului zilnic necesar, după terminarea dozei pe care o avea la el în momentul intrării în
închisoare. Acest fapt duce la agravarea maladiei şi la pierderea parţială a vederii unui ochi.

Întrebări:

1. Care sunt articolele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe care şi-ar putea
întemeia dl. Borozov cererea adresată Curţii?

2. Cum aţi argumenta pe fond, dacă aţi fi avocatul dlui. Borozov?

REZOLVAREA SPEȚEI

2
1). Reclamantul C. Borozov , la momentul publicării articolului, avea funcţia de redactor-sef,
fiind şi editor la saptamanalul respectiv . Acesta este trimis în judecată de urgenţă şi condamnat
penal de o curte de siguranţă a statului, înfiinţată ad-hoc, la închisoare şi amendă penală pentru
incitare la ură şi ostilitate.

Consider ca reclamantul C.B poate susţine ca, condamnarea sa penala şi confiscarea


respectivului număr al saptamanalului au lezat dreptul sau la libertatea de expresie, ca urmare, au
fost incalcate prevederile articolului 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Ţinând
cont de faptul ca statul Vivandia, in calitate de membru al Consiliului Europei, a aderat in anul
2002 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, implica supunerea statului in materia
drepturilor internaţionale, respectiv asigurarea respectării lor .
Articolul 10 alin.1 stipulează că libertatea de expresie include libertatea de opinie,
precum şi libertatea de informare; informațiile pot proveni din diverse domenii și nu trebuie
supuse niciunui tip de cenzură. Eventualele restrângeri aduse libertății de exprimare sunt excepții
și au în vedere protecția moralei, apărarea ordinii, respectarea drepturilor celorlalți, siguranța
națională etc. În cazul de față, articolul aduce la cunoștința opiniei publice actul terorist al
populației de origine finisană și a fost criticată încălcarea drepturilor omului de către autoritățile
statului, în contextul evenimentelor relatate.
Pe de alta parte, C.B poate invoca articolul 6 („dreptul la un proces echitabil”), denunţând
astfel inechitatea procedurii întrucât Curtea de Siguranţa a Statului care l-a judecat si
condamnat , in regim de urgenta, a fost înfiinţata ad-hoc, pe fondul evenimentelor, neîndeplinind
astfel condiţiile de independenta si mai ales cea de imparţialitate .
Independenţa tribunalului presupune lipsa oricăror constrângeri, presiuni sau influenţe
exterioare, ceea ce in contextul evenimentelor petrecute era imposibil. De asemenea, condiţia de
imparţialitate este neîndeplinita deoarece aceasta implica lipsa oricărei prejudecăţi sau interes al
judecătorului în cauza pe care este chemat să o soluţioneze..
Un alt articol pe baza căruia şi-ar putea întemeia cei doi jurnalişti reclamaţiile la Curtea
Europeana a Drepturilor Omului ar fi articolul 17 („interzicerea abuzului de drept”) din
Convenţia Europeana a Drepturilor Omului care prevede ca „nici o dispoziţie din prezenta
convenţie nu poate fi interpretata ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept
oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor
sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor
3
drepturi si libertati decât acelea prevăzute de aceasta convenţie”. Acest articol trebuie interpretat
în legătură cu art. 6 și art. 10, pentru că abuzul de drept s-a realizat de către autorități prin
judecarea și condamnarea lui C.B. în regim de urgență, fără a fi respectate normele de drept, fără
respectarea dreptului la apărare, și prin confiscarea numărului ziarului care conținea articolul
incriminat, fapt care a dus la încălcarea art. 10 din Convenție, respectiv a dreptului la liberă
exprimare. În strânsă legătură cu încălcarea acestor drepturi este și art. 13, care prevede dreptul
la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, garantat oricărei persoane ale cărei drepturi
recunoscute de Convenție au fost încălcate, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor
persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.
Prevederile art. 5 al Convenției, destinate protecției libertății fizice a oricărei persoane
împotriva arestării sau detenției abuzive, sunt și ele încălcate. Astfel, privarea de libertate este
admisă după judecarea și condamnarea persoanei de către un tribunal competent, ceea ce nu se
respectă în cazul de față. Primul paragraf al acestui articol prevede că privarea de libertate
trebuie să fie legală, echitabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, ceea ce conduce
la concluzia că acest drept i s-a încălcat redactorului șef C.B. , sub toate aspectele sale. De
asemenea, în paragrafele următoare, sunt stipulate garanțiile persoanelor de drept, și acestea
încălcate: dreptul de a fi informat, dreptul la recurs.
De asemenea, este încălcat și articolul 3, care garantează cetățenilor dreptul de a nu fi
supus torturii și altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante. Astfel izolarea deținutului
C.B. și interzicerea accesului la informații reprezintă un tratament degradant, menit a aduce
suferință psihică deținutului; privarea sa de tratament medical poate fi considerată drept
tratament inuman, cu atât mai mult este afectată esențial integritatea sa fizică, compromițând în
mod grav sănătatea celui în cauză (lipsa tratamentului care duce la pierderea vederii).
Ca o consecință imediată în acest caz vine încălcarea art. 8, cu referire generală la dreptul
la respectul vieții private și familiale, in cazul de față încălcându-se dreptul la integritate fizică și
psihică.

2). In primul rând as sublinia cat de importanta este libertatea de exprimare intr-o societate
democratica , drept care include atât libertatea de opinie, cat şi libertatea de informare Pe langa
articolul 10, as mai putea invoca şi articolul 9 („libertatea de gândire, de conştiinţa si de religie)
aflat in strânsa legătura cu acesta, articol care prevede ca „orice persoana are dreptul la libertatea
de gândire, de conştiinţa si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau

4
convingerea, precum şi libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea în mod individual sau
în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învatamânt, practici si îndeplinirea ritualurilor.”
In cazul de fata , C. Borozov , nu a făcut decât sa scrie un articol, respectiv sa-şi manifeste in
mod public, cum este prevăzut in articolul sus-menţionat, religia, şi convingerile asupra
integrismului religios finisan.

Autorităţile au restricţionat nejustificat rolul presei de gardian al societatii democratice prin


confiscarea numărului respectiv al ziarului şi arestarea celor doi jurnalişti. Art.10 , garantează
fiecărei persoane dreptul de a avea şi de a exprima o opinie, indiferent de felul acesteia.
In cadrul apararii, C. poate invoca şi incalcarea articolului 6 din convenţie de către autorităţile
statului Vivandia , respectiv dreptul la un proces echitabil, întrucât judecarea şi condamnarea
celor doi s-a făcut de către o Curte de Siguranţa a statului, infintata ad-hoc, pe fondul
evenimentelor, care nu îndeplinea condiţiile de independenta şi imparţialitate.
Cum am mai menţionat anterior, independenţa tribunalului presupune lipsa oricăror
constrângeri, presiuni sau influenţe exterioare, ceea ce in contextul evenimentelor petrecute era
imposibil. De asemenea, condiţia de imparţialitate este neîndeplinita deoarece aceasta implica
lipsa oricărei prejudecăţi sau interes al judecătorului în cauza pe care este chemat să o
soluţioneze. Presiunea evenimentelor implica şi tendinţa judecătorului de a trage la răspundere
intr-o maniera mai aspra pe cei găsiţi vinovaţi de toate cele întâmplate.
Un alt fapt ce confirma incalcarea articolului 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului este nerespectarea pct. 3, litera b care prevede ca „Orice acuzat are, în special, dreptul: sa
dispună de timpul si de înlesnirile necesare pregătirii apararii sale „, ceea ce regimul de urgenta
in care s-au făcut judecarea şi condamnarea a celor doi, implica lipsa timpului necesar pregătirii
apararii de către acuzaţi.
Nu în ultimul rând, statul Vivandia trebuie sancționat de către CEDO pentru încălcarea
art. 8 al Convenției, al cărui obiect este protejarea individului împotriva acțiunilor arbitrare și
abuzive ale agenților statului. Încălcarea acestei obligații negative, precum și a celei pozitive de a
asigura cetățeanului C.B. unele garanții ale procesului echitabil în vederea posibilității apărării
efective în fața instanțelor naționale, are ca efect lezarea integrității sale fizice și morale.

5
SPEŢA NR. 2

Matilda B. si Emil C., elevi în clasa a XI-a C de la Liceul nr. 10 din orașul Bockingham,
statul Fumurezia (stat-parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului din anul 1994), elevi
cu un CV impresionant, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la învățătură, creează, în
luna decembrie 2014, un grup pe Facebook, destinat elevilor claselor a XI-a din acest liceu. La
început, grupul este public, dar, după înscrierea a 100 de membri, administratorii decid să îl
transforme într-un grup închis, astfel încât, deși grupul este detectabil (vizibil), persoanele din
afara sa nu pot vedea conținutul postărilor.
Discuțiile din cadrul grupului ating probleme specifice adolescenților: filme, locuri de
distracție, jocuri, activități comune. La un moment dat, nemulțumit de nota acordată de
profesorul Veronel B., elevul Dinu G. postează fotografii ale acestuia și ale mai multor profesori,
făcute de elevi în timpul orelor de curs, cu comentarii incomode referitoare la aceștia. De aici se
declanșează o adevărată cascadă de fotografii cu comentarii similare la adresa profesorilor care
predau în liceu: de la critica modului de comportament la clasă, până la comentarii la adresa
înfățișării și ținutei acestora. Unele comentarii folosesc un limbaj jignitor și chiar obscen.
Fotografiile și comentariile rămân în spațiul privat al grupului, niciunul dintre elevi nepreluându-
le pentru a le difuza pe profilul său public de Facebook.
Prin intermediul unor elevi, membri ai grupului, informații despre fotografiile în cauză
ajung la unul dintre profesorii vizați. Acesta își anunță colegii și, utilizând două profiluri false de
Facebook, reușesc să fie acceptați în grupul elevilor. A doua zi după acceptare, elevii-
administratori ai grupului (Matilda B. si Emil C.) sunt chemați în fața comisiei de disciplină a
liceului și li se comunică faptul că, în urma celor postate pe grup, li se aplică direct sancțiunea
disciplinară a transferului la un liceu cu profil industrial, fără posibilitatea de revenire la colegiu.
Ceilalți membri ai grupului, în total 50 de elevi, sunt anunțați că, pentru comentariile formulate
la fotografiile postate de cei doi colegi, li s-au scăzut mediile la purtare pe acel semestru și li se
aplică și sancțiunea avertismentului.
Matilda B. și Emil C. contestă sancțiunea la inspectoratul școlar, dar contestația le este
respinsă fără a se da o motivare. Ei se adreseaza instanțelor judecătorești din Fumurezia, instanțe
care confirmă decizia de transfer.

6
Între timp, situația din Liceul nr. 10 devine subiect de mediatizare național, știrea fiind
preluată de toate posturile de televiziune și de principalele ziare, dar și în mediul online și social-
media. La un moment dat, fotografiile incriminate de conducerea liceului intră în posesia unui
ziar local, Realitatea lui Bock, care le publică atât în ediția tipărită, cât și în ediția online, însoțite
de mai multe articole care prezintă situația în favoarea elevilor. De aici, pozele sunt preluate de
numeroase bloguri ale unor jurnaliști cunoscuți, dar și de alte ziare, fiind distribuite, practic, la
nivel național. Profesorii Gregorian F., Maxenția P. și Veronel B. se adresează instanței împotriva
ziarului care a distribuit fotografiile pentru a interzice publicarea lor și a obliga ziarul să le
plătească despăgubiri civile. Instanța, considerând că subiectul este de interes public, decide că
interzicerea publicării ar fi contrară libertății de exprimare și respinge acțiunea profesorilor,
decizie confirmată în apel.
Matilda B., Emil C., Gregorian F., Maxenția P. și Veronel B. sesizează Curtea Europeană
a Drepturilor Omului împotriva statului Fumurezia.

1. Identificaţi, cu argumente, posibilele capete de cerere ale reclamanţilor în faţa Curţii de la


Strasbourg.

Ţinând cont de faptul ca statul Fumurezia este stat-parte la Convenția Europeană a


Drepturilor Omului din anul 1994, implica supunerea statului in materia drepturilor
internaţionale, respectiv asigurarea respectării lor .
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 10 din convenţie reclamanții Matilda B. si Emil C.
pot invoca faptul că prin sancțiunea disciplinară a transferului la un liceu cu profil industrial,
fără posibilitatea de revenire, le-a fost încălcat dreptul la libertatea de exprimare .Acestia pot
invoca art. 10 din convenţie, care prevede: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de
exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica
informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. (...) 2.
Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor
formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare,
într-o societate democratică, […] pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii
judecătoreşti.

7
Maxenția P. și Veronel B ar putea invoca ,tot în concepţia Curţii că reputaţia unei persoanei
nu este direct protejată prin art. 8 alin. (1), ci acest articol trebuie coroborat cu art. 10 alin. (2) –
libertatea de exprimare a unei persoane poate fi limitată atunci când aduce atingere reputaţiei
altuia. Un loc important în analiza acestui caz îl ocupă şi contextul social în care a intervenit
delimitarea libertăţii presei de viaţa privată.

2.Ce argumente ar putea aduce statul în favoarea lui?

Dat fiind faptul că ziarul local, Realitatea lui Bock,. a publicat atât în ediția tipărită, cât și
în ediția online, mai multe articole de interes public, instanța, a considerat că subiectul este de
interes public, decizand că interzicerea publicării ar fi contrară libertății de exprimare și respinge
acțiunea profesorilor.
Unul din argumente ar fi că libertatea de a primi informaţii şi idei include dreptul de a
colecta informaţii şi de a căuta informaţii, utilizând toate sursele legitime disponibile. Deşi
libertatea de a primi informaţii şi opinii se referă la mijloacele de informare în masă, acordându-
le dreptul de a comunica publicului astfel de informaţii şi idei, Curtea, de asemenea, include în
această libertate şi dreptul publicului de a fi informat în mod adecvat, în special asupra
problemelor de interes public.
In favoarea acestui argument stau cele trei componente ale libertăţii de exprimare:
libertatea de opinie; libertatea de a primi informaţii şi idei, şi; libertatea de a comunica informaţii
şi idei. Aceste libertăţi trebuie să fi e exercitate în mod liber fără amestecul autorităţilor publice
şi fără a ţine seama de frontiere.

1. Ce argumente ar putea aduce reclamanţii?

Ţinând cont de funcţia ocupată de Maxenția P. și Veronel B, consider că imaginea


publică a unei persoane, în societatea occidentală actuală, este unul dintre aspectele definitorii
ale fiinţei umane, astfel este firesc ca orice persoană să aibă dreptul de a solicita protejarea şi
stoparea oricăror acţiuni care duc la afectarea imaginii şi încrederii profesionale.
Însă în activitatea sa de satisfacere a interesului public şi a exercitării dreptului la
informaţie, presa abordează subiecte care privesc viaţa privată a unor indivizi. Aici apare

8
problema determinării limitelor care fac ca libertatea presei şi dreptul la viaţă privată să nu fie
absolute. Aceste limite diferă în funcţie de calitatea persoanei care face obiectul informaţiei,
publică sau privată, de comportamentul ei anterior vis-avis de publicitatea vieţii sale private.
Când e vorba de fotografii, se iau în considerare natura activităţii imortalizate şi locul de
desfăşurare a acesteia, natura informaţiilor cuprinse în articolele care le însoţesc, unde este cazul.
Un loc important în analiza acestui raport îl ocupă şi contextul social, politic, cultural sau
economic în care a intervenit delimitarea libertăţii presei de viaţa privată.

Odată cu dezvoltarea societăţii au apărut tot mai multe opinii asupra conţinutului vieţii
private. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului stă sub semnul acestor incertitudini
şi adoptă în prezent o concepţie extensivă asupra vieţii private. Se observă în jurul nostru că,
odată cu trecerea timpului, viaţa privată suferă din ce în ce mai multe ingerinţe datorită înmulţirii
mass-media şi a înlesnirii accesului la acestea, a evoluţiei tehnologiei care a adus posibilităţi noi
în supravegherea comportamentului persoanelor, a dezvoltării industriei de divertisment, precum
şi a interesului general pentru senzaţional, mondenităţi şi dezvăluiri a unor aspecte ce ţin mai
mult de viaţa privată. În condiţiile în care individualismul modern şi-a menţinut sfera şi chiar
amplificat revendicările, toate aceste procese au multiplicat problemele legate de viaţă privată şi
au revigorat disputele cu privire la modul în care trebuie aceasta înţeleasă.

Reclamanții Matilda B. si Emil C pot aduce ca argument incălcarea art. 10, referitor la
dreptul de liberă exprimare este evidentă,prin urmare ,protecţia libertăţii de exprimare este o
condiţie esenţială pentru garantarea unui regim politic democratic şi pentru dezvoltarea fiecărei
persoane. În pricipiu, protecţia oferită de Articolul 10 se extinde asupra tuturor tipurilor de
exprimare indiferent de contextul acestora, care sunt diseminate de către un idivid, grup sau
mass-media.
Libertatea de exprimare este un drept cu valoare intrinsecă, dar şi o parte componentă a
altor drepturi consacrate în Convenție, aşa cum este libertatea de asociere. În acelaşi timp,
libertatea de exprimare poate veni în contradicţie cu alte drepturi garantate de Convenţie, printre
care dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieţii private, la libertatea de conştiinţă şi
religie. În eventualitatea unor astfel de conflicte, Curtea impune stabilirea unui echilibru în
scopul determinării preeminenţei unui drept asupra altuia. Echilibrul intereselor contradictorii,
dintre care unul este libertatea de exrpimare, evidenţiază şi importanţa celui din urmă. Curtea a

9
declarat în repetate rânduri că „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele
esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţile primordiale ale progresului său şi ale
dezvoltării fiecărui individ” sau, „presa joacă un rol predominant într-un stat de drept”.

TEMĂ DE CONTROL

Drepturile şi libertăţile fundamentale proclamate de Declaraţia Universală a Drepturilor


Omului au fost transpuse în cvasitotalitatea lor în texte convenţionale abia după 18 ani, prin
adoptarea celor două pacte internaţionale, în anul 1966. Comisia Drepturilor Omului, în cadrul
celor trei grupuri de lucru create în anul 1947, a însărcinat pe unul dintre acestea să întocmească
proiectul de pact cu privire la drepturile civile şi politice, care însoţea proiectul de Declaraţie
Universală a Drep- turilor Omului, acestea fiind transmise de către Consiliul Economic şi Social
Adunării Generale a ONU, dar numai Declaraţia a fost adoptată. In anul 1950, Adunarea
Generală a considerat că elaborarea unui pact care să conţină numai drepturi civile şi politice nu
este îndeajuns pentru protecţia fiinţei umane şi a propus şi includerea drepturilor economice,
sociale şi culturale, pentru ca, după doi ani, să recomande elaborarea a două pacte internaţionale
distincte pentru cele două categorii de drepturi.
Comisia Drepturilor Omului a elaborat textele celor două pacte, acestea fiind transmise
Adunării Generale în anul 1952. Dezbaterile în Adunarea Generală s-au desfăşurat în anul 1966
şi, la 16 decembrie acelaşi an. Adunarea Generală a adoptat Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale1 , fiind astfel deschise spre semnare, ratificare şi aderare. In aceeaşi zi, s-a adoptat şi un
al treilea instrument juridic - Protocolul facultativ la Pactul cu privire la drepturile civile şi
politice - care dă posibilitatea şi persoanelor particulare să înainteze plângeri Comitetului drep-
turilor omului. Un al doilea Protocol la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice a fost adoptat de Adunarea Generală la 15. 12. 19893 şi are ca obiect abolirea pedepsei

10
cu moartea. Pactele internaţionale adoptate în anul 1966 conţin câteva dispoziţii comune în
preambul şi în art. 1,3 şi 5.
Astfel, ambele pornesc de la principiile enunţate de Carta ONU, potrivit cărora
fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume este tocmai re cunoaşterea demnităţii inerente
tuturor oamenilor şi a drepturilor lor egale şi inalie- nabile, în conformitate cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, statele părţi la cele două pacte recunosc că idealul fiinţei
umane libere, eliberată de teamă şi mi zerie, nu poate fi realizat decât dacă se creează condiţii
care să permită fiecăruia să se bucure de drepturile sale economice, sociale şi culturale şi de
drepturile civile şi politice. De aceea, statele au obligaţia de a promova respectarea universală şi
efectivă a drepturilor şi a libertăţilor omului, luând în considerare că omul are şi îndatoriri faţă de
semenii săi şi faţă de colectivitate . O altă dispoziţie comună celor două pacte este aceea potrivit
căreia toate po poarele au dreptul la autodeterminare, în virtutea căruia ele îşi determină liber
statutul politic şi îşi asigură liber dezvoltarea economică, socială şi culturală. Mai mult, toate
popoarele pot dispune liber de bogăţiile lor naturale şi nu vor putea fi lipsite de propriile mijloace
de trai1 .
Prevederile de mai sus referitoare la dreptul la autodeter- minare, formulate în spiritul
principiilor Cartei ONU, nu se regăsesc în textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Ambele pacte consacră şi dreptul egal pe care îl au bărbatul şi femeia de a beneficia de toate
drepturile economice, sociale şi culturale şi de drepturile civile şi politice enunţate de cele două
pacte . În sfârşit, dispoziţiile comune sunt şi cele care conţin clauzele de garantare a respectării
drepturilor şi a libertăţilor enunţate. Astfel, nici o dispoziţie din pacte nu poate fi interpretată ca
dând dreptul vreunui stat, grupare sau individ să desfăşoare acţiuni care să urmărească
suprimarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute, ori limitări mai ample decât cele prevăzute de
pacte .
Deşi pactele au anumite dispoziţii comune fiecare dintre acestea instituie un sistem de aplicare
distinct. Aceste măsuri de aplicare sunt extinse în cazul pactului internaţional privind drepturile
civile şi politice printr-un protocol facultativ care permite persoanelor să depună plângeri privind
încălcarea tratatelor. Cele două pacte recunosc principiul autodeterminării popoarelor care
presupune dreptul acestora de a-şi stabili statutul politic , de a-şi asigura dezvoltarea economică,
socială şi culturală şi dreptul de a dispune liber de bogăţiile şi resursele naturale.

11
A. Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice
Prin prevederile sale se aduc completări la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
precum : angajamentul statelor de a recunoaşte membrilor minorităţilor etnice, lingvistice sau
religioase , dreptul de a se bucura de propria cultură, de a folosi şi practică propria religie şi
limba. Garantează drepturi precum libertatea de a nu fi închis pt datorii, dr copilului de a
dobândi o cetăţenie şi de-a i se asigura măsurile de potectie ce decurg din statutul său de minor.
În pact nu se regăsesc drepturi recunoscute de declaraţie, precum dreptul de proprietate , dr de
azil, dr la cetăţenie.
Pactul conţine şi o clauză de derogare care permite statelor părţi ca în caz de pericol
public ce ameninţa existenţa naţiunii să suspende toate drepturile cu excepţia a şapte ( dr la
viaţa ; dr de a nu fi supus torturii sau altor pedepse sau tratamente crude , inumane sau
degradabile ; dr de a nu fi ţinut în sclavie şi servitute ; dr de a nu fi închis pt neexecutarea unor
obligaţii contractuale ; principiul neretroactivităţii incriminărilor ; dr fiecărui om la recunoaşterea
personalităţii sale juridice şi libertatea gândirii, constintei şi religiei.
Pactul permite restrângerea exercitului unor drepturi ( art 53 Const).
Obligaţiile asumate de părţile semnatare ale tratatului au în centrul lor pe cea prin care
statele se obliga să respecte şi să garanteze tuturor persoanelor aflate pe teritoriul lor şi sub
jurisdicţia lor drepturi recunoascute prin pact. Prin ratificarea pactului statele s-au obligat,
inclusiv să adopte masuriile legislative sau de orice alt ordin necesare pt realizarea exercitării
drepturilor consacrate de pact.
Pt respectarea obligaţilor asumate pactul a instituit un mecanism de aplicare prin intermediul
comitetului drepturilor omului format din experţi independenţi, desemnaţi pt 4 ani. Activitatea
comitetului se desfăşoară pe 2 planuri :
1) Procedura de raportare : statele sunt obligate ca o dată la 5 ani să prezinte rapoarte
privind drepturile garantate de pact şi implementarea acestora în dreptul intern. După
examinarea rapoartelor şi urmare a discuţiilor cu reprezentanţii statelor şi a ONG-
urilor , comiteul poate adopta comentarii specifice pt fiecare stat în parte. Comitetul
mai poate adopta comentarii generale prin care asigură interpretarea dispoziţiilor din
tratat.
2) Procedura de examinare a plângerilor interstatele şi individuale, este o procedură
opţională şi rolul comitetului se reduce la găsirea unor soluţii amiabile.

12
Pactul cu privire la drepturile civile şi politice, preluând prevederile Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului, consacră unele drepturi in plus faţă de aceasta şi, în acelaşi timp, nu
recunoaşte unele dintre acestea. Drepturile prevăzute de Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, dar nerecunoscute de Pact sunt: - dreptul la o cetăţenie şi de a nu fi lipsit în mod arbitrar
de dreptul la proprietate; - cetăţenie sau de dreptul de a schimba cetăţenia. Totuşi Pactul consacră
dreptul oricărui copil de a dobândi o cetăţenie; - dreptul de a căuta şi de a beneficia de azil în alte
ţări.
Drepturi consacrate de pact in plus faţă de cele preluate din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului sunt următoarele:
1. Dreptul oricărei persoane privată de libertate de a fi tratată cu umanitate şi cu respectarea
demnităţii inerente persoanei umane . în acest scop, Pactul precizează: - cei aflaţi în prevenţie
(arestaţii) vor fi, în afară de circumstanţele excepţionale, separaţi de condamnaţi şi vor fi supuşi
unui regim distinct, potrivit condiţiei lor de persoane necondamnate; - tinerii aflaţi în prevenţie
vor fi separaţi de adulţi şi se va hotărî în legătură cu cazul lor cât mai repede cu putinţă; - regimul
penitenciar va cuprinde un tratament al condamnaţilor având drept scop esenţial îndreptarea lor
şi integrarea lor socială. Tinerii delincvenţi vor fi separaţi de adulţi şi supuşi unui regim potrivit
vârstei şi statului lor legal
2 Dreptul persoanei de a nu fi întemniţată pentru singurul motiv că nu este în mă sură să
execute o obligaţie contractuală.
3. Dreptul oricărui copil la măsuri de ocrotire din partea familiei sale, a societăţii şi a statului.
Pactul precizează că orice copil trebuie înregistrat după naştere, să aibă un nume şi dreptul de a
dobândi o cetăţenie;
4. Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor etnice, religioase sau lingvistice de a avea în
comun cu ceilalţi membri ai grupului lor viaţa lor culturală, de a profesa şi practica propria lor
religie sau de a folosi propria lor limba;
5. Dreptul colectiv de protecţie împotriva propagandei pentru război şi îndemnu lui la ură
naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau violenţă.
Pactul cere statelor părţi să interzică prin lege asemenea acte ;
6. Dreptul popoarelor la autodeterminare ca drept colectiv consacrat şi de Pactul cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale. Aşa cum se constată şi din cele precizate mai sus,
Pactul internaţional cu pri vire la drepturile civile şi politice nu enumera doar drepturile

13
consacrate, ci, în cea mai mare parte, le defineşte, le stabileşte conţinutul şi chiar unele măsuri de
apli care şi garantare. În acelaşi timp. Pactul conţine şi câteva clauze de derogare ori de limitare a
drep turilor garantate. Astfel, în cazul în care un pericol public excepţional ameninţă exis tenţa
naţiunii şi este proclamat printr-un act oficial, statele părţi pot ca, în limita strictă a cerinţelor
situaţiei, să ia măsuri derogatorii de la obligaţiile prevăzute de Pact, cu condiţia ca aceste măsuri
să nu fie incompatibile cu celelalte obligaţii pe care le au potrivit dreptului internaţional şi ca din
ele să nu rezulte o discriminare întemeiată numai pe rasă, culoare, sex, limbă, religie sau origine
socială .
Totuşi, Pactul nu permite nici o derogare de la prevederile care consacră şapte drepturi
fundamentale, aşa-numitul „nucleu dur" al drepturilor omului", ceea ce con feră acestoi prevederi
caracterul de norme de jus cogens, respectiv:
1. Dreptul la viaţă;
2. Dreptul de a nu fi supus torturii şi nici unor pedepse sau tratamente crude, inu mane sau
degradante, în special fiind interzis ca o persoană să fie supusă experimen telor medicale sau
ştiinţifice Iară consimţământul său;
3. Dreptul de a nu fi ţinut în sclavie sau în servitute;
4. Dreptul de a nu fi întemniţat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o
obligaţie contractuală:
5, Dreptul de a nu fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau un act
delictuos, potrivit dreptului naţional sau internaţional, în momentul în care au fost săvâr şite
(neretroactivitatea legii penale), şi dreptul la aplicarea legii mai favorabile (mitior fee);
6. Dreptul la recunoaşterea pretutindeni a personalităţii juridice;
7. Dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei. Pentru asigurarea drepturilor garantate
de Pact, potrivit dispoziţiilor acestuia s-a creat Comitetul drepturilor
omului, cu scopul de a examina rapoartele prezentate de statele părţi cu privire la „măsurile pe
care le-au adoptat şi care transpun drepturile recunoscute [...], precum şi asupra progreselor
realizate In folosinţa acestor drepturi" . Comitetul este alcătuit din 18 membri, resortisanţi ai
statelor părţi la Pact, de o înaltă moralitate şi cu o competenţă recunoscută în domeniul
drepturilor omului, aleşi de reuniunea acestor state, convocată de Secretarul General al ONU.
Pactul stabileşte mai multe detalii privind funcţionarea Comitetului drepturilor omului. Acest

14
mecanism nu are valoare judiciară, nici cvasijudiciară. ci reprezintă doar un mecanism de
conciliere cu valoare de recomandare pentru statele implicate
B. Pactul internaţional privind drepturile sociale, economice şi culturale.
Pactul defineşte în mod detaliat fiecare dintre drepturile pe care le consacra indicând şi
măsurile ce ar trebui luate pt realizarea acestor drepturi. Prin ratificarea pactului statul nu îşi
asumă obliatia de a-l punde imediat în practică spre deosebire de celălalt pact ci se agajeaza să ia
măsuri individuale sau prin cooperare internaţională astfel ca prin utlizarea la maximum a
resureselor sale economice disponibile să ajungă treptat la realizarea drepturilor recunoscute de
pact.
Acest pact nu cuprinde prevederi referitoare la un sistem de plângeri interstatale sau
individuale şi cere statelor doar comunicarea unor rapoarte.
Începând din 1976 prin mai multe rezoluţii ale Consiliului economic şi social al omului s a
înfiinţat comitetul pt dreptrile economice, sociale şi culturale al cărui scop este acela de a asista
consiliul economic şi social în examinarea rapoartelor statelor.
Rapoartele se depun o dată la 5 ani, comitetul putând elabora îndrumări către state pt
redactarea acestor rapoarte.
Comitetul adopta comentarii specifice dar poate adopta şi comentarii generale prin care
interpretează prevederile pactului.

15